Se implinesc trei ani
Posted by Alice Nastase Buciuta on Feb 24, 2012 in Confesiuni | 38 comments
In noaptea asta se implinesc trei ani de cand eu si Paul ne-am vazut unul pe celalalt, altfel decat o facuseram vreodata pana atunci. Era o noapte de Dragobete a carei splendoare noi n-o inteleseseram inca. Eram departe, printre gondole si stele, printre armonii, culori, masti, ritmuri, pasi…
Poate ca el a crezut ca va fi o aventura. O noua aventura. Marturisesc ca eu insami m-am indoit ca soarta se va rasturna pentru noi atat de curajos, atat de iremediabil. Si atat de curand.
In putinul timp care s-a scurs intre noaptea noastra de Dragobete venetian si aceea in care el s-a mutat definitiv in casa si in viata mea, nu au trecut decat trei luni. Insa au fost, cu siguranta, cele mai lungi, cele mai ciudate, cele mai splendide trei luni dintre cele vreo 500 pe care le-am trait pana acum. Trei luni cat o viata. Trei luni cat o moarte.
Ca marturie ca nu stiam incotro se va indrepta destinul meu, sta povestea pe care am scris-o pentru cartea Cele mai frumoase iubiri.
Cartea a aparut in 12 aprilie 2009 – peste doar cateva zile aveam sa imi dau seama ca sunt insarcinata. Povestea trebuie sa fi fost redactata candva, la sfarsitul lui martie. O poveste de dragoste adevarata – asa cum fusese cerinta expresa a volumului scris impreuna cu cititoarele mele. Da, scrisesem eu insami povestea adevarata pe care o traiam atunci, schimband doar numele celui iubit cu numele fiului sau si crosetand, din cuvinte, un final frumos, etern si trist. Pentru ca eu stiam ca povestea noastra are dreptul la eternitate. Nu stiam, insa, cum ne va fi drumul spre nemarginire…
Iata istorioara mea literara asezata printre Cele mai frumoase iubiri. Viata a fost, insa, mai buna cu mine. Poate pentru ca marea aceea secase de mult, istovita de furtuni, tradari si o alta iubire careia noi i-am facut, astfel, loc… Iar intre mine si Paul au fost, totusi, mai multe lacrimi de bucurie, care nu s-au mai incumetat niciodata sa se preschimbe in fluviu.
Fluviul meu, marea lor
Am fost convinsa ca oamenii care ajung sa-ti faca iremediabil parte din suflet ti se arata dintr-o data, printr-o revelatie. Sau poate printr-o iluminare, care ii asaza sub nimb si ti-i daruieste pentru totdeauna. (Atat cat tin totdeauna-urile iubirii…) Ca nu poti trece cu privirea peste o posibila dragoste mare, ca e imposibil sa nu ai un zvacnet ascuns atunci cand faci cunostinta cu cineva menit sa-ti ravaseasca viata, visele, pernele, lacrimile.
Jumatatea cu inima
Eu nu-mi aduc aminte cand mi-a fost prezentat Matei. Oricat m-am straduit, nu mi-am putut aminti. Poate si pentru ca atunci cand i-am poruncit intaia oara memoriei sa coboare harnic din inalturi tot ce mi-ar fi putut fi de folos prezentului indragostit si teluric in care ma aflam, trecusera deja mai bine de cinci ani de la clipa intalnirii noastre dintai.
Mi-am amintit doar ca, desi lucraseram impreuna zile si nopti la rand, stand umar langa umar in fata monitorului, desi plecaseram amandoi in nenumarate drumuri, mergand alaturi unul de celalalt in cate-un avion sau tren sau masina, nu ne atinseseram niciodata, nici macar din greseala. Ne ocoliseram cu temeinicie aparuta firesc, necautata. Si munciseram unul langa celalalt fara tensiuni sau atractii. Si fara sa ne vorbim mai mult decat strictul necesar. Probabil ca ne antipatizam corect, poate ca ne respectam profesional indeajuns, si ne consideram, unul pe altul, suficient de ciudati cat sa nu ne batem capul. Pe deasupra, stiam clar ca are familia lui, iar in viata mea cursesera – la vedere - anii cei mai zvarcoliti. Divortul. Iubirea. Tradarea. N-avusesem timp de explorari la birou, cand viata mea de acasa dadea in clocot fiertura ei de lacrimi.
N-am tresarit deloc, si n-am avut emotii in seara in care, fiind plecati intr-una dintre multele noastre expeditii jurnalistice, pentru un pictorial la Venetia, ne-am pomenit in epicentrul grupului galagios de colegi. Si am simtit, cred, nevoia sa ne aliem, sa ne aparam. Sa ne regrupam. Ne-am incolacit firesc bratele in jurul taliei celuilalt, si am marsaluit asa, toata seara. Atingerea lui, asezata peste fasul meu gros, nu mi-a dat fiori, dar m-a facut sa ma simt in siguranta. Sub bratul lui m-am asezat mai degraba ca intr-o falanga romana, decat ca intr-un cuplu de indragostiti- desi poate ca asa le paream celor din jur. Ne-am oprit in Piata San Marco si am dansat amandoi. Am baut bere din acelasi pahar. Apoi am plecat mai departe, printre canale, printre lumini, printre ape cu luna rasfranta in ele.
Nu mi-am dat seama cand am ajuns in fata hotelului, dar stiu ca ne-am despartit brusc. Insuportabil de brusc unul de celalalt. Mi-a spus La revedere, cum imi spunea de obicei la plecare, iar eu am ramas incremenita, sfasiata de o durere absurda, crunta, care m-a luat napraznic prin surprindere. Imi simteam jumatatea de trup, care statuse pana atunci lipita de el, jupuita de piele. Ca si cum prea nemilos mi-as fi smuls bandajul de pe o rana proaspata. Ca si cum cineva m-ar fi taiat de mine insami. Ca si cum mi-ar fi fost amputata jumatate de corp, aceea cu inima.
Dincolo de durerea din trup nimic n-a mai fost la fel in suflet.
Masina cu aura
Ne-am revazut chiar a doua zi, apoi ne-am reluat programul de lucru si, de-acum, de suspin impreuna. Ne intersectam zilnic, si ma abtineam sa tresar intalnindu-l. Iar, de cate ori pleca de langa mine, ma ingheta frisonul unei singuratati de neindurat. Pana intr-o zi, in care statuseram enorm impreuna, cu nu stiu ce motiv, sub nu stiu ce pretext, iar eu, inainte de a-l conduce spre casa, i-am spus, cu glas izbucnit fara voie, ca nu mai pot sa inaintez. Ca stiu ca e absurd, si ca poate il sperie marturisirea mea, dar ca simt ca nu pot sa il duc spre casa de buna voie. Ca am ajuns sa ma tem de durerea aceea pe care o resimt, de cate ori el pleaca spre alta viata, ca si cum ar pleca la razboi, lasandu-ma disperata, pe un peron inventat, neinstare sa flutur batista vreunei sperante.
A fost prima oara cand, ametiti de nebunia confesiunii, am simtit o nevoie profunda, organica, sa ne atingem din nou. Mi-am cuibarit mana in mana lui, pentru prima oara in viata, si atunci, in fulgerarea acelei secunde, am stiut ca e ca si cum i-as fi dat mana mea de tot. Ca nu ne vom mai desparti niciodata. Ne-am sarutat si dincolo de culoarea verde a semaforului, si iarasi s-a facut rosu, si din nou verde, si din nou rosu… Si ca printr-un neromanesc miracol, nu ne-a claxonat nimeni. Masinile din spate ne-au ocolit cu grija, fara sa ne tulbure sarutul dintai. Mai apoi, cand mi-am amintit, mi-am imaginat ca masina mea rosie capatase aura de lumina si de dragoste.
Au urmat zile de patima si nemurire. Au urmat o mie si una de nopti de povesti, o mie si inca o mie de nopti de amor. Au urmat dimineti in care am plans impreuna, simtind ca ne e cu neputinta sa ne desprindem din imbratisare si din sarut. Si aceleasi dimineti in care am sfarsit razand, amintindu-ne ca noi nu ne stranseseram nici mana, atunci cand am fost prezentati unul altuia, iar inainte de sarutul vietii noastre, nu ne sarutaseram nici pe obraz, nici chiar de ziua mea, sau de ziua lui…
Si au fost dupa aceea sarcinile mele. Si copiii nostri. Si vacantele in Italia. Si rozele. Si pozele. Si Revelioanele fara el. Si dragostea, dragostea, nemarginirea de dragoste. Si plansul. Si cartile noastre inventate impreuna. Si tangoul dansat cu trupurile lipite. Si tacerile. Si sarutul, acelasi dintru inceput, prelungit peste ani, fragmentat in miliarde de saruturi de fiecare zi.
Traiesc langa el clipe de fericire intreaga, adanca, fara urme de indoiala. El e barbatul meu, tatal copiilor mei, jumatatea mea de suflet si de univers. Si-ncerc, de-atatia ani, sa ma invat sa rabd durerea, aceeasi dintru inceput. Taioasa. Rotunda. Perfecta. Durerea sfasietoare, pe care o simt de fiecare data, in fiecare zi, cand pleaca de langa mine catre alta femeie, care-i poarta numele. Catre ceilalti copii, pe care i-a avut inainte sa ne stim, sa ne visam, sa ne iubim. Catre cealalta viata a lui, pe care nu i-am tulburat-o decat daca, poate, fluviul meu de lacrimi a ajuns sa se verse in marea lor senina, nesfarsita si calma.
Buna dimineata de dragoste, de suflet, de Dragobete! Am citit, am plans, am incuviintat. Te imbratisez, Alice, si iti doresc toata fericirea lumii. Si toata iubirea ei, si tot timpul ca sa le traiesti, (in) pereche, pe-amandoua.
Alice
Se implineste exact un an si 2 luni, de cand mi s a spus intr o dimineata ,, La multi ani,, si am ras.
Se impleneste un an si doua luni, de cand, viata mea s a schimbat iremediabil, si ceea ce, in urma cu un an, credeam asa ca, e vis, a devenit realitate.
Se implineste un an si doua luni, de cand, in fiecare zi, mai pun o temelie la constructia mea, a noastra.
Se impleneste un si doua luni, de cand, de multe ori, am ras, am plans, si o data, o singura data, profund, am fost absenta cu totul si lumea mea s a prabusit.
Se implineste un an si doua luni, de cand, am lasat pentru utlima data, poarta sufletului deschisa.
Se implineste un an si doua luni, de cand, am spus RAZA DE SOARE.LUMEA STRALUCESTE PENTRU TINE.
La acest an aniversar, nu pot sa spun decat ca, imi doresc sa fie, si pe mine, sa ma mai lase putin, sa fiu, asa cum sunt eu. Multumesc.
Draga mea, am postat pe cofeechat inainte sa citesc aici… Inca de ieri m-am gandit cu drag la aniversarea voastra.Va doresc liniste multa -pentru ca Marea Dragoste deja o aveti, sa va bucurati de tot ceea sunteti si simtiti!
La multi ,multi ani fericiti pentru familia si dragostea voastra !
La Multi Ani! Multi si Buni! Si Plini! Si stralucitori! Ani in care sa ti se inzeceasca, insuteasca chiar, dragul tau de scris si de frumos, ani in care iubirea voastra sa va adaposteasca de ploile si furtunile lumii!
Iti doresc sa dainuie.
Sa dainuie peste indoiala ce uneori se strecoara, sa dainuie peste ingandurarea ce uneori apasa pe umerii iubirii, sa dainuie peste oboseala ce uneori adoarme intre voi, sa dainuie si sa imbatraneasca alaturi si impreuna cu voi.
Pentru ca cel mai frumos lucru, pe care mi-l pot imagina uneori este sa vad un barbat si o femeie uluitor de indragostiti unul de celalalt, transformandu-se impreuna in doi batranei cu parul alb si cu un zambet ascuns pe buzele lor.
Imi pare definitia fericirii.
Sa fiti…INTOTDEAUNA.
La Multi Ani!
1.Draga Alice, am fost atenta aseara la zambetul pe care l-ai avut pe parcursul intregii emisiuni “la mustata”, si citez:
“Dacă vrei să arunci o privire în interiorul sufletului uman şi să ajungi să cunoşti un om, nu te obosi să analizezi felul în care tace, în care vorbeşte, în care plânge, să vezi cât de mult îl mişcă ideile nobile. Vei avea rezultate mult mai bune dacă îl priveşti râzând. Un om care râde din suflet e un om bun.” Dostoievski
2.Iti doresc ca tu si familia ta ,sa fiti fericiti aici, si in Vesnicie.
Cu drag,
Angela
Frumoasa si tulburatoare povestea voastra de dragoste,Alice,asa cum numai tu stii sa ne-o spui in cuvinte. La multi ani iubirii care va inlantuie sufletul! O meritati din plin de la viata . Mi-ar place sa ne scrie si Paul aici,sa ne “povesteasca” cum e sa fie iubit de un om atat de special,frumos si unic…ALICE! imbratisari!!!
Eu am vazut cum te priveste Paul, te-am vazut fericita si iti recunosc zambetul! Sa zambesti mereu asa, sa nu mai simti acea durere…
Mai mult simt decat inteleg ceea ce scrii…
Buna Alice!Va urez din toata inima sa va bucurati de dragostea voastra pentru toata viata ! Este o lume tare cruda si vulgara acolo iar tu si Simona v-ati ridicat capsoarele la suprafata ca doi ghiocei prin zapada plina de funingine,vorbind despre iubire,poezie,trairile voastre intense.Eu stiu daca merita toata lumea sa-i impartasiti atata licar de frumos?
Voi doua scrieti cu atata candoare dar oare cati din cei care citesc apreciaza acest lucru? Natura umana e predispusa la invidie, la dezvaluirea a ceea ce este urit si ingroparea valorilor.Stiu ca multi se arata a fi morali dar oare cati sunt intr-adevar? Si pe voi viata v-a pus de multe ori in fata unor drame provocate din rautate sau nesimt si cu toate astea nu v-ati descurajat in a scrie precum micul print a lui Saint Exupery.Iti spun toate acestea pentru ca la un moment dat m-am dezvaluit si eu cumva si aceasta s-a dovedit a fi o mare risipa,s-a intors impotriva mea.Am vrut sa strig lumii cat de mult iubesc de pe cel mai inalt varf de munte si ecoul s-a intors plangand la mine pentru ca fusese pangarit de altii.De aceea am ales sa-mi pastrez trairile mele pentru mine,tot ce mi se intampla frumos in plan personal sa-mi ramana mie si perechii mele.Este adevarat ca poti inspira oameni cu exemplul propriu dar dati-mi voie sa fiu sceptica in privinta majoritatii.Sper sa nu va fi stricat buna dispozitie cu ceva prea ..trist dar si tu si Simona aveti doua povesti de dragoste tare frumoase si meritati pe deplin sa fiti “happily ever after”.
O poveste emotionanta despre cautari si regasiri, asa cum iti este ingaduit sa intalnesti doar o singura data in viata. La Multi Ani frumosi impreuna, alaturi de copii si de toti cei care va iubesc!
mda, eterna poveste….femei care fura barbatii altor femei, pregateste-te pt ziua in care o alta femeie iti va face ce ai facut tu, cine tradeaza o data, tradeaza ori de cate ori i se iveste ocazia…
Violeta, cum se fura barbatii?
Daca ne-am preocupa fiecare doar de viata noastra, de fericirea si linistea noastra, ce bine ar fi! Ridicam piatra atat de usor…
Draga mea cristina, nu ridic piatra usor, dar fa un exercitiu de imaginatie, daca ai fi in locul unei sotii inselate, cum ar fi….cum ar fi sa-ti vezi sotul in parc alaturi de copiii altei femei in timp ce ai tai te intreaba “unde-i tati?”, ma doare sa vad casnicii destramate si ridicari din umeri”asa a vrut D-zeu”, nu Dumnezu nu vrea asta, in niciun caz…., surprinzator e ca ajungem sa facem ceea ce odinioara am condamnat la altele….
Superb……
Marturisesc, am reusit cu adevarat sa-ti cred, sa-ti aud si sa-ti inteleg fericirea abia cand a inceput sa mi se intample si mie acelasi lucru. Si am inteles ca aceste binecuvantari chiar exista, ca nu sunt nici pe departe scenarii fabuloase, povesti invelite in ciocolata sau visuri de noapte ori de zi. Alice, sa ramaneti intotdeauna impreuna, in iubire si-n nemuriri, pentru ca noi avem nevoie sa credem in miracolele acestui pamant. Va iubesc!!!
Alice si Paul, sa va pastrati iubirea dintru inceput! La multi ani!
Violeta, nu ai scris nimic despre iubire…
Eu am 36 de ani, parintii mei au divortat acum 18 ani si au continuat sa locuiasca impreuna pana nu demult, au ramas asa pentru mine, iar tatal meu a ales sa plece acum. Si eu nu pot sa fac nimic pentru ei, dar nu pot sa nu ma intreb de ce nu s-au despartit cand nu s-au mai iubit. Toti trei am fi avut o sansa in plus sa fim fericiti.
La multi ani ,suflete pereche
! Alice si Paul va doresc ca dragostea voastra frumoasa,mare,rotunda sa se aseze sub semnul fericirii depline ,fara sfarsit ! Va imbratisez cu emotia zilei in care v-am vazut mire si mireasa ,cu emotia zilei in care juramintele voastre au sadit in sufletul meu dorinta de a nu ma multumi vreodata cu mai putin de atat,ca iubirea adevarata exista si merita asteptata ! Azi ,port in suflet ,in inima cel mai frumos si potrivit barbat pentru sufletul meu si-l iubesc si stiu ca el e alesul inimii mele si azi printe batai de inima si ganduri frumoase ne sarbatorim iubirea pe care o simtim ceea mai frumoasa pentru ca este a noastra,pentru ca o traim ! Deschid aici sampania pentru a ciocni cu tine Alice si cu toti indragostitii lumii 
!Zi de poveste sa aveti cu dragoste,cu mare dragoste 
!
Da, Alice noi avem nevoie sa credem in miracole devenite realitate…
La multi ani!
Va multumesc tuturor pentru urari! E o zi foarte frumoasa, plina de emotie, de daruri, de flori, de amintiri si cuvinte pline de bucurie. Simona, sunt atat de fericita ca poti sa imi dai dreptate cu adevarat, acum! Si eu te iubesc si ma rog pentru dragostea voastra minunata si pentru toate sarbatorile noastre viitoare – botezuri, nunti si betii festive:)
Violeta, Paul e barbatul meu dintotdeauna, n-a fost niciodata al altcuiva, decat printr-o ratacire, printr-un nenoroc al lui. Nu l-am furat nimanui, dimpotriva, l-am recuperat de langa o femeie care iubea de mai mult timp pe altcineva si care, dupa plecarea lui, si-a intregit inima intr-o relatie fericita pe care a putut-o oficializa. El era al meu.
Pe fiecare in parte, va imbratisez, cu mare bucurie. La multi ani, prietene scumpe!
Emily, mi-ai adus cea mai buna veste pe ziua de azi, care inca nu s-a terminat. Mai suport emotii, inca, din acestea atat de frumoase.
Sa fii iubita si fericita asa cum am stiu ca meriti, draga mea, Emily de poveste! Te imbratisez si-ti doresc cea mai frumoasa si indragostita primavara!
Alice, nu a stricat nimic cu nunta ei, doar a implinit destinul scris in stele, Violeta. Si mai adaug doar atat: “nu vorbiți mai mult decât ascultați, nu scrieți mai mult decât citiți” – Gavriil Stiharul.
La multi si frumosi ani dragii mei.
Printr-o ironie a sortii, si prima mea intalnire a fost acum exact 2 ani. O stabilisem fara sa ne dam seama ca in acea zi e o sarbatoare a iubirii. Parca a trecut o viata de atunci.
Va imbratisez cu dragoste.
Si pentru mine, Andrada, e la fel, si eu am aceeasi senzatie, ca a trecut o viata! Ce bine e asa!
Alice mi te amintesc din vremurile acelea… de serile in care un grup de femei mai mult triste decat fericite se tineau de mana langa o cana de ceai. Asteptand, incurajandu-se, rugandu-se. Impartasind bucurii,atatea cate erau si impartind tristeti ce pareau de neclintit.
Apoi s-a intamplat ceva. Nu ai spus nimic, poate din superstitie, poate de teama sa nu strici acel miez de fericire care incepuse sa se contureze. Dar simteam ca ceva se intampla cu tine. Prima data mi-am dat seama dupa fotografii… nu numai ca erau foarte reusite dar mai era ceva… aveai o lumina speciala care nu era nici din machiaj nici din photo-shop. Venea din tine. Am inteles abia mai tarziu ca, privindu-l pe Paul, dragostea ta trecea si in fotografia care te imortaliza. Si crede-ma ca s-a vazut!
Imi amintesc de inceputul acelui an. Tristetea ta. Asteptarea ta. Framantarea ta. Si apoi lumina. Inflorirea. Ai inflorit pur si simplu. Si apoi minunea Iza.
Ma bucur nespus pentru tine. Pentru voi. Esti o dovada vie ca sufletul pereche poate fi intalnit, ca viata se poate schimba si in bine. Ca se pot intampla minuni.
La multi ani pentru tine si Paul, pentru dragostea voastra, pentru copiii vostri. La multi ani frumosi!
Ce sentimente…extraordinar! M+ai lasat fara cuvinte de dor, durere, spasm, iubire…
Emily,iti doresc din suflet o mare,mare dragoste…
Porumbita,multumesc frumos pentru urare si crede-ma simt ca asa este !Moi iti multumesc din suflet pentru cum te bucuri pentru ce traiesc azi
!Alice te imbratisez cu tot ce am eu mai frumos 
!
O poveste de dragoste adevarata, ce frumos! Va doresc sa nu pierdeti nciodata magia clipei care v-a adus impreuna. La Multi, Multi Ani!
Alice-atat-de-draga! Desi iti cunosc mare parte din temeri si tristeti, cand scrii despre dragostea ta inceputa acum 3 ani, faci ca lucrurile si timpurile sa fie atat de frumoase…Imi suna in minte ceea ce ai spus candva, ca trebuie sa ne imaginam/sa vedem povesti cu final fericit.
La multi ani!
Probabil vineri am avut o zi proasta, am dat dovada de egoism gratuit, am citit toate comentariile si m-am simtit ca vrajitoarea cea rea….Promit sa nu mai judec la primul impuls si va doresc toata dragostea de care eu poate pana acum nu am avut parte , motiv pentru care sper sa-mi acordati circumstante atenuante…Fericire si numai bucurii alaturi de copiii vostri si iarta-ma, Alice….
Violeta, nu m-am suparat, chiar iti multumesc ca mi-ai dat prilejul sa explic o situatie pe care o banuiesc mai multi. Iti multumesc pentru urari si iti doresc sa fii fericita si iubita.
Buna dimineata.
Am citit in ultima vreme cateva interviuri in care femei aflate in relatii aparent frumoase se feresc sa isi declare dragostea si fericirea in doi… Da, da,as putea spune chiar ca se eschiveaza. E un mod de a-si proteja iubirea sau un mod trist de a ne transmite ca s-a cam terminat sau ca ceva scartaie?Sunt uimita si contrariata.
Violeta, iti intind mana…
Iti multumesc, Cristina
La multi ani,Alice,esti unica!