As vrea sa fiu o doamna veritabila
Posted by Alice Nastase Buciuta on Jan 13, 2012 in Confesiuni | 62 comments
“Nu pot sa duc masina la service asa murdara”, mi-a spus sotul meu, iar eu m-am minunat de ce n-o fi putand. “E ca si cum te-ai duce la dentist fara sa te speli pe dinti”, s-a justificat el. Si, pana sa apuc sa-i reamintesc ca masinile nici nu sunt bagate in atelier inainte de-a fi fost spalate chiar acolo, in spalatoria service-ului, el a pornit in tromba catre locul unde se ferchezuiesc autovehiculele, manat de rusinea unui mecanic auto pe care nu-l cunoaste si pe care, oricum, dupa ce-l va intalni maine, il va plati cu zeci de milioane.
Am ramas sa-l astept si am profitat de ragaz ca sa ma dichisesc putin. Urma sa plec la birou si, fiindca n-am mai fost la coafor de dinainte de Anul Nou, mi-am ondulat singura parul. Cu bucle intoarse in afara, cum am vazut eu in Anatomia lui Grey. M-am machiat in tihna, folosind trusa pentru ochi caprui cumparata de la Sephora. Punand putin mov… Si bej… Si un strop de auriu. Si mi-am ales o rochie cu croiala iscusita, in care sa nu se vada cele trei-patru kilograme in plus – pe care le duc cu mine de mai bine de doi ani - ca sa arat cat mai atragatoare in ochii colegilor mei insurati si scarbiti de viata.
S-a intors acasa intr-o masina stralucitoare ca o bomboana impachetata in poleiala. Si mi-a spus ca sunt frumoasa. Pentru ca eram. Blonda, buclata, sidefata in obraji, asa cum nu ma vazuse deloc in zilele din urma, cand, cuprinsa de lenea vacantei, n-am simtit nevoia sa ies din pijamale sau nadragi bumbacosi… Iar cand i-am zambit cu buze licarind a glos capsuniu, mi-am amintit ceva ce nu uitasem niciodata cu adevarat. Doar ascunsesem sub un fald de blazare. Ca suntem cu mult mai respectuosi si mai grijulii cu oamenii care nu inseamna nimic pentru noi. Cu mult mai atenti sa nu-i suparam pe niste indivizi pe care, oricum, nu i-am putea supara, fiindca nici nu le pasa de noi.
Paul ma poate invita zilnic fara nicio stanjeneala intr-o masina infofolita in solzi de noroi din roti pana-n jiglere, asa cum si eu pot sa stau langa el prin casa, fara sa ma jenez ca sunt nepieptanata si imbracata cu bulendre lipsite de orice sex-appeal. In schimb, as muri de rusine daca, de exemplu, directorul financiar – un tampit, de altfel – m-ar vedea vreodata ciufulita si treningoasa, eventual tinand in brate un plod cu body-ul patat de sos de rosii.
Deretic prin casa ca o apucata cand vine domnul de la Ariston sa regleze centrala, fiindca as muri de jena sa gaseasca dezordine. In schimb, pot sa tolerez vraistea absoluta cand suntem doar noi intre noi. De ratoit nu ma ratoiesc niciodata la prostii obraznici care-mi rasar in cale pe neasteptate, ci la desteptii care, de data asta, n-au fost la inaltimea asteptarilor mele confirmate in toate celelalte situatii.
Dar eu, in adancul inimii, as vrea sa fiu o doamna veritabila. Sa fiu eleganta, cocheta, coafata si imbracata cu gust in orice situatie, asa cum sunt descrise personajele din carti. Sa nu ridic glasul niciodata, ci sa spun cu voce joasa, suava, si cele mai splendide declaratii de dragoste, si cele mai cumplite rautati impachetate in cuvinte de stirpe nobila. Sa nu ma grabesc in nicio situatie, dar sa nici nu intarzii nicicand. Sa nu ma vada vreodata ciufulita nici sotul, nici copiii, nici directorul, sa am doar pijamale de catifea, papuci cu fulg si pometi pudrati si rozalii si in somn, cand, oricum, de prea multa iubire, sotul ar sta sa ma priveasca si sa ma mangaie cu varfuri de degete emotionate. Sa domnesc intr-un conac in care toate cristalurile sa fie lustruite, iar argintaria stralucitoare, tablourile in ulei sterse de praf, iar copiii aranjati ca pentru poza, fetele cu codite cu funda, iar baietelul cu camasuta intotdeauna calcata perfect.
Totusi, nu reusesc sa ma mobilizez pentru o viata perfecta. Si nu stiu daca neputinta mea se trage de la lipsa certa si grava de sange albastru din compozitia genealogica, de la originea mea de ploiesteanca bantuita de fantoma Mitei Baston, de la insuficienta putere de a ma innobila prin cultura sau, pur si simplu, de la ghinionul de-a fi trait intr-o tara amarata, unde femeile care au o cariera si, pe deasupra, isi doresc sa fie si mame, trebuie sa munceasca cat sapte barbati ca sa-si poata indeplini moftul maternitatii si sa doarma doar sapte minute pe noapte ca sa si-l tina in viata si pe cel al feminitatii.
Sau poate ca doamnele acelea desavarasite exista doar in carti. Iar eu nu am conceput-o, inca, pe aceea, in care sa ma scriu, sa ma descriu, din varful penitei de aur. Si sa fiu multumita de mine…
Vai, Alice, ce frumos ai spus! Eu nu stiu daca exista femeie care sa nu-si doreasca sa fie doamna. Audrey Hepburn spunea odata ca diferenta dintre o doamna si o florareasa nu e felul in care se comporta, ci felul in care se poarta altii cu ea. Asa si aici. Cand suntem frumoase, pieptanate, parfumate si lucioase, e mai usor sa fim respectate, luate in seama, iubite; cand, insa, ne lasam prada ignorantei, se asterne praful si peste dorintele, puterile, vrerile noastre. Si, din pacate, cam tot atunci ne amintim (rar, ce-i drept) ca e cazul sa mai fim si doamne. Pentru ca ne-am invatat sa ne revendicam drepturile doar atunci cand, nu-i asa, ele ne sunt renegate si neacordate.
Alexandra, gandesti atat de frumos, de limpede, de curat! Te admir! Si te veghez de departe, sperand ca vei avea viata pe care eu mi-am dorit-o.
Esti delicata, fina si mult, mult mai feminina decat multe dintre “doamnele” pe care eu le cunosc! Te imbratisez tare, Alice!
Cristina, fiecare cuvant al tau ma innobileaza. Sunt foarte fericita ca esti prietena mea.
Directorul financiar nu te citeste, nu?
Iulia, cred ca nu ma citeste, dar sper ca macar sa-i spuna cineva care m-a citit:)
Alice
Asa in multe, nu prea m au interesat multe aspecte.Multe din ce sunt concepte feminine, au trecut pe langa mine, pentru ca, asa mi e felul.
In multe sincer, desi se presupune ca, ar trebui sa le stiu, cunosc, poate, le am auzit, dar, au trecut atat de repede pe langa mine, pentru ca , nu am prea avut nervi de ele.
In schimb recunosc, o data cu aparitia IREMEDIBILULUI in viata mea, mi am dorit asa, rar poate, sa fiu asa, ca in multe din acele filme, povesti, sau personaje.
Dupa, mi am dat seama ca, eu sunt eu, si lui ii plac asa.Mi am dat seama ca, atunci cand, ma uit in ochii lui, si ii vad privirea e suficient.
Mi am dat seama ca, pot face acele lucruri, specific feminine, fara a exagera, fiind eu, si lui ii plac.
Mi am dat seama ca, dupa un control de rutina, l am intrebat pe el, daca e bine, si a spus ca, a fost bine, si mie mi a fost suficient.
Mi am dat seama ca, e bine sa fim noi, si atunci, toate, absolut toate, vin de la sine.
Imi place cand, sunt cu el, si imi spune ca, sunt eleganta dar la fel de bine, imi place sa ii simt atingerea manilor magice, pe corpul meu care tresare si una cate una, matasurile sau orice, cade jos, cu finete, si sunt eu.
Mi am dat seama ca, sunt eu, si atunci cand, plang, si atunci cand, marsaluiesc in papucii mei pufosi, si in pijama de matase, si oricum ar fi, sunt a lui.
Mi am dat seama, o data cu el, ceea ce stiam , de o viata, ca, a fi doamna veritabila, nu consta, in aranjarea fatadei, e drept, importanta si asta, ci in sufletul care poate simti, trai, oferi.
Mi am dat seama ca, niciodata, nu m ar incanta fatade poleioase, in locul sufletului.
Mi am dat seama ca, fiecare din noi, trebuie sa si pastreze esenta, altfel, nu am mai fi noi.
Mi am dat seama ca, sunt multumita, cu mine, asa cum sunt, si el, asa cum este.
Mi am dat seama ca, in aranjarea fireasca a lucrurilor, e important sa spunem ..ESTI DOMNUL SAU DOAMNA SUFLETULUI MEU, si atunci, cred eu, suntem completi, fericiti, multumiti, pentru ca, a fi prea aranjati, prea..prea..inseamna ca, lipseste ceva din noi, si tabloul e prea perfect, iar viata insasi prin esenta ei ne invata ca, noi muritorii, nu am atins si nu vom atinge perfectiunea.
Perfectiunea nu e perfectibila…ea duce la incetarea luptei de a fi mai bun, si atunci, ce farmec mai are viata?? Aveam in liceu o profesoara in varsta, grasuta, suferea de parchinson, era exigenta si ne preda pedagogie. In fiecare an de 8 martie se aranja….doar atunci!!! Noi o complimentam, ne placea felul in care o schimba aranjeul. Ea ne intreba:,, daca m as dichisi zilnic, m ati mai complimenta??…nu, nici nu ati remarca!! Cu toate astea, acum prefer sa fiu aranjata mai tot timpul, mai ales in fata strainilor, ca noi toate…
Alice, draga mea, speram ca anul acesta rautatile sa vina mai tarziu.
Pentru ca te cunosc mai bine decat multe dintre cititoarele blogului tau ( scuzati usoara aroganta ) am sa declar cu emfaza ca esti o doamna in orice ipostaza vestimentara si fara nici un strop de machiaj. Este vorba, evident, de sufletul tau minunat, de privirea ta atat de calda si nedumerita cand florile ce le intinzi catre semeni sunt aruncate la gunoi ca fiind ceva inutil.
Pentru mine si pentru cele din orasul meu care am avut bucuria de a te intalni esti si ramai doamna veritabila, de care suntem deosebit de mandre!
Moi, tu esti versiunea mea cea buna, tu esti pentru mine un reper de eleganta si demnitate. De aceea te-am ales, dintr-o lume intreaga, sa imi fii nasa. Sperand ca voi urma drumul tau de frumusete si noblete.
Alice, multumesc!
Moi, nu iti cere iertare. Aceeasi impresie o am si eu care, desi departe, o cunosc pe Alice mai mult doar din texte. Si da, stiu sigur ca daca m-ar intreba cineva, n-as ezita nici macar o clipa sa spun despre ea ca este o doamna. Pentru asta si nu numai, ea e modelul meu de sensibilitate in viata.
Alice, tu esti o doamna veritabila!
Multumesc pt articol!
Je, intind mainile spre tine si spre Cristina.
Cred că orice femeie cu respect faţă de sine şi de semenii săi, îşi doreşte să fie o doamnă, să arate, să se comporte precum o doamnă!nu este nici un păcat să ne dorim aşa ceva, nu este o crimă să acceptăm că în ziua de azi, o femeie, cu familie, copii, carieră şi o mulţime de alte “obligaţiii sociale” nu are cum să atingă permanent, constant, acest deziderat al perfecţiunii! stimată doamnă Alice Nastase Buciuta, sunteti si veţi rămane cu sufletul curat, cu o imaginaţie bogată şi frumoasă, cu o sensibilitate şi un romantism originale, cu multă dragoste dăruită, aşa cum se şi cuvine, în primul rând copiilor şi bărbatului iubit, apoi nouă, tuturor celor ce găsesc linişte, frumos şi mult adevăr în tot ceea ce scrieţi!
sunteţi şi suntem frumoase şi atunci când ne arătăm faţa cochetă, îngrijită, subtil parfumată, dar şi în ipostazele acelea domestice, casnice, nemachiate dar atât de naturale!
cred că aceasta este esenţa unei veritabile doamne!
Nadia Ungureanu, va multumesc, cu emotie. Ati facut un gest de doamna venind sa ma incurajati. Va multumesc, cu mare drag! Si va imbratisez.
din pacate cam toate facem la fel…
tanjim si noi dupa acceptare, dupa apreciere – care, credem noi, am obtinut-o deja de la cei iubiti. ne pasa prea mult de parerea celorlalti (poate tu esti mai indreptatita, caci esti persoana cunoscuta; am cunoscut instalatori care povestesc din casele vedetelor, ca x are zeci de caini si miroase peste tot urat samd – desi pe mine nu ma intereseaza ce face si are x acasa, daca eu il citesc sau il admir, il ascult la stiri sau ii urmaresc cariera sportiva).
nu putem trai ca Bree din “Neveste disperate”, pana si ea a capitulat la un moment dat.
) si cat aratam fresh si tinere, nu e nevoie de prea multe ca partenerul sa observe zambetul frumos si sufletul deschis.
mie chiar imi place sa ma transform doar cu anumite ocazii, cum povesteste Andreea C
si, asa cum spune Moi, si mie mi-e greu sa imi imaginez o altfel de Alice: atata timp cat nu ne aratam varsta (si nu suntem ca in bancul pe care l-am auzit deunazi: “de Halloween dna Tatoiu si Dra Zavoranu doar se demachiaza”
si tu, inconjurata de suflete curate de copii, nu ai cum sa nu iti pastrezi tineretea.
Simoniq, esti o bucurie in viata mea! In ciuda profunzimii cuvintelor tale, marturisesc ca rad ca nebuna si acum de bancul tau cu doamna Tatoiu si Zavoranca…
La Neveste disperate nu m-am uitat niciodata, desi am auzit multe lucruri bune. Candva, o sa ma uit. Te imbratisez.
P.S. Ce calendar frumos ai facut! Multumesc!
Alice, si in plus, de cate ori te-am vazut – asa calda si buna – am avut impresia ca plutesti, ca miscarile tale au fosniri de aripi de inger…Chiar am povestit cunoscutilor ca am senzatia asta cand te vad.
Si esti singura Zana buna pe care o stiu.
Pentru toate astea iti multumesc.
Sunt de acord cu Moi când spune că esti o doamna in orice ipostaza vestimentara si fara nici un strop de machiaj, iar afirmaţia ca o consecinţă a faptului că te cunosc şi eu, nu doar din spaţiul virtual.
Pe de altă parte, da, acele situaţii despre care ai scris, situaţii în care doamna “uită” să “fie o doamnă” (ei, aş! spunând asta despre tine, e ca şi cum ai spune că soarele uită să lumineze şi să încălzească, de aceea am folosit persoana a treia!), cu reciproca la fel de valabilă în care domnul uită să fie domn, riscă să aducă la suprafaţă -şi de regulă aduc, în cele mai multe cazuri!- o îndepărtare, o răcire a relaţiei, o blazare ori chiar plictis sau dezinteres total. Acest comportament însă, în opinia mea, denotă o superficialitate, dacă nu chiar un infantilism sentimental din partea partenerului. Cunoscându-l pe Paul (ca să mă raportez acum şi la cazul special, nu numai la general), cunoscându-vă pe voi doi, sunt convins că atunci când îţi “aminteşti să fii o doamnă” nu faci altceva decât să reaprinzi la maximum focul iubirii în inima lui Paul. E ca o continuare a unei simfonii minunate, după o pauză în care ai aşteptat-o cu nerăbdare şi emoţie.
PS: Naşa, alea jacta est. Nu chiar de acum ci mai înainte, voi ştiţi asta. Am vrut doar să mă asigur că nu v-ţi uitat rolul, tu şi Paul
.
Doru, dragul meu fin, ai primit deja binecuvantarea mea, iar eu nu-mi uit rolul nicio clipa- ca dovada ca, frivola fiind, in loc sa ma ocup de cele ale sufletului, m-am apucat razbit de cura de slabire. Vreau sa fiu o nasa ravisanta! Si o sa fiu, pentru ca imi vor straluci ochii de foame si de emotie. Cum spui tu, alea jacta est. Adica jacheta e pe alee. Dar jacheta va fi marime S.
Si sa stii ca nu am botezat niciodata in viata un copil, deci si asta imi doresc foarte mult.
Anul asta vreau sa fiu nasa, daca se poate, de doua ori. Si chiar de mai multe ori, fiindca mai am o viitoare fina draga, pe Monica, doctorita vietii mele, desi locuieste acum in alta tara.
Iti multumesc din suflet, Doru, pentru bucuria pe care ai adus-o in vietile noastre. Blogurile noastre, vrand-nevrand, ne-au schimbat vietile. Iar virtualul s-a facut viata, viata adevarata, minunata.
Erata: “iar afirmaţia ca o consecinţă” este “iar afirmaţia mea vine ca o consecinţă”
Na, că am mai scăpat câte ceva în PS. Un adverb de timp, un auxiliar incomplet al unui perfect compus… Da’ înţelegi tu despre ce e vorba.
Je, esti cu adevarat minunata! Ne potrivim… Fiindca noi suntem zeite. Te imbratisez.
felicitari pentru site… arata foarte bine.
Iana, iti multumesc ca imi esti alaturi de atata vreme. Iti doresc sa ai un an minunat, cel mai bun de pana acum! Ce mai face puiul tau?
Alice
Vei fi o nasa adevarata.Asa cum ar trebui sa fie o nasa, si sunt convinsa ca, vei fi alaturi de ei, la bine si la rau.
Astept.Sunt curioasa, stii pentru ce. Multumesc.
Ps. Nu stiu cum se face dar, acolo, pe coffechat de fiecare data, scrii asa, ce discut eu, in urma cu cateva zile.Cred ca, asa fara sa vrei, ma simti pe mine.Frumos.Raman de fiecare data, impreisonata, intr o lume in care, s au rasturnat multe, prea multe.
Mariuca, e clar ca ne leaga ceva…
Alice
Crede ma, poate parea atat de nebunesc, stupid, dar, in ce scrii, parca imi scrii viata.
Scrii si..ma revad pe mine, in anii facultatii, in romanele mele, sigur, cu mici diferente, pentru ca, nu i asa, pana la urma, foecare OM e unic, in felul lui dar…da, dincolo de multe, imi scrii parte din mine.Ciudat, nebunesc, nu stiu, le iau ca atare.M am obisnuit, cand, apar astfel de lucruri, sa nu pun intrebari, sa iau totul, ca pe ceva firesc.Asa cum, i am spus unui URS GRIZLY, o data, doar o data, poate fi asa, doar o data..totul, o singura data.Astfel de momente, nu se pot rescrie niciodata. Si tu stii asta, el stie asta, eu cu atat mai mult.
Alice, de ieri de cand mi s-a intamplat, m-am tot gandit sa te intreb ce facem si cum ar trebui sa reactionam atunci cand cineva ne jigneste, ne injura si ne imbranceste. Eu am ramas blocata, simt ca lumea mea s-a prabusit de tot si ma doare cumva cum nu m-a mai durut vreodata…
Cristina, tu esti o regina, dar traiesti printre oameni de rand. Va trebui sa treci peste asta, sa plangi fara sa te vada nimeni si apoi sa treci mai departe. Mi se pare cumplit. Dar te rog din suflet sa nu porti povara asta in suflet. E pacatul celui care a facut una ca asta. E ceva ce nu are nicio legatura cu tine. Lumea e plina de mizerii si, uneori, ne ating, dar nu ne pot murdari. Te iau cu mine in vis, si-o sa zburam impreuna peste oceane si peste insule… Somn usor, draga, blonda, frumoasa mea prietena…
Cristina draga, si eu te tin de mana in gand…stii asta!
Alice,tu esti o DOAMNA!Prin ceea ce esti si ceea ce scrii si prin ceea ce faci.
Esti DOamna sau madama de mahala dupa felul in care te prezinti si vorbesti.Tu ai atat de mult rafinament si mi se pare ca nu ai nimic , dar nimic din ploiesteanca de Mita Baston.
Gdiana, nu m-ai vazut chiar in toate situatiile:) Te imbratisez si iti multumesc mult!
Multumesc, Alice! Voi trece…
Multumesc, Je!
Alice, esti o doamna, esti o zeita… dar dincolo de toate ne esti draga! Ma intorc la tine de un an, doi… am senzatia ca ma intorc de-o viata. Si motivul e simplu, pentru ca esti tu in tot ceea ce scrii, pentru ca desenezi cuvintele intr-un fel aparte, sincer si luminos, pentru ca nu ti-e teama de rautati si le stingi simplu, cu slove duioase.
Cu drag,
Andres
Andres, tu esti unul dintre motivele pentru care vreau sa fiu mai buna, mai doamna. Ca sa ma ridic la inaltimea frumusetii tale. Iti multumesc.
Alice,
E delicat sa te imparti inte atatea roluri intr-un timp atat de scurt: cel de mama, sotie, femeie, sora, prietena, colega, subalterna, sefa…. Cred ca secretul consta in arta de a jongla cu ele. Iar felul in care tu jonglezi e desavarsit. La tine totul inseamna arta…inclusiv modul in care te misti asa ciufulita si treningoasa. Te admir si te respect.
Cu drag,
Mihaela
Anemonaa- Mihaela, sunt ciufulita, treningoasa si fericita ca imi scriu oameni ca tine! Te imbratisez si eu, cu mare drag.
E adevarat ca multe din vorbele bunicelor noastre le punem in aplicare si le dam valoare fara macar sa ne dam seama.Ma refeream la “nu intotdeauna haina il face pe om” si totusi in dorinta de a da dovada de bun simt de buna crestere prin modul firesc si ingrijit de a ne etala vestimentatia e un mod de a ne dovedi si respectul fata de noi in primul rand apoi fata de cei de langa noi .Si totusi ce valoare ar avea o textila pusa cu dichis pe un manechin fara maniere si fara clasa?Cat ar atarna in balans ,mai mult o confectie etalata de o manechina vie sau un vesmant modest imbracat de un om adevarat si minunat pe dinauntru?
Poate ca anii au trecut pe langa mine prea repede si nu m-am putut adapta la noutati si la noile practici feminine dar eu stiu doar ca modestia si buna crestere inving in final si omul iese la suprafata prin comportament si prin tinuta morala.iar pentru mine draga Alice tinuta ta pentru mine e una virtuala care prin “decolteul” ei m-a lasat sa te cunosc asa cum esti adevarata si minunatata dand valoare tinutei tale prin cuvintele pline de suflet etalate cu sinceritate si cu mult respect pentru cei ce vor sa te citeasca si sa te cunoasca in acest fel.Fie ca acest atuu sa nu-l pierzi indiferent de culoarea fardului!
Dana Burghelea, in decolteul meu virtual bate o inima recunoscatoare pentru toate cuvintele bune pe care mi le-ai adresat de-a lungul timpurilor. Si ai mare dreptate, probabil ca in fiecare dintre noi a ramas dorinta de-a fi ca bunicele noastre, adevaratele doamne din amintirile copilariei… Iti multumesc, cu mult drag.
Alice
Astept.Pentru curiozitatea mea.Multumesc.
Alice, cu siguranta ca si ”doamnele- doamne” au scaparile lor; numai ca noi nu le vedem cum stau prin casa, cum isi hranesc plozii sau cand fac curatenie… daca fac!
Dar chiar, Alice, ce inseamna sa fii doamna?
Cat ma bucur pentru tine, draga mea. Stiu, am stiut mereu, ca fericirea ta nu putea fi intreaga fara s-o sti si pe Simona fericita, senina, indragostita.
Iar acum esti pe deplin fericita. Si eu alaturi de tine. Ma bucur enorm, va imbratisez si va sunt recunoscatoare amandurora.
Alice, cred ca numai amantele in adevaratul sens al cuvantului sunt asa. Si chiar si alea obosesc la un moment dat. Dar ,cum bine spui, pe cei dragi ii luam “for granted”… de cate ori nu mi-a reprosat sotul ca stau in casa ca o mamaie iar dimineata, inainte sa plec la serviciu sunt atat de frumoasa! Asta este, acasa vrei sa te simti bine si mi se pare oarecum nefiresc sa ma fatai super aranjata. Desi ar trebui ceva efort , asta e clar. Dealtfel , vorba Ritei H: barbatii se culca cu Gilda si se trezesc cu mine…
Cred ca important este sa ne aranjam cat de cat si acasa dar si mai important este sa ne reinventam , mai ales cand iesim impreuna undeva. Atunci ne pot vedea resursele pe care le avem la purtator..
Te regasesc de fiecare data cu drag Alice si azi te-am regasit cu emotie tinind in mina trei carti ale tale ”Cele mai frumoase citate”,”Noi suntem zeite”, si ”Andiamo” primite in dar printr-un concurs al Doinei Cernavca de la Chisinau…sunt minunate,chiar daca nu au fost scrise cu penita din aur asa cum ti-ai dori sa scrii,sunt cuvinte cu suflet ce contin emotii si lacrimi in ele…Iti multumesc si te mai asteptam la Chisinau
Felicitari pentru noua “rochie” a blogurilor si revistei, Doamna mea draga!
Alice,
am stabilit deja ca 2012 ca fi cel mai bun de pina acum. iti doresc si tie la fel si tuturor. Puiul meu merge la gradinita. crestem, crestem…
as fi adaugat la felicitarile pentru pagina marea dragoste si “schimbati si hainele blogului” dar am zis sa nu mai fiu iar cu critica…
bine ca am tacut ca s-au schimbat si blogurile. felicitarile sint acum depline.
Blogul arata super! Imi place! La cat mai multe articole frumoase, deci!
Frumoasa schimbarea! Seamana cu o dragoste mare…
Alice
Am tot verificat mailul.Pentru curiozitatea mea.Atat.
Altfel, ai modificat frumos, chiar si acest blog.
Apreciez noul “look” al blogului, draga Alice. Parca ne-am mutat in casa noua. Atatea noutati placute ne vin de aici.Multumesc inca si inca odata.
Va imbratisez si va multumesc pentru felicitari. Ma bucur mult ca va place noua noastra tinuta de zi. Si de seara. Si de noapte insomniaca:) Am lucrat mult si inca mai lucram.
Daca mai aveti sugestii sau critici le astept cu drag si pe mailul meu, alice@revistatango.ro
Anul nou, in haine noi si aici pe blog. Felicitari si imbratisari, deopotriva
Alice
Imi place.Una din dorintele mele, rubrici noi.Citioare scriitoare.
Frumos. Verific in continuare.Multumesc.
Draga Alice, intotdeauna mi-am dorit sa fiu o DOAMNA. Pentru ca au trecut anii peste mine incet, incet am evoluat. Dar sunt lucruri care ti se impregneaza din copilarie, din viata de zi cu zi, datorita oamenilor de calitate cu care ajungi sa interactionezi (invatatori, educatori, profesori,prieteni de familie). Anii din facultatea au fost cei in care am acumulat cel mai mult, pe vremea mea exemplele bune erau multe, iar biblioteca de la UBB Cluj plina de carti de calitate. Dintre doamnele care apar la televizor imi plac Aurora Liiceanu, Adriana Saftoiu, Marie Rose Mociornita, Andreea Berecleanu tu, cu siguranta as mai gasi cateva doamne. Imi place demnitatea, simplitatea, eleganta, inteligenta, bunul simt, faptul ca ramaneti niste DOAMNE in orice situatie. Ai dreptate cand spui ca suntem foarte atenti la felul in care aparem in ochii strainilor…desi cel mai important este cum apari in ochii celor apropiati, dragi. Ma regasesc in cuvintele tale, ma bucur ca recunosti ca ai si tu aceleasi probleme de zi cu zi, te simt atat de aproape, de parca te-as cunoaste de o viata
Lola, eu imi amintesc de anii de liceu ca fiind cei in care am invatat enorm, in care am citit ca nebuna. M-am educta mult si in facultate, dar parca tot liceul ramane reperul meu cel mai drag de “civilizare”… Desi mai am cale lunga de strabatut! Iti mutumesc mult ca ma citesti.
La Multi Ani, Alice,
azi am intrat prima data pe blogul tau la insistenta unei prietene si nu regret. Am citit cele scrise mai sus cu sufletul la gura pentru ca m-ai descris pe mine si pe cateva prietene dragi… Nu cred ca trebuie sa ne dorim sa fim doamne veritabile, probabil am fi false, dar cu siguranta imi doresc sa ii respect mai mult pe cei dragi mie, pe care ii asimilez in mod involuntar micului meu univers, de unde si relaxarea totala in prezenta lor…
Simona! La multi ani si bun venit! Ma bucur ca te regasesti in cuvintele mele si sa stii ca si eu ma regasesc in ceea ce imi scrii. Asa e, ma relaxez prea mult in preajma celor dragi, e o slabiciune pe care vreau sa mi-o indrept. Si, daca nu pot fi mai doamna, mai respectuoasa, da, pot sa fiu! Multumesc!
Mariuca,rubrica”Cititoare scriitoare” a mai existat si a fost foarte apreciata. Pe acea vreme nu ne citeai,dupa cum am inteles din postarile tale,din motive atat de bine stiute acum de noi toate…obsedanta ta preocupare de a scrie unui UN URS GRIZLY,UNU,UNIC,IREMEDIABIL,LUMEA,RAZA DE SOARE s.a.m.d. De ani de zile citesc revista Tango si implicit blogul cu toate comentariile,dar in ultimul timp am “cosmaruri” numai la gandul ca voi vedea acele cuvinte scrise cu litere mari,repetate obsesiv .Si nu sunt singura… Mariuca,poti sa fii obiectiva? Am citit randuri frumoase si interesante scrise de tine,cred ca asa vei starni mai mult interesul.
Scumpa Porumbita, ma bucur ca iti plac noile noastre tinute de primavara-vara! Nu stiu cand mai venim la Timisoara, dar sper sa ne vedem noi cumva…
In ceea ce priveste textele din rubrica Cititoare-scriitoare, stai linistita, vor fi mereu la inaltime. Si Mariuca stie, am vorbit deja despre asta…
Alice,imi place noul “look”! Cu ganduri bune si imbratisari, te asteptam la Timisoara!