Imi pare rau!
Posted by Alice Nastase Buciuta on Feb 13, 2012 in Confesiuni | 43 comments
Imi pare rau ca am implorat zapezile sa vina peste noi. Imi pare rau ca unui copil care, intr-o clipa de nesabuinta, a spus familiei lui “as vrea sa nu va mai vad niciodata”, iar atunci cand s-a trezit singur acasa a inceput sa planga, convins ca el i-a facut sa dispara. Imi frang mainile incercand sa-mi iau cererea frivola, negandita, nesocotita, inapoi si, desi stiu ca, in mod logic, e absolut imposibil ca pofta mea de vacanta cu derdelus pana la streasina sa fi inzapezit lumea, nu sunt in stare sa-mi vindec inima de vinovatie.
Ma uit la stiri si plang, vazand oamenii batandu-se pe o paine. Tresar din somn si din nesomn stiind ca aproape o suta de oameni au murit de frig in ultimele zile. Hohotesc in pumni auzind, reauzind stirea cu barbatul si baietelul lui care au fost scosi din casa, inghetati si imbratisati. Si-mi tremura inima in piept la gandul ca si in noaptea asta s-ar putea opri din nou curentul electric, lasandu-ma cu copiii in frig, in intuneric, inzapeziti aici, departe de oras.
As vrea sa-mi cer iertare, dar nu stiu cui. Imi sterg lacrimile pe furis, ca sa nu-i sperii pe copii, carora eu le-am promis rasfat si bucurie inzapezita, iar acum nu-mi mai pot lua nici vorba, nici zvacnetul inapoi. Iar dupa ce ei adorm, ma asez in genunchi si ma rog sa se faca vremea si vremurile mai bune cu noi. Sa se faca primavara afara, in inimi, in conturi. Sa se plateasca toate salariile la timp si sa nu mai sufere nimeni de frig si de foame pe lumea asta, unde atator oameni, care dorm sub plapuma calda, li se pare ca au necazuri mari daca iubitul sau iubita nu le-a trimis traditionalul sms cu formula Would you be my Valentine?
Imi pare rau. Mi-e frig si mi-e foame, intr-un mimetism care mi-a pedepsit inima. Imi pare rau ca am chemat zapezile. Acum, plangand cu lacrimi arse de vinovatie, sper sa le fac sa se topeasca mai curand.
Ma rog impreuna cu tine, Alice! Noapte calda si buna!
O, Doamne, cum le spui tu, de mi se face parul maciuca! Alice, printesa inimilor mustind de iubire, nu-ti mai pune in carca vinovatii inchipuite! Necazurile sunt tot pentru oameni…nu ai uitat, nu ? Ganduri si vremuri mai bune!
Am avut cu toti un gand mare, colectiv si idilic, despre o iarna frumosa, de departe, pufoasa si cu mult alb. Doar ca, nicicare dintre noi nu am stiut cum sa cerem ,cu specificatii tehnice legate de cantitate, zone,intensitate etc. Ar trebui sa invatam sa avem grija ce ne dorim ca s-ar putea implini. Asa ca nu esti singura care ar trebui sa-si planga in pumni. Suntem multi. SI MIE IMI PARE RAU! Promit ca la anul nu mai fac.
Name, sa stii ca m-ai obligat sa zambesc, asa printre lacrimi. Ai dreptate, am gresit la specificatiile tehnice!
Ioana Buta, ce buna esti cu mine! Multumesc!
Cristina mea draga, te tin de mana si incerc sa adorm…
Noapte buna.
O rugaciune va pleca si de la mine Alice. Noapte buna !
Maria Staicu, glasul meu se va intalni cu al tau. Noapte buna.
Of, Alice a mea cea dragă!
Tu, eu, noi, o mulțime de suflete ne-am dorit frumosul și magia iernii ca să ne bucurăm de apropiere, de dovezi de iubire. Chiar dacă vremea a evoluat într-un sens negativ, există un paradox, în urma viscolului și durerii, dragostea s-a făcut simțită și apropierea dintre oameni la fel.
Și știi la ce mă refer: la solidaritate, la dovezi că sunt oameni cărora le pasă de semenii lor, că sar în ajutorul lor când le e greu.
Se spune ca D-zeu îi încearcă pe cei pe care îi iubește, ne-a încercat încă o dată ca să scoatem la lumină frumosul din noi.
Nu fii tristă…va trece, și mâine va ieși iar soarele!
Whisper, prietena draga, iti multumesc pentru incurajari! Ma faci sa ma intorc, spasita, la credinta in dragoste. Noapte buna!
Maine seara avem o rezervare intr-un restaurant minunat, elegant, intim, plin de romantism si cu preturi mari. Si eu ma gandesc la batrana care plangea spunand ca mai greu nu poate fi: “omul mi-a murit, baiatul mi-e bolnav”… Si cred vom renunta. Mai bine am dona banii acestor oameni si astfel am face putina lumina in viata lor si in iubirea noastra.
Vremea imi place. De n-ar fi ei asa singuri si izolati. O zi a indragostilor frumoasa va doresc!
Ioana, sa ne povestesti cum a fost in restaurantul cel frumos!:)
Stirile nu le prea urmaresc, ca sa nu ma incarc negativ.Doamne, dar in aceasta dimineata plang citind si rascitind articolul.Ma rog si eu alaturi de tine!
Angi, am ajuns sa nu ma mai uit nici eu la stiri, pur si simplu nu mai pot… Te imbratisez si iti multumesc. Sa ne rugam si in seara asta.
Alice, draga mea!
Je, scumpa mea…
Ce frumos…sa crezi ca ai avut atata putere,ca ai invocat zapezi si ele au venit….Eu cred ca tu ai atata pasiune neostoita ca ai putea invoca zapezi si ele ar venii.Insa stiu ca Altcineva le-a trimis.Suntem cea mai autodistructiva specie inventata vreodata …oriunde in acest Univers.Dumnezeu sa-i ajute ca autoritatile n-au nici putere si nici vointa, ca de obicei….
Dania, as vrea sa am si puterea de-a crede ca le voi topi… Iti multumesc ca ma sustii, ca ai incredere in forta cuvantului meu. Multumesc, Dania!
Alice, iti scriu din Iasi, cu multa dragoste!!
Cu totii ne am dorit zapada afara si in casa cuibareala pe timp de iarna, avem zapada ca n povesti si plimbari prin nameti.
Se intampla tragedii si lucruri pe care nu le putem controla.
O sa fie bine, vei vedea!
Se putea si mai rau, incercarile care ne sunt date probabil au un scop, acela de a fi mai buni, de a darui mai mult, de a ne iubi mai mult. Acela de a invidia mai putin, de a nu mai critica, de a fi mai saritori.
Sa te invinovatesti pentru tristetile unor oameni necajiti in momentele astea de iarna grea deoarece nu ii ajuta nici pe ei nici pe tine. Sa ne rugam sa treaca cat mai usor prin incercarile care le sunt date, sa le trimitem toate gandurile noastre doar de bine! Si, de ce nu, si un ajutor material…
Important e sa invatam din toate experientele acestea mai grele sau mai fericite care vin si pleaca….in fiecare anotimp .
Te iubim Alice!! Pe tine si pe familia ta minunata! Ii iubim pe toti acei oameni care acum sufera din cauza nametilor!!
Raluca, nu stiu sa raspund altfel la Te iubesc… Si eu te iubesc, si eu ii iubesc pe oamenii care sufera, de aceea plang, pentru ca ii iubesc. Mi-e dor de Iasi, anul trecut ne-am plimbat prin ninsori, iar toamna asta am fost in gradina cu crizanteme… Esti norocoasa. Te imbratisez cu mare drag. As vrea sa mai vin si sa te intalnesc. Si s-o revad pe Maria, pe Alexandra draga…
Alice, nu este vina ta.
Este de fapt vina autoritatilor care nu acorda niciun ajutor sinistratilor inzapeziti si care nu sunt in stare sa gestioneze aceasta situatie dificila.
Mi se strange inima cand ma uit la stirile din Romania. Iarna canadiana s-a mutat pe malurile Dunarii.
Victoria, ce greu trebuie sa iti fie si tie, sa fii atat de departe… Te imbratisez, peste nameti si oceane inghetate.
Alice, zapezile dorite de tine, erau zapezi frumoase precum sufletul tau, alb si curat. Sa nu-ti para rau pentru gandul tau, gand care, ne-a incercat pe cei mai multi dintre noi, acu cand anotimpul alb sta scris in calendar. Ne-am dorit sarbatori de iarna albe, doar astfel ele devenind nespus de frumoase. Si pentru ca n-a fost sa fie, ne intristasem lamentabil ducand sperantele intr-un anotimp frumos in afara gandurilor. S-a intamplat sa inceapa sa ninga, cum nu a nins de cand ma stiu si dintr-o data ingrijorarea a luat locul bucuriei pe care credeam ca o sa o traim. Este ingrijorator cat a nins si lucrurile rele ce s-au intamplat ne intristeaza. Viata are si laturile ei tragice nu doar bucurii nespus de mari si nesperate. Trebuie sa intelegem ca impotriva naturii dezlantuite este imposibil sa te opui dar nici nu trebuie sa te lasi coplesita de ea. Solidaritatea umana in asemenea necazuri isi arata chipul adevarat. Sa nu ne invinovatim fara rost ci sa vedem ce putem face pentru a ajuta. Viata merge mai departe si, nu ma indoiesc, ca bucuria fulgilor de nea ne va lumina chipul, in alta iarna, insa.
Moi, nasa draga, tu esti intelepata si stii sa ne alini pe toti cu vorbele tale bune.
Alice, azi e mai bine?
Cristina, azi a fost mai bine putin, am mai uitat, m-am mai oprit din plans. Ne-am mai jucat de-a sarbatoarea… Noapte buna, draga si frumoasa mea prietena!
Alice, sper sa nu par chiar asa de inteleapta, ca nu sunt. Poate putin intepata, vara, de obicei, cand ma musca vreun tantar mai obraznic
)
Va imbratisez pe toti cu mult drag si va doresc sa va iubiti mereu!
Alice, draga mea, dincolo de zapezi si de postarea ta, am si eu o intrebare- rugaminte… Nu s-ar putea reintroduce pe blog “calendarul” acela cu postarile tale mai vechi, pe luni/ani? Eu citesc deseori si ceea ce scriai inainte(iubesc tot ce ai scris si scrii!). E foarte greu sa caut, in acest format, o postare din 2009, trebuie sa dau zeci de pagini inapoi. Nu te supara ca am indraznit!
Scumpa mea Monica V, se va rezolva, am schimbat totul si multe lucruri trebuie inca finisate. Multumesc ca imi semnalezi – it promit ca se va rezolva.
Te imbratisez, cu mare, mare dor.
Buna dimineata, Moi draguta si intepata:)
Draga Alice,
m-am bucurat si m-am intristat de postarea ta. Pe la inceputul iernii, pe la inceput de ianuarie, m-am ghemuit de suparare si-am tipat, cu Bacovia in gand “si ninga, zapada ne-ngroape”. Si-am tipat si iar am plans si-am zis, pana la urma, ce Dumnezeu, care Dumnezeu? Si mi-am dorit atata zapada incat sa ingroape lumea toata. Poate satula de toata mizeria, saracia, minciuna si ipocrizia din lume. De toata rautatea. Poate obosita de toata zadarnicia. Da, stiu, ce gand egoist, ce gand prostesc. Poate altii-si doreau cu ardoare sa traiasca. Si-apoi, asa ca tine, intr-o seara, am zis….sa nu mai ninga, Doamne, ca-i destul, te rog, sa nu mai ninga. Si am mai plans o data si-am sperat ca va veni primavara iar si eu voi zambi iar si soarele va fi iar bun cu noi si lumea imi va parea iar frumnoasa. Imi pare rau si spun din ceas in ceas “Sa vina primavara! “
Ulicica, ma doare sufletul de cate ori te citesc, fie ca te citesc zambind, fie ca te citesc plangand. Nu am mai gasit in multe locuri, in multe condeie, in multe inimi, asemenea putere de a emotiona.
E o onoare sa te fi cunoscut.
Alice am incredere nemarginita in tine dar mai ales in forta cuvantului tau.Te citesc din 2005 de cand a aparut revista Tango pe care o astept si-o cumpar in fiecare luna.Ma regasesc in povestile tale si e ca si cum iti dictez iar tu scrii ceea ce gandesc eu.Cat despre puterea cuvantului exprimat doar stii”La inceput a fost Cuvantul….Cuvantul spus sau scris (dupa caz) creeaza realitati.
Dania, iti sunt recunoscatoare pentru prietenie, pentru loialitate. Sunt valori de pret, pe care nu le mai intalnesti oriunde. Te rog sa imi dictezi mai departe, pentru ca, fara niciun fel de gluma, uneori simt, atunci cand scriu, ca imi dicteaza cineva. Poat etu. Poate alta fata care scrie aici. Multumesc, Dania.
Parintele Cleopa ne invata sa ii multumin intai lui Dumnezeu si apoi sa spunem o singura rugaciune ,,Da-mi Doamne ce stii tu ca am nevoie, pentru ca eu poate gresesc si iti cer prea mult! ” Dar tu, Alice, ai ramas un copil! Sa crezi ca toata zapada asta a venit pentru ca tu ai implorat? Cred, ca ai avut o contribuie de cativa metri cubi, ptr. ca noi toti am implorat zapezile nestiind de cat avem nevoie. Cu drag!
Alice, azi e si mai bine? Sa nu mai plangi…
Ulicica, mi-a fost dor sa te citesc.
Cristina mea, as vrea sa pot. As vrea sa poti si tu.
Stii, au fost niste zile rele cu totul, a murit cineva din familie la Ploiesti, sora mamei mele, matusa mea. Iar noi nu ne-am putut duce la inmormantare, nici macar mama nu s-a dus, pentru ca era – si e si acum – inzapezita intr-un varf de deal. Dar eu m-am gandit si ma gandesc intruna, ce grea, ce mizerabila, ce trista e, uneori, conditia umana, m-a incoltit gandul ca vom muri cu totii si vor cadea zapezi peste noi.
Cristina, iti multumesc ca te-ai gandit la mine! Eu citesc mereu blogurile lui Alice, dar sunt putin intunecata si scriu doar uneori. Si ma bucur ca esti pe aici si-mi amintesc cu mare drag de tine
. Chiar cred ca va veni primavara, sfioasa, peste inimile noastre. Am inceput sa cred si sa sper. Si as vrea, de data asta, sa infloreasca in lume o mare si vesnica iubire. Iar eu sunt gata s-o traiesc 
.
Alice…
Nu stiu ce sa-ti spun acum
Doar ca te tin strans de mana…
Alice, iti sunt alaturi cu gandul, va spun condoleante tie si mamei tale. Vine un timp cand pentru fiecare dintre noi zapezile vor sta definitv deasupra…
Moi draga, Cristina mea, buna dimineata!
Buna dimineata tuturor! Sa avem o zi minunata impreuna!
Alice, te imbratisez!
Draga mea, nu fi trista…nu sunt vina ta, nu sunt vina nimanui aceste zapezi. Tu ai un suflet atat de minunat, incat iti inteleg tristetea ca nu ai ajuns la inmormantare.
Candva, cu ani in urma, nu am reusit nici eu ( din cauza banilor, eram in alta tara si efectiv nu am avut bani si nu mi-au putut fi transferati in timp util) sa ajung la inmormantarea unui om drag mie (unchiul meu).Am ajuns dupa cateva saptamani,el era in acelasi loc in care l-au lasat toti ceilalti.Era singur, si am putut “sta de vorba” in voie.
Vor pleca zapezile si vei ajunge sa iti iei ramas bun.
Monica V, mi-e dor de tine, ce departe esti! Te imbratisez, cu mare dor.
Am cerut si eu fulgii de nea, i-am cerut pentru a simti sarbatorile, i-am cerut pentru a-mi reda speranta ca minunile se intampla. Si le-am primit. Zapezile si minunile. Am indurat frigul – prea putin fata de oamenii aceia napastuiti de soarta – si am inceput sa cer soarele si cerul senin al verii… Stiu ca si aceasta cerere va aduce lacrimi, altele, multe. Cand zapezile se vor topi… nu vreau sa ma gandesc.
Si tot iarna asta mi-a adus o noua si minunata iubire. O minune i-as spune. Imi tin respiratia si mi-o doresc pentru totdeauna. Frumoasa si calda ca in aceste zile geroase si pline de alb frumos si rece…
Te imbratisez draga Alice. Noapte frumoasa si calda sa ai!
Andres
Andres, imi tin respiratia alaturi de tine. Si am sa respir usurata tot cu tine odata, cand ai sa te asezi, cand ai sa stii ca e o minune durabila. Asa este. Asa trebuie sa fie. Ma bucur tare mult!