Modele de viata
Posted by Alice Nastase Buciuta on Dec 20, 2011 in Confesiuni | 20 comments
Poate ca daca mi-as fi ales ca modele oameni reali, as fi avut un drum mai simplu prin viata. As fi putut sa-mi gasesc linistea si dragostea cu mai multa usurinta, as fi ridicat din umeri mai des decat reusesc sa o fac si nu as fi pus la inima fiecare amanunt, fiecare intamplare, fiecare incident, fiecare eroare.
Am crescut, insa, alegandu-mi modele din carti, indragostindu-ma de personaje atat de splendide, de spectaculoase, incat mi-a fost din ce in ce mai greu sa accept defectele oamenilor adevarati.
De cateva decenii bune incoace ma straduiesc sa inteleg ca lasii sunt si ei tot semeni de-ai nostri si ca trebuie sa-i accept cu toate neputintele lor. Ca exista motive atat de adanc intrate in sange, incat ii fac pe unii sa minta cu mai multa credinta si convingere decat atunci cand spun adevarul. Ca, in functie de cum si-au trait primii ani din viata, multi dintre cei din jurul meu au devenit iresponsabili, infideli, speriosi, superficiali sau agresivi, fara sa fie intru totul vina lor, ci a adultilor care nu i-au ferit de tristeti, nedreptati sau deziluzii.
Cartile sunt pline de eroi. Strazile sunt intesate cu neputinciosi. In filele cu miros de cerneala, iubirile au damf de eternitate. In inimile semenilor nostri, amorurile sunt marunte si lasa loc, mai mereu, pentru macar o bataie de inima furata, mintita, ilicita. Mi-am ales gresit modelele in viata si, din cauza asta, nu sunt in stare sa-i iert pe oamenii reali. Si-mi pare rau, si-as vrea sa ma schimb, si-as vrea sa mai uit…
Care au fost modelele voastre de viata? Ce iubire v-ati luat ca reper, ce poveste v-a stat la capataiul plin de vise si de asteptari? Voi pe cine ati iubit mai intai ca sa puteti ajunge la iubirea de pe urma?
Eu am inceput sa dau vina pentru astfel de sentimente, in primul rand, pe personajele din basme. Desi mi-au oferit o lume de vis, cu eroi, cu bunatate, am impresia uneori ca am ramas…tot acolo. Ca nu am mai iesit din lumea cartilor, ca il vreau pe Fat-Frumos asa, simplu, fara a-i mai ierta greselile sau fara a constientiza ca pot gresi eu…In al doilea rand, pe cartile din timpul generalei si al liceului…glumesc si spun ca nu imi voi lasa copiii sa citeasca basme, caci eu uneori simt ca mi-au luat o urma de realism, pe care de cele mai multe ori e bine sa o avem in noi. Dar ma intorc, tot eu, spasita…la ideea ca desi sunt cu capul in nori, uneori mai nimeresc sa fiu si cu picioarele pe pamant.
Generatia noastra cred ca si-a luat repere din faptele parintilor. E o generatie urmata de divorturi si cred ca oamenii care au trecut prin asa ceva, stiu prea bine despre ce scriu. Stiu prea bine ca telul nostru in viata(hiperbolic spus) este sa avem povesti care sa nu continue si sa se sfarseasca precum cea a mamei si a tatalui. Poate de asta ne simtim asa…devine o discrepanta enorma intre…personajele din carti si lumea ce ne inconjoara. Acolo sunt prea multi printi si pe pamant prea multi zmei.
Am privit intotdeauna cu realism povestive, si fanteziile, si fictiunea din carti. Cu toate astea, am avut momentele mele de slabiciune si mi-am spus ca “da, uite, asa as vrea sa iubesc, asa as vrea sa cresc, asa as fi vrut sa ma cheme, asa as fi vrut sa fiu”. Intr-un fel modelele pe care ni le alegem, ne sunt reper si, cumva, asta ne ajuta sa nu mai orbecaim prin intuneric, precum necunoscutii. Intr-un fel, nu te mai simti debusolat, stii ca vrei sa ajungi undeva, chiar daca drumul ales nu e, intotdeauna, cel mai bun. Important e sa nu stai pe loc. Sa te misti, sa vezi, sa auzi, sa spui ceva. Pentru ca viitorul e imprevizibil, iar alegerea modelelor nu e pentru toata viata…
Eu cred ca e vital sa ne alegem modele. Sa imitam, pana cand descoperim cine suntem noi cu adevarat. Pentru ca eu, una, am concluzionat ca nu succesul, ci esecul te ajuta sa vezi mai bine cine esti, cine vrei sa fii si incotro sa mergi mai departe.
Alice,
Modelele mele, mi le am luat din faldurile cartilor, unde eram, Lorelei, si multe alte personaje, unde sufletul meu canta, si zbura, iar filmele, de orice gen, care imi transmiteau ceva, erau si sunt un model pentru mine.
Oamenii pe care i am luat drept model, i am selectat atent, si au fost si vor ramane pentru mine un model.Viata insa, si oamenii pe care i am selectat ca si modele, nu m au invatat, si nu m au trimis la timp la lectii de actorie, sa vad cum se manifesta in realitate, lasitatea, ipocrizia, desi, nu i asa, ipotetic, teoretic, le stiam defini cu atata precizie, dar..realitatea insa, e dura, mult prea dura.M am acomodat cu greu unei astfel de realitati dar, recunosc, am invatat sa spun NU, insa in sufletul meu, am ramas tot eu.In mine, sunt si visez la aceleasi lucruri, plang si acum, la filme, traiesc scenele de dragoste de parca as fi acolo.
Viata, sigur, mi a aratat, pe langa multe pe care am invatat sa le accept, indiferent cat, mi a fost de greu ca, acele lucruri, si tot, ce se ascundea, in coperti groase, exista si in realitate.Scenele de dragoste, firesc, au devenit ceva real, ba chiar au depasit, ceea ce, au imaginat regizorii.Aasadar, ma bucur ca, am ramas asa cum sunt.Invat, culeg, discern.
Buna Alice! Raportat la viata reala cred ca nu exista o greseala mai mare decat aceea de a-ti lua modele din cartile citite.Sunt si eu un exemplu de consumator hulpav al romanelor de tot felul,un om aflat intr-o permanenta stare de exil social pe seama acestui lucru.Pentru ca prima mare problema pe care o intampini este aceea ca nu prea te regasesti in oamenii din jur. Apoi rand pe rand iti cad de pe soclu tot felul de idealisme in care voiai sa crezi cu ardoare si ajungi in punctul in care tii pentru tine,strangi din dinti si mergi mai departe. Este minunat sa ai repere in viata dar trebuie sa fii pregatit sa accepti ca tabara cealalalta te pune in postura eroilor de la Termopile. Si nu merge nici pilda cu micul David in fata lui Goliath in viata reala.Esti mic si atat.Ne-am format frumos inca din copilarie cu vise de ciresari, am iubit nebuneste, raskolnikoviceste viata,ne-am transpus in paginile cartilor dar nimic nu ne-a pregatit pentru valul de mizerie morala care avea sa vina peste noi.Nu am copii, nu vreau sa ma gandesc ce drama traieste un parinte in Romania de azi si prin ce Elvetie si-ar dori sa-si educe copiii feriti de uratul din jur.
Nu stiu decat ca ma bucur ca am evoluat pretuind valorile si chiar daca asta mi-a adus de cele mai multe ori nefericire, as alege tot acelasi lucru daca as lua-o de la capat.
Chiar daca zilele acestea aflu ca mi-ar fi mers cu mult mai bine daca nu as avea scrupule,politete si decenta. Aleg nefericirea si ma bucur de cartile valoroase pe care le citesc.
Multumesc ca mi-ai raspuns atat de frumos! Pana acum am stat pasiva, ma multumeam doar sa citesc, ascult, de acum o sa ma activez.
Cu siguranta nu voi fi prea originala sau speciala daca iti spun ca Mr Darcy (Mandrie si Prejudecata) mi s-a parut eroul absolut. Imi plac povestile de dragoste care incep cu obstacole de tot felul care apoi se inlatura unul cate unul… iar persoanajele se descopera ca suflete pereche. imi plac barbatii dominatori, mandri, care uita insa de mandrie cand e sa iubeasca femeia lor. Astia cred ca sunt si fideli pentru ca , in mandria lor , nu pleaca la vanatoare des… sau nu -si daruiesc sentimentele oricui si cu frecventa mare.
Nathalie, il ador pe Mr Darcy! E si genul meu:) Stii, si eu cred ca iubirile in care sunt obstacole, iubirile in care trebuie sa lupti sunt, pana la urma, cele mai frumoase. Nu stiu de ce, dar parca nu pretuim lucrurile capatate de-a gata. Asa ca putina suferinta, putina tensiune la inceput nu vor face altceva decat sa ne ajute sa pretuim si mai mult minunea care ne-a fost data. Mie asa mi s-a intamplat. Am luptat pentru dragostea mea, iar acum o vad ca pe ceva absolut nepretuit, si o apar, si o pastrez…
Alice
Am urmat in viata asta, modele, reale dar si pe cele in care m am regasit eu.
Am invatat si am luat de la fiecare ce e mai bun.
Raul am incercat sa il inteleg si sa tolerez, pentru ca, poate e in firea umana sa faca asa ceva.
Sufletul, l am dorit asezat si linistit.
Dupa, atata timp ani, in sfarsit pot spune, ca, sufletul, a gasit ce a cautat el.
Mi am dorit in trecerea mea prin toate sa se inteleaga, sa se invete, sa fie acceptate multe ale vietii.
In timp, chiar daca, mai greu, s au inteles si se continua in multe, asa cum mi am dorit eu.
Pentru toate astea, ma bucur ca, mi am urmat modelele,ca, am ramas, asa cum sunt.
Am invatat, in ultimul an, lectii dure, a orice e posibil si rau din OM.Poate mai erau multe de aratat din rautate, dar, eu am preferat sa inchid multe, si sa invat sa spun NU.
Alice
Mi am luat modele, m am calauzit dupa multe, ale mele.Fatada de multe ori, am afisat o pentru a ascunde ceea ce sunt cu adevarat.De cele mai multe ori, m a precedat fatada.
Nu mi pare rau, nu mi am dorit sa ma cunoasca cat mai multi, asa cum sunt.
Asa in mine, mi am dorit undeva, linistea sufletului, toate ale mele.Nu am crezut ca, le voi mai avea.Dupa, a venit firesc, si ce a fost in mine, am lasat sa vina afara.Am pornit un drum lung, greu pe alocuri, in care am luptat cu mine, pentru ca, si eu, am invatat multe in acest drum, dupa, am incercat, am sperat ca, in tot ce spun, tot ce fac, sa fie.A venit si acest firesc.A invatat toleranta, acceptarea, intra in profunzime, sondeaza multe, pe care le a avut inauntrul sau, dar, in toate e un firesc, al nostru, si e un drum in doi, din care, imi place sa cred ca, se descopera pe el, sau se readuce la suprafata, si eu, pe langa ceea ce sunt, invat si eu la randul meu.M am plimbat pe malul unei ape, m a luat de mana, a spus, scurt, concis, si poate intr o lume, in care, totul se vinde, totul se cumpara, ne am jucat de a spionii.Atata timp, cat putem firesc sa redescoperim multe ale noastre, poate suntem noi insine model pentru altii si poate unul pentru altul, fara a avea pretentia de a ridica statui, de a ne urca pe cai albi.Acceptare, toleranta, iubire, suflet.Asa cred eu, ca, se poate sa transmiti ceea ce esti cu adevarat.Fara ascunzisuri, sa ai curajul sa recunosti ceea ce este, si ceea ce ti doresti sa fie. Il iubesc.II multumesc, pentru acea plimbare, in care, nu am vazut pe nimeni, in afara de el, si cand mainile noastre s au atins asa, finut, a fost, acel MOMENT DE EXCEPTIE, care a mai lasat o urma, a ceea ce suntem.II multumesc, pentru ca, o data cu el, am putut sa redevin EU, sa ma redescopar, chiar eu pe mine, sa mi amintesc de aceste modele ale vietii, pe care, cumva, undeva, le aveam in mine. MULTUMESC.CU RESPECT, II SARUT MANA.LUMEA STRALUCESTE PENTRU TINE.
Alice
Nu stiu dac, urmeaza model, nu stiu multe, dar, poate o data mi le va spune.
Ce stiu cu certitudine e ca, urmeaza un model al sufletului, care poate da nastere, la tot ce e mai bun in OM, poate sa renasca multe, si poate sa faca un OM, sa reanasca din propria cenusa.
Iar cand acest lucru, e posibil, chiar daca, nu urmam modele scrise, batute de legi nescrise, de cutuma, eu cred ca, OMUL poate fi ceea ce este el cu adevarat. Ii multumesc pentru ca, sufletul, il lasa liber si intra de fiecare data, in profunzimea lui.
Eu am cautat mereu modele reale, pentru ca am auzit de atatea ori in jurul meu ideea: “Esti prea naiva, in viata nu exista iubiri eterne, iubiri ca in povesti. Iubirea dureaza cativa ani la inceput, apoi se schimba in tovarasie… sau chiar in jug in doi.” Asta m-a motivat si mai tare sa-mi caut modele de iubire (pe care le adunasem mai intai din carti si filme) la oamenii din jur, ca sa stiu, sa vad, sa traiesc faptul ca iubirile mari exista si sunt la fel de reale ca si sperantele mele, deloc naive. Si pentru a veni cu cel mai puternic argument impotriva celor care nu cred (oh, oameni atat de saraci…): exista oameni desavarsiti, exista bunatate, exista iubire chiar mai frumoasa decat in filme – in VIATA REALA!
Bunicii mei sunt primul meu reper in viata, bunicii care duc o viata simpla si senina si despre care stiu cu certitudine ca se iubesc si traiesc din convingere impreuna, nu doar ca asa era pe vremea lor si asa le este mentalitatea. Dupa mai bine de 50 de ani de casnicie, in care nu au fost despartiti nicio zi, bunicul, intorcandu-se dupa vreo 3 zile de la spital, i-a spus bunicii, plin de bucurie: “Lenuto, de tine mi-a fost cel mai dor!” Ce insemnatate au aceste cuvinte pentru o persoana de 80 de ani!!! Am lacrimi in ochi de fiecare data cand povestesc asta… lacrimi de speranta si de bucurie ca, iata, EXISTA iubirea in cea mai pura forma a ei.
Si parintii mei sunt impreuna de mai bine de un sfert de veac si ii surprind adesea in gesturi de tandrete sau chiar de tachinare. Sigur, au fost invatati ca nu “se cade” sa te saruti in public sau in fata copiilor si, cu siguranta, romantismul il traiesc doar in doi, dar imi este clar ca sunt un cuplu fericit.
Mai aveam si o profesoara in liceu – distinsa doamna, al carei sot este la fel de erudit si pe ei i-am vazut mereu doar impreuna, tinandu-se de mana, mergand impreuna la biserica, cantand in cor si traind autentic traditiile noastre. Iar ea il alinta si mereu ii straluceau ochii, cand vorbea despre el (eu i-am cunoscut si in cadru privat, nu doar de la ore).
Sigur, cu totii cunoastem si foarte multe cupluri tinere, care traiesc iubirea cu profunzime, insa pe ei ii mai asteptam sa ne “confirme” in ani cel mai cautat adevar: ca iubirea si bunatatea sunt valori omenesti, sunt colturi de rai in vietile noastre, aici, pe Pamant.
Alice
Recomand sa ascultati, ARASH – PURE LOVE, si BROKEN ANGEL.Sun melodii din care realitatea, a iesit afara pentru mine, ca si senzatii stari, trairi.Par simple videoclipuri, realizate de o mana fina de regizor.Pentru altii insa, e chiar viata.Viata – pur si simplu.
Alice,
As vrea sa te intreb: ce crezi ca ar fi facut Mr. Darcy daca s-ar fi trezit “in spatele unor blocuri, pe o alee paralela cu bulevardul Unirii”, cautand in zadar un cos de gunoi in care sa arunce treaba urat mirositoare? Tu cum vezi chestia asta? Cum ar fi reactionat personajul, ce replica ar fi rostit, ce pilda ar fi dat?
Draga bebe, nu ca m-ai intrebat pe mine, dar permite-mi sa-ti raspund. Frumusetea si complexitatea unui personaj nu stau ancorate fix in decorul cartii. Cred ca poti sa-l aduci pe Darcy si in prezent, totul e sa vrei si sa ai si o sansa reala sa apara…
Realul inseamna si bune si rele iar Alice tocmai asta spunea, ca daca ne-am limita la personajele reale in loc sa visam la eroi imaginari ne-ar fi mai bine. Dar sa nu uitam ca si autorii unor carti atat de frumoase se inspira din realitate!
Cel mai perfect model de viata , pe care ar trebui toti sa ni-l alegem este Hristos…daca am raportam totul la Hristos, nu ar mai fi razboaie, foamete, ura…din contra ar fi raiul pe Pamant…dar din nefericire…ne facem multe iluzii pe acest pamant, daca traim fara Hristos…suntem…NU!Iubirea fara Dumnezeu este goala…efemera…trecatoare….moarta!
In prag de sarbatori, dragi femei, mame, sotii…sa cautam sa-i facem in suflet loc lui Hristos…si sa punem inceput bun mantuirii noastre…altfel…degeaba castigam cele ale lumii, pentru ca nu ne sunt de nici un folos…
Craciun fericit si…Lumina!
Draga Nathalie,
Marturisesc ca m-ar fi interesat mai ales un raspuns din partea posesoarei de blog insa, altfel, parerea mea este ca “frumusetea si complexitatea unui personaj nu stau ancorate” decat “fix in decorul cartii.”
Daca in acea carte autorul ar fi povestit patanii de genul celei in care Mr. Darcy ar fi fost muscat de caine, urmarit de cersetori sau alte asemenea patanii cotidiene romanul nu ar fi ajuns sa fie publicat (iti garantez).
Iar Alice nu a zis ca “daca ne-am limita la personajele reale in loc sa visam la eroi imaginari ne-ar fi mai bine.” Ea a zis “Mi-am ales gresit modelele in viata si, din cauza asta, nu sunt in stare sa-i iert pe oamenii reali. Si-mi pare rau, si-as vrea sa ma schimb, si-as vrea sa mai uit…”. Citatul asta ar fi util si pentru comentariul Angelei, apropo de Iisus si alte modele. Iisus era in stare sa-i ierte pe oamenii reali, dar Alice, care si-a ales idealuri chiar mai inalte decat acela – se dovedeste ca nu prea poate.
Uf, ce ti-e si cu modelele astea, in ce dileme te pot baga…
Draga mea Nathalie, bebe vrea sa fie rautacios cu mine, nu cu tine, de aceea nu se multumeste cu un raspuns atat de inspirat si de elegant din partea ta.
Eu vorbeam chiar despre modelele mele de viata, oamenii pe care mi i-am proiectat cu gandul la personajele din cartile iubite. Recunosc ca nu l-am trecut pe Iisus intre modelele mele. Eu am crescut in anii comunismului, credinta mi-am descoperit-o tarziu, singura, dupa lungi cautari. Si mi s-ar parea chiar o trufie sa vorbesc despre modelul meu, Iisus, cand eu sunt un om intre oameni, abia-mi tarasc si-mi ispasesc pacatele.
Modelul meu e Doamna T. E Jane Eyre. E Ileana, iubita lui Stefan Viziru… Iar barbatii pe care i-am iubit semanau cu Mr. Darcy, cu Nathaniel- Hawkeye, cu Athos, cu Florentino Ariza…
Alice,
In absenta argumentelor contradictorii nu exista dezbatere. Sigur, exista oameni pe lumea asta carora nu le plac dezbaterile si le denumesc “rautacisme”. Si cu ajutorul unor asemenea oameni ce urasc dezbaterile se nasc regimurile politice totalitare. Dar asta-i alta poveste.
Revenind la subiectul de pe blog: zici in text asa: “Cartile sunt pline de eroi. Strazile sunt intesate cu neputinciosi.”. Dupa care in raspunsul dat mie zici: “eu sunt un om intre oameni, abia-mi tarasc si-mi ispasesc pacatele”.
D-apoi nu te supara, dar daca tot citam din carti mie mi se pare ca asta suna cumva tot din carti, dar cam asa: “Ce vreau? ce vreau? Știi bine ce vreau. Vreau ce mi se cuvine după o luptă de atâta vreme; vreau ceea ce merit în orașul ăsta de gogomani, unde sunt cel d-întâi… între fruntașii politici… Vreau…”
Ei da, fiecare cu lecturile lui…
Draga bebe, inclin sa cred ca esti un bun matematician. Iti place sa fie totul clar, precis, concret. Alb sau negru, nothing in between. Pentru tine s-au aliniat planetele inspre un pragmatism absolut. Dar vezi tu, frumusetelea vietii inseamna tocmai sa-ti imaginezi ce ar face Mr Darcy in zilele noastre, in situatiile descrise de tine. In fond , chiar si personajul creat de Jane Austen cunoaste situatii limita vizavi de sora lui , vizavi de insasi sentimentele lui…si sa nu uitam ca personajul este creat dupa un om real, pe care Jane l-a iubit. Deci, lasa-ne sa (mai) visam ca oamenii reali sunt la fel de nobili ca cei din romane , chiar daca asta inseamna sa ne nefericim ori de cate ori acest lucru nu se intampla. Uneori gresim si noi, pentru ca da, ne nastem in greseli, ne nastem pacatosi, suntem ispititi in fiecare zi in diverse chipuri. Daca nu am fi asa, nu am mai avea nevoie de credinta, nu ar mai exista ceea ce sarbatorim de Sfintele Pasti , nu ar mai exista bucuria nasterii Mantuitorului. Anul acesta mi-a fost f greu sa-i explic (iar si iar) ca exista Mos Craciun baiatului meu , care in curand implineste 10 ani. Iti dai seama, ridicola oarecum incercarea mea. I-am spus ca atata timp cat va crede in el, Mosul va veni la el. Razi, nu? Ei bine, el s-a pus pe scris, si-a cerut iertare ca s-a indoit … am sa pastrez aceasta scrisoare. Fara naivitatea visului aceasta marturie a lui nu ar fi existat. Dar ce frumos este ca o am!!
Si ca sa termin, scuze pentru ca scriu atata… de aceea este Alice atat de speciala pentru sufletul meu.
Daca ar exista numai Mircea Badea, ce trist ar fi totul. De crispati, incrancenati, “perfecti”, docti, atotcunoscatori … nu mi-e dor.
Nathalie,
Ca sa ramana clar cine, ce si cum, dat fiind ca vad ca au ajuns sa se faca presupuneri asupra persoanei mele:
- un bun matematician trebuie ca sunt (indubitabil)
- nu traiesc in alb si negru; cei ce traiesc in alb si negru ajung de regula internati la spitalul aflat pe sos Berceni la nr. 9; dar am reperele in alb si negru; stiu exact ce este albul, exact ce este negrul si cat de intunecat este sau nu gri-ul ce mi se arata; degeaba mi se pretinde a fi alb imaculat pentru ca simturile mele de concret, precis si clar imi spun exact care este treaba.
Am constatat si eu de-a lungul vietii ca oamenilor incapabili de identificarea unor repere imuabile le place sa zica despre ei ca sunt boemi, ca ceilalti nu sunt asa romantici sau asa spontani si alte chestii din astea rasuflate.
Iar Mircea Badea este un ins de slaba calitate, unul pe care daca maine il da afara Voiculescu si il va angaja Paunescu va sari sa-i faca albie de porci pe USL si acolitii lor. Deci te-as ruga sa-l scoti din ecuatie atunci cand vorbim despre oameni inteligenti si de calitate. Aceia nu sunt nici crispati, nici incrancenati.
Ca sa revenim la subiect: oamenii din romane nu sunt nobili si nu au cine stie ce calitati sau abilitati deosebite, dintr-un motiv banal: ei nu exista. Uita-te in oglinda (si indemnul este valabil si pentru Alice Nastase) si spune-mi: esti un personaj demn de ilustrat intr-un roman?
Ceea ce eu am contestat in postarea la care comentez a fost superioritatea afisata in afirmatia “Cartile sunt pline de eroi. Strazile sunt intesate cu neputinciosi. In filele cu miros de cerneala, iubirile au damf de eternitate. In inimile semenilor nostri, amorurile sunt marunte si lasa loc, mai mereu, pentru macar o bataie de inima furata, mintita, ilicita. Mi-am ales gresit modelele in viata si, din cauza asta, nu sunt in stare sa-i iert pe oamenii reali. Si-mi pare rau, si-as vrea sa ma schimb, si-as vrea sa mai uit…” Afirmatie asupra careia autoarea a mai indulcit amarul postand comentarii cu ceva referiri la pacatele proprii, chestii, trestii…
In fine…