Orasul tau de suflet
Posted by Alice Nastase Buciuta on Aug 6, 2010 in Confesiuni | 60 comments
M-am indragostit mai intai de Constanta si mi s-a parut cel mai frumos oras din lume. Mai tarziu, cand am ajuns pentru prima data la Iasi, m-am razgandit. Iar apoi a venit Timisoara, dragostea mea…
In primii 20 de ani de viata nu am calatorit deloc in afara granitelor, asa ca m-am bucurat, profund, temeinic, navalnic, de splendorile tarii noastre. M-am intors mereu plina de emotie in marele oras de la malul marii si am calatorit pe strazile sale de piatra cu versurile lui Ovidiu in suflet. Am revenit, iar si iar, in Iasiul imbatat de parfum de tei, evlavie sfanta invelita in pojghite de aur si nostalgii eminesciene, intrebandu-ma, dureros de trist: “Mai suna-vei, dulce corn, pentru mine vreodata?”. Si mi-am rasturnat de mai multe ori viata la umbra frumusetilor timisorene, ca si cum acolo mi-ar fi miezul de lume si de destin. Si abia dupa ce am inceput sa cunosc, rand pe rand, marile orase ale lumii, am ajuns sa ma sfasii intre mari iubiri. Cum sa stivuiesc in inima mea atatea locuri, atatea miracole?
Exista prea multa frumusete pe pamant ca sa putem alege cu adevarat un loc, un singur loc. Insa, categoric, exista pentru fiecare dintre noi cate o istorie care ne face sa iubim mai mult si mai mult un oras, unul singur, din lumea intreaga. Admir Budapesta pentru splendoarea Dunarii si a cladirilor sale, si pentru amintirile mele dulci cladite in nopti de nesomn impreuna cu Simona. Ma tulbura amintirea Parisului si a nevoii de dragoste pe care am trait-o acolo ca nicaieri altundeva. Mi-e cumplit de draga Genova, cu pravalirea marilor sale si sunt indragostita nebuneste de Venetia drumurilor de apa, pentru ca e superba, si pentru ca acolo m-am indragostit. In Ierusalim m-as intoarce mereu, in genunchi, sa ma rog la Sfantul Mormant, sa sarut Zidul Plangerii… Dar daca ar fi sa aleg un loc, unul singur, din intreaga lume, pe care sa-l asez in varful de iubire si admiratie al inimii mele, as alege Barcelona, orasul in care, printr-o minune, imi retraiesc astazi toate emotiile, toate bucuriile, toate sansele la fericire, spunandu-i La multi ani celui mai iubit dintre pamanteni, si marturisindu-mi, cu recunostinta, bucuria unor zile fara seaman pe lume.
Care este orasul tau de suflet, locul-liman in care te-ai intoarce mereu?
Moi,te tin de mana ,stiu ca simti!
Clujul e pentru mine orasul cel mai frumos,acolo sta baiatul cel mare,imi place sa merg acolo.Alice ai o familie f.frumoasa,felicitari!
http://www.youtube.com/watch?v=QdvfXWkvJUw&feature=related
Adrian Jacota – versuri Mircea Dinescu
Mai ştii cum te strigam pe-atunci
“icoana cu picioare lungi”
veneai pe râu sau râu erai
curgeai în mine până-n rai
cu limba preschimbată-n bici
vânam pe coapse iepuri mici
vânam prin pulpe fân mieriu
erai mireasmă eram viu.
Dar of of of desiş de ochi
acum de mine trag trei popi
carnea-mi miroase de pe-acum
a scândurică de salcâm
pe când mânzeşte muşti din cai
mie ţârăna-mi spune hai,
mie ulcica-mi spune blid,
iubire – măr rostogolit
Cristina S. voi veni la intalnirea cu tine din septembrie; astept sa vad ce stabiliti.
Alice, cu intarziere, dar cu dospit drag, iti urez sa iti traiasca omul, care e mai mult decat barbatul tau ! Sa va fie iubirea ca la inceput sau ca atunci cand v-a fost acolo sus, pe nori. Sa va traiasca fumusetea si frumusetile de acasa ! Sa lasati sa curga in continuare din pumnii vostri frumosul catre mainile noastre deschise !
Nu astepta de la meseriasi sa fie “meseriasi”. Cand nu mai poti, iesi in parc si priveste iarba si copacii. Lasa grijile pe mai tarziu.
Simona, tu m-ai facut cel mai mult sa rad ! Acum, cred ca tu m-ai facut cel mai mult sa plang!
Cristina Socaciu, mi-ai amintit cat de adanc se pot infige versurile si cat de dureros e sa le scoti!
Je, iti sunt alaturi si cred ca o femeie, puternica sau nu, o scoate la capat, oricat de greu de masurat ar fi prostia si indolenta din jur. Pentru ca e femeie. Si, fara ea, nici un instalator nu s-ar mai fi nascut
Orasul meu de suflet e Macin. Iubesc Londra, Barcelona, Praga sau Stuttgart, parte din orasele pe unde am fost. Iubesc mai mult Cairo. Iubesc cel mai mult orasul copilariei mele, Macin, pentru ca acolo am fost fericita ! Inconstient de fericita!
Sa aveti o zi cat mai catalana, Alice si Paul !
Ana
Scrieti superb. Va exprimti gandurile intr-un mod asa de placut, incat cred ca sunteti un mare sprijin moral ‘intr-o clipa de prabusire a inimii’ . :*
Am doua orase de suflet… unul in care merg in fiecare cu aceeasi placere imensa… Constanta. E orasul aproape de mare, orasul care, daca inchizi ochii, poti auzi chemarea marii…
Si mai este un oras in care nu am ajuns, dar la care visez si sper ca in curand sa il vad. Barcelona. Nu stiu cum, nu stiu cand a devenit orasul perfect, idealul, superbul. Si cu cat mi se pun mai multe piedici in a ajunge acolo, cu atat il doresc mai mult…
Si vei spune ca sunt oarecum dusa cu pluta… Al 3lea oras in lista este bucurestiul asta aglomerat si nebun. E orasul in care ma intorc mereu cu bratele deschise, il iubesc si il plang pentru batjocura cu care il trateaza unii dintre noi…
Seara frumoasa,
Andres
M-am indrgostit de pitorescul oras Brasov din intamplare si nu de bunavoie. Acolo a trebuit sa merg sa ridic prima mea diploma de absolvire a unei universitati. Insarcinata in luna a sasea, in miez de vara torida. Sufeream si asa de teribila depresie si atacuri fulgeratoare de paranoia. M-am certat tiganeste cu secretara de la facultate explicand-ui birocratei ca nu am nervi si bani de irosit prin trenurile prea prafuite, in zadar. Dusa am fost, sotul meu nu putea lipsi de la munca asa ca am purces de una singura. Trenul pleca de la noi la 4 a.m. si am cam motait pe scaunul incomod, cu tapiterie scortoasa si extrem de uzata. Pe la 6 m-am trezit speriata, ca picata cu ceara, fie din vreun cosmar paranoid, fie datorita vreunui sforait iolent prin vecinatate. Ajunsa in gara, cu dureri de genunchi (gratie genelor materne) si migrene depresive nu tanjeam decat dupa o cafea tamaduitoare si un shake delicios de banane (deh…eram gravida..). Mare mi-a fost uimirea sa gasesc taman la doi pasi de gara o frumoasa terasa, pustie (exact pe gustul meu) din care rasuna mangaietor muzica Budha Bar. Ospatarita a fost neasteptat de amabila, cafeaua savuroasa si shake-ul, un extaz. Am iesita de acolo ametita de atata placere si am abordat un taximetrist pentru a ma planta in fata sediului facultatii. Mi-a explicat binevoitor cum ca nu e nici un deranj pentru el dar ar insemna o inutila ocolire. Daca traversez in sens invers gara, trec prin peron s.a.m.d. in 15 min ajung acolo. Perplexa, ma execut si ajung la destinatie. Acolo, sa nu-mi vina sa cred. Am fost preluata politicos si rapid, rezolvata eficient. Aveam tren de intoarcere abia peste patru ore. Am luat orasul la pas intreband ici si colo, cum ajung in centru, unde e Biserica Neagra si altele. Am servit pranzul pe o superba terasa din care am privit naucita crestele muntilor dupa ce mi-am bulbucat ore intregi ochii de uimire si porii de placere la un asemenea oras frumos, curat si extrem de civilizat. Ma reantorc oricand cu mare drag si mereu am sentimentul ca sunt acasa.
Am simtit nevoia sa ma intorc doar ca sa pomenesc despre una dintre lecturile de suflet, ale copilariei lipsita de calatorii, din orasul pe care il iubesc. Acolo ma asteapta, mereu, mama.
Oraşele nu seamănă între ele nu pentru că sunt aşezate diferit geografic, nu pentru că parcurile şi clădirile lor urmează stiluri diferite sau pentru că istoria lor a fost de fiecare dată alta – toate acestea nu sunt decât consecinţe neglijabile sau neînsemnate premise: oraşele nu seamănă între ele pentru că au, fiecare, un alt suflet, inefabil, care nu poate fi comparat.
(Ana Blandiana în Oraşe de silabe)
Mi-am lasat inima la Florenta !
Florenta…Firenze…Florence.Trei orase intr-unul singur. Acelasi loc minunat intreit de atatea nume…Un oras cum nu mai exista altul.Istorie respirata si filtrata prin suflet,ochi si minte.L-as numi orasul perfect,oras romantic si fermecator ,orasul inimii mele.
Am ajuns acolo intr-o dimineata racoroasa de toamna tarzie,la inceput de noiembrie ,o dimineata totusi insorita si frumoasa, tocmai potrivita pentru a cunoaste un oras.Imi dorisem atat de mult sa ajung acolo incat nici nu-mi venea sa cred ca in sfarsit venise clipa aceasta ,clipa mea.Am inteles din prima privire ca e un oras altfel decat celelalte mici orasele italiene pe care le mai vazusem pana atunci.Era diferit de toate, care mi se paruse mie, semanau oarecum intre ele ca niste surori ce erau:ASSISI, SAN MARINO,LORETO,PERUGIA ;toate orasele cocotate pe dealuri cu stradute spiralate urcand spre centrul lor istoric cu cetati ,adevarate cazemate ridicate pe stanci ,inaltate teribilist in imposibile unghiuri, zidite parca in ciuda gravitatiei insasi.FLORENTA nu era asa…Se intindea dimpotriva intre dealuri ,intr-un fel de campie destul de vasta cat sa cuprinda asa o minunatie de oras.Lasasem masina undeva la periferie si cu aparatul foto si o harta turistica am pornit-o pe jos in labirint de strazi si piatete,cu denumiri care rostite sunau atat de melodios ca-ti venea sa le strigi in gura mare ca la opera.Stiam unde vroiam sa ajungem,nu stiam cum ,dar nu avea nici o importanta …era atat de magnific tot ce vedeam.Firesc ca trebuia sa ajungem la Arno minunatul rau ce-si trece falnic undele de atatea veacuri pe sub poduri celebre si batrane:Ponte Vecchio,Ponte S.Trinita,Ponte alle Grazie…Spre marea mea rusine n-am sa pot reface pas cu pas traseul,pelerinajul meu prin orasul floare.Nici nu-i de mirare la cat de vrajita eram la fiecare pas ,ba de o cladire superba,ba de o piata sau o strada,o Via ce purta un nume celebru al cuiva celebru la vremea lui,ba un Palazzo care imi amintea de cate o carte pe care o citisem cine stie cand…Eram naucita de atata frumusete adunata acolo la un loc , atatea palate ingramadite intr-un singur oras cate nu vazusem eu intr-o viata de om…Palazzo Strozzi,Palazzo Pitti,Palazzo Vecchio si mai cate …orasul palatelor,al florentinilor care au stiut sa ridice palate care sa dureze atata puhoi de ani.Abia cand am ajuns in Piazza Duomo am inteles misterul.Atunci, cand ochii mei au intalnit minunea minunilor,Catedrala Santa Maria del Fiore,am stiut ca voi iubi acest oras ..per sempre.Era dincolo de orice inchipuire dantelaria de piatra ce mi se inalta inainte,flori daltuite parca de maini neomenesti ,ogive,ferestruici,bolti si arcuri toate intr-o ingemanare ce-ti taia respiratia.De asta se numeste Firenze..mi-am spus atunci in gand, pentru ca e insusi un buchet de flori zidite in piatra pentru eternitate.Am stat acolo naucita de asa splendoare ,intrebandu-ma ce oameni au putut visa asa lucru …si ce alti oameni apoi l-au putut broda din stanca si piatra !?Te vezi pe tine atat de mic langa o asa minune si simti ca e binecuvantare divina sa fi acolo,chiar si-o clipa macar.Te incearca o mandrie fireasca gandindu-te ca acolo au trait asa romanii(latinii ,spun acum italienii)jumatati strabune de-ale noastre.
Florenta ,Florence, Firenze…orasul etern al inimii mele latine!