Cu Iza pe Valea Izei
Posted by Alice Nastase Buciuta on Jul 27, 2011 in Confesiuni | 25 comments
Probabil ca unul dintre rosturile nuntilor este sa intalnesti toate rudele sotului sau ale soatei, stiind ca, din clipa aceea au devenit si rudele tale. Probabil ca logodnele sunt facute nu doar ca sa faci cel dintai pas in iubire, ci si ca sa ai sansa sa afli din timp in ce neam te bagi, sa intrevezi cam cum va arata barbatul tau peste 20 sau 30 de ani, sa urmaresti, cu coada ochiului indragostit, felul in care alesul, aleasa se poarta cu ai lui, cu ai ei.
Noi nu am facut logodna. Doar ne-am luat de mana si, infruntand privirile chiondorase ale lumii, am hotarat ca nu ne vom mai desparti niciodata. Destul de multa vreme, familia sotului meu n-a vrut sa stie de mine, convinsa ca am stricat eu ceea ce, de fapt, tot stricau altii. Iar cand, in sfarsit, ne-am casatorit, am fost departe de familii, departe de case, iar nunta noastra n-a avut fastul marilor intalniri cu familiile reunite. A avut, insa, emotie veritabila, binecuvantarea catorva prieteni adevarati si iertarea si harul Domnului, pogorate asupra noastra prin glasul unui preot respectat si iubit. Apoi, inca o vreme, n-am gasit vreme pentru intalniri, pentru ca stateam sa nasc. Apoi a mai trecut o vreme, pentru ca aveam pruncul cu noi mereu si nu eram pregatiti pentru reuniuni ample. Si asa s-a facut ca abia acum, la doi ani si jumatate de cand eu si iubitul meu suntem impreuna, sa ii cunosc aproape intreaga familie. Abia acum l-am intalnit pe fratele lui mai mare, abia acum i-am vazut verii alaturi de care a crescut. Abia acum am intalnit vreo 20 de purtatori ai numelui Buciuta, numele meu, pe care aici, la Bucuresti, mai toata lumea mi-l evita sau mi-l pronunta gresit.
Iar daca pentru intalnirea noastra maramuresana am facut mai bine de 1000 de kilometri, indesandu-ne intr-un vagon de dormit zambetele si ostenelile de dupa o saptamana de munca grea, daca, dupa marea intalnire de familie de la Surdesti, de langa Baia Mare, am mai facut cateva sute de kilometri ca sa vizitam parintii, in gospodaria lor luminoasa din Poienile de sub Munte, rasplata a fost mai mare, mai pretioasa decat as fi banuit-o vreodata. Pentru ca am asezat o amintire nobila, cu suflete de oameni buni, in calendarul familiei mele, si o mie de peisaje dumnezeiesti, vazute intr-un drum de poveste. Am strabatut impreuna Valea Izei, pe care eu n-o vazusem niciodata, iar sotului meu nu-i paruse nicicand atat de frumoasa cum i s-a aratat acum, cand noi am trecut-o tinandu-ne de mana, in timp ce Iza dormea langa noi, cu genele ei lungi, ca petalele de floarea soarelui, lasate peste un vis curat si cuminte.
emotionant. chiar ca pare un colt de rai. iar in asemenea locuri toti oamenii sunt veseli ca iarba, senini ca cerul, prieteni trainici ca brazii, curati la suflet. ma bucur tare pentru voi. felicitari.
Alice, am intuit inca de la inceput atasamentul fratilor Buciuta pentru meleagurile lor natale, dupa numele fetitelor Iza si Mara.
Asa se intampla cand iti intilnesti jumatatea, la inceput tot ce il inconjoara devine vag . Apoi , tot ce era al lui devine si al tau, chiar daca mai tarziu. Si , cu siguranta, nu te-ai simtit niciodata atat de implinita.
draga Alice,
ma uit pe fotografiile tale.e clar, ai trecut prin iad,prin foc,prin lacrimi,prin dezamagire…..DAR AI AJUNS IN RAI!MERITAI CU PRISOSINTA!privirea ta e aceea a unui luptator trecut prin batalii si experiente dure.dar e atat de expresiva si tandra si protectoare…m.ai emotionat.o sa.ti fac o urare din Maramures:SA VA IZBEASCA DUMNEZEU NUMAI IN BINE!
si sotul meu este din maramures si iubesc acel colt de rai chiar daca familia lui nu mai traieste acolo.mergem in satul parintilor lui,avem o padure unde ne regasim ptr ca e a noastra.acel loc are un farmec ,ceva ce nu pot explica……dar nu trece o vara fara sa merg acolo,la manastirea rohia neaparat.sper ca si copiilor tai le place si vor mai vrea sa mearga acolo.numai bine
Chiar Colt de Rai… Minunat…
Alice, tu scrii cel mai frumos, iar Paul al tau face cele mai frumoase fotografii…
Sa va pastrati dragostea mare si intreaga, asta va doresc!
Maramuresul istoric e minunat!…. vezi Alice, nimic nu e intamplator pe lumea asta si toate la vremea lor, ma bucur insa ca ai fost primita cu “flori” de rudele lui Buciuta, nici nu vad cum altfel ar fi putut sa se desfasoare intalnirea cand ati avut un inger de copil alaturi…iubirea invinge totul, si rautati si prejudecati si eu nu pot decat sa va “blestem” dorindu-va multa iubire si rasfat in continuare!…dar nu uita cand vii prin zona sa scrii si pe blog…sunt la doi pasi de tine si tare as mai vrea sa te cunosc si in realitate, Tara Oasului e la doi pasi de Maramures.Vara cu iubire incendiara!!!
Wow! In Poienile de sub Munte au stat o vreme parintii mei. Tatal meu a fost repartizat la unitatea militara de acolo. Desi , tulceanca de loc, am apucat sa stau acolo in jurul varstei de 3,4,5 ani. Este minunat. Imi amintesc ca aveam in fata casei un rau (cred ca Repedea se numeste) si tot ce am vazut in pozele de la tine, se intampla si in curtea parintilor mei cu prieteni multi in jur. Fratele meu chiar e nascut in zona aceea – la Viseul de Sus.
Ar trebui sa iti faci timp sa mergi mai des in acea zona! Sunt sigura ca te-ai intors cu alta energie.
Mi se pare incredibil, uite, descoperim intre noi alte si alte legaturi… Tasha, promit ca data viitoare sa anunt si sa imi fac timp si pentru o intalnire cu prietenele din zona. Acum nu prea m-am dezmeticit, mi-a luat ceva vreme pana sa pricep unde sunt si unde mergem:)
LacrimaDea, sa stii ca numele Iza a fost ideea mea, Paul tanjea tot dupa Mara si regreta ca o cheama deja asa pe nepotica noastra. Iar eu ma laud de atunci in nestire ca am facut cea mai grozava propunere din lume. Iza e un nume superb, si mai putin folosit decat Mara, mai rar. Si se potriveste perfect cu numele nostru de familie. Si i se potriveste Izutei, asa a fost menit sa se numeasca.
Esmeralda, iti multumesc din suflet pentru urare. Am zambit pentru ca, de curand, Mirela Retegan mi-a spus o alta vorba ardeleneasca ce m-a lasat paf si ne-a facut pe toti sa radem. I-a zis Izei, asa ca in Ardeal: Pfuu, ca frumoasa esti, culca-m-as cu taica-tu! Si apoi mi-a povestit ca e o expresie folosita frecvent, ca oriunde mergi poate aparea vreo babuta sau vreo mai putin babuta care s-o zica cu aceeasi convingere…
AndreeaB, sper din tot sufletul ca fericirea ta din plan personal sa fie vesnica, sa iti pastrezi jumatatea si sa iti intregesti inima cu adevaruri, asa cum meriti. Te tin de mana, sa fii puternica.
Simoniq, mi-e dor de tine si iti multumesc ca revii aici.
Lumi, cine stie, poate ne intalnim intr-o vara acolo… Nu ne-am oprit la Rohia acum, desi am trecut pe acolo, dar era lume multa, iar noi eram in mare graba, am fost insa la Rozavlea si la Surdesti, am vazut biserici superbe, cu pictura pe lemn si am promis sa revenim intr-un periplu al splendorii.
Irina, iti multumesc si te imbratisez.
Iuliana, probabil ca in zonele cele mai indepartate de tumultul si minciuna Capitalei mai sunt, rataciti, cativa urmasi ai dacilor liberi…
Je, draga mea draga…
Adelina, deci tu stii ca acolo e Raiul! Cu siguranta a ramas un strop de lumina a locului in inima ta.
citesc postarile tale dar nu prea comentez.insa acum mi-au curs lacrimile cand citeam.absolut profund
Draga mea,
ti-am scris un e-mail pe adresa alice@revistatango.ro. As vrea sa stiu ca l-ai citit, n-am altfel cum sa dau de tine. Îti las si eu aici o adresa de mail, vin spre casa, poate ne vedem cumva, poate…
Ce gust are vara ta?
Cu dor,
Angi
angelicalambru@yahoo.com
Ma bucur tare mult ca drumul tau cu trenul, despre care ai povestit asa frumos zilele trecute, s-a incheiat cu o asa emotionanta si frumoasa intalnire, ca ai intalnit oameni deosebiti….si poate ca, pana acum, nu a fost momentul potrivit sa va intalniti, poate ca daca s-ar fi petrecut cumva mai devreme, nu ar fi fost asa plina de emotie intalnirea voastra….ma gandesc ca toate au un timp al lor.
Alice, fotografia mea preferata e cea cu tine, Iza si Paul…se simte magia dintre voi. Sa-ti fie mereu asa cum ti-e acum!
Alice, esti una dintre putinele femei care ma inspira, SUNTETI unul dintre cuplurile care ma fac sa visez, sa fiu mai optimista, mai puternica, sa cred in iubire dincolo de orice! Se poate!!! – imi vine sa strig intregii lumi pesimiste, cand te citesc, cand va vad.
Sunteti superbi!
acum ma impart intre facebook si aici; recunosc ca mi-e mai comod sa scriu pe fb…
Buna dimineata,Alice ma bucur ca ai intalnit in sfarsit familia lui Paul.Stiu cum e sa fii etichetat si sa ti se atribuie unele vini inainte de a te cunoaste insa cu putin noroc toate acestea se vor risipi si vor deveni niste amintiri amare .La mine aceste amintiri revin de fiecare data cand mi se arunca o privire mai rece din partea lor:)
Ma bucur pentru Izuta ca a ajuns pe taramul copilariei tatalui ei,sunteti frumosi toti si peisajul e de vis,asemeni zonei in care locuiesc Maramuresul pastreaza inca frumusetea traditiilor.
Vin si eu sa spun ca ma bucur mult de excursia voastra pe meleagurile natale ale lui Paul. Cu certitudine, orice gand nepotrivit la adresa ta, s-a spulberat odata cu intalnirea aceasta. Esti jumatatea lui Paul, asa cum nimeni altcineva nu ar fi putut fi. Asa au inteles si neamurile lui, asa se vede din pozele postate. Poze superbe dintr-un taram de vis, frumos. Ce bine ca inca mai avem asemenea zone mereu imbietoare prin puritatea lor desavarsita.
Asa sa faci draga Alice, sa-ti gasesti timp pentru o intalnire cu fetele din zona, fete care tin la tine si te iubesc, fete care te citesc, fete care gasesc pe blogul tau, caldura si iubire multa, poate noi nu putem inm cuvinte sa oferim asa cum reusesti tu…si tocmai de aceea, poate doresc sa ne vezi ochii, sa ne vezi fata…eu ma voi constitui intr-un bun ghid al zonei, am functionat 20 de ani ca muzeograf la Muzeul Tarii Oasului…nu voi face rabat profesional la intalnirea pe care sper s-o avem mai devreme sau mai tarziu!
Un weekend binecuvantat, cu multe zambete si impliniri depline!
Alice, imi place atat de mult sa te citesc… scrierile tale sunt pagini de carte. Sunt povesti frumoase si atat de reale. Tocmai sinceritatea cu care scrii, tocmai zambetul pe care il pui in cuvinte este de fapt minunea.
Ai o familie superba!
Andres
Tasha, ce frumos! Sper ca intr-o zi, nu prea departata, sa ajung si eu in zona si sa ma bucur de frumuseatea ei. Cu permisiunea ta, mi-ar face deosebita placere sa te cunosc. Un week-end frumos cu soare! ( momentan ploua cu galeata la noi, la Timisoara ).
Alice, ce locuri frumoase! Ma bucur atat de mult pentru tine ca ai fost acolo si te-ai apropiat de familia lui Paul.
Un weekend minunat iti doresc!
De cand e lumea si pamantul e firesc si obligatoriu ca prin iubirea si respectul fata de jumatatea ta sa vina si clipa intalnirii ,cunoasterii si atasamentului inevitabil si de familia si rudele lui care devin si ale tale .La inceput e dificil si putin stresant dar cu timpul ti se lipesc de suflet si simti ca sunt acolo,in sufletul tau de cand lumea.Si una peste alta e frumos sa cunosti oameni mai ales ca aceste legaturi de sange se simt si vorba bunicii – sangele apa nu se face.Asta inseamna ca esti negresit mai bogata sufleteste dupa aceste intalniri mai linistita ca a venit si vremea aceea asteptata si ai trecut si peste aceste emotii ca si peste cele a unui examen dovedindu-ti tie inca o data ca e foarte important cat de deschisa iti este inima si cat de dispus sufletul sa incapa in el drag de lume in genere si in special de cei apropiati si dragi.Ma bucur ca aceasta calatorie ti-a implinit un gand ,ca rodul dragostei voastre a calcat pamantul originii sale trupesti si sufletesti.In sufletul tau mare nu putea sa nu se intample si acest lucru minunat.Vacanta minunata!
Alice ce frumos ai scris !Te imbratisez si ma bucur pentru seninatatea zilelor tale ,pentru fericirea voastra !Te port in gand,in suflet si astept clipa in care sa pot sa spun si eu ca sunt fericita!Ma bucur enorm pentru toti cei pe care dragostea-i tine de mana si iubirea in brate.Numai zile senine sa ai Alice ..fericite!Zeite dragi va imbratisez !
@Moi, cu mare drag te astept sa vii, nu vei ramane dezamagita! te asigur…marturisesc insa ca si mie imi place mult Timisoara, orasul parcurilor…minunat!
lasa-mi id-ul tau pe blogul meu si mai discutam in privat legat de acest lucru… comentariile de pe blogul meu sunt moderate,astfel incat nu il vad decat eu… oricum ma bucur sa stiu ca ti-a trezit interes zona noastra…
@Alice, stii cum spunea Arghezi” logodnica pe vecie, sotie niciodata”,ei bine Paul a vrut altfel, a vrut asa pentru ca va iubiti, astfel incat nu pot decat sa va doresc inca o data iubire vesnica pana la adanci batrinte!