Marea dragoste
Posted by Alice Nastase Buciuta on Oct 12, 2011 in Confesiuni | 25 comments
Privesc in urma si stiu sa cantaresc cu precizie de galantar iubirile in care eu am oferit mai mult decat partenerul meu. Stiu sa deosebesc iubirea aceea de rand de cealalta, pe care am crezut-o marea dragoste.
Gramajele diferite de sentimente, de asteptari, de iluzii fac sa se aplece intr-o rana povesti de dragoste care, o vreme, ne-au ocupat toate gandurile si ne-au calauzit toate drumurile.
Dar nu sunt in stare sa spun daca iubirile de odinioara si-au dat obstescul si nedoritul sfarsit pentru ca inauntrul lor sarcinile s-au impartit injust si fara noroc, sau poate pentru ca noi, cei care le-am trait, nu fuseseram haraziti niciodata unul celuilalt, ci doar ne-am adunat de teama singuratatii, de prea mult frig, de prea multa noapte, de frica de ziua de maine.
Am traversat in viata epoci in care am fost nazuroasa si lacoma. In care mi s-a parut mai firesc sa primesc decat sa dau si in care mi-am imaginat ca dragostea e o batalie a celor abili: cine cere, cine minte, cine loveste cu mai multa pricepere acela va fi invingatorul. Nu stiam pe atunci, intr-o tinerete cruda al carei gust nu mi-l mai pot aduce aminte, ca nu exista invinsi si invingatori intr-o poveste de dragoste care a luat sfarsit. Doi oameni care se despart, indiferent ca unul si-a dorit sa plece, iar altul a plans de neputinta sunt, amandoi, invinsi. Si nu, nu aceea a fost marea dragoste.
Am strabatut si epoci in care, vrand sa readuc dragostea in viata mea si s-o traiesc cum se cuvine mi-am coplesit iubitul cu oferte greu de indurat. I-am dat eternitati, desi el voia, pentru inceput, doar anotimpuri. I-am oferit sansa de a fi parinte alaturi de mine, desi el voia sa ramana o vreme doar un simplu amant, chiar daca cel mai bun de pe pamant. I-am dat mana mea, numele meu, desi el nu mi le ceruse niciodata. Iar la sfarsit – pentru ca sfarsitul a venit fara de veste, cum spune poetul, cum spunea Pittis cu glasul lui divin – m-am simtit nedreptatita. Dadusem atat de mult si nu primisem decat refuzuri, decat taceri, decat consolari…
Cine da mai mult intr-o relatie? Cel care iubeste mai mult sau cel care a inteles intre timp ca iubirile nu devin mari iubiri decat daca se prelungesc pana peste pragul eternitatii? Cel care a gresit si acum ispaseste? Cel care a fost iertat si acum greseste din nou? Sau poate ca e dragoste, e marea dragoste doar aceea in care cei care dau mai mult simt ca dau prea putin, iar putinul devine enorm?
Poate ca balantele adevaratelor iubiri refuza sa cantareasca bataile inimii. Si-atunci, totusi, de ce, privind in urma, ne intrebam mereu: Care a fost marea dragoste si care a fost o iubire de rand? Cine a dat mai mult? Cine a iubit mai putin? Si cum va fi, data viitoare, daca va mai fi?… Va veni? Nu va veni?
ALICE
Intr o vreme cand soarele imi batea in inima..cand vara avea inca timp, sa se opreasca asupra lumii..iar dupa vara, toamna, a venit asa acoperindu mi inima si sufletul..a venit MAREA DRAGOSTE..IREMEDIABILUL vietii mele..E drept, in viata fiecaruia, suntem trecatori, prin existenta multora..la unii le lasam impresii frumoase, altii jura ca nu au mai intalnit asa ceva, iar cei mai multi nu inteleg nimic..iar sfarsitul vine firesc de la sine…
Marea dragoste in schimb..vine asa..fara a fi chemata, cautata, doar asteptata in coltul sufletului si cand apare e acel UNU..UNIC..IREMEDIABIL..cand, lumea straluceste pentru o RAZA DE SOARE..cand alchimia lui doi, nu poate fi explicata..cand secunda aceea de fericire, e totul..iar atunci sufletul e cel care spune fara a fi nevoie de prea multe cuvinte ca e MAREA DRAGOSTE..Doar el, sufletul poate avea emotii tresariri, bucurii de mult uitate, visate..si traite firesc doar in acele momente a lui ..prima oara..
Ne dorim fiecare din noi..acea MARE DRAGOSTE, care sa fie pentru noi, sa ne innobileze sufletul, trupul, pentru care sa fim pe rand, prietena, iubita, copil, sa ardem de dor si dorinta la atingerea mainii lui, sa nu mai stim unde suntem si cine suntem..
Asteptarea e undeva in noi..iar cand vine, de atata asteptare ..ii recunoastem timid semnele..si ne dorim siguranta si semnele ca este EA..MAREA DRAGOSTE..iar cand semnele vin firesc, stim..si acceptam in noi..IREMEDIABILUL..IREVERSIBILUL vietii noastre..
Acceptarea, toleranta, iubirea neconditionata, pot fi doar atunci cand e..MAREA DRAGOSTE.
Încep să cred că cei doi „dau” la fel… Unul într-un sens, altul, uneori, în celălalt sens. Unul dă tot atâta nepăsare cât dă celălalt iubire… Și exemple sunt multe
Și mai încep să mă bucur pentru ce e, nu să mă întristez pentru ce ar fi putut să fie.
Frumos text!
ALICE
MAREA DRAGOSTE..Iubirea vietii noastre..pentru care, nu cred ca exista balante, nu cred ca, exista intrebari..ci doar raspunsuri date din inima..Balanta unei mari iubiri e inclinata nu de cel care da mai mult, sau cel care da mai putin, ci de REALITATEA vietii careia ii supravietuieste sau nu..MAREA DRAGOSTE.
Marea dragoste, nu poate aparea decat o data…o data in viata..Unii nici nu cred ca, exista asa ceva..conceptul marii iubiri, fiind un subiect modelat cu grija si maiestrie de un regizor talentat, asa isi spuneau pana mai ieri..Altii..au asteptat ..au dorit, au sperat..si dupa primul sarut, prima atingere, dupa golul acela din stomac, dupa emotiile fiecarui sarut…uneori chiar si o fastaceala improprie anilor, alteori, cuvinte si fraze spuse repede, pentru a nu fi oprite de emotiile, care incurca uneori..doar ele emotiile..stiu..cunosc..ca acel PUTIN..pe care il spun in gluma..pentru ca, nu i asa toate lucrurile au fost spuse de la inceput, sa nu fie confuzii..e de fapt..MULT..MULT..o viata de OM, iar in cea viitoare..cine stie, sub ce conjuncturi se va regasi din nou..SUFLETUL PERECHE..si atunci pentru toate acestea si multe altele, care nu pot fi intelese decat de bataile inimii, de tremurul mainii care il cauta..VIATA, ne invata si invatam alaturi de ceea ce suntem cu adevarat..ca IUBIREA ..are doar doua pagini..INCEPUT SI SFARSIT.
Ne dorim sa pastram inceputul, care de fapt se rescrie, se reinventeaza, pentru ca altfel..PUTINUL care devine ENORM nu ar putea exista, iar noi am fi goi..
ALICE,
Nu am cautat si nu mai credeam ca, ar putea fi pentru mine..MAREA DRAGOSTE..totul acela al meu, care ma face pe mine intreaga..A aparut asa de firesc, fara a programa ceva, fara a planifica ceva..Dupa, a fost un sarut..acel sarut care mi a schimbat mie viata, total si ireversibil, dupa..au fost multe ale mele, dupa..a venit realitatea, dupa..au venit intrebarile, dupa..au fost de multe ori listele, in care imi spuneam argumente rationale…si dupa..un URS GRILZY..zambea asa..in salbaticia vietii..si eu ..de fiecare data, m am topit in bratele lui..dupa..a inceput constructia unui DOI..in care nu am cerut sa se schimbe nimic, nu am pretins nimic..ci doar un singur lucru..SA FII TU..atat..restul..tot, a venit de la sine..dupa, am inceput in doi, lungul drum al cunoasterii, al acceptarii de sine, a recunoasterii cinstit a ceea ce suntem..fara fatade, prejudecati..false pudori, orgolii, incapatanari..un drum anevoios..a carui baza se va cladi in timp, cu rabdare, cu iubire..si cu suflet.
Stiu doar ca, in constructia de azi, cum imi place mie, simplu sa rezum..e o parte din mine, imi recunosc defecte, calitati, orgolii, incapatanari, mai stiu ca, uneori nu am si nu are nevoie de cuvinte pentru ca e acel UNU..UNIC…RAZA DE SOARE..Rar, destul de rar, imi place sa ascult, sa aud ca mi se spune..si atunci sigur, sorb cuvintele, care altfel sunt foarte concise..Stiu ca, in bratele lui..TOSCA FANTASY..ANYA.BEAUTIFUL WORLD..ma face sa uit de mine si sa intreb..copilareste poate..Esti real, esti adevarat?…si mi se spune ca..DA..
Stiu ca, l am rugat sa rescrie anotimpuri, sa inventeze altele noi..daca se poate, sau poate..e un exercitiu comun..Stiu multe din tot ce ar putea spune RATIONALUL..care ne ar putea ucide sufletele daca, nu am putea spune..simplu..banal..TE IUBESC..Si in toate, cate le stiu si cunosc, logica si ratiunea sunt oprite in balanta firii umane..de..
TE IUBESC …TE IUBESC…
Asta cred eu ca, e MAREA DRAGOSTE..FARA INTREBARI..FARA RASPUNSURI..DINCOLO DE CUVINTE, DE LOGICA, RATIUNE..BANALUL …TE IUBESC..SI LUMEA STRALUCESTE PENTRU TINE…
fiecare iubire e altfel. O data trecuta si asta, vine alta, si urmatoarea devine Marea Dragoste. Nu cred ca trebuie sa pretindem partenerilor. Relatiile evolueaza in timp.
Si, totusi, Carmen, intre Marea Dragoste de azi si Marea Dragoste de maine, unde se mai ascunde eternitatea?
Fara intrebari, fara raspunsuri, da, Mariuca, asa ar trebui sa fie Marea Dragoste…
Ada, putem privi si asa, ca “dam” la fel, doar ca dam lucruri diferite.
Pentru mine, nu exista iubire daca nu simt sa dau absolut tot, neconditionat si fara asteptari….fericirea celuilalt atunci cand ofer ce am eu mai bun, reprezinta si fericirea mea.
Trebuie insa sa fie si el pregatit sa primeasca si sa inteleaga ca dragostea functioneaza doar pe lungimi de unda egale.
Este adevarat ca mi-am lins ranile de cateva ori insa sunt din nou pregatita, atunci cand ma voi cutremura din nou in fata iubirii, sa ofer din nou totul- altfel, cu jumatati de masura nu functionez.
Pentru mine iubirea de rand nu exista, nu o cunosc si nu am risipit nici un pseudosentiment cu oameni care sa nu-si lase amprenta in viata mea, uneori in mod dureros……dar oare iubirea adevarata nu doare intotdeauna?
Si eu sunt de acord cu ce a spus Carmen, iubim diferit de fiecare data si evoluam cu fiecare relatie care s-a incheiat, devenim mai puternici, mai pregatiti si asteptam acel suflet pereche.
ALICE
FARA INTREBARI ..FARA RASPUNSURI..DINCOLO DE TOT SI TOATE..
Maestrul Adrian Paunescu..ne spune, ce s ar intampla intre acel hotar al intrebarilor si raspunsurilor pe care le am avea daca..Marea dragoste nu am intalnit o niciodata..
DACA TU AI DISPAREA
Dacă tu ai dispărea
Într-o noapte oarecare
Dulcea mea, amara mea
Aş pleca nebun pe mare.
Cu un sac întreg de lut
Şi-o spinare de nuiele
Să te fac de la-nceput
Cu puterea mîinii mele.
Lucru lung şi monoton
Să te înviez, femeie,
Eu, bolnav Hyperion
Hai şi umblă, Galatee !
Dacă tu ai dispărea
Fi-ţi-ar moartea numai viaţă
Dulcea mea, amara mea
Aş pleca în ţări de gheaţă.
Să te fac din ţurţuri reci
Să te-mbrac în promoroacă
Şi apoi să poţi să pleci
Orişiunde o să-ţi placă…
De-ai cădea într-adevăr
În momentul marii frîngeri
Aş veni la tine-n cer
Să te recompun din îngeri.
Şi pe urmă aş pleca
Umilit şi iluzoriu
Unde este casa mea
O mansardă-n purgatoriu.
Dacă tu ai dispărea
Şi din rîsu-mi şi din plînsu-mi
Te-aş găsi în sinea mea
Te-aş zidi din mine însumï !
Numai O DATA ..poate exista MAREA DRAGOSTE..dupa, e adevarat, am rezidi, am recladi..dar..ar fi in zadar..
Marea Dragoste e cea care rezista, chiar daca vremurile nu-s mereu roz. Ce nu dureaza – indiferent cat e de mare pasiunea pe moment, indiferent cat avem impresia ca ne daruim si am fi meritat mai mult – ce nu dureaza, nu e Dragoste.
Intrebi: “Cine da mai mult intr-o relatie?” Nu am avut relatii in care sa nu fii crezut sincer ca s-ar putea transforma in Marea Dragoste (in acceptiunea mea include obligatoriu casatoria – daca este omeneste posibil). Cand nu am mai crezut – s-a terminat. Ce sens sa ramai in ceva ce nu crezi? Te poti minti, dar poti trai, mai rau – te-ai putea casatori cu acea persoana? Eu nu am putut. Si – dand cat am putut de mult mereu – nu am regrete.
PS: Nu insinuez ca orice Mare Dragoste se incheie printr-o casatorie. Cati oameni – atatea exceptii.
iubirea nu se masoara-n eternitati, ci in intensitatea trairilor, nu conteaza cat dureaza, ci cum…..Am cunoscut atat oameni care sunt impreuna de o viata si nu isi zic decat buna dimineata sau noapte buna, cat si oameni care au trait in cateva luni ceea ce altii nu a avut privilegiul sa traiasca intr-o viata. Cea mai frumoasa poveste de dragoste a vietii mele a a fost aceea care s-a terminat acolo, in al noualea cer, unde se contopesc raiul si iadul laolalta si m-am intrebat adesori cum ar fi fost ca El sa devina partenerul meu de viata si cum ar fi fost ziua in care as fi constientizat ca nu mai vibrez la atingerea lui, pentru ca, doamnele mele, hai sa fim sincere, vine si acea zi la un moment dat, ei bine, probabil din momentul acela m-ar fi chinuit intrebarile , inclusiv intrebarea “oare el a fost marea mea dragoste”?
Poezia lui Adrian Paunescu este minunata, intr-adevar. Alice, tu te-ai intalnit cu Marea Dragoste, tarziu, dar nu tardiv. Iar restul este trecut. Lasa in ceata jumatatile de iubire , lasa in uitare tacerile, refuzurile, consolarile, neimplinirile sau nereciprocitatile si traieste cu smerenie Marea Dragoste ! Te imbratisez. Andreea
Acum o ora marea mea dragoste a iesit pe usa, a iesit din viata mea pentru totdeauna… Nu mai am putere sa gandesc, sa respir, sa privesc. Ma simt sleita de orice simtire si putere..
E prima oara cand scriu aici, dar va citesc constant si pe tine Alice, si pe Simona.. De multe ori cuvintele voastre m-au invrednicit si mi-au dat incredere.. Multumesc!
Alice-atit-de-draga, de curind ma gindeam ca daca ar fi sa mor, nu as sti care a fost marea mea dragoste. Poate ca tu ai sa fii buna cu mine – ca de obicei – si imi vei spune ca marea dragoste va veni, ca nu a fost inca, de aceea nu stiu sa o aleg. Dar din tot ce am trait, din tot ce am plins si am iubit, acum nu stiu sa spun care a fost marea dragoste. Si ma simt cumva pierduta ca nu am stiut sa o aleg, sa o inteleg, sa o fac sa ramina…asta, daca a fost.
ALICE
Fara intrebari..fara raspunsuri..
Maestrul Adrian Paunescu..
IMI PASA
Îmi pasă
Mi-e dor de tine
Şi nu-mi ajung celelalte
Uite ca un surogat
Pentru puritate
Nu s-a găsit.
Mi-e dor de tine
Mi-e tine de tine
Mi-e înlăuntrul meu de tine
Mi-e nu ştiu cum,
Mi-e nu ştiu ce,
Mi-e dor de tine ca de acasă.
Îmi pasă!
Acelasi…maestru Adrian Paunescu
DETALII
Ştiu unde
Nu ştiu de unde,
Nu ştiu de ce
Şi nu ştiu
Pentru ce merit
Dumnezeu te-a trimis
Pe buzele mele
Ce simplu mi-ai fi, dacă nu te-aş ubi
Altceva nu-i nimic
Şi mereu mă complic
Şi ce simplu mi-ar fi,
Dacă nu te-aş iubi.
Dacă m-aş lua după pretexte,
dacă-aş trage unde e uşor,
nici nu trebuia s-aud de tine
şi-mi era mai de folos să mor.
M-am băgat de bună voie slugă,
dragostei morale ce ţi-o port,
dar pricep că mi-ar fi fost rentabil
să privesc destinul ca pe-un sport.
Nu-i o simplă încăpăţânare,
pentru un ambiţios pariu,
dar aleg o cale complicată,
tocmai din motivul că sunt viu.
Eu detest relaţia burgheză,
decorată circumstanţial,
mă închin la legile naturii
şi salut iubirea, ca scandal.
Mama ei de viaţă prefacută,
tatăl ei de soartă la mezat,
te iubesc în felul unui trăznet,
te prefer aşa cum s-a-ntâmplat.
Greu îmi e şi greu îţi e şi ţie
cu acest fel de a trăi al meu,
totuşi, vreau să ştii că, din pacate,
dragostea e o dificultate,
fără care-ar fi cu mult mai greu.
Poate intre aceste versuri..Noi..viata noastra..monologul vietii noastre, vise, sperante..care poate..niciodata nu se vor realiza..decat..in acel ceva..in acel doi..
de pe facebook:
Cealalta femeie…
Soţia mea mi-a recomandat sa ies cu o alta femeie.
“Tu ştii …ca o iubeşti !” – îmi zise intr-o zi, luându-mă prin surprindere. “viata este foarte scurta, dedica-i timp “…
- “Dar eu te iubesc pe tine “, am protestat.
- “Ştiu, dar o iubeşti si pe Ea, deasemenea”.
Cealaltă femeie pe care soţia mea dorea sa o vizitez era Mama mea, văduvă de nişte ani, dar serviciul si copiii mei făceau ca sa o vizitez numai ocazional.
In seara asta am sunat-o sa o invit la cina si la film.
- “Ce s-a întâmplat ? Eşti bine ?” m-a întrebat.
Mama mea este tipul de femeie pe care, o chemare seara târziu, noaptea, sau o invitaţie surpriza este un indiciu de veste rea.
- “Am crezut ca ar fi plăcut sa petrec ceva timp cu Tine”, am răspuns, “amândoi, singuri…ce părere ai ?”.
Reflectând un moment la asta, zise:
- “Mi-ar place foarte mult”…
Vineri, in timp ce conduceam, după serviciu, sa o iau, mă simţeam nervos, nervozitatea care precede o întâlnire… Si, pentru Dumnezeu !, când am sosit la casa ei, am văzut ca si Ea era foarte emoţionată !
Mă aştepta in poarta, îmbrăcată în vechiul ei palton, îşi încreţise părul şi îmbrăcase o rochie cu care sărbătorise ultima aniversare de nunta; faţa ei râdea si iradia lumină ca un înger.
“Le-am spus prietenelor mele că o sa ies cu fiul meu şi au fost foarte emoţionate” – îmi povesti urcând in maşină.
Am fost la un restaurant nu foarte elegant, dar foarte primitor. Mama mea se sprijini de braţul meu ca si cum era “Prima Doamna a Naţiunii”.
După ce ne-am aşezat, a trebuit sa-i citesc meniul. Ochii ei vedeau numai literele mari.
Pe la mijlocul listei, mi-am ridicat privirea spre ea, Mama mea, aşezată pe partea cealaltă a mesei, doar mă privea. Un surâs nostalgic se vedea pe buzele ei.
-”Când erai micuţ, eu eram cea care iţi citea meniul. Iţi aminteşti ?”.
- “Atunci, e momentul sa te relaxezi si sa-mi permiţi sa-ti înapoiez favoarea”, am răspuns.
In timpul cinei am avut o conversaţie agreabila, nimic extraordinar, doar ne-am pus la zi unul cu viata celuilalt. Am vorbit atâta, ca am pierdut filmul.
- “Voi ieşi cu tine altădată, dar numai daca mă laşi sa te invit eu “, spuse mama mea.
Când am dus-o acasă îmi părea rău ca ne despărţeam, am sărutat-o, am îmbrăţişat-o şi i-am spus cât o iubesc.
- “Cum a fost întâlnirea?” a vrut sa ştie soţia mea când m-am întors in noaptea aceea.
- “Foarte plăcuta, iţi mulţumesc”, am privit-o recunoscător spunându-i, mult mai mult decât mi-am imaginat”.
Câteva zile mai târziu Mama mea muri de un infarct; totul a fost atât de rapid, ca nu am putut face nimic.
După puţin timp am primit un plic de la restaurantul unde cinasem cu Mama. Conţinea o nota care spunea :
Cina este plătită anticipat, eram aproape sigura ca nu voi putea fi aici, oricum am plătit pentru tine si soţia ta…., niciodată nu vei putea înţelege ce a însemnat noaptea aceea pentru mine…. TE IUBESC ! Mama ta.
In acest moment am înţeles importanţa de a spune la timp TE IUBESC si de a le oferi fiinţelor noastre dragi timpul (spaţiul) pe care îl merita. Nimic in viata nu este mai important decât Dumnezeu si Familia ta, da-le timp pentru că ei nu pot aştepta.
Daca Mama ta trăieşte….distreaz-o !
Daca nu….aminteşte-ţi-o !
Daca ai Mama….retrimite acest mesaj, si poate cineva care a uitat puţin isi aminteste ce fiinţă minunata este MAMA.
Si aminteşte-ti mereu ! Dumnezeu iartă, dar Timpul nu iartă niciodată!
SI NICI NU SE POATE INTOARCE !!!See More
By: Momente in viata
Alice, iti multumesc din suflet pt acest dar.
Gandurile si trairile pe care ai simtit nevoia sa le exprimi acum si aici, mi-au dat imboldul de a cauta in mine raspunsuri despre iubirile care au fost, despre dragostea prezentului, despre ceea imi vor aduce anii unei maturitati inca needescoperite.
Sunt multe intrebari retorice si fasii de suflet pe care, pana nu demult, mi se parea mai usor sa le ascund decat sa le explorez. Insa, pe masura ce am indraznit sa le scot la iveala, am inteles ca acele repere m-ar putea ajuta sa aleg drumul in momente de rascruce.
Nu am avut parte de prea multe iubiri de rand, iar pe cele pe care le-am crezut marea iubire le-am trait cu acea intensitate care te face sa nu iti pese de judecata celor din jurul tau. Naivitatea tineretii mi-a ingaduit sa nu simt nici o clipa apasarea gandului ca ofer mai mult decat primesc, si poate ca lucrurile ar fi mers pe un alt fagas daca as fi reusit sa-i molipsesc si pe ei de indrazneala de a visa la eternitati.
L-am intalnit apoi pe cel imi este si astazi alaturi. Pana cand moartea ne va desparti, si dupa… asa obisnuiam sa ne promitem cu pasiune unul altuia, la inceput de drum. Provocarile pe care le-am infruntat impreuna in anii care au urmat ne-au imbogatit cu intelepciune si rabdare, insusiri a caror lipsa nu o resimteam atunci cand ne-am cunoscut. Paradoxal, simt ca a fost nevoie de toate aceste praguri pt ca iubirea noastra din tinerete sa se transforme intr-o mare dragoste, asa cum aproape ca nu indrazneam sa sper atunci cand ma aflam pe “culmile disperarii”.
Daca stau bine sa ma gandesc, imi este greu sa inventez un algoritm prin care sa aduc la acelasi numitor iubiri traite din epoci diferite. Sunt oare mari iubiri doar cele care ne ofera culmi si abisuri, zboruri si prabusiri? Cele in care simti ca el a luat pt totdeauna o bucata din tine, daruindu-ti in acelasi timp comori de vise cat pt o viata intreaga? Nu pot raspunde, eu sunt dintre cei care si-au aflat jumatatea intr-o dragoste cu ape limpezi si sperante impartasite. Cu toate acestea, uneori mi se face dor de acele vremuri, de el, de noi…
Azi noapte am scris o poezie si vreau sa o public aici pe blogul tau, Alice; e drept, nu ti-am cerut permisiunea…
Confession
I’m thinking how strange is this fact:
You and I appart.
Something inside me is broken: my heart.
I couldn’t find a cure
And now I’m feeling insecure…
Maybe now you’re laughing
But I’m the one crying
And in the middle of the night
I’m still searching for light,
Is this true,
Of me and you
And if it is, what should I do?
Who can tell me, who?
Marea dragoste nu e cea de ieri, e cea de azi, cea care ramane. Nu o vom gasi in urma… Trecutul adaposteste doar amintiri si franturi de dragoste, de iluzii. Iubiti mici, furate si dorite a fi mari. Privindu-l pe azi in ochi am putea spune daca avem iubirea cea mare, daca nu este, poate va fi maine. Si ar trebui sa il tragem pe maine de maneca sau pe noi. Sa scuturam speranta din sertarul ascuns si sa lasam lumina sa ne incalzeasca inima. Marea dragoste e aproape… asta daca nu o avem deja in noi.
Zambet mare si soare mult sa ai Alice scumpa si draga. Ai mereu cuvinte frumoase. Parca citesti in suflete si apoi desenezi totul in cuvinte.
Andres
De fiecare data cand incec sa-mi dau seama daca am trait pana acum vreo mare iubire, ajung invariabil la unul din urmatoarele doua raspunsuri, in functie de contextul sufletesc in care ma aflu: da, toate iubirile mele au fost mari iubiri, fiindca eu numai asa pot iubi, total; sau nu, niciuna nu a fost o mare iubire desi fiecare parea astfel, drept dovada ca s-au sfarsit pana la urma. Sau poate nici n-au existat.
Prima mare iubire cea pentru cel ce mi-a devenit mai apoi sot, a fost o sursa aproape continua de frustrari si suferinta pentru mine, pentru simplul fapt ca el nu ma iubea, inca de la inceput. Dar cu el am cele doua comori ale mele, copilasii mei, copilasii nostri. Si tot el este cel care atunci cand am fost foarte bolnava, a stat cu mine zi si noapte, tinandu-ma in brate, pana am trecut de perioada critica.
A doua mare iubire a mea, a fost o iubire chiar mare, reciproca, poate numai pasiunea putea egala intensitatea coplesitoare a sentimentelor. Am crezut cu toata fiinta ca el e sufletul meu pereche. Era pe vremea cand eram suficient de naiva incat sa cred ca iubirea este mai puternica decat orice altceva. Dar fiecare avea familia sa, sau poate doar ne-am intalnit prea tarziu, nu mai stiu. Ideea de familie, sentimentul responsabilitatii, datoria, principiile, teama, toate au fost toate mai puternice decat …marea iubire. Vietile noastre au fost ravasite iremediabil de aceasta iubire-pasiune. A mea nu si-a mai regasit vreodata fagasul normal, in timp ce paradoxal relatia sa de cuplu a devenit tot mai puternica, desi el pare ca inca sufera dupa iubirea noastra si isi doreste ca noi doi sa fim candva impreuna. Eu, nu. Acum, dupa atata timp, imi vine sa zambesc amar cand ne reintalnim intamplator. Tot de atunci mi-e clar ca vorba aceea, prin care dragostea este totul pentru o femeie, in timp ce pentru un barbat este doar un episod, fie el important dar totusi un episod, este adevarata. Suntem structurati diferit sufleteste, noi femeile si barbatii; este o realitate si asta, de care trebuie tinut cont.
A treia mare iubire a mea, a fost ceva atat de straniu si de distrugator incat nici nu pot sa vorbesc inca despre ea. Si nici nu vreau sa mi-o amintesc. Poate nici nu a existat ea, decat in imaginatia mea bogata si atat de doritoare de iubire. Intre ideal absolut, iluzii si minciuni, se poate sa fi existat candva o mare iubire. Undeva, in alta lume, poate in Alhambra, a fost odata o poveste de dragoste…. care s-a sfarsit pentru mine undeva pe fundul abisului. Este o minune cum am iesit de acolo. Este o certitudine ca nu am mai privit inapoi catre el.
http://www.youtube.com/watch?v=ORPciHIQ9lA
Iar a patra poveste de dragoste a mea, de care sunt inca in convalescenta, cred ca se inscrie la categoria “vara indiana”. Se spune ca in viata fiecarui om apare cineva care ii aminteste ca incepe sa imbatraneasca. Pentru mine, el a fost. Si parca asta a fost mai dureroasa decat toate, tocmai din cauza asta. Acum, sunt doar eu in toamna… Si nu mai e speranta niciunei mari iubiri.
M-AI LOVIT FIX IN INIMA CU POSTAREA ASTA!!!!
Treia, speranta nu trebuie sa dispara, nicio clipa, nicio o miime de secunda! Sunt convinsa ca marea iubire va veni – o spun eu aia care am visat ca fiecare iubire ar fi fost marea si totusi mi-au murit toate, pe rand… Nu o spun din experienta, doar dintr-o incredere oarba in destin. Vei avea si marea iubire!
Un mare zambet pentru tine,
Andres
Multumesc pentru vorbele bune, draga Andres !
Este o eliberare uneori sa scrii pe un blog ce ai pe suflet, e minunat cum expunandu-o intr-un loc public, problema parca ti se desprinde de sufletul si devine doar un caz obiectiv, ca atatea altele… O poti privi tu insati asa, mai apoi, intr-un mod detasat. Este si asta o forma de terapie. Unii cititori empatizeaza si te incurajeaza, altii se recunosc in trairi similare si simt compasiune. Te consoleaza asta chiar si asa, in mod nevazut. Altii sunt indiferenti, sau poate chiar te judeca…
Oricum cred ca Tango, sau Marea Dragoste, este deja un fenomen, sau o miscare in Romania. A femeii care are dreptul sa creada in dragoste, care afla ca nu doar ea trece prin astfel de cautari, de incercari. Este un ideal, se promoveaza niste valori adevarate aici.
Nu stiu daca marea iubire va veni. Nici nu stiu daca exista asa ceva. Daca ma gandesc la marile iubiri din istorie sau din literatura, ele au fost validate ca “mari iubiri” tocmai datorita imposibilitatii trairii lor pana la capat, sau au fost recunoscute astfel de catre unul dintre parteneri, dupa ce celalalt nu a mai fost. Sigur exista iubire, da, sigur exista si niste oameni care primesc in suflete aceasta iubire si o cresc, in masura in care poate fiecare. Daca inainte credeam si eu ca marea iubire vine din cer ca un trasnet si te fericeste pe veci, acum as zice ca asta e numai “marea indragostire”. Intre timp, am aflat ca marea iubire presupune mult efort, o munca continua din partea amandurora, prin care fiecare incearca sa-l faca fericit pe celalalt. Adica, Marea Iubire se cladeste, nu se primeste de-a gata.
Dar problema ramane deschisa
Imbratisari si tie, Andres !
VadElefantiRoz, imi pare tare rau pentru suferinta ta. Si, chiar daca nu o sa vrei sa ma auzi acum, sau n-ai sa poti, sa stii ca cel care te-a parasit nu putea fi marea dragoste. A fost in sufletul tau, a fost himera ta dulce, dar nu a fost marea dragoste. Daca ar fi fost, nu ar fi putut sa te paraseasca. Tu o sa te vindeci si vei intalni iubirea adevarata, altcandva, altundeva. Stiu insa ca acum, cand doare atat de cumplit, nu te poti gandi decat la trecut.
Treia, iti dau dreptate. Marea dragoste se construieste, se cladeste, se consolideaza, se repara, se renoveaza. Dar, mai intai, pogoara din cer ca un fulger, ca sa poti incepe de la un miracol.
Am trait si eu iubiri ca ale tale. Inclusiv o iubire despre care nu pot vorbi…
Adriana, esti norocoasa, esti fericita, esti inteleapta. Multumesc pentru curajul marturisirii.
Andres, increderea ta in destin va da incredere si altora. Eu insami te urmez, atunci cand ma incearca indoiala.
Lorelei, multumim pentru dar.
Je, ai dreptate, eu stiu sigur ca marea ta dragoste n-a venit inca. Dar e pe aproape, ai incredere!
Andreea B, esti un reper pentru mine, in lumea cu atatea iubiri marunte. Iubirea ta mare, pentru toata viata, ma face sa fiu si mai mandra ca te-am cunoscut.
Conteaza? Da, conteaza. Si eu cred in casatorie, desi, recunosc, relatia mea nu a fost cu nimic mai profunda dupa ce ne-am cununat- ne-am trait iubirea la fel de profund si de dornici de eternitate si inainte sa ne casatorim. Sau poate chiar mai profund? Nu mai stiu… Conteaza? Da, conteaza.