Orasul tau de suflet
Posted by Alice Nastase Buciuta on Aug 6, 2010 in Confesiuni | 60 comments
M-am indragostit mai intai de Constanta si mi s-a parut cel mai frumos oras din lume. Mai tarziu, cand am ajuns pentru prima data la Iasi, m-am razgandit. Iar apoi a venit Timisoara, dragostea mea…
In primii 20 de ani de viata nu am calatorit deloc in afara granitelor, asa ca m-am bucurat, profund, temeinic, navalnic, de splendorile tarii noastre. M-am intors mereu plina de emotie in marele oras de la malul marii si am calatorit pe strazile sale de piatra cu versurile lui Ovidiu in suflet. Am revenit, iar si iar, in Iasiul imbatat de parfum de tei, evlavie sfanta invelita in pojghite de aur si nostalgii eminesciene, intrebandu-ma, dureros de trist: “Mai suna-vei, dulce corn, pentru mine vreodata?”. Si mi-am rasturnat de mai multe ori viata la umbra frumusetilor timisorene, ca si cum acolo mi-ar fi miezul de lume si de destin. Si abia dupa ce am inceput sa cunosc, rand pe rand, marile orase ale lumii, am ajuns sa ma sfasii intre mari iubiri. Cum sa stivuiesc in inima mea atatea locuri, atatea miracole?
Exista prea multa frumusete pe pamant ca sa putem alege cu adevarat un loc, un singur loc. Insa, categoric, exista pentru fiecare dintre noi cate o istorie care ne face sa iubim mai mult si mai mult un oras, unul singur, din lumea intreaga. Admir Budapesta pentru splendoarea Dunarii si a cladirilor sale, si pentru amintirile mele dulci cladite in nopti de nesomn impreuna cu Simona. Ma tulbura amintirea Parisului si a nevoii de dragoste pe care am trait-o acolo ca nicaieri altundeva. Mi-e cumplit de draga Genova, cu pravalirea marilor sale si sunt indragostita nebuneste de Venetia drumurilor de apa, pentru ca e superba, si pentru ca acolo m-am indragostit. In Ierusalim m-as intoarce mereu, in genunchi, sa ma rog la Sfantul Mormant, sa sarut Zidul Plangerii… Dar daca ar fi sa aleg un loc, unul singur, din intreaga lume, pe care sa-l asez in varful de iubire si admiratie al inimii mele, as alege Barcelona, orasul in care, printr-o minune, imi retraiesc astazi toate emotiile, toate bucuriile, toate sansele la fericire, spunandu-i La multi ani celui mai iubit dintre pamanteni, si marturisindu-mi, cu recunostinta, bucuria unor zile fara seaman pe lume.
Care este orasul tau de suflet, locul-liman in care te-ai intoarce mereu?
Daca pana acum nu am avut posibilitatea de a ajunge prea departe in lumea asta larga,desi cateodata mi-as dori poate sa traiesc experienta implinirii unui vis,sa ajung acolo unde visez sa ajung…
Ce pot sa spun cu certitudine este ca exista doua locuri unde am trait sentimentul acela de “acasa”,unde am simtit ca ma regasesc si unde imi doresc sa ajung de fiecare data cand sunt ori trista ,ori vesela ,cand imi doresc liniste ,cand vreau sa fiu doar eu cu mine…
Cetatea Histria si Neptun (extrasezon)sunt locurile ideale in care ai atata liniste incat auzi istoria si propriile ganduri!
Sunt atatea locuri in care sufletul meu a ramas incat mi-e foarte greu sa aleg…
Iubesc orasele in care mai gasesc urme de trecut , fara blocurile STAS sau in cel mai bun caz cladiri din sticla…
In fiecare oras in care am fost mi-a placut sa regasesc strazi cu case vechi care poarta in ziduriele lor povesti de zeci sau sute de ani…
M-as reintoarce mereu si mereu la Roma si Florenta
M-as reincarca de frumos si de liniste la Praga
As da orice sa se pastreze insulele de case vechi din Bucuresti si as reveni acolo mereu si mereu…
Dar as pleca acum, neconditionat intr-o clipa la Paris pentru ca acolo am senztia ca dragostea pluteste in aer
Orasul meu de suflet e Brasovul. M-as intoarce mereu la Brasov. E orasul studentiei mele.
La multi ani, Paul! Te imbratisez, Alice! Sa va iubiti mereu…
Barcelona, orasul in care, parca si tristetea e mai usor de indurat… De cate ori ajung in Barcelona, urc in Tibidabo, orasul privit de acolo, nu se compara cu nimic altceva. Am spus-o de mai multe ori, mi-ar fi placut sa ma fi nascut in Barcelona, sa pot lua metroul si sa ajung langa mare, sa ma plimb prin parcul Guell, sau pe Rambla, prin cartierul gotic, prin nenumaratele locuri splendide, care te lasa fara suflare.
Dar orasul sufletului meu, ramane Sighisoara, orasul unde am fost fericita cu adevarat. Orasul in care, pot sa ajung in doua ore, cand vreau sa ma plimb singura prin locurile care mi-au ramas adanc in suflet.
Alice – cea mai draga, intai: La Multi Ani! celui mai iubit dintre pamantenii tai…
Va doresc la fel, sa va dea Dumnezeu iubire si sanatate.
Despre orase, cred ca abia acum voi vedea cele mai frumoase fotografii cu Barcelona. Inca nu am fost acolo. Nici in Muntenegru, unde imi doresc sa ajung, si unde printr-un exercitiu de imaginatie, cred ca voi fi fericita…atat cat pot fi fericita singura (desi mi-as dori sa poata si mai ales sa vrea sa vina cu mine cine imi tot spune ca sunt atat de grozava, dar din cand in cand – adio).
Orasul pe care l-am iubit prima oara a fost Constanta, apropierea Marii, cand inca prea mica sa fi citit Zorba Grecul, am simtit la fel, ca Marea e numai a mea.
Apoi, dupa ce multi ani am trait numai fascinatia Marii, stiu ca imi este pentru totdeauna in suflet Timisoara si toate imprejurimile ei cu lumina calda si buna…aici am fost atat de indragostita, ca nu imi amintesc decat lumina si culori, desi stiu fiecare piatra si fiecare loc din orasul care e si al dragostei mele.
Ma gandesc cu strangere de inima la Paris – il voi iubi mereu, l-am iubit intai prin Cartea Mironei…am simtit dureros nevoia de dragoste acolo, si acum se citeste asta in fotografii.
Apoi, fara nici o poveste la mijloc, imi place nebanuit de mult Brasovul.
Stiu sigur ca as iubi si Iasiul, am fost acolo in anii mici de scoala si nu stiu cum, nu imi mai amintesc nimic, asa ca o noua calatorie ar fi binevenita.
Dar daca ar fi sa aleg un loc unde m-as intoarce mereu, cred ca acela ar fi apropierea Marii, imi place sa privesc marea, sa ii aud freamatul si linistea.
Uau!!! Chiar sunteti atat de aproape de mine?! Eu locuiesc in Tarragona, 100 km spre sud din Barcelona.
Intr-adevar, Barcelona e superba, dar…Tarragona…incet-incet si-a gasit loc in inima mea si concureaza cu Parisul, orasul perfectiunii si al desavarsirilor. Nu stiu cat timp aveti la dispozitie si care este itinerariul vostru, dar in Tarragona puteti ajunge cu trenul in mai putin de o ora. Si va asigur ca nu veti ramane dezamagiti. Va enumar numai cateva dintre punctele interesante care atrag turistii din intreaga lume: Circul, Amfiteatrul si Forumul Roman, Les Murralles, Catedrala Gotica , partea medievala a orasului ale carei stradute imi mai alina dorul de Sibiul meu iubit, Rambla Nova care se termina superb si pe neasteptate cu El Balcó del Mediterrani: un balcon la propriu, care se afla la o inaltime de…vreo 50m, cred (stau f prost la capitolul aprecierii distantelor!!!) si sub care se intinde mare, albastra, superba, Marea…Inima imi sta in loc de cate ori ajung acolo…si asta se intampla aproape zilnic! De aici de sus se zareste portul si Serrallo, el Barri dels Pescadors si departe, in stanga, muntii ce ne despart de Barcelona si in dreapta, muntii ce fac trecerea spre sudul Catalunyei, spre Delta d’Ebre. Si…ar mai fi atatea…dar sper sa va fi trezit curiozitatea de a cunoaste Tarragona (prima colonie romana in Peninsula, care se numea Tarraco). Un oras ce respira istorie, cultura si…mare!
Si…in cazul in care timpul si curiozitatea va permite sa ajungeti in Tarragona, as fi mai mult decat incantata sa va cunosc. Am devenit dependenta de web-ul revistei si de coffee-chat, desi de foarte putine ori imi iau inima in dinti sa scriu cate ceva. Dar randurile tuturor celor de aici ma ajuta sa ma simt mai aproape de casa si, cel mai important, ma ajuta sa nu uit nici un moment sa apreciez ceea ce viata mi-a oferit pana in prezent: iubire adevarata. Iubire care acum are trei nume: EL (cel asteptat dintotdeauna, cel care a depasit orice asteptare), un puiut asteptat aproape 3 ani de zile si … o printesa care crestea in mine pe neasteptate, pe nestiute, in perioada in care iti citeam fericirea de a fi insarcinata cu Izuta. Asta sunt eu: Alex G. din Tarragona!
La multi multi ani! pt amandoi.
Dupa ce am vorbit si am visat despre orase de suflet, ma tot gandesc daca e potrivit sa spun ceea ce as vrea acum…dar sunt si ma simt incredibil de singura, caci potrivit nu e sub nici o forma.
Alice, te rog iarta-ma, caci nu vreau sa picur otrava…
Mi se intampla ca daca la serviciu, legea si postura imi dau prilejul sa pot media, tine sub control si rezolva tot felul de conflicte care apar, in viata particulara, legi nescrise dar cu mult mai greu de indurat, ma fac sa devin total neputincioasa. Atunci oamenii ma judeca asa ca pe o femeie singura ce ma aflu.
Am citit de multe ori cu voi, si am rezonat la faptul ca da, imi e mai usor sa indur greutatile singura, decat frumusetea lumii…Cu toate astea, intr-un loc frumos pot visa inca la o nevenita iubire splendida, pe cand in mijlocul problemelor caut sa imi gasesc rezolvari ce greu vor sa vina si sunt nevoita sa infrunt aroganta si nesimtirea celor care ma catalogheaza doar asa: e singura… o putem lovi, o putem infrunta, ii putem arunca vorbe urate si mizere caci nu are cine sa o apere.
Tocmai mi se intampla asta azi, intr-un bloc asezat la capatul pamantului.
M-am intrebat mereu – caci ma intreaba lumea – cum dupa 10 ani in care am avut o functie suficient de grea, nu am fost in stare sa imi asigur un trai mai imbelsugat si mai fara griji…Nici acum nu sunt in afara sistemului, desi posibilitatile imi sunt mult limitate…pur si simplu nu am reusit sa muncesc pe bani multi, dimpotriva, am muncit mult pe bani putini. La inceput imi spuneam ca sunt tanara si ca am ocazia sa imi fac un nume, apoi am vazut ca am ramas cu un nume care suna de multe ori a lefter, chiar daca deschide o multime de usi si rezolva randuri de probleme.
Stau intr-o camera intr-un cartier aproape mizer, cu vecini care umbla vesnic duhnind a alcool, si de cateva zile imi picura apa din tavan. S-au plimbat intre mine si etajul vecin cativa instalatori, au vazut, au spus, au plecat…nu stiu cine mirosea mai rau a bautura, vecinii implicati cu tevile sparte sau instalatorii atotstiutori dar fara vreun indemn la munca…Am o gaura in tavan, e weekend si mai toata lumea are telefonul inchis, sau oricum pus sa nu sune ca sa nu produca deranj.
Luni toata ziua si o buna parte din noapte nu pot fi acasa, caci am la serviciu de executat treburi care nu pot suporta amanare, decat daca as muri, dar nu sunt moarta si pana luni a tot fost timp la dispozitie sa se rezolve orice.
Vecinul implicat, vazand ca sunt singura si fara aparare – pensionar de timpuriu – imi striga ca sunt curva si ca de asta nu stau pe acasa, ca ce munca e aia pana noaptea tarziu…
Administratorului i se face mila si imi cere el cheia de rezerva…respir usurata – stie unde lucrez si probabil isi imagineaza ca nu pot pleca asa de capul meu…
Astept sperand din toata inima ca astazi sa se repare cat mai mult din tevile defecte, tavanul sa nu imi cada de tot in baie, sa nu imi sparga in drumul lui alte obiecte specifice baii si sa ma coste timp si bani, consum de nervi si trasaturi in plus.
Dintr-un Bucuresti otravit de caldura, imi dau seama cat de greu imi e uneori sa fiu singura…ca daca intr-un loc frumos imi este greu sa indur atata frumusete singura, acolo pot visa inca la o poveste care nu a venit sau nu a vrut sa ramana in viata mea…dar asa, sunt la mana lenesilor care mai lenevesc un pic sub protectia faptului ca eu sunt fara aparare, si prin urmare – ce le pot face, cu ce ii pot constrange, impresiona…
Am umblat de-a lungul timpului in aproape toata tara si din fericire am vizitat si cateva orase din Europa.Mi-a placut foarte mult Roma,are ceva aparte.Pastrez acest oras in suflet deoarece este primul oras din Europa in care am pus piciorul.Budapesta este un oras frumos de asemenea.Am vazut multe locuri frumoase de care imi amintesc cu drag,m-am bucurat de multe rasarituri si apusuri pe malul marii,m-am bucurat de un frumos curcubeu la poalele muntilor.
Totusi…nici un loc de pe pamant nu ma face sa ma simt mai bine decat locul copilariei mele…un sat intr-o zona de deal,un sat ce poarta toate amintirile copilariei mele,suspinele primei iubiri,toate framantarile mele ascunse.Acolo este sufletul meu,acolo a ramas o parte din mine.Cand eram mica si cineva ma intreba cum imi imaginez Raiul,gandurile mele fugeau catre satul in care am copilarit,satul unde ma intorc intotdeauna cu drag.
Uf! “Je”….ce trist…nu pot decat sa spun ca imi pare rau si ca incerc sa-mi imaginez prin ce treci, desi nu te pot intelege pe deplin pt ca nu am trait niciodata ceva asemanator. Dar e trist, foarte trist cand afli ca persoane deosebite, speciale, asa ca tine, trec prin astfel de situatii.
Nu pot decat sa iti trimit un gand frumos, mult soare si iz de Mediterana. De aici…de departe…unde eu mi-am aflat o a doua casa…
“Je”,povestea ta este foarte trista dar adevarata din nefericire…Acum stau si ma gandesc la faptul ca multe orase mari si frumoase ascund drame mult mai profunde decat a ta.Noi suntem doar niste trecatori,ne vedem de drum fara a sti insa ce se ascunde dincolo de niste ziduri….Incerc sa nu ma mai gandesc,incerc sa nu mai vad batranul de la coltul strazii care cerseste pentru a avea o paine,refuz sa mai vad o pisica moarta de foame care miorlaie tanguitor spre mine sau un biet catel pe care un suflet hain l-a aruncat in strada……ma doare sufletul dar nu mai am unde sa duc atataea pisici si atatia caini pentru ca risc sa ma dezmosteneasca ai mei…Am deviat putin dar si aceste lucruri fac parte din “farmecul” Romaniei,sau mai bine zis al oraselor din Romania.E vorba de fata vazuta si nevazuta a lucrurilor…..
Je, sant si eu aproape de tine. Spune-i vecinului tau ca tu trebuie sa muncesti asa de mult ca sa poata el sa stea bine merci la pensie de tinerel. Si te rog – vezi mai mult partea plina a paharului, pentru ca, are si singuratatea avantajele si frumusetea ei. Ai grija de tine!
Je, eu am prietene in Bucuresti. Daca crezi ca te-ar putea ajuta cu ceva, trebuie doar sa-mi spui si eu le voi ruga sa ia legatura cu tine. Si stiu ca daca le va sta in putinta, vor face tot posibilul ca sa rezolve problema ta.
Intind mana spre tine…
Ma bucur ca avem in comun si dragostea pentru Barcelorna. Mi-a placut Parisul, am ramas suprinsa de frumusetea Budapestei, mi-au placut Lisabona, Salzburgul, Viena, Berlinul, stiu ca nu am vazut inca frumusetile oraselor italiene, a oraselor nordice, a multor orase europene si probabil ca multe nici nu le voi vedea. Dar in Barcelona am trait o senzatie extraordinara, nu numai frumusetea orasului in care amprenta lui Gaudi e de necontestat dar felul in care oamenii se bucura de viata nu l-am mai intalnit nicaieri. A fost singura vacanta in care am pierdut notiunea timpului, nu mai stiam cand trebuie sa mergem acasa si nu mai stiam daca ar mai trebui..sa mergem acasa. Acolo, in Barcelona, visez sa traiesc candva macar anii de batranete.
La multi ani , Paul bun si iubitor ! (iti spun si azi, si maine….)
Sa aveti bucurii alese, impliniri pe masura sufletelor voastre, si sa va ramaneti liman pe de-an-ntregul unul – celuilalt !
Viata frumoasa si minuni traite !
La multi ani,Paul!La multi ani,Alice!La multi ani,pentru iubirea voastra mare!Alice,sa-ti traiasca printul tau si sa te iubeasca asa cum doar sufletul tau insetat de iubire merita iubit,sa fie fericit langa tine,sa fii fericita langa el,sa-l iubesti,sa te iubeasca si sa te doreasca la nesfarsit ,sa ramaneti pereche ,sa fiti aceleasi destin implinit !Visez ca intr-un colt din sufletul tau sa fiu cu tine acum la Barcelona,orasul sufletului meu!Am vazut multe minunatii din lumea asta dar Barcelona e locul unde as vrea sa ajung zi de zi,sa ma ma imbat cu atata frumusete.Gaudi e artistul meu preferat si cum as putea visa un alt loc decat Barcelona,orasul minunilor lui,orasul culorilor si al veseliei!Nu ma satur niciodata sa privesc lucrarile lui,ireal de frumoase,nu pot iubi ceva mai mult decat Barcelona!Alice,viata frumoasa sa ai si toate minunile lumii sa le vezi mereu brat la brat cu Paul,sa nu te mai doara nicicand vreo frumusete de care nu va puteti bucura impreuna!Zile insorite,cu bucurii implinite brat la brat!
Va multumesc tuturor pentru ganduri…le-am citit plangand…Cred ca stim cu totii ca este vorba despre un integ sistem care trebuie schimbat, ajustat, ajutat sa mearga. Nu stiu daca mai e cazul sa va mai spun ca intre orele 14 si 17 instalatorii au respectat cu sfintenie legea si au plecat acasa sa nu deranjeze linistea publica. Am oftat inutil la acest anunt. Din tavan pica marunt apa de la scurgerea de sus, proprietarii apartamentului cu pricina sunt nervosi-nervosi ca mai toti colocatarii dragului nostru oras.
Sper sa se intoarca totusi instalatorul si sa poata face ceva in dupa amiaza asta.
De ani de zile vad cum cate ceva care implica munca fizica se fragmenteaza pe zile nefiresc de lungi. Cand mi-am renovat casa – desi e o singura camera – au durat luni intregi de parca se renova tot cartierul. La fel, daca e vreo defectiune la sistemele de utilitati – apa, energie, gaze – vin echipe intregi de meseriasi care stau cu lunile pe teren tinand incurcati pe langa nepasarea lor alti oameni, alte treburi.
Dar asta e tara in care traim – si eu am nimerit in zona ei cea mai mizera – si m-am intrebat mereu cum si ce as fi putut sa fac ca sa schimb macar un pic din starea aceasta de fapt…
Cred ca am mai spus devenind obsesiva ca m-am straduit acolo pe unde am trecut, sa nu ma comport ca turma si sa incerc sa m apun in pielea altor personaje, ca sa inteleg, ca sa ajut, ca sa lucrez cu sufletul, ca sa fac fata onorabil imprejurarilor si atunci cand nu ma ajuta procedurile…Pana acum, stradania mea cred ca a fost in zadar. O spun cu toata amaraciunea ultimilor zile.
Va rog sa ma iertati ca mi-am expus neputintele asa public. Dar m-am simtit de nedescris de neajutorata, ca nu am putut sa convind pe nimeni sa se apuce serios de treaba…era si greu dealtfel…instalatorii trebuiau sa sparga, vecinul sa suporte deranjul, sa aiba bani, echipa sa stie sa remedieze, eu sa am timp sa ii pazesc…Ca nu stiu cum se face ca majoritatea oamenilor de pe langa mine nu mai muncesc – dar se vaita ca nu au de nici unele – sau sunt liber -profesionisti, proprii lor sefi, cu timp berechet la dispozitie si cam atat.
Cred ca asta e ziua cand m-am simtit cel mai singura si neajutorata…caci eu personal nu am putut sa fac si sa misc nimic. Mai sper ca Cineva, acolo sus, ma iubeste si ca peste un timp imi voi da seama ce fel de lectie a fost asta.
Orasul meu de suflet este Parisul, m-as intoarce acolo oricand.
http://fashionstylebeautyandmore.blogspot.com/2010/03/paris-orasul-luminilor.html
M-am intors din nou, ca am uitat sa spun, Cristina S, caci in momente din astea cred ca e nevoie de prieteni, nu de prietene…Caci instalatorii sunt numai de genul masculin, si ca sa ii miste ceva ar trebui tot din genul lor sa fie, pe o femeie gandindu-se ca o pot minti usor.
In mod absolut ciudat, de fapt nu chiar ciudat, dar prin natura meseriei, eu am niste colegi care mi-au devenit amici, apoi buni amici, si nu stiu cand am inceput sa ii numesc prieteni…Dar cand e vorba de treburi oarecum casnice, se feresc sa ajute, pt ca ii cearta sau doar pt a evita certuri cu nevestele, cu iubitele…Unul dintre ei chiar imi e prieten bun…m-ar asculta povestind ce mi se intampla ore in sir si m-ar imprumuta cu bani pt orice treaba sau pt orice capriciu…dar daca as avea nevoie de persoana lui in fapt – cum un barbat m-ar fi ajutat acum – nu ar putea sa treaca limita asta niciodata…Ar incepe cu vorbele acelea, jumatate adevarate, ca la cat sunt eu de puternica, nu am cum sa nu fac fata si acestei situatii.
Azi, pe perioada cat a fost pauza sa nu se strice linistea publica, ma gandeam ca nu pot apela la nimeni in situatii limita, si am simtit mai mult decat oricand lipsa unui barbat – de orice fel – in viata mea…Caci tata e departe, vreun frate nu am, iar cu varul meu cu care am copilarit si care sta la 5 km de mine, nu stiu cum si cand, in anii tulburi ai adolescentei noastre – dar treptat si definitiv – ne-am departat.
Marturisesc cu sinceritate ca nu am prea calatorit, pana acum, ca sa pot sa-mi permit sa aleg, dintre marile, micile, frumoasele orase ale lumii unul care sa-mi fie mereu in suflet. Asa ca eu iubesc neconditionat Iasiul meu natal, cu frumusetile-i si cu poeziile-i scrise pe sub tei, pe banci, prin parcuri. Si traiesc o dragoste necunoscuta, neimpartasita cu Parisul din cartile pe care le-am citit si in bratele caruia as vrea sa ajung negresit, undeva, candva, curand.
Dar, dincolo de preferintele noastre, ale tuturor, eu cred ca fiecare oras isi are istoria, si farmecul, si poeziile sale care seduc mereu cate-un calator cu inima vesnic deschisa pentru cate-o indragosteala de-o clipa, de-o vacanta, de-o viata, uneori. In plus, de fiecare tinut vizitat, ne leaga pe fiecare cate-o intamplare, o lacrima, un suras, o iubire pierduta, o iubire castigata, iar asta ingreuneaza mereu alegerea unuia singur pe care sa-l asezam in varful preferintelor noastre. Pentru ca fiecare oras este frumos, in felul sau, asa cum fiecare femeie este frumoasa, in felul ei unic de-a fi.
PS: La multi ani, Paul! Trimit de aici, cu bratele deschise, toate urarile de bine si toate fericirile lumii care sa se reverse negresit asupra familiei voastre frumoase!
Je, ma gandeam si eu la acest lucru zilele astea. Am avut (nu multe, din fericire) situatii-limita in care mi-am dat seama ca nu am pe cine sa sun, cui sa cer ajutor -rudele sunt departe, prietenii din copilarie la fel, iar amicii mai noi sunt prea putini, prea recenti, incat sa-i pot suna in miezul noptii…nicidecum sa-i scot din casa…ce explicatii ar putea da unei familii care nu ma stie foarte bine? Incerc sa nu ma gandesc la asta prea des si sper sa nu o faci nici tu. E deprimant. M-am mutat la casa mea (impropriu spus “casa”) acum trei ani si, inafara de parintii mei care au putut sta doar cateva zile, “prietenii” de sex opus s-au dovedit a fi mai greu de apelat. Asa ca sunt experta in echipe de muncitori, promisiuni si nervi. Dar asa cernem, cernem pana ramanem singuri.
Orasul meu de suflet, desi am fost in multe alte locuri coplesitoare prin splendoarea lor, ramane Geneva. Am vazut-o o singura data, cand am implinit 29 de ani, am stat putine ore, dar am fost fericita. Nu stiu daca m-as mai putea intoarce la Geneva, dar sper sa se intoarca fericirea la mine. Cand o vrea.
La Multi Ani pentru Paul, Alice! Numai vise implinite in doi!
La multi ani fericiti si plini de cele mai frumoase fotografii din lume!
Orasul de suflet nu este neaparat cel in care ai vrea sa si traiesti….
Mi-a placut Parisul, orasul luminilor si al indragostitilor, dar….nu, nu as putea sa traiesc acolo.
Pt vacanta – da, pt locuit – ba.
Mi-a placut mult Tel Aviv.
Ierusalimul in care si eu m-as intoarce in genunchi sa-i multumesc lui Dumnezeu pt implinirea tuturor rugaciunilor mele .
La fel m-as intoarce cu drag si cred ca as putea ramane in Lourdes, loc fermecat si …fermecator.
O, doamne!
Mi-a placut mult Praga.
Dar m-as intoarce si cred ca as putea sa traiesc intr-un orasel minunat, Colmar, din Alsacia .
M-as intoarce si as putea sa locuiesc intr-un orasel superb -Bar le Duc, vazut in iarna cu draga de Dalila.
Mi-a placut mult Verdun , la 2 pasi de Bar le Duc.
Imi plac oraselele mici, de provincie,Franta are din belsug locuri minunate, le ador si cred ca as putea trai in oricare….
Imi place mult Oradea , Clujul cel curat si frumos, Sibiul cel cu oameni minunati si rigurosi, iubesc Iasiul cel cu 7 coline, iar Timisoara, da, Timisoara este si orasul iubirii pe care o traiesc acum…..cum sa nu-mi placa ????
Cred ca orasul sufletului nostru este orasul in care ne simtim fericiti, impliniti, iubiti.
Mi-a placut mult si Alba Iulia si Sighisoara, da, alt oras al iubirii….
Oare orasul sufletului meu poate fi cate un pic din fiecare ?????
Dar cred, cred cu tarie ca orasul sufletului meu ramane acela in care as putea trai linistita, pana la adanci batraneti langa omul care -mi lumineaza fiecare clipa a existentei.
Si nu prea conteaza daca este X sau Y.
Poate fi orasul nostru si atat.
Acum m-am indragostit de Balcic.
Da, da, e minunat Balcicul, te simti regina prin parcurile reginei Romaniei.
SI , pt ca iubesc “Panza de paianjen”, pe Cella Serghi si povestile ei fermecate, da, de o mie de ori da, cred ca as putea ramane sa traiesc in Balcic.
Va invit cu drag in Balcicul meu drag.
Da, Dalila, stiu, tu m-ai trimis in Balcic si bine mi-ai facut.
Si tie Felice, mii de multumiri,
E minunat cu adevarat.
Bat la usa ta la miezul noptii, n-am sa intru, am sa raman in prag cateva momente si, peste umarul tau, am sa-i spun LA MULTI ANI lui Paul, apoi am sa-ti spun si tie cat te iubesc si cat iubesc felul in care iubesti tu, felul in care ne-ai invatat pe toti sa iubim.
Cand orizontul meu se ineaca in colburi bizare, ma uit la dragostea voastra si privirea mi se limpezeste la loc, inima imi iese iar din cotloanele temerilor, si va multumesc imens, iubitii mei Alice si Paul, pentru tot ceea ce altfel n-as fi stiut, n-as fi crezut.
Alice, te rog sa-mi permiti ca cel dintai gand al meu sa-l indrept catre Paul urandu-i din inima LA MULTI ANI! Totodata va doresc ca scurta voastra vacanta prin Barcelona sa ramana o amintire de desavarsita fericire.
Referitor la intrebarea ta, raspunsul meu ar fi scurt si la obiect. Orasul meu de suflet si de domiciliu este Timisoara. Totusi cunosc majoritatea oraselor din tara noastra si fiecare are un farmec deosebit, oricand o vizita imi face o reala placere. Dintre orasele din strainatate Parisul este iubirea mea eterna. Astept sa merg la Roma ca sa pot sa apreciez daca imi voi pastra preferinta sau ceva ma va determina sa-mi revizuiesc impresiile sentimentale. La cat de conservatoare ma stiu doar cu cine voi merge ma va putea determina sa am alta optiune in alegerea orasului in care m-as intoarce mereu si mereu.
Anna, ai perfecta dreptate referitor la ce spui despre Balcic. Am fost cu multi ani in urma acolo, atrasa tot de aceiasi carte si am gasit locul parca si mai frumos. Recomand oricui cu caldura barem o zi din viata sa treaca prin Balcic si sa priveasca marea din gradina sensibilei regine Maria.
Orasul meu de trup si suflet este Bucurestiul, pentru ca-n el m-am nascut, si-l iubesc ca pe un parinte, ca pe un frate pe care esti condamnat sa-l iubesti fara un motiv anume, ci pentru ca asa ti-e dat. Iubesc Bucurestiul, si-l apar mereu de cuvintele dispretuitoare ale celor ce-l blameaza (da’ fac naveta sa munceasca in el) si as vrea sa-l curat de tot cei murdar si urat, de invazia rurala din ultimii zeci de ani, sa-l fac sa semene din nou cu un mic Paris pe care nu l-am cunoscut niciodata decat din pozele palariate si elegante ale bunicilor mei.
Iar orasul de care m-am indragostit recent, acum vreo doi ani, dar stiu ca e pe viata, e cel in care te afli tu acum – saruta-l din partea mea, te rog.
Si saruta-l si pe Paul, de La multi ani! Sa fie mereu fericit, iubit si sanatos, energic si creativ, si sa faca multe poze frumoase, ca are unde si cu ce!
Orasul sufletului meu,mai presus de toate marile orase splendite ale lumii,e cel in care am deschis ochii,in care mi-e casa,familia si amintirile,in care as alege sa traiesc inca o data ,daca ar trebui,fara cea mai mica strangere de inima,fiindca e parte din ceea ce sunt eu: Timisoara…Nu va voi tenta cu frumusetile ei,nu voi incerca sa conving pe nimeni ca e speciala…pentru ca nu sunt necesare argumente,fiecare om e legat de un loc,prin ceva unic,asa cum radacinile te trag spre un singur,,acasa,,…Si ca sa fiu sincera pana la capat,a 2-a alegere sufleteasca n-ar fi nici romanticul Paris,nici uluitoarea Venetie,nici cuceritoarea Roma…ci un oras destul de aglomerat,pe alocuri agasant,torid si totusi…alb,senin,insorit ca in acea zi in care l-am iubit,Athena…
La multi ani, Paul! Sa-ti traiasca barbatul, Alice, si sa fiti fericiti multi ani de-acum inainte!
Orasul meu de suflet este, cu siguranta, Parisul. Aici s-a desfasurat iubirea mea matura si profunda, si, desi il cunosc extrem de bine ma reintorc cu emotie de fiecare data. Imi doresc foarte tare sa locuiesc acolo si sper, cu ajutorul lui Dumnezeu sa reusesc candva. Si-mi mai doresc, deasemenea, sa ma intorc acolo intr-o vacanta cu mama mea. De Atena ma leaga cea mai frumoasa aniversare de pana acum, la 25 de ani, cand iubitul si prietenele mele mi-au organizat o petrecere surpriza si ne-am reunit, chiar daca ele au ales sa traiasca in strainatate.Un oras superb mi s-a parut Istanbulul. Mi-am petrecut acolo o vacanta frumoasa, alaturi de un om extraordinar, si m-am simtit ca intr-o poveste ce ne va uni intotdeauna.
Je, eu sunt din Bucuresti. Am citit povestea ta. Iti pot recomanda un instalator bun si rapid pe care l-am “primit” si eu de la o colega. Eu sunt obisnuita sa ma ocup singura de astfel de lucruri de la mama, tata nici macar un bec nu se pricepe sa schimbe. Stiu ca nu te ajuta, dar am o intamplar haioasa legata de instalatori. Mama unei prietene, o doamna profesoara de matematica respectabilia si foarte draguta, exasperata ca echipa de muncitori nu terminase de renovat baia nici dupa 2 luni de zile, s-a gandit la o solutie extrema. Dimineata, inainte de a pleca la scoala, i-a avertizat pe muncitori ca nu vor mai iesi din casa decat dupa ce vor termina lucrarea. N-au luat-o in serios, obisnuiti fiind pana atunci ca doamna sa le accepte toate hachitele si sa fie tratati regeste. Dar s-a facut seara si doamna nu s-a intors acasa. Si-a inchis si telefonul pe deasupra. Abia a doua zi pe la pranz a raspuns la telefon si le-a reamintit ca nu ies de acolo decat cu lucrarea terminata. Si ce sa vezi, pana a doua zi, au terminat tu. Adresa mea de mail este: fmacaneata@yahoo.it si numarul meu este : 0723.506.356. Daca iti pot fi de folos, te rog nu ezita.
Am reusit sa vzitez si eu o mare parte a oraselor europene, dar cel mai boem si elegant oras mi s-a parut Salzburgul.Cred ca sufletul meu a gasit aici ceva deosebit.Eleganta, liniste si mult, mult bun gust, dar nu stiu daca cu felul de a fi rece si distant de a fi al austriecilor m-asi putea obisnui.Oricum ramane intre favoritele mele.Poate si Pdova .
Felice, multumesc frumos!
Momentan s-a rezolvat ceva, dupa indelungi pauze azi la pranz s-a remediat defectul – care era la vecinii mei de deasupra, dar apa curgea la mine in tavan; am inca jumatate de tavan in baie demolat, caci infiltrandu-se apa a inmuiat tot; sper sa repar curand, dupa ce se usuca si dupa ce imi dau seama si ca reparatia tevii de sus este in regula; am trecut prin momente oarecum disperate, pt ca 2 zile vecinii mei si instalatorii nu au facut absolut nimic decat sa isi dea cu parerea generic cam ce ar putea fi, timp in care din tavanul meu pica nu numai apa dar si bucati insemnate de ciment.
In plus tot ei erau nervosi ca nu vreau sa stau acasa saptamana care vine, ca sa lungeasca pana atunci… si rar mi s-a intamplat ca cineva sa imi spuna curva in fata doar pt ca nu stau acasa, ci culmea!!!! umblu pe la la serviciu…. Tuturor li se pare anapoda, intr-un bloc cu oameni pensionati de timpuriu, ca eu petrec atatea ore la birou, evident, insinuand ca fac de fapt trotuarul. Acum imi vine sa rad, dar asta noapte cand intre cele 2 apartamente se cascase o gaura de se vedea bine prin ea, starea mea de spirit era…
In sfarsit, multumesc foarte mult, Felice! Tu si alte zeite minunate venite aici pentru Alice, m-ati facut sa ma simt mai putin singura…Daca tot esti din Bucuresti, poate ne vom vedea in imprejurari mai bune, cand vom gasi timp pentru asta.
Un pic cu intarziere : LA MULTI ANI, Paul
…
Je, pentru ca nu stiu si nu am cum in alt fel, eu te imbratisez si -ti las gandul meu bun.
…
Oras de suflet ?
Sibiul e dragostea mea..
Frumos de tot spune Simona. Si eu va multumesc, Alice si Paul, ca-mi mai dati puterea sa cred ca iubirea exista, ca ea rezista si ca,gratie ei,totul capata un sens.Cum spune Apostolul,ea e mai presus de toate.Iar voi ati fost alesi s-o traiti…
Draga Je,
Oricand, cu mare drag. Te astept un semn cand poti.
Alice, de ziua lui Paul tu ai primit cel mai frumos dar – acela de a ajunge in orasul inimii tale. Intru pe blogul tau si ma minunez de atata dragoste: a ta si a lui Paul, a ta si a copiilor tai, a ta si a Simonei. Invat de la tine in fiecare zi sa iubesc si sa stii ca nu se mai invata nicaieri asta. Si azi, in zi de vara fericita, va spun fara ocolisuri ” va iubesc si cu asta basta” (am citat din clasici).
la multi ani pentru Paul! sa traiti impreuna multi ani fericiti!
ce grea intrebare… am vizitat si eu majoritatea locurilor de care ai scris si tu cu exceptia Barcelonei( pe care imi doresc foarte mult sa o vad) si m-am indragostit de toate pe rand si de fiecare data cand vizitam un loc nou imi spuneam ca e mai frumos decat orice am vazut pana atunci .. dar parca cea mai frumoasa vacanta din viata mea a fost in Tenerife, atunci mi-am gasit fericirea si echilibrul.. si am putut sa ma bucur de tot ce ma inconjura, atunci am vazut pentru prima data oceanul… si stiu ca a fost cea mai reusita vacanta din viata mea pentru ca uitandu-ma la pozele de atunci vad fericirea pe chipul meu..
Am picat si eu aici pe blog, desi vad ca postarile dateaza de cateva zile….dar nu am putut sa ma abtin, pentru ca m-ati facut sa visez cu atatea orase frumoase enumerate si cu motivele pe care le alegeti, incat am evadat putin din atmosfera de “luni…din nou la munca
((“. Orasele mele preferate, sunt orase civilizate, cu oameni care nu sunt atat de rai si egoisti si nervosi si obositi sa se bucure ca traiesc pe Pamantul asta (desi sunt bucuresteanca, chiar ma bucur ca Bucurestiul nu se afla in topul oraselor, pe zi ce trece lumea devine tot mai posomorata aici), deci:
1. Londra – intr-o ora mi-as face bagajele si as porni-o la drum sa ma stabilesc acolo, pt. ca acolo vara parca e mai frumoasa ca oriunde, si sunt atatea si atatea locuri de vizitat. Si metroul la Londra nu e un simplu metrou, e ordine, e logica, e o calatorie care merita. Pt. ca taxiurile negre ca niste gandaci sunt asa de dragute, iar soferii sunt mai mereu atat de politicosi…pt. ca lumea merge la munca in adidasi si sacouri elegante si promenada pe malurile Timisei este irezistibila
2. Roma – cred ca nu ai cum sa te plictisesti acolo si parca tot ce am invatat la scoala si am vazut in carti se deruleaza in fata ochilor mei acolo.
3. Parisul- pe care l-am vizitat de cateva ori, pacat ca niciodata alaturi de iubitul meu. Poate ne ajuta Dumnezeu si ajungem acolo, neaparat toamna. Toamna nu este nicaieri la fel de frumoasa ca la Paris, parca dragostea pluteste in jur si desi nu pot explica de ce, orasul asta are un farmec aparte.
4. Washington- pt. ca m-a surprins atat de placut, pentru ca are atat de multa verdeata si atat de multe veverite, pt. ca oamenii iti zambesc pe strada si te motiveaza sa faci sport cand vezi toate trotuarele si aleile parcurilor pline de oameni care fac jogging dimineata, in pauza de masa, seara si chiar noaptea…pt. ca e diferit de NY, unde zgarie-norii m-au coplesit si m-au speriat…
5. Dijon – pentru ca e chiar mai “frantuzesc” decat Parisul, pt. stradutele mici medievale si da
), pt. mustar
6. Amsterdam- care desi nu e recunoscut de olandezi ca fiind cel mai reprezentativ oras al lor, are totusi niste seri atat de feerice, cand toate canalele si podurile sunt luminate atat de frumos. Pe drept este numit “Venetia nordului”.
7. Edinburgh- neaparat pentru catacombele pastrate de sute de ani, care dupa ce le vizitezi si dupa ce le afli povestea iti schimba, pur si simplu, felul de a vedea lucrurile si de a aprecia locuintele si ce avem in ziua de astazi. Si desigur, pentru shopping
:P
De la noi, intr-adevar Brasov, Cluj, Iasi, Sibiu merita vazute. La Timisoara nu am apucat sa ajung, dar sunt sigura ca este chiar si mai frumos decat povestiti voi. Insa, ce vreti?! defect de bucuresteanca, desi m-as vedea traind si mutandu-ma in alte orase din afara, la noi, tot in Bucurestiul asta blestemat as ramane…
Alice, ce frumoasa e fetita ta in fotografia postata recent!
Pentru mine e Praga, orasul care mi-a ramas in suflet.
Alice, tansmite-i La multi ani lui Paul! Sa ramaneti intregi, fericiti intotdeauna!
Te imbratisez.
Va multumesc mult pentru urari, pentru prietenie. Sunteti cu mine mereu, in toate orasele frumusetii.
Spune-mi ca vrei si pot sa zbor
Printr-un vartej ametitor,
Pana rasar la tine-n prag,
Sa-mi mori de dor, sa-ti mor de drag…
Spune-mi ca vrei si pot s-ajung
Pe-un drum, oricat ar fi de lung,
Doar ca sa-ti vin in ajutor,
Sa-mi mori de drag, sa-ti mor de dor.
George Tarnea – Balada mortii repetate
Cristina S, multumesc pentru versuri, sunt superbe in felul acela de mi se furnica pielea si-mi zboara inima din piept.
Lotusul, asa e, sunt ravasitoare versurile acestei poezii…Mi-ar fi placut, cred, sa nu le simt, sa nu le inteleg…
Cristina, eu sunt fericita ca le pot simti si intelege. Altfel parca as fi trait in zadar viata asta. Ciudat cum uneori, iubirea se impleteste cu durerea…
Asa e, Alice – Zeita mea draga, suntem cu tine in gand mereu.
Cristina S, versurile sunt sublime, m-au topit.
Alice, fete dragi, azi am aflat ca voi fi in Bucuresti pentru un training, din 8 pana in 11 septembrie. Alice, Je, Layla, Anemone, Ioana, as vrea, daca se poate, sa va intalnesc. Nu stiu care dintre voi locuieste in Bucuresti si nu stiu nici daca v-ar face placere sa ne intalnim. Pentru mine ar fi bine in oricare dintre serile in care voi fi acolo, chiar si sambata, in prima parte a zilei. Pentru ca nu stiu cum sa iau legatura cu voi, va las numarul meu de telefon – 0740900484.
Va imbratisez, cu drag!
Orasul sufletului meu este acela unde am lasat-o pe mama mea.
In fiecare an ma intorc acolo, macar o data, fie si numai cu gandul.
Te rog sa vii alaturi de mine… ca sa intelegi!
Barcelona, minunat oras!
Sa nu uiti Montjuic cu fantana magica!
Buna ziua,Alice Nastase.V-am trimis un email pe adresa:alice@revistatango.ro.In el am pus o frantura din fiinta mea si eram curioasa daca l-ati primit.V-as ruga mult sa-il cititi,mi-ati face o deosebita onoare.Multumesc .
Da, categoric Parisul, Venetia, Barcelona, Roma, Londra,Edinburgh, Toulouse, Florenta, Palermo, Strasbourg, Copenhaga, Stockholm, chiar si Dublinul! Orase mari, unele metropole. Dar si nenumarate orasele (si tot felul de satuce fermecatoare, al caror nume nu l-am retinut, vazute din goana masinii) care mi-au patruns in suflet: Cambridge, Kilkenny, Stratford-Upon-Avon, Oxford, Windsor (cu celebrul castel si la fel de celebrul colegiu Eton), Bath, Saint-Malo, Orleans, Montpellier, Rothenburg ob der Tauber, Verona, Padova, Siena si San Gimignano cu zgarie-norii lui medievali, a carui poza m-a tulburat in mod ciudat, din plima clipa cand am privit-o, pe coperta unui ghid turistic! Imi plac la nebunie lacurile Como si Maggiore, din nordul Italiei, cu satucele si vilele lor cocotate pe stancile si dealurile din jur. Ador muntele care coboara in mare si satele scaldate in soarele Mediteranei, imi plac locuri rascolitoare si nelinistite, stancile dantelate ale litoralului irlandez. Dar mai cu seama, imi plac pustietatile batute de vanturi ale Scotiei, unde dac-as putea, m-as stabili pentru o vreme (n-am spus pentru totdeauna, ca doar stim cu totii, never say never
) , sa-mi racoresc cu stropi reci de mare si vanturi aspre, inima infierbantata si ranita…
Tanjesc dupa orashele pustii, arse de soare devastator sau dormitande sub ploi marunte de toamna dar imi place sa ma pierd in imensitatea si anonimatul marilor orase. Probabil ca m-as imparti intre metropola si sat pierdut undeva pe-o faleza abrupta, pe-o stanca ce coboara-n mare…
Parafrazand, va salut pe voi toate, frumoasele nebune ale marilor (si micilor) orase!….
Moi,te tin de mana ,stiu ca simti!
Clujul e pentru mine orasul cel mai frumos,acolo sta baiatul cel mare,imi place sa merg acolo.Alice ai o familie f.frumoasa,felicitari!
http://www.youtube.com/watch?v=QdvfXWkvJUw&feature=related
Adrian Jacota – versuri Mircea Dinescu
Mai ştii cum te strigam pe-atunci
“icoana cu picioare lungi”
veneai pe râu sau râu erai
curgeai în mine până-n rai
cu limba preschimbată-n bici
vânam pe coapse iepuri mici
vânam prin pulpe fân mieriu
erai mireasmă eram viu.
Dar of of of desiş de ochi
acum de mine trag trei popi
carnea-mi miroase de pe-acum
a scândurică de salcâm
pe când mânzeşte muşti din cai
mie ţârăna-mi spune hai,
mie ulcica-mi spune blid,
iubire – măr rostogolit
Cristina S. voi veni la intalnirea cu tine din septembrie; astept sa vad ce stabiliti.
Alice, cu intarziere, dar cu dospit drag, iti urez sa iti traiasca omul, care e mai mult decat barbatul tau ! Sa va fie iubirea ca la inceput sau ca atunci cand v-a fost acolo sus, pe nori. Sa va traiasca fumusetea si frumusetile de acasa ! Sa lasati sa curga in continuare din pumnii vostri frumosul catre mainile noastre deschise !
Nu astepta de la meseriasi sa fie “meseriasi”. Cand nu mai poti, iesi in parc si priveste iarba si copacii. Lasa grijile pe mai tarziu.
Simona, tu m-ai facut cel mai mult sa rad ! Acum, cred ca tu m-ai facut cel mai mult sa plang!
Cristina Socaciu, mi-ai amintit cat de adanc se pot infige versurile si cat de dureros e sa le scoti!
Je, iti sunt alaturi si cred ca o femeie, puternica sau nu, o scoate la capat, oricat de greu de masurat ar fi prostia si indolenta din jur. Pentru ca e femeie. Si, fara ea, nici un instalator nu s-ar mai fi nascut
Orasul meu de suflet e Macin. Iubesc Londra, Barcelona, Praga sau Stuttgart, parte din orasele pe unde am fost. Iubesc mai mult Cairo. Iubesc cel mai mult orasul copilariei mele, Macin, pentru ca acolo am fost fericita ! Inconstient de fericita!
Sa aveti o zi cat mai catalana, Alice si Paul !
Ana
Scrieti superb. Va exprimti gandurile intr-un mod asa de placut, incat cred ca sunteti un mare sprijin moral ‘intr-o clipa de prabusire a inimii’ . :*
Am doua orase de suflet… unul in care merg in fiecare cu aceeasi placere imensa… Constanta. E orasul aproape de mare, orasul care, daca inchizi ochii, poti auzi chemarea marii…
Si mai este un oras in care nu am ajuns, dar la care visez si sper ca in curand sa il vad. Barcelona. Nu stiu cum, nu stiu cand a devenit orasul perfect, idealul, superbul. Si cu cat mi se pun mai multe piedici in a ajunge acolo, cu atat il doresc mai mult…
Si vei spune ca sunt oarecum dusa cu pluta… Al 3lea oras in lista este bucurestiul asta aglomerat si nebun. E orasul in care ma intorc mereu cu bratele deschise, il iubesc si il plang pentru batjocura cu care il trateaza unii dintre noi…
Seara frumoasa,
Andres
M-am indrgostit de pitorescul oras Brasov din intamplare si nu de bunavoie. Acolo a trebuit sa merg sa ridic prima mea diploma de absolvire a unei universitati. Insarcinata in luna a sasea, in miez de vara torida. Sufeream si asa de teribila depresie si atacuri fulgeratoare de paranoia. M-am certat tiganeste cu secretara de la facultate explicand-ui birocratei ca nu am nervi si bani de irosit prin trenurile prea prafuite, in zadar. Dusa am fost, sotul meu nu putea lipsi de la munca asa ca am purces de una singura. Trenul pleca de la noi la 4 a.m. si am cam motait pe scaunul incomod, cu tapiterie scortoasa si extrem de uzata. Pe la 6 m-am trezit speriata, ca picata cu ceara, fie din vreun cosmar paranoid, fie datorita vreunui sforait iolent prin vecinatate. Ajunsa in gara, cu dureri de genunchi (gratie genelor materne) si migrene depresive nu tanjeam decat dupa o cafea tamaduitoare si un shake delicios de banane (deh…eram gravida..). Mare mi-a fost uimirea sa gasesc taman la doi pasi de gara o frumoasa terasa, pustie (exact pe gustul meu) din care rasuna mangaietor muzica Budha Bar. Ospatarita a fost neasteptat de amabila, cafeaua savuroasa si shake-ul, un extaz. Am iesita de acolo ametita de atata placere si am abordat un taximetrist pentru a ma planta in fata sediului facultatii. Mi-a explicat binevoitor cum ca nu e nici un deranj pentru el dar ar insemna o inutila ocolire. Daca traversez in sens invers gara, trec prin peron s.a.m.d. in 15 min ajung acolo. Perplexa, ma execut si ajung la destinatie. Acolo, sa nu-mi vina sa cred. Am fost preluata politicos si rapid, rezolvata eficient. Aveam tren de intoarcere abia peste patru ore. Am luat orasul la pas intreband ici si colo, cum ajung in centru, unde e Biserica Neagra si altele. Am servit pranzul pe o superba terasa din care am privit naucita crestele muntilor dupa ce mi-am bulbucat ore intregi ochii de uimire si porii de placere la un asemenea oras frumos, curat si extrem de civilizat. Ma reantorc oricand cu mare drag si mereu am sentimentul ca sunt acasa.
Am simtit nevoia sa ma intorc doar ca sa pomenesc despre una dintre lecturile de suflet, ale copilariei lipsita de calatorii, din orasul pe care il iubesc. Acolo ma asteapta, mereu, mama.
Oraşele nu seamănă între ele nu pentru că sunt aşezate diferit geografic, nu pentru că parcurile şi clădirile lor urmează stiluri diferite sau pentru că istoria lor a fost de fiecare dată alta – toate acestea nu sunt decât consecinţe neglijabile sau neînsemnate premise: oraşele nu seamănă între ele pentru că au, fiecare, un alt suflet, inefabil, care nu poate fi comparat.
(Ana Blandiana în Oraşe de silabe)
Mi-am lasat inima la Florenta !
Florenta…Firenze…Florence.Trei orase intr-unul singur. Acelasi loc minunat intreit de atatea nume…Un oras cum nu mai exista altul.Istorie respirata si filtrata prin suflet,ochi si minte.L-as numi orasul perfect,oras romantic si fermecator ,orasul inimii mele.
Am ajuns acolo intr-o dimineata racoroasa de toamna tarzie,la inceput de noiembrie ,o dimineata totusi insorita si frumoasa, tocmai potrivita pentru a cunoaste un oras.Imi dorisem atat de mult sa ajung acolo incat nici nu-mi venea sa cred ca in sfarsit venise clipa aceasta ,clipa mea.Am inteles din prima privire ca e un oras altfel decat celelalte mici orasele italiene pe care le mai vazusem pana atunci.Era diferit de toate, care mi se paruse mie, semanau oarecum intre ele ca niste surori ce erau:ASSISI, SAN MARINO,LORETO,PERUGIA ;toate orasele cocotate pe dealuri cu stradute spiralate urcand spre centrul lor istoric cu cetati ,adevarate cazemate ridicate pe stanci ,inaltate teribilist in imposibile unghiuri, zidite parca in ciuda gravitatiei insasi.FLORENTA nu era asa…Se intindea dimpotriva intre dealuri ,intr-un fel de campie destul de vasta cat sa cuprinda asa o minunatie de oras.Lasasem masina undeva la periferie si cu aparatul foto si o harta turistica am pornit-o pe jos in labirint de strazi si piatete,cu denumiri care rostite sunau atat de melodios ca-ti venea sa le strigi in gura mare ca la opera.Stiam unde vroiam sa ajungem,nu stiam cum ,dar nu avea nici o importanta …era atat de magnific tot ce vedeam.Firesc ca trebuia sa ajungem la Arno minunatul rau ce-si trece falnic undele de atatea veacuri pe sub poduri celebre si batrane:Ponte Vecchio,Ponte S.Trinita,Ponte alle Grazie…Spre marea mea rusine n-am sa pot reface pas cu pas traseul,pelerinajul meu prin orasul floare.Nici nu-i de mirare la cat de vrajita eram la fiecare pas ,ba de o cladire superba,ba de o piata sau o strada,o Via ce purta un nume celebru al cuiva celebru la vremea lui,ba un Palazzo care imi amintea de cate o carte pe care o citisem cine stie cand…Eram naucita de atata frumusete adunata acolo la un loc , atatea palate ingramadite intr-un singur oras cate nu vazusem eu intr-o viata de om…Palazzo Strozzi,Palazzo Pitti,Palazzo Vecchio si mai cate …orasul palatelor,al florentinilor care au stiut sa ridice palate care sa dureze atata puhoi de ani.Abia cand am ajuns in Piazza Duomo am inteles misterul.Atunci, cand ochii mei au intalnit minunea minunilor,Catedrala Santa Maria del Fiore,am stiut ca voi iubi acest oras ..per sempre.Era dincolo de orice inchipuire dantelaria de piatra ce mi se inalta inainte,flori daltuite parca de maini neomenesti ,ogive,ferestruici,bolti si arcuri toate intr-o ingemanare ce-ti taia respiratia.De asta se numeste Firenze..mi-am spus atunci in gand, pentru ca e insusi un buchet de flori zidite in piatra pentru eternitate.Am stat acolo naucita de asa splendoare ,intrebandu-ma ce oameni au putut visa asa lucru …si ce alti oameni apoi l-au putut broda din stanca si piatra !?Te vezi pe tine atat de mic langa o asa minune si simti ca e binecuvantare divina sa fi acolo,chiar si-o clipa macar.Te incearca o mandrie fireasca gandindu-te ca acolo au trait asa romanii(latinii ,spun acum italienii)jumatati strabune de-ale noastre.
Florenta ,Florence, Firenze…orasul etern al inimii mele latine!