Fantomele din casele regilor
Posted by Alice Nastase Buciuta on Oct 30, 2011 in Confesiuni | 12 comments
Am vazut-o pe Regina Ana, soata Regelui Mihai, povestind la emisiunea Profesionistii despre fantomele din castelele si conacele prin care familia regala s-a perindat de-a lungul timpului. Pe vremea cand fiicele ei erau mici, o fantoma draguta, o doamna imbracata in alb, statea foarte mult in odaia fiicei sale, Elena. Asa ca ei au mutat fetita in alta incapere, iar camera fantomei au sfintit-o si au lasat-o libera…
Regina Ana ii mai povesteste Eugeniei Voda cum, in Irlanda, cred, pleca singura la vanatoare de iepuri, pentru ca aveau nevoie de carne. Isi lua pusca si cainii si pornea chitita sa impuste vietatile fricoase si gustoase. Numai ca, intr-o zi, a plecat la vanatoare cu cei doi caini. Ii auzea gafaind in spatele ei, le auzea schelalaitul si mergea cu incredere, sigura ca e escortata de prietenii credinciosi. Numai ca, dupa ce a impuscat primul iepure intalnit, s-a intors catre caini si… Cainii nu erau. Speriati, ogarii nici nu iesisera din conac, asa ca i-a gasit, cuminti, asteptandu-si stapana plecata la vanatoare cu fantomele locului de-a dreapta si de-a stanga sa.
Si in Palatul Elisabeta, aici, la Bucuresti, e o fantoma. Regina Ana a vazut cu ochii ei o femeie necunoscuta urcand scarile si a intrebat pe toata lumea daca in casa e o noua angajata. Nu era. E doar o fantoma, o fantoma pasnica. Nu stie daca e cineva din familia regala sau din personal, dar, cu siguranta, fantoma unei femei bantuie Palatul Elisabeta.
Am urmarit-o cu gura cascata, recunosc. M-au socat nu doar povestile in sine, ci naturaletea, firescul pe care Majestatea Sa il are in glas, desi vorbeste despre lucruri care, in mod normal, unui om de rand i-ar face parul maciuca. Regina, insa, nu adauga povestilor sale nicio clipa vreo remarca ironica, vreo gluma, vreo tresarire sau vreo explicatie de genul “stiu ca lucrurile astea pot parea nebunesti sau ciudate, dar…”. Vorbeste despre fantome cum am vorbi noi despre vreme, despre serialele de la televizor, despre brazii de Craciun, despre crema antirid. Iar asta ma face s-o cred, o data in plus.
Nu numai ca nu ma incumet sa pun la indoiala cuvantul Sau de Majestate, dar in minte mi se naste automat gandul ca regii, exilati dintotdeauna si pentru totdeauna in castelele lor vanturate de vremuri, chiar nu se mai tem de fantome. In somptuoasele lor refugii vechi de sute de ani, in conacele lor imbibate de trecut, in destinele lor consemnate pas cu pas, istoria nu mai stie sa se rarefieze. Dintre sutele, miile de fiinte care au murit in casele pe care le locuiesc ei, poate ca asa e si firesc, sa mai intarzie cate una, doua, trei, inainte sa se inalte de tot la cer.
Noi, cei care locuim in apartamente cat niste dughene, in cascioare facute in anii din urma din ciment cumparat de la coltul strazii, suntem in afara oricarui pericol sa dam nas in nas cu stramosii. Noi, cei care traim de pe-o zi pe alta, cum au trait si parintii nostri, la fel de saraci ca ei si la fel de nestiutori de unde venim si incotro mergem, n-avem nicio sansa sa ne impiedicam de martorii eternitatii inca neasezate in matca. Noi nu avem decat fantomele fostelor iubiri, ale fostelor tradari si esecuri. Ele ne bantuie odaile somnului si gafaie in spatele nostru cand plecam, flamanzi, la vanatoare de sperante proaspete. Doar ca, dupa o vreme, precum regii cei neinfricati, vom invata si noi sa nu ne mai temem de ele. Iar daca ne va intreba cineva cum a fost, cand a fost, o sa putem povesti, zambind, fara sa adaugam, la niciun colt de fraza sau de gand… “stiu ca lucrurile astea pot parea nebunesti sau ciudate, dar…”
Am citit articolul dintr-o rasuflare si , spre sfarsit, am zimbit . Eu am pierdut ambii parinti la distanta de 6 luni, insa , niciodata, nu am vazut fantome. Este adevarat ca am simtit prezenta tatalui meu, cu care am si avut cateva comunicari in vis sau telepatice, dar de aici la fantome stand cu mine la vorba, pe canapea, este cale lunga. Daca Reginei Ana nu i se pare nimic nefiresc sa coabiteze cu fantomele, atunci noi nu ne opunem , nu-i asa? O fi un ceva ancestral pe care nu putem noi, muritorii de rand, sa il vedem. O fi ceva ce a venit din astral si domnia sa, cu ochiul regal , vede. Recunosc ca sunt uluita.
Alice
In ungher de suflet si de trup, ne bantuie ,,fantomele,, propriilor noastre rataciri.In timp, coabitam cu ele, gasim rand pe rand, metode si mijloace de comunicare cu ele.Sunt nopti in care, ne lasa sa dormim linistiti, sunt nopti in care ne bantuie sufletul si trupul, sunt multe, prea multe nopti in care ne confrunta cu propriile noastre intrebari, iar atunci nu putem sa mai invocam nici oboseala, nici nesomnul, pentru ca, ele sunt avide de raspunsuri, de fricile care salasluiesc in noi, de temerea ca o noua zi va veni si noi, nu vom mai fi noi.Fiecare din noi, avem o ,,fantoma,, a noastra, si desi nu spunem cu voce tare, pentru ca, nu i asa, ar parea nebunesc si ciudat, intr o lume, atat de bine conectata la realitate, ne dorim, sa invatam, sa nu ne mai fie teama, de ,,fantoma,, propriului suflet, propriei trairi, esecului, tradarii din noi, a sperantelor, a viselor pe care ni le am dorit o data, implinite. Ma bantuie si acum, ,,fantoma,, sufletului meu, ridicata sus, deasupra lumii,in care imi spune ea, nu a existat nimic,decat liniste, iubire.Ma bantuie, ,fantoma,, iubirii, pe care imi doresc sa o tin cat mai aproape de mine, sa lupte, sa nu fie invinsa de nimic din ce e lumesc dar poate pana si ea, ,,fantoma,, iubirii are dusmani mai puternici decat insasi firea umana.Nu stiu daca, in seri lungi, in rotogoale de tigara, in ganduri care imi harsaie sufletul si mintea, le as putea da, vreun raspuns ..stiu doar ca, nimic din ce ma intreaba ele, nu imi pare nebunesc si ciudat, pentru ca, e insasi firea mea.
Ma bantuie multe, dar, cel mai adesea, am ridicat bariere, si porti greu de deschis, ferecate bine, si acolo tinuta cu grija, ,,fantoma,, sufletului meu, pe care asa, intr o iarna, am eliberat o si a iesit afara, mangaiata, de o raza de soare si i am promis, ca, nu o voi mai fereca cu lanturi grele, pentru ca, a stat destul in intuneric, si imi cere acum, sa mai ramana, o clipa, in miracolul ce s a savarsit, pentru ca, urmatorul, nu stie daca va mai veni.Si la o adica, cine sunt eu sa o contrazic, chiar la ceas de noapte, cand, chiar si eu, stiu undeva in mine, ca, urmatorul miracol nu va mai veni, iar ea, zambeste calm, si imi spune ca, nu e nimic ciudat, nefiresc, in a o lasa, macar acum, sa traiasca, ce a cautat, pentru a putea pleca, linistita pe celalalt taram, iar eu, sa nu mai fiu nevoita sa ma rostogolesc in intrebari fara raspuns, si asa..ce a fost, cand a fost, cum a fost, devin o poveste frumoasa spusa in anotimpuri demult uitate, care incep cu …A FOST O DATA..UN BAIAT SI O FATA..
Alice
In timp, ,, fantomele, propriilornoastre ezitari, tradari, esecuri iubiri, deprind ceva, din felul nostru de a fi, se confunda poate cu fatada noastra.E un exercitiu dur de supravietuire, chiar si pentru ele, caci oamenii, sunt cei mai imprevizibili, si uneori, ele fantomele, ne pot speria, alteori, noi oamenii, le putem suprinde prin ceea ce aducem la suprafata, si doar o data la o mie de ani, cum spune basmul..,,fantomele,, nostre devin una cu noi, iar ele cunosc, ce doar visau sa intalneasca, potrivirea si alinierea stelelor, renasterea spiritului din propria cenusa, prin banalul, omenescul dar, primit de noi, muritorii atunci cand, lumea s a faurit.IUBIREA.Darul cel mai de pret, pe care o data, ce l irosim, odaile sufletului nostru, sunt atat de goale, ca, pana si ,, fantomele,, sufletului nostru se simt stinghere, de atata raceala, goliciune, inutilitate, a unui trup uman, acoperit in fiecare zi cu vesmant ales, si zambet ,, deschis,,si atunci, nici macar ele ,, fantomele,, propriilor noastre intrebari, raspunsuri, esecuri, tradari, nu mai ce bantui si cum bantui, pentru ca, E GOL..E ATAT DE GOL totul in jurul lor, iar vanatoarea altadata, incitanta, azi, e o simpla alergare, spre nicaieri si niciunde..
Am urmarit su eu emisiunea Eugeniei Voda cu invitata ei deosebita, Regina Ana. Emisiunea m-a interesat in mod deosebit si, asemeni tie, am fost impresionata de modul in care povestea regina despre fantomele pe care le-a intalnit in viata sa. Cred si eu ca aceste umbre ce vin dintr-un trecut mai mult sau mai putin indepartat salasuiesc in cladiri vechi, cetati si castele sau conacuri din alt timp, unde si viata cotidiana era adeseori marcata de drame carora cu greu, daca nu imposibil, le-am face noi fata in apartamentele noastre de bloc sau chiar si in vilele proaspat construite. In aceste spatii nu exista destul trecut istoric ca fiintele ce nu si-au gasit linistea dupa moarte sa mai bantuie printre camerele mult prea mici pentru ele. S-ar putea, pe acelasi principiu al sufletelor neimpacate, peste niste generatii, daca nu se duc naibii casele astea suprapuse, deloc estetice dar alarmant de utile sa intalneasca, generatiile de dupa noi, vreun strabunic ratacit in debara sau vreo matusa ahtiata dupa castraveti murati, atunci cand era gravida, in butoiul cu muraturi pus la pastrat tocmai n balcon, langa centrala termica si ficusul aferent. Care va fi reactia? Greu de imaginat la ora asta.
)
In ceea ce priveste foste iubiri, fantomele lor sunt atat de palide in secolul acesta al XXI-lea pe care l-am inceput incat le vom da delete din tasta aferenta laptopurilor care ne stau la indemana tocmai pentru a le alunga mai cu sarg, cand incearca sa se apropie
Ce ciudat, interesant si natural in acelasi timp…din ce ai scris, observ si enorma simplitate…E frumos sa stii ca mai exista oameni frumosi pe pamant. Ca fantomele, reale sau ale iubirii, zac cu noi si in noi, fara a ne periclita viata…
Cu toate astea, insa, prefer o fantoma a iubirii, decat una reala. Celei dintai stiu cum ii pot face fata
Alice-atit-de-draga!
Tu scrii mereu atit de frumos!
… …. poate ar trebui si noi sa facem pace cu fantomele trecutului nostru; cu aceeasi noblete… … e ff greu, dar putem incerca.
Poate este mai bine sa nu iscodim vietile atipice. Sa ramanem cu impresia suprarealista pe care ne-am format-o despre capetele incoronate. Sa nu incercam sa intram in culisele lumii lor. Ei sunt atemporali. Sa nu rupem vraja, sa nu indepartam panza unor vremi incarcate de o istorie, pe care nu o cunoastem cu adevarat. Sa nu le furam misterul cu intrebari mult prea realiste, chiar daca acestea sunt cu adevarat PROFESIONISTE.
Sunt convinsa ca prestatia reginei Ana in emisiune a fost extrem de gratioasa si placuta asa cum ne-am astepta de la un cap “incoronat”.Numai ca apreciez un discurs pe masura intelectului personajului respectiv si mai putin pe seama titlurilor nobiliare pe care (asa ca o paranteza )le gasesc sociologic vorbind, discriminatorii. Un om este aristocrat pentru ca s-a nascut intr-un anumit context. Am observat ca este un curent din asta de excitare generala la stirile despre printi,printese regi si regine carora le dam o aureola de multe ori nemeritata. Nu agreez statutul de supus in locul celui de cetatean si nici ideea de a ma indoi de spate in fata unui alt om egal cu mine, in general. Pentru fiecare exemplu eroic din istorie care mi s-ar putea servi va garantez ca glia musteste de sangele varsat de supusi pentru titlul de glorie al personajului cu pricina ca sa nu pomenesc de cati din aristocratii de astazi sunt descendentii unor personaje sinistre de o cruzime fara margini in tenebrele istoriei.
Poate o sa-mi ridic in cap zeci de femei care au plans cand Kate s-a sarutat cu Will in balcon, doar ca apreciez nobletea de spirit mai mult decat pe cea din certificatul de nastere. Astfel ca am ridicat la rang princiar persoane care intr-adevar merita recunostinta posteritatii mai mult decat o suita de figuri aristocrate.Imi trec doar cateva nume razlet prin minte: Ana Aslan, Zoe Dumitrescu Busulenga, Smaranda Braescu ,Maria Tanase-fiecare dintre ele fiind o adevarata regina a domeniului in care a activat.
Hanna, iti sustin cuvintele prin argumentul forte pe care l-ai adus si anume, nobletea spirituala, care, dupa parerea mea, este cel mai mult de apreciat. Am un singur amendament, chiar si un spirit nobil, si nu vorbesc de fantome, are nevoie pentru a fi cu adevarat superior, de o educatie aleasa care se dobandeste in timp si in anumite conditii. Personalitatile numite sunt, cu siguranta, nume marcante ale Romaniei si le apreciez ca atare. Nobletea lor are insa o alta dimensiune.
ALICE
Seara tarziu, cand stau de vorba cu ,,fantomele,, mele, le rog sa fie clare, concise, sa nu existe confuzii..si ele, imi spun ca, nici nu ar putea fi vorba de asa ceva..doar concretul ne urmareste.Si le mai rog, o data, sa mi desluseasca sensurile profunde ale existentei mele, sa mi arate liniile pe care le am tras pana acum, implinirile de pana acum, esecurile mele, si sa mi spuna, sa mi ofere certitudinea acelor, peste cativa ani.
,,Fnatomele,, imi repeta, asa intelept, ca, eu stiu..certitudini nu pot oferi, nici chiar ele, si ma cearta, ca, le am pus iar in dilema, si e asa, un joc de nuante, de perceptii, de limbaj al corpului, pe care imi spun ele, il transmit atat de bine, al privirii care tradeaza cel mai adesea, al unui dans, pe care l am inventat anume, cu pasi speciali, creati doar de inima mea.La ceas de seara, le spun ca, am putea face schimb, daca imi ofera implinirea mea, cu multe ale cotidianului, si ele rad si spun ca, oamenii sunt ciudati, ca, pana si basmele in care ele, coabiteaza, nu le au descris asa ceva..dar, ca, oamenii totusi, atunci cand iubesc, au un fel aparte de a si manifesta, acest sentiment, iar ele inca, nu au ajuns sa inteleaga totul pe deplin si pentru asta, rescriem pacturi, ore, clipe, pentru a putea sa stie, sa cunoasca, de ce noi muritorii, avem suflet gol, desi e viata in el…atunci cand, ceea ce iubim profund, adevarat, am putea pierde…mult prea repede, decat a fost veacul de asteptare.