Oameni si caini
Posted by Alice Nastase Buciuta on Nov 1, 2011 in Confesiuni | 50 comments
Omul este cel mai bun prieten al cainelui. Am mai scris deja ca este replica mea preferata dintr-un film. Am extras-o din Doamna si vagabondul si imi place pentru inocenta ei, pentru umor, pentru speranta pe care mi-o da. Speranta nobila ca, intr-o zi, vom invata cu totii sa iubim animalele si sa le rasplatim pentru dragostea pe care ne-o ofera fara sa ne ceara in schimb nici macar un blid cu mancare.
Iar astazi e o zi in care iarasi nadajduiesc ca omul poate fi cel mai bun prieten al cainelui.
A aparut Tangoul de noiembrie si, de dimineata incoace, primesc in nestire e-mailuri si mesaje de felicitare pentru editorialul meu dedicat iubirii pentru caini. “Port cu mine prin lume o taina a carei dezvaluire m-ar azvarli automat in centrifuga oprobriului public. Iubesc atat de mult cainii, incat sunt tot mai convinsa ca multi dintre ei sunt mai oameni decat noi. Dar stiu ca nu se cuvine sa zic asa ceva cu voce tare… Drept care, ma prefac a fi in randul lumii. La restaurant, dupa ce am cinat in compania unor fapturi de stirpe si mondenitate aleasa, atunci cand il rog pe chelner sa-mi puna restul de mancare pentru acasa, obisnuiesc sa ma scuz spunand ca nu-mi pot reprima pofta de-a mai gusta cate ceva peste noapte, cand ma trezesc dupa cate un vis nelinistitor. Si nu se mira nimeni. Dar, in mod obisnuit, pe toti cei care dorm in pat cu cate-o vietate blanoasa pe care-o ridica la rang de ruda sau pe toti aceia, ca mine, care aduna catei vagabonzi in curte si plang cu hohote cand mor animalele, oropsite de boli sau otravite de vecinii dusmanosi, cei din jur ii dispretuiesc ca pe niste ciudati. Pe cei care strabat lumea tinand alaturi un patruped intelept sau care plimba pe bancheta din spate cate un maidanez pe care-l duc la sterilizat, asa cum fac eu din doua-n doua luni, oamenii din jur ii sfatuiesc, condescendent, sa-si indrepte, mai bine, grija si atentia catre propria sanatate mintala, catre copiii orfani sau catre casele de batrani, fiindca asa e mai crestineste.
Mi s-a intamplat de mai multe ori ca, in timp ce-mi arunca in nas un valatuc de fum cancerigen din tigara lui prelunga si eleganta, sa-mi explice cate un sfatos ce multi microbi au animalele si cat de periculos ar fi sa luam purici sau capuse de la ele. Dar pentru mine e prea tarziu sa ma schimb. Asa cum stiu sigur ca n-am sa mai fumez niciodata, asa cum stiu ca n-am sa-mi mai insel partenerul de viata, tot la fel de clar inteleg ca n-am sa mai renunt nicicand la prietenia mea pentru animalele cu patru labute. Si asta pentru ca, intre timp, am cunoscut toate adevarurile iubirii. Iar pe vremea cand eram singura si caram, aproape seara de seara, in brate, doi copii adormiti de la masina pana in casa, a venit la mine un caine frumos si negru care mi-a spus, cu un marait grav si tandru, ca de-acum si pentru totdeauna va avea el grija de mine.
Pe cainele acela venit de nicaieri l-am botezat Negrutu. Si, desi i-am multumit frumos chiar atunci, pe loc, o vreme n-am avut prea multa incredere in el. M-a convins, insa, incet-incet, ca ma pot baza pe promisiunea facuta. Ca nu-si ia nici dragostea, nici grija inapoi si ca va fi acolo, in fiecare zi sau in fiecare noapte in care ma voi intoarce acasa. Mi-a facut curte cu blandete, mormaindu-mi vorbe de drag si lipindu-si botul de coapsa mea ca un amant indragostit. Iar eu am ajuns sa il consider cel mai drag, cel mai apropiat, cel mai de nadejde prieten al meu. Si, pret de cativa ani, l-am gasit acolo, pe pragul dragostei, al casei si al inimii mele, la fiecare intoarcere acasa.
L-am pierdut, insa, intr-o zi, in care niste oameni bogati dintr-o casa vecina au otravit toti cainii din zona. Iar de atunci incoace, ii caut fratii si puii prin lume si-i ocrotesc, chiar daca banuiesc ca, totusi, nu-s ai lui. Si pentru ca tot nu reusesc sa-mi vindec dorul, de multe ori lacrimez in taina, pentru ca stiu ca el m-a iubit cum nu m-a iubit nicicand un om pe pamant. Dar asta e o poveste pe care nu am curaj sa o spun decat celor care iubesc animalele cu adevarat. Ceilalti – aceia care, de fapt, nu se iubesc decat pe ei insisi – imi vor explica, doct, ca ar fi mai frumos sa-mi pastrez lacrimile pentru cauze mai nobile, mai profunde sau mai durabile.”
Tot azi, in ziua inlacrimarilor noastre de dor, intr-unul dintre mesajele pe care le-am primit am aflat un link care un text al lui Tudor Arghezi, aflat pe site-ul caini-pisici.ro:
“Pentru moralul omului, prietenul lui de la use si din odaie e o mangaiere, un sprijin, un aliat. Zadarnic asteptati dintre semenii perversi, uneltitori, veninosi, tradatori. Cainele este permanent cu tine, langa tine, pana la moarte, singurul tovaras care moare odata cu tine, culcat pe mormantul tau. Te uiti in ochii lui: te intelege si tu nu cauti sa-l intelegi. Inima lui ti-e daruita fara conditii si peste imprejurari: cainele-i o prelungire a fiintei tale sufletesti, si tu il chinuiesti, il bati, il prinzi cu latul si-l ucizi. Primarii…ii starpesc cu otrava, stapanii ii gonesc, se ridica impozite pe caini, oamenii stiintifici si docenti vor sa-ti ia catelul din brate si cainele din lant ca sa te ocroteasca de o prostie din capul lor sterp.
S-a nascocit, pentru flatarea simtului de conservare a omului de prisos, primejdia turbarii, principiul municipal, aproape dogma de Stat.
De ce e cainele impur chiar pentru Charles Baudelaire, unul din cei mai impuri dintre oameni? Nu pute omul? Nu-i pute gura, stomacul, intestinul? Picioarele nu-i put? Si ce constiinta poate fi mai spurcata decat a omului, degradat si infect cu atat mai mult cu cat se-nalta mai sus, ministru, presedinte, barbat de Stat, potentat si javra, si cu cat isi stropeste starvul imbaiat, cu parfumele filosofilor si vaporii distilati ai violetei…
Da laba-ncoa, Grivei, voiniceste : laba ta ma cinsteste.”
Si, citindu-l pe Arghezi, si, citind mesajele cititorilor mei, mi-am permis sa cred mai mult, sa sper mai profund. Cainii sunt mai oameni decat noi, dar, intr-o zi, ii vom ajunge din urma.
Banuiesc ca ai vazut filmul Hachiko… atata am plans la final… iar mai multe nu pot sa spun. decat ca nu o sa mai chinui un caine (ca draga mea Hanna, cel mai vesel setter irlandez cunoscut vreodata), daca nu sunt in stare sa ii ofer timpul necesar…
Gresiti dna Alice daca va inchipuiti ca vom fi vreodata la nivelul, atat de superior, al animalelor, in general, si al cainilor, in mod special! Nu avem cum! Ei nu sunt egocentrici, ei nu se ataca unii pe altii din placere, nu se jignesc, nu se tradeaza, nu se supara daca stapanul il bate sau il pedepseste. Cainele nu ne paraseste niciodata, nici la bine, dar, mai ales, la rau. Oamenii o fac, si o vor face. Cainele nu accepta sa tradeze stapanul care il hraneste doar cu paine si ii da sa bea apa statuta. Omul te tradeaza pentru mai putin. Chiar si numai pentru placerea de a te vedea suferind.
Iubesc animalele mai mult decat orice pe lume. Am avut ,pana in urma cu cateva luni, 4 pisici si un caine. Unul dintre pisoi, o mogaldeata gri, superba, am gasit-o in mijlocul drumul cu doua labute rupte, de fapt, una strivita, iar cealalta cu fractura deschisa. Codita, de asemenea, rupta. Aveam acasa, deja 3 motani. Ma gandeam cu groaza ca ma vor da afara daca voi mai merge cu inca unul, dar mi-am spus in sinea mea ca nu imi voi mai regasi niciodata linistea sufleteasca daca las acel strop de viata sa se piarda. Nu aveam decat cativa bani in buzunar, insa l-am impachetat intr-un prosop si l-am dus la veterinar. Acolo, vazandu-l, doctorul a dat din cap si mi-a spus sa nu sper prea mult ca e f grav. Am cerut totusi antibiotice, apa oxigenata, injectii. Incet, cu grija, cu nopti nedormite si zile asijderea, cu bandaje, atele facute din bete de la inghetata pe bat, dezinfectat mereu, spalat dupa ce isi facea necesitatile, micul meu ghemotoc s-a facut o splendoare de pisoi: a devenit sufletul meu. Al doilea, primul fiind unul din ceilalti motani, care fusese paralizat in urma unui vaccin, dar pe care dragostea, rugaciunea si exercitiile facute cu el, l-au facut bine. Din toate acestea, acum, nu mai sunt decat amintiri. Tumpi, sufletul meu gasit abandonat, din razbunare, mi-a fost luat de acasa in lipsa mea si dus pe camp. Celalalt, al doilea suflet, a facut blocaj renal si a trebuit sa ma substitui lui Dzeu si sa accept, sa hotarasc, eutanasierea lui. Fratele lui, mi-a fost si el luat, tot de “oamenii buni” din jurul meu, si abandonat pe undeva. Sufletul meu a fost facut bucati. I-am iubit neconditionat, insa nu atat de mult pe cat m-au iubit ei. Iar eu nu am fost in stare sa-i protejez.
Dumnezeu a creat animalele, cainii in special, pentru ca a vrut niste ingeri care sa fie langa noi si sa ne pazeasca. Unii dintre noi nu stim decat sa ii lovim, alungam, chinuim si omori, ca drept al celei mai stralucite creatii ale Divinitatii. Daca ei ar fi in locul nostru, nu ar face niciodata la fel. Pentru ca, da, ei sunt mai umani decat oamenii. Sunt minuni ale Creatiei, care ne fac viata mai frumoasa, daca stim sa ii primim in ea. Ei se multumesc cu putin sau nimic, desi ei ne dau totul. Si-atunci? Care-i fiinta inferioara si care-i cea superioara? Sincer, eu cred ca nu omul.
Cu drag,
Dorina
Iubita mea….cuvantul sufletului meu, sunt…”speechless” – ca sa ma dau desteapta….
Imi permiti sa te slavesc?
Cu drag.
Postul acesta poate fi aprobat doar de cei care au zi de zi, un caine prin preajma. Adica de cei care-l cresc, il hranesc, il indragesc si ii inteleg reactiile. Ma gandesc uneori, ca in caz de catastrofa naturala l-as salva si pe el fara indoiala, asa cum m-as salva pe mine si pe toti ai mei. Al meu este de rasa si sta in casa.
Daca i-am ajunge din urma, numai la ceea ce inseamna cu adevarat fidelitate, ar fi deja un bun castigat pentru noi.
Nu cred ca animalele/cainii/etc sunt mai buni decat oamenii.
Sunt buni cu puii lor, cu oamenii, dar intre ei functioneaza legea supravietuirii celui mai tare.
La oameni sunt mai multe deviatii de la legea junglei. Nu suficiente, dar mai multe.
Sunt curioasa daca de exemplu la doua vulpi care nu sunt rude li se da carne sa zicem si una este mai batrana si mai bolnava, daca cea tanara si sanatoasa ii va lasa ei mancarea.
Alice
In mod paradoxal, nu i asa, ar trebui sa ne placa animalele . Insusi omul, prin natura lui, e un ,, animal,, gata oricand sa plece la vanatoare, de dragul jocului, al distractiei, sau al unui lucru pe care intuieste ca l a descoperit. Uneori omul, are cei mai buni prieteni, care insa, ii ofera cele mai mari ,, surprize,, atunci cand viata a pregatit constiincios si minutios planuri absurde, in care nu i asa, fatadele erau respectate, jocul era jucat si nu trebuia sa apara nici o fisura in acest plan perfect. Iar atunci cand, OMUL este dezamagit, sau isi doreste sa redescopere valori simple, firesti, declanseaza, fara sa vrea, instinctul de vanatoare din el uitand pentru o clipa ca, are prieteni si considerand ca, duce o lupta a lui, din care trebuie sa iasa invingator, pentru ca, daca prietenul poate…de ce nu ar putea si el..apare firesc intrebarea, omul este propriul sau caine..isi dezvolta singur, pentru sine, pentru altii, tot ceea ce noi numim calitati la orice vietate pe care o consideram cel mai bun prieten al nostru..Omul invata de la caine, sau cainele invata din obiceiurile noastre ale oamenilor pentru a ne fi pe plac, pentru a fi subtitut pentru noi, in vremuri grele, de ploaie si furtuna launtrica…Cine stie..Pana atunci, cred ca, fiecare din noi, avem in noi, o parte de omenie, ascunsa in noi, si asteapta doar pe cineva care sa dea praful la o parte si a veni la suprafata, altii o au deja la vedere, si o daruiesc altora, pentru a putea exista complet in lume .. si cel mai adesea dupa ce, trec toate si OMUL invata de la caine, cel mai bun prieten al sau, arta resemnarii si a acceptarii de sine si a unui ,, tren,, in care s au urcat altii, abia atunci, cred ca, putem imparti lumea in doua, si sa spunem care din noi, suntem mai buni sau care mai rai…Sau poate nici atunci, caci, fiecare din noi, are rolul si locul sau intr un TOT mai mare, caruia pana la urma i ne supunem, intr un fel sau altul, cu lupta, resemnare, sau simpla acceptare tacita a unor lucruri dinainte stiute.
cu foarte,foarte mult timp in urma un mare filozof spunea:,,Cu cat cunosc mai multa lume cu atat pretuiesc mai mult cainele meu”
alice sa sti ca m-ai facut sa plang la ora 2.30 dimineata…eu iubesc catelusii…am 2 care in momentul acesta stau cu mine pe divan…sunt copiii mei,si ii tratez ca atare.ii ador,ii duc mereu la baita,la tuns…am grija de ei ca si de ochii mei din cap…in curand vreau sa am un copilas…eu si iubitul meu il vom invata sa-i iubeasca pe winnie si pe ayla…ceilalti doi copilasi ai mei.deseori fac acte de beneficienta pt animalute,cum pot si eu…si asta pt ca ii consider mai oameni ca oamenii…eu pe tine te iubesc fara sa te cunosc,pt ca ma regasesc in inima ta si in cautarile tale…si stiu si eu,ca si tine,ca nu am sa mai tradez niciodata,si nici n-am sa mai fumez vreodata………asa cum stiu ca voi iubi animalele si oamenii cu suflet curat pt todeauna…
bravo ! te imbratisez cu muuuuult drag . pentru mine cine nu iubeste animalele nici nu exista .
cata dreptate ai, Alice!
tot un rac f. drag sufletului meu – Cristina Topescu – spunea intr-un interviu: “cu cat cunosc mai multi oameni, cu atat iubesc mai mult animalele”. trebuie sa recunoastem ca in multe situatii ne sunt superioare. asta nu inseamna ca nu sunt si multi oameni minunati pe lumea aceasta. unii suntem mai norocosi, altii mai putin in a-i recunoaste.
Cred ca articolul de fata este unul dintre articolele mele preferate de pe blogul acesta. Vorbesc ca o iubitoare de animale declarata, mai ales de caini si ca o aparatoare a drepturilor acestora, chiar daca una pasiva (nu m-am inscris in nici un ONG pentru ca ma cunosc bine si stiu ca n-as suporta sa vad toate cazurile acelea groaznice cu care se confrunta voluntarii de la Protectia Animalelor).
Pentru mine e de ajuns sa stiu ca exista atat de multi oameni care iubesc cainii si care ii ajuta, in masura posibilitatilor. Acesti caini comunitari nu au nici o vina ca s-au nascut si ca traiesc. Poate ca n-ar trebui sa se nasca, dar o data ce exista, stiu sigur ca oricare dintre ei ar putea fi fidelitatea intruchipata pentru un potential stapan.
Sper sa nu renunti niciodata la iubirea pentru patrupede, pentru ca ei vor fi inzecit mai recunoscatori decat majoritatea oamenilor pentru ceea ce le oferi.
Draga de tine..
Sa vezi daca unul din catelusii pe care ii iubesti asa mult o sa-ti muste un copil, sa vezi ce o
sa-i mai iubesti, sa vezi ce mancare o sa le dai, sa vezi ce o sa-i mai pupi in bot
Copilu’ ala de zece ani care mai zilele trecute a fost atacat de o haita si sfasiat de viu sunt sigur ca nu ti-ar aprecia postul
Daca fetita ta cea mica va fii muscata de scalp, cum am vazut un baietel de un an si ceva muscat, sunt sigura ca ti-ai revizuii atitudinea
Ai impresia ca daca copii tai calatoresc in masini in acest oras mizerabil care este Buc or sa scape de intalnirea cu javrele infricosatoare?
Si mai zici ca iubesti copii….
nu pot decat sa sper sa existe cat mai multi Oameni ca tine, Alice!
Alice, …Numai cand vei iubi un animal vei simti iubirea cu toata inima.” (Anatole France) si e atat de adevarat, sigur pot parea ifose dar cine nu a plans dupa un animal nu are drept la comentarii…si la deciziii…dar despre cei ce iau decizii sa nu vorbim aici , nu se incadreaza…deloc..deloc
Cred ca sintagma ”Omul este cel mai bun prieten al cainelui” redata de Alice, din filmul preferat, este putin exagerata in zilele noaste.
Ce ar fi sa spunem ”Cainelel este cel mai bun prieten al omului”???……………
Cu mahnire o spun, dar de cele mai multe ori iubitorii de animale se dovedesc a fi neiubitori de oameni. Multi dintre noi declaram sus si tare ca iubim animalele ca pe ochii din cap, le dam mancare, ii ducem la veterinar si asa si facem, dar cand are un om nevoie de ajutor nici macar nu ne intereseaza. Dam milioane de lei vechi pe hrana speciala pentru caini/pisici, pe freza cainelui, dar nu dam 1 leu la un cersetor si daca-l dam ne tremura mana.
Un sfant, mai exact Sfantul Siluan Atonitul spunea ca modul in care tratam noi animalele astazi, este o ofensa adusa lui Dumnezeu, pentru ca nu se cade ca omul sa vorbeasca cu animalele, sa fie aproape un rob al lor. Sa tratam omul ca pe o fiinta pentru care Hristos s-a jertfit si si animalul ca pe o fiinta pe care Dumnezeu ne-a lasat-o in grija.
Si eu am avut un catel care a murit strivit de rotele motocicletei nebune ce circula pe ulita mea strabuna,si acum mi dor de el si il vreau inapoi
Recomand cu dragoste Filmul HACHIKO, cu Richard Gere…impresionant,adevarat…va las sa il priviti
Doris, e pueril argumentul tau! Si eu am fost muscata de caine si la fel si fetita mea. Nu a fost nimic grav, din fericire, dar nu ne-a facut sa iubim mai putin animalele. E ca si cum ai spune ca urasti intreaga omenire pentru ca exista crime si violuri in lume. Ca si cum ai spune ca urasti copiii pentru ca au crescut needucati, insingurati, salbaticiti. Trebuie sa respecti firea salbatica a animalului. Si el, bietul, accepta salbaticia noastra, mai cruda decat a lor… Si daca se intampla sa te muste, nu il omori pentru asta, ca un barbar. Iar articolul nu cred ca neaga undeva nevoia de masuri in ceea ce priveste bietele patrupede fara adapost. Dar sa spui sa nu ii mai iubim pentru ca musca… Cand copilul meu tipa si e obraznic nu il duc la orfelinat. Este responsabilitatea noastra orice suflet mai fragil decat al nostru.
cristina,iti spun nu cu rautate ,ca gresesti.D-zeu ne-a lasat iubirea.Indiferent sub ce forma e ea,tot iubire e.Poate fi iubirea pt aproapele nostru sau poate fi iubirea pt un animal…Noi oamenii avem liberul arbitru.Alegem de cele mai multe ori viata noastra,precum si ceea ce vom face cu existenta noastra efemera.Cainii,animalele in general sunt mai nobile decat noi,sa sti…si e adevarat ca poate preferam sa ajutam un catel in locul unui om.Si ce e rau in asta?Oamenii sunt marsavi,sunt perversi in general,intentiile lor nu vor fi miciodata la fel de curate ca si a unui animal…noi oamenii nu suntem la fel de fideli ca ei…dragoste unui animal e inconditionata,pe cand a noastra are mereu un scop ascuns in spatele ei…sexul,banii,avantajele si multe alte lucruri urate.Asadar crede-ma,iti spun pe drept cuvant ca animalele sunt mai nobile ca noi oamenii…Iar D-zeu nu specifica in nici un verset din biblie pe cine sa iubim mai mult…oamenii sau animalele…dragostea in esenza ei va ramane mereu dragoste,indiferent catre cine e nutrita.te salut
Oameni ca tine sunt rari si pretiosi. Nu te indoi pentru o secunda ca ceea ce faci pentru aceste animale este nepotrivit. In afara de faptul ca vei avea intodeauna prieteni credinciosi in jurul tau, copiii tai vor invata ce inseamna bunatatea sufleteasca si compasiunea pentru alte fiinte care exista pe aceasta planeta si nu au posibilitatea de a-si schimba soarta. Familia mea a avut un caine timp de 14 ani, copiii nostri au crescut cu el, el a fost intodeauna parte din familia noastra. Nu a fost de rasa, l-am luat de la niste vecini care se mutau departe si nu puteau sa-l ia cu ei. In fiecare seara ma astepta tacut in fata usii pana veneam acasa. Era asistentul meu nedezlipit de cate ori faceam supa sau ciorba si ma boscorodea in limbajul lui cainesc cand nu mai avea rabdare sa termin cu gatitul.
Lacrimile tale sunt impartasite de multi oameni care si-au pierdut cainele iubit.
Cu intelegere,
Abigail.
Nu pot sa inteleg iar repezeala unor tipe de aici. Dragelor, ce nu pricepeti? Alice este un suflet BUN. Asa cum daca am fi toti, ar fi altfel lumea aceasta intreaga. Din pacate am avut ocazia sa fiu muscata de o javra mica si neagra. E clar, nu sunt un om bun. Din pacate, incerc doar. Uneori imi reuseste, alteori nu. Nu este deloc necesar sa proferati amenintari si injurii inutile. Doamne fereste sa se intample ceva rau, oricui, dar mai ales copiilor lui Alice!
Cu maidanezii acestia enorm de multi ca numar, trebuie cautata o solutie salvatoare, in primul rand pentru oameni. Dar sunt convinsa ca atunci cand vor disparea maidanezii, daca vor disparea, ne vor musca oamenii. Evident cei ai strazii, daca nu altii. Si atunci sa va vad cat de vehement veti riposta.
Cu siguranta, cainele este cel mai bun prieten al omului. Invers, arareori.
Sunt atat de trista… am cautat ceva despre tine Alice Nastase Buciuta, pentru ca te citesc in fiecare zi pe coffechat, pentru ca sufletul meu a primit aproape in fiecare zi mangaiere de la mainile tale, care au scris cuvinte atat de calde, sau de adevarate…Sunt in pragul unei mari plecari… am venit langa sotul meu departe de casa, pentru a o lua de la capat intro lume mai buna, impreuna. Din pacate, eu nu pot… nu pot sa traiesc aici, unde el e acum, si ma reintorc acasa .Dar las aici nu numai dragostea mea, caci el este dragostea mea de 25 de ani , ci si un suflet cald, un prieten adevarat care nu m-a dezamagit nicicand! E setterul meu, bataran ca marea!!! E cumva, sufletul meu …atat de mult imi seamana!!Uneori, glumind, sotul meu imi spune ca ne plac si facem aceleasi lucruri si ca stim una despre alta atatea!!!!Si acum plec de langa el, de langa ea,nici nu stiu bine pentru care dintre ei sunt lacrimile mele?!E drum lung pana acasa…la capatul lui ma asteapta doi adulti tineri, care aparent , declarativ , nu mai au mare nevoie de mine…Si plang, caci ea, setterita mea, cea mai buna prietena a mea, care intotdeauna stie cata de fericita sau trista sunt, acum cand fac bagaje, ma priveste cu repros si intelegere in acelasi timp… si ma cauta cu privirea peste tot, sau latra scurt, cerundu-mi ajutorul sa o ridic , sa vina mai aproape de locul unde am eu treaba, sa fie cu mine, langa mine… Sunt deacord ca cine nu a avut parte de dragostea unui caine nu stie ca inseamna sa fii iubit neconditionat!
Iti multumesc Alice
Buna dimineata, la inceput de zi innorata. Va imbratisez si va multumesc. Cristina, te tin de mana sa iti fie mai usoara plecarea, intoarcerea. Lasa-te in voia sortii, roaga-te la Dumnezeu si gandeste-te ca se intampla doar ce a vrut El sa se intample.
Moi draga, cuvintele tale sunt mereu fermecatoare si pline de umor si nostalgie. Esti cea mai buna si mai draga nasa!
Violeta Nistor, Simoniq, Dorina Sabau, Lacramioara mea, Mariuca, Genevieve, Cristina Samoilenco, Ionela, Rose-Dubai, Diana G, Silvia, Cristina, Elena, Ana, Ioana, Abigail… Bunatatea si atentia voastra imi dau puterea sa merg mai departe.
Doris, iarta-ma, dar tie nu am ce sa iti raspund. Pentru ca, asa cum am spus de la inceput, povestea mea e adresata doar celor care iubesc animalele si pot intelege despre ce e vorba.
ALICE,
Bunatatea e o notiune prafuita, pe care si in care multi, nu se mai regasesc.Atentia, e impartita si ea, pe categorii, persoane, lucruri, diverse.
Combinatia intre cele doua, poate fi un rezultat magistral, sau din contra devastator.
Oamenii simt nevoia sa dea atentie, uneori, si celor mai mici detalii, poate insignifiante, dar, din ele se poate naste o poveste, prea frumoasa sau prea trista.
Bunatatea aratata in vazul lumii, e ceva daunator, pentru ca, oamenii sunt obisnuiti sa fie in afara orice altceva, decat sunt ei cu adevarat.
Cred ca, atunci cand oamenii vor invata sa se tolereze unul pe altul, isi vor delimita clar fata de ei, anumite notiuni, atunci, vor putea fi intelese, articole de genul celui pe care l ai scris tu acum.
@Ionela
Daca am ajuns sa ne punem intrebarea: pe cine aleg? animalul sau omul? e grav.
Eu nu am citit toata Biblia, dar cat am citit nu am gasit nicaieri ca Hristos umbla cu o haita de animale dupa el. Tu ai citit pe undeva ca Maica Domnului plimba un caine in lesa? Sa fim seriosi! Nu zice nimeni sa nu ocrotim sau sa nu hranim animalele, dar de aici si pana la a sustine ca omul e mai prejos decat animalul…
Imi spunea cineva ca fiul lui, in varsta de 30 si ceva de ani, plecat in America s-a reintors in aceasta vara in vizita in Romania. Bietul tata si-a asteptat ani de zile fiul si acum cand venise, in loc sa stea de vorba cu parintii lui, acesta isi petrecea timpul vorbind cu un papagal pe care parintii lui il aveau in casa. La ce mai facuse atata drum pana in Romania? se intreba tatal. Vedeti unde se ajunge daca nu avem un pic de masura.
Alice esti un om minunat, pentru cele scrise de tine aici, pentru dragostea ta pentru caini pe care o marturisesti cu atat de mult talent si curaj, pentru ca ma regasesc in toate cele scrise si simtite de tine, iti multumesc!
Cristina
Prelegerile tale sunt absolut lipsite de sens. Nu vreau sa cred ca faci parte ditre cei care se lauda trufas cu credinta si de fapt ei nu iubesc nici oanenii, nici cainii, asa ca te rugam sa nu mai judeci tu ce fac altii si cum sunt altii, pentru ca ma indoiesc ca ai vreo idee. Nu evorba despre faptul ca omul este mai9 prejos decat animalul , cum ai inteles tu asa ceva, sau poate ai cautat cu orice pret sa intelegi asta? este vorba de faptul ca rautatea este specifica fiintei umane, rautatea ce la animale nu o regasim in felul dezastruos ca la oameni, nu pricepi nuantele?
Stimata Doamna Cristina,
Intr-adevar, Iisus nu a umblat cu o haita de caini dupa El, dar poate ca ar fi fost mai bine sa o faca. Pentru ca in acest fel nu ar fi fost tradat, vandut si nu s-ar fi lepadat nimeni de El LA GREU. Cainii nu te tradeaza niciodata, pentru ca ei nu stiu sa fie decat loiali, chiar si stapanilor lor care ii chinuiesc.
Poate ca ar trebui sa aflati ca Biblia este o scriere pentru teologi, ca nu poate fi citita pur si simplu ca un roman si aruncate pasaje invatate pe de rost ca morala pentru cei care par sa nu se incadreze in d0gmatica ei. Biblia este o scriere divina, este o enumerare de evenimente si fapte ale istoriei inainte si dupa Iisus Hristos, invatamintele ei par a fi intele la prima citire, dar nu este asa. Toata Biblia este o PARABOLA si doar un preot, un invatat, ne poate explica ce anume a vrut sa zica un Apostol, un Invatat sau chiar Iisus. Ecleziastul spune ca totul este desertaciune si concluzia care reiese din tot ce spune el este ca viata nu merita traita. Si-atunci, ce facem? Ne sinucidem pentru ca in chiar Biblia invocata ni se sugereaza ca viata nu merita traita?
Din pacate, da, omul a ajuns mai jos decat un animal, si a ajuns voit, constient. Ataca, fura, te loveste pe la spate, te vinde, te cumpara, te tradeaza, fiindca ASA VREA. Cainele se lasa omorat pentru stapanul lui.
Da, daca ar trebui sa aleg intre o si caine, fara nici un fel de rezerva as alege cainele. M-as alege cu cel mai bun, generos si atent prieten.
Iar la incheiere, ca sa termin tot legat de Biblie, daca nu ati citit toata Biblia, lasati-o asa. Mergeti, mai bine, la Biserica, la un maslu, si veti auzi la citirea unor fapte, intre cele 12 evanghelii, cum o femeie a fost mantuita de Iisus pentru ca a dat de mancare, de la masa ei, resturile, unui caine.
Deci….
ALICE, DRAGA MEA, AM RENUNTAT PENTRU MOMENT LA PERS. 2 PLURAL, MERGI MAI DEPARTE. DACA NE LASAM INFLUENTATI DE RAUL DIN JUR, UNDE AJUNGEM? SUFLETUL NOSTRU TREBUIE SA FIE CA UN CALCULATOR: INTRODUCEM IN EL TOT CE PUTEM, INSA ACTIVAM ANTIVIRUSUL PENTRU A ELIMINA VIRUSII. ANTIVIRUSUL NOSTRU TREBUIE SA FIE INDIFERENTA LA TOT CE NU CONCORDA CU SIMTIRILE NOASTRE.
TE IMBRATISEZ CU DRAG SI VOI FI MEREU LANGA TINE, DE DEPARTE SAU DE APROAPE, STIUT SAU NESTIUT.
DORINA
Alice, multumesc ! Te imbratisez cu tot dragul
Iti multumesc ca mi-ai raspuns si ca mana ta o strange cu putere pe a mea, acum cand am atata de multa nevoie! Multumesc
Draga de tine…
Te autodefinesti tu si doamnele/domnisoarele din aceasta pagina “iubitori de animale” .
Fiindca hranesti si sterilizezi cativa dintre ei crezi ca faci parte din cei buni.
Sa punem altfel problema: mananci carne de pui/porc/vita?
Nu? Atunci copiilor tai le dai?
Da? Aoleu, cum asa? Pai sunt animale. Hraneste-le, sterilizeza-le, da-le drumu’ pe strazi, fa ceva.
Stiu, sunt un neiubitor de animale, nu am un suflet bun si d-aia o sa ma muste un caine, eventual bine hranit de tine inainte
Stimata Doamna Doris,
M-as cobori sub nivelul meu de inteligenta daca v-as raspunde asa cum ati merita.
Eu nu ma autodefinesc iubitor de animale, eu sunt. Eu nu ma declar om bun pt ca fac cateva fapte bune, eu sunt buna. Eu am fost muscata de caini, dar din vina mea. Daca mananc, rar, carne de pui sau peste, nu inseamna ca sunt mai putin iubitoare de animale. Evolutia umana nu ar fi fost posibila fara consumul de carne, caci doar asta era hrana pe care o asigura natura omului de Neanderthal sau a omului evoluat de mai tarziu.
O asociere de genul pe care ati facut-o si afirmatia ca s-ar putea steriliza pui, vaci porci si dati drumul pe strada, mi se par niste afirmatii de-o mediocritate intelectuala dusa spre prostie.
As trebui sa va feriti sa aruncati in Univers ganduri de genul ca va va musca vreun caine, pentru ca tot ceea ce noi gandim si rostim Universul le ia ca atare si ne raspunde ca si cum asta ne-am dori si i-am cere.
Doris, abtine-te, te rog, “draga de tine”.
Dorina Sabau, ai perfecta dreptate, Universul lucreaza, nu doarme niciodata.
Scumpele mele, hai sa nu o contrazicem pe Doris. Ea se va supara si mai tare pe noi si va fi inca si mai rea. Eu o iert si ma rog sa isi gaseasca linistea, asa cum m-am rugat si pentru mine in anii in care nu stiam cine sunt si ce vreau.
Va imbratisez, cu drag, si va urez noapte cu vise senine.
Prietena mea Angelica Lambru mi-a scris azi ceva splendid, rasturnand vorbele lui Nichita si prefacandu-le in raspuns la discutia noastra despre caini si oameni: “Tristetea mea aude nenascutii oameni, pe nenascutii caini cum ii alunga.”
Iti cer iertare, din nou scumpa Alice, pentru interventii, dar nu m-am putut abtine. Fiecare are Crezul lui, bun sau rau, si si-l urmeaza voit si netulburat. Daca Crezul nostru este unul bun, sa ni-l urmam, chiar daca ar fi sa fim singuri in Crezul care ne conduce.
Dorina
Pacat ca frumoasa si emotionanta povestea a lui Alice a nascut asemenea polemici si Doris gaseste necesar sa ne jigneasca pe noi iubitorii de animale .
Asa cum eu iubesc animalele , tu Doris poti sa nu le iubesti , e dreptul tau , dar nu e dreptul tau sa ma jignesti nici pe mine si nici pe ceilalti iubitori de animale pentru ca nu suntem la fel de nesimtitori ca tine . Cu atat mai putin pe Alice , pentru ca esti in casa ei si un om cu minima educatie nu face ce faci tu .
Cristina spune si ea atotstiutoare ca dam bani multi pentru animale dar nu ajutam oamenii in nevoie , ca nu intindem 1 leu unui cersetor …. Ei bine , da , nu mai dau bani cersetorilor , si stiti de ce ? ..pentru ca o batrana m-a apostrofat ca nu 1 leu costa o paine , pentru ca cersetoarea de la Cozia e proprietara unei vile cu etaj , pentru ca am fost de prea multe ori injurata ca le-am dat prea putin . Daca am dat de mancare unui caine m-a privit cu iubire si recunostinta si nu m-a uitat . Pai cine e om si cine e caine ? Observ ca unii oameni musca mai rau decat un caine !
Marina, era doar un indemn politicos:) As minti sa spun ca nu sunt de acord cu tine, totusi. Te imbratisez, noapte buna!
Alice , draga mea , abia dupa ce am trimis comentul am vazut ca tu ne indemnai la linistire . ….. cand m-am apucat sa scriu , ultimul coment era cel al Dorinei de la 7,13 .
Alice
Nu sunt nici pro nici contra animalelor.Am citit din curiozitate, pura curiozitate, comentariul acelei doamne Doris, parca asa o cheama.
Abject.Sa fii in stare sa te iei, de copii cuiva, sa spui ce ai spus, mi se pare atat de abject, incat, ma mir ca o rabda Dumnezeu pe fata pamantului.E cel mai rau caine, care poate fi pe pamant.Imi pare rau pentru ea.Copii, sunt ceva, de care nu avem voi sa ne atingem.Poate gresim cu multe, poate multe sunt pacatele sufletului nostru, dar, undeva acolo, Dumnezeu, prin copii, ne face pe noi muritorii de rand, sa lasam o urma, a noastra pe pamant.Buna sau rea, nu tine de noi, ci doat de viata.Iar restul, pasiuni, pe care le impartasim in viata asta, fiecare dintre noi, cu ale noastre.Pacat……..ce pacat……..
imi pare rau de tine doris si de sufletul tau gol si pustiu…cred ca trebuie sa fi tare nefericita si tare frustrata ca sa scrii aceste rautati…intreaba-te ce nu merge in viata ta si ce ai putea schimba in bine,pt ca sunt convinsa ca esti tare nefericita.cine nu iubeste animalele nu iubeste nimic…cred ca tu esti tare saraca sufleteste…prima de a avea grija de ce mananca copiii altora,si ce fel de carne folosesc pt a se nutri…ai grija de hrana ta spirituala.Cred ca esti tare flamanda…te salut,ai grija de tine.
Alice-atit de draga! Cred ca am mai spus ca prima mea mare pierdere a fost un ciinele Ursu, pt care am plins pina m-am imbolnavit – aveam vreo 9 ani si nu intelegeam ideea mortii sub nici o forma atunci, cind toti cei dragi mie erau tineri si sanatosi.
Imi amintesc si acum ca pt a ma alina cumva, varul meu mai mic – stateam amindoi la bunici – mi-a desenat cu pix albastru un catel – care nici pe departe nu semana cu Ursu, dar am pastrat desenul multi ani, pina l-am pierdut.
La mari distante de Ursu, am inceput sa pierd oameni dragi si iluzii si vise, sa pierd mereu.
Intotdeauna mi-ai placut…Pur si simplu…..S-a intamplat sa o cunosc si pe Ilona, care s-a imprietenit imediat cu fetita mea….Chiar nu stiam de ce-mi place atat de mult Alice Nastase….. Acum stiu.
na, ca mi-am adus aminte
mie-mi place sa-i citez pe ai’ mai destepti decat mine…
spunea Ghandi (el, iubitorul de de toate bune) ca maretia unei natiuni cat si progresul ei moral pot fi judecate dupa felul in care se poarta cu animalele. io una cred ca daca si el greseste putem sa le facem altar tuturor doriselor lumii.
da’ ce stiu eu, ca doar imi plac rau salamul si sunca si ma omor dupa snitzele.
stai asa ca am mai gasit ceva grozav ( de data asta am gugalnit, ca sa pot fi exacta):
I’ve seen a look in dogs eyes, a quickly vanishing look of amazed contempt, and I am convinced that basically dogs think humans are nuts.” (John Steinbeck)
PS: cred ca dl: Steinbeck auzise de doris. sau cel putin cainele dansului.
PPS: multumim pentru toate frumusetile din toate timpurile si revistele si interneticele pagini (labradoarea mea iubita si subnesemnata). sper ca iar am inteles in colturi si ca tangoul nu va muri prea curand. sau?!?!?
scrisei Ghandi si ma rusinai. Gandhi, imi sopteste (suav) labradoritza mea erudita. ce sa mai spun…
))
ravasitoare relatare !! animalele sunt punctul meu sensibil ! plang pt orice matza sau caine de pe strada iar seara, din rutina mea face parte si hranirea celor 6 matze din spatele blocului. Ochii lor umezi imi alina suferinta sufletului !!!
Va admir foarte mult! Felicitari pentru tot ceea ce faceti!
Buna Alice,
Tocmai am citit un articol pe realitatea legat de un asa zis “om” care ….hmm…nici nu pot sa scriu…atat de tare m-a oripilat…mai bine iti dau linkul imaginile-socante-care-nu-il-califica-sa-fie-om-vezi-fotografiile-care-au-revoltat-marea-britanie-143191.html
M-a suparat atat de tare aceasta stire incat ma tot gandesc daca e ok sa aduc pe lume un copil…pe o astfel de lume…
Dupa ani de incercari sa ajut pe cat posibil animalele (le-am dus la socrii mei, am adoptat si eu un motanel, am donat, m-am implicat in diverse actiuni…) incep sa cred ca romanii sunt un neam de oameni haini la suflet, goi pe dinauntru…Pe roman il distreaza suferinta animalelor, condamna orice tentativa de a ajuta animalele si toate astea dintr-o frustrare continua…Din pacate facem parte dintr-un neam de frustrati, care cautam confirmarea noastra ca oameni in binecunoscutul spirit de “turma”.Am asistat de nenumarate ori la situatii in care poate omul nu ar fi dat in caine, dar din jena sa nu para fraier fata de cei din jur, face gestul…si te uiti la fata lui…si vezi ca undeva in adanc il doare…dar trece peste si rade ca un retardat.
Asta e Romania, o tara unde ne este rusine sa fim “normali”, civilizati, ne e tot timpul frica de ce cred cei din jur.
Intr-o nota sper eu mai vesela, mi-ai facut ziua mai suportabila cu articolul tau, ma linisteste oarecum sa vad ca exista oameni care nu pot sa nu fie oameni…Multumesc.
@Doris
Te rog incearca sa te linistesti un pic…Poate niste yoga nu ar strica…Esti mult prea inraita, de-asta nu vrei/poti sa vezi dincolo de fapte. Da, e drept, sunt cazuri neplacute in care cainii au muscat copii/oameni mari. Te-ai gandit de ce? Te-ai gandit o secunda cum de au ajuns asa? Asa multi si infometati? Cine e de vina? Animalul?…Cred ca poti mai mult …dar daca tot nu reusesti sa gasesti un raspuns ti-l dau eu: cainii sunt violenti pentru ca au fost haituti/batuti/infometati/s.a.m.d. de oameni. Tu cum te-ai comporta in locul lor? Gandeste-te…
Iti doresc sa ajungi sa stergi ura dinauntrul tau si sa lasi loc unui animalut sa iti umple golul din suflet…N-o sa regreti
Cu cat cunosc mai bine oamenii cu atat iubesc mai mult cainii… Fraza asta mi-a devenit motto…
Alice, zeita mea, sunt fara cuvinte. Cu ochii in lacrimi iti spun ca tu esti buna-buna, o stiu, te ador! … si sunt convinsa ca cine nu iubeste un animal nu cunoaste adevarata iubire. Pacat de ei…
@doris….eu iti recomand cu caldura sa pui mana pe o carte de gramatica. Ai mare nevoie.