Iubiri si iluzii de iubiri
Posted by Alice Nastase Buciuta on Nov 16, 2011 in Confesiuni | 32 comments
Prima mea dragoste a fost muzica. M-am indragostit de cantecele pe care le ascultam la difuzorul asezat in veranda si de cele pe care mi le canta, din cand in cand, mama, inainte de culcare. Apoi am inceput sa o admir din tot sufletul pe profesoara de muzica, cea care, intr-un experiment scolar pentru care nu am adus niciodata multumiri de ajuns, m-a invitat in corul scolii inca din clasa intai, facandu-ma sa simt ca nu exista nimic altceva mai desavarsit decat armoniile glasurilor de copii si cele ale pianului cu clape de fildes, apasate de mainile ei frumoase si fine.
Cam in aceeasi perioada am descoperit miracolul cuvintelor randuite in carti frumoase, pline de povesti uimitoare. In anii de scoala primara am citit toate cartile lui Jules Verne si intreaga colectie de Povesti Nemuritoare, iar apoi m-am dedulcit la istoriile de capa, spada si onoare ale lui Dumas, care, la anii aceia atat de fragezi, m-au facut sa-mi imaginez ca exista dreptate pe lume, ca binele trebuie sa invinga, ca ordinea universala nu se stramba de la uneltirile celor rai. Dupa care mi-am facut din carti cel mai frumos si mai sigur refugiu al sufletului meu, in care mi-am gasit mereu si inca imi mai gasesc linistea, cand lumea reala ma tulbura, ma raneste sau ma nedreptateste.
Putin mai tarziu, am descoperit scrisul. Scrisul ca forma de supravietuire. Scrisul ca forma de a ma regasi pe mine insami. Scrisul ca marturisire a iubirii. Scrisul ca forma de viata. Si de moarte, cateodata.
Am mai avut, pe parcurs, cate-o aventura. Am cochetat putin cu istoria, apoi, o bucata de timp ceva mai indelungata, cu psihologia. Insa mi-am dat seama ca nu dragostea, ci curiozitatea m-a facut sa incerc, sa experimentez, sa ma ratacesc, pentru o vreme, in alte lumi, in care, insa, nu mi-am gasit locul si rostul. Iar, intre timp, iubirile mele au ramas, pentru totdeauna, aceleasi.
Nu poti spune “am iubit enorm muzica, insa numai pentru cinci ani”. Iubesti sau nu iubesti muzica, indiferent daca stii sa canti sau doar sa asculti. E imposibil sa descoperi cu sufletul si cu inima lumea cartilor si apoi sa o parasesti spunand: “gata cu iubirea pentru literatura in viata mea! Intre timp m-am blazat”. Si nu e cu putinta sa descoperi minunea cuvantului scris, eliberarea splendida pe care ti-o da asezarea gandului pe hartie si apoi sa zici “divortez de o asemenea indeletnicire, arda toate bibliotecile dragostei mele care a durat… trei ani! Sau doi. Sau cinci”.
Asa cum iubirile noastre profunde pentru arta, pentru natura, pentru mare, pentru desen, pentru balet sunt definitive si vesnice, fie ca le privim dinauntrul sau dinafara breslelor privilegiate, la fel, pe oamenii pe care i-am iubit candva, cu adevarat, ii vom iubi pentru totdeauna, chiar daca nu-i vom reintalni vreodata si nu vom mai face dragoste nicicand. Iar pe cei pe care timpul ni-i sterge din gand si din inima, de fapt, nu i-am iubit cu adevarat. Ci doar ne-am straduit sa-i iubim, am crezut ca ii iubim, dar nu ne-am regasit, pana la urma, in frumusetea sau in uratenia lor, in felul lor de a fi, de a vorbi, de a trai si de a ne raspunde la stradania iubirii cu alta stradanie, la fel de scrasnita.
Pot afirma, deci, serena, ca iubesc, dintotdeauna si pentru totdeauna, muzica, scrisul, literatura. Imi iubesc copiii, fara ezitari si fara cale de intors. Si imi ador sotul, sperand ca voi avea dreptul de-a spune, peste ani, peste vesnicii, ca, in viata mea pe pamant, l-am iubit cu mare dragoste pe el, alaturi de copiii mei, de cartile si de armoniile sonore ale lumii.
Iubirile sunt pentru totdeauna. Sau nu sunt decat iluzii de iubiri.
Eu m-am mai declarat o dată fanul Simonei. În public, când i-am zis şi că o iubesc de-a dreptul pentru ce şi cum scrie!
Gata, mă declar şi fanul tău, mai ales dacă îmi amintesc de concertele alea pe care le-ai descris în “Andiamo”
Şi să nu-mi spui că nu ai nici un comentariu la moderare şi iar mi-s în topul comentariilor, că atunci chiar că intră lumea la idei, şi tu, nevinovată!…
Draga Doru, lasa-ma sa-mi duc vinovatiile dulci… Daca tu o iubesti pe Simona, atunci eu te iubesc pe tine- asa ca meriti sa fii primul in sir:)
Sărut mâna şi mulţumesc pentru primirea de dincolo. Mă bucur dacă am reuşit să smulg câteva zâmbete, măcar hazul de necaz ne-a mai rămas. Promit să mai smulg şi altele atunci când situaţia mi-o va permite -şi, evident, în limitele bunului simţ.
Chiar dacă sunt zâmbete mai mult amare…
Alice
Am descoperit intr o vara sufletul meu prafuit, care astepta sa fie scos la lumina.L am scos dintre falduri adanci de carte, ale tuturor inteleptilor care au inteles cu mult inaintea mea ca, un OM nu poate fi fericit decat atunci cand, iubeste profund, trainic, matur.
Iubeste gesturile celuilalt, maturitatea, profunzimea, ceea ce a descoperit dincolo de fatada.
Nu poti spune, atunci cand ai certitudinea vietii tale, ca, nu iubesti, ca a fost ceva de o luna, doua, si dupa a trecut.
Atunci ori tu nu ai inteles nimic din ce ai gasit, ori cel care a primit s a pierdut undeva pe drum, si a creat o iluzie.
Sufletul in schimb, este marele JUDECATOR al pustiului din noi, al adancului care zace in fiecare din NOI.
Tot el, sufletul va veni, singur, asezat, cuminte, si ne va spune cu glas soptit daca, am trait o iluzie sau in ce am crezut e cu adevarat pentru noi.
S ar putea ca din prea multa iubire sa gresim, poate putinul nostru e prea mult pentru altcineva. si interogatiile sufletului pot continua dar, cand iubesti poate, le ignori fara sa vrei sau crezi, crezi in acel ceva, ce ai vazut si stii ca exista..
Stiu cu siguranta ca, daca iluzia a ceea ce iubesc atat de mult, se va dovedi ceva fals, lumea nu va mai straluci pentru o raza de soare, iar LUMEA se va descompune in cioburi si va ramane in urma, cu un regret amar, ca, sufletul s a urcat in ultimul tren care a deschis taram magic, si a zburat deasupra lumii, dincolo de prejudecati, de concepte, de tot.
Stiu ca, iubirea neconditionata, se poate da o data, sau de doua ori in viata.Atat.In rest, e un hotar intre ce a fost ADEVAR SI ILUZIE.
Sper sa nu pasesc pe taramul rece, calculat al iluziilor, si daca, cumva se va intampla asta, atunci, imi voi lua fara drept de apel, sufletul inapoi, si il voi inchide undeva, intre porti mari si grele, si voi aseza in fata portilor, strajeri care sa detecteze si cel mai mic semn, al plecarii sufletului spre lumina.
Nu pot si nu voi spune niciodata ca, as putea sa am jumatate de masura, sau altceva decat e acum, TOT SAU NIMIC.
Calea de mijloc, nu exista, si daca, as calca, timid dar, sigur, in prapastia lasata de cele doua notiuni, scrisul nu va umple niciodata, un GOL lasat pentru prea multe si prea putine, pe care am reusit sa le spun in viata asta.
Ca un umil muritor, ma intorc spasita la versurile maestrului Paunescu, cu a sa poezie Amor cubist
,,Să mergem într-o seară departe-n mahalale
Şi noaptea să ne lege cu negurile ei
Să-ţi dau îmbrăţişarea, mai vrei sau nu mai vrei
Şi eu să cad în focul îmbrăţişării tale
R: La margini te chem
Să fugim undeva
Că şi sufletul meu
E o mahala
Ai vrea să fie iarnă, ai vrea să fie toamnă
Ai vrea ca liliacul să înflorească brusc
Să-ţi fiu arheologul, tu – vasul meu etrusc
Ai vrea să fie-o vreme ce nu ştii ce înseamnă
Dar hai în mahalale, ţinându-ne de mână
Pe străzi cu becuri stranii, de-un galben violet
Când picură cişmele pe lângă un bufet
Cu firma povârnită şi preţuri la-ndemână
Paralelipipedic trăim în nopţi egale
Iubirea noastră moare într-un oraş cubist
S-o inventăm întreagă, cât eşti, cât mai exist
Îmbracă-te aiurea şi hai în mahalale,,
Mahalaua sufletului meu, colinda pe strazi pustii si cauta la ceas de noapte, taram magic, doua maini intinse, sarut in care s a pierdut, si chiar daca e noapte, sa poata striga ..RAZA DE SOARE, LUMEA STRALUCESTE PENTRU TINE, UNU, UNIC, IREMEDIABIL.A TA.
Acest articol mi-a deschis apetitul pentru cele mai dulci aduceri aminte in viata mea si acum stateam sa le torc suav pe muzici de clopotel(la petit fille de la mer).Defapt ma duc si mai departe cu gandurile….Cat de frumoasa ar fi putut fi viata asta pe pamant daca ….(aici ar urma toate motivele pentru care nevinovatia se plateste scump si amar)
ce frumos articol despre definitia iubirii….dragoatea nu moare…iubim cateodata oameni si lucruri pentru todeauna…indiferent pe unde vor pasi pasii nostri amintirile ne urmaresc si zac undeva in adancul sufletului nostru…de fapt lucrurile care ne-au facut fericiti,cat si oamenii nu le putem uita niciodata…La fel e cu dragostea pt literatura,dragostea pt muzica si dragostea pt frumos in general.te imbratisez alice…
Alice sa sti ca nu ti-am scris cu nici o intentie rea sau defaimatoare despre acel articol al A.R
Pentru ca stiu ca esti o persoana onesta si cinstita am ales sa te informez pentru acuzatia nedrepta care sa facut la adresa revistei.Imi pare rau si imi cer iertare daca mi-a fost gresit interpretat gestul chiar nu ,,te ador chipurle,,
Gind bun tuturor!
Diferenta dintre iubiri si iluziile de iubiri este ca primele sunt verificabile peste timp, celalalte, doar in spatiu. Iar restul este iubire. Totala, dureroasa uneori, insa fara margini in timp.
In cartea sa, Eseuri de îndrăgostit, Alain de Botton analizează, într-un soi de gramatică sentimentală, valorile viitorului anterior, un timp pe care noi îl folosim destul de rar pentru că riscăm să fim luaţi drept snobi. Dar mi-a plăcut valoarea de eternitate, de nemurire pe care o ataşează acestui timp şi m-am gândit că mi-ar plăcea să pot spune, la răndul meu, atunci când voi închide ochii, despre fiinţele şi lucrurile care au contat în viaţa mea şi care m-au făcut să devin ceea ce sunt : voi fi trăit, voi fi iubit .
P.S. Personajul principal al altei cărţi al aceluiaşi autor , Sex, shopping şi un roman, se numeşte Alice, iar prima frază este :
“Când li se cerea să o descrie pe Alice, cuvântul “visătoare” le stătea oamenilor mai tot timpul pe limbă. ” : )
Orice om
Orice om pe care nu pot să-l iubesc este pentru mine un
izvor de adâncă tristeţe.
Orice om pe care l-am iubit şi nu pot să-l mai iubesc,
înseamnă pentru mine un pas spre moarte.
Atunci când n-am să mai pot iubi pe nimeni, am să mor.
Voi, cei care ştiţi că meritaţi dragostea mea, aveţi grijă
să nu mă ucideţi.
poezie de Geo Bogza din Orion (1978)
Chiar aseară îi spuneam unui prieten foarte drag, vorbind despre febleţile mele blonde de pe lumea asta (pe care, drept să spun, le pot număra pe degetele de la o mână şi încă îmi mai rămân rezerve) că e imposibil să nu iubeşti acest amalgam de sensibilitate, frumuseţe, putere şi inteligenţă.
Acum, poate să spună cine ce vrea, nu mi-am propus nici măcar în proiectele foarte îndepărtate vreo activitate -fie ea şi tangenţială- cu presa, nu sunt o persoană publică doritoare de publicitate şi nici nu am de gând să stabilesc vreun parteneriat mai mult sau mai puţin reciproc avantajos cu revista Tango, deci, dacă m-ar acuza cineva de linguşeală sau de urmăritor de scopuri ascunse, ar face-o pe riscul propriu. Şi ar fi cam mare acel risc pe care şi l-ar asuma…
Doru!!
Ce rau imi pare ca nu sunt blonda(blondul acela nisipos) ca sa ma pot numara si eu printre febletile tale, ca sa-mi spui si mie , sa-mi povestesti de ce nu poti tu( scuze multe ptr. persoana a II -a sing. – mi-am permis daca tot imi doresc) sa nu iubesti:” acest amalgam de sensibilitate, frumuseţe, putere şi inteligenţă.” !????
Chiar cred ca ar fi interesant de aflat: oare chiar este nevoie de argumente pentru o iubire?!!?
Doru !
Eu chiar sunt blondă (blond cenuşiu ; ) aşa că mă alătur lui iris40 şi te rugăm să ne povesteşti, cu îngăduinţa lui Alice desigur, de ce nu poţi să nu iubeşti…
Doamne, Doru, ce ne faci? Hai, te rog, acum spune-ne de ce nu poti sa nu iubesti amestecul de forta, sensibilitate… Si spune-ne, te mai rog, de la inceput, daca esti insurat sau ai o iubita alaturi de care te-ai asezat deja in marea ta dragoste- ca sa nu isi faca visuri degeaba cele care, firesc, citindu-te, au tresarit atat de frumos si s-au reflectat in vorbele tale ca intr-o oglinda fermecata… Ca alt parteneriat cu Tango zau ca nu poti face: decat sa te apuci sa scrii pentru noi, lucru pe care l-ai putea face, de ce nu? sau sa faci vreo doamna, cu inima batand in ritm de Tango si cautatoare de Marea Dragoste, sa se indragosteasca de tine si sa sufere. Ca se mai intampla si dintr-astea, pe internet, stim cu totii, prea bine.
Se întâmplă îndrăgostiri pe net? În ce m-am băgat?
)
).
) care a trecut prin atâtea şi atâtea experienţe -când înălţătoare, când umilitoare dar în cea mai mare parte sfâşietoare- încă mai este în deplinătatea facultăţilor mintale, încă mai raţionează corect şi -mai mult decât atât- acum, privind înapoi, are puterea să zâmbească (Simona, treci aici şi nu mă lăsa singur în Purgatoriu, că şi despre tine vorbesc, doar că tu nu intri la “febleţe blondă” 
).
)
Nu, nu am să dau detalii personale despre mine, am să avertizez doar că nu sunt deloc o partidă -nici bună, nici disponibilă. Doamne fereşte, fetelor, belele vă trebuie pe cap?
Doar atât -şi ar trebui să fie de ajuns, nu?
iris40 şi clairdefemme, mi-aţi ridicat mingea la fileu, acum eu nu pot decât să sper că voi reuşi să fiu, pe cât de scurt, pe atâta de clar. Nu de alta dar am impresia că, dintr-o ambiguitate a comentariului meu anterior, s-a perceput oarecum eronat mesajul pe care am dorit să îl transmit. Accentul trebuia să pice pe doar trei blonde din lume, dintre cele pe care le ştiu ori despre care am auzit şi pe care le-am introdus în categoria “febleţe personală”. Acum nu am să spun care sunt celelalte două, ca să nu se simtă Alice prea copleşită
Sper totuşi să nu se supere cineva, nu le-am cunoscut pe toate blondele (şi nici nu-mi doresc).
Gata cu gluma, acum, serios (nu prea îmi iese partea cu seriozitatea chiar tot timpul, dar voi încerca să strecor cât mai puţine glume).
Oh, God! Nici când eram la catedră, cu o gaşcă de vreo 30 de tineri între 20 şi 30 de ani în faţa mea, (eu având doar 33 pe atunci) cu toţii aşteptând să le explic cum e cu “mater semper certa est, pater incertum” şi cum se răsfrânge acest principiu chiar şi în dreptul familiei de azi nu mi-a fost aşa de greu!
Din punctul meu de vedere există vreo câteva feluri de iubiri (vă rog să ţineţi cont că vorbesc doar în nume personal, nu generalizez, expun numai şi numai opiniile mele, opinii care, cu siguranţă, suportă critici şi nu au nici pe departe valoare de adevăr absolut nici măcar pentru mine, că am constatat nu o dată că şi adevărurile personale se mai modifică în timp şi sub influenţa diferiţilor factori). Astfel, într-un fel îţi iubeşti mama ori sora (excepţie cazurile deviante care pică sub incidenţă penală, da?), în alt fel îţi iubeşti iubita şi în cu totul şi cu totul alt fel îţi iubeşti idolul/ idolii sau, ca să nu par a folosi cuvinte prea mari, am să denumesc această a treia categorie “febleţi” (ştiu, nu sunt nici măcar cvasisinonime, dar sper să îmi permiteţi o licenţă
Când am spus “că e imposibil să nu iubeşti acest amalgam de sensibilitate, frumuseţe, putere şi inteligenţă.” am omis o completare: “precum Alice”. Iar când spun asta, vreau să vă anunţ că tocmai am terminat de citit “Andiamo”, o carte care, apropos, Alice, m-a cam întors pe dos încă de la primele rânduri. Mai sunt sub influenţa celor citite acolo, dar asta nu înseamnă că atunci când voi ieşi “din situaţie” opinia va fi diferită.
Ei, revenind la “e imposibil să nu iubeşti [...]” (oare de ce m-am grăbit azi dimineaţă? că acum îmi sună cam aiurea formularea asta, poate era mai bine “nu poţi să nu iubeşti”), vă recomand să citiţi cartea despre care făceam vorbire anterior (în cazul în care nu aţi făcut-o deja). Mie mi s-a părut extraordinar că o persoană (de fapt sunt două, pentru că e vorba şi de Simona Catrina -săr’na, Simona, da, eu sunt, păcătosu’, am intrat la mijloc
Cartea asta -dar şi celelalte scrieri ale lui Alice şi ale Simonei (Simooonaaaa! Încă nu mi-ai spus care sunt genitivul şi dativul corecte pentru “Alice”, că nu e nume românesc, dacă nu mă înşel) mi-au creat un conglomerat de stări, trăiri şi sentimente, începând cu duioşie, terminând cu respect, trecând lejer prin furie (ia să te uiţi mătăluţă, Simono, că numai tu poţi să vezi: ce melodie postai io vreo două zile la rând pe FB? Cum? Da, La Rage – The Rage – Furia), dispreţ faţă de anumite personaje (mai citiţi o dată “Hoţiile” scrise de Alice ori “Daţi-mi textul înapoi” al Simonei, dacă nu ştiţi ce e cu furia aia şi de unde s-a găsit ea să vină ca precupeaţa-n târg tocmai la mine, aducând ca bonus şi pe cucoana Dispreţ, pe principiul “ca să nu vin cu mâna goală…”!), dezamăgire şi altele, şi altele, şi altele.
Ei, nu am spus tot ce s-ar putea spune, nici nu vreau să vă ocup toată seara punându-vă să admiraţi cum bat eu câmpii cu graţie pe aici, dar vă întreb doar atât: cum naiba să nu le iubeşti pe fetele astea două când vezi prin câte au trecut şi trec, când, cu toate astea, încă mai zâmbesc şi aruncă mărgăritare cu generozitate în stânga şi în dreapta, când, după atâtea şi atâtea piedici, ele merg înainte?
Alice, Simona, eu am făcut o pasiune pentru voi! (pacatili mieli! vorba unui clasic în viaţă
Postfaţă la comentariu: No, Dorule, iar ai scris cât pentru trei zile, bată-te norocu’!
PS: Dacă este cineva care se simte lezat de faptul că le-aş fi “preamărit”, în opinia sa, pe cele două doamne şi, pe cale de consecinţă, se va simţi dator/ datoare să mă atace, îl/ o avertizez de pe acum: ca să primească un răspuns din partea mea va trebui mai întâi să probeze că merite să se califice în faza unui dialog pe care să îl poarte cu mine. Nu sufăr de grandomanie, nu sunt lipsit nici de modestie, dar până la o limită, da?
Vă mulţumesc.
Na, că până la urmă tot am uitat o precizare: comentariul “incriminat” a apărut ca urmare a comentariului lui clairdefemme de la ora 8.31. A fost, practic, un fel de completare.
Eu am făcut doar o analogie între Alice din comentariul ei şi Alice de aici.
“Iubirile sunt pentru totdeauna. Sau nu sunt decat iluzii de iubiri”. Chiar daca…
http://www.youtube.com/watch?v=nf5X6boRFME
Ce onoare pe mine, Doru, stiam eu c-o s-o detronez pana la urma pe adorata mea Nicole Kidman!:) Te imbratisez! Si iti multumesc, cu emotie! Iti multumesc ca ma citesti, ca ne citesti, pe mine si Simona, ca ne urmezi drumurile indragostite din Andiamo. Si… Pana cand ne vom inatalni, te rog in scris: ai grija de fetele mele de pe-aici si de pretutindeni, te rog…
Adriana, da, eu cred ca iubirile sunt pentru totdeauna. Sau nu sunt decat iluzii de iubiri. Chiar daca… asa cum spune Florin Chilian.
Alice
Iubire sau iluzia iubirii.Cum ne dam seama, de limita intre cele doua, daca exista o astfel de limita ?
Eu cred ca, intre cele doua, limita poate fi simtita doar de propiul nostru suflet.Azi, pentru mine, gesturi, care mi au reamintit de mine, si care m au facut sa mi dau seama, sa mi dea raspuns, la acele indoilei ale mele.DIncolo de taceri, dincolo de orice, din lumea asta, m am regasit pe mine, si oricat de ciudat ar parea, cand m am uitat in ochii lui, s au sters in jur copacii..si mainile lui, au modelat trup si simtire, si acolo, trupul lui, a fost limanul cautarilor mele, salbaticia clipei a fost UNICA, IREMEDIABILA,si i am spus..IUBESTE MA. FA CE VREI. FA MA A TA.ASA UNIC. CUM DOAR TU STII.I am sarutat mana, si i am spus.TE IUBESC.Suficient pentru o viata de OM, pentru ca, e ADEVARUL vietii mele.RAZA DE SOARE..LUMEA STRALUCESTE PENTRU TINE, UNU, UNIC, IREMEDIABIL.
I am spus, soptit, RECITESTE MA sau mai bine spus CITESTE MA si a zambit asa, si mi a spus ..CHIAR DACA..CHIAR DACA..si am spus..Chiar daca, Chiar daca..pentru ca, e parte din mine, si i am promis azi, o calatorie in taram magic, spre o noua etapa, a ceea ce este el, cu toate ale lui.
Asadar atunci cand, iubesti si nu e nevoie de cuvinte, pentru ca, ele sunt de prisos, cand doar sufletul vorbeste, pentru noi, e acea IUBIRE.Cand toate aceste lucruri, nu se vor mai simti, atunci putem spune ca, a fost doar o iluzie, creata de sufletul nostru, insetat de prea mult dor, iubire si zbor inalt deasupra lumii. Multumesc ca, esti.
Doru, mulţumesc pentru zâmbet (again !), abia m-am întors de la muncă, dar mă grăbesc să o liniştesc pe Alice, m-am îndrăgostit o dată de cuvinte ţesute în lumea octeţilor, m-am lecuit definitiv ; ) şi am înţeles de la început că era vorba despre Alice, dar instinctul jucăuş m-a împins să mă coalizez cu iris40.
Descopăr că avem totuşi câteva puncte comune (o să încerc să fiu ordonată)
1. la fel ca tine- nici bună, nici disponibilă
2. am ezitat, şi tot nu ştiu care e forma corectă , Aliciei, lui Alice ?
3. Andiamo este, din luna martie, de când am cumpărat-o, pe biroul meu, chiar sâmbătă am recitit câteva pasaje. Pe cealaltă, Noi suntem zeiţe, am dăruit-o celei mai bune prietene pentru că voiam să am cu cine discuta despre ea, cu cine împărtăşi trăirile mele de cititor iremediabil romantic.
4. sunt fan, sunt “dependentă” de Alice, de scrisul ei mai precis, de pe vremea când trăiam în altă ţară şi aşteptam cu nerăbdare editorialele din Tango, pe care le păstrez şi acum într-un doc.word.
5. diacriticele ; )
Şi ca să nu uităm totuşi care era tema, mi-am amintit de Kundera care spunea că iubirea începe atunci când cineva se înscrie în “memoria noastră poetică”. Cuvintele acestea…
Dar unde se duce ea când se duce ? Cred că rămâne în noi, făcând din noi fiinţe formate din straturi de iubire…
Clairdefemme, ai dreptate cand spui ca iubirea ramane in noi. Insa cred ca ar fi prea dureros sa pastram totul la vedere, in straturi… Eu am dat pana acum dovada de lasitate si am ascuns-o in seif, sub cheie. Din cand in cand, mai trag cu ochiul sa ma asigur ca e tot acolo. Si este, dar mereu altfel decat o stiam.
Alice: adorata ta, Nicole Kidman? Cine e?
Glumesc, desigur. Cu siguranţă ne vom întâlni, numai voi să aveţi cinci minute la dispoziţie când va fi, pentru că mi-am pus în cap că acelei cărţi îi lipseşte ceva: două autografe
Cât despre fetele “de pe-aici si de pretutindeni”, eu le doresc din tot sufletul să aibă fiecare, alături de ele, pe cineva care să le poarte de grijă. Şi dacă le doresc eu, Doamne-Doamne rezolvă, că îl cunosc. Mai glumesc eu cu El, ne mai hârjonim, ne mai împungem uneori, dar în general e serios şi când e de muncă, munceşte, nu se joacă!
clairdefemme: zici că te-ai lecuit de dragostile din lumea octeţilor? Doamne fereşte de o dragoste din alte lumi, a octavelor ori a stihurilor, de exemplu! De aia nu mai scapi nici cu slujbe!
Eu zic că ai observat bine transformarea aia a iubirii. Dincolo de orice, rămân experienţele şi amintirile. După caz, ne fac mai buni sau mai răi. “Nimic nu se pierde, totul se transformă” (apropos, asta nu e o simplă metaforă, este un principiu descoperit de chimistul francez Lavoisier care, pe baza acestuia, a enunţat ulterior legea conservării masei substanţelor) se aplică şi aici cu succes.
Dilema asta cu dativul/ genitivul tinde să devină o problemă existenţială.
“Aliciei”, nu ştiu de ce, mă duce cu gândul la “furculision”, dar poate e doar o impresie de-a mea.
Aaaa! Dacă tot am vorbit de furculision, vă fac un cadou de noapte bună. Câteva secvenţe din -în opinia mea- cea mai bună comedie românească făcută vreodată. Am numit astfel “Cuibul de viespi”, adaptare cinematografică după “Gaiţele” lui Kiritzescu.
http://www.youtube.com/watch?v=AebcqZXD6aQ
Am invatat ca grija cea mai mare in lumea asta trebuie sa fie cea pentru iluziile mele. Lor le datorez, practic, viata.
Alice
Daca, se va intampla sa pierd ADEVARUL vietii mele, iluzia ca, vreodata as mai putea fi eu, nu va mai putea fi recreata niciodata.E o certitudine.Formalul nu se va mai putea incadra, in nici un tipar, pentru ca, ar fi sufocat din urma, de ADEVARUL care a fost, o data.Sigur, viata ne rezerva surpize, si noi in ea, suntem doar simpli spectatori care, ,,jucam,, dupa scenarii reale, pe care nici un regizor nu ar putea sa le scrie, vreodata cu atat de mare precizie si finete.
In ,,piesa,, mea, imi doresc, ca viata sa imi scrie, scenariul ADEVARULUI meu.
S ar putea sa aibe pregatit un alt final, pe care de altfel l am si enuntat, si nu am exclus acea varianta.Pentru acea etapa, isi vor avea loc, doar o privirea seaca, civilizatie, si suflet incarcerat.
Totusi, sper, ca acolo undeva, sa nu particip la acel final si sa fie, ce si doreste sufletul meu.
Pentru ca doar o data in viata poti avea certitudinea IUBIRII adevarate iar restul, daca se pierde e doar ILUZIE, si ca tot ce e iluzie, nu va avea niciodata trainicie si putere de a rezista in timp.
ALICE
IUBIRI SAU ILUZII DE IUBIRI.
Imi permit definitia hotarului dintre cele doua, prin versurile maestrului Adrian Paunescu.
A mea
Cum treci acum şi apa e-n ruine,
şi-ţi este bine şi îmi este bine,
aş vrea să-ţi spun, iubito, că în tine
e vie vrerea ambelor destine.
Te voi iubi cu milă şi mirare
cu întrebare şi cu disperare,
cu gelozie şi cu larmă mare,
c-un fel de fărdelege care doare.
Şi jur pe tine şi pe apa toată
care ne ţine barca înclinată
că vei ramane – dincolo de număr
şi dincolo de forme, măşti şi vorbe -
a mea, de-a pururi, ca un braţ în umăr.
Reinfloreste lemnul portii
pe unde pleci, pe unde vii,
In fata dragostei si a mortii,
Noi toti redevenim copii!,,
Sufletul meu……..mahalaua din,, Amor cubist,,
,, La margini e chem,
Sa fugim undeva,
Ca si sufletul meu
E o mahala,,
Iubirea mea in ,,Voia tuturor,,
,, Trezeste te, ca trece veacul,
trezeste ma, ca a trecut,
ca tu mi esti leacul si ti sunt leacul,
in dialogul nostru mut.,,
Si peste toate.Realitatea, pe care nu o putem ignora sau da la spate.
..Piese de Sah,,
,, Suntem cuprinsi
Intr un sah,
Pe care l joaca
Dumnezeu,,
Sper Dumnezeu, sa aseze cei doi pioni ai sai, cu ingaduinta spre ceea ce e bine si frumos.
Doru! : Sic, sic na ca uite eu am fost mai norocoasa decit tine si am deja autografele celor doua zeite autoare ale cartii!!! sic
Oricum multumesc pentru lamurire, ai scris foarte frumos si multicel , am inteles, ma bucur ca esti printre toate aceste doamne pe care abia acum( de curind) l-ai descoperit si le atmiri pe buna dreptate.
Chiar as avea nevoie , eu cel putin , de interventia (si a ta) pe linga Doamne Doamne sa-mi gasesc si eu jumatatea asa cum ne-o doresti tu. Te rog tine-te de promisiune si fa tu o magie sa te asculte Doamne Doamne.
Iris, magii nu fac, minuni nici atât. E altcineva care deţine şi copyright-ul, şi monopolul pentru minuni, chiar dacă a trăit acum vreo de 2000 de ani. Ar fi şi culmea să încep să-l plagiez -făcand minuni- tocmai eu, cel care m-am inclus benevol în grupul celor ce condamnă furtul intelectual.
Aş putea să îţi spun totuşi ceva, rămânând la latitudinea ta dacă vei lua în seamă ori nu: “Toate la timpul lor” nu sunt doar nişte vorbe goale, nu sunt nici filozofii ieftine. Ştiu, probabil că tu te gândeşti că “timpul lor” goneşte implacabil spre sfârşit, dar eu pot să îţi spun că nu e aşa, indiferent de vârsta pe care o ai. Timpul vine când trebuie, nu când îl chemăm noi.
Până atunci, crede-mă, e mai bine singur decât cu o jumătate de împrumut, o jumătate-surogat, sau cum vrei să îi mai spui. Eu ţi-o zic din proprie experienţă, dar probabil că deja ştii şi tu asta. Când va veni timpul, nici măcar nu îţi vei mai da seama cât de mult a trecut până în clipa respectivă. Îţi urez să ai doar raţiunea şi răbdarea de a cumpăni corect în momentul esenţial.
Multumesc Doru si pentru raspuns si pentru indrumari.Sa auzim sau sa citim de bine in continuare pe bolgul zeitei Alice. Un week-end placut -frumos la toata lumea.
Cu adevarat iubirile sunt pentru totdeauna! Marea dragoste, muzica, scrisul, cartile si marea. Iubirea pentru ele este nemarginita si calda ca o zi de primavara. O zi frumoasa de mai cand cirestii sunt in floare. Visez si eu la cald acum, printre ceturi si grade mici, mici!
Andres
Foarte frumos, Alice! Esti pe sufletul meu!
Ce te iubesc Alice, si-o iubesc si pe Simona. Si-acu am plecat din tara, si-am vazut ca ati mai scos o carte si nu stiu cum sa fac s-o am si eu. Voi expediati si-n strainatate?
Iulia, multumesc mult pentru ca imi esti alaturi. In ceee ce priveste cartile, te rog, scrie-i un mail colegului meu, Gabi, pe dresa distributie@revistatango.ro
Acest text mi-a schimbat viata in bine, asa cum numai un alt articol al d-nei Simona a mai facut-o odata…..Va multumesc pentru ca ne invatati sa reusim sa fim oameni si ,ca o apreciere cat de elocventa poate sufletul meu sa conceapa acum, va spun ca acest articol mi-a rasunat in inima mai mult decat toate versurile celor de la BZN, mai mult decat toate sentimentele lui Placido Domingo in “Guiereme mucho” si as putea continua la nesfarsit.
Va multumesc.
Il mai citesc o data……..