Barbatii langa care am fi vrut sa ramanem din interes
Posted by Alice Nastase Buciuta on Aug 19, 2010 in Confesiuni | 81 comments
Eu, cea mai dezinteresata femeie a lumii, marturisesc ca, din interes, mi-am dorit si relatii cu barbati pe care nu ii iubeam deloc.
Am facut tot ce era omeneste posibil sa imi imblanzesc si sa-mi cumintesc inima razvratita de prea multe visuri atunci cand am intalnit un barbat spaniol, care ma iubea fara masura. Beneficia de fundalul celei mai frumoase tari din lume. Avea Mediterana in spatele profilului sau elegant, si Pirineii ca tapet pentru toate amintirile noastre comune. Avea masina occidentala scumpa si pasaport cu trecere lina peste toate granitele pamantului. Si avea intotdeauna posibilitatea de a-si face week-endurile in Barcelona cea binecuvantata de geniul lui Gaudi, in Granada in care Alhambra a adunat toata dantelaria superba a artei universale, pe Costa Brava cea presarata cu cladiri albe, pe acoperisul carora Dali a asezat oua de piatra si miracole de vazut cu ochiul liber…
Credeti-ma, as fi dat orice sa-l pot iubi. Viata langa el mi-ar fi fost senina si indestulata. Betia splendorii lumii ar fi putut, cred, sa-mi tina loc de betie a iubirii, macar pentru o vreme. Dar, pana la urma, am decis ca nu, nu pot sa fac asta. Iubeam, in tara mea plina de hartoape si gropi de gunoi, un baiat sarac si cu suflet bun. In fiecare duminica ma ducea la Big Berceni sa ne cumparam fructe, iar noi ne dramuiam banii si ne risipeam saruturile. Si eram fericiti.
Am mai avut un zvacnet catre un bogatas autohton, ceva mai tarziu, cand as fi putut sa jur, dupa cateva iubiri destramate in vant, ca nu exista dragoste. Ca e bine sa dai peste un prost care sa te iubeasca si caruia sa-i ordoni, din varful buzelor cam scarbite de buzele lui, sa-ti cumpere multe sandale de firma. Da, m-am gandit ca o sa-mi fie bine sa neiubesc un om care ma iubeste. Sa-mi traiesc anii fara palpitatii pentru cel de langa mine, poate doar cu cate un zvacnet ascuns si mascat, pentru cate un partener intalnit pe furis, pe ici, pe colo – pentru ca timpul petrecut pe cont propriu, sub pretextul nevoii de independenta a sufletului meu de artist fusese unul dintre punctele centrale ale negocierii noastre prematrimoniale.
Ma iert pe mine insami pentru toate incercarile mele nepotrivite felului meu de a fi. Cred ca in viata fiecareia dintre noi au existat tentative nedemne, iubiri mintite, triste pofte de a ramane, din interes, nu din iubire, langa cate un barbat. Iar eu ma spal de pacate iubind si azi, ca mereu, nebuneste, un barbat sarac, ce a venit in viata mea carand intr-o punga de plastic toata averea lui, pentru ca alesese, demn, sa lase in urma, altei femei si, paradoxal, altui barbat, tot ce muncise el o viata incercand sa construiasca o familie durabila. Cum tot raul e spre bine, din fericire, n-a reusit. Asa ca ne bucuram de ce avem azi impreuna, si ne trebuie, intotdeauna, foarte putin. Din ce in ce mai putin. Ca sa ne putem ierta unul pe celalalt si pe noi insine din ce in ce mai mult. Definitiv. Asa cum trebuie sa fie in iubirile pentru toata viata. Si, desigur, cum am mai spus, pentru toata moartea.
Alice, ce frumos ca gandesti asa cum gandesti tu!! ca poti fi atat de buna si detasata de lucrurile materiale in favoarea celor mai frumoase simtiri si trairi! te citest si te recitesc mereu cu drag si ma bucur ca uite, o femeie poate sa aiba si cariera, si copii dragi, si pe barbatul iubit si le poti impaca atat de bine! deci se poate! si mai ales cineva ca tine, care lucreaza la o revista “glossy” (desi Tango e muuult, muult mai mult decat atat) nu tine atat de mult sa aiba cei mai scumpe pantofi si cele mai mari genti colorate de firma.
Sunt motive si motive pentru a fi materialista, mai ales pentru o femeie. Cum zici si tu, preferi pe cineva cu o situatie mai buna dar care te iubeste nebuneste, pentru ca la un moment dat, dupa esecuri ale dragostei sincere, chiar meriti. Chiar iti place sa ti se ofere si cadouri si vacante si dragoste, cand cu ceva vreme in urma nu ai avut parte de nimic din toate astea. Femeilor le place sa fie iubite, rasfatate, etc., etc.
Si eu as primi cadouri dimineata, la pranz si seara, dar nu mi-as calca in picioare orgoliul pentru ele (specimenele de care ma lovesc pe strada, fete tinerele cu mosulici dupa ele, imi fac sila). Si eu, ca si tine, am avut parte de prieteni (nu ii pot numi iubiti, ca nu i-am iubit) cu masini si parinti cu firme si fite peste fite. Si m-am indragostit tot de oameni normali, ca iubitul meu de acum, cu care ne certam ce sa platim mai intai: rata, lumina sau intretinerea si ne chinuim sa ne ramana bani si pt un concediu la mare. Si noi tot in zona Big stam
) Cu toate astea, satisfactia ca ne-am luat casa noastra, masina noastra, ca ne-am permis si cate un concediu in afara granitelor si gandul (stiu, care nu imi face cinste) ca altii o duc mai rau ne incalzeste.
Cum reiese din ce scrii si tu, fericirea si dragostea nu se cumpara cu bani. Banii tin de foame, dar nu potolesc si foamea sufletului….
O zi frumoasa si plina de lumina iti doresc!
Adnya, tu esti buna! Ma lauzi cand eu tocmai mi-am marturisit puseele de nimicnicie crunta… Asa e, as vrea si eu cadouri, vacante scumpe, haine de lux. Dar vreau, inainte de toate, dragoste si liniste. Stiu ca uneori gresesc ca nu m-am facut “fitoasa”, ca nu mi-am luat Vuitton- ca, pana la urma, cu ceva stradanii, as fi reusit- , ca poate ca as fi avut mai mult succes in business daca as fi calcat tantos pe pantofi Manolo Blahnik si daca m-as fi dat jos din Mertan inainte de negociere. Dar nu m-as simti in largul meu in “outfituri” prea apretate. Am grija sa fiu curata si sa am pielea fina si hidratata, ma ingrijesc cat pot de silueta mea si de cum imi sta parul, nu ies nemachiata sau ciufulita. Dar port haine comode, fiindca muncesc ca o nebuna, scriu pana ma dor mainile din umar, o treime de revista in fiecare luna, doua bloguri, 10 mailuri si o mie de hartoage zilnic, am trei copii pe care ii ador si ii ingrijesc chiar eu, pentru ca nu avem bona, deloc.
Da, mi-ar priii peste toate astea o viata de lux. M-as putea adapta adaugand fericirii mele de azi ceva cadouri si o masina scumpa. Dar, deocamdata, nu-mi trebuie nimic in plus. Dimpotriva. As putea renunta la cate ceva din cele materiale pe care le am, fiindca nu imi sunt de real folos.
Imi place tare mult de tine Alice. Imi place onestitatea ta. Cuvant mare, greu de gasit ca trasatura in jur si totusi mai exista…
Evident ca majoritatea am ezitat la un moment dat in fata fortei materiale, dar, conteaza mai mult ce alegem. Tu ai ales iubirea, lumina, binele, frumosul.
Bravo, Alice!
Tocmai pentru ca esti asa cum esti, ma simt foarte onorata si fericita ca drumurile noastre s-au intersectat atat de frumos. Fii pe deplin bucuroasa de viata pe care o traiesti acum. O meriti! Ti-ai castigat-o cu truda sufletului si mintii tale puse la grele incercari. Sunt sigura ca putine femei aflate in atari situatii ar fi ales calea aceasta. Cele mai multe ar fi preferat usurinta vietii in lux si frivolitate lasand la o parte sentimente si trairi adevarate. Alice, tu ai parte de viata care are ca fundament cel mai puternic material din lume: Iubirea!
Alice, esti rezultatul nealterat al unei societati, din pacate bolnave…cu oameni ca tine ( si eu mai stiu citiva), am certitudinea ca repatrierea mea nu a fost doar o toana si nici macar o prostie…mama, sotie, femeie de afaceri, inteligenta, sincera, sensibila, demna samd
jos palaria!!!
Dragelor, sunteti prea, prea bune cu mine! Sunt un om care seamana cu voi, am facut multe rele si acum ma straduiesc sa le ispasesc. Si fac si in continuare fapte rele, numai ca incerc sa le anihilez efectele prin marturisire, prin rugaciune, prin parere de rau. Sinceritatea mea e o solutie de supravietuire.
In rest, in fiecare zi a vietii mele ma gandesc sa plec din tara. E o tara rea, bolnava, cum spui tu, Laura. Ma lupt cu multe mizerii si cu multi oameni nesanatosi la cap, care nu sunt dispusi sa invete, sa creasca, sa se schimbe in bine. Din punctul asta de vedere, probabil ca au dreptate multe femei care, scarbite de cosmarul vietii de femeie in Romania aleg sa plece, mai mult sau mai putin din interes, intr-o alta tara, langa un barbat care are ca fundal o societate mai decenta. Probabil ca de tara asta, nu doar de demonii mei, incercam sa fug si eu atunci cand tanjeam, indecent si imoral, dupa relatii din interes.
Alice, si tu esti buna cu noi, si pentru ca tu ai curajul sa marturisesti si sa ne vorbesti despre viata ta, despre temerile tale, despre iubirea ta, noi, cele care te citim si ne regasim in ceea ce scrii, nu ne mai simtim chiar atat de singure in “ciudateniile” noastre.
Traim intre oameni care nu ar recunoaste niciodata ca au gresit si ei, iubind vreun om de neiubit. Acestia sunt primii care ridica piatra, care spun ca ei niciodata nu ar face asa ceva, desi viata lor e manjita de indecenta si imoralitate.
La randul meu, m-am lasat iubita de un barbat care mi-ar fi putut oferi viata aceea, lipsita de griji materiale, dar am ales sa iubesc nebuneste un barbat, cu care, imparteam o ciocolata cu rom. Si aceea e cea mai buna ciocolata pe care eu am mancat-o vreodata…
Spunea cineva ca “tot ce poti cumpara cu bani, e ieftin ”
In fond e vorba de o alegere si oricare ar fi aceea, nu gasesc nimic de condamnat si nici de invidiat.
..
Am in cufarul cu amintiri o amintire ce acum e hazlie. El plin de sine si de bani. Eu timorata dar nepierzand nici un detaliu din desfasurarea evenimentelor. Locul desfasurarii : o pizzerie si el infulecand muuulta pizza asezonata din belsug cu un sos usturoiat si multa bere, eu intepenita. El volubil si destins, eructand mai mult sau mai putin discret, eu tot intepenita.El bogat/ destept/ cautand nevasta cuminte si neaparat gospodina, eu dorind sa dispar.
El tuguind buzele ptr o sarutare , eu intinzand-o la fuga
..
Am ales intotdeauna cu inima.
Si nu-mi doresc nimic mai mult decat sa traiesc decent.
Si nu am nevoie de nimic de la nimeni. Asta ma scuteste de o multime de complicatii.
…
Voi ati vazut Propunere Indecenta?
Mie mi s-a parut un film de propaganda… propaganda comunista. si asta fiindca eu, in locul ei, as fi ramas cu milionarul.
Am citit postul acesta dimineata si am tot asteptat si controlat blogul in speranta ca cineva va veni cu o poveste in care milionarul se dovedeste a fi un om deosebit. eu cred in omul minunat din spatele milionarului. Mie imi place sa cred ca o relatie inceputa din interes poate sa sfirseasca frumos. si mai cred ca, daca in spatele banilor sta un om decent, un suflet frumos, banii il pot ajuta mult pe omul respectiv in gasirea jumatatii pentru toata viata si toata moartea.
A lice, atat cat te-am cunoscut aici pe blog si din emisiunile tv , mi se pare ca duci o viata decenta si nu trebuie sa regreti faptul ca n-ai facut alta alegere. Mie imi place ca te imbraci decent, ca va imbracati mult in alb; intr-una din fotografiile de la mare parca erati niste ingeri. Daca sotul tau a renuntat la munca de o viata, cred ca a facut-o si pentru copiii lui din prima casatorie si sper sa nu ajungi niciodata sa-i reprosezi ca a venit la tine cu ”o punga de plastic”.
Hmm, Alice, si eu ma gandesc uneori – cand sunt napadita de griji/probleme/responsabilitati – cum mi-ar fi fost viata langa un barbat pe care nu l-as fi iubit, dar mi-ar fi asigurat un statut care sa ma scape de multe dintre cele enumerate…
Dar acum as vrea – fara nici o legatura cu barbatii langa care am fi vrut sa ramanem din interes – sa spun cateva vorbe despre “Mananca, roaga-te, iubeste” a lui Elizabeth Gilbert…Stiu ca tu propusesesi – dupa “Frumoasele straine”, sa vorbim dupa data de 20 august despre carte; plec din Bucuresti pt cateva zile, si nu vreau sa crezi ca tocmai eu care te-am barait atat cu aceasta carte, voi tacea malc…
M-au impresionat in mod deosebit cateva lucruri; cand spune ca “Pana la urma, suntem toti ceea ce gandim. Emotiile sunt sclavele gandurilor noastre si noi suntem sclavii emotiilor. Cealalta problema pe care o genereaza constantele hoinareli ale mintii e faptul ca ajungi sa nu fii niciodata cu adevarat acolo unde esti. Faci mereu sapaturi in trecut sau cercetezi curios viitorul, dar ti se intampla foarte rar sa zabovesti in prezent. Este ca obiceiul lui Susan, care, de cate ori ajunge intr-un loc frumos exclama panicata: e atat de frumos aici! mi-ar placea sa revin candva! iar eu am nevoie de toate resursele de convingere din dotare ca s-o fac sa inteleaga ca e deja acolo. Daca ce cauti e contopirea cu divinul, vartejul asta inainte si-napoi prin timp devine o mare problema. Motivul pt care Dumnezeu e numit prezenta e tocmai faptul ca Dumnezeu e chiar aici, acum. Prezentul e singurul loc in care-l poti intalni pe Dumnezeu, acum e singurul moment in care o poti face.”
Probabil ca m-au impresionat lucruri si ganduri si fapte pe care le pot asocia in viata mea.
Mi-a mai placut incheierea calatoriei in India, cand spune “In inima mea, ceasul se opreste si foile din calendar nu mai zboara nicaieri. Ma minunez in tacere de cate lucruri am ajuns sa inteleg. Nu mai rog. Ma transform in rugaciune.”
Trebuie sa recunosc ca inca nu am terminat cartea, mai am cateva pagini, sunt la capitolul Indonezia pe care il asociez cu echilibrul, si de aici imi place cel mai mult indemnul batranului vraci de a zambi chiar si cu ficatul…
Incerc si eu in drum spre casa, cand chiar citesc din frumoasa carte, sa zambesc cumva, dar nu prea imi iese…
Revin cu vorbe despre carte curand.
Cred ca incerci sa faci o terapie de purificare prin intoarcere la simplitate .
Incerci o scuturare de pacatele trecutului printr-o schimbare a scarii valorilor.
Nu te sfiesti sa iti cobori privirea spre cei de jos care definesc realitatea mizera .
Suntem din ce in ce mai atinsi de boala ratacitilor printre himere .
Avem o tara in suferinta . De fapt nici nu mai stiu daca mai avem tara sau doar un conglomerat de sate si orase ?! S-a pierdut controlul , ne-am pierdut orgoliul.
Of, Je, si pe mine m-a impresionat la fel de mult “Mananca, roaga-te…..”
Si pe mine m-au impresionat pasajele mentionate de tine…..
Minunat ! Am invatat atat de multe din aceasta carte ! Ai citit, ati citit ” Ultimul barbat american ” ??? Si asta o sa va placa….sunt sigura .
FELICE,
LA MULTI ANI pt maine , 20 august .
Sa-ti fie viata o bucurie si un cantec si o pajiste linistita cu crini albi si frumosi ca tine, ca sufletul tau !
Sa fii iubita asa cum meriti !
Sa ne inviti curand la nunta !
Nu, nu la Paris, ca e cam departe !
Desi, iti doresc din tot sufletul sa spui DA in biserica cea maaaaarrrreeee si frumoasa, inconjurata de “minunatii” tai gargoui…….stii tu !
Pupici multi, oriunde te-ai afla !
La multi ani, la multi ani, la multi ani !
Revin, ca asa ma adun eu mai greu si mereu imi mai ramane cate ceva nespus…e frumoasa cartea despre care tocmai am amintit cateva vorbe, dar nimeni nu scrie asa ca tine…
Alice, curios e ca si eu, ma gandesc din ce in ce mai des sa plec din tara asta bolnava …..
E prima data in viata mea cand ma gandesc foarte serios la asta.
Sora mea, stabilita de ani buni intr-o tara civilizata si foarte frumoasa, s-a cam plictisit sa-mi propuna .
A ramas, ce-i drept, socata, cand eu am inceput de curand aceasta discutie….
E cumplit ce se intampla aici acum.
O tara fara justitie, fara sanatate, fara interne, fara externe……
Doar pile, cunostinte si relatii….
Doar tragedii , fara responsabili care sa plateasca pt ele…..
Pt asta au murit atat de multi copii si tineri in “89 ????
Pt a se bate acum pe ciolan cei cativa din varful puterii ???
Pt a da acum din umeri neputinciosi la orice problema apare ????
….Am obosit sa vad numai cenusiu pe strada si pe nimeni zambind…..
Am obosit…..
Mie mi-e dor de Romania, asa cum este ea bolnava. Nu stiu de ce, dar mi se pare ca va ramane mereu acasa si cele care sunteti in Romania alaturi de familie nici nu realizati ce comoara aveti
M-am gandit candva sa raman in Franta cu un barbat pe care nu il iubeam. Am incercat sa ma mint si sa-mi justific dorintele prin faptul ca il iubisem candva foarte mult si ca dragostea ar putea renaste. Dar, la momentul acela, singura dragoste era Franta. Am ramas pentru o jumatate de zi singura in casa lui superba, rasfoind Maison Campagne si band vin la o fereastra care parca era din povesti medievale, si ma gandeam ce frumos ar fi sa traiesc acolo, dar sa fie casa mea, doar a mea, fara el. Pe el nici nu-l mai putea suferi, nu doar ca nu-l iubeam, ma enerva pana si zgomotul respiratiei lui. Mi-e dor si acum de Franta si de casa aceea minunata, dar ma bucur ca nu am ramas. Mi-ar fi iesit pe nas toata frumusetea Proventei daca ar fi trebuit sa traiesc langa un om cu care nu mai aveam nimic de impartit.
Alice, da-mi voie sa te contrazic… nu tara-i bolnava, ci societatea. Sau poate este, tocmai din cauza societatii?? cine mai stie?!
FELICE,
La Multi Ani frumosi si sanatosi!
Sa iti dea Dumnezeu iubire si sanatate!
Am iubit intotdeauna cu patima si nu imi pot imagina niciodata ca as putea sta langa un barbat pe care nu-l iubesc…ma dezgusta saruturile date fara sentimente… nu inteleg dar nici nu condamn femeile care pun mai presus de tot bunastarea materiala…tot respectul pentru ele si trebuie sa recunosc ca mi-as dori sa fiu si eu la fel de frivola, dar totusi inima mea crescuta cu versuri eminesciene, in noptile senine ale copilariei mi-au imbolnavit inima de o dragoste nebuna de frumos si de o daruire cu trup si suflet unui barbat…imi doresc mai multi bani (desi banii nu aduc fericirea), dar prefer sa ii facem impreuna, sa trudim cot la cot pentru asta si apoi sa ne punem in asternutul nostru parfumat cu vise fericiti ca ne-am putut implini atat de frumos in viata, dar mai ales in dragoste…
Frumoasa postare draga mea Alice, surprinzatoare acum ca fericirea ta este atit de rotunda si perfect inchisa – ca o sfera! Si iti doresc sa nu se fisureze niciodata sau daca se fisureaza va doresc sa puteti lipi fisurile alea cu aluat de dragoste, cu vise si impliniri si chiar cu cate o cearta sanatoasa dar constructiva! Caci eu cred ca pina si certurile isi au rostul lor, la urma urmei suntem la fel dar nu identici!
La multi ani, Felice, sa-ti dea Dumnezeu un an bun si generos, un an linistit si aducator de fericite limanuri! Te pup cu drag
Iana, Iana….asa ai cautat tu pe blog dupa o poveste fericita cu un milionar?!? There you go, my dear, in cele ce urmeaza! Ca sa vezi ca da….ai dreptate, exista inimi si oameni si in spatele costumelor scumpe, de firma! Si exista povesti, povesti adevarate cu printi si cu cenusarese
Alice, o sa fie o postare lunga, daca nu are loc, o stergi tu, da? Va multumesc si va pup cu drag!
Pentru Iana, special! Si pentru toate/ toti aceia dintre voi care va indoiti ca dragostea exista si apare de acolo de unde te astepti cel mai putin! Pasajul de mai jos este copiat (si cenzurat!!!) dintr-un mail din 2007, scris Simonei Catrina
“……………..
) a intrat in viata mea intr-un moment greu and ever since l-am tot (re)intalnit numai in momente grele. Venind parca special sa-mi aduca fericirea. Spunandu-mi mereu acelasi descantec fermecat “a beautiful lady should never cry”. Am fost o vreme impreuna, atat de impreuna cat puteau fi 2 oameni de generatii diferite, de religii diferite, cu obligatii fiecare si locuind peste mari distanta. Da, e adevarat ca Nathan este un om foarte bogat. Si foarte important. Dar este totodata un gentleman – singurul adevarat pe care l-am cunoscut in viata mea! Si este un om special, cald, atent. Un amant delicat si totusi posesiv, un prieten de nadejde si un partener de afaceri redutabil. In fine…At some point, l-am cunoscut pe iubitul meu. Si acela a fost momentul in care m-am hotarat sa renunt la el. Sau la partea fizica a relatiei noastre. Nu stiam cum sa-i spun. Ne-am intalnit pentru o ultima oara la Intercontinental, si in lift, cand urcam catre restaurant, s-a auzit in difuzoare “Please, release me let me go” . Mi-au dat lacrimile. Mi-a prins mana, si privirea in privirea lui albastra si m-a intrebat: ‘Is it that serious?” Am raspuns: “I am afraid so”. A continuat: ‘Than you should be happy. Remember? A beautiful lady should never cry. I hope you did not curse him first, I want to believe this honor goes exclusively to me”. Era in 2004. Iarna. Frig afara si ger in sufletul meu. L-am intrebat daca gresesc. Mi-a spus ca nu. I-am spus ca il iubesc. Mi-a raspuns “I know. I love u too. But you deserve better.”. L-am mai sunat uneori, cand mi-a fost greu. A stiut de fiecare data ce sa-mi spuna, CUM sa-mi spuna. Nu m-a intrebat nimic, nu mi-a cerut nimic. A mai venit in Romania. Nu m-a anuntat niciodata decat afterwards. L-am intrebat de ce nu-mi spune niciodata. Si mi-a raspuns: “You would come to see me and I am not strong enough to refuse that. I don’t want to ruin your life, I can love u and I am loving you no matter what. Even if I don’t see u. We don’t have to meet. It is not good for you. And I want you to be happy” .
La ora 2 ne aflam in aeroportul din Berlin asteptand fratele cel “foarte bogat si extrem de important”. Faceam pe mine si mi-era rau. L-am lasat pe asta bombanind langa masina si m-am dus la toaleta. Si cand ma intorceam – intr-o goana nebuna catre el – ca deh, avionul de Israel aterizase si fratele cel bogat astepta probabil, m-am izbit atat de violent de un barbat incat am cazut pe jos. Mi-a intins politicos mana, l-am injurat barbar, suculent, romaneste. Ce probabilitate era sa ma inteleaga?!? Am refuzat mana intinsa, l-am mai privit odata cu ura si m-am grabit catre seful meu. Care m-a injurat la randul lui si s-a intors dupa circa 10 minute…..cu cel pe care-l injurasem barbar, suculent, romaneste. Mi-au dat lacrimile. M-am simtit frustrata dar mi-am spus ca poate nu vorbeste romaneste, ca parca asa zicea seful meu. Care facea prezentarile. In engleza. Am intins o mana timida, tremuratoare si am balbait uitandu-ma in cei mai albastri ochi pe care mi-a fost dat sa-i vad: “How do you do? Nice to meet you, Sir”. Mi-a strans mana cu caldura si zambind, mi-a raspuns, cu o dictie perfecta: “E o placere sa va cunosc, doamna”. In romaneste. “Doamna”. Am simtit cum ma ia lesinul. Genunchii au inceput sa-mi tremure, la fel si barba. Am urcat cu greu in masina, si pentru ca in acelasi timp cu mine urcase si el mi-a soptit complice, sa nu auda fratele lui “a beautiful lady should never cry! Nor curse, either” . Din momentul ala s-a schimbat Berlinul, din momentul ala mi s-a schimbat viata. Nathan (nu mai e o indiscretie, au trecut de la momentul ala mai mult de 10 ani! Si inca mi se pare ca are un nume superb, unic
Ca sa inchei povestea aceasta pe care insa nu vreau s-o termin, vreau sa-ti spun ca ieri, pe 1 Octombrie, la ora 10.00 am fost anuntata de la poarta ca a venit un curier sa-mi aduca ceva. Am avut o saptamana hectic saptamana trecuta si nici asta nu era buna deloc. Eram frustrata, nervoasa si n-aveam chef de nimeni, mai ales de curieri! Le-am zis sa preia ei coletul, mi-au spus ca nu se poate ca e personal. Era un buchet imens de trandafiri galbeni si un “Allure” – parfumul meu de suflet. Pe un biletel discret statea scris asa “I know sometimes in October is your birthday but I am old enough not to remember the date. So, it’s October, Happy Birthday! N.” Din momentul ala s-a schimbat Bucurestiul, ziua, viata mea toata….I-am dat un mail, spunand doar atat “It’s 16! And you are not old!”. Mi-a raspuns tarziu, am gasit mailul azi dimineata. Spune asa: “As long as I am allowed to love you…no, I am not old! I knew it was 16 but you deserve one life to celebrate. I offered you one month…it’s not enough!”
So I loved him then and I love him still and every second in between! Si e o poveste care merita sa fie poveste, si el nu e porc, si iubirea asta n-a sucombat in realitatea imediata, si despartirea nu mi-a adus lacrimi si depresii…. Si eu nu am fost Monica Columbeanu, si el nu e Irinel”
Anca G, minunata povestea ta!Sunt fara cuvinte. Doar zambesc. Sa-ti fie bine, mereu!
Si pentru ca sunt nascuta in aceeasi luna si am si acealasi nume, sper si eu la povesti-minune.
da, Anca… povestea ta minunata. mi-o amintesc mereu. si ma revolt cind femei frumoase si destepte nu mai vor povesti cu adevarat implinite. si fug de oamenii bogati fiindca sint asociati cu personaje gen Iri.
Catalina mi-a daruit anul trecut cind am fost in Romania cartea cu povestile Tango. Am cautat povestea ta, Anca G, fiind aproape sigura ca ai trimis redactiei povestea inceputa la Berlin.
n-a fost asa si m-am simtit cumva… ciudat. a fost alegerea ta sa publici acolo o alta poveste.
Cand am realizat cu stupefactie ca e musai sa ma descurc de una singura am crezut, in avantul meu tineresc, ca e asa, cam ca-n povesti. Vor fi de ajuns inteligenta, determinarea si implicarea mea pentru a-mi realiza marile vise. Dar pe taramul nimanui, unde mi-a fost scris sa ma nasc, ecuatiile predispun la cu totul alte formule. Ca intr-o jungla in care, cel care are falcile mai puternice si tehnica mai performanta are parte si de o prada pe masura. Iar eu, cu demnitatea mea doldora de principii si maniere, cu bunul simt si stiva de scrupule, n-am avut, desigur, nici o sansa. Ba am fost prea tanara si frumoasa, ba am avut prea multa personalitate…in orice caz am muncit pe branci pentru fiecare leut. Dar eu nici macar nu am muncit pentru bani, ci pentru libertate. Suna paradoxal, sclavia asta asumata, dar parca orice efort, oricat de istovitor ar fi el pentru trupul meu e de departe preferabil oricarei captivitati emotionale. Au fost desigur si multe momente de epuizare dezolanta in care noianul de facturi, chirii si altele ma darama sub greutatea lui. Au fost si perioade in care parfumul preferat era un lux iar pantofii din vitrina, un miraj. As vrea sa fiu in stare sa-mi rasfat trupul ca o zeita, sa fiu pentru barbatul de langa mine mereu impecabila, dar uneori, trebuie sa capitulez si sa accep ca sunt o biata femeie si oricat mi-ar fi spiritul de plin de putere, trupul meu adesea ma tradeaza. Am cunoscut candva un barbat atat de bine imbracat, atat de frumos…ca parea sculptat. Mai era si tanar, deloc urat…desigur, foarte bogat. Am iesit de cateva ori la cina, in cele mai luxoase restaurante, servind feluri de mancare pe care nu stiu nici sa le pronunt. Dar acolo, in acea spilcuita societate m-am simtit atat de stinghera, de nelalocul meu. Eu sunt o boema. Prefer un picnic desuet pe malul lacului, decat o cina fastuoasa. Nu imi place sa ma pedepsesc singura umbland pe tocuri nici sa jertfesc din timpul pe care il aloc lecturilor, visarilor unei coafuri de revista. Da, ma ingrijesc, da…imi refuz multe delicii culinare in favoarea siluetei…dar, un pot, nici in ruptul capului sa ma conversez pe tonul acela intepat despre posete, vacante la sapte stele si ultra impachetari si reverii spa. M-am casatorit cu un barbat tanar, frumos, inteligent si demn. Si atat. Inca un am reusit sa ne utilam apartamentul, dar, in ziua in care baia noastra a fot aranjata dupa gustul si designul meu, am simtit o bucurie de nedescris. Uneori ma enerveaza ca inca un avem masina, uneori imi obosesc picioarele sau spatele impingand caruciorul, purtandu-mi odorul, carand sacose. Dar totul dureaza cateva minute. Caci trupul se reface extrem de usor. Si un regret nimic, sunt fericita sa-mi simt inima usoara si gandul liber. Imi privesc fiul si il vad fericit si atunci imi spun ca am facut alegerea corecta. Cred ca vor veni candva si compensatiile faptelor mele dezinteresate.
Ulicica, vor veni si acele compensatii. Trebuie sa fie asa! Te-am citit cu emotie. Te imbratisez!
Femeia trofeu, sau femeia cap de lista intr-un palmares bogat al unui si mai bogat specimen masculin …
Femeia adorata, rasfatata, plictisita sa tot primeasca daruri extraordinare, declaratii patimase, cereri in casatorie…
Lolita in adolescenta, curtezana adorata la maturitate, posesoarea unor amintiri picante la batranete…
Sau gospodina si mama, sotie inainte de toate, amanta fara vocatie, iubita doar cand oala de sarmale spumega pe foc si scoasa in oras la shopping de legume si fructe, doar in ziua de salariu …
Ce-si doresc femeile?
Femeile isi doresc sa aiba cate putin din toate.
Cum ar veni, soti bogati si maturi, amanti sarmani si tineri.
Stabilitate financiara , o treapta cat mai inalta pe scara sociala , respectabilitatea pe care o capeti automat in anumite cercuri, daca locuiesti intr-o vila cu trei etaje plus mansarda si daca descinzi la mall dintr-o super masina pe care ti-o conduce soferul personal.
Dar si dragoste clandestina cu un amant tanar, bine dotat, ale carui performante iti imbujoreaza tenul numai cand te gandesti la ele.
Amanta se doreste sotie, isi rasfata iubitul cu cine hand made, se intereseaza de nevoile lui primare, ii face daruri domestice, joaca rolul Perfectei, promitand tacit o viata de rasfat celui care inevitabil se intoarce sa imparta, noaptea, patul cu femeia a carei semnatura se lafaie obscen pe certificatul de casatorie.
Sotia se viseaza amanta, evadata din rutina traiului domestic, iubita nu pentru performantele gastronomice, ci pentru sexualitatea care nu poate deborda in bucataria de la etajul patru, pentru conversatia plina de spirit care nu se poate manifesta decat intr-o camera de hotel de 5 stele, inchiriata cu ora.
Fantazam, ca sa ne putem suporta si ca sa putem trai de azi pe maine…
De fapt, multe dintre noi, cele care traim in enclava femeilor cu verigheta, nelipsite din comitetele de parinti pe scoala, gospodine in bucatarie, amante in dormitor si doamne in societate, nici macar n-am trait momentul acela de rascruce in care sa fi fost puse in situatia de a alege.
Deci, nu avem chiar calitatea de a le condamna pe “interesate”.
Sunt sigura ca nicio femeie din lumea asta nu-si iubeste barbatul fiindca este sarac.
La fel cum un interes, nu neaparat material, exista totdeauna, chiar daca e atat de bine camuflat, incat la prima vedere el nu exista.
Cum ar fi, interesul de a le creea, nu iluzia, ci certitudinea, ca asa cum noi i-am gasit pe ei si ei ne-au gasit pe noi. Si, desi stim ca nimeni pe lumea asta nu e “replaceable”, in ceea ce ne priveste suntem unice si vitale pentru supravietuirea lor, mai ceva decat apa si aerul.
Cum ar fi interesul de a fi si a ramane adorate, chiar si atunci cand ne aluneca tocul putin pe-alaturi.
Gresesc?…
P.S. Acesta s-a dorit un pamflet. Nu-l luati in serios, decat daca v-a pus pe ganduri….
Uncommitted, te alinti
Crezi ca in ce ai spus tu, e ceva ce n-ar putea fi luat in serios ?
Uncommitted, nu gresesti. cit despre luatul in serios… ar trebui sa fiu prea naiva sau poate prea ignoranta sa nu iau in serios ce ai scris tu.
Dragele mele,
din viteza si din neatentie, engleza mea aproximativa mi-a jucat feste.
“Nimeni pe lumea asta nu e…. “unreplaceable”.
Deci, de gresit, tot am gresit putin….
Uncommitted, engleza mea e si mai aproximativa decat a ta, cunosc strictul necesar , adica cuvintele de dragoste si cateva “vorbe de duh” , deci..
Felice, la multi ani din tot sufletul! Sa ai o varsta norocoasa si plina de dragoste, sa fie anul marilor schimbari in bine, sa fii fericita! La multi ani, sa ne traiesti!
Ulicica, esti atat de sensibila si de fina… Ma emotioneaza povestea ta si ma regasesc mereu in ce scrii.
Amy, sunt sigura ca si eu si fetele de aici am avea sfaturi si ganduri bune pentru tine, daca ne-ai spune povestea ta mai pe larg. Din pacate nu reusesc sa raspund tuturor mailurilor primite si de aceea am creat aici un spatiu deschis de discutie, un loc pentru intalnirile noastre.
Anca, povestea ta e superba, absolut superba, dar… Eu stiu ispita iubirilor traite doar in vis si doar in vorbe si cred ca va ramane mereu doar o ispita, doar o iluzie, nimic mai mult. Viata e in alta parte.
Iana, draga mea, tu esti mereu pregatita sa vezi lumea mai curajos, sigur ca exista si povestea milionarului fermecator, dar mai mult in filme. In viata reala, eu nu cred in iubirile pornite din interes si preschimbate in mari iubiri. Eu cred ca iubirile pogoara din cer, nu le vad pornind la drum printr-o pofta financiara si devenind soroc de viata si de moarte… In plus, traind in Romania, am prins groaza de milionari- cei bastinasi sunt, fara exceptie, niste hoti, altfel n-ar fi putut razbate. In tara noastra, nu ajung milionari oamenii harnici si onesti, bogatia e strict interzisa celor cu suflet nobil. Cum spui tu, Laura: societatea noastra e grav bolnava!
Uncommitted, eu nu te-am luat in serios. Nu am putut.
Felice, iti las si eu gandul meu bun
La multi ani !
Povestile de neiubire, despre care vorbea si Alice, nu exclud ca barbatul sa fie un domn. Daca noi nu putem sa-i iubim pe unii barbati, nu inseamna ca ei sint niste porci care nu stiu sa se poarte cu o femeie. Nu toti barbatii bogati uita sa se mai poarte normal in societate, sa mai aprecieze femeia de linga ei pentru ce e ea si nu pentru ce haine sau ce parfum o imbraca. Cum nici toti cei fara bani nu sint neaparat niste exemple de curtoazie, sau eligibili pentru a fi iubiti.
Cred ca alegerea de a ramine alaturi de un barbat bogat, in exclusivitate pentru banii lui, nu acopera pentru o femeie decit nevoia primara de a minca si de a se imbraca, necesitati care, indiferent cit de mult costa, nu depasesc pragul primului nivel, cel primar, al necesitatilor unei persoane. Se multumesc doar cu bani pentru ca mai mult nu au nevoie. Nu zic ca e nici bine si nici rau, e doar un gen uman care contagiaza repede.
N-am trait experienta de a fi iubita de vreun milionar ca sa stiu cum e. Probabil ca tentatia e mare sa stai linga un om pe care nu-l iubesti daca de partea cealalta a balantei sta siguranta materiala. De aceea nu ma pronunt asupra niciunui aspect ce tine de moralitatea sau etica acestui act de alegere pe care il fac unele / unii
Alice,
…nu doar s-a vrut, ci chiar a fost un pamflet.
Viata mea din ultima saptamana cu asta a semanat, cu un pamflet si jur ca n-a fost mai reusit decat cel scris de mine. Plus o migrena chinuitoare, rezistenta la antiinflamatoare, analgezice, antipiretice si tot ce se mai poate gasi intr-o farmacie, care sa inceapa cu “anti”.
De cateva luni incoace m-a cuprins febra scrisului si nu pot s-o compar decat, la modul vulgar, cu furia laptelui, din cauza careia am suferit cumplit cu ani in urma, cand nici pompele de mana, nici cele automate, nici cele mai testate si mai recomandate tratamente alopate nu-mi puteau convinge sanii sa nu mai produca in exces, ceea ce se transformase la un moment dat din lichid datator de viata si anticorpi, in pura otrava.
Furia scrisului imi da acum aceeasi impresie, de preaplin de idei, care trebuie neaparat desertat pe laptop, altfel amenintand sa se transforme intr-un pericol mortal pentru sanatatea mea mintala.
Uneori ma simt stimulata sa scriu frumos, politically correct, inspirata de tema discutiei si alimentata de un vraf de citate din tot ce am citit sau am frunzarit vreodata, citate stivuite frumos, pe categorii, asa cum imi este organizata si biblioteca personala.
Alteori demonii din mine ma imping sa ma persiflez singura postand comentarii socante pentru cei care si-au format deja o idée despre mine din postarile anterioare.
Ieri ma cuprinsese o deznadejde, la gandul ca totul e in zadar, e degeaba, oricat m-as invarti eu cu capul plin de idei, toata ziua, nervoasa ca nu ajung mai repede la pauza aceea binecuvantata cand pot sa evadez din realitate cu laptopul in brate, de fapt realitatea aceea ma va confisca intr-o zi cu totul si ziua aceea e tot mai aproape.
Probabil sindromul migrenos mi-a indus idea ca alegerile mele au fost intre rau si mai rau, sau cum spunea regretatul Paler, “intre cancer si sida”.
Prima postare pe un blog din viata mea, o viata nu chiar scurta, dar se pare ca nici suficient de lunga cat sa ma fi maturizat complet, a fost pe tema “Internetul, pacostea mea”.
Infieram acolo cu destul aplomb dependentii de imaginile proprii autocreate si autointretinute, ascunsi sub nickname-uri mai mult sau mai putin inspirate, afisand poze in care “dau bine”, tratandu-si frustrarile si nemultumirile, nu la psihoterapeut (in Romania ar fi o excentricitate), ci pe site-uri de socializare.
De aceea am incercat sa ma mentin in limitele unei sinceritati la limita dintre confidentele fictive si cele nefictive, echilibristica destul de periculoasa atunci cand vrei sa –ti pastrezi totusi anonimatul si sa ramai “uncommitted”.
Ce-a fost real in ceea ce am scris despre “Barbatii langa care am fi vrut sa ramanem din….”?
Ca totdeauna exista un “interes”, “ceva” dincolo de sentimentul in stare pura, fiindca suntem fiinte sociale si a pretinde ca traim intr-o lume strict a ideilor ne arunca brusc intr-o zona neguroasa in care usor, usor, ne pierdem credibilitatea.
Nu ma gandesc la toate caraghioasele care isi vand nurii distinsilor domni cu banii la tescherea, nici la barbatii care prefera “blondele”, agitate drept breloc adjuvant la cheile de la masina.
Ma gandesc la noi, cele care nu am fi ales milionarul, daca nu ar fi fost jucat de Robert Redford, ci de….Mickey Rourke, dupa ce a suferit acele operatii in-estetice.
Ma gandesc la noi, cele care am ales cu inima si chiar daca niciun milionar, nici in vis, nu ne-a deschis portiera Rolls-ului ca sa ne pofteasca la o plimbare, tot ne mai gandim uneori “ce-ar fi fost, daca ar fi fost”.
Sigur ca nu sunt eu aceea, eu traiesc in “enclava”, nu-mi doresc sa o parasesc, fiindca aceea e lumea mea, in care mi-am renovat baia, vorba Ulicicai, si a fost o mare victorie personala si de cuplu.
Eu traiesc langa acelasi barbat de-o viata si-mi doresc sa inchid ochii langa el, fiindca il iubesc atat de mortal de tare, incat nu i-as putea supravietui . Si nu e bogat, nici celebru, nici faimos, nici macar perfect.
Si tocmai v-am dezvaluit “interesul” meu de a ramane impreuna cu barbatul care a descins in viata mea dintr-un tramvai 21, care ma duce cu mari sacrificii in vacante cu bani numarati, care ma iubeste cum stie el si mi-o arata asa cum poate.
E un interes ce tine de supravietuire, de o miscare de rezistenta la care aderam noi toate, bombardate cum suntem din toate partile si unghiurile si planurile si perspectivele. Se cere mult, mult prea mult de la o femeie in cosmarescul secol XXI in care traim. Si totusi suntem slabe, chiar daca ne proptim pe tocuri, facand eforturi supraomenesti sa ne mentinem “drepturile egale” cu ale barbatilor langa care stam… si din acest interes, ca avem nevoie de suport, de sprijin, de ajutor sa rezistam.
Este interesul de a ne alimenta cu dragoste si nu numai din cea platonica, pe care eu o consider mai degraba aperitivul dinaintea unui festin, fiindca avem nevoie de atingere, de contactul fizic, de mangaierea epidermei si fiindca un barbat, daca nu e grobian si nesimtit, poate face o femeie sa uite ca nu a golit cosul de gunoi din bucatarie si perdeaua atarna stramb de galeria pirogravata.
Am sa va intreb din nou, pe voi toate: gresesc?
Uncommitted, am sa iti dezvalui si eu candva interesul meu de a iubi, pentru totdeauna, barbatul pe care il iubesc fara niciun interes. Scrii absolut minunat. Daca ti-ar placea sa ai un blog pe siteul nostru ar fi o mare bucurie pentru mine si cred ca ti-ai putea descarca, intr-un cadru nobil, furia scrisului. Daca nu, oricum, este o mare onoare sa te am printre cititori/comentatori.
Uncommitted. azi e ziua ta? Si daca nu e, te imbratisez ca si cum ar fi.
Uncommitted, ma intai te salut cu sincera admiratie pentru felul in care iti expui ideile in scris, apoi iti raspund ca nu gresesti, in general, prin modul in care gandesti si ne prezinti si noua gandirea ta asupra unei teme date. Fii linistita, deci, daca ai cumva nevoie de sustinerea mea, de exemplu, o ai din plin
Mi-a placut de la inceput bunul simt in expunerea ideilor chiar daca s-a intamplat sa nu coincida, din prima, cu ce gandeam eu. Analizand mai atent ajungeam sa aprob cuvintele tale, mai transante si directe. Ca atare mergi in continuare pe acest drum ca este foarte bun si daca doresti sa expui ceva spune-o raspicat caci cred ca vom reusi sa intelegem si mai ales sa te sustinem. In caz contrar vei avea replica pe masura 
O zi buna!
Eu am fost privilegiata sa am o relatie cu un barbat care ma iubeste frumos si care are si bani. Partea materiala chiar nu a fost un criteriu in relatia mea cu el. Il iubesc si eu la fel de frumos. Rezonam la aceleasi chestii si ne intelegem minunat. Uneori mi-e teama de atata implinire, fiindca inainte sa-l cunosc am mai avut doua relatii destul de nefericite.
…nu trebuie sa dai nimic pentru ca sa iubesti pe cineva!
NIMIC!
daca ajungi sa iubesti, trebuie numai sa primesti!
Uncommitted, stiu ca nu mi-ai cerut parerea, dar indraznesc sa-ti scriu .
Citeam candva, ceva absolut superb ” Cuvinte care elibereaza “. Am inteles atunci ca vorba, o anumita vorba, scrisa sau vorbita, are intr-un anume contex, efect cathartic.
..
Am sa te citesc. Pe blogul tau daca vei alege sa fie asa, sau acolo unde vei posta comentarii.
..
Stiu ca in adanc de tine, esti fericita si inspaimantata in acelasi timp.
..
Zambesc.
Mi-ati dat o seara frumoasa, fetelor!
Buna dimineata din zi draga de duminica!
Catintherain, povestea ta e parca si mai frumoasa si mai trista decat a noastra, imi imaginez, de fapt stiu cum e sa asezi in balanta o tara splendida pe un talger si o mare neiubire pe celalalt. Doar ca, in cazul tau, tara era chiar irezistibila…
Lora, nu a zis nimeni ca banii sunt o piedica, ei sunt minunati atunci cand vin pe langa dragoste si nu in loc de iubire…
Virtual Kid, esti idealista. Asa ar trebui sa fie, dar, de obicei, nu e.
Timisorence dragi, va imbratisez, si nu doar pe voi…
Alice, duminca frumoasa si voua, dragii mei dragi!
Nu a existat, în viata mea, vreun barbat langa care să fi dorit să raman din interes. Dar a existat o perioada, în care gândeam că nu voi mai iubi și, în care, simțeam că m-am săturat să fiu o femeie independenta si puternică. Dar cu apasarea grijilor existentei zilnice. Vedeam ca pe o solutie apariția unui astfel de barbat, care sa ma iubeasca si sa imi asigure confortul. Norocul meu că nu a aparut un astfel de barbat.:) Ar fi fost o intamplare din categoria ”ai grija ce iti doresti….” Dacă s-ar fi întâmplat? Cine poate sti?
Uncomitted,
te citesc si uneori imi provoci afectiune, alteori ma intrigi, uneori ma enervezi de-a dreptul. De fiecare data insa ma bucur ca nu raman indiferenta. Ma uimeste capacitatea ta de a iubi in modul acesta absolut, dincolo de rational si senzorial, peste pana si puterile tale de a intelege. Si stiu in mod sigur ce inseamna o mare iubire. In acelasi timp, constat neputincioasa ca nu pot tine piept amalgamului de fobii, temeri si autoconservari in care mi-e inima infasurata. De ce mi-e o ingrozitoare frica? De deziluzie, de tradare, de minciuna….iubesc intotdeauna cu un soi de retinere, ma asigur mereu ca este ceva doar al meu, tinut bine ascuns, o ascunzatoare vitala in care, daca va fi cazul, sa ma pot reconstitui. Tinandu-mi barbatul sub lupa sechelelor mele, asteptand mereu, ca un obsedat in plina criza, simptomele unui diagnostic premeditat. Ba ma mai si pomenesc, daca rezultatele se lasa asteptate, ajutandu-le, in mod deliberat. Cautand nod in papura sau scotand-ui rabdarea din pepeni pentru a ma asigura ca nu ma iubeste neconditionat si e mai bine sa omori chinul din fasa decat sa te hranesti cu sperante. Asa ca m-am casatorit abia dupa ce am scos sufletul din bietul om, care,( desi ma depaseste chestiunea) ma iubeste neconditionat. Inca mai am fel de fel de cosmaruri, unele in stare de veghe, despre ziua in care amorul se va mistui, lasand loc….Dumnezeu stie la ce. Totusi, remarc, cu uimire si neancredere, inca…felul in care, incet, imi lepad multitudinea de straturi sub care imi ascund sufletul si astept…sa vad…cine se ascunde dincolo de baricade. La fel cum te citesc, incercand sa te compun din mici piese, sa te destram, ca apoi sa ma grabesc sa te aduc inapoi.
Multumesc pentru urari, fete dragi! Sa ne fie bine si sa fim fericite! Va imbratisez cu drag! Uncommitted, eu l-as fi ales pe Mickey Rourke cu toate operatiile lui in-estetice!
Alice, nu trebuia sa vorbim despre carte?
Nu pot spune ca am avut vreodata o poveste in care n-am iubit … N-au fost multe povestile mele de iubire dar de fiecare data am iubit , mai mult sau mai putin , de fiecare data altfel . Am iubit , am suferit , am plins , am ars pana la ultima farama , am fost fericita , nefericita si a trebuit uneori sa ma recompun din mii de farame . Barbatii care m-au dorit dar care nu au reusit sa ma cucereasca au ramas in afara vietii mele indiferent de situatia lor materiala . M-am intrebat uneori , atunci cand mi-a fost greu , cand eram epuizata de munca si coplesita de probleme cum ar fi fost viata mea langa un X sau un Y cu o situatie materiala care m-ar fi scutit de griji si am inteles ca n-as fi fost fericita , ca m-as fi simtit ca o pasare intr-o colivie , chiar daca aurita totusi o colivie…..
Nu contest ca exista povesti extraordinare de iubire intre femei si barbati foarte bogati care le pun lumea la picioare , doar ca mie nu mi s-a intamplat ……
Alice , te felicit pentru alegerea pe care ai facut-o ! Iubirea si calitatea omului de langa tine primeaza ! Am trait si eu o poveste in care l-as fi vrut chiar si fara lucrurile din punga de plastic .Povestea mea nu a avut finalul povestii tale pentru ca eu nu am avut puterea ta , nu m-am simtit in stare sa lupt cu toate lucrurile neplacute si urate ce ar fi urmat – si tu stii la ce ma refer . Am inteles tarziu , din pacate mult prea tarziu , ca tot ceea ce trebuia sa conteze era iubirea noastra , nimic altceva . ..
Moi, ziua ne e mereu mai frumoasa si mai blanda sub binecuvantarea ta!
Semndefoc, da, ai avut noroc ca Dumnezeu te-a aparat de ispita. Port acum un pacat in minus, o speranta in plus.
Draga mea Ulicica, esti atat de dureros asemenea mie, incat ma si tem sa te citesc sa vad ce dezvaluire mai faci despre inima mea.
Felice, noi te-am serbat aici in lipsa, cu mult drag. Da, trebuia sa vorbim despre carte, dar am avut impreisa ca toti cei care au avut ceva de spus au spus deja, de-asta am asteptat sa vad cine mai doreste, totusi, sa dezbatem un subiect atat de dezbatut deja. In afara de tine, mai sunt doritori de stat la taclale pe tema Mananca, roaga-te, iubeste? Sa deschidem o lista?
Marina, imi pare rau de sansa ta pierduta, imi pare tare rau. Sunt convinsa ca va veni o alta, cu adevarat. Mi-am risipit si eu destule noroace, insa acum Dumnezeu a fost bun cu mine si m-a ajutat mult. Ma ajuta si acum – si, citez din tine, tu stii la ce ma refer… In fiecare zi a vietii mele imi spun ca doar iubirea conteaza, si ma lupt, si ma rog sa fie bine pana la capat.
P.S. Felice, si mie imi place Mickey Rourke, farmecul lui vine de dincolo de trasaturi, de operatii, de linii mai mult sau mai putin precise, ah…
Multumesc, Alice. M-am gandit si eu cu drag la voi, m-am si auzit cu cateva din fetele de aici care nu sunt din Bucuresti si abia astept sa ne revedem in septembrie cand va veni Cristina. Pacat ca nu vei fi si tu, dar, imi va face placere sa cunosc si alte zeite pe care le citesc aici.
Asemeni tie, zeita Alice, nici eu nu cred c-as putea sa iubesc cu forta vreodata un om doar pentru averile si confortul material pe care ar fi dispus (daca ar fi!…) sa mi-l ofere. Pentru ca, desi mi-au mai ramas atat de multe lucruri de aflat, recunosc, in deplinatatea nestiintei mele, ca lucrurile de acest fel mi se par nedrepte si incorecte. Asa ca prefer sa stau pe margini deloc luxoase, cu sufletul plin si impacat, decat cu inima fragila acoperita de aur si cristale scumpe stand singura in paturi reci, straine si pline de nesomn fara inteles…
PS: Cu intarziere, la multi ani, Felice! Si sper din suflet ca viata iti va oferi mereu trairi intense si momente dintre cele mai frumoase!
Esti o minune, sunt o mirare.Ma bucur din toata inima ca ti-am gasit si citit articolele, postarile.De curand; si ma nelinisteste bucuria asta.Cand ma gandesc la viata mea.
Am fost plecata si ma gandeam ca, la data propusa de Alice, ca se va vorbi despre carte…
M-am grabit sa spun – ca de obicei, pe repede inainte – ce m-a impresionat la prima lectura. Si tot ca de obicei, doar m-am grabit. E drept ca acea calatorie in cautarea placerii, a devotiunii si in cele din urma a echilibrului, nu ar fi fost posibila daca autoarea nu beneficia de o plasa de siguranta financiara. Pana la urma toate se cam invart in jurul banilor…asa ca si in jurul barbatilor pe care am fi putut sa ii neiubim din interes.
P.S. Si mie imi place Mickey Rourke.
Alice,
pana in clipa in care am citit raspunsul tau, propunerea ta, ziua de azi a fost doar…. una din zilele vietii mele.
Apoi, brusc, am avut clar sentimentul ca e prima zi din restul vietii mele. Ca poate nu e totul pierdut. Ca poate…. ca se poate intampla sa castigi la Loto si daca n-ai jucat niciodata, in viata ta.
Un blog, pe site-ul revistei?….
Da, azi a fost “ziua mea” si acesta este cel mai surprinzator, minunat, neasteptat dar pe care l-as fi putut primi.
Lotus are dreptate, sunt fericita si inspaimantata, in acelasi timp.
Te imbratisez si eu, pe toate va imbratisez si va multumesc.
Alice, spune-mi doar ce trebuie sa fac pentru asta?
Uncommitted, abia astept postarile tale! Imi place mult cum scrii.
Am fost, sunt (,voi fi ?) femeia unui singur barbat. A fost primul, a ramas singurul. Imi spun in fiecare zi ca am facut bine. Imi spun in fiecare secunda ca, poate, am gresit. Acum, cand nu mai suntem doar noi in familie, nu mai am puterea schimbarii. Doar dorinta linistii: in mine, in jur, mai ales in jurul celor nevinovati. Banii au fost o problema (nerezolvata, cu multe necunoscute si multi necunoscuti carora le datoram ceva) de cand ma stiu. O problema cu multa drojdie, cred, pentru ca crescut continuu, fara voia sau implicarea mea. Eu a trebuit sa fiu mereu acolo pentru a o rezolva.
Uneori gandul unei vieti fara grija banilor care, in cazul meu, au acea proprietate a luminii, circula cu o viteza foarte mare prin mainile mele, de aproape ca nu-i vad, a fost mai puternic decat mi-ar placea sa recunosc.
Nu mai tin minte cand si cat am iubit. Imi spun ca am iubit si ca ce a fost mi-a fost de ajuns. Ca sentimentele se mai schimba si ca, la un moment dat, nu tu insati esti cea mai importanta in viata ta. Sau, mai precis, ca tu esti mai importanta in viata altora si ca asta nu iti mai da dreptul sa faci vreo schimbare care, oare ?, te-ar elibera de “griji, nevoi, necaz, durere”.
Ma enerveaza teribil centralele termice, caloriferele si tot ce tine de agentul termic care nu tine de cald. Pentru ca au dus la disparitia cosarilor. Si, daca nu intalnesc un cosar, cum sa se mai schimbe viata mea in bine ?
“Si, de altfel…”
Ana, am citit ce ai postat si mi-ai amintit de o frumoasa femeie pe care am vazut-o candva. In bucataria garsonierei in care locuiam cu draga mea Clara statea o femeie cum n-am mai vazut de-atunci. Parul cel mai frumos blond pe care retina mea l-a admirat, maini parca sculptate, trasaturi care pareau desprinse dintr-o icoana. Venita de la plimbare cu rolele, cu parul zburlit si rosie ca racul, m-am simtit ca Audrey Hepburn in fata vitrinei Tiffany s. De fapt, era mama Clarei ????? despre care imi povestise ea adesea. Casatorita cu un fost miner???? Daca cineva de aici a citit D.H.Lawrence “Fii si indragostiti ” va intelege de ce m-am simtit extrem de miscata de povestea acelei femei. Multa vreme am ramas revoltata de resemnarea ei, de aplatizarea emotionala in care se complace. Si am incercat sa inteleg. Ea mi-a raspuns cu glasul cel mai limpede si privirea cea mai senina ca da, sunt cam saraci. Dar ei ii place ca au o mica veranda unde sta ea si citeste sau coase, seara de seara si e liniste si miroase a tei. Vei extrage singura chintesenta acestei povestiri aparent fara nici o legatura.
M-am trezit de dimineata zambind.
Si-am fost fericita toata ziua.
..
Uncommitted, prin raspunsul tau, ai adaugat fericirii mele inca o tusa
http://www.youtube.com/user/asherquinnmusicfans
Uncommitted says, to Lotus:
zambetele tale ma fac si pe mine sa zambesc.
Nu e putin lucru…
Buna seara, fete frumoase!
Calatoresc prin tara cu prietena mea si vad locuri cu adevarat frumoase.
Uncommitted, te voi citi, ca si pana acum, cu multa placere.
Alice, intind mana spre tine… Sa ai vacanta frumoasa!
Alice, mi-ai sters postarea ? Am batut prea tare campii sau … ?
Dragii mei, mii de scuze, dar se pare ca niste probleme recente cu serverele (mutari de pe unul pe altul) au facut sa dispara mesaje postate in cursul zilei de ieri.
Speram ca firma care ne asigura hostingul va remedia complet si definitiv problema, si mesajele vechi vor reaparea.
Va multumim pentru rabdare si intelegere.
Uncommited, o sa iti scriu pe mail.
Lotusule, n-as mai putea trai fara zambetul tau. Esti precum copilul din cartea lui Creanga… iesi copile cu parul balai si rade la soare…
Ana, draga mea, daca asa ai facut, ai facut bine. Te admir.
Si, hocus -pocus, aparura comentariile. Of, ce-ar mai fi viata fara emotii!
Alice, asa am facut. Nu stiu daca merit admiratie. Pentru ca nu stiu cat a fost principiu de viata si cat lasitate. Dar, venind de la tine, “ai facut bine” se asaza ca o palarie cu boruri generoase pe sufletul meu, intr-o zi torida.
Si totul are legatura, as adauga eu. Iti multumesc si sa stii ca niciodata nu uit o vorba buna sau frumoasa, uit doar ce nu-mi place. Am sa citesc cartea. Si am sa imi caut in continuare linistea, acum cu gandurile voastre luminoaste drept felinar.
Ulicica, om bun, unul din personajele mele preferate este broasca testoasa din Kung Fu Panda (desenul animat, da). “Nimic nu e intamplator”, spune broasca, pe un ton foarte broscaresc
“luminoaste”, in traducere libera
, inseamna “luminoase”
Ana, m-as bucura sa o citesti. Eu am citit-o so recitit-o, m-a facut sa-mi doresc din suflet un fiu. Si il am, sper ca voi fi o mama pe masura. Iti dedic aceasta piesa, pe care o ador. De fapt, combinatia a doua voci, unu a lui Barry White si cealalta a Tinei Turner e un miraj. Sper sa te faca putin sa zbori…pe aripile gandului. http://www.youtube.com/watch?v=oQx6fkr9U1Y
Ulicica, esti o mama cu suflet frumos. Iti doresc sa ai rabdare. Dragostea nu ii lipseste niciodata unei mame. Iti multumesc pentru melodie, mi-a dat energie pozitiva. Ai grija de puiut. Seara binecuvantata, Ana
Ana, sant in aceeasi situatie cu tine. Cred ca n-as avea curajul schimbarii oricate garantii mi s-ar oferi. Dar, spre rusinea mea, au fost momente cand m-am gandit ca ar fi fost bine sa fi cunoscut si alti barbati, inainte de a alege definitiv. La mine a fost exclusiv chestiune de principiu… La naiba cu principiile astea!
Stefan Hrusca – Balada celei fara asemanare
http://www.youtube.com/watch?v=gClOkX8GlnM&feature=related
“Esti starea mea de dor si visul meu de zbor…”
Cristina Socaciu, uitasem cat de frumos canta Stefan Hrusca. Il ascultam mai ales in preajma sarbatorilor. Am descoperit acum melodii noi. Multumim pentru acest rasfat…
Roxy Music/Bryan Ferry – More Than This
http://www.youtube.com/watch?v=707niDyjTkY
Camellia, ce facem si ce gandim sunt, de cele mai multe ori, doua lucruri diferite
Ma intreb ce ne defineste in esenta: faptele sau gandurile ? Mi-ar placea sa stiu cum ai raspunde la intrebarea mea. Sa ai o zi pe sufletul tau, Ana
Ana, chiar am avut o zi buna. Cum sa-ti raspund la intrebare? Stiu ca la mine faptele au fost de cele mai multe ori o oglindire a gandurilor. N-am putut sa fac altfel decat gandeam. De altfel eu sant ca o carte deschisa; nu prea pot sa ma ascund – gandurile mi se citesc pe fata. Am auzit ca se spune despre mine ca sant ”cam dura”. Nu pot sa mint, spun raspicat adevarul – ce sa fac? Asa sant eu! Dar mi-am propus sa ma schimb, sa ma adaptez la aceasta lume nebuna, nebuna, ne…..
Buna seara voua tuturor! va port mereu in inima si gandurile mele!
In primul rand,vreau sa-ti multumesc pentru sinceritatea si naturaletea ta.Stiu ca orgloiul unei femei este mare si ca aceasta bariera este trecuta cu greu.Nu este usor sa privim in urma si sa recunoastem ca am gresit,desi eu cred ca nu ar trebui sa regretam nimic.Ceea ce o femeie alege sa faca intr-un anumit moment este justificat,la fel ca si momentele tale de deruta cu acei barbati.Orice etapa a vietii noastre ne conduce undeva si cred ca acum ai ajuns intr-un punct fericit.Ma opresc aici,deoarece am palavragit prea mult si plictisesc.Iti urez sa gasesti in Romania asta urata si plina de ciocoi oaza ta plina de zgarie-nori si atmosfera din marea metropola.
“Imi doresc sa traiesc o iubire in fata careia sa se inchine si Timpul”…auzisem undeva, si mi.am trait adolescenta visand la Aceea iubire. Inca visez ca intr.o zi sa ma topesc in timp ce imi privesc barbatul dormind si sa tresar de fiecare data cand mi se pare ca respiratia lui ascunde un vis care.i tulbura visul. Visez sa ma trezesc in canera noastra si doar a noastra, cu un pat mare, un scaun si o masa. Si multe carti. Visez ca intr.o zi, el va mangaia cu degetale sale lungi pantecele in care creste minunea de la Dumnezeu.
Visez! Mai am curajul asta nebunesc sa cred cu tarie ca intr.o zi voi simti ca ma sufoc de fericire.
Astazi, refuz in incapatanarea mea, sa ma abandonez in bratele unui barbat care ar putea sa.mi ofere confortul financiar. Un barbat care se straduieste din rasputeri sa cucereasca tot in calea lui. Refuz sa.mivand visurile, sperantele si lacrimile.
Ma bucur enorm ca am gasit pe cineva gata sa ma asculte, sa ma ajute cu sfaturi si sa nu ma judece asa cum fac “prietenele mele”. Sunt cu Vlad de 3 ani şi jumătate…a ieşit dintr-o relaţie de 8 luni, în care nu era fericit pentru a fi cu mine…la început au fost tot felul de probleme din cauza fostei care îşi revendica o iubire demult pierdută în favoarea mea, iar lucrurile par a se fi liniştit. Am fost prima pentru el…în toate sensurile posibile: prima în aşternutul lui, prima care îl iubeşte până la nebunie şi ar face orice pentru el, dar simt că el nu ar face orice pentru mine…e încă la vârsta găştilor de prieteni şi a serilor interminabile petrecute cu ei…nu pot spune faptul că nu se întâlneşte şi cu mine, dar mi se pare un timp furat, dar totuşi minunat. Nu cred că mă înşeală şi sper să nu o facă…vorbim la telefon când este cu băieţii, nu mă evită şi chiar se aude că sunt doar băieţi…îmi jură că nu mă înşeală şi vreau din tot sufletul să îl cred dar nu înţeleg de ce o dată la nu ştiu cât timp nu putem ieşi tot grupul în oraş…el se scuză spunând că nu vrea să amestece iubirea cu amiciţia. Totuşi ieşirile nu se opresc doar la oraşul nostru…au fost la mare şi la Herculane în două veri decât ei singuri, scuzându-se că fac acest lucru pentru a uita de probleme şi pentru a se manifesta în modul specific vârstei de 22-25 de ani. El spune că mă iubeşte şi că ar vrea să rămânem împreună şi să ne căsătorim în viitor (şi eu îmi doresc asta dar într-un viitor mai îndepărtat pentru că acum nu sunt pregătită şi vreau să realizez spiritual)… momentan atât îmi trece prin minte…asta este oful cel mai mare al sufletului meu cu privire la relaţia noastră, pentru că ştiu, simt că mă va înşela pentru că este instinctul masculin, este dorinţa de a vizita paturi şi femei străine şi poate că nu m-ar deranja o mică escapadă, atât timp cât se rezumă doar la o aventură de o noapte…dar mi-e teamă că ar putea să înceapă o relaţie cu altcineva. Nu pot să mă despart de el. Veţi spune că sunt tânără (am 20 de ani), că am toată viaţa înainte sau că “are balta mult peşte”, dar eu nu aş putea să trec peste o despărţire doar din cauza că am mici dubii…în plus urăsc relaţii de la început (sunt anormală), mie îmi place obişnuinţa şi să îl cunosc pe celălalt cât de bine pot şi în acelaşi timp să mă surprindă continuu…