As vrea sa fiu o doamna veritabila
Posted by Alice Nastase Buciuta on Jan 13, 2012 in Confesiuni | 62 comments
“Nu pot sa duc masina la service asa murdara”, mi-a spus sotul meu, iar eu m-am minunat de ce n-o fi putand. “E ca si cum te-ai duce la dentist fara sa te speli pe dinti”, s-a justificat el. Si, pana sa apuc sa-i reamintesc ca masinile nici nu sunt bagate in atelier inainte de-a fi fost spalate chiar acolo, in spalatoria service-ului, el a pornit in tromba catre locul unde se ferchezuiesc autovehiculele, manat de rusinea unui mecanic auto pe care nu-l cunoaste si pe care, oricum, dupa ce-l va intalni maine, il va plati cu zeci de milioane.
Am ramas sa-l astept si am profitat de ragaz ca sa ma dichisesc putin. Urma sa plec la birou si, fiindca n-am mai fost la coafor de dinainte de Anul Nou, mi-am ondulat singura parul. Cu bucle intoarse in afara, cum am vazut eu in Anatomia lui Grey. M-am machiat in tihna, folosind trusa pentru ochi caprui cumparata de la Sephora. Punand putin mov… Si bej… Si un strop de auriu. Si mi-am ales o rochie cu croiala iscusita, in care sa nu se vada cele trei-patru kilograme in plus – pe care le duc cu mine de mai bine de doi ani - ca sa arat cat mai atragatoare in ochii colegilor mei insurati si scarbiti de viata.
S-a intors acasa intr-o masina stralucitoare ca o bomboana impachetata in poleiala. Si mi-a spus ca sunt frumoasa. Pentru ca eram. Blonda, buclata, sidefata in obraji, asa cum nu ma vazuse deloc in zilele din urma, cand, cuprinsa de lenea vacantei, n-am simtit nevoia sa ies din pijamale sau nadragi bumbacosi… Iar cand i-am zambit cu buze licarind a glos capsuniu, mi-am amintit ceva ce nu uitasem niciodata cu adevarat. Doar ascunsesem sub un fald de blazare. Ca suntem cu mult mai respectuosi si mai grijulii cu oamenii care nu inseamna nimic pentru noi. Cu mult mai atenti sa nu-i suparam pe niste indivizi pe care, oricum, nu i-am putea supara, fiindca nici nu le pasa de noi.
Paul ma poate invita zilnic fara nicio stanjeneala intr-o masina infofolita in solzi de noroi din roti pana-n jiglere, asa cum si eu pot sa stau langa el prin casa, fara sa ma jenez ca sunt nepieptanata si imbracata cu bulendre lipsite de orice sex-appeal. In schimb, as muri de rusine daca, de exemplu, directorul financiar – un tampit, de altfel – m-ar vedea vreodata ciufulita si treningoasa, eventual tinand in brate un plod cu body-ul patat de sos de rosii.
Deretic prin casa ca o apucata cand vine domnul de la Ariston sa regleze centrala, fiindca as muri de jena sa gaseasca dezordine. In schimb, pot sa tolerez vraistea absoluta cand suntem doar noi intre noi. De ratoit nu ma ratoiesc niciodata la prostii obraznici care-mi rasar in cale pe neasteptate, ci la desteptii care, de data asta, n-au fost la inaltimea asteptarilor mele confirmate in toate celelalte situatii.
Dar eu, in adancul inimii, as vrea sa fiu o doamna veritabila. Sa fiu eleganta, cocheta, coafata si imbracata cu gust in orice situatie, asa cum sunt descrise personajele din carti. Sa nu ridic glasul niciodata, ci sa spun cu voce joasa, suava, si cele mai splendide declaratii de dragoste, si cele mai cumplite rautati impachetate in cuvinte de stirpe nobila. Sa nu ma grabesc in nicio situatie, dar sa nici nu intarzii nicicand. Sa nu ma vada vreodata ciufulita nici sotul, nici copiii, nici directorul, sa am doar pijamale de catifea, papuci cu fulg si pometi pudrati si rozalii si in somn, cand, oricum, de prea multa iubire, sotul ar sta sa ma priveasca si sa ma mangaie cu varfuri de degete emotionate. Sa domnesc intr-un conac in care toate cristalurile sa fie lustruite, iar argintaria stralucitoare, tablourile in ulei sterse de praf, iar copiii aranjati ca pentru poza, fetele cu codite cu funda, iar baietelul cu camasuta intotdeauna calcata perfect.
Totusi, nu reusesc sa ma mobilizez pentru o viata perfecta. Si nu stiu daca neputinta mea se trage de la lipsa certa si grava de sange albastru din compozitia genealogica, de la originea mea de ploiesteanca bantuita de fantoma Mitei Baston, de la insuficienta putere de a ma innobila prin cultura sau, pur si simplu, de la ghinionul de-a fi trait intr-o tara amarata, unde femeile care au o cariera si, pe deasupra, isi doresc sa fie si mame, trebuie sa munceasca cat sapte barbati ca sa-si poata indeplini moftul maternitatii si sa doarma doar sapte minute pe noapte ca sa si-l tina in viata si pe cel al feminitatii.
Sau poate ca doamnele acelea desavarasite exista doar in carti. Iar eu nu am conceput-o, inca, pe aceea, in care sa ma scriu, sa ma descriu, din varful penitei de aur. Si sa fiu multumita de mine…
Alice
Am tot verificat mailul.Pentru curiozitatea mea.Atat.
Altfel, ai modificat frumos, chiar si acest blog.
Apreciez noul “look” al blogului, draga Alice. Parca ne-am mutat in casa noua. Atatea noutati placute ne vin de aici.Multumesc inca si inca odata.
Anul nou, in haine noi si aici pe blog. Felicitari si imbratisari, deopotriva
Alice
Imi place.Una din dorintele mele, rubrici noi.Citioare scriitoare.
Frumos. Verific in continuare.Multumesc.
Va imbratisez si va multumesc pentru felicitari. Ma bucur mult ca va place noua noastra tinuta de zi. Si de seara. Si de noapte insomniaca:) Am lucrat mult si inca mai lucram.
Daca mai aveti sugestii sau critici le astept cu drag si pe mailul meu, alice@revistatango.ro
Draga Alice, intotdeauna mi-am dorit sa fiu o DOAMNA. Pentru ca au trecut anii peste mine incet, incet am evoluat. Dar sunt lucruri care ti se impregneaza din copilarie, din viata de zi cu zi, datorita oamenilor de calitate cu care ajungi sa interactionezi (invatatori, educatori, profesori,prieteni de familie). Anii din facultatea au fost cei in care am acumulat cel mai mult, pe vremea mea exemplele bune erau multe, iar biblioteca de la UBB Cluj plina de carti de calitate. Dintre doamnele care apar la televizor imi plac Aurora Liiceanu, Adriana Saftoiu, Marie Rose Mociornita, Andreea Berecleanu tu, cu siguranta as mai gasi cateva doamne. Imi place demnitatea, simplitatea, eleganta, inteligenta, bunul simt, faptul ca ramaneti niste DOAMNE in orice situatie. Ai dreptate cand spui ca suntem foarte atenti la felul in care aparem in ochii strainilor…desi cel mai important este cum apari in ochii celor apropiati, dragi. Ma regasesc in cuvintele tale, ma bucur ca recunosti ca ai si tu aceleasi probleme de zi cu zi, te simt atat de aproape, de parca te-as cunoaste de o viata
La Multi Ani, Alice,
azi am intrat prima data pe blogul tau la insistenta unei prietene si nu regret. Am citit cele scrise mai sus cu sufletul la gura pentru ca m-ai descris pe mine si pe cateva prietene dragi… Nu cred ca trebuie sa ne dorim sa fim doamne veritabile, probabil am fi false, dar cu siguranta imi doresc sa ii respect mai mult pe cei dragi mie, pe care ii asimilez in mod involuntar micului meu univers, de unde si relaxarea totala in prezenta lor…
Lola, eu imi amintesc de anii de liceu ca fiind cei in care am invatat enorm, in care am citit ca nebuna. M-am educta mult si in facultate, dar parca tot liceul ramane reperul meu cel mai drag de “civilizare”… Desi mai am cale lunga de strabatut! Iti mutumesc mult ca ma citesti.
Simona! La multi ani si bun venit! Ma bucur ca te regasesti in cuvintele mele si sa stii ca si eu ma regasesc in ceea ce imi scrii. Asa e, ma relaxez prea mult in preajma celor dragi, e o slabiciune pe care vreau sa mi-o indrept. Si, daca nu pot fi mai doamna, mai respectuoasa, da, pot sa fiu! Multumesc!
Mariuca,rubrica”Cititoare scriitoare” a mai existat si a fost foarte apreciata. Pe acea vreme nu ne citeai,dupa cum am inteles din postarile tale,din motive atat de bine stiute acum de noi toate…obsedanta ta preocupare de a scrie unui UN URS GRIZLY,UNU,UNIC,IREMEDIABIL,LUMEA,RAZA DE SOARE s.a.m.d. De ani de zile citesc revista Tango si implicit blogul cu toate comentariile,dar in ultimul timp am “cosmaruri” numai la gandul ca voi vedea acele cuvinte scrise cu litere mari,repetate obsesiv .Si nu sunt singura… Mariuca,poti sa fii obiectiva? Am citit randuri frumoase si interesante scrise de tine,cred ca asa vei starni mai mult interesul.
Alice,imi place noul “look”! Cu ganduri bune si imbratisari, te asteptam la Timisoara!
Scumpa Porumbita, ma bucur ca iti plac noile noastre tinute de primavara-vara! Nu stiu cand mai venim la Timisoara, dar sper sa ne vedem noi cumva…
In ceea ce priveste textele din rubrica Cititoare-scriitoare, stai linistita, vor fi mereu la inaltime. Si Mariuca stie, am vorbit deja despre asta…