Sedinta cu parintii
Posted by Alice Nastase Buciuta on Nov 19, 2011 in Confesiuni | 110 comments
In ultima vreme, fara voia, dar nu pot garanta ca si fara vina mea, intru in tot felul de conflicte. Am fost ieri la sedinta cu parintii a baiatului meu. E in clasa intai, iar invatatoarea lui, o doamna uimitor de bine pregatita, autoare de manuale folosite in intreaga tara, are grija sa ne informeze des si temeinic despre ce mai fac odraslele noastre. Sedintele dureaza doua, trei ore, de-a latul carora marturisesc ca mi-e greu sa nu ma plictisesc in cea mai mare parte a timpului. Si, ca sa fiu onesta, constat ca nu stiu mai nimic din ce se intampla la scoala copilului meu, adaugand inca o felie de culpa la festinul meu de vinovatii.
De fapt, Victor nu povesteste nimic despre lucrurile pe care le invata. Intrebarea mea zilnica, “ce-ai facut la scoala?”, declanseaza intotdeauna un spectacol al nedumeririi si il bulverseaza ca si cum atunci s-ar fi trezit dintr-o lunga si fericita amnezie. “La scoala?… Aaaa…”, trage el de timp ca de coada unei mate pe care, intr-un final, de mila, o lasa sa scape. “Nu-mi aduc aminte”, conchide el. Iar eu ma linistesc vazand caietele frumoase, inzorzonate cu FB-uri, si-mi imaginez ca e totul in regula. Doar de cateva ori, povestile lui Victor au adus in casa noastra revolte. Baietelul meu mi-a povestit ca unul dintre colegii lui obisnuieste sa le administreze, prin rotatie, cate o chelfaneala fara motiv. Ca la inceput i-a venit randul pentru o ciupitura pana la sange, apoi, peste cateva zile, in care alti copii si-au luat-o pe coaja nevinovati, agresiunea a revenit asupra lui Victor sub forma unei lovituri de bocanc in stomac, iar, in final, a avut parte de o burduseala in toata regula.
Recunosc ca n-am stiut ce sa-i spun sa faca. Prima tentatie a fost sa-l indemn sa-i raspunda la fel de brutal. Apoi mi-a trecut prin cap sa-l rog sa-i transmita colegului cel rau ca eu, mama lui, sunt cam nebuna si ca voi veni la scoala sa-l snopesc. Si, intr-un final, l-am indemnat sa parasca cu foc la doamna invatatoare si, fara sa-l loveasca si el pe nervosul si periculosul individ mic, sa se apere cum stie mai bine, sa fuga, sa tipe, sa faca ce-o face, dar sa nu stea sa fie lovit.
La sedinta cu parintii, desi va dau cuvantul de onoare ca nu aveam de gand sa deschid in plen discutia despre pustiul cel agresiv, ci programasem sa am o conversatie separata cu invatatoarea, o mamica delicata s-a plans ca fetita ei are prea mult si prea frecvent de-a face cu nabadaile baiatului cel iute la manie. Ca o incaseaza cam des si ca, daca s-ar putea, ar vrea sa isi stie fiica putin mai in siguranta…
S-a facut o clipa de liniste… Apoi mamica micului bataus a intervenit cu glas tremurator si i-a explicat ca ea si sotul ei ii ofera fiului lor cea mai buna educatie posibila. Invatatoarea a marturisit, la randu-i, ca nici nu iese in pauza, tocmai ca sa supravegheze cat mai indeaproape intamplarile cu ghionturi. Iar parintii toti au depus marturie ca stiu ca parintii respectivului sunt oameni cumsecade si ca ei sunt convinsi ca isi invata de bine copilul, deci mama fetitei batute ar trebui sa aiba mai multa rabdare…
Si atunci mie mi-a sarit tandara. Si m-am trezit spunand ca poate mama fetitei o avea nervi mai tari, dar ca eu, care sunt in aceeasi situatie, nu stiu cum, si nici nu-mi pasa cum, vreau sa-mi fie baiatul protejat cat il las la scoala. Si am declarat raspicat ca, daca Victor mai vine inca o data batut, eu o sa ma simt nevoita sa fac o reclamatie la directoarea scolii si apoi la inspectorat. Ca nu pot sa-l rog pe tatal lui Victor sa-l bata pe tatal baiatului, asa ca voi recurge la caile legale, fiindca altceva nu e de facut…
“O sa ma reclamati?!!!” a intrebat, mirata, invatatoarea. Iar eu am spus ca da. Ca doar nu-mi las copilul acasa la colegul cel bine crescut, dar bataus, ca sa le cer vreo explicatie parintilor lui, ci il aduc la scoala, incredintandu-l invatatoarei.
Dascalita fiului meu mi-a dat dreptate. Dar ne-a anuntat si ca, urmand regulamentul, copilul bataus ar urma sa primeasca avertismente, mustrari si, intr-un final, sa fie mutat disciplinar in alta clasa.
O furtuna de proteste s-a abatut asupra mea. “Cum o sa va simtiti, doamna, daca baietelul acela o sa fie mutat din vina dumneavoastra?!!!”, m-au interpelat vreo cinci progenitori maniati? Le-am raspuns ca m-as simti mai linistita. “Dar daca copilul dumneavoastra ar fi in aceeasi situatie, v-ar placea sa il reclamam?!”, m-a hartuit la unison alt snop de parinti indignati. Iar eu le-am raspuns ca da, mi-ar placea sa faca orice cred de cuviinta ca sa-si stie copiii in siguranta. Iar ei mi-au zis, coalizati intr-o nebunie greu de inteles, ca e urat ce vreau sa fac, da, doamna, nu-i frumos deloc. Ca, ce, i-a spart capul? Ca, ce, nu pot sa las de la mine? Ca nu stiu ca asa-s copiii?…
N-am putut sa le raspund la toti, fiindca ma tintuiau cu ochi uluiti si vorbeau in acelasi timp. Mama baietelului cel rau incepuse sa planga cu sughituri, iar asta ii facea pe toti ceilalti sa ma urasca si mai tare. Si nici nu stiu sigur daca am apucat sa le explic in asa fel, incat sa ma auda, ca sunt satula de compromisurile pe care le fac pentru mine insami. Ca inghit nedreptati si umilinte – in loc de ghionturi si picioare in burta – si ca aproape ca m-am invatat sa traiesc intr-o astfel de lume. (Mai am un pic si incepe sa-mi placa). Dar ca pentru copiii mei nu vreau sa fac compromisuri. Ca daca pot sa fac un gest care sa faca mai sigura si mai dreapta lumea din jurul lor, sunt hotarata sa-l fac. Si nu doresc raul nimanui, dar ca nici nu tolerez raul copilului meu.
Eu nu stiu ce sa le spun copiilor mei sa faca atunci cand e vorba despre conflicte. Nu stiu sa-i invat sa dea cand sunt loviti si nici nu vreau sa ajung sa-i educ sa raspunda la rau cu un rau si mai mare, desi am impresia, tot mai serioasa, ca, de fapt, fiecare parinte isi invata copilul ca, atunci cand primeste o palma, sa raspunda cu un pumn. Numai ca il invata in taina, ca si cum i-ar impartasi un secret de familie. Eu, recunosc, i-am propus lui Victor sa devina paracios. Dar el m-a refuzat. Mi-a zis ca nu-i frumos sa parasti. Si-atunci, vreau sa fiu eu paracioasa pentru el. Si, desi stiu sigur ca nu gresesc, nu-nteleg de unde mi-a ramas senzatia asta de deznadejde pe suflet, pe buzele cu care am vorbit, pe maina care a deschis clanta de la usa clasei, cand am plecat de la sedinta cu parintii, urmarita de priviri lungi, prelungi…
Deficit de atenţie, ADHD, hiperactivitate, prea multă energie…
Noţiuni despre care, dacă învăţătorul meu le-ar fi povestit alor mei, cu scopul de a-mi scuza vreo ieşire de genul celor ale puştiului de mai sus (ieşire pe care, recunosc, nu am avut-o niciodată), ai mei ar fi ridicat din sprâncene a mirare, ar fi cerut câteva amănunte despre comportamentul odoraşului (în speţă, subsemnatul, mai bine zis – sussemnatul), apoi ar fi promis că vor lua măsuri.
Şi s-ar fi ţinut de promisiune. M-ar fi bătut până când, sătul de bocete, aş fi început să râd în hohote. Acum nu spun că asta ar fi o soluţie (eu le mai încasam de la tata, dar întotdeauna motivul era vreo notă mai şchioapă, nicidecum probleme de disciplină) dar parcă şi pruncii ăştia prea sunt cocoloşiţi.
Am avut şi eu probleme din astea acum vreo 9 ani, când fiul meu cel mic începuse clasa I. Aveau un băieţel tare neastâmpărat în clasă, ţin minte că, la un moment dat, ajunseseră părinţii cu el şi la nu ştiu ce emisiune de-a unui tip -Cristian Andrei parcă. Diferenţa era că acel puşti era atât de darnic cu surplusul de energie încât le scotea peri albi inclusiv învăţătoarei şi directoarei şcolii. Când îl vedeau p-ăla prin preajmă, făceau toţi ca indienii, apoi se ascundeau precum pisicile din desenul animat cu vărul lui Jerry – boxeurul.
Concluzia lui Andrei a fost că de fapt şcoala era de vină. Nu ştiu cum reuşise performanţa asta. Până la urmă, sătui de atâtea reclamaţii, părinţii în cauză şi-au mutat plodul în altă şcoală.
Nu trebuie lăsat aşa, cu tot oprobriul public la care eşti supusă. La urma urmei, dezvoltarea copilului tău este primordială. Şi, vai! câte urmări nedorite lasă astfel de experienţe în personalitatea lui!
Mie mi se pare o procedura cat se poate de corecta. Mai rau o sa fie cu Victor, cand o sa se supere ca l-ai parat…:) Imi pare rau ca nu a fost o zi cu soare. In Cluj a fost prima ninsoare…aseara si azi copacii erau plini de bruma…Sa ai o seara linistita! Si asa e, copiii se bat, se cearta, se supara, dar in lumea in care traim, e bine sa amintim limitele…
E foarte bine Alice ca ti-ai aparat si i-ai aparat lui Vicotr DREPTUL la siguranta in cadrul scolii/salii de clasa!! E incredibil cata agresivitate trebuie sa suporte restul copiilor datorita batausilor! Si daca deobicei trebuie combatuta cauza (in speta noastra educatia data de parinti) acum efectiv nu ai cum….asa ca trebuie combatut efectul: indepartarea cat mai prompta a subiectilor agresivi! E greu sa inveti un copil in zilele noastre sa faca bine si sa actioneze in spiritul “intoarce si obrazul celalalt” pentru ca…sa recunoastem, esti mancat de viu! Nu am ajuns inca la varsta la care sa ma confrunt cu astfel de conflicte, dar ziua aceea bate la poarta si pentru baiatelul meu….si nici eu nu stiu care va fi solutia pe care o voi adopta….acum tind sa cred ca i-as bate pe toti care ii vor atinge si un fir de par:P
Iti dau dreptate , Alice ! Si eu , chiar daca am fost singura , am reusit `razvratindu-ma ` sa o fac pe diriginta sa ia atitudine deoarece se chiulea `cu clasa` si chipurile , ea nu avea ce sa le faca . Era o intelegere tacita . Copiii plecau si profesorii se faceau ca nu au ce sa le faca . I-am spus ca o sa ma duc la director si chiar la inspectorat – deoarece nu cred ca directorul e strain de multe lucruri care se intampla in scoala – daca nu vad absente in catalog cand copiii pleaca . Cum ei au regulamente , ne cer bani pana si pe creta , cu toate ca invatamantul e gratuit cred ca si noi avem dreptul sa-i tragem la raspundere . Pana la urma de ei depinde viitorul copiilor nostri .
nu am copii dar aproape toti colegii mei de serviciu au. din povestile lor am tras concluzia ca in familiile copiilor violenti exista o problema.. una mai mult sau mai putin urita, intre mama si tata ..
Ai procedat corect Alice ! Si sunt surprinsa ca nu toti parintii au fost de acord cu tine ! Siguranta copilului e mai presus de orice . Am trecut de nenumarate ori prin asta si cunosc sentimentul de furie si neputinta , cunosc cum e sa stai cu sufletul la gura pana il vezi acasa . Cand rabdarea mi-a ajuns la limita , cand am epuizat toate caile incepand prin a vorbi cu cadrele didactice , cu paznicii de la scoli , cu parintii batausilor , cu batausii insisi am apelat la politie . Acelasi lucru am facut si cand venea acasa plin de sange batut de cei din bloc sau imprejurimi cand iesea afara la joaca . Eu mi-am invatat baietii sa nu fie violenti , nu sunt niste papa-lapte dar urasc violenta – vedem cu totii ce tragedii naste violenta . Mi-am crescut singura copiii si pentru ca nu a existat un tata care sa-si umfle muschii si sa-i faca pe batausi sa se potoleasca a trebuit sa apelez la lege . Nu sunt o reclamagioaica de felul meu , nu umblu cu paratul dar cand e vorba de copii nu suport sa-i atinga cineva .
draga alice,ai procedat corect din toate privintele.am fost in aceeasi situatie deoarece nu suport violenta,m/am revoltat f tare cand a incasat fiul meu pe nedrept cateva sau a fost strans de gat de un copil.am luat atitudine si urmarea fost ca acel copil s/a cumintit,invatatoarea a fost mult,mult mai atenta.felicitari.
bravo, alice! ma bucur ca ai luat atitudine! nu pot sa cred ce ti s-a intamplat! nu inteleg de ce, atunci cand este vorba despre o rezolvare a starii confictuale, toata lumea da inapoi, se merge pe premisa “lasa, ca merge si asa”.
“Ai copii, ai suparari” spune mamaie ori de cate ori apare vreun conflict, vreo problema cu cei mai mici, cu ai ei copii sau nepoti. Si are dreptate. Dar supararile astea pot fi invinse. Parinte fiind cred ca stii cel mai bine ce e de facut pentru copilul tau. Poate ca alti parinti sunt idignati de unele decizii, dar asta pana vor fi si ei in papucii tai. Privind de peste gard e usor sa arunci cu vorbe, sa judeci. Doar tu ca parinte ii stii suferintele copilului si orice mama ar merge pana in panzele albe sa isi apere puiul. Cu “asa sunt copiii” nu merge.
Imi aduc aminte ca prin clasele primare aveam un coleg care se tot lua de mine, ghionturi, lovituri… nu vroiam sa le spun alor mei, ca tata ar fi venit la scoala sa se ia de el si eu m-as fi simtit aiurea. Dar s-a intamplat sa ma loveasca in ochi cu un bat. Asta nu am mai putut ascunde. Si astfel a aflat tata. A venit si i-a promis “diverse” daca avea sa se mai ia de mine. Astfel cosmarul meu a luat sfarsit. Chiar daca situatiile sunt jenante pentru cei mici si ei vor sa se descurce singuri, parintii ii pot ajuta si salva de multe rele.
Eu as spune ca “ai copii, ai responzabilitati mari, dar si fericiri imense!”
Noapte frumoasa!
Andres
Ai facut foarte bine, datoria ta de parinte este sa-ti aperi copilul atunci cand esti langa el si sa te asiguri ca este aparat atunci cand este in grija si responsabilitatea scolii. Din pacate, copiii in scoli nu sunt supravegheati suficient. Dascalii nu-i supravegheaza in timpul pauzelor si de multe ori ii lasa nesupravegheati in timpul orelor cu scuza ca este doar pentru cateva minute. Parintii trebuie sa ridice problema lipsei de supraveghere, pentru ca toate bataile se intampla exact atunci cand dascalul nu este prin preajma. Deasemenea, poti sa- l inveti pe Victor sa-i spuna acelui coleg agresiv ca lui nu ii place sa fie lovit, si ca atare bataia trebuie sa inceteze. Daca agresorul continua, Victor trebuie sa mearga imediat la secretariat sau la cancelarie si sa-i spuna invatatoarei. Nu incurajez pe nimeni sa-si invete copilul sa riposteze cu violenta. Mesajul pe care copilul il primeste este ca violenta rezolva orice conflict, plus ca practica dinte pentru dinte apartine evului mediu.
Cat despre dezaprobarea celorlalti parinti care probabil ca-ti da gustul amar al intamplarii, nu cred ca trebuie sa le ceri voie ca sa faci ce este in interesul copilului tau. De asemenea, nu ai nevoie de aprobarea lor ca sa faci ceea ce este drept. Nu poti fi pe placul tuturor, dar poti fi un bun parinte care sa- si ajute copilul cand el are nevoie.
Bravo Alice!
Ma surprinde reactia celorlalti parinti si gradul lor de inconstienta, problema este una serioasa si nu mi-se pare normala afirmatia “copii se mai bat”. Sper ca problema copilului agresiv fie rezolvata, din pacate la noi nu stiu daca exista asistenta psihologica in scoli pt astfel de copii cu probleme. Oricum nu este ok ca ceilalti copii sa isi astepte randul la bataie , sa se duca la scoala gandindu-se daca o sa ia bataie azi sau maine.
Alice
Am stopat in viata mea, exact un astfel de comportament pe care, era pe cale sa il dobandeasca copilul meu.Atunci am spus eu stop, si ayi sunt foarte multumita.
Sigur, adeseori, suntem noi insine copii, care ar trebui sa ne adunam, la sedinta noastra cu sufletele noastre, si poate cineva sua chiar noi stand asa, fata in in fata, ne param unul pe altul ca, ne am dezamagit, prin lipsa unor gesturi mici, de bun simt, pe care trebuia sa le facem, fata de celalalt.Si sigur, ar trebui sa ne spunem foarte multe lucruri, numai ca, la sedinta noastra, a oamenilor mari, gesturile lasa loc cuvintelor, si tacerea spune totul in locul nostru.Si ne intoarcem spasiti in banca noastra, si poate meditam si ne dorim sa redescoperim ce am sadit in sufletul celuilalt. In timp, vom vedea cat si cum s a inteles.
Pana atunci la sedinta noastra a adultilor, vom vedea cat si cum am invatat ce ne a oferit viata, vom sti poate sa ne ascultam o clipa, doar adevarul sufletului, si sa facem acele gesturi pentru care, candva eram o LUME.
La sedinta cu parintii, a propiilor nostri copii, ne vom izbi cel mai adesea de prejudecati ale unei societati imbibate de prejudecati in care, a spune deja lucrurilor pe nume e o blasfemie, si cel mai adesea, se uita binele copilului si se nasc discutii care au in spate propriile frustrari ale maturilor, veniti acolo avand in viata cel mai important rol al lor – cel de parinte. Cel mai adesea multi il uita pentru ca, nu mai au curajul si nu mai stiu nici macar ei insisi cine sunt ca entitati umane, dar, stiu un singur lucru – sa cadreze bine in fatade umane.
Alice
In general, nu vor femei care sa aiba curaj sa si recunoasca propria problema, fata de ele, si vor merge la nesfarsit pe conceptia ,, Ma sacrific pentru binele copilului,, De fapt acel bine al copilului dupa care, se ascund acele femei, inseamna rau pentru el, pentru ca, acel copil prin manifestarile lui, scoate in afara raul din casa.Socetatea romaneasca nu este pregatita inca, de a accepta ca, exista psihologi si alti oameni specializati care pot indruma un copil spre ce e bine cu adevarat pentru el. In societatea noastra cine apeleaza la astfel de consiliere, pentru copil din lipsa de cultura, de cele mai multe ori, i se aplica un stigmat copilului si se spune ca, a avut probleme cu capul saracul, cand de fapt, prin aceste consilieri se ajuta copilul si tu ca parinte, poti intelege uneori, ceea ce el nu exprima. aCand vom fi in stare sa invatam astfel de lucuri vom avea sansa unor sedinte cu parintii, in care sa spunem lucrurilor pe nume si sa vorbim, cinstit si deschis despre adevaratele probleme cu care ne confrumtam in secolul 21. Pana atunci, sedintele cu parintii sunt si vor ramane, o vesnica adunare de a ne fi prezentate niste rezultate, de a fi instiintati despre ce trebuie sa achizitionam sau cu ce trebuie sa contribuim pentru a putea fi educati copii cat mai bine.Iar noi, pentru ca, nu i asa nu pztem schimba nimic din toate astea, vo achiesa cu zambetul pe buze, bucurosi ca, se termina o data, sedinta cu parintii si ne reintoarcem la ale noastre, fiecare in modul si felul lui.
Draga Alice, cu multi ani in urma, cand copiii mei erau in primii ani de scoala, am trait un episod aproape identic. Era vorba de un baietel ai carui parinti erau plecati in Spania si crestea sub obladuirea verisoarei lui. Deci situatia lui era mai delicata, cumva. Era extraordinar de violent si , lucru si mai grav, mima foarte bine pe copilul nevinovat, angelic chiar. Sub masca asta , se ascundea un copil de-a dreptul sadic. Imi amintesc ca mi-a povestit fiica mea ca a asistat la o scena in care acel baiat il calca efectiv in picioare pe un alt coleg si, cu alta ocazie, il apasa pe altul pe rana pe care o avea la mana. Lucruri terifiante povestite de fiica mea pe care le-am luat in serios si pe care le-am spus , tot cu patos si dintr-o rasuflare, tot spontan ca si tine, in sedinta cu parintii. Si am primit aceeasi moneda a revoltei din partea celorlalti parinti. Nu a fost placut , mai ales ca , de a doua zi, s-a dus vestea ca fata mea era paracioasa. Partea interesanta a povestii era ca fetei mele nu ii era frica de el , caci se lupta cu el parte in parte, deci asta a fost si mai ciudat in ochii celorlalti parinti. Urmarea imediata a fost ca baiatul a intrat sub supraveghere atenta si urmarea pe termen lung a fost ca a fost mutat din scoala. S-a dovedit ca era un caz special de copil neglijat care devenise spaima celorlalti copii din jur. Am avut ocazia sa discut cu mama lui care, la intoarcerea din Spania, mi-a reprosat ca i-am facut un mare rau fiului ei nevinovat. S-a dovedit , insa, ca , de fapt, copilul acela era un pericol real pentru cei din jurul lui si, deci, luand atitudine, i-am protejat pe cei mai slabi . Cred si astazi ca scoala trebuie sa fie un loc de competitie , si nu un camp de lupta corp la corp. Te imbratisez, Alice.
Si tu esti vinovata Alice!
Incerci sa iti protejezi fiul dar ar trebui, tu, invatoarea si ceilalti parinti sa va ganditi si la copilul bataus.
Sunt sigura ca va ganditi la el: dar ca la o problema.
E totusi un baietel care are nevoie de ajutor. Violenta are o cauza si daca parintii lui nu sunt in stare sa vada asta ceilalti parinti si/sau invatoarea ar trebui sa faca ceva. Solutia nu e reclamatie, mutat in alta clasa/scoala ci, pentru inceput, un psiholog.
Solutia nu e sa imparti clasa in doua ci sa o aduci impreuna. NU conflictului si DA solidaritatii.
Sfatul meu e sa te duci sa vorbesti cu invatatoarea, cu ceilalti parinti, sa-ti ceri scuze si sa incercati sa veniti cu solutii impreuna. Siguranta DA dar pentru TOTI.
Asa, copilul tau si ceilalti copii vor invata sa fie impreuna, solidari, sa se ajute.
Alice atit de draga, citind am suferit impreuna cu tine pentru Victor si m-am revoltat de ipocrizia celorlalti parinti…si la fel, aproape ca m-am obisnuit sa traiesc intre umilinti si nedreptati. E trist.
Alice, ai facut foarte bine ca i-ai spus invatatoarei ce te doare. Nu e nevoie sa-ti ceri nici o scuza, de la nimeni. Victor e copilul tau, inca prea mic sa isi faca singur dreptate, pentru ca e un baietel sensibil si plin de iubire catre oricine, prietenos si binevoitor. Ii doresc, din suflet, sa ramana asa! Intr-o lume viciata de rau asemenea oameni sunt o binecuvantare. D-na invatatoare stie ea prea bine ca nu e asa vigilenta in pauze, a spus ce a spus doar ca sa impresioneze. Pe mine nu a reusit. Asa incat, vezi-ti linistita de treburi iar despre batausul clasei sa aiba grija cine trebuie de el si sa fie urecheat de pe acum.
Ema, nu ai dreptate. Iti spun ceva, in teorie toti suntem tari, practica insa ne omoara pe cei mai multi dintre noi.
E normal sa vrem sa ne protejam copiii. Dar cred ca ai fost luata de val sau prin surprindere si ai avut o reactie ce duce la atata revolta. Ba chiar, ai putea sa te trezesti ca Victor la randu-i va fi supus oprobiului public si pe viitor sa-ti ascunda si sa-ti cosmetizeze loviturile incasate.
Era mai convenabila poate o discutie in prealabil cu invatatoarea despre problema si, de ce nu, cate o intrebare aruncata nevinovat pe la alti parinti sa vezi daca au aceeasi problema. Dar asta necesita timp si din nou, diplomatie.
Nu exista copil rau. Exista copil care are o problema ce trebuie rezolvata impreuna cu educatorii, parintii si ceilalti din mediul lui pentru a nu ajunge un adult care face rau in adevaratul sens al cuvantului. (nu vreau sa minimizez ceea ce spui dar gandeste-te ca acelasi copil, devenit adult, ne asteapta cu un cutit la colt si ne ia simplu si fara explicatie viata-pentru ca el a aflat inca de la gradinita ca e un copil rau)
Recunosc ca si eu am o problema asemanatoare si nu dorm noaptea si ma framant incercand s-o rezolv astfel incat sa nu o transform intr-una si mai mare. In acest timp vorbesc cu copilul meu neincetat sa-mi dau seama cum ar trebui sa facem urmatorul pas. Incerc prin pasi mici sa ajung la un rezultat bun pentru toata lumea. Cel mai important lucru pentru mine este sa inteleaga ca voi fi alaturi de el oricand dar e important si sa comunicam pentru a putea rezolva la timp si corect problemele.
Mi-as dori sa aiba si copiii mei asa o invatatoare.
Ma aflu in aceiasi situatie cu tine Alice, doar ca noi am reusit sa ajunge in clasa a II si dupa ce in clasa I-ii l-am evitat cat de bine am putut acum am ajuns sa stam in banca cu el. I-am zis baiatului meu ca daca rezista sa stea cu Andrei va fi mai puternic, ca daca nu il va baga in seama nu ii va face nimic, pana cand am vazut intr-o zi in timp ce isi facea lectiile ca tine picul sub fund si cand l-am intrebat de ce a ras si a zis ca asa s-a obisnuit de la scoala ca sa nu i-l ia Andrei. I-am zis si eu sa parasca, sa dea si el …dar nu a mers…a incercat cu porecle dar s-a ales chiar el cu porecla, si pana la urma, cand mi-a venit cu urechile rosii ca incercase Andrei sa i le smulga am vb cu invatatoarea si ea calma l-a mutat cu o fetita(cica cu “plangacioasa”clasei) iar noua ne-a zis sa stam linistiti ca nu suntem nici primii nici ultimii care se plang de Andrei. Nu stiu ce sa zic si cum sa imi invat copilul sa reactioneze.
ALICE
Nu te ai lasat dusa de val, doar atat ca, societatea romaneasca e plina de lasitate fatade si prostie.Atata tot.
Societatea romaneasca si a uitat propria identitate si nu mai stie sa si apere drepturile si sa spuna lucrurilor pe nume.
O data, am facut si eu asa ceva.M am convins de cata ingustime e cuprinsa marea masa, si de atunci pana va merge la scoala mi am promis, nu voi mai merge la sedinte la gradinita. Ceea ce am si facut. Nu ma intereseaza ce ar spune lumea, poate eu sunt atipica, pentru ce e azi dar, asa e mai bine. In schimb, as iesi in fata, de fiecare data, cand copilul meu ar fi atins.Pana atunci, contribui, la tot ce trebuie, si merge mai departe.
Of, Alice, sunt multe de spus aici.
Inclin sa cred ca lucrurile au scapat de sub controlul invatatoarei, si, in consecinta, sunt de acord cu tine ca trebuie facut ceva. Insa dat fiind faptul ca scolile noastre nu beneficiaza de consiliere psihologica, parintii copilului cu manifestari agresive ar trebui sa faca ei insisi demersurile necesare pt a identifica si remedia cauza acestui comportament. Uneori nu este suficient sa-i oferi copilului “cea mai buna educatie posibila”. Sunt multe presiuni (eg. inceperea scolii) carora unii copiii nu reusesc sa le faca fata si, in astfel de situatii, indrumarea venita din partea unui specialist este de un real folos.
Pe de alta parte, este mai mult decat firesc sa incercam sa ne protejam copiii. Iti inteleg indignarea si revolta, atata timp cat nici unul dintre parintii partasi la coalitie nu au venit cu o propunere concreta. Nu vreau sa sperii pe nimeni, insa acum cativa ani a fost un caz extrem de mediatizat cu un copil care, in urma unei altercatii de acest fel, a cazut si s-a lovit la cap. De rusine / teama nu a spus nimanui, iar finalul a fost unul extrem de tragic.
Concluzionand, eu as da o sansa parintilor copilului sa incerce remedierea situatiei. Daca in cel mai scurt timp posibil, nu se vad schimbari, ramane deschisa optiunea de a face reclamatie. Din pacate, aceasta varianta nu rezolva cauza, insa este necesara pt a-i proteja pe restul copiilor.
Last but not the least, este bine sa-i incurajam pe copiii sa impartaseasca cu noi ceea ce li se intampla atunci cand nu le suntem in preajma, chiar daca se simt rusinati / umiliti de anumite lucruri. Nici eu nu am putut sa-mi invat copilul sa riposteze cu aceeasi moneda, in schimb i-am spus de fiecare data ca trebuie sa ceara ajutorul adultului care-i supravegheaza. Este poate acelasi mesaj pe care i l-ai transmis lui Victor, insa sub o alta forma (nu este paracios in ideea de a face rau cuiva, ci ca o forma de a preveni sa i se intample ceva rau).
Aceleasi nedumerii le-am avut si eu in decursul celor 10 ani de scoala ai copilului meu. Si povestea nu se termina aici, pana va termina cele 12 clase va trebui sa mai trec prin multe stari conflictuale. Prea multa toleranta, prea multa resemnare, prea des inchidem ochii! Da, am pretentii de la profesori, am pretentii de la scoala! Nu sunt de acord ca atunci cand copilul meu are de facut un referat sa-l ia de pe net, sa-l prezinte la scoala si sa nu sesizeze nimeni. Daca i-am atras atentia ca acel referat nu l-a muncit deloc, mi-a raspuns simplu: “mama, asa face toata lumea!”. Iar daca ma duc la scoala sa-i atrag atentia profesorului ca a dat nota pe un referat de pe net, mi se spune la fel de simplu “am notat ceea ce mi-a prezentat”. Uneori am impresia ca ma lupt cu morile de vant, dar n-am sa renunt!
N-am sa fiu egoista si am sa recunosc ca nu toti profesorii sunt la fel, nu toti sunt la fel de indiferenti, de nepasatori si pentru asta am sa le multumesc, doar lor!
Frumoasa postarea! Foarte bune sfaturi!
Buna Alice!Ma confunt si eu cu astfel de probleme si chiar nu pot lua rolul de pacifista atat timp cat copilul meu agresat de catre ceilalti.Eu mi-am invatat copilul sa nu fie agresiv sa nu vorbeasca urat dar l-am mai invatat sa se apere de cei rai si sa impuna un oarecare respect gandindu-ma ca nu-l pot proteja mereu si tinand cont ce probleme sunt in scoli…..Nu spun ca varianta mea este corecta si particip la construirea unei lumi mai bune dar cu siguranta sunt mai linistita.Cumva ,el se apara si niciodata nu au fost probleme legate de agresivitate.Cred ca pentru fiecare problema exista o reteta ,important este sa o descoperi si sa o folosesti in functie de situatie.
Buna Alice.
. Te sustin in totalitate.Doar pentru ca unii parinti nu au timp pentru copiii lor,asta nu inseamna ca ceilalti parinti sau copii deopotriva,sa plateasca pentru asta.Succes.
Imi permit sa scriu si eu cateva randuri,deoarece ca parinte,am trecut si eu prin aceasta situatie.Nu stiu cum se face,dar tot mama copilului bataus a inceput sa planga la sedinta,iar eu le-am spus ca daca e crezut cel care plange mai tare,incep sa ma tavalesc pe jos.Eu sunt mama de fata,cu atat mai putin am de gand sa tolerez faptul de a veni batuta acasa.Doamna invatatoare era la curent cu ce se intampla,iar eu nu eram singura care facea plangere referitor la comportamentul acelui copil.Am vorbit cu mama copilului,si i-am spus clar:daca copilul ei nu se potoleste,ce ii face el Mariei,ii voi face si eu lui.Sa nu spuna ca nu am avertizat-o ! Stiu ca suna mai dur,insa am gura mai mare,si sunt molcoma la fapte;insa “amenintarea” a dat roade
Din pacate traim intr-o lume in care sa iti ceri drepturile care ti se cuvin aduce indignarea celorlalti. Eu nu am copii, dar am fost la randul meu copil si cand faceam ceva rau, mama nu mi-a luat niciodata aparea in sensul ca sunt copilul ei si nu as face niciodata ceva rau ca doar ea m-a crescut cat mai bine, ci ma certa, ma tragea de ureche si eu intelegeam, printre lacrimi, ca da am gresit si eu trebuie sa platesc. Tot mai multi parinti in ziua de azi isi protejeaza copilul de o conduita cat mai corecta lasandu-i sa creada ca tot ce fac ei e bine si restul oamenilor doar ii vor raul.
Dar acum vorbind despre cazul tau Alice, mama copilului violent probabil a crescut la fel de cocolosita de parintii ei precum isi cocoloseste odrasla si nu poate concepe ca ea fiinta perfecta poate avea o progenitura imperfecta.
Nedreptatile celor din jur ne invata pana la urma sa ne invatam cu viata.
Stiti, pe masura ce ma gandesc mai mult, incercand sa inteleg reactia celorlalti parinti, incep sa cred ca, de fapt, ei nu pe baietelul cel rau sau pe mama acestuia voiau s-o apere, ci si-au dorit sa se alieze impotriva mea pentru a sari in apararea invatatoarei pe care am amenintat-o cu reclamatia. Asta mi se pare explicatia cea mai plauzibila, ca nu dorind sa apere un baietel cu probleme au sarit in sus, ci dorind sa-i arate invatatoarei ca ei sunt loiali, si iau atitudine impotriva unei venetice care indrazneste sa-i spuna in fata ca dumneaei raspunde de ceea ce se intampla in clasa. Culmea este ca invatatoarea a inteles perfect ce vreau sa spun, nu cred ca s-a suparat pe mine, doar a anuntat ca, intr-un asemenea caz, exista niste regulamente care trebuie urmate mai departe.
Asa cred. De fapt, nu mai stiu ce sa cred… Desi ma tot gandesc la asta…
In societatea romaneasca se traieste intr-o permanenta competitie de suturi, pumni si palme. Diferenta dintre ceilalti parinti si Tine e ca lor – inexplicabil! – a inceput sa le placa!
Si vor supravietui – ei si odraslele lor, “lasind de la ei”, asa cum te indemnau pe tine – in societatea pe care au creat-o si o merita.
Imbratiseaza-l pe Victor cu drag si trimite-l la un curs de karate!
Si du-te si tu!
alice,eu imi amintesc ca l-ai mutat de baiat de la alta clasa la doamna aceasta,tocmai fiindca e foarte buna.
ai plins,te-ai agitat si uite ca sint probleme.daca e foarte buna cum de nu poate gestiona conflictele?
T e aprob in atitudinea pe care ai avut-o vis a vis de siguranta copilului la scoala,dar vreau sa marturisesc ca in aceeasi perioada fata mea a trecut prin acelasi tratament si culmea de la cea care ne asteptam sa-i educe cu vorba nu cu bataia,fetita mea fiind mai neastamparata lua foarte des contact cu talentul doamnei de zbir si de calau,lovituri in cap cu linia in muchie,o umilea in fata clasei punand-o in genunchi sau punand copii sa-i dea cate o palma ca e rea si ii deranjeaza ora iar la sfarsitul trimestrului 1,copilul meu avea doar i pe linie.Iti poti imgina draga Alice prin ce stari sufletesti am putut sa trec?
N-am facut nimic de genul reclamatie in schimb m-am prezentat in biroul directorului pe care l-am rugat sa-mi aprobe mutarea la o alta clasa;ironia soartii e ca aceasta individa mi-a marcat copilul pentru tot restul vietii si inca mai e in invatamint cu toate reclamatiile ulterioare care au venit de la parinti mai putin interesati de a-i face bine sau rau unui om care le-a tratat inuman copii.Cred ca cel mai potrivit ar fi sa muti copilul la o alta clasa ca deja te-ai pus rau cu doamna si tot copilul o sa aiba de suferit.Iti doresc sa treci cu bine peste aceasta intamplare si sa te incarci cu toleranta si rabdare ca vor mai fi destule care te vor tulbura cat vei avea copii la scoala.Fie ca sufletul tau de mama lovit sa-si gaseasca linistea si o metoda de a rezolva situatiile fara a implica prea mult copilul.Cu toata consideratia pentru o mama bataioasa si iubitoare!
Miky, am zambit, cu tristete. O sa-l dau pe Victor, care nu doar mie, ci si tie iti e atat de drag, la un curs de karate. Eu o sa ma duc la o serie luunnga de sedinte de psihoterapie.
Dana Burghelea, ce rau imi pare pentru fetita ta! Imi pot imagina cat de greu ti-a fost, inteleg, e groaznic!
Iuliana, asa e, l-am mutat de la o clasa la alta. Dar incep sa cred ca sunt probleme in fiecare clasa. As vrea sa fug intr-o tara ideala si sa va iau pe toti, oamenii buni, cu mine. Dar stiu ca sunt utopii. Ca n-a rezistat nici falansterul de la Scaieni, nici kibutzurile n-au rezistat…
Si, inca ceva. Ma sperie cat de multi parinti sunt in aceeasi situatie ca si mine. Ma sperie. Ce sa ne facem?
Alice, in Romania sunt atat de putini oameni cu initiativa, oameni responsabili, lideri.
Tu esti normala, ceilalti parinti nu. Exista atata lasitate, mulare/ supusenie/slugarnicie/cap plecat.
Principiul crestin este sa actionezi in numele celor ce sunt prea vulnerabili sa o faca ei insisi. ( Isaia 1:17 Ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă)
In primul rand acel copil problema, posibil sa primeasca putina dragoste si atentie de la cei de apropiati. Parintii ar trebui sa petreasca mai mult timp cu el, poate si sa-l disciplineze.
Eu am avut la un moment dat de-a face cu patru frati foarte rebeli, violenti si pe unul dintre ei, cel mai agresiv, nu l-am dus in taberele ce le organizam. A venit cu mama plangand, cu ruxacul la gara, dar am fost ferma. A ramas acasa. Anii urmatori a fost mai bun.
Asadar intr-adevar facute reglementari, aplicate. Posibil daca este mutat in alta clasa, nu este lasat sa participe la excursii, etc, vede ca exista consecinte ale unui comportament inadecvat si se maturizeaza baiatul respectiv.
Noi am avut problema asta de la gradinita! Copilul meu plangea ca nu mai merge la gradi si devenise un introvertit. Nu reusea sa se integreze deloc. Era mai mic decat majoritatea celorlalti colegi si prefera sa stea intr-un colt izolat ca altfel o tot incasa. Am schimbat clasa, educatoarea si am mers la karate. Copilul meu a inflorit, a prins incredere in el. Acum e clasa I, un baiat foarte calm si echilibrat, cu centura verde si multe medalii la competitii. Nu-i plac conflictele si le evita. Daca vreun bataus apuca sa dea odata, a doua oara il ocoleste cu respect.
Dupa cum povesteam inainte , am trecut printr-o situatie similara pe care am depasit-o si cred ca psihoterapia cea mai eficienta este , totusi, comunicarea cu prietenii. Nu cred ca ai nevoie de cabinetul unui psiholog , in incercarea ta de a nu mai simti ca o mama, de a-ti modera trairile. Pur si simplu , este imposibil sa simti “caldut” fata de copiii tai. Noi nu prea reusim sa iubim cu jumatati sau sferturi de masura. Nu-i asa , Alice?
Noi… Noi cei care traim mai mult si suferim mai mult. Noi cei care ne dam intalnire sa dezbatem lucruri pe care altii nici nu le baga in seama. Asa e, AndreeaB.
In seara asta mi s-a facut frica si m-am gandit ca poate maine baietelul acela va veni furios pe Victor. Banuiesc ca a aflat ca l-am parat (mi-e greu sa cred ca mama lui s-a dus acasa si nu i-a zis nimic…) si ca se va purta ca si cum Victor l-ar fi parat, nu eu. I-am spus sa ma sune maine daca se intampla ceva, sa ma cheme urgent.
Etta, Victor nu e fricos, e puternic, e destul de mare, dar nu stie cum sa reactioneze in asemenea situatii. Eu cred ca l-ar putea zdrobi pe orice coleg daca si-ar pune mintea, dar el nu stie si nu vrea sa faca asa ceva. Are nevoie sa invete cum sa reactioneze, defensiv, nu ofensiv.
Si baietelul acela are nevoie si el de ajutor. Daca toti ne prefacem ca e normal, nu-i facem niciun bine, nu-i asa, Genevieve?
Draga Alice si alte mamici cu copii batuti, impinsi, trasi de par, intimidati intr-un cuvant abuzati fizic, verbal si emotional,
Desi acest blog nu este unul despre cum sa ne crestem copiii, imi permit sa va dau cateva sfaturi prietenesti despre acest topic, deoarece in activitatea mea de zi cu zi trebuie sa rezolv fel si fel de conflicte intre copiii din clasa mea, asa ca am putina experienta. Comportamentul agresiv al unui copil are multe cauze , dar pentru a corecta acest comportament exista o singura solutie: pentru fiecare comportament violent trebuie sa existe o consecinta logica si imediata pentru acel copil. Voi, dragi mamici, nu sunteti la scoala cand evenimentele se intampla, asa ca nu trebuie sa va simtiti vinovate ca va adresati invatatoarei sau profesoarei pentru rezolvarea acestor conflicte, deoarece ele sunt singurele care pot aplica consecinta logica imediat pentru ca acel comportament sa dispara.
Este datoria scolii sa se implice in rezolvarea acestor situatii pentru ca ele se intampla in timpul cat copiii sunt la scoala. Mutarea elevilor dintr-o clasa in alta sau la alta scoala nu face decat sa mute problema de la o clasa la alta , fara a o rezolva. Din pacate, efectele resimtite de copiii care sunt victimele acestor copii agresivi sunt devastatoare pentru increderea in propriile lor puteri si le creaza un sentiment al vinovatiei care este total nefondat, pentru ca de fapt ei nu au gresit cu nimic altceva decat au cerut ajutorul parintilor atunci cand se simt atacati, intimidati si speriati. Aici nu este vorba de a fi paracios, aici este vorba de teama de a fi ranit fizic si emotional pe nedrept. Alice, pe cei care te judeca, intreaba-i asa: “dumneata ce a-i face daca cineva s-ar repezi la dumneata si te-ar apuca de par asa din senin sau ti-ar da un sut in stomac doar asa, ca are chef. Nu a-i cere ajutor de la cineva mai puternic sa-ti sara in ajutor? Asta a facut copilul meu, mi- a cerut ajutorul si eu trebuie sa- l ajut. Eu nu sunt la scoala, dar invatatoarea eate si ea trebuie sa fie cea care-mi ajuta copilul sa nu fie lovit sau umilit”. In ceea ce priveste copilul agresiv, consecintele, asa cum am spus trebuie sa fie logice si graduale. Iata ce fac eu: cand copilul loveste prima oara un alt copil, eu il invit deoparte si ii spun foarte clar ca la scoala nu are voie sa loveasca pe nimeni, iar daca se mai intampla, va pierde 3 minute din pauza. De asemenea, ii explic ca ceea ce a facut i-a cauzat altui copil durere sau suparare si trebuie sa-si ceara scuze. Daca face din nou aceeasi greseala, va pierde 3 minute de joaca din recreatie si sun parintele ca sa-i spun ce se intampla.Copilul trebuie sa aduca o scrisoare de scuze scrisa impreuna cu parintele pe care sa o dea copilului victimaDaca face din nou, pierde 5 minute de pauza, pana la pierderea totala a recreatiei.Intre timp, comunic din nou parintilor si le sugerez sa inceapa consiliere psihologica. Din experienta mea, 9 din 10 cazuri se rezolva daca copilul petrece pauza langa mine, in loc sa se joace cu ceilalti copii. In psihologia copilului, aceasta metoda se numeste retragerea privilegiilor, iar retragerea privilegiului de a se juca cu alti copii in timpul recreatiei este o foarte puternica motivare pentru acel copil sa-si inceteze atacurile agresive.
Ceea ce incerc sa spun este ca metoda este destul de simpla, si invatatoarea o poate aplica foarte usor, fara atata drama si vaicareala. Trebuie numai sa vrea sa se implice. Intre timp, voi, dragi mamici de copii batuti, impinsi si inghiontiti, nu trebuie sa-i dati neaparat la karate ( doar daca ei vor neaparat), dar invatati-i sa-i spuna tare si raspicat batausului sa inceteze pentru ca lor nu le place sa fie agresati iar daca acesta nu inceteaza, sa mearga imediat si sa-i spuna invatatoarei. Incurajati-i sa ceara ajutor de la cei ce sunt platiti sa- i ajute, asta nu are nimic de-a face cu a fi paracios, ci are de-a face cu respectarea demnitatii umane a copilului vostru. Scoala este lacasul invatarii si nu ring de box cu spectatori care striga ba loveste-l , ba fereste-te, ba asteapta, ba fugi. Datoria invatatorului este sa-i invete pe copii inclusiv cum sa se comporte atunci cand gresesc.Iar daca acest lucru nu se intampla, trebuie atentionat sa o faca.
Cu multa intelegere,
Abigail
Buna Alice, nu prea am postat pe aici, dar acum, ca tot s-a adus in discutie reactia parintilor vis-a-vis de atitudinea luata atunci cand copilul vine jignit/batut de la scoala/afara, nu pot decat sa cred ca si eu am facut bine intervenind cand a fost cazul.
Chiar daca am dobandit o imagine mai mult decat proasta in ochii catorva din preajma.
Imagine care mi-a daunat teribil atunci cand sotul meu a facut gestul fatal, lasandu-ne traumatizati pe viata.
Pentru ca, chiar daca avea tata ( si inca ce mai tata, cu toate calitatile ) si copilul nostru a inceput sa fie jignit in gura mare, pe la 14 ani, prin cartier, de cel mai bun prieten ( pana atunci ) al lui, eu am fost cea care a luat atitudine cand baiatul nostru era depasit de nesimtirea aluia.
Adica am insistat sa mergem la el acasa ( vecin cu noi, si in acelasi timp, tatii colegi de serviciu ) si sa lamurim problema atunci, pe loc, ca sa nu ia amploare.
Sotul meu s-a multumit sa stea pasiv, spunandu-i baiatului nostru sa se descurce, dar copilul nostru, fiind o fire mai introvertita si cu prea mult bun simt, nu stia cum sa-l combata pe nesimtit, fara sa se certe sau sa ajunga la bataie.
Si, mai mult de-atat, sotul meu a spus ca n-are chef sa se certe cu colegul lui, pentru ca fiul aluia se ia de al nostru.
Asa ca eu am intervenit de doua ori, dar degeaba.
Tupeul si nesimtirea aluia era la cote maxime, ma privea ca pe un nimic, cu aroganta, atat el cat si taica-su, in schimb relatiile cu sotul meu erau cordiale. Parca eram in tabere diferite.
Rezultatul :
- am fost catalogata o femeie dificila si rea ( n-am facut decat sa incerc sa opresc tavalugul pana nu era prea tarziu) iar sotul meu un tip deosebit, minunat, s.a.m.d.
- baiatul nostru a fost jignit, de pe la colturile blocurilor, de toti mucosii cartierului, timp de 4 ( patru ) ani, porecla lui transmitandu-se de la unul la altul .
Concluzia :
- un copil trebuie sa se descurce singur, dar atunci cand lucrurile scapa de sub control, e bine sa stie ca are pe cineva drag care-l va sustine si-l va apara, si deopotriva e bine si ca inamicul sa stie ca are de-a face cu cineva mai puternic ( si la propriu si la figurat ).
Asta ca sa nu se ajunga la batai si alte nenorociri.
Nu voiam sa fie nici violent, dar nici mototol, ci doar sa se discute clar si concis motivele comportamentului aluia si sa ajungem la o rezolvare amiabila.
Niciodata nu le-a raspuns la provocari, i-a ignorat chiar daca il dureau vorbele lor, dar ei au inteles altceva.
Cu lacrimi mi-aduc aminte ultima discutie a baiatului nostru ( care era deja intr-a XII-a) cu tatal lui, intr-o seara, cand venise necajit si frustrat ca un idiot iar l-a strigat intr-un fel ( si deja se gandea ca ar trebui sa-i ia la bataie, ca prea mult suportase – lucru pe care l-am dezaprobat total ) si cand sotul meu l-a intrebat de ce nu-i spune si lui ce i se mai intampla pe strada ( ca in ultima vreme doar mie mai imi spunea, nu si sotului meu ) raspunsul baiatului a venit sec, transant :
“nu-ti mai spun, pentru ca de cate ori am facut-o, nu m-ai aparat niciodata !”
E ceva real si groaznic de dureros.
Alice…
Evident că băieţelul acela are nevoie de ajutor. Din păcate nu tu eşti cea în măsură să îi dea acel ajutor. Un lucru bun -zic eu- este că mama copilului părea a fi deranjată de comportament. Lucrul prost este că părinţii ceilalţi s-au coalizat împotriva ta. Din această cauză tu trebuie să găseşti puterea de a merge mai departe indiferent de opinia celorlalţi. Se deranjează doamnele şi domnii părinţi? Sunt indignaţi că vrei să îţi aperi pruncul? Cui îi pasă? E copilul tău! Tu ai obligaţia -nicidecum dreptul- de a te asigura că băiatul tău nu este agresat, că este în siguranţă şi atunci când nu eşti tu în preajma lui şi că are acces neîngrădit la toate cele necesare pentru dezvoltarea sa, inclusiv ori mai ales la confort psihic.
Chiar dacă acum băieţii mei sunt foarte mari comparativ cu ai tăi, dacă ar fi vorba de ceva ce le-ar face rău, nici măcar un singur individ din specia celor indignaţi de faptul că ai ridicat o problemă firească nu ar îndrăzni să îmi stea în cale. Iar eu sunt tată, nu mamă. O mamă găseşte resurse şi puteri nebănuite, mult mai mari, când este vorba de puiul ei. Crede-mă, ştiu ce spun.
Lacrima-1965, categoric tu ai facut ce trebuia. E, insa, groaznic de dureros sa sotul tau nu te-a sustinut. Iti simt si acum durerea din suflet.
Doru, iti multumesc ca ma sustii. Ai dreptate, sunt obligata sa imi apar copilul, nu am de ales. Exact asa o sa fac, pana la capat.
hello,
va citesc cu mare drag si nu am scris niciodata pana acum pe nici un blog, dar povestea asta (realitate in cazul tau) ma instiga sa o fac.
nu dau sfaturi, nu stiu ce trebuie facut, dar vreau doar sa iti impartasesc o intamplare…
traiesc in Franta impreuna cu familia mea si am un baietel care merge la gradinita.
in primul an(avea 3 ani atunci), dupa doar 4 luni de mers tot venea acasa muscat si baut.
il intreb ce se intampla si-mi zice ca un colegut de-al lui tot ii cafteste pe toti.
vorbesc cu invatatoarea care-mi zice ca stie foarte bine situatia, ca parintii baietelului au vrut sa-l retraga, dar ca vor sa mai incerce un pic, deoarece in clasa este foarte ok atata timp cat ii se da atentie…in rest da cu pumnul
si atunci am decis sa vorbesc cu a lui mamica si surpriza…tocmai avea gemeni de 6luni si nu stia ce sa faca cu baietelul cel mare deoarece acasa era adorabil si ii era greu sa creada ca la gradinita putea sa fie atat de odios.
decid atunci sa vobesc cu pustiul in cauza si sa-i zic ca odorul meu a avut si el de “suportat” o surioara mai mica si daca vrea sa vina se se joace intre baietei mari este bine primit.
de atunci totul este ok, au mai fost scapari, dar nu asa de dureroase.
habar nu am ce am vrut sa zic cu toata povestea asta, dar am avut un avant de scris:)
Ceea ce mi se pare ciudat este ca tot copii mamicilor de aici au fost victime.
Nimeni nu arecopil agresor. Intrebarea este: copii agresori i-o aduce barza?
Trecand peste acest lucru, sa stii ca probabil si baiatul tau loveste sau impinge, fiindca asa fac toti baietii.
In clasa baiatului meu cel mare apar deseori conflicte si daca toti parintii s-ar duce sa reclame atunci la inspectorat s-ar face coada in fiecare zi.
Fata ta este mai mare, la ea in clasa nu apar conflicte?
Pe lumea asta nu exista doar oameni buni si rai. Copilul acela are un motiv pentru care se comporta asa. Solutia este ca mama impreuna cu invatatoarea si copilul sa stea de vorba.
A ameninta invatatoarea cu reclamatia mi se pare o idee absolut neinspirata.
Alice, raspunsurile la acest post m-au ajutat mult si pe mine, nici nu iti inchipui, parca ar fi fost o terapie.
Referitor la ce ai mai povestit tu, m-am gandit si ca invatatoarea poate si-a dat seama ca acel baietel are o problema dar a preferat (probabil avand altfel de relatie cu parintii lui, mai apropiata sau de obligatie) sa lase pe altcineva sa spuna cu voce tare ce se intampla. Poate de asta ti s-a parut ca a fost de acord cu tine, pentru ca stia ca ai dreptate dar nu-si putea asuma gestul de a sanctiona.
Baiatul meu e in clasa I si la fel, au in clasa un baiat mai neastamparat, crescut de bunica, ea, la randul ei, nu razbeste cu el.
…
).
, ce am eu cu bietul copilas 
… Mi s-a zis sa ma gandesc ce as fi facut daca al meu ar fi fost cel bataus. Le-am raspuns ca eu consider ca mi-am educat baiatul in asa fel incat sa nu deranjeze pe altii cu comportamentul lui si le-am lasat in plata Domnului 
A venit si al meu acasa lovit de “zmeul” clasei, acum s-a invatat si il ignora sau se coalizeaza cu alti colegi si mai riposteaza si ei
Invatatoarea face si ea ce poate, il mai pedepseste (atat cat ii permite legea
Eu am ridicat problema sata odata, pe un forum de mamici si in loc sa primesc “simpatie” am patit ca Alice, parca eu eram lupul cel rau
Eu nu am inca un copil, dar am o mama educatoare cu o experienta de 30 de ai in aceasta meserie (ca sa inteleaga mai bine comportamenetele copiilor si sa ii poate ajuta a facut si Facultatea de Psihologie).
Ce imi spune mama despre copiii din zilele noastre ma cutremura: nici macar unul din cei pe care ii are la gradinita in ultimii ani nu se comporta normal. Cei mai multi prezinta vadite semne de ADHD, nu se pot concentra, nu ii intereseaza nimic, nu reactioneaza la nimic, daca li se face observatie e egal cu 0 pentru ei, dar, sustine mama, sunt inteligenti. Daca educatoarea indrazneste sa faca cea mai mica aluzie vreunui parinte precum ca ar avea o problema copilul lui, e vai si amar, parintele respectiv se supara, pentru ca toti isi vad copiii intelgenti, cuminti, destepti, nici vorba de ADHD, asa sunt ei neastamparati, motiveaza cei mai multi dintre parinti. Intr-o clasa cu 20 de copii, nu sunt mai mult de 3-4 cu o atitudine cat de cat normala pentru varsta respectiva.Copiii (majoritatea) din zilele noastre nu au rusine, nu au bun-simt, nu stiu ca nu trebuie sa vorbeasca atunci cand educatoarea/invatatoarea le explica ceva, vorbesc obscen inca de la 3-4 ani (parintii rad cand li se spune, li se oare ca au un copil precoce), sunt agresivi, etc. Cam astea sunt concluziile unei femei care lucreaza de 30 de ani cu elevi de gradinita. Duceti-va la o gradinita si asistati cateva ore la lectii! Eu una am facut acest lucru si am fost socata. Daca asta e generatia care urmeaza, e vai de noi!
Eu nu am inca fetitele la scoala dar ma ingrozesc sa citesc acest post. Si nu inteleg, daca exista copii batuti in scoala, de ce nu merg parintii sa reclame? Ce asteapta? Sau oamenii prefera metoda parintilor care vin si se bat intre ei?! Eu as reclama dascalul, apoi scoala si apoi inspectoratul, daca nu ar lua masuri! Ce inseamna asta: “s-ar face coada la inspectorat”?! Poate ca daca s-ar face intr-adevar coada, inspectoratul ar aproba angajarea psihologilor in scoli, programe de reabilitare pentru cei mici si violenti, sedinte de terapie impreuna cu parintii. Eu nu imi amintesc sa fi fost batuta vreodata la scoala! Imi amintesc un coleg mutat din scoala pentru astfel de probleme, se batea cu alti baieti. Dar nu imi amintesc amenintari si batai in clasa si nu le consider normale, ca facand parte din natura copilariei. Ma uimeste reactia parintilor din povestire pana in punctul in care mi-e si greu sa cred ca asa s-a intamplat! Sunt adepta teoriei: sa lasam copiii sa isi rezolve singuri conflictele cu viata, dar cand vorbim de violenta si de un copil care povesteste acasa (deci recunoaste ca singur nu poate rezolva problema) atunci sunt adeppta reclamatiei si a apararii copilului cu orice pret.
Cred ca cei care comenteaza aici si spun ca nu ai procedat corect, nu au copii si nici nu sunt inca pregatiti sa ii aiba, cu asemenea conceptii!
In societate pare a fi altfel?! Unul care e clar din alt film si caruia toti ar vrea sa ii reproseze ceva, dar nu au curaj (sau le e jena dintr-o “buna crestere” gresit inteleasa si greu de inteles), face ceva, iar face ceva,…. samd iar cand reusete cineva sa isi dreaga glasul si sa spuna ca il freaca ce se intampla – cel turbulent ori e vexat, ori plange, ori te injura, ori…ma rog…. apoi toti ceilalti, care si ei ar fi vrut sa spuna ceva, iti spun ssstttt, sshhhh, lasa,…. iar apoi te simti vinovat si altadata taci si tu sau, mai rau, spui ssshhh, ssstttt…. etc….
Se pare ca mergem in directia in care trebuie – pentru ca daca toata lumea sta cu fundul in sus iar tu stai drept – esti anormal, ca urmare trebuie sa te corectezi degraba si sa adopti pozitia ” naturala” si “omnipotenta”… Aceasta este majoritatea rasturnata – deci bun venit pe la noi si MARE GRIJA LA VIITOARELE RECLAMATII SI PEDEPSE ale fiului care, veti constata foarte curand, a devenit deodata un mare golan, nu invata, nu il intereseaza …. etc….. iar mie mi se cam pare ca a devenit si cam prost-crescut! Peste noapte, uite-asa! Caci pana si eu care il cunosc de mult abia acum am observat!
Iertare daca am dreptate!
Buna Alice,
Vazand prin ce situatie treci cu Victor, am sa-ti povestesc si eu ceva asemanator, dar la un copil mai mare. Este vorba de fiul meu.
Si eu l-am invatat la fel in primele clase: sa nu bati copiii la scoala, sa nu vorbesti urat, sa nu parasti… Copilul ajungand in clasa a patra manca bataie , ajungea cu caietele rupte acasa, etc. Am vorbit cu diriginta si cu directorul si mi-au spus ca sa bata si el pe ce-l care-l bate, iar el, directorul, ii va lua apararea. Asta nu s-a intamplat pt ca al meu copil NU STIE sa se bata! Desi acasa imi face probleme, ridica vocea si multe altele ( ca o doamna psiholog mi l-a diagnosticat cu ADHD), la scoala e cuminte si invata bine.
Acum suntem in clasa a 7-a, la o alta scoala. Si iar mancam bataie si in continuare nu stim sa ne aparam, chiar daca intre timp am facut si karate( dar ne-am lasat pt ca nu suportam durerile provocate de loviturile specifice karatelor). Si tot asa, ne plimbam de la diriginta la directoare. Directoarea spune ca o sa-i dea avertisment si nu stiu ce comisie o sa-l verifice. I-am spus ca nu e nevoie, doar putina mustruluiala, sa vorbeasca cu el psiholoaga scolii ( ca doar deaia primeste salariu), sa faca copilul sa inteleaga ce si cum. De fiecare data primesc raspunsuri pompoase conform regulamentului si promisiuni . Sunt sigura ca situatia nu o sa se rezolve pt a asa e peste tot.Daca nu va fi acel copil, se va gasi altul..si atunci ce facem? Exmatriculam toata scoala? E vina mea ca nu mi-am invatat copilul sa bata, sa injure , atunci cand are dreptate, sa ia ce i se cuvine cu forta, sa invete sa supravietuiasca intr-o lume de neamuri proaste si copii super rasfatati.
Alice, eu vreau sa discut despre o alta latura a sedintei cu parintii.
De ceva vreme sedintele cu parintii nu se convoaca decat pentru probleme organizatorice. Invatatoarea este platita cu ore de dirigentie si in acest sens trebuia sa va aduca la cunostinta ca o ora pe saptamana puteti sa o gasiti in scoala pentru a discuta problemele pe care le aveti, bine-nteles daca acestea exista.
Este exsclus sa prezinti situatia la invatatura a unui copil in sedinta cu parintii. Chiar si problema expusa de tine trebuia tratata confidential; mai mult, cum inteleg ca era deja un fenomen, aceasta situatie trebuia cunoscuta de invatatoarea de la clasa…
Cum sa tii in sedinta 2 -3 ore o duzina de parinti ocupati? Ce te intereseaza pe tine situatia altor copii? De ce sa astepti sa ia catalogul de la un capat la altul?
Iti recomand, ca atunci cand mai vrei sa stii lucruri despre Victor, sa te programezi prin telefon, iar invatatoarea este obligata sa-ti prezinte note, portofolii, etc .
S-ar putea sa o intereseze mai mult ”cartile ei ” decat activitatea propriuzisa la clasa…
As fi curioasa sa aflu a cui era progenitura? Te pomenesti ca ai deranjat o ”persoana importanta”.
Eu cred ca, privind din alta perspectiva, mai este o nedreptate care exista in fiecare scoala. Sunt invatatoare bune, cum este si cea la care se afla Victor, la care se inscriu cate 30 de copii, si invatatoare nu la fel de bune, care au doar cate 17, 18 copii in clasa, pentru ca parintii nu vor sa isi dea copiii la ele. Asa e si in scoala baietelului meu. Sunt doua invatatoare care au cate 30 de copii in clasa si alte doua care au cate 17. Cele foarte solicitate muncesc aproape de doua ori mai mult decat celelalte si poate ca, fiind atat de aglomerate, nu apuca sa supravegheze chiar fiecare miscare.
Presupun ca, pe de o parte, doamnele solicitate sunt mandre de asta, dar pe de alta parte se simt si oropsite de atata apreciere care, categoric, nu le aduce niciun ban in plus la salariu fata de celelalte surate.
Camellia, noi nu eram o duzina de parinti, ci doua duzini de parinti. La 30 de copii venisera vreo 40 de parinti, fiindca unii venisera in cuplu…
Mona, iti dau dreptate cu mare amaraciune. Dar nu vreau, nu vreau sa ajungem sa ne invatam copiii sa fie batausi si nemernici, nu vreau! Eu stiu si ca traim intr-o lume in care doar hotii se imbogatesc, dar nu am sa ii invat niciodata sa fie hoti. Fiindca eu stiu ca daca vrem sa fim fericiti, trebuie sa fim corecti si cinstiti. Iar eu vreau sa avem copii fericiti. Poate nu bogati, poate nu recunoscuti, dar cu o sansa la fericire. Daca ii invatam sa se bata si sa fure le luam si ultima sansa la fericire.
Eduard, ai dreptate, am constatat si eu. Cand cineva iti greseste, pana la urma ajungi tu sa iti ceri iertare. Mie asa mi se intampla.
Dora, sunt sigura ca si in famiia baietelului agresiv din clasa lui Victor e ceva in neregula. Cred ca il bate si pe el cineva sau a vazut undeva genul asta de agresiune, altfel nu-mi imaginez cum sa ajunga asa. Tu ai avut sansa sa descoperi ce se intampla si sa poti rezolva. Eu nu indraznesc sa sper atat de departe.
Ioana, mirarea ta e justificata. Si eu am fost la fel de uluita de reactia parintilor, dar, am mai scris, dupa aceea m-am gandit ca au reactionat asa vrand sa ii ia apararea invatatoarei, nu copilului acela…
Gina, copilul meu nu impinge si nu bate pe nimeni, crede-ma, sunt de multi ani cu ochii pe el si l-am vazut in parc, acasa, in vacanta, pretutindeni… Iar daca ideea reclamatiei e neinspirata, da-mi tu alta idee, mai buna!
Alina, da, asa cred si eu, ca invatatoarea stia ca am dreptate.
Cristina, a mai ridicat cineva problema legata de ADHD, presupunand ca de aceea e baietelul acela agresiv. Invatatoarea a spus: nu sunt psiholog, dar am o experienta de 30 de ani de invatatmant. Credeti-ma, nu are ADHD.
ALICE
Copilul acela nu are ADHD. V a spus bine invatatoarea.Copilul acela reflecta problemele unei mame careia ii e prea frica, sa ia singura niste decizii iar, acel copil arata ce vede in casa.Cu pumnul se rezolva toate.Crede ma asta e adevarata problema, indiferent cata filosofie s ar face in jurul ei.
Alice
Am vazut azi, listand comentariile mele pentru un URS GRIZLY ca, te ai apucat si lucrezi la cartea aceea cu comentariile de pe blog.M am bucurat.Sincer. Si de abia astept sa apara.Mi as dori, sa colaborez, sub o forma sau alta la Revista Tango daca, se poate, altfel nu e nici o problema.Multumesc pentru urmatoarea carte.Mi ai fcaut azi, o mare bucurie.
Alice, eu intervin in legatura cu inceputul povestii tale, in care spui ca-l intrebi pe Victor ce face la scoala si zice ca nu mai tine minte. Si-al meu de la gradinita face la fel. Tocmai am citit intr-o carte a unei frantuzoaice, psihoterapeut, un lucru foarte fain despre lucrul asta, si anume ca: “un copil nu poate vorbi despre ce s-a întîmplat la scoalã. Cînd el este în mediul sãu familial, nu poate vorbi decît despre ce se întîmplã în acel loc, despre ce gîndeste atunci. Copilul este prezent în prezent. Or, el este întrebat: „Ce s-a întîmplat la scoalã?“ si este certat pentru cã nu poate sã povesteascã nimic”.
Asa ca eu am renuntat sa-l mai intreb pe-al meu ce-a facut la gradinita.
Fetita mea (4 ani) povesteste ce face la gradinita. Eu o intreb detaliat anumite aspecte zilnic si ea povesteste. Cred ca depinde de la copil la copil, nu cred ca are vreo insemnatate anume. Fetita mea vine si ma cheama seara: mami, hai sa mai povestim amandoua.
Iulia, eu cred totusi ca este bine sa-i incurajam copiii sa ne impartaseasca ceea ce li se intampla atunci cand nu le suntem in preajma, cu metode specifice fiecarei varste.
Noi am inceput gradi la aproape 2 ani si in acea perioada transpuneam intamplarile din viata reala sub forma unui teatru de papusi, cu personaje care mergeau la gradinita si vorbeau intre ele despre ce se petrece acolo.
Treptat, lucrurile au evoluat firesc in directia unui dialog constient. Mai mult, pe masura ce copilul s-a convins ca nimic din ceea ce ne spune nu constituie motiv de cearta, a capatat incredere si am ajuns acum in faza in care ne povesteste din proprie initiativa boacanele pe care le face. Cred ca pt el este o forma de eliberare, il vedem cum rasufla usurat dupa aceea. De regula, il intrebam cum s-a simtit in anumite momente ale zilei, ce i-a placut / displacut, in general lucruri pe care dascalul nu are intotdeauna timp sa le observe (multi copii in grupa / clasa, programe extrem de incarcate).
Spun lucrurile astea pt ca sunt convinsa ca un copil trece de-a lungul anilor de scoala prin situatii in care se simte rusinat / umilit si pe care ii este greu sa le impartaseasca acasa, daca nu a fost incurajat in directia asta. Din pacate, la scoala nu exista nici o forma de consiliere si, in plus, se intampla des ca lucrurile sa scape de sub controlul dascalului. Cu riscul de a ma repeta, amintesc din nou cazul unui pustan de 13-14 ani care nu le-a spus parintilor / profesorului despre o altercatie in urma careia a cazut si s-a lovit la cap. Din pacate, cand si-a dat seama ca nu se simte bine si a cerut ajutorul tatalui, a fost prea tarziu pt a mai fi salvat.
Imi cer scuze daca considerati ca am divagat de la subiect. Insa mi se par atat de importante aceste lucruri, incat nu am putut trece mai departe fara sa le spun.
Alice , eu stiu exact ce s-a intamplat in clasa, intamplator eram acolo.
Am cateva obiectii – Nu toti parintii au sarit sa o apere pe doamna si sa te blameze pe tine , reactia ta fiind una fireasca de altfel.
– Cei care au “sarit” pe tine au si ei baieti nazdravani , deci este “fireasca”, poate, atitudinea lor , pentru ca tu la un moment dat ai afirmat ca o sa reclami pe oricine se va mai atinge de copilul tau.
– dna. invatoatoare nu a scapat lucrurile de sub control , dar cum ar putea repara dansa intr-o luna ce a stricat in 7 ani familia copilului.
– probabil ca iti amintesi ( iar acum regreti) prima zi de scoala cand ai venit plangand la dna sa o rogi sa il primeasca pe Victor la dansa in clasa , asa s-au ajuns la 30 de copii.
Si Alice , asta asa ca o mangaiere, sa stii ca mai mult de 20 de copii , ii spun copilului tau la scoala Victoras ( nu Victor ) ceea ce inseamna ca il iubesc si ca il vor apara daca va fi pus vreodata in pericol
Adriana, evenimentele care il afecteaza intr-un fel sau altul, pozitiv sau negativ, oricum ti le spune.
Eu nu inteleg in nici un caz ca un copil nu are amintiri sau ca nu trebuie stimulat sa-si spuna trairile. Cum ai spus si tu, si Ioana, intr-un cadru pregatit si care adesea le face placere, copiii povestesc intamplari concrete. Daca insa le pui, in treacat, intrebari evazive de genul “Ce-ai facut azi la scoala?” iti vor raspunde la fel, evaziv.
O alta mama- multumesc din suflet. Sa stii ca mi-au dat lacrimile cand am citit ce mi-ai spus, ca lui Victor i se spune Victoras. Nici nu stiam, nici nu banuiam, dar gandul ca e iubit imi alina inima. Te imbratisez, cu mare emotie. Asa e, si eu l-am mutat pe Victor dintr-o alta clasa aici, si nu imi pare rau. Invata extraordinar de bine si stiu ca are cine sa il indrume in evolutia lui intelectuala. Cred ca e foarte important pentru copiii nostri sa aiba dascali buni. Ar fi dragut si sa aiba doar colegi buni, dar daca nu se poate…:)
Iulia, cred ca Ioana are dreptate, copiii sunt foarte diferiti. Noi doua avem copii care traiesc mai mult in prezent, altii, cum sunt copiii Ioanei si ai Adrianei, reusesc sa isi dezvolte capacitatea de alunecare in timp cu mai multa usurinta si sa comunice mai lesne decat copiii nostri. Eu cred ca fiecare are ritmul lui, capacitatile lui. Si poate fi adevarat ca exista o tehnica anume, poate ca si eu mai am multe de invatat.
Si mie mi-au dat lacrimile cind am citit-o “pe o alta mama” spunind ca lui Victor i se spune Victoras…
uite ce ne-a zis noua la gradinita la sedinta cu parintii: sa nu intrebam niciodata copilul “ce-ai facut azi la scoala?” caci in 90% dintre cazuri nu vom primi decit ridicari din umeri, nu stiu-uri sau alte asemenea.
ne-a zis educatoarea sa aruncam un ochi prin clasa si sa vedem cam ce e pe mese, cam ce materiale didactice au, sa citim desfasuratorul zilei (ei pun un afis mare cu ce isi propun sa faca in ziua respectiva) si sa punem intrebari specifice.
cind o luam de la gradinita incepem sa intrebam specific despre ce ne amintim ca am vazut prin calasa si ea incepe sa ne povesteasca si de la o intrebare la alta aflam tot ce e prin clasa.
a intrebat-o bunica-sa de vreo citve ori ‘azi ce-ai facut la gradinita?” si nu a primit nici un detaliu fiindca n-a stiut ce sa raspunda.
in alta ordine de idei.. mi-a luat ceva timp sa scriu ceva la articolul asta fiindca am avut un nod in git dupa ce la-m citit… tu ai reactionat corect. indiferent ca ti-a sarit toata lumea in cap sau nu… e bine ce ai facut. eu m-as fi repezit in ciuful plingacioasei…
Alice, desi te citesc intotdeauna cu mare placere, nu prea am timp sa-ti scriu … acum insa ai atins un subiect sensibil, un subiect care, personal, ma preocupa: violenta, agresivitatea, bullying-ul.
Pe Victor nu-l cunosc decit din poze si povestirile tale, si pentru mine el este o dulceata de copil. Nici nu-mi pot inchipui, mi se face un gol in stomac numai la gindul ca cineva, chiar si un alt copil, poate sa-l agreseze.
Gestul tau, desi din partea observatorului de afara pare cam exagerat, e gestul pe care l-ar face orice mama … tigroaica din mine, ar sari la beregata oricui ar incerca sa-mi atinga copila, chiar si numai cu o pana. Sunt gesturi normale, venite la pachet cu sentimentul matern. Dar asta nu inseamna ca sunt in totalitate gesturi corecte, gata, am rezolvat problema.
Nu sunt genul de persoana care critica la orice pas Romania, dimpotriva.
Dar, nu pot sa nu fiu obiectiva si sa nu remarc ca agresivitatea si violenta au devenit noua caracteristica a societatii romanesti. Totul se face in mod agresiv, violent, fie ca vorbim de analiza accidentului lui Serban Huidu, fie ca vorbim de campaniile pro-alaptare. Bunul simt si toleranta au ajuns la fel ca ursul carpatin: pe cale de disparitie.
Nu stiu daca realizezi, dar TU, Alice, tu ai puterea si resursele sa schimbi ceva, sa-ti aduci aportul la educatia noii generatii … ai talentul cuvintelor, ti se deschid usi carora majoritatii de rind li se par intangibile, esti mama, esti sotie, esti femeie. Tu ai puterea sa inveti femeile nu numai sa iubeasca frumos, sa aiba incredere in ele, ci sa fie si mame si educatori buni.
Eu am un citat preferat, dupa care ma ghidez atit ca parinte, cit si ca adult responsabil – cum imi place sa cred ca sunt, habar n-am cine l-a scris: “ toti copiii s-au nascut perfecti, depinde doar de noi, adultii, sa distrugem cit mai putin din perfectiunea aceasta”.
Reclamatiile, educatul copiilor sa raspunda la violenta cu violenta, orele de karate, samd, nu vor rezolva nimic.
Societatea romaneasca, mai ales cea tinara, are nevoie de educatie: incepind de la parintii care-i spun copilului ca daca vine acasa batut, o incaseaza din nou de la tata, pina la educatori ca cei din povestea Danei Burghelea, sau mama Cristinei, care eticheteaza ¾ dintr-o clasa de copii … ma intreb ce-ar face doamnele respective intr-o gradinita sau scoala din Canada? De fapt este o intrebare retorica, cu astfel de idei si concepte, n-ar avea drept de a profesa, doamna cu liniarul ar fi dupa gratii, pentru abuz.
Poti sa incepi o campanie anti-bullying la scoala, in care sa implici invatatoarea, profesorii si parintii deocamdata … cu talentul si conectiile tale, o poti extinde apoi, implicind vedete si politicieni, poate deveni o campanie nationala.
Sunt atitea materiale pe net despre cum sa previi bullying-ul, cum sa inveti copilul sa respecte si sa fie respectat la rindul lui.
Stiu, esti ocupata cu alte activitati si obligatii, sfaturile de bun simt, lectiile de toleranta si actiunile caritabile nu platesc facturile, nici nu stii cit de bine te inteleg.
Dar cum ziceam, tu ai puterea sa schimbi ceva, sa faci oamenii sa gindeasca, sa-si puna intrebari, sa te asculte … fa-o pentru copiii tai, pentru prietenii lor, pentru copiii prietenilor si rudelor tale, pentru copiii tuturor celor ce te admira si sunt alaturi de tine.
Asa este Alice, copilul acela are nevoie de sprijin. Familia lui are nevoie de sprijin.
Pentru cresterea sanatoasa a unui copil este nevoie de o comunitate buna.
Alti copii care sa ia apararea copilului atacat, invatatoare care sa-l mai tina in frau, familii care sa devine prietene cu acea familie, psihologul scolii, directorul, activitati cu parinti si copii, etc.
Eu am parasit spatiul scolii de 6 ani, dar vorbind cu unele profesoare recent mi-au spus ca acum este o violenta crescuta in acest spatiu. In cadrul orelor si in pauze. In timp ce profesorul preda, elevii joaca poker, asculta muzica la casti, etc.
Din perspectiva mea, coportamentul turbulent nu are consecinte. In fiecare scoala as vedea necesara o clasa si un supraveghetor in care cei ce sunt indisciplinati sa poata fi dati afara de la ore si sa stea sa se plictiseasca in acea sala supravegheati. Ca ultima consecinta, exmatricularea. De multe ori, parea mea ca daca vreo 2-3 sunt lasati un an acasa si asta in urma unei intruniri cu toata scoala, ceilalti s-ar disciplina. Probabil trebuie schimbata si legislatie in acest sens.
Copii se uita prea mult la televizor, sunt pe net, cu muzica pe casti, nu mai stiu sa stea linistiti, sa asimileze informatie in ritmul predarii de la scoala. E intr-adevar o problema.
Copiii se uita
Draga Alice, incerc sa ma pun in locul tau si cred ca reactia mea ar fi fost una asemanatoare.Pana la urma n-ai facut nimic altceva decat sa tragi un semnal.Ce e rau in asta?”Multimea clevetitoare” sa se gandeasca mai bine ca,probabil,tacerea ta ar fi dus la lucruri si mai grave sau mai urate .Poate copilul respectiv,neatentionat de nimeni,si-ar fi urmat obiceiurile proaste cu tot atata pasiune.Si eu sunt mama de baiat si desi este mic,are doar 3 ani jumate,recunosc ca ma tem putin pentru ce va fi mai tarziu.Este deja foarte energic si neastamparat,impulsiv si nu-mi e usor sa-l potolesc intotdeauna si sa-l fac sa inteleaga ceea ce e bine,cum trebuie sa se poarte.As putea sa ma culc pe o ureche,cum mai sunt des sfatuita si sa zic ca”este mic si asa sunt copiii” dar sunt constienta ca facand asta, mai tarziu vom avea de pierdut atat eu cat si copilul si ,mai mult ca sigur,mai tarziu cei care ma tot sfatuiesc acum sa-l las in pace si-ar schimba brusc parerile ,atunci ar fi un copil fara cei 7 ani de acasa.Oricum nu putem sa le pretindem copiilor sa fie toti la fel de cuminti dar putem macar sa fim corecti cu noi insine cel putin si sa avem puterea sa recunoastem si sa luam initiativa chiar si atunci cand e vorba de greselile copiilor nostri,fie ca sunt mici sau mai mari.
Te imbratisez,Alice si multa liniste iti doresc!
@Sofie
Nu se naste nimeni perfect, daca va uitati cu atentie in jurul dvs. (nu cred ca in Canada nu ar fi probleme) veti vedea ca o gramada de pusti au apucaturi urate inca de mici si nu pentru ca neaparat le vad in familie. Asa cum spuneam mai sus parintilor nu li se poate spune adevarul pentru ca nu-l accepta, lor trebuie sa li se spuna ca au copii perfecti. Asa cum se nasc copii cu dizabilitati fizice, se nasc si din cei cu defecte mai putin vizibile la prima vedere. Daca nu acceptam adevarul, mai devreme sau mai tarziu se gaseste cineva sa ni-l spuna, cum d-na Alice a spus despre baietelul bataus (probabil ca parintilor baietelului li se spusese si de catre educatoare si de care invatatoare, dar au preferat sa nu creada ce li s-a spus).
Educatia se face in primul rand acasa, la scoala le sunt sunt predate notiuni de cultura generala.
Educatia se “preda”in familie, la fel ca si bunul-simt.
Daca ne uitam pe statistici, violenta si destrabalarea sunt la cote maxime in scolile din SUA si Canada, asa ca nu stiu cate de eficiente sunt practicile pe care le propuneti.
m-am gandit sa va scriu cum *modelul suedez* trateaza acest subiect controversat, in niciun caz pe forumuri sau pe principiul * ochi pentru ochi* din partea partilor implicate ( copii sau parinti) ci exista reguli clare si legi care vin in ajutorul victimelor. Cand mi-am inscris copilul la scoala, avea 11 ani si directorul, printre multe altele, mi-a dat sa semnez un formular in care se specifica, ca am obligatia sa ma prezint la scoala si sa stau la ore cu copilul in cazul
in care acesta deranjeaza orele (nu-l interesa ca poate atunci sunt la scoala sau la servici,
educatia sau problemele copilului meu ma privesc personal, iar in cazul in care refuz, copilul meu nu mai este primit la ore). Mi s-a mai explicat ca daca, copilul meu loveste sau agreseaza fizic sau verbal un alt coleg, datoria scolii este de a chema POLITIA iar copilului i se face in acest caz dosar. Precum vedeti, pe de o parte rolul dascalului este de a veghea ca copiii sa se simta in siguranta in cadrul scolii iar pe de alta parte de a anunta persoanele competente , in niciun caz
de a actiona sau sanctiona de la sine putere. Acest subiect , al violentei in scoli, este in focus deoarece violenta nu este privita ca fiind ceva normal nici macar in timpul jocului, subiectul e tot timpul dezbatut la sedintele cu parintii, in ziare, explicate copiilor ( ei sunt indrumati sa-l parasca pe agresor) de psihologi care arata cum aceste traume afecteaza calitatea vietii pe termen lung al celui vizat. Cu toata aceasta propaganda, exista copii maltratati in scoli, de frica aleg sa nu parasca , iar in momentul cand parintele descopera acest lucru, se dezlantuie cercul vicios ; parintele invinuie scoala, scoala e obligata sa plateasca o despagubire victimei
( nu e o suma fixa ci in functie de cat de afectat e copilul) ziarele vuiesc si prestigiul scolii scade. Este de inteles ca aceasta problema e greu de gestionat in conditiile in care in scolile romanesti nu exista reguli clare, decat teoretice, de aceea voi va luptati cu propriile nesigurante.
Ma bucur Alice, ca ai avut curajul de a-ti sustine opiniile dar mai ales pentru perspicacitatea de care ai dat dovada – da, parintii sunt loiali, ii ridica intotdeauna statuie invatatoarei , stim cu totii de ce…
Atat de adevarat si la obiect ati prezentat aceasta situatie.
draga Alice ,sunt viitor cadru didactic,avem ocazia foarte des sa mergem in practica la diferite scoli,nu a existat o clasa in care invatatoarea sa nu spuna de un copil ca are ADHD.Minciuni si neimplicare di partea invatatoarei.ADHD-ul a devenit o moda acum..Intradevar exista cazuri de ADHD dar sunt foarte rare…in general este NEEDUCATIE ,parintele nu se implica in educatia copilului,ii satisface poftele desi acesta nu le merita de cele mai multe ori,nu stie cand sa spuna” nu’ ,nu sie cand sa spuna ‘ da ‘ si uite asa ajung ,ceea ce vedem ca ajung ,niste mici malefici i-as putea eu numii,care,nu te lasa sa-ti ti activitatile asa cum ar trebui si care de multe ori ii trag in jos si pe alti copii.Bun,invatatoarea dupa parerea mea are cea mai mare vina pentru neimplicare in comportamentul copilului…adica nu poti sa spui ” asteptam sa vedem poate apare vre-o schimbare” ..ce sa astepti sa-i dea una in cap mai stiu eu cum si sa il omoare…nu inteleg…..daca s-ar implica asa cum ar trebui cu siguranta aceste comportamente ar putea fi evitate…si parintele acelui copil trebuie tras la raspundere…daca nu reusesti la aceasta varsta sa il stapanesti….mai incolo nici de atat! Parerea mea este sa pui in aplicatie, daca se mai intampla, ceea ce ai afirmat la acea sedinta…pentru ca tacerea este o vina ….si sa nu-ti para rau ca ai tacut cand trebuia sa iei masura!
Am uitata sa specific ceva.e\Exista o carte a lui Dorothy Low Nolte “Copiii invata ceea ce traiesc” .Cred ca nu mai este nevoie sa-ti spun la ce am facut referire Iti sugerez sa citesti cartea si vei descoperi la ce am facut referire …apoi o poti imprumuta si mamei colegului in cauza ..si de ce nu chiar si doamnei invatatoare !
@Luiza: fara suparare, dar e ingrijorator ca vei deveni cadru didactic, dar inca nu scrii corect in limba romana; daca, ipotetic, as avea copilul in clasa ta, as fi foarte revoltata sa stiu ca nici macar dascalul nu stapaneste “unealta” de baza in educatie.
On topic: cred ca o solutie utila (pe termen lung) ar fi consilierea psihologica pentru copilul respectiv si, de ce nu, si pentru familia sa.
Cristina, presupun ca esti foarte tinara si te uiti la multe filme americane … si tu te-ai nascut perfecta
, si copiii cu dizabilitati sunt perfecti, si cei bolnavi de boli incurabile … pentru mama fetitei fara o mina, fetita ei este perfecta, pentru mama baietelului autist, el este perfectiunea intruchipata … dar te intreb eu, ce-i perfectiunea? cine o defineste? Eu, tu, restul lumii?
Tu, prin mama ta – dascal, iti permiti sa etichetezi 15-16 copii, asa din start, fiindca n-au rabdare la 4-5 ani sa stea pe scaunel si sa recite poezii … ati vazut vreodata un copil cu ADHD, ati vorbit cu el, stiti cum se comporta, ce inseamna in general ADHD, ADD, stii diferenta dintre ele, sau vorbim doar ca sa ne aflam in treaba?
Nu ma indoiesc ca mama ta este o educatoare buna, cinste ei ca a facut si psihologia, dar, la fel ca majoritatea dascalilor din vechea generatie, a ramas inhibata intr-o mentalitate invechita, in timp ce societatea a evoluat.
Copilul de gradinita are o singura sarcina: sa se joace si sa descopere lumea, atit, nimic mai mult.
Copilul de scoala – sa se descopere pe el, cine e, ce-i place, ce nu-i place, ce vrea sa faca cu viata lui.
Rolul dascalului e sa ghideze copilul, sa-l ajute, sa-l invete sa zboare, implicit cu ajutorul parintilor, sa devina un adult responsabil si fericit … nu sa-l modeleze dupa anumite clisee si standarde puse in scena de turistii de la ministerul educatiei. Cultura generala se poate invata astazi si de pe wikipedia.
Educatia si cei 7 ani de acasa, e un mit … copilul e institutionalizat de la 3 ani, altii chiar mai devreme. Sta la gradinita intre 4 si 8 ore pe zi, apoi sunt orele de engleza, pian, inot, tenis, desen etc, ca doar toti ne vrem copiii doctoranzi la 18 ani … in medie, copilul petrece 7-8 ore pe zi in compania altor adulti, altii decit parintii, doarme 10 ore, ii mai ramin 7 ore in compania parintilor, asta in cele mai fericite cazuri.
Daca ma gindesc la majoritatea care sunt 10 ore pe zi, 5-6 zile pe saptamina, in grija gradinitei, a bonelor sau a bunicilor, fiindca parintii TREBUIE sa munceasca, timpul petrecut cu parintii imi cam da cu minus … pe cei lasati de izbeliste in grija rudelor, iar parintii plecati la munca prin alte tari, nici nu-i mai bag in ecuatie.
Copilul este expus de mic unei societati in care, cum bine spunea cineva mai sus, se traieste intr-o permanenta competitive de suturi, pumni si, adaug eu, injuraturi la scara larga … deci unde si ce sa invete?
De aceea ii sugeram Alicei, ca ea are puterea si resursele sa incerce niste schimbari, la nivel de comunitate, fiindca in Romania inca nu exista un suport legal pentru asa ceva, si chiar daca ar exista, stim cu totii ca legile sunt facute pentru a fi aplicate celor saraci, si incalcate de cei cu conturi grase
.
Un exemplu proaspat de ieri, la cum functioneaza legea aici: la un liceu dintr-o suburbie, s-au trezit trei pustani – doi baieti si-o fata, sa se duca la scoala cu o “replica gun”, adica o pusca d-aia de muzeu, cica sa faca o gluma si sa-i sperie pe cei cu inima in pantaloni … liceul s-a inchis imediat, a plouat cu politai, cei trei sunt in custodie si vor avea dosar penal.
Alt exemplu, la nivel comunitar, de prevenire a bullying-ului si de educatie sociala : scoala fiicei mele – clasele K-5 (kindergarten=pregatitoare) – fiecare copil incepind din clasa a 3 a are in grija un copil din clasele mai mici, cei mari sunt numiti “big buddy”, iar cei mici “little buddy” … copiii sunt organizati in “family group”, grupuri care includ copii din K si pina in clasa a 5 a … la inceputul anului, suntem obligati sa ne intilnim toti copiii si parintii din family group, sa ne cunoastem, tinem legatura pe parcursul anului si participam la diferite activitati … copiii de clasa a 5 a au joburi la scoala: monitori in pauza pentru cei mici – sa-i ajute cu mincarea, cu imbracatul, cu orice au nevoie, ajutori in biblioteca, in sala de sport, de muzica, la secretariat sau orice alte joburi mai sunt … jobul acesta este ca o materie si primesc calificative, care conteaza la buletin (carnet) la fel de mult ca matematica, stiintele, literatura.
Profesorii nu sunt prezenti in pauze, au si ei pauza bineinteles … in pauze sunt supraveghetori parinti voluntari si elevii de clasa a 5 a … in toti acesti ani de scoala (fiica mea e in clasa a 5 a), n-am vazut copii batindu-se, se mai sicaneaza ei baietii la cite un meci de fotbal, sau fetele isi intorc spatele una alteia, daca nu cad de-acord cine e mai cool dintre Selena Gomez si Justin Bieber.
Svenska, mi se pare aproape perfect modelul suedez! Esti norocoasa ca traiesti intr-o lume atat de civilizata!
Sofie, e cutremurator ce ai scris. Recunosc ca nu stiu diferenta exacta intre ADHD si ADD. Oricum, multumesc lui Dumnezeu, in fiecare zi, ca am copii sanatosi. Si-i multumesc de pe acum pentru sansa pe care I-o cer, sa-mi pot da copiii la liceu in alta tara.
De cand a fost discutia asta neplacuta la scoala l-am intrebat in fiecare zi despre colegul lui, ce a facut, daca au interactionat unul cu altul… Mi-a fost teama sa nu se razbune.
Si, Sofie, nu ti-am raspuns la cel mai important lucru, legat de campania pe care mi-ai propus-o. Nu ma simt in stare sa fac asta. Probabil ca trebuie sa fac putina ordine in viata mea si apoi sa imi mai dau inca un job, pe langa cele multe pe care le am deja. Presupun ca nu asta e raspunsul pe care il asteptai, ca nu e cel care sa te faca sa fii mandra de mine si de propunerea ta. Dar e raspunsul meu onest. Daca s-ar ocupa cineva de o asemenea campanie, da, m-as alatura, as sustine-o, mi-as folosi imaginea pentru o cauza nobila. Dar nu o pot organiza eu.
Nickolle, Genevieve, Iana, Je, Luiza, Alina, Maria, va multumesc pentru cuvinte si pentru ganduri. Noapte buna tuturor.
In loc de investire de timp, energie, resurse pentru o campanie cu nume rasunator, mamele care au putin timp se imprietenesc cu astfel de copii mai problematici, cu mamele lor si lucrurile se imbunatatesc simplu si durabil.
Rusine sa-ti fie ALICE…induci lumea in eroare!Baiatul tau nu a luat bataie!Colegii lui de clasa spun asta…eu cred ca mai bine ai trece mai des pe la scoala sa vezi si ce face VICTORAS copilul tau…daca vii o data la 2 luni pe acolo,normal ca nu stii ce se intimpla pe acolo,eu vin in fiecare zi sa-mi iau copilul si nu te-am vazut pe acolo…este usor sa acuzi,fara sa stii ce masuri a luat Doamna Invatatoare cu acel copil….Oameni buni acel copil nu este” bataus”,este doar mai nazdravan…din ce ai povestit pina acum se intelege ca a venit cotonogit de coleg,ochii vineti sau mai stiu eu ce…
Am intrebat fetita:tati cine il bate pe Victoras?Raspunsul:NIMENI!Si asa este, copii il iubesc pe Victoras chiar daca este un copil introvertit!Ai reusit sa rezolvi problema copilului tau!Daca este lovit sau agresat de cineva,doamna este de vina!!!!ALICE..stiai ca doamna sta in toate pauzele cu copii in clasa?Ti se pare normal?Mie nu !Ai uitat prea repede ca ti-a intins o mina cind l-a primit pe Victoras in clasa cu toate ca erau 29 de copii…esti multumita de ce ii invata Doamna?Banuiesc ca da,altfel il retrageai din clasa…Ar trebui sa-i multumesti lui Dumnezeu ca ai prins un DASCAL adevarat si ca va reusi sa scoata maximul din acesti copii…Si mai este o vorba romaneasca: facerea de bine….Oricum ai o atitudine…ar trebui sa-ti fie rusine!
Decit sa postezi toate aberatiile tale pe aici,mai bine vino mai des pe la scoala….a….am uitat de scoala nu ai timp,da pe bloguri poti sta…o stire? Un CANCAN ceva?Un eveniment ceva?Nimic nou?Poate vreo emisiune TV?Nu ai tu timp de asa ceva…cit timp i-ti petreci alaturi de fiul tau?2-3 ore pe zi?Cred ca deja este prea mult pentru tine…DOAMNA ZIARIST!
Mai intai nu am vrut sa postez aceste mesaje- de la un parinte si de la jonny. Oricum, sunt scrise de aceeasi persoana, de pe acelasi IP, 89.40.29.65. Dar pana la urma le-am publicat, ca sa vedeti, tocmai, ca nu mint. Ca sunt si parinti care “musca”- asta ca sa ramanem in tonul eternei dezbateri intre oameni si caini.
E foarte urat sa acuzi pe cineva ca minte, asa cum faci tu, mama rea, care imi scrii de sub niste nume false. Eu imi asum ceea ce spun, scriu si semnez cu numele meu si vin in persoana la sedinta sa spun ce am de spus. Tu ai facut parte, probabil, din corul acuzatorilor, iar acum iti dai un nume fals, ceee ce e foarte urat. Dar eu imi doresc sa te iert, fiindca suntem in post si ma supun la tot felul de cazne, inclusiv aceea de a raspunde unor oameni ca tine.
Ce interes as fi avut sa mint ca baiatul acela, – nu i-am dat numele niciodata, tocmai ca sa nu public informatii asupra carora nu am niciun drept – l-a batut pe Victor? Ce beneficiu as avea daca as spune ca un copil nevinovat il bate pe copilul meu? De ce ma acuzi ca mint, daca nu ai verificat? Daca tot te duci in fiecare zi la scoala, fiindca tie serviciul iti permite, intreaba-l direct pe Victor, du-te la el si intreaba-l ce i-a facut baiatul ala, intreaba-l pe el. Unde l-a lovit cu picioarele, cum a incercat sa-l inchida in baie, te rog mult, intreaba-l pe Victor si o sa iti povesteasca.
Eu nu vin la scoala, fiindca nu am cum sa vin in timpul zilei pana acolo. Fiindca muncesc de dimineata pana seara, la revista, la site, la editura de carte si la blogul celalalt, coffeechat. Am, deci, patru slujbe, pe care le indeplinesc cu cea mai mare seriozitate, ca dovada ca sunt apreciata pentru ceea ce fac. Si nu am patru slujbe din ambitie, ci pentru ca am nevoie de bani ca sa imi cresc copiii si ca sa intretin tot ce am reusit sa facem in anii nostri de munca silnica. Mi-am cumparat prima casa la 38 de ani si platesc doua ipoteci pentru ea. Provin dintr-o familie saraca, am venit din provincie si parintii nu mi-au cumparat nici casa, nici masina, nici mobila, am facut totul de una singura, iar pentru toate astea mai am de platit 25 de ani. Sotul meu plateste pensie alimentara celor doi copii ai lui, deci, practic, intretinem cinci copii. Avem o doamna angajata care ia copiii de la scoala si face lectiile cu ei, in tihna, in asa fel, incat sa fie totul in regula cu temele lor si cu odihna lor. Copiii mei merg la cursuri de dans, de inot, de aikido, de pian si de engleza – toate trebuie platite. Da, recunosc, nu vin aproape niciodata la scoala, dar vorbesc la telefon din cand in cand cu doamna invatatoare.
Si nu ma simt deloc vinovata ca l-am mutat pe Victor in clasa doamnei invatatoare, atata timp cat repartitiile s-au facut aleatoriu. De ce copilul tau are drepturi mai mari sa fie la o invatatoare buna decat al meu? Da-mi un raspuns corect si cinstit. De ce copilul tau si nu copilul meu? Eu nu am scos niciun copil din clasa asta, ca sa-l aduc pe al meu, n-am luat locul nimanui, doar am rugat-o pe directoare sa il mute pe Victor in alta clasa, pentru ca am fost nemultumita de prima repartitie. E ceva rau in asta? Pe copilul tau de ce l-a primit doamna invatatoare?
Ma rog la Dumnezeu sa ma faca sa fiu mai buna si sa te pot ierta, cum l-am iertat pe cainele care m-a muscat ieri. Numai ca pe cainele acela stiu cu ce l-am deranjat. Pe tine nu stiu…
de ce stergeti postarile Doamna ziarist?Va doare adevarul?
In primul rand eu nu mint doar ca dupa ce am postat prima mea impresie,ai scos-o imediat de pe blog…de aceea am scris in a doua postare jonny…si de ce sa te cred pe tine si nu pe copilul meu???Ce realizari ai tu si cite slujbe nu ma intereseaza…si eu mi-am luat prima casa la 28 de ani,fara sa fiu ajutat, dar nu ma laud cu asta…cat despre Doamna Invatatoare nu dinsa l-a primit pe copilul meu in clasa dumneaei, pur si simplu acolo a fost repartizat!Daca eu sunt ciine cum spui tu,dumneavoastra ce sunteti duduie?Eu atat am avut de spus,daca asa crezi ca este bine,du-te si reclama unde vrei tu!!Poate poti reclama si parintii pe undeva!!!
Apropo…nu am nevoie de iertarea ta, decat daca te crezi mai presus de Dumnezeu!
Nu-ti mai raspund. Gata cu smerenia pe ziua de azi. Sa nu exageram:)
Dl. n-a avut noroc de o invatatoare asa de buna precum a copilului lui sau care n-a dat asa de mare importanta numarului de i-uri sau liniutelor din mijlocul cuvintelor.
Iulia, eu n-am vrut sa zic nimic despre asta, ca sunt in post.
Alice,
Si eu am fost la acea sedinta si stiu cum s-au desfasurat lucrurile. Am incercat si la acea sedinta sa-mi exprim punctul de vedere, insa fara prea mult succes.
Eu sunt foarte incantat de faptul ca fiul meu este intr-o clasa unde beneficiaza de un cadru didactic foarte bine pregatit si dedicat rolului pe care si l-a asumat.
Consider ca ai gresit abordand acel subiect in plen, lucru care a ranit-o pe mama acelui copil extrem de mult (nu stiu daca ai remarcat dar ai reusit sa o ranesti pe acea femeie, care plangea). Este un subiect sensibil si cred ca o abordare individuala este cea mai potrivita in astfel de cazuri.
Iti pot povesti din experienta mea – la gradinita am avut aceiasi problema cu fiul meu, care lovea copiii, iar eu eram foarte stanjenit de reactiile firesti ale parintilor, care se plangeau de atitudinea fiului meu. Nu este o postura in care sa-ti doresti sa fii, crede-ma. Imi iubesc copiii si am incercat intotdeauna sa le ofer cea mai buna educatie, dragoste si disciplina. Si totusi, fiul meu lovea copiii – fara rautate, nu am reusit sa inteleg nici acum de ce, insa din fericire lucrurile s-au schimbat, devenind foarte bun prieten cu toti colegii.
Acum copilul meu este la scoala si este foarte bun prieten cu fiul tau (ceea ce ma bucura mult, fiindca Victor e un copil deosebit)
In concluzie … incearca sa te gandesti si la sentimentele celorlalti, fiindca traim intr-o lume egoista si rece si ar fi bine sa incercam sa o schimbam.
Ma gandesc in primul rand la sentimentele doamnei invatatoare, care nu este nici politist, nici psiholog si care face o treaba EXTRAORDINARA cu copiii nostri, si, mai ales la sentimentele acelui parinte care isi iubeste copilul la fel de mult ca si noi, dar a plecat plangand in acea seara.
Marius, nu am vrut sa deschid in plen acea discutie, ca dovada ca nici nu am intervenit imediat ce mama Mariucai s-a plans de comportamentul acelui baiat. As fi putut sa sar atunci si sa zic- si al meu, si al meu are aceeasi problema! – insa iti reamintesc ca doamna invatatoare a insistat ca vrea sa ne spunem in plen toate nemultumirile, ca nu-i place sa auda ca ne plangem pe la spate ca nu ne convine cate ceva. Si abia dupa ce dumneaei a repetat ca vrea sa spunem atunci, in sedinta, daca ne nemultumeste ceva, abia atunci am intervenit, gandindu-ma ca asa e mai bine sa fac, totusi. Nu am vrut sa ranesc pe nimeni si imi pare rau ca mamica baiatului acela (evit sa ii scriu numele) a plans. Imi pare tare rau. Mi se pare, insa, ciudat, ca toata lumea a sarit impotriva mea, desi prima care a facut o plangere in plen a fost mamica Mariucai, care a spus exact aceleasi lucruri pe care le-am spus si eu, mai putin partea de final, aceea ca va lua ea insasi propriile masuri. Eu nu vreau sa se atinga nimeni de Victor, pur si simplu nu pot sa accept. Victor e inalt, e puternic, face aikido, as putea sa il invat sa il bata si el mar pe colegul lui. Dar nu vreau sa ajung sa imi cresc copiii asa. Prefer sa fiu eu ocarata si blamata- cum, iata, sunt de o saptamana incoace, de cand a fost sedinta- decat sa ajung sa ma conformez lumii absurde in care traim si sa renunt la speranta ca macar copiii mei vor creste cum se cuvine. Daca e sa-mi apar copilul, atunci vreau sa fiu eu paracioasa si nesuferita. Iar daca e sa planga cineva, prefer sa planga mama baiatului acela, decat copilul meu care a fost lovit cu picioarele sau eu, cand fiul meu imi povesteste ca ii e teama sa se duca la baie, fiindca acolo il incolteste colegul lui cel bataus. Copilul acela are nevoie de ajutor. Parintii lui trebuie sa ii explice, cu blandete, cu dragoste, cu ajutorul unui psiholog, daca e nevoie, sa se comporte cum se cuvine. Daca fiul meu ar fi bataus, n-as plange pe la sedinte, m-as stradui sa fac tot ce e omeneste posibil sa inteleg ce se intampla cu el si sa il ajut sa se dezvete de obiceiul asta. Presupun ca asa ai facut si tu si, uite, copilul tau nu mai are probleme cu agresivitatea. Si iarasi, nu pricep de ce toata lumea a simtit nevoia sa imi de mie sfaturi, in timp ce mama baietelului avea nevoie de ajutor.
Iti multumesc mult ca mi-ai scris folosind numele real. Multumesc. Poate ca ai putea sa o ajuti mai mult pe mamica plansa, povestindu-i cum ai reusit sa rezolvi problema baietelului tau, astfel incat acum e un baiat bun si cuminte si nu mai loveste pe nimeni. Copiii care lovesc au o problema. Poate nu din familie. Poate au vazut asta in parc, sau la gradinita li s-a intamplat ceva, sau au vazut ceva ciudat la desene animate. Dar au o problema. Nu copiii care iau bataie au o problema, ci aceia care lovesc. Si, oricat de stanjenitor ar fi pentru parintii lor, ei sunt singurii care o pot rezolva. Nu putem cere lumii ca, din politete, sa nu se supere pe copiii batausi, insa eu cred ca trebuie sa cerem, imperios, parintilor care au copii agresivi, sa aiba grija de fiii lor si sa ii vindece de pornirile nefiresti.
Alice, ai uitat geamurile deschise pe aici.
@jonny: înţeleg că tu mergi foarte des pe la şcoală. E bine! Foarte bine, chiar! Probabil vrei să recuperezi ceea ce ai pierdut când trebuia să mergi să stai în bancă şi să înveţi a scrie corect în limba maternă. Oricum, ai nevoie. Poate şi voinţă. Îţi mai trebuie şi un pic de…
A, nu, sorry! Pe celelalte le ai din plin, nu-ţi mai trebuie nimic altceva!
Hint: “î-ţi” ăla al tău se scrie, de fapt, “îţ-i” şi se citeşte “î-ţi”, nu invers
Uffff!!! Şi am zis că nu mai dau lecţii gratuite de gramatică! Aşa îmi trebuie, că lecţia asta am mai dat-o o dată şi văd că tot nu prinde!
Doru, tu esti bun si imi iei apararea… Multumesc. Si pe curand. Adica te mai astept pe aici, sa ma aperi.
Defect profesional, Alice
Ei, uneori trebuie să facem faţă şi unor astfel de momente. E mai rău când protagonistul nu are simţul măsurii şi insistă. Este păcat, totuşi, să stricăm locul ăsta. Sunt atâtea altele care mustesc de mojicie şi grobieni…
Jonny sau Anonim, sau tatic, sau mamica sau cum vrei sa ni te adresam, tu esti dovada clara de ce Romania este acolo unde este … sunt prea multi oameni ca tine, agresivi, violenti, ii apuca orgasmul cind au ocazia sa participe intr-un scandal sau sunt bagati in seama de smecheri si “nazdravani” … si prea putini oameni ca Alice si alte/alti bloggeri care, in jungla aceea, mai au timp si chef sa vorbeasca despre frumos, despre iubire, despre nimicurile de zi cu zi care ne umplu viata.
Alice, nu ma surprinde si nici dezamageste raspunsul tau in privinta campaniei anti-bullying … a fost doar o sugestie, nimic mai mult … stiu ca muncesti si alergi mult, stiu ca nu e usor sa cresti 3 copii in Romania din veniturile de ziarist, cine te judeca, habar n-are ce vorbeste. Iar tu, tu nu trebuie sa dai explicatii nimanui, de ce muncesti atita, de ce nu mergi la scoala zilnic, de ce ai bona la copii … importanta e calitatea, nu cantitatea timpului petrecut cu copiii.
Sofie, stii, insa, ca mi-a ramas gandul la propunerea ta legata de campanie? Stii ca m-am gandit azi toata ziua ca poate am gresit spunand ca nu pot? Ca poate ca ceea ce i s-a intamplat si i se intampla in continuare fiului meu nu e intamplator? Ca poate trebuie sa fac mai mult decat sa scriu pe un blog despre asta?
In vreme ce mama sau Jonny sau cine imi spunea ca mint, ca nimeni nu-i face nimic lui Victor, baietelul acela rau ii spunea fiului meu ca e “nesimtit, si ca stie el de ce”. Fiindca presupun ca mama care a plans la sedinta s-a dus apoi acasa si i-a povestit copilului ce s-a intamplat, perpetuand astfel rautatea, dusmania, dorinta de razbunare. Cand il va lovi din nou?
Azi, toata ziua m-am gandit la tine, Sofie, si la ce mi-ai spus. M-am gandit sa iti scriu si sa te intreb mai multe, poate ai citit mai mult si mi-ai putea da cateva informatii in plus. Nu trebuia sa zic Nu fara sa cantaresc mai mult.
Chiar daca doamna a cerut sa ne spunem nemultumirile , eu cred ca dupa 30 si ceva de ani de activitate nu merita scandalul asta ,si nu merita sa fie acuzata ca nu are grija de copii. V-ati pus vreodata in locul doamnei invatatoare ?
Va spun eu ca nu e usor sa stai cu 30 de copii. Va inteleg si sunt de acord cu grija pentru copilul dvs. dar, in primul rand trebuia sa vorbiti cu mama baiatului “bataus” si nu sa ameninta-ti ca va duce-ti la director si minister.
Cred ca doamna invatatoare nu merita asa ceva .
V-ati pus vreodata in locul doamnei invatatore ? Va spun eu ca nu e usor sa lucrezi si ai grija de 30 de elevi. Va inteleg si sunt de acord in privinta copilului ,dar amenintarile nu isi aveau rostul ” Vorba dulce , mult aduce “(mai ales la adresa doamnei invatatoare) Trebuia sa vorbiti cu mama elevului “bataus” sa i-a masuri. In momentul in care mama baiatului nu lua masuri ,atunci cu siguranta doamna invatatoare lua masuri prin mustrare, scaderea notei la purtare sau chiar exmatricularea pe termen de trei zile din scoala. Sedinta cu parintii este confidentiala (ramane in interiorul clasei),nu se face publica sa scrie “oricine “”orice ‘,unii nici nu au fost acolo si isi dau cu parerea.
Marius, felicitari pt ca ti-a pasat!
As vrea totusi sa-ti spun un lucru: daca as fi fost in situatia ca la sedinta cu parintii sa mi se spuna ca baiatelul meu loveste, ultimul lucru pe care l-as fi facut ar fi fost sa plang in batista. Imi imaginez ca este o situatie neplacuta, insa de cand am devenit mama am aflat poate mai mult decat oricand ce inseamna responsabilitate asumata. Cred ca este una dintre carentele societatii in care traim, mi se pare extrem de important sa-i invatam pe copii ca nu este normal sa nu le pese de consecintele pe care le provoaca prin ceea ce fac / spun. Experienta de pana acum mi-a aratat ca puterea exemplului este poate modalitatea cea mai eficienta prin care putem facem acest lucru.
Alice, scuze pt interventie.
Adriana B.
Draga Alice,
Iti inteleg perfect supararea si reactia. Am fpst pusa in situatia ta si am fost la fel de blamata. In clasa fiicei mele, a existat un baiat care batea si injura jumatate de clasa. Am ascultat intai plangerile parintilor, ale elevilor dupa care, pentru ca mie timpul mi-a permis, am stat de vorba cu tatal baiatului. L-am ascultat si sfatuit cum am stiut mai bine. A acceptat ca fiul sau are o problema, mi-a spus ca merge cu el la psiholog, ca incearca sa faca tot ce se poate. Mi-am sfatuit copila sa fie ea aparatoarea acestui copil in fata celorlalti. poate asa il ajuta sa se integreze si sa fie acceptat si astfel sa isi schimbe si el comportamentul
Din pacate, este o vorba din batrani: ” facerea de bine……..” Ca atare, cand am vazut ca am ajuns eu unica vinovatain ochii acelui elev si ai parintilor lui, cand am realizat ca ei de fapt nu crede o iota din ce declara, ca nu incearca sa isi ajute cu nimic copilul,m-am dus am depus plangere la inspectorat, am intrat in audienta la inspectorul general, au venit in inspectie la scoala, s-a facut sedinta cu toata lumea.
Le-am propus parintilor respectivi, de fata cu inspectorul, sa vina ei la scoala o saptamana sa stea in pauze cu fiul lor. Asta se intampla in ianuarie anul acesta. La terminarea semestrului era mutat la o alta scoala.
Si stii de ce? Pentru ca in una din pauze si-a batut mama.
Nu mai am nicio intelegere fata de astfel de elevi. Si asta pentru ca am avut si am tras si eu personal (declaratii pe la politie, amenintari, telefoane de intimidare) si copila mea care a sfarsit spunand ca ea este trista cand se duce la scoala si o intreaga clasa de alti copii nevinovati.
Sa planga si mama si tatal si toata familia elevului respectiv. Mult mai important pentru mine este copilul meu
Scuzati greselile de ortografie, mi-a crescut tensiune cand am vazut reactia acelor “parinti”
Oameni buni… unde am ajuns?
Episodul cu bataia cred ca a fost depasit , copilul rau s-a cumintit ( asa imi spune baiatul meu) pentru ca la sedinta “toti parintii au certat-o pe mami a lui pentru ca el este rau , asa ca o sa fie cuminte”- am incercat sa citez din spusele baiatului meu.
De ce sa permitem acestui lucru a ne dezbine , sa ne imparta intre saraci si bogati ( cu duhul )
Cred ca ati gresit cand ati dat numele doamnei pe blog , nu ca ar avea de ce sa se rusineze ,cei care o cunosc pe doamna Invatatoare stiu ca este o adevarata DOAMNA care a muncit pentru toate realizarile .Cu totii stim ca copii nostri lucreaza cel mai bine din toata scoala si nu numai . Nu se cade ca pentru un copil rautacios sau bataus sa o punem la zid. Si pe urma Mariuca – nici ea nu trebuia sa apara pe blog .
Eu zic sa ne linistim , nu vom putea fi de acord niciodata unul cu celalalt , asa stau lucrurile intr-o societate normala.E firesc ca ce apara unii sa fie blamat de altii , realitatea nu este aceeasi pentru toti , dar haideti sa nu ne mai jignim e pacat , nu zic sa ne iubim , n-am ajuns la stadiul asta dar…
Este pacat , cu totii suntem parinti si este firesc sa vrem sa ne aparam copii , sa ii iubim , sa le aratam numai partea frumoasa a lucrurilor pentru ca vor avea ei timp sa o descopere si pe cea urata , dar nu acum.
Sfatul meu Alice, desi nu sunt in masura poate sa iti dau un sfat , este sa il inveti pe Victor sa il evite pe acel baiat.
Va doresc numai bine tuturos…si haideti sa ne gandim cu ce vom umple ghetutele copiilor de Mos Nicolae.
Dana
Abia acum am descoperit postul si imi pare bine ca se discuta si astfel de subiecte.
Poate va merge…In schimb am facut altceva, am mers la psihologul scolii, o doamna draguta si dispusa sa ne asculte si care la final ne-a dat un sfat: sa parasca, ba chiar mai mult, sa devina responsabila cu disciplina in clasa.WHAT? mi-am zis, va deveni paria clasei, vor fugii toti de ea, o vor inlatura, o vor marginaliza. Nu sunt de acord cu paratul, nu sunt de acord nici un indiferenta, recunosc, e un cerc vicios. Nu vreau sa-mi cresc copil indiferent la ce se intampla in jurul lui dar nu vreau nici sa devina un mic securist. Tot ce pot sa fac e sa-i insulfu incredere in sine, s-o invat sa fie puternica, sa evite persoanele care nu-i plac si sa sper ca va face fata cu brio tuturor provocarilor.
Eu am o fetita, mai maricica, dar pentru mine, va ramane pentru totdeauna, fetita mea. Un copil sensibil, cu bun simt care nu stia sa vorbeasca urat, care vrea doar sa aiba prieteni si sa invete dar care se loveste in fiecare zi de rautatile altor copii. Am incercat s-o protejez cat am putut de mult dar la scoala nu pot sa fiu langa ea. Mi-a venit de multe ori acasa plansa si trista iar eu m-am simtit mereu neputincioasa. Ce sa-i spun? S-o invat sa injure, s-o invat sa se bata, nu pot sa fac asta! Mi-a placut ce-a spus Alice: spune-i ca ai o mama nebuna?
Va sarut!!!
Alice,
Incerc sa imi expun punctul de vedere cat mai obiectiv cu putinta desi e cam greu dupa tot ce am citit pe aici. Ai spus in cateva postari ca toti de acolo de la sedinta te-au blamat si ca toti au fost impotriva ta si nu este adevarat lucrul acesta. Ti-am spus chiar de atunci din seara aceea ca din anumite puncte de vedere sunt de acord cu tine, dar asta doar pana la un punct.Da-mi voie sa ma justific, pentru a fi mai bine inteleasa.
Nepotelul meu ( il cresc alaturi de parintii lui de mic , si chiar daca sunt doar matusa lui, pentru mine este ca si copilul meu ) este nativ non- agresiv si pentru confortul meu sufletesc mi-am dorit o invatatoare foarte buna si un colectiv macar la fel de bun ca cel intalnit la gradinita. Intelegi poate de ce atunci cand in primele zile de scoala mi-a spus ca a fost si el lovit de baietelul „agresiv” asa cum ii spui tu, mi s-a strans stomacul. Apoi a urmat o fetita care ii dadea cu cartile in cap, apoi iar a fost randul baietelului „agresiv” . Aici este momentul in care iti dau dreptate pentru ca nu pot si nu voi accepta niciodata ca nepotul meu sa fie lovit.
Insa Alice, eu nu am asteptat sa vina sedinta, am venit la scoala, am vorbit cu d-na invatatoare, am vorbit cu parintii celor implicati si am vorbit inclusiv cu copii respectivi.Si asta nu este tot. Mi-am insotit nepotul in excursia organizata, nu doar pentru placerea nostra de a ne petrece timpul impreuna. Am vrut sa ii observ colegii de clasa, sa vad modul lui de a relationa cu ei si sa incerc asa la nivelul meu de intelegere , sa intuiesc mediul din care va face parte in urmatorii ani. Trebuie sa recunosc ca i-am sugerat unii dintre copii cu care mi-ar placea sa se imprieteneasca, dar decizia ii apartine doar lui . Eu consider ca politetea este obligatorie, respectul se castiga iar o prietenie se leaga dupa afinitati si se construieste in timp.Nu voi fi niciodata de acord ca nepotul meu sa isi faca prieteni pe cei mai agresivi doar de teama de a nu fi batut asa cum s-a sugerat in aceea sedinta, daca el nu simte cu adevarat lucrul acesta. . Trebuie sa recunosc ca si Victor este unul dintre baietii pe care i-am recomandat nepotului meu. Imi place Victor.L-am cunoscut si pe el si pe sora lui in curtea scolii, de fapt imi atrasese atentia cam din primele zile de scoala cand eu desi abia de reuseam sa retin figurile copiilor din clasa, el ne-a salutat politicos undeva prin cartier ( se pare ca locuim relativ aproape) si m-a surprins placut ca ne-a retinut.Apoi am descoperit un baiat istet si in ciuda staturii impunatoare am realizat ca e foarte sensibil, asemanator lui Tudor, nepotul meu.
Si acum revenind la ideea de baza….eu inteleg ca timpul tau este foarte pretios, dar de aceea s-a inventat telefonul. Imi este foarte greu sa inteleg cum te-ai multumit doar sa ii vezi lui Victor realizarile scolare si nu ai luat nici o masura inca de prima data de cand a venit acasa batut.Din punctul meu de vedere ai ars niste etape. Nu poti veni atat de rar la scoala, si sa incerci sa iti faci dreptate intr-un mod atat de radical fara sa tii cont de absolut nimic.Nu exista scuza pentru lipsa de comunicare intre tine si invatatoare, nu exista scuza pentru faptul ca ai asteptat sedinta cu parintii ca sa ridici aceasta problema legata de Victor, care personal imi pare foarte importanta si nu exista scuza nici pentru maniera in care ai „solutionat’ problema.
Intr-o postare te intrebai retoric daca d-na invatatoare ar putea fi suparata de atitudinea ta…si daca inca te mai intrebi…imi voi permite sa iti dau eu un raspuns…fireste ca da. Poate suparata este cam mult spus, dar dezamagita este cu siguranta.Tu nu stii, dar invatatoarea aceasta si-a cam pus sufletul pe tava, pentru noi parintii si pentru copii nostrii. Este adevarat ca scrie manuale si ca multi ne-am dorit copii in clasa ei ( fireste ca este o mare realizare sa scrii o carte dar sa scrii o multime asa cum a scris dansa, dar pentru mine asta este mai putin important pentru ca eu consider ca o carte scrisa nu te umanizeaza neaparat ), dar ea chiar imi place. Sincer. Este comunicativa, deschisa, are experienta pedagogica, nu este sofisticata , este ambitioasa pentru copii din clasa ei , are multe recomandari si mai are ceva…ceva ce nu au toti invatatorii ( spun asta cu riscul sa supar alte persoane ) are ….DARUIRE. Pentru mine toate aceste lucruri conteaza. Si la sedinta, d-na invatatoare te-a intrebat cel putin de doua ori, daca tu crezi ca ea este vinovata pt ceea ce s-a intamplat si daca tu consideri ca asta este solutia pentru rezolvarea problemei…sa o reclami…iar tu nu ai lasat loc de alte interpretari…ai fost ferma pe pozitia ta..asa ca DA, Alice, categoric invatatoarea este dezamagita.
Nu as vrea sa ma pun in pielea mamicii baietelului respectiv si nu imi permit eu sa le judec educatia pe care o dau copilului lor, dar stiu ca este pedepsit atunci cand faptele lui cer acest lucru si am vazut ca este doar un baietel mai nazdravan cu un surplus mai mare de energie decat marea majoritate. Un baietel care niciodata nu uita sa isi ceara scuze daca a gresit. Asta nu este un lucru care sa ma linisteasca neaparat, dar am vazut ca exista bunavointa si intelegere si de atunci din primele saptamani nu au mai existat neintelegeri in ceea ce ne priveste.
Nu imi permit sa iti dau sfaturi , este doar un punct de vedere, dar daca as fi in locul tau poate ca m-as mai gandi la felul in care ai abordat problema si in particular alaturi de d-na invatatoare si de parintii baietelului in cauza poate ca veti gasi cele mai optime solutii pentru situatia in speta.
Cu respect, Catalina
P.S. Pentru aceeia dintre dvs, care vor sa imi judece textual postarea , tin sa precizez ca a fost doar o parere adresata d-nei Alice, nu un examen de gramatica si ca atare imi asum toate greselile de care v-ati putea impiedica J
Buna ziua,
Din fericire sau nefericire am participat si eu la sedinta aceea: spun din fericire pentru ca la adresa fetitei mele doamna invatatoare a avut doar cuvinte frumoase, cum de altfel doamna a avut pentru fiecare copil cel putin un cuvant frumos de spus…de ce din nefericire? pentru ca impresia mea este ca finalul nu i-a lasat doamnei un gust foarte placut…
M-am intrebat si atunci, ma intreb si acum: de ce este vina doamnei? Faptul ca dumneaei incearca sa integreze un copil mai nazdravan, mai zvapaiat, cu mai multa energie intr-un colectiv este oare o greseala? Ce ar fi trebuit sa faca cu acel copil? sa-l excluda din clasa, invatamant, societate…..? sa fim seriosi dumneaei nu are nici o vina, din contra un mare merit ca intr-o mare masura a si reusit , din cate imi dau seama atat din spusele dumneaei la sedinta cat si ale fetitei mele (aseara mi-a spus: mami sa stii ca I…. s-a cumintit foarte mult).
Va rog sa nu ma puneti sa fiu in situatia dvs, pentru ca eu chiar am fost in aceasta situatie, in primele 2 saptamani, fetita a venit acasa si mi-a spus ca acel copil a lovit-o, va dati seama ca nu mi-a picat bine, dar oare ce inseamna pentru un copil o lovitura, bataie…pentru fiecare altceva, depinde cum percep ei lucrurile, poate nu a fost intentiont…..in fine nu aprob comportamentul acestui copil, si din cate stiu eu a fost zilnic pe lista de copii indisciplinati ai doamnei, deci nici dansa nu aproba astfel de comportamente….
Doamna Nastase eu nu va cunosc, nu v-am vazut niciodata pana in acea seara, si probabil ca daca nu va spuneati punctul de vedere nu va vedeam nici atunci, nu vreau si nu am nici un drept sa va critic, dar nu mi se pare corect ca doamnei invatatoare sa-i apara numele aici, desi dumneaei a spus foarte clar ca nu vrea sa i se asocieze numele cu astfel de lucruri, cred ca numele dumneaei apare suficient pe cele peste 70 de titluri….
Va doresc mult succes dumneavoastra si copilului dvs., cine stie poate peste ceva vreme copii nostri vor fi buni prieteni, iar doamnei invatatoare nu pot sa-i spun decat ca este extraordinara, un om deosebit, cu nenumarate calitati, foarte implicata in ceea ce face, sigur avem si noi parintii multe lucruri de invatat de la dumneaei si sunt convinsa ca ne doreste copiilor nostri tot ce este mai bine… si doamna din experienta dvs. stiti ca este mai greu de lucrat cu parintii decat cu copii, copii sunt extraordinari si va iubesc foarte mult, chiar daca vreti, chiar daca nu vreti ei va iubesc!!! Nu am cuvinte sa exprim ce OM EXTRAORDINAR sunteti! O zi buna!
Am sters numele doamnei invatatoare, nu mai apare nicaieri. Numai ca nu cred ca numele dumneaei aparea in vreun context dezonorant, toata lumea a avut numai cuvinte de lauda la adresa domniei sale si cred ca si cei din afara au inteles ca este vorba despre unul dintre cele mai iubite cadre didactice din scoala.
Suntem, cu totii, foarte subiectivi si, asa cum scrie O alta mama, de fapt am gasit un foarte bun prilej ca sa ne dezbinam si mai si. Nici eu nu inteleg cum de parinti care si-au stiut copiii loviti n-au zis nimic, si nu zic nici acum – asezand totul sub semnul afirmatiei “asa sunt copiii, se mai si inghiontesc”… asa cum nici alti parinti nu inteleg de ce eu am reactionat in felul meu. Ar fi fost minunat sa fim mai uniti pentru binele copiilor nostri care nu fac rau nimanui, nu sa ne coalizam sa il aparam pe copilul cu probleme care ii cafteste pe ai nostri. Dar suntem intr-o lume ciudata, ale carei resorturi imi scapa… Daca vreti sa fim buni, daca vreti sa facem ceva, hai sa strangem bani si sa il trimitem pe baietelul acela la un psiholog bun. Am face ceva folositor nu doar pentru copiii nostri, ci si pentru intreaga lui viata pe care o incepe cu stangul daca accepta marginalizarea la care e supus, din pacate, pe buna dreptate.
Eu cred ca faptul ca am semnalat problema aceasta, indiferent daca a picat bine sau nu in acest context, va fi de folos tuturor, si noua, si copiilor nostri, si parintilor acelui copil, care sper ca au inteles ca trebuie sa-si ajute fiul si sa il ajute sa se integreze in societate, si doamnei invatatoare, care a acceptat ca e de preferat sa urmeze regulamentul scolii, decat sa aiba probleme pe nedrept.
Va multumesc tuturor pentru sfaturi si pentru interes. Sper din tot sufletul ca veti gasi prilej sa oferiti sfaturi la fel de pline de suflet si celor care ar trebui, de fapt, sa ia masuri.
Si, mai ales, va multumesc celor care va cresteti frumos copiii, invatandu-i sa fie demni, sa nu accepte nedreptatile lumii, sa fie corecti si buni. Sper sa avem prilejul sa ne cunoastem mai bine si sa fim prieteni, noi intre noi si copiii nostri intre ei. Avem multe lucruri in comun, nu doar multe lucruri care ne despart.
Doamne cit de ipocriti puteti fi….nu sunt bun la gramatica recunosc,dar nu inteleg de ce sunteti deranjati de afirmatiile mele?A fost o parere si o alta prezentare a situatiei fata de cea expusa de doamna ziarist…va deranzeaja cumva?Vreti sa va caut si eu greseli prin postarile dumneavoastra,doamna ziarist?Ca om pentru mine nu reprezentati nimic mai mult decit o ,,tata” de CANCAN si nimic mai mult….Dati intr-un cadru didactic exemplar,si nu va deranjeaza….abia astept sedinta urmatoare!Sa vedem ce mai puteti posta atunci…nu faceti si vreo emisiune cu acest subiect pe undeva?Probabil ca in 4 ani si fiul dumneavoastra va avea vreo altercatie cu cineva sa vedem atunci ce veti spune si mai ales ce veti face ca si parinte!
Mai cautati ceva greseli de ortografie va rog,poate invat si eu ceva bun din aceste postari…SA AVETI O ZI PLACUTA!
Wow, Alice, s-a dat zvon in clasa ca ai postat intamplarea pe blog. Cine mai citeste aici sa dea zvon si ca pentru cuvantul “copil” forma accentuata la plural are mai multi de “i” decat a scris absolut fiecare dintre parintii care au postat aici.
Sincer, nu poti veni si spune: nu conteaza ca nici nu stiu sa scriu, tine cont de parerea mea. Sau cel putin nu aici, poate pe alte site-uri.
Acesta nu este un mesaj de sustinere pentru Alice, este doar o reactie de autoaparare vizuala.
Iulia, mi-ai luat vorba din gură ! De câteva zile părinţii au avut un subiect insolit de discuţie în timp ce îşi aşteptau copiii în curte sau în faţa clasei (fie vorba între noi, m-am întrebat mereu ce servicii or avea părinţii tineri care pot fi mereu liberi la ora prânzului, eu nu am reuşit niciodată).
Şi comentariul acela care începe cu o dulce dojenire a lui Alice pentru a sfârşi în elogii pentru doamna învăţătoare,mdr, cum ar spune adolescenţii, nu spun că nu le merită, nu o cunosc desigur, dar aici e blogul lui Alice Năstase ! Ea are dreptul să scrie tot ce o frământă, tot ce o bucură sau o întristează. Din păcate, pentru mulţi blogurile, scrisul reprezintă probabil o pierdere de timp, iar ironia din apelativul “doamnă ziarist” nu face decât să îmi întărească convingerea. Şi mie îmi place să scriu, deşi nu am darul scriiturii, şi nu consider că este o ocupaţie mai puţin nobilă decât uitatul la televizor.
Alice, nu trebuie să te simţi vinovată . Doamna învăţătoare este cea care TREBUIA să îi anunţe pe părinţii copilului violent, agresiv, precum şi pe cei ai copiilor agresaţi ( cărora nu le-a picat bine ! dar au tăcut. DE CE ?) , dumneaei trebuia să vorbească cu pshihologul pentru a-i “raporta” cazul. Nu avea nevoie de şedinţa cu părinţii pentru a aplica regulamentul , în afară de cazul în care nu voia să îşi asume singură această responsabilitate.
De acord, l-a primit pe fiul tău în clasă, dar e o şcoală publică şi apoi e normal să îţi doreşti o învăţătoare de excepţie. Dar asta nu înseamnă că eşti obligată de acum înainte să închizi ochii asupra violenţei verbale sau fizice în amintirea momentului în care ai rugat-o să îl primească. Nici să te prezinţi conştiincios în fiecare zi la apel. Tocmai pentru că ai încredere în metodele sale nu simţi nevoia să o deranjezi tot timpul pentru o liniuţă, pentru un bastonaş ( Lucrez cu copii între 8 şi 19 ani. După clasa a 5-a, nu mai vezi picior de părinte, deşi poate începând de atunci e mai necesar…)
În concluzie, continuă să te revolţi ferm împotriva violenţei de orice fel, continuă să respingi lipsa de fermitate şi scuzele de doi bani. Altminteri, până la următoarea şedinţă cu părinţii va trebui să înveţi să plângi cu sughiţuri.
P.S.- Dragi părinţi indignaţi, nu vă obosiţi să îmi răspundeţi. După cum am spus deja. lucrez cu copiii şi asist, din păcate, aproape săptămănal la scene de violenţă, în ciuda măsurilor de securitate, inclusiv sistem de supraveghere video. Majoritatea copiilor de astăzi sunt agresivi, între ei şi cu personalul. Îşi petrec pauzele înghiontindu-se sau, mai rău, bătându-se cu…laptele. Cauzele sunt multiple, complexe, iar a da fără încetare vina unii pe alţii nu este o soluţie. Trebuie în primul rând să recunoşti că există o problemă, să ceri şi să accepti ajutor de specialitate, calificat. Şi să acţionezi prompt, fără să îţi pese “al cui e copilul”.
E adevărat că, dacă reproducem în şcoală modul în care se face justiţie în societatea noastră, nu o vom scoate la liman. Deşi, nu-i aşa, la fotbal şi la educaţie se pricepe tot românul. Nu e de mirare că îţi e teamă să mai mergi la un meci. Vreţi să începem să mergem cu teamă şi la şcoală ?
Nu crede-ti ca o criticati prea mult pe doamna invatatoare ? Cate generatii de elevi o fi format in toata activitatea dansei? Crede-ti ca nu stie cum sa procedeze? Crede-ti ca numele doamnei invatatoare trebuie sa apar pe toate site-urile ? O doamna cu valoarea si prestigiul dansei nu merita asa ceva .
Criticati invatorul (persoana care ramane o viata intreaga in amintirea unui om) care v-a invatat sa scrieti , sa cititi si sa deveniti oameni in viata .
Incerca-ti sa va criticati fiecare in parte. ……..
nana, eu atat iti spun : ta-ci !!!
Dupa felul in care scrii, cred ca ai inteles ce vreau sa-ti spun !
Apropo ! In ce clasa e Victor ? Tare ar mai trebui sa reiei anumite clase !
Chiar nu voiam sa intervin pentru ca nu am copii, insa dupa ce am citit atent toate comentariile nu pot sa ma aptin.
Oameni buni, in special alti parinti de la sedinta, “ati luat-o pe aratura”. Va rog sa mai cititi odata postarea. Alice nu o acuza in nici un fel pe invatatoare. Ma bucur ca o apreciati pe invatatoare si cred ca se bucura si ea, stiind ca munca ei este rasplatita prin respectul parintilor, insa terminati cu elogiile – sunt superficiale si de umplutura.
Problema nu e invatatoare, nici Alice in postura de mamica cu copil agresat, ci batausul clasei. Alice nu putea sa spuna la sedinta: am sa-l reclam pe copil, pentru ca el ar trebui sa fie civilizat, dar nu e. Ea nu are acest drept. Putea insa sa spuna: am sa o reclam pe doamna invatatoare care are sarcina si indatorirea sa imi tina copilul in siguranta. Are acest drept.
Nu am copii, insa cand o mama spune asa ceva: “fetita a venit acasa si mi-a spus ca acel copil a lovit-o, va dati seama ca nu mi-a picat bine, dar oare ce inseamna pentru un copil o lovitura, bataie…pentru fiecare altceva, depinde cum percep ei lucrurile, poate nu a fost intentiont…..”, imi pun intrebari despre ce insemna cu adevarat sa fii mama, sa iti educi corect copilul si sa il sustii atunci cand are nevoie. Pacat ca nu exista o scoala pentru mame, caci indiferenta doare cel mai tare si texte de genul “taci si rabda”. Cum adica ce insemna o lovitura??? Cate lovituri trebuie sa primesca un copil ca sa conteze pentru el, pentru parintii lui, pentru agresor?
Apropo de agresori, e suficient sa imi amintesc de ultimul an de liceu, in care o colega a inceput sa ne agreseze psihic si fizic pe toti din clasa. Avem si noi si ea 18 ani. Nu ne-am dus sa ne plangem la parinti, nici nu ne-am coalizat sa o batem la randu nostru, ci am reclamat-o la profesori.
O profesoara (o persoana fantastica si implicata) a stat de vorba cu ea, caci pe atunci nu erau psihologi in scoli, si s-a potolit. Peste ani am aflat ca avea probleme in familie si isi exercita frustrarile asupra noastra.
Va multumesc celor care ati venit aici si ati exprimat un punct de vedere coerent si politicos, chiar daca nu ati fost de acord cu mine.
Recunosc ca nu am mai publicat comentariile care contineau afirmatii jignitoare la adresa mea. Am lasat, la inceput, cateva comentarii “la liber”, tocmai ca sa puteti vedea ca nu glumeam atunci cand povesteam despre reactiile absurde, exagerate, de care am avut parte. Insa mi se pare gresit sa accept sa veniti aici, in casa mea, si sa ma jigniti- doar pentru ca mi-am aparat copilul de o agresiune. Si sa o faceti fara sa va dati numele. La urmatoarea sedinta, va rog sa ma priviti in ochi si sa imi spuneti ca sunt frustrata, scandalagioaica sau cum doriti sa imi spuneti. Dar va rog sa ma priviti in ochi si, eventual, sa aveti si niste argumente. Preferabil niste argumente mai serioase decat acelea ca mi-am aparat copilul fara sa am dreptate. Pentru ca eu am avut dreptate si timpul va demonstra asta, asa cum timpul si Dumnezeu le randuiesc pe toate.
Nu va doresc, niciunuia, sa fiti in pozitia mea si sa fiti pusi in situatia sa va alinati sau sa va aparati copilul lovit sau nedreptatit.
Va cer iertare celor pe care v-am suparat pe nedrept sau pe care v-am inclus, din greseala, generalizand, in echipa parintilor care s-au coalizat pentru o cauza paguboasa. Si va cer iertare si celor care v-ati purtat si va purtati dusmanos si ostil cu mine, pentru ca e clar ca nu am stiut sa vorbesc sau sa scriu in asa fel, incat sa va fac sa imi intelegeti supararea reala, ingrijorarea onesta, nascuta din dragostea pentru copilul meu. Stiu ca toti ne iubim copiii, numai ca nu reusim intotdeauna sa ne facem iubirea inteleasa si de ceilalti.
Va multumesc si pentru sfaturi, si pentru pareri, si pentru sustinere.
Aici, insa, este casa mea. Este un blog personal. Aici vin prietenii mei, nu dusmanii mei. Daca vreti sa imi vorbiti urat, va rog sa o faceti in particular si sa va dati, obligatoriu, numele real- scrieti-mi pe adresa de mail sau, repet, asteptati urmatoarea sedinta cand ne vom privi in ochi si ne vom putea spune tot ce e de spus. Ca o concluzie, insa, inainte de a inchide comentariile la acest post, spun: biata, saraca, amarata si bolnava lume e asta in care traim, daca oamenii se coalizeaza impotriva unei mame care isi apara copilul batut pe nedrept, alegand sa nege sau sa mistifice realitatea. Nu asta e lumea in care vreau sa imi cresc copiii. Si nu asta ar trebui sa fie lumea in care sa vrea orice parinte sa isi creasca copiii.
Alice, oamnii nu stiu inca ce este un blog. Am un prieten care are un blog foarte fain si care de la inceput, scrie asa:
“Vizitatorule,
Te informez direct ca acest blog este al meu si scriu in el ce vreau eu.Daca ceva nu iti place sau te deranjeaza, ma bucur sa te informez ca ai optiunea libera sa parasesti paginile mele fara sa te mai intorci.. daca poti..
In aceste pagini voi spune direct ce vreau eu, pot sterge sau modifica oricand si orice. Poti sa comentezi daca vrei dar asta nu inseamna ca poti sa comentezi orice sau ca vei fi publicat aici. In acest blog domneste un regim de dictatura in care eu sunt dictatorul. Daca esti ceva mai mare stii ce e aia dictatura, daca esti ceva mai mic ar fi cazul sa inveti si sa te obisnuiesti cu ideea ..
Daca te regasesti in vreuna din pagini si te simti lezat, IA XANAX! ‘
asta ca sa va mai inveselesc un pic