Frumoasele straine – zambet, lacrima, lumina
Posted by Alice Nastase Buciuta on Aug 1, 2010 in Confesiuni | 83 comments
Am ras mult, si am lacrimat pe alocuri. M-am regasit in cuvinte si in intamplari, m-am revoltat, m-am entuziasmat, m-am ironizat pe mine insami, urmand ritmul ironiei autorului.
Pe langa comentariile voastre, pe care le primesc cu recunostinta, imi sosesc destul de des si mesaje dusmanoase, pline de venin sau de invidie. Aceleasi femei pe care eu nici nu le cunosc si care nu ma cunosc deloc, dar care nu ma pot ierta pe mine pentru vinile lor de neiertat, imi posteaza pe blog diverse acuzatii, incercand, si, uneori, reusind, sa-mi strice cheful de a crede in oameni. Imi scria de curand o duduie frustrata ca e absurd cum, orice s-ar intampla pe lume, eu gasesc cate o paralela cu propria mea viata, incercand sa fur tot rostul planetei si sa-l transfer asupra mea. Dar nu despre asta e viata? Nu e nu doar dreptul, ci obligatia noastra sa filtram durerea si frumusetea lumii prin propriul nostru suflet? Nu despre asta e arta si truda si, pana la urma, trecerea noastra prin univers?!!
Traiesc ca sa ma oglindesc in ochii lumii si sa ma arat celor asemenea mie. Ma compar mereu cu tot ce vad, cu tot ce mi-e dat sa aud, ca sa ma pot aseza mai bine in propriul meu rost. Si cel mai drag exercitiu de regasire, cea mai fericita zabava a cautarilor mele imi e cetitul cartilor. Iar Frumoasele straine a lui Mircea Cartarescu este una dintre acele intalniri minunate, in care te bucuri sa te regasesti, esti mandru sa te recunosti, ti-e drag sa te descoperi, sa te redescoperi.
*”Sa ma ia naiba, daca era vorba de monstri l-as fi preferat pe Adi de Vito”
Am ras cu ochi tristi si, desigur, m-am simtit mai putin singura pe lumea asta de prosti in care romanii sunt cei dintai, citind fragmentul in care autorul reda cu umorul lui fara margini momentul aparitiei cantaretei aduse de romani la ceremonia de acordare a premiilor Giuseppe Acerbi.
“Pe o muzica de magnetofon cu benzi demagnetizate si-a facut aparitia in sala de bal ultraselecta o… mogaldeata, o fiinta asemenea banditilor din Star Wars, cei care voisera sa-l dea pe C3PO la fiare vechi: cocarjata, cu o imensa broboada pe ochi, cu un soi de straita-n spinare si opinci pentru care cuvantul “urias” e insuficient, barci mai curand. Portul popular era din cele autentice, de o hidosie greu de contrafacut: greu ca o cuirasa si mirosind a statut, cu arniciul mucegait pe la maneci. Aratarea salta pe muzica oarecum galvanizat, de parc-ar fi avut un mecanism interior, si cand a-nceput sa cante am recunoscut vocea groasa ca de baci la oi a unei cantarete arhaice de muzica populara. Asistenta incremenise in scaunele Secession. Cei pe langa care trecea se trageau inapoi inspaimantati. Era Muma-Padurii, Doamne iarta-ma, parasutata in salonul mantovan si proferand eresuri in grai dialectal. Prin fata ochilor ne salta culminarea a zeci si zeci de ani de politica culturala cu sarmalute si mamaliguta, cu tapureli si racnete de calusari, cu literatura cu tarani, pictura cu tarani, muzica taraneasca, metafizica taraneasca, stomatologie taraneasca, ginecologie taraneasca, dracu’ mai stie ce. Cu specificul nostru national de primitivi ai Europei. In orchestra popoarelor noi ne-am prezentat de-a pururi cu ocarina stramoseasca. Iar acum oficialii nostri, intre care insusi domnul ambasador, priveau jenati in podea. Sa ma ia naiba, daca era vorba de monstri l-as fi preferat pe Adi de Vito, macar si-a luat nume de italian. Si, oricum, mi se pare mai autentic in vitalitatea lui tembela decat tot “tezaurul folcloric” de duminica, de la zece dimineata, sa moara dusmanii mei…”
*”Culmea imbecilitatii” editoriale
Probabil ca ar fi trebuit sa-mi scotocesc prin strafunduri si sa mai scot ceva zacaminte de simt al umorului, dar la fragmentul cu pricina am ajuns intr-o zi in care plansesem mult de ciuda ca niste colegi de-ai mei carora le incredintasem bucuria si obligatia de a corecta o carte splendida, a unei autoare care va ramane pentru totdeauna in biblioteci si in istorii literare, trimisesera cartea la tipar plina de greseli, apoi se infoiau explicandu-mi ca ce atata tambalau, daca nu-mi convine, sa execut singura ce poftesc, ca ei au facut cum au stiut mai bine. Si, pe cuvant de onoare, ca nu atat de durerea banilor pierduti am plans atunci, ci de ciuda si de neputinta de-a gasi ca tovarasi oameni care sa-mi semene cu adevarat, care sa-mi fie camarazi de adevarata nadejde, pe care sa ma pot bizui ca pe mine insami, pentru totdeauna… Traim intr-o lume in care prea multi dintre noi sunt invatati ca au doar drepturi de neatins si salarii de neciopartit, insa obligatii care pot fi infaptuite doar procentual.
Cam asa am reflectat, amar si pagubos, citind pasajul cu festivalul italian pentru care Cartarescu a scris o piesa de teatru pe care i-au publicat-o intr-un volum in care textul a aparut amestecat cu textul unui dramaturg sarb. “O replica eu, una el, incat textul a capatat o turnura de Ionesco pe care nici unul n-o intentionase. Si s-a si jucat asa, culmea imbecilitatii, in fata unui public care, la sfarsit, a aplaudat entuziast…”
*”M-am simtit ultimul om de pe lume”
N-am reusit sa zambesc deloc nici la episodul cu laptopul (“cand am vazut ca lucra la un laptop, ceva s-a strans in mine, m-am simtit ultimul om de pe lume. Eu nu-mi puteam inchipui pe atunci ca aveam sa-mi permit si eu unul vreodata”), pentru ca mi-am amintit cat de mult mi-am dorit si eu unul si cu ce eforturi cumplite am reusit sa-mi cumpar primul meu laptop, la mana a doua, in urma cu 9 ani. O nascusem deja pe Ilona si locuiam inca in garsoniera, iar pentru mine era vital sa fiu cat de cat mobila si sa pot lucra si in bucatarie. Unicul computer – il vad si acum in ochi, mare, galbejit, cumparat si el tot la mana a doua, trona in mijlocul odaii in care locuiam, scriam, dormeam, citeam si leganam copilul. Dupa ce mi-am cumparat laptopul, viata mea a devenit mai frumoasa, mai simpla, mai usor de indurat pentru o femeie sarantoaca, cu patru slujbe (cum aveam atunci cand scriam inca pentru Tabu, National, ProTV Magazin si Catavencu) si un copil adorat, cu patru tipete impletite intr-un singur glas.
*”Ia te uita, ce sa fie?/ Un om mort cu aia vie!”
Si am ras hohotit si fara decenta citind traducerile in limba franceza facute poezioarelor din folclorul copiilor pe care autorul le cuprinsese in volumul sau, Travesti.
“Una dintre ele suna cam asa: “Ia te uita, ce sa fie?/ Un om mort cu aia vie!/ Sa fereasca sfanta soarta/ De un viu cu aia moarta!” Traducatoarea mea vazuse aici un mesaj macabru, si tradusese in consecinta: “Oare ce se intampla?/ Cei morti ii bantuie pe cei vii!/ Destinul insa ii ocroteste:/ Cei vii le arata drumul spre moarte!” Mai multa bataie de cap ii dadusera versurile: “Sunt sarac, n-am nici caciula, /Am o namila de p…” Nu gasise ultimul cuvant in dictionarele romanesti, asa ca fusese nevoita sa improvizeze. Ii iesise cam asa: “Sunt sarac, imi lipseste palaria, /Duc in mana o punga mare…”
Unde ati ras? Unde ati plans? Cand v-ati bucurat, cand v-ati intristat citind Frumoasele straine a lui Mircea Cartarescu? V-ati regasit? V-ati ratacit? A meritat? Ati regretat?
Pentru mine, lectura ultimei carti, aparute la Humanitas, a lui Mircea Cartarescu a fost ragaz de reflectie si de rasfat. Am citit o carte despre lumea stramba si splendida in care traim si o carte despre mine insami, asa ciudata si frumoasa si straina cum sunt si eu. Cartea mi-a fost prilej de dor si de lumina. Pentru voi cum a fost?
Camellia, daca ai stii cat loc am intre brate:)
..
Si mai am prajitura . Ia cata doresti. E inepuizabila. Este pentru tine si pentru oricine mai doreste
De obicei primesc revista cadou de la fetita mea . Cum n-a venit acasa, n-am vazut-o inca. Este vreo diferenta acum cu trecerea la noul trust?
Revista e minunata. Exact asa cum a fost intotdeauna
Cititi cartea propusa de Alice. Eu am citit-o. Surpriza venita din lectura ei este cu adevarat deosebita. Sau poate m-a marcat pe mine mai mult, nu stiu. Nu vreau sa spun mai mult deocamdata. Dar luna august va avea alt gust citind aceasta carte.
draga Alice, sotul meu tocmai citeste cartea, eu inca mai am un pic de citit din Tangoul de august. se amuza teribil la unele pasaje si mi-a starnit si mie curiozitatea. abia astept sa pun mana si eu pe carte
citesc de aproape 2 ani revista Tango, luna de luna. abia astept finalul unei luni ca stiu ca se apropie aparitia noului numar. te (va) citesc cu o placere deosebita. este singura revista pe care o pot citi, care merita. restul le ‘citesc’ prin revista presei ce o face Simona
va multumesc din suflet ca existati si ca scrieti asa cum o faceti
eu ma opresc la Italia. India si Indonesia, in starea in care sunt eu acum, nu ma pot atrage, imi recunosc incapacitatea temporara de a dori sa le mai explorez. Stiu ca e vorba de mult mai mult decat o peregrinare frumoasa intre tari, caci am citit de multa vreme, si cu mare placere, cartea.
si, apropo de placere, in finalul partii italiene se spune, printre altele: “aprecierea placerii poate fi o ancora a umanitatii fiecaruia dintre noi”. Iar apoi vorbeste despre sesizarea potentialului de fericire si despre datoria noastra, efectiv datoria, de a gasi lucruri frumoase in viata si de a ne bucura de ele. Aviz cautatorilor, savurare gasitorilor!
Va imbratisez fete dragi!
Alice , inca nu mi-am facut tema , nu am apucat sa citesc cartea recomandata de tine , dar promit sa o devorez in cateva zile ! Sunt prea ocupata cu traitul in vremurile astea , dar pentru orele mele de lectura si rasfat al mintii traiesc de fapt!!! O sa revin obligatoriu cu parerea mea despre carte ! Te sarut, fluture alb fericit ! Sadeth a ajuns in sfarsit …ACASA!!!
Alice, Cora iar a scris dumnezeieste pe coffeechat. N-ar mai fi un loc printre blogurile “”Tango”? Am vazut ca o cunosti si o apreciezi. Ce-ar fi sa-i faci o invitatie?
Moi,maine mi-am propus sa colind librarii asa ca sigur mi-o achizitionez.trebuie sa-mi fac stocul de carti pentru luna asta si chiar v-as ruga sa-mi recomandati zeitele mele dragi,carti pe care le-ati citit si v-au mangaiat sufletul.Alice,vreo carte care sa-mi alunge tristetea si sa ma faca sa visez din nou frumos?Te imbratisez Alice,te ibratisez cu toata caldura din sufletul meu!Moi,Lotus ce mai faceti voi dragele mele,dragi?
Emily, te imbratisez
Nu fac ceva anume, sunt ocupata cu singura certitudine la care ma pricep : iubesc.
Iubesc pur si simplu
….L-am iubit pe Cartarescu din momentul in care am citit “Enciclopedia Zmeilor”, cu mult timp in urma.
Am ras si am plans cu aceleasi lacrimi.
Vacanta placuta tuturor,
ma inclin,
Alice, aici a aparut in ianuarie “COMMITTED A Skeptic Makes Peace with Marriage”, continuarea de la Eat ,Pray, Love, a lui Elizabeth Gilbert. O citeste prietena careia i-am recomnadat-o si spune ca e faina! Eu astept concediul ca sa o citesc.
Camellia, cum poti sa spui ca, pentru ca ai doi copii, nu mai poti spera la o mare iubire?! Iubirea vine cu atat mai mult acolo unde sunt suflete curate.
Ar fi o mare onoare sa gazduim blogul Corei, as fi foarte fericita sa avem cat mai multe bloguri bine scrise alaturi de blogurile noastre. Iar Cora scrie divin, dar nu doar ea, aici si-au dat intalnire multe femei destepte si talentate.
Emily, si eu te imbratisez din tot sufletul, ca sa iti dau putere sa mergi mai departe. Ia, deocamdata, cartea lui Cartarescu, sigur te va inveseli si te va incanta.
Lotusule drag, mananc si eu o bucatica de prajitura de la tine, sa am vise dulci.
Ramona, T, bine ati venit!
Moi, Amalia, Felice, Cristina si CristinaC, va sarut pe vise. De fapt, trimit tuturor o rugaciune, sa dormiti linistite. Somn usor.
Atata dragoste, bucurie si incantare aici pe blogul tau, Alice, incat ma contamineaza.
“Frumoasele straine”…superba carte. Au fost momente cand am ras, au fost momente cand am cazut de-a dreptul in butoiul cu melancolie si au fost fraze care m-au patruns, care m-au adus in starea de meditatie, de analiza a sufletului. Mi-a placut descrierea Parisului…”nu e o ingramadire de cladiri, ci o stare de spirit pe care o simti pretutindeni, in aer, in fulgii de zapada, in panoramele atat de cunoscute ale cladirilor de cinci etaje, mereu cinci etaje, nici mai multe, nici mai putine. E singurul oras din lume in care, dupa doar jumatate de ora,te simti localnic” si desi nu l-am vizitat inca, simt ca are dreptate, e poate ca Venetia, in sensul unicitatii sale.
Mi-au mai ramas in minte si alte citate precum “bine-ar fi sa-ti poti taia cu foarfeca bucatele penibile din viata si sa le arunci la gunoi”-desi daca ne gandim, poate ca asta ar mutila o parte din trecutul nostru care pe unii ii defineste, pe altii, nu…sau “ura confratilor e cel mai bun semn de succes”..frumos spus si gandit…”caci sa te fereasca Dumnezeu de acea imprejurare in care afli, in sfarsit, ce zace in tine”…
Alice, Zeita mea draga! numai tu, prin cele mai frumoase cuvinte, m-ai dat curaj sa pot sa cred si sa sper.
Uneori (deseori) nu mai cred si nu mai sper, dar imi aduc aminte de tine…si atunci vad viata altfel.
Camellia, e asa cum ti-a spus Alice, cred ca nu avem voie sa renuntam la visele noastre, oricat de indraznete ar fi ele. Stiu ca nu e usor, stiu ca sunt si zile in care nu gasim puterea de a mai crede ca visele, macar unele dintre ele, se implinesc.
Poate e asa cum spune Felice, ne va fi bine, la momentul potrivit…
Frumoaselor straine, astazi m-am simtit rasfatata – am primit cele mai neasteptate incurajari (de la Alice si de la Cristina Socaciu). Pot sa le promit ca n-am sa renunt la vise . Sunt singurele care imi tin de urat in noptile de nesomn. Va imbratisez si ma duc la citit; sunt cu mult in urma voastra- abia acum citesc ”Panza de paianjen”.
Camellia, CristinaS,
referitor la vise – Alice stie – cineva spunea (O.Paler), desi nu imi aduc aminte exact cuvintele, ci doar ideea, ca nu avem voie sa avem vise marunte, ci macar in vis aspiratiile noastre sa fie cumva inalte.
Alice,am citit cartea lui Cartarescu si mi-a placut mult,mult ,mult si chiar m-am inveselit de la atata umor!am sa-mi fac tema si cu cartea pe care ne-ai propus-o pentru luna august!Am recitit cartea Simonei,Codul nebunelor maniere,ca sa-mi intru din nou in forma,cu veselia si optimismul si sa nu mai iubesc oameni care nu-mi merita dragostea!Era o vorba”plangem pentru cine nu ne merita lacrimile,iar cei care le merita nu ne vor face niciodata sa plangem!Zeite dragi,clipe magige va doresc iar tie Alice iti doresc ca iubirea implinita sa fie stapana ta!
Je, Octavian Paler spunea, intr-adevar, ca nu e nici o rusine sa traiesti mediocru, grav e sa visezi mediocru. Macar la nivelul viselor sa fim mai buni decat suntem in realitate
N-avem nici o scuza sa nu visam suficent de inalt, de indraznet, de avantat. Multumesc ca ne-ai amintit.
Alice, astept cu drag discutia despre “Mananca, roaga-te, iubeste”. Cum cu carttile, ca si cu filmele sau cu oamenii magici te intalnesti la momentul potrivit, in viata, tocmai am terminat-o de citit. Cat despre “Tango” de august…o adevarata revista de citit si de iubit! Iti multumesc ca te tii de cuvant si scrii mereu despre fericirea completa, rotunda. Dincolo de povestile apasatoare ale trecutului, dincoace de splendoarea viitorului, ramane prezentul. De iubit.
Putin m-am …imbotosat.
Nu am citit Frumoasele.., nu mi-ati dat prajituri, n- am citit ultimul Tango..
Nu sunt de pe aici.
corectez -clipe magice-
Pt ca fac o selectie de carti – multe dintre ele dubluri – pt o buna amica, mi-a picat azi in mana Risipitorul lui Radu Tudoran…M-am lasat dusa de cuvinte si am citit sarit mai bine de o ora din carte…Ma gandesc ca fiecare dintre noi a iubit candva un fiu risipitor…Sau poate ca nu. Poate asa ar fi fost mai bine.
Prinsa, prajitura facuta de mine e inepuizabila. Hai, aseaza-te, trage-ti sufletul, racoreste-te cu o limonada si ia o prajitura . Apoi, citeste Tangoul si vorbeste. Scrie
Alice, n-am citit “Frumoasele….”, acum o voi cauta pe net, sa o comand; voi intra mai des aici, gasesc aici lucruri minunate, povesti, clipe de viata; intamplator am dat pe net peste “femei care iubesc prea mult” de robin norwood, intampaltor am dat peste “dincolo de bine, dincoace de rau…” scrisa de tine in tandem cu aurora liiceanu ; am dat-o tuturor prietenelor mele; voi mai intra pe acest site cu un nume….de dans in doi, tango; imi place ce gasesc aici; felcitari pentru blogg, alice si apreciez curajul de a- ti pune viata “pe tapet” aici, langa multi necunoscuti; felicitari, vad ca ai un nou nume de familie si sa va traiasca cel mai proaspat membru al familiei !
Je, Fiul risipitor e cartea vietii mele. Eu nu regret ca am iubit un fiu risipitor. A fost o perioada frumoasa care va ramane pentru totdeauna in sufletul meu. Eu il “alintam” pe al meu drace. Am citit cartea dupa terminarea povestii. Am terminat-o si am luat-o de la capat. Am regasit cuvinte, intamplari, parca era povestea mea, scrisa asa cum nici macar eu n-as fi fost in stare sa o spun. Mi-e draga cartea si abia am asteptat sa fie reeditata, pentru ca aveam o editie extrem de veche.
Eu am iubit un fiu risipitor. Si nu regret nici eu. Nu exista nicio iubire mai intreaga decat cele neimplinite, asa cum nu exista nicio iubire mai implinita decat cele intregi, totale. E un paradox din care ma hranesc la infinit.
Wind, am nu doar un nou nume, ci o noua viata, primita in dar, ca la inceputul lumii. Am primit o sansa superba, pentru care sunt recunoscatoare. Nu vreau sa imi pun viata pe tapet, vreau doar sa impartasesc femeilor ca mine adevarurile mele, ca sa ma simt mai putin singura pe lume, ca sa-mi caut surate, ca sa ma oglindesc in suflete care imi seamana, ca sa le dau curaj celor care sunt pe punctul sa renunte sa spere, cum am fost si eu.
Dana, gandul meu te intampina de peste mari si tari. Exact asta cred si eu, ca, intalnindu-ne aici, suntem mai putin singuri.
Je, draga mea draga. Exista si iubiri nerisipite, exista…
Lotusule, cat zambet, cata dulceata, cat suflet aduci tu aici in fiecare zi!
Camellia, cum spune Anda, draga, frumoasa, talentata Anda, trebuie sa visezi inalt, sa visezi curajos. Si viata se va domestici in fata indraznelii tale.
Prinsa, te asteptam la Mananca, roaga-te, iubeste!
Emily, Alba ca Zapada, mi-e dor de dimineata noastra de emotii si shopping.
Fete dragi, prietene ale mele, va spun noapte buna, cu dragoste.
Anul trecut am citit “Mananca, roaga-te…..” si l-am recomandat aici, cu aceeasi caldura cu care l-am citit.
A urmat apoi “Ultimul barbat american” – aceeasi autoare.
V-o recomand, mie mi-a placut tare mult.
Acum recitesc “Portretul lui Dorian Gray”, exceptional Oscar W.
Acum recitesc “Toulouse Luatrec” care mi-a marcat cumva plimbarea prin Albi, locul lui minunat din Franta si pe care sigur sa-l cautati odata ajunse acolo.
Superb scrisa cartea, minunata povestea , extrem de realista
Si citesc “Te iubesc” – o carte frumoasa si curat scrisa, despre iubirea ce se poate naste in virtual.
Eroina, Alice, “traieste” o frumoasa poveste cu un necunoscut , dar este convinsa ca acela ce ii intelege scrisul si o citeste zilnic, o poate iubi si in viata reala. Nu am terminat-o , nu stiu finalul, dar cartea ma captiveaza.
Fiul risipitor ! Hm !
Cine nu a iubit un fiu risipitor ?!
Ca si tine , Felice, am asteptat cu sufletul la gura cartea noua, pt ca a mea era atat de citita incat,,,,,,necesita reparatii capitale ( am imprumutat-o tuturor la vremea ei !)
Minunata cartea, inteleapta povestea, cu siguranta fiecare dintre noi se regaseste in ea cumva, candva…..
Buna dimineata, Alice! Buna dimineata, fete dragi!
Ne dai curaj, Alice! Si oricat de prinsa ai fi in vartejul vietii, mereu ai timp pentru o vorba buna, pentru o imbratisare sau o mana intinsa… De cand am venit in casuta ta, am invatat sa nu mai spun “nu am timp”, cand cineva drag vrea sa ne vedem. De fapt, ma ascundeam in spatele acestor vorbe, pentru a putea sta ascunsa sub carapacea mea.
Viata ta frumoasa si plina de iubire, e pe masura sufletului tau… Nu se putea sa fie altfel!
Buna dimineata,
Asa e, Cristina are dreptate, ar trebui sa invatam de la Alice sa ne facem timp intotdeauna pentru cei dragi. Abia astept sa discutam despre carte. Se pare ca sunt singura pe care n-a impresionato cartea. Cel putin pana acum.
Un weekend frumos sa aveti!
Asa e ,Alice,e un om altfel decat restul oamenilor,atata suflet si bunatate intr-o singura fiinta!Cand am cunoscut-o mi-am dat seama ca e cel mai minunat om pe care l=am intalnit:atata bunatate,modestie,delicatete,frumusete,atata suflet!Alice,esti insufletul meu pentru totdeauna!Zeite pentru voi numai ganduri frumoase,de fericire si iubire implinita iar pentru tine Alice,o iubire fara sfarsit,cum merita sufletul tau insetat de iubire si sunt sigura ca asa va fii pentru ca prea multe maine se roaga pentru fericirea ta incat Dumnezeu sa nu ne asculte!Esti,minunata Alice,mireasa sufletelor noastre!
Sunt o Liana … doar cateva randuri iti scriu, caci as vrea sa stii ca te citesc de ceva vreme si ca-mi esti draga, asa cum le esti draga si acestor fiinte frumoase, care iti sunt aproape … virtual sau in real. Ma hranesc cu cuvintele tale, iar acum incerc si mai mult…sa ma vindec cu cuvintele tale: “ca sa le dau curaj celor care sunt pe punctul sa renunte sa spere, cum am fost si eu”.
Alice,
“Mananca,roaga-te,iubeste” e o carte care mi-a schimbat viata …de fapt, nu viata… ci perceptia asupra ei. La fel ca si cartile tale, ale Simonei, sau ale doamnei Liiceanu. Asa cum nimic nu ne apare intamplator, fiecare carte a voastra, sau cea scrisa de Elizabeth Gilbert, au aparut in calea mea in niste momente destul de dificile pentru mine. Si nu e prea mult sa spun ca ele au fost scaparea mea, ajutorul meu in a-mi regasi echilibrul si a merge mai departe cu fruntea sus. Dar, desigur, daca o carte nu se muleaza pe niste “nevoi” ale noastre, nu o percepem decat literar, nu si emotional, asa ca poate pentru unele “Mananca, roaga-te …” nu e nimic mai mult decat o alta carte scrisa in stil american. Cu toate astea, eu o recomand (si va recomand ) oricui simt ca are nevoie …
Va doresc la toate trei ( tie, Simonei, doamnei Liiceanu ) sa fiti tot voi , sanatoase, fericite si sa ne “luminati” in continuare, pe noi, cele care va iubim.