O carte, un destin, o sansa
Posted by Alice Nastase Buciuta on Jul 22, 2010 in Confesiuni | 87 comments
Care este cartea copilariei tale? Aceea care ti-a schimbat viata si ti-a colorat visele, care te-a ajutat sa iti gasesti rostul si sa intelegi cine esti, cine vrei sa fii?
Eu stiu sigur ca viata mea ar fi fost mai trista si mult mai lipsita de splendoare daca, intr-o zi norocoasa, nu m-as fi intalnit cu lumea feerica din “La Medeleni”. Ca as fi bajbait mult printre nedumeriri, ca as fi intarziat inca un anotimp (un an, un timp…), pana sa imi gasesc puterea si indrazneala de a intelege si de a defini frumusetea.
Din cartea lui Ionel Teodoreanu am invatat sa iubesc. Am invatat sa rad cu soare si sa plang viscolit, sa cresc frumos si sa cer mult de la viata. Sa nu ingadui nimanui sa imi franga nici aripile, nici zborul – asa cum a promis Danut. Si sa ma lupt mereu cu rutina, cu deznadejdea care te fac sa uiti cine esti si ce vrei – asa cum el nu a izbutit sa faca.
Ador zarzarii, pentru ca m-au nins petalele lor o data cu randurile superbe ale cartii. Traiesc pentru a-mi implini marea dragoste – nu iubiri de rand, nu iubiri fara noima- , pentru ca am avut norocul sa intalnesc, in cea mai frumoasa carte a copilariei mele, porunca de a fi fericita. Iar meseria sufletului meu mi-am ales-o tot pentru ca am citit “La Medeleni” si am inteles ca destinul unei fete romantice si visatoare ca mine are in el imperativul splendid de a studia Literele, si de a darui lumii literele cartilor, mai departe.
Citind “La Medeleni” am intalnit, atingand mai intai cu papilele gandului, sarbatoarea cataifului asezat pe masa, cu dezlantuirea lui de frisca si deliciu. Citind “La Medeleni”, am invatat sa-mi asez un trandafir galben la reverul taiorului albastru, cum facea Monica. Din cartea de capatai a copilariei mele am invatat sa imi astept iubirea la tarm de mare, cum l-a asteptat Olguta pe Vania, si sa-mi transform dragostea intr-o nemarginire…
Cartile pe care le citim in copilarie ne lumineaza destinul. Paginile care ne daruiesc intelepciunea si splendoarea lor ne transforma pentru totdeauna, facandu-ne mai buni, mai puternici, mai profunzi. Mai adevarati.
Imi curg prin vene cuvinte si imagini a caror intalnire, la varsta potrivita, m-a obligat sa traiesc mai mult si mai frumos decat cei care nu au avut parte de binecuvantarea lecturii. Si de aceea ma plec, cu respect, in fata gestului celor care fac in asa fel, incat copiii din bucatile de lume in care nu erau carti de ajuns, si nu erau nici sanse de ajuns, sa primeasca, in dar, dreptul de a creste frumos si de a ajunge oameni intre oameni.
Intra pe www.estedreptulmeu.ro si afla cum te poti alatura unei campanii nobile si curajoase, “Dreptul de a citi”. Iar eu, pentru ca vreau neaparat sa ducem cat mai departe solie de lectura si de inteles, pentru ca vreau sa ne dezmeticim la timp si sa le daruim nu doar copiilor nostri, ci si acelor copii care pareau condamnati la nesansa, predau stafeta scrisului catre doua prietene dragi si nespus de talentate, Corina Stoica si Amalia Nita, o data cu obligatia, cu rugamintea ca ele sa o dea mai departe, intr-un pay it forward superb, intr-un joc profund de-a binele si dreptatea, care va rostogoli, spre adevaratele rosturi, multe vieti de copii.
Corina, Amalia, va rog sa raspundeti si voi, pe blogul vostru, la intrebarea la care raspundem noi, aici: care este cartea care v-a bucurat copilaria si v-a transformat viata? Sub titlul si sub frumusetea carei carti va stau primii ani din viata? Si apoi, dati stafeta mai departe, catre alti prieteni ai vostri…
87 Comments
Trackbacks/Pingbacks
- dragostea pentru carte … « Indiferent - [...] pe blogul Alice Nastase Buciuta, campania “Dreptul de a citi” – [...]
- Cartea copilăriei | bucurenci.ro - [...] Alice Năstase [...]
Daca ar fi sa aleg o carte pe care s-o asez deasupra tuturor celorlalte as opta si eu, fara indoiala, pentru “La Medeleni” pentru ca, dincolo de faptul e o poveste superba, care adaposteste un univers inedit, e unul dintre romanele cu care mi-am facut intrarea in lumea minunata a lecturii si pe care l-am savurat pana la ultimul strop, pe nerasuflate. Si, nu stiu de ce, am o presimtire ca am sa-l recitesc in curand. Mi-ai facut pofta!
Incredibil! Nu-mi pot stapani fiorii, si cartea copilariei mele este tot “La Medeleni”! Am citit-o de mai multe ori, la varste diferite si de fiecare data am ras si am plans si m-am lasat coplesita de emotie!
Si eu am iubit cartea “La Medeleni”, mi-a marcat copilaria si perioada in care incepeam sa devin domnisoara, sa vad putin din ceea ce se numeste dragoste. Alice, iti recomand si “Climate” a lui Maurois, e cutremuratoare si realista.
Clar, ” La Medeleni ” este cartea copilariei noastre, a celor din generatia mea si vad si ma bucur ca si a celor mult mai tinere decat mine.
Asta ma bucura mult.
Mi-a placut mult Monica, eram Monica, mereu indragostita de un “Danut” al meu , iubind , asteptand, asteptand, iubind…..
Toata rabdarea si toata dragostea si toata bucuria iubirii , le-am luat clar, fara nici urma de dubii de la Monica sufletului meu de copil…..
“….eu nu pazesc portile Raiului. Usa mea ramane mereu deschisa pt tine, ca si sufletul meu ” – sunt cuvintele pe care Monica le-a rostit chemarii lui Danut……
….mereu m-au urmarit aceste vorbe si le-am rostit si eu , la randul meu , omului pe care l-am iubit pana la stele si dincolo de ele….
Alte carti ale copilariei mele ? Cartile lui Drumes, ( “Invitatie la vals”, “Elevul Dima dintr-a saptea”,, care mai erau ? ) , apoi “Ciresarii” , apoi spre adolescenta “Intoarcerea fiului risipitor”, apoi “Panza de paianjen” pe care o iubesc si acum la fel de mult ca atunci cand am citit-o pe nerasuflate prima data…..
Da, da, si mie mi-e dor sa recitesc “La Medeleni ”
Mereu gasesc in cuvintele mestesugute ale lui Teodoreanu stari si sentimente exceptionale.
Imi placea si mie la Medeleni, intr-o oarecare masura. Stilul ultra-sentimental si inflorit al lui Teodoreanu nu-mi prea placea, dar ma atragea ideea aceea de copilarie fara griji, intr-un loc idilic. Cu toate astea, cartea preferata a fost cea a unei copilarii mai triste: chiar Copilaria lui Maxim Gorki.
Alta carte preferata a fost o culegere superba de povesti, proverbe, aforisme, glume si jocuri, se numea Enciclopedia cu zambete. Era chiar o carte deosebit de buna pentru copii.
Imi mai placeau romanele de capa si spada (mai ales Cocosatul), Jane Eyre, Print si cersetor, Peter Pan, mai erau niste carti despre animale si mitologie scrise de Aristide N. Popescu, devoram volumele pre care le gaseam din O mie si una de nopti.
Din clasicii romani, citeam si reciteam mereu Caragiale si Ion Creanga. Ma intristeaza ideea ca, desi voi face toate eforturile, copiii mei probabil nu vor sti romaneste atat de bine incat sa poata intelege si aprecia acesti doi autori.
De ce-ti sunt ochii tristi, Alice?
Incep acest mesaj care nu are legatura cu subiectul, pentru ca aceasta intrebare ma framanta de foarte multa vreme. De ce-ti sunt ochii tristi, Alice?
Din orice poza ne privesti, ca e eveniment monden, ca esti alaturi de mari personalitati sau de copiii tai si insarcinata, ca esti in coltul editorialului lunar, ca razi in hohote sau doar contempli, ochii tai sunt cartea deschisa a tristetii!
Daca m-ar intreaba cineva cum as defini tristetea as spune: tristeatea sunt ochii scriitoarei Alice Nastase.
Dintotdeauna m-a izbit tristetea ochilor tai si tristetea lor mi-a strans inima de cate ori iti cumparam revista. Cautam infrigurata imagini cu tine, una , macar una in care sa vad impreuna cu zambetul buzelor si zambetul ochilor, dar nu, ochii tai poarta o tristete implacabila.
Vorbesti de fericirea si implinirea ta in aceasta ultima editie Tango, dar ochii, ochii tai, Alice, de ce nu vor si ei sa fie fericiti?
Vorbesti de dreptul la curaj si dreptul de a fi fericit. Spune asta si ochilor tai, Alice. Spune-i te rog inimii tale ca ochii tai de-acuma pot zambi in voie, oare inima ta a uitat sa le vorbeasca ochilor si sa ii descatuseze din tristetea aceea mare cat un cer?
Razi, Alice!
Am citit induiosata randurile tale, Alice, randurile voastre. Si eu am citit, cu enorm de mult drag, “La medeleni” si am iubit personajele cartii. Olguta, fata atat de romantica si de plina de energie, mi-a fost draga din prima clipa. Fiica mea se numeste Olguta
Firea mea aventuroasa si-a gasit echilibru in lecturarea cartilor lui Jules Verne, calatorind cu ochii mintii oceane si tarmuri pe care niciodata nu le voi atinge dar care si azi imi aduc in gand dorinta de atunci de a nu ma opri din citit si de a calatori mereu mai departe si mai departe. Charles Dickens, cu al sau David Copperfield, de care m-am indragostit si care m-a facut sa plang, sa rad, sa cred ca iubirea invinge, intotdeauna. “Singur pe lume” a lui Hector Malot, a fost prilej de multe lacrimi de copil ce regreta soarta bietului Remy. “Ciresarii”, au fost model de viata, pentru un timp demult apus acum. Au urmat apoi, noian de carti care mi-au justificat drumul si optiunile in viata. Alice, ma alatur demersului tau, cu toata caldura resimtita de mine in suflet si in aerul de afara
Lorelei- Ionel Teodoreanu.
Eu chiar am ramas cu mana intinsa ca a regelui Lear…
Fara indoiala iubesc 3 carti: Singur pe lume, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi si fara indoiala SCRIS PE TRUP. Cea din urma s-a imprimat in sufletul meu. Tresar, murmur, suspin, visez, regret, iubesc…. alaturi de aceste carti.
Va multumesc pentru aceasta campanie minunata! Chiar ieri vorbeam cu un prieten despre lipsa cartilor in viata unora. Ma simt onorata sa ma alatur acestui demers si sper ca el sa dureze pana cand toate cartile vor fi epuizate… Dar, din fericire… este imposibil:)
Sophie
Sunt mai multe carti care mi-au luminat copilaria…
Dar am citit aiurea, si carti pe care ar fi trebuit sa le citesc mai tarziu (le-am recitit apoi, la alte varste).
Eu am citit si Panza de paianjen (si ce e mai nefiresc – Mirona) tot la varsta cand am citit “La Medeleni”…Si “Pe aripile vantului” tot cam atunci…Apoi, mi-au placut, desigur si “Lorelei” si “Singur pe lume”…Astea sunt primele cele mai iubite carti care imi vin in minte acum. Uitasem “Ciresarii”…si e pacat, desi chiar am citit-o in urma tuturor cartilor despre care am scris mai inainte.
Cred ca mersul meu prin viata ar fi fost mai taraganat, daca nu chiar opintit de-a binelea, daca Talida nu m-ar fi inspirat. Curajul, asta m-a invatat, inainte de orice.
Si cred, de asemenea, ca nu as mai fi putut iubi nicicand iernile, daca nu as fi priceput, tot din paginile acestei carti a lui I Grecea, adevarul care ne tine in picioare: gerul iernii se imblanzeste in caldura iubirii.
Am invățat să sper, să visez și să cred că lumea este infinită dintr-o carte” Luntrea sublimă”
.Nu vreau să caut acum numele autorului, pentru că l-am uitat.
Contează sentimentul cu care am tămas-acela al nemărginirii.
Puțin după aceea, in adolescență , am descoperit o altă carte, după a cărei lectură, am simțit că pot să-mi incredințez gândurile cele mai tainice doar unui caiet.
Este vorba de cartea dragă sufletului meu de liceană ”Jurnalul Annei Frank”.
Pe prima pagină a jurnalului meu de atunci , am scris ”Sper să-ți pot incredința totul, cum nu mi-a fost cu putință până acum, și mai sper că ai să-mi fii de un mare ajutor”.
Prietenul meu tăcut, adevărat continuă să fie jurnalul…
Mi-am botezat copiii cu numele personajelor lui Ionel Teodoreanu -Danut si Luli.
Ce nobila campanie initiati voi, Alice&comp.! E minunat !
Micul Print, e cartea sufletului meu. Stiind cum vulpea ar fi vrut ca Micul Print sa revina mereu la aceeasi ora, imi certam iubitul cand ma lasa cu sufletul pregatit si el nu mai venea… “Eram indurerat, dar lor le-am spus: “Sunt ostenit” …Acum mi-a mai trecut putin. Adica … nu chiar de tot. Stiu insa bine ca el s-a-ntors acasa… Si mi-i drag, noaptea, sa ascult stelele. E ca si cum cinci sute de milioane de clopotei …”
As putea scrie zeci de citate din aceasta carte… Pentru mine, asa cum am mai spus, e cea mai frumoasa carte din lume!
Alice, iti multumesc din suflet pentru tot… Te imbratisez!
Tocmai ne pregatim sa dam o raita la anticariat, i-am promis Adelinei
Draga Alice, iti multumesc pentru provocare, si, pentru ca atunci cand am raspuns, pe blogul cu aroma de cafea, intrebarii “care e job-ul ideal?”, nu am fost pe deplin multumita de ceea ce am reusit sa exprim, toata ziua de ieri m-am gandit la un raspuns mai profund, dar formulat mai simplu.
L-am gasit aseara, in “Jurnalul” Oanei Pellea:
“Daca slujesti pe cine trebuie, atunci ai ocazia sa incerci sa faci bine oamenilor.”
Diseara va povestesc despre cartea copilariei mele, despre paginile care mi-au aprins un dor de duca si de aventuri frumoase atat de puternic, incat, si in zi azi, daca sunt pe drum infloresc, iar daca stau pe loc, parca devin de prisos.
Pentru ca am citit mai intai, la indemnul mamei mele, Jane Eyre, cartea asta mi-a ramas in suflet. Mi-au placut nespus si La Medeleni, Lorelei si chiar Sa vie Bazarca, le-am citit intr-un suflet, dar dupa Jane Eyre. Iar tata ma ispitea in permanenta cu Jules Verne, mai toate romanele le-am citit, ca o baiateoasa:) Iubesc astazi limba engleza si o predau cu dragoste, sunt incapatanata, isteata, romantica si loiala, intocmai ca Jane, vreau sa cred.
Intr-adevar, cat de frumos este sa citesti si cat de trist ca tot mai putini o facem, ba mai mult, unii suporta prea multe neajunsuri ca sa descopere tainele unei lecturi frumoase! Indiferent de ispitele si avantajele internetului, nimic nu va inlocui vreodata placerea de a adulmeca parfumul cartilor noi sau citite si ras-citite, de a pipai tacticos si cu nesat cuvintele tiparite pe pagina, de a descoperi fila cu fila cum se mai deruleaza filmul altei vieti decat cea proprie.
Alice, esti surprinzatoare mereu si-ti multumesc pentru bucuria pe care mi-o oferi zilnic citind ceea ce scrii.
Primele carti care mi-au placut au fost Enigma Otiliei si Jane Eyre.
Mi-amintesc cu duiosie de mama care era suparata,nevoie mare,ca odorului nu-i placea sa citeasca.Desi fetita,ii placea mai mult fotbalul jucat in fata blocului cu baietii.Si mi-a conditionat ”zvacnirile”de baietandru cu citirea,in fiecere zi ,a 10 pagini dintr-o carte,pe care musai,trebuia sa i le povestesc seara,inainte de culcare.Ce calvar,dar ce incantare cand am dat de Nils Holgersson si de Heidi,fetita muntilor iar mai tarziu,de indragita noastra Diana din ”Panza de paianjen”.Si l-am indragit pe baiatul nonconformist,al carui nume nu mi-l amintesc,din ”De veghe in lanul de secara” al lui Salinger.Si sa nu uit,cartea de capatai a copilariei mele a fost una groasa,albastra,numita ”Sanatatea”. pe care o avea mama in casa in caz de nevoie si care pe mine ma fascina datorita abundentei de poze interzise unui copil de varsta mea.
Multumesc Alice pentru amintirea Medelenilor..sufletul meu de copil a stiut prima data ce inseamna durerea la disparitia unui om drag si a plans atunci cand a murit mos Gheorghe..dar s-a si indragostit si razvratit in aceeasi masura tot atunci, alaturi de toate personajele dragi, pe vremea adolescentei cu parfum romantic, cald si autentic ca si scrierea domnului Ionel Teodoreanu.
” Singur pe lume”, ” Lorelei” , ” Pe aripile vantului “, “Heidi” , “Mandrie si prejudecata”, “Rosu si negru” , “Ana Karenina”, “Scrisoare de dragoste”.
Iar pentru copilul mai mare ce-am devenit, ” Micul print” , “Arcul de triumf “.
Recitesc cu placere multe din cartile copilariei si adolescentei mele . Si uneori mai descopar cate ceva nou
Intr-adevar cartile ne-au luminat copilaria si mai apoi adolescenta,ne-au imprimat principii de viata,ne-au facut sa visam,sa iubim,sa plangem,sa trecem pagina cu nerabdare…Eu imi amintesc doua lucruri,ca citeam seara la veioza muuuult dupa ora de culcare si ii inebunisem pe ai mei…pt ca,,imi stricam ochii,, dar am continuat si cu ochelarii pe nas:)…si ca imi imaginam tot,personaje,actiune…traiam atat de intens incat mai tarziu cand am vazut cate o ecranizare a vreunui roman indragit ma simteam dezamagita de neconcordanta dintre film si ,,filmul imaginatiei mele,,:)…E greu sa aleg cateva titluri insa si eu as spune ,,Lorelei,, ,toate romanele lui Drumes(,,Declaratie de dragoste,, Elevul Dima dintr-a saptea”),seria Jules Verne…mai tarziu ,,Love Story”,,,Mandrie si prejudecata”…iar la 12 ani am citit si iubit 2 carti:,,Vraciul” a lui Tadeusz Dotega Mostowicz si,,Spitalul Municipal” si am hotarat ca ma voi face medic…Mi-am respectat visul si acestea mi-au ramas cartile de suflet…
Primele mele carti iubite au fost cartile de povesti. Eu am avut nevoie de mult vis, de multa fictiune, asa m-am pregatit eu pentru viata.
Primisem o carte superba, “Povesti cu zane” de Contesa de Segur, si am citit-o de un milion de ori.
Iiar prima carte de care imi amintesc efectiv, din care imi citeau ai mei, se numea “Povestile culorilor” (parca), unde erau Povestea Alba, Povestea Galbena, Povestea Portocalie, Povestea Rosie etc, etc. Si povestea alba era cu multa zapada si cu o fetita cu hainuta de hermina. Si povestea galbena era cu un canar si un om palid care bea ceai cu lamaie. Nu-mi mai aduc aminte Povestea Indigo, stiu ca ma fascina misterul ei gros, cam tulbure, dar nu-mi mai aduc aminte faptele…
Si mai erau “Trei povesti minunate” de Regina Fabiola.
Apoi am mai crescut si am citit “Printul fericit” a lui Oscar Wilde si l-am citit, si l-am tot citit…
Si apoi iar povesti, povesti cu nemiluita, poate mi-au facut bine, poate mi-au facut rau, si azi patinez periculos in contact cu realitatea.
Mai spre adolescenta, am descoperit “Fiul risipitor” de Radu Tudoran, “Vin ploile” a lui Louis Blomfield, “Regii blestemati” a lui Maurice Druon si multe minunatii care imi faceau mie bine atunci si cu care nu va mai innebunesc de cap acum (sa va mai spun doar cat am plans prin clasa a patra, ca murise Winnetou?).
Nu stiu cum as fi trait in copilarie fara carti.
Nu stiu cum traiesc unii copii, azi, fara carti.
Iar in adolescenta abia inmugurita, am gasit “Panza de paianjen” si pana acol0 mi-a fost.
Simona, si tu ai plans cand a murit Winettou?? Vai, ce bine ca l-am plans amandoua!
Dupa atate insiruiri de titluri romantice, mi-era si rusine sa scriu care au fost cartile copilariei mele… dar acum mi-ai dat curaj!
Am crescut cu Povesti Nemuritoare, si cautam cu sarg fiecare volum al colectiei, sa fiu sigura ca nu-mi lipseste niciunul. Apoi am devorat, fascinata, intamplarile celor O mie si una de nopti…
Mai spre adolescenta m-am indragostit de Karl May si de aventurile celui mai curajos indian si mai citeam multe (dar multe!) carti politiste, de-aia acum nu ma mai pot uita ca lumea la niciun film de gen, ca ghicesc criminalul dupa primul cadru.
Iar cartea primelor si tristelor mele iubiri a fost “Fiul risipitor” a lui Radu Tudoran, cred ca cel mai frumos roman de dragoste din cate s-au scris vreodata. Insa mi-e tot mai greu sa traiesc in umbra acelei povesti, sa fiu acea Eva care-si asteapta iubitul fara nume, iar el sa vina mereu, si niciodata de tot…
Azi, de la 15.30, pe TVR3… Emisiunea in care m-a invitat Irninis Miricioiu – Din arhiva TVR.
Alina, toata lumea a plans cand a murit Winetou, ar trebui sa facem clubul celor care s-au umflat de plans…:)
Eu am fost indragostita si de Zanele din Valea cerbului.
LA MULTI ANI , Dalila mea !!!!!
sa fii sanatoasa, fericita, iubita , asa cum meriti !
E frumoasa emisiunea Alice, multumesc frumos !
Alice , emisiunea a fost un regal .Decorul , piesele muzicale , dansul nu mai spun , totul a fost conceput cu multa clasa. Ati fost incantatoare amandoua ! Felicitari !
PANZA DE PAIANJEN! O ador pe Cella Serghi! Aveam un exemplar invelit intr-o panza albastra ca marea. Dormeam cu cartea sub perna. Noaptea visam scene, franturi din roman, ma trezeam si cautam fragmentul, plangeam de tristete si de bucurie. De Diana si de mare eram si sunt indragostita, etern. O ador pe Cella Serghi si va ador pe voi, Alice, Simona si toti ce scrieti aici!! Pentru mine sunteti a doua mare bucurie a vietii mele, dupa parintii mei !
Te-am ascultat si te-am vazut, draga mea Alice. Si, precum spunea jumatatea ta, esti “mai frumoasa, mai indrazneata, mai eleganta, mai gratioasa, mai puternica, mai implinita” si as adauga eu … mai inteleapta.
Te imbratisez cu drag!
Felicitari!!! Am urmarit emisiunea din 24 iulie 2010, “Din arhivaTVR” mi-a placut foarte mult.
O admir pe Alice Nastase si am citit aproape toate cartile scrise ,am invatat multe din experienta dansei de viata , care mi-au schimbat comportamentul fata de mine si fata de ceilalti. Abia astept sa citesc cartea “Dragostea unui bonsai”! Apreciez in mod deosebit cunostintele, bunatatea si dorinta sincera de a ajuta si a impartasii si altora. O lectie de cunoastere a oamenilor si a relatiei cu ceilalti.
Pentru mine este o MARE DOAMNA…mi-as permite sa o numesc DOAMNA SUFLETULUI !!!
Citesc acum “Vinovat de iubire” a lui Paunescu.
Imi place Poetul…nu stiu daca are sa-mi placa si aceasta carte. Dupa primele pagini pe care le-am citit – ajung la un lucru, anume ca barbatii sunt obsedati de femeile care ii incita la modul fizic, ca sa nu spun sexual. Nu ma grabesc in concluzii, pt ca (la varsta mea) stiu ca am iubit in toate modurile posibile… numai ca, m-am gandit si alte ori, iar acum paginile cartii Poetului, imi ridica din nou acelasi gand…
Sunt femei, asa “triste” cum spune un drag prieten al meu, care considera si cred ca dragostea aceea mare este peste toate…Nu este asa…barbatii sunt bantuiti de femeile care ii – nu gasesc un cuvant mai puternic decat incita, desi trebuie sa fie vreunul. Cand vei citi cartea, Alice, vei sti la ce ma refer…as vrea sa o comentam un pic atunci, poate ma insel eu…ce mult as vrea…sa ma insel, evident, de data asta. Stiu ca romanele sunt doar niste carti, cu toate astea, ele sunt scrise de oameni din sange si carne.
Degeaba – din prea multa dragoste – am putut sa cred ca barbatul pe care il iubesc pana la cer si inapoi, va fi atins de dragostea mea nemarginita…pt ca, aceasta carte ma face temeinic sa cred, ca orice adorat, e mai degraba atins de fustele ridicate de vant, de vorbele spuse pervers, de toate astea…pana la suflet, nu a avut nimeni – poate niciodata – rabdare.
Buna seara şi bine v-am regasit frumoasele mele zeite!Ma ıntorc la voi mai vesela şi mai dornica de viata ca niciodata.Mi-e dor de voi,dragele mele şi nu v-am uitat nici o clipa.Alice,nu fi geloasa pe nimic,traieşte-ti,doar,fericirea pentru ca o meriti iar coşmarurile acelea sper sa se transforme ıntr-o zi ın vise minunate şi sa ıti doreşti sa se apropie noaptea pentru a adormi ın bratele sotului tau cel iubit pentru a visa frumos iar acele vise minunate sa se transforme ın realitate aşa cum au fost transformate altele.
İeri baieteii mei au ımplinit patru anişori iar eu am realizat cum au trecut pe langa mine aceşti ani…Mergand ın Spania m-am destainuit mamei iar ea a ıncercat sa ma sfatuiasca dar nu sa ımi impuna…am ıntristat-o foarte mult ceea ce m-a durut cumplit dar ma simteam nedreapta fata de cea care mi-a dat viata,de aceea i-am dezvaluit adevarul.
De curand am revenit ın tara ın speranta ca va exista o schimbare si mai pot sava ceva dar mi-am dat seama ca am greşit,de aceea voi ua hotararea decisiva.
Voi sper ca sunteti bine şi nu m-ati uitat…mi-ati lipsit mult,va jur.Dar cel mai mult vreau sa va multumesc tuturor pentru compania şi simpatia pe care mi-ati aratat-o.Va iubesc,dragele mele!
Va doresc o noapte minunata!
Va sarut!
Imi cer scuze pentru greşelile ortografice din textul anterior!
Alice,m-a ınduioşat profund İzuta,te rog sa ıi dai un pupic pe frunte din partea mea şi cate unul pe manuta din partea baieteilor mei.
Citind cartile enumerate de voi imi aduc aminte de copilarie si de senzatia pe care mi-o dadea numai gindul ca am o carte noua in ghiozdan, imprumutata de la biblioteca scolii sau de la vreun coleg si ca o sa ajung acasa si-o s-o citesc. Vad ca si listele noastre de lecturi si de preferinte se aseamana pina la suprapunere aproape totala, putine sint cartile care mi-au placut si nu sint deja enumerate aici. Imi aduc aminte ca la un premiu am primit cartea “Tata”, pe care am citit-o de citeva zeci de ori, cred ca o stiam pe de rost. Apoi “povestile nemuritoare”, am rontait la ele pina nu am mai gasit nimic nou. Toate exemplarele pe care puneam mina erau facute ferfenita. “In casa bunicilor” a fost mereu in sufletul meu, bunicii mele ii placea si ei foarte mult si mereu ma gindesc la ea cind o citesc (da, da, si acum mai citesc din cind in cind din ea). Din “Momente, schite, povestiri” de Caragiale am citit iar pina la saturatie. Mai erau niste culegeri de povestiri populare care imi placeau la nebunie. Am trecut prin etapa “politista”, apoi am avut o mare-mare pasiune pentru teatru (stiu ca unora li se pare imposibil de citit, dar mie imi place si acum). Au urmat apoi cele de dragoste, tot ce e Mihail Sebastian, Teodoreanu, Camil Petrescu, Mihail Drumes (Invitatie la vals), “Love story”-ul lui Segal… Nu cred ca e vreun gen literar care nu mi-a placut, chiar si cele care erau “mai” politice si implicit mai proaste, chiar si alea imi placeau. Stiu ca toti colegii mei, indiferent de performantele scolare, erau foarte pasionati de citit, era singura noastra bucurie la vremea aceea. Vad ca e o experienta comuna, din nou, faptul ca ne ascundeam de parinti ca sa citim. Asta pare ceva de neconceput acum, cind toti parintii nu mai stiu cum sa faca sa-i faca pe copii sa citeasca macar o pagina pe zi, cauta recompense sau pedepse din cele mai originale ca sa-si atinga scopul. Sint foarte mindra de baiatul meu ca este un cititor la fel de pasionat cum eram si noi cind eram mici. Si eu, ca si parintii nostri, trebuie sa-l rog seara de seara sa stinga veioza si sa se culce sau sa foloseasca o lumina mai potrivita ca sa nu-si strice si mai rau vederea (poarta -6 la ochelari
) Cind ma intreaba alti parinti cum am facut sa obtin asta nici nu stiu ce sa le raspund, pentru ca nu am depus nici cel mai mic efort, totul a decurs cit se poate de natural. Carti au existat mereu in casa, exemplul personal cred ca a contat si el, vazind pe toata lumea cu cite o carte in mina in timpul liber a facut si el, probabil, acelasi lucru. Acum e un devorator de orice fel de lecturi si iubeste cartile mai mult decit orice alte achizitii pe care le poate face. Cind facem “shopping” librariile sint pe primul loc al magazinelor preferate 
A avut si el o initiativa de strins carti pe care sa le doneze copiilor din Basarabia dar nu a avut mare succes, avem insa strinse citeva cutii cu carti de donat. Sper sa le putem depune la sediul local al OTP si sa ajunga acolo unde trebuie.
Daca ar fi sa aleg din tot ce am citit o singura carte, sa pun degetul pe ea si sa spun “asta mi-a influentat definitiv viata”, asta ar fi “Patul lui Procust”, iar personajul care m-a fascinat era, bine-nteles, doamna T, pe care mai mult ti-o imaginezi decit ti-o descrie autorul, si, ca orice inchipuire, are ceva pe care tare ai vrea sa-l atingi
Vorba Simonei, nici n-am clipit cind am citit comentariile de mai sus.
Copil cu cheia de git, fara televizor dar cu rafturile de carti aproape, am citit tot. Am prins perioada cind in Brasov, la scoli, se vindeau carti in rate. Si fiindca parintii mei nu au zis nici da, nici ba, aduceam in fiecare zi carti acasa.Cred ca ei le plateau cumva sau duceam eu bani la sfirsitul lunii.. Acum imi amintesc asta pentru prima data, cum la scoala mea de cartier sarac mi-am cumparat carti (si ne-au reparat, pina in clasa a 8-a dintii, cu forta).
TOATE TITLURILE SUNT SI ALE MELE, dar adaug Povesti a telefon a lui Giani Rodari, in care un tata plecat in delegatie povesteste cu mare haz copilului tot felul de istorii. Ca sa nu mai spun de Silvio Pellico- Inchisorile mele sau Nasul, de Gogol. Astea erau in casele parintilor nostri… Ciresarii, dupa care ne-0m facut insigne si voiam sa plecam pe munte cu cortul, Toate pinzele sus, tot ce a fost cu indieni ( si acum mi-e frica de pieile rosii), toate Misterela parisului Londrei, Fausta, Pardaillan, Robinson Crusoe, Insula misterioasa, Jules Verne, cele mai cunoscute- Copiii…, Capitan…, absolut toate cartile politiste posibile.
Si autori sovietici-Vrajitorul de L. Laghin care iese dintr-o lampa in secolul 19 si baietii care il gasesc il invata sa traiasca la Moscova- un deliciu..
Campania e minunata. Dar nu trebuie sa facem nimic??!!
Sint atat de multe cartile copilariei noastre. Am citit pe nerasuflate sa vad ce carti v-au marcat copilaria si am constatat uimita ca sint aceleasi cu cele pe care le-am iubit eu si mi-au fost prieteni atatia ani. Imi aduc aminte si acum ca prima carte “serioasa” pe care am citit-o a fost “Singur pe lume”, pana atunci ma delectasem cu “O mie si una de nopti”. Ce drag imi era Remy si cum am plans cand i-au murit prietenii.
Ionel Teodoreanu ma incanta acum, dar imi aduc aminte ca nu l-am iubit de la inceput, stilul lui intortocheat si descriptiv ma plictisea, voiam actiune. Am mai crescut si am descoperit “Bal mascat” si “Lorelai” si m-am indragostit definitiv de Ionel Teodoreanu. Am mai citit cu mult drag si mi-au ramas dragi cartile Henriettei Yvone Sthall. Nu sint sigura ca i-am scris numele corect. Oricum, “Intre zi si noapte” si “fratele meu omul” cred ca sint unele dintre cele mai bune carti romanesti. Ar mai fi atat de multe… “Fiul risipitor”, desigur una din cartile mele dragi si “Pinza de paianjen”. O am in dublu exemplar, nu stiu de ce le pastrez pe amandoua, cred ca nu ma mai satur de dramele Dianei. Frumoasa campanie Alice, ma bucur ca cineva se gandeste sa promoveze cultura. Bravo voua.
Buna dimineata din zi de duminica! Tare ma bucur ca va place campania cartilor copilariei si mi se pare ca schimbam in bine lumea…
Mi-e dor sa citesc mult si sa ma cufund in lumea cartilor si poate ca nu ar fi rau sa initiem aici, intre noi, un joc care sa ne oblige sa citim mai mult. Sa stabilim impreuna o carte si un deadline pana la care sa o citim toate, apoi sa o comentam impreuna. Ce ziceti? Eu propun Frumoasele straine a lui Mircea Cartarescu- pentru inceput. Dar astept si alte propuneri si hotaram impreuna.
Va imbratisez, sa aveti zi frumoasa si senina.
Nu cred ca o carte are atata putere sa-ti schimbe viata, dar cred ca ti-o poate inobila, ii poate da valoare si mai ales , o carte schimba mentalitati bolnave… Sunt o persoana timida, care si-a gasit un refugiu in carti si un mod frumos de a-mi petrece viata, nu-mi place zgomotul, nu-mi place prostia afisata, sunt permanent in cautarea rafinamentului si a valorii. Stiu, suna putin ciudat, ca in societatea aceasta sa mai existe oameni simpli cu astfel de idei, dar ma consider favorizata ca fiinta umana, pentru acest dar minunat… sa am puterea de a nu ma amesteca cu necivilizatii, pentru ca in fond omul toata viata trebuie sa se depaseasca, sa se cizeleza si sa se educe pentru a deveni nemuritor in spirit… Voi reciti “La Medeleni” si sper sa ma ajute sa-mi curat sufletul de mizeria prezentului… Multumesc, Alice ca ne-ai reamintit ca a existat un Ionel Teodorenu absolut genial, un cititor de suflete si un mare romancier…
Aris, iti imparasesc gandurile spuse aici si te incurajez sa nu crezi ca suna ciudat ceea ce ai spus. Suna doar frumos si iti doresc sa ramai astfel, in ciuda mizeriilor din lumea noastra contemporana.
Alice, sustin initiativa ta! Si nu stiu cum se face, dar la cartea aceasta imi sta gandul de ceva vreme si ma tot rog de mama sa mi-o cumpere. Iar acum, ca ai pomenit tu de ea, trebuie neaparat sa o citesc si eu. Sper sa fac rost de ea curand!
O duminica insorita!
Frumoaseele… pina pe 1 august!
Te intreb!!(Duminica viitoare!!)
CIRESARII ,ai lui Consatntin Chirita
WINETOU ,de Karl May
Pe TVR1 e Ultimul Mohican, o splendoare…
v-am vazut, recunosc din pura intamplare, la emisiune…nu am cuvinte…cu parere de rau va spun ca aveam postul tvr3 undeva departe dupa cele mult mai comerciale iar dupa emisiune l-am mutat printre cele mult mai aproape de degetele mele cand zburd pe telecomanda
) apreciez emisiunele de valoare si pot sa spun ca am devenit fana dumneavoastra. va citesc blogul de mult timp dar din nefericire nu am citit niciuna dintre carti. abia am intrat la
facultate si sper ca incepand din octombrie cand voi veni la bucuresti sa imi cumpar cartile dumneavoastra. poate reusiti sa scrieti mai des pe blog pentru ca textele dumneavoastra reusesc sa bucure multe inimi. Felicitari pentru ca ati reusit sa va formati si un public tanar.. (eu stiu despre blog de la o prietena de 18 ani) pentru ca nu multi reusesc sa acapareze segmente diferite de varsta. sa-mi scuzati incoerenta …vreau sa spun multe in putine randuri si probabil ca nu-mi iese asa cum mi-as fi dorit.
Alice, si eu am terminat de citit, de curand, “Frumoasele straine” a lui Cartarescu.Am stiut ca-l citesti si tu cand il citai(cred ca pe coffechat) intr-un context legat de o universitate careia el nu-i putea pronunta numele din respect pentru cel in cauza. Nu stiu cum se face ca imi plac mai mult eseurile, decat romanele lui pe care, recunosc spasita, le-am “digerat” mai greu.
In rest nu mi-e strain nici un titlu pomenit pe aici, am citit si eu de-a valma din copilarie, devoram fara discernamant tot ce-mi pica in mana.
Daca ar fi sa-mi aleg o carte de suflet, mi-as rupe sufletul in doua, ezitand intre “Micul Print” si “Rugati-va sa nu va creasca aripi” al lui Paler.
Aleyna, bine ai revenit.Ma bucur ca te “vad” din nou.”La multi ani” baietilor tai!
Multa putere si curaj pentru ceea ce ti-ai propus.N-o sa-ti fie usor dar odata ce ti-a incoltit gandul, stiu ca nimic nu te va mai convinge sa dai inapoi.Si mai stiu ca te asteapta un drum lung si anevoios.Si multa rabdare, si lacrimi, si umilinta.Si deznadejde.Si ca multa vreme singura bucurie iti vor fi zambetul celor mici.
Draga mea, te imbratisez cu multa caldura!
Alice, sa citim “Frumoasele straine”! Eu aveam impachetate pentru vacanta “Rendez-vous cu lumea” si “Prin perdea”, dar sunt flexibila, pot sa adaug orice propuneti.
Inevitabil,tot La medeleni!
A citit cineva “Momo” a lui Michael Ende ?
O sa ma gandesc bine la cartile care mi-au marcat copilaria. Mai important mi se pare ca, la 8 ani, fetita mea cea mare a citit deja Micul Print. Eu am citit-o si iubit-o cu lacrimi abia mult mai tarziu.
Momo mi-a marcat studentia.
off topic! alice, te rog, da-mi o adresa de mail. as vrea sa iti spun despre ceva drag mie, care o sa iti paca. nu stiu daca o sa accepti, dar tare as vrea sa iti povestesc si macar sa-mi spui ce parere ai. mi-e sete de cuvinte calde, de bunavointa si parca te-as citi adresandu-mi-te.
te rog inca o data, nu trebuie sa fie mail personal, cel de la revista, sau oricare crezi, numai sa ajunga la tine.
iti multumesc si iti doresc o zi frumoasa!
Diana
Buna ziua,dragele mele!O lume romantica plina de cultura şi frumusete s-a creat aici…e o splendoare sa va citesc.
Layla,ıti multumesc pentru cuvintele adresate!Drumul va fi anevoios,ştiu,dar mai ştiu ca daca aş ramane ın acest stadiu aş suferi mult prea mult şi mi-aş irosi tineretea langa un om care nu merita nimic…Poate voi plange,poate voi ramane fara puteri dar nu ma voi lasa doborata niciodata pentru ca am pentru ce sa lupt!
Va iubesc pe toate,dragele mele şi va doresc vieti de invidiat.
Va sarut!
Cartile copilariei …
Doamne Simona si eu am iubit cartea despre Povestea culorilor si apoi a fost Fram, ursul polar si Calatoriile lui Gulliver.
Am crescut si am citit Ciresarii si cartile lui Costache Anton.
Daca ati stii ca prima oara cand am stat in Iasi o saptamina am cautat strazile si locurile din cartea lui Costache Anton…
Si La Medeleni si apoi am primit in dar Panza de Paianjen…
Am citit si Dumas , dar si aventurile Cavalerului PArdaillan …
Pe furis dind de la unii la altii am citit Golful francezului …
De la biblioteca centrala la care aveam abonament am citit si eu cartile lui Henriette Yvone Stahl si imi placea la nebunie atmosfera pe care o descria ….
Apoi am citit alandala si m-am bucurat de fiecare carte pe care am primit-o.
E minunata initiativa ta, Alice .
Cartea n-o am , dar ma duc sa o caut si o voi citi
Ma uit si regasesc titluri de carti pe care le-am iubit si le-as reciti mereu- de Jane Austen sau de cartile lui Drumes…
Si nu pot sa uit cu cat drag am citit o carte vesela-Aventurile extravagantului AL Conan doi.
Imi face placere sa pomenesc si sa ma intorc in trecut pentru in jurul meu toata lumea citea -colegele, prietenele de joaca,verisoarele mele…
Si m-am obisnuit sa citesc , cand altceva nu am de facut…
Aleyna, mult succes in ceea ce ai hotarat si mult curaj pentru viata ta viitoare!
Adaug si eu “, pe langa cele mentionate deja, volumele adolescentei mele, Nu sunt nume sonore, unele poate va sunt necunoscute, dar astea sunt timpurile in care eu am crescut si astea sunt o parte dintre volumele ce m-au tinut treaza:
Iubire in septembrie” -Mircea Marian, “Cenusa din ornic”- Dumitru Popescu, “Lorelei”- Ionel Teodoreanu; “Baletul mecanic”- Cezar Petrescu; “Cercul de oglinda”- Corina Victoria Sein; “Una si aceeasi iubire”- Diana Turconi; “Vorbeste-mi de dragoste”- Vartan Arachelian; “Poveste de dragoste cu Andra Cantuniari”- Mircea Marian; “elevul Dima dintra- 7-a”- Mihail Drumes: “O vara de dor”- George Sovu; “Drumuri intretaiate” -Lidia Roman; “Cu floarea soarelui la butoniera” – Oana Chelaru; “Fereastra dinspre adevar”- Dan Mihaescu.
Aleyna, desi nu cunosc foarte bine povestea ta, ea s-a legat in capul meu, punand bucatelele ce le-ai scris una langa alta . Am vrut sa-ti las gandul meu bun si un zambet
Si eu, Aleyna, iti tin pumnii si te rog sa fii curajoasa! Puii tai frumosi au nevoie sa creasca langa o mamica fericita.
Ramane asadar sa citim Frumoasele straine, pana pe 1 august, da?
Va imbratisez pe toate, cu bucuria intoarcerii acasa. Ma inveseleste mereu zambetul tau, Lotusule!
Ana, nu am citit Momo, din pacate.
Anemari, nu am citit nimic de Mircea Marian, am mai auzit de cartile acelea, dar nu am citit. Probabil ca acum nu mi-ar mai placea, daca nu le-am citit la timpul lor…
Mailul meu este acelasi dintotdeauna, alice@revistatango.ro
Alice, pe COFFEECHAT a scris cineva pe nume Cora, ai vazut? Daca iti place si tie roag-o sa ne mai scrie ca tare frumos o face !
“De dragoste oamenii nu trebuie sa se fereasca. De urmarile ei sa le fie teama.” “Viata nu-i grea sau usoara, fericita sau nefericita, ci este multa”- Vartan Arachelian
“Oricum, ei puneau la cale ceva marsav; cum sa ma pacaleasca. Eu am auzit totul si deodata, i-am urat…Nu, nu i-am urat, cred ca a fost altceva, mult mai grav: mi-am pierdut increderea in ei…In ei si in lume, pentru ca, atunci, ei erau lumea pentru mine. Nu stiu daca ati sesizat acest amanunt important: unul dintre pragurile copilariei este momentul descoperirii munciunii, cand alfi ca cei mari nu sunt sinceri cu tine, ca ei mint, ca sunt ipocriti, ca nu sunt niste oameni ca tine, normali, adica oameni care traiesc in spiritul adevarului. -Nu stiu daca m-ati inteles,poate sunt confuz, dar eu realizand faptul ca cei din jur ma mint, ca sunt falsi, m-am maturizat brusc, am trait, adica, o imensa deziluzie.”- Ion Baiesu (Autorul e in sala).
Alice, nici eu nu le-as mai citi astazi. Dar alea erau vremuri ciudate, citeam orice, uneori fara discernamant, fara ghidaj, fara selectie. Citeam pentru ca aveam timp, citeam de dor, de singuratate, de plictis. din nevoia de izolare…
Dar vezi, cum nu ma dezic de nimic din ce am facut, nu ma dezic nici de cartile citite la 13-14 ani.
In rest, am inceput si eu, precum Alina si Amalia, cu “Povesti nemuritoare”, am continuat cu lista de lecturi pentru vacante: Colt Alb, Winettou…
La 14 ani am descoperit-o pe Agata Christie si nu am mai parasit-o niciodata. Apoi l-am gasit pe Maupassant, pe un raft de biblioteca, si i-am jurat credinta.
Ai dreptate, Camellia! Cora, prietena noastra de la Deva, scrie absolut minunat. Copiez aici mesajul ei de pe coffechat, sa ne bucuram, sa ne delectam, sa ne intristam impreuna.
Cora:
“Te imbratisez , fluture alb si suflet geaman cu mine ! cu drag si dor !
Si eu imi pun aceasta intrebare ,Alice , in fiecare zi a vietii mele . Raspunsul nu l-am gasit niciodata decat intre alte file de carte minunata…Si atunci continuu sa-mi hranesc sufletul dornic de adevar, curaj si frumusete cu vorbe mestesugit scrise de oameni mai visatori ca mine ! Si mereu , mereu traiesc asa intre doua lumi: una reala si cruda iar alta fabuloasa si mirobolanta !Am scris candva asta …
Trăiesc între două tărâmuri , între două abisuri, pe înalta muchie ascuţită ca briciul a despărţiturii dintre ele . De-o parte viaţa aşa cum e , iar de cealaltă viaţa aşa cum o vreau eu…Într-o parte o lume dureros de reală , în care copii nevinovaţi mor de foame în timp ce noi ceilalţi cu tichiile de mărgăritar trase peste urechi ne prefacem că nu le auzim vaietul şi durerea . De cealaltă parte e doar visul meu , o lume iluzorie în care suntem toţi buni şi drepţi , în care singurele carate preţioase sunt cele ale sufletele noastre pline de dragoste . O lume şi un timp în care oamenii sunt flămânzi doar de iubire şi însetaţi doar de adevăr…. O lume cu codrii de argint adevăraţi şi inorogi îmblânziţi care vin şi îmi mănâncă din palmă.
Trec cu pas şovăitor de-a lungul şi de-a latul vieţii mele minţindu-mă mereu că lumea mea de vis e cea adevărată. Că viaţa e un dar atât de preţios încât nu o putem trăi aşa la întâmplare , fără un rost anume în încercări anoste şi stupide de a fi. Mă amăgesc că sunt fericită fiindcă eu pot măcar visa o altă lume în timp ce ceilalţi rătăcesc insomniaci care încotro. Că pot trage storuri umbroase peste viaţa din afara mea şi pot trăi aşa doar pe dinăuntru … însă tot ce simt , ce ascund înlăuntrul meu se zbate, ţipă şi-mi sfâşie carnea ca să iasă la lumină. Pun singură palma căluş la gura sufletului meu ca el să nu strige cu decibeli înfricoşaţi tuturor nespusa mea neputinţă , leg strâns în cămaşa de forţă mânecile lui subţiri şi lungi, îi pun lanţuri grele, zornăitoare peste picioare sperând că va rămâne acolo unde îi e locul…în ospiciul suferinţei fără de sfârşit …Dar orice aş face, tot ceea ce simt, stoluri de trăiri, fluturi cu aripi diafane îşi smulg singuri lesele şi scapă din colivia lor de aur. Apoi, odată eliberaţi îşi urmează cursul firesc şi mor metamorfozându-se în cuvinte , roiuri de cuvinte sălbatice . Trebuie mai apoi să le îmblânzesc , să le decojesc ca să ajung la miezul lor , să le cunosc , să le înţeleg.
Imi despic in patruzeci si patru fiecare fir de gand ce se zbenguieşte în mintea mea , iar din durerile mele ţes cuverturi moi şi pufoase în care să-mi învelesc neîmplinirile vieţii şi visele cele nou-născute . Aparent am tot ceea ce îmi doresc , mai mult decât simt că merit…însă atunci când privesc în oglinzile vieţii, văd pe altcineva cum îmi imită şi maimuţăreşte fiecare mişcare. Locuim mai multe “eu” în acelaşi trup, clone nereuşite ale mele însămi , se înghesuie prea multe pe milimetru pătrat de suflet. Îmi petrec parcă viaţa căutându-mă mereu printre ele pe mine cea adevărată , cea perfectă. Şi nu mă găsesc niciodată cea care intuiesc şi presimt că ar trebui să fiu…Eu. Privesc ca într-un caleidoscop înlăuntrul meu şi văd multiplicări sufleteşti mutilate care se luptă între ele să trăiască în locul meu , viaţa mea, a mea !
Încerc peste puterea mea să nu-mi pierd ultima fărâmă de inocenţă. Să păstrez în mine , să salvez în mine, de mine însămi, fetiţa cu părul bălai, ochi ca marea şi inimă curată. O întâlnesc tot mai rar…însă. Şi atunci când o văd mă ascund grăbită să nu-mi zărească obrazul plâns şi ochii încercănaţi , să nu-mi ghicească blazarea şi abandonul în privire.
Stau şi plâng pentru noi toţi cu lacrimi amare sus pe Everestul gheţurilor veşnice, hotar ce străjuieşte lumile între care sunt nevoită să trăiesc murind câte puţin în fiecare clipă…Iar lacrimile mele curg neostoite şi nealinate înspre abisurile între care exist . De-o parte o lume care vinde şi cumpără pe bani grei la piaţă sarea sufletului meu …iar de cealaltă parte o lume idilică în care lacrimile mele devin păduri de lăcrămioare sălbatice şi liliac alb , ca în basmele copilăriei mele.”
Va multumesc,frumoasele mele,pentru gandurile voastre!Ati ramas la fel de pure şi de minunate cum v-am lasat!İertati-ma pentru lipsa mea!!!!!!Dar va rog sa ma credeti ca acea Aleyna pe care o ştiati,nefericita şi grava,a fost ınlaturata…acum,daca cineva tipa la mine,nu ma mai retrag speriata precum un iepure temator ci ıi raspund pe masura…nu ştiu ce m-a schimbat ın acest fel dar sunt bucuroasa sa descopar şi alte ascunzişuri ale propriei mele persoane.NU…nu mai am de gand sa rabd nimic din ceea ce am rabdat iar faptul ca ma sustineti ma face mult mai fericita!
Floare de Lotus ıti multumesc frumos pentru gandul şi zambetul pe care mi le-ai oferit,crede-ma ca le-am primit cu mult drag!
Moi,draga mea,ıti multumesc frumos pentru ganduri!
Alice,tu şti cel mai bine ce greu este de aceea ıti multumesc pentru tot…
Cora a scris frumos,ıntr-adevar,ınsa acele cuvinte sunt extrase din suferinta…detest sa vad oamenii suferind…cu atat mai mult sufletele nobile…
Va sarut,cu mult drag,frumoasele mele!Sa aveti o noapte minunata!
Da, GDiana, am tresarit si am un neastampar, cand ai pomenit de Fram, ursul polar si Ciresarii, imi aduc aminte de cate ori am plans o data cu dorurile ursului alb si cu ce frenezie maniaca devoram Ciresarii, intr-o vara in care tineam cartea intr-o mana si cu cealalta mancam fructe rupte direct din pom (eram la bunici)…
Da “La Medeleni”!!!!!!!
Cartea adolescentei. Lumea adolescentei. N-am citit-o, am trait-o. Am fost acolo! Eram prietena Olgutei, eram asa ca ea. Am trait dupa cum erau si ei.
Acum Alice parca acum imi esti ruda!
Ani si ani m-am intors in paginile ei, de cate ori mi se facea urat de rautate, violenta, topi si toape. Eu eram de acolo din cartea aia si nu din lumea asta. Dar anii au trecut si imaginea Olgutei sta palida si gata sa se franga intr-un colt al sufletului meu, la fel ca panza din lada lui Mos Gheorghe din care ea nu si-a facut niciodata rochia de mireasa.
Cartea asta este un lucru aproape intim al meu. La 18 ani la primul examen de admitere am plecat in Iasi sa vad Iasul unde traisera prietenii mei.
Pe sotul meu l-am ales dupa ce intrebandu-l “care a fost cartea adolscentei tale/” mi-a raspuns “La Medeleni”. Stiam ca va fi pentru totdeauna.
Si mai avem noi ceva la fel, Alice.
Cate un pui frumos de om care se numeste Victor!!. Sa ne traiasca! Noua si tuturor mamelor din lume!
Am ramas cu principii fundamentale de viata din acea experienta pentru ca, asa cum ti-am zis am trait printre ei, nu doar am citit si am devenit eroul lui Nikos Kazanzakis din Raport catre El Greco.
Sa iti fie bine !
Frumoasa initiativa. Am preluat-o si eu! Haideti sa citim impreuna!
Alice, ma bucur ca ai ales cartea “Frumoasele straine”, pentru ca tocmai am terminat-o de citit.
A fost o placere sa o citesc, am ras cum n-am mai facut-o demult si m-am intristat cand am ajuns la ultima fila.
Un spirit de observatie de o claritate si o calitate superioara imbinat cu o ironie desavarsita.
Sunt aceiasi generatie (ca varsta) cu scriitorul Mircea Cartarescu. Citind a treia povestire “Bacoviana” mi-am amintit de vremurile de trista amintire, sper pe veci apuse.
Pentru tine, Alice, si pentru toti cei care nu au citit Momo…dar care, poate, o vor citi. O carte despre oamenii care au furat timpul. Si nu numai. Va dau un citat:
MOMO
sau
Strania povestire despre hoţii de
timp şi fetiţa care Ie-a înapoiat oamenilor
timpul furat
Un basm-roman
Stuttgart, 1973
“Aspectul exterior al lui Momo era într-adevăr oarecum straniu şi ar fi putut probabil să
sperie întrucîtva oamenii preţuind mult curăţenia şi rînduiala. Era micuţă şi cam slăbuţă,
încît cu cea mai mare bună voinţă lumea nu-şi putea da seama dacă n-are decît opt ani sau a
şi împlinit doisprezece. Avea bucle negre ca pana corbului, zbîrlite, arătînd ca şi cum n-ar fi
fost niciodată atinse de vreun pieptăne sau de o foarfecă. Avea ochi foarte mari, minunat de
frumoşi şi la fel de negri, iar picioarele îi erau de aceeaşi culoare, căci umbla aproape
întotdeauna desculţă. Doar iarna purta uneori ghete, dar erau diferite, nu se potriveau între
ele şi pe lîngă aceasta îi şi erau mult prea mari. Cauza era că Momo nu avea nimic altceva
decît ceea ce găsea întîmplător sau i se dăruia. Fusta îi era cusută din diferite petice pestriţe
şi îi atîrna pînă la glezne. Pe deasupra purta un surtuc bărbătesc, vechi şi mult prea larg, ale
cărui mîneci era suflecate la încheietura mîinii. Momo nu voia să le taie căci se gîndea,
prevăzătoare, că va mai creşte. Şi nu se putea şti dacă va mai găsi vreodată un surtuc atît de
frumos şi de folositor cu atît de multe buzunare.
Sub scena năpădită de ierburi a ruinei teatrului se găseau cîteva camere pe jumătate
dărîmate unde se putea intra printr-o spărtură a zidului exterior. Aici amenajase Momo o
locuinţă. Într-o zi, pe la amiază, sosiră le ea cîţiva bărbaţi şi femei din vecinătate încercînd să
afle ce-i cu ea. Momo stătea în faţa lor privindu-i cu teamă, căci îi era frică să n-o gonească
oamenii. Îşi dădu însă curînd seama că erau prietenoşi. Ei înşişi erau săraci şi ştiau ce-i
viaţa.
― Aşa, spuse unul dintre bărbaţi, prin urmare îţi place aici?
― Da, răspunse Momo.
― Şi vrei să rămîi aici?
― Da, cu plăcere.
― Nu eşti aşteptată nicăieri?
― Nu.
― Vreau să spun, nu trebuie să te întorci acasă?
― Aici sînt acasă, răspunse repede Momo.
― Da de unde vii, fetiţo?
Momo făcu cu mîna un gest nedesluşit arătînd undeva în depărtare.
― Cine sînt părinţii tăi? îşi urmă omul întrebările.
Copilul îl privi nedumerită pe el şi pe ceilalţi şi ridică puţin din umeri. Oamenii schimbau
priviri între ei şi suspinau.
― Nu trebuie să te temi, continuă bărbatul, nu vrem să te gonim. Vrem să te ajutăm.
În tăcere, Momo dădu din cap. Nu era încă de tot convinsă.
― Spui că te cheamă Momo, aşa-i?
― Da.
― E un nume frumos, dar nu l-am mai auzit niciodată. Cine ţi l-a dat?
― Eu, spuse Momo.
― Tu singură ţi-ai dat numele?
― Da.
― Cînd te-ai născut?
Momo se gîndi şi spuse într-un tîrziu:
― După cîte îmi amintesc, am fost din totdeauna.
― N-ai nici o mătuşă, nici un unchi, nici o bunică, nici un fel de familie unde te-ai putea
duce?Momo îl privi doar pe bărbat şi tăcu o vreme. Apoi murmură:
― Aici sînt acasă.
― În sfîrşit, îşi dădu părerea bărbatul, dar nu eşti decît un copil. Cîţi ani ai de fapt?
― O sută, spuse Momo şovăitor.
Oamenii rîseră. Credeau că e o glumă.
― Să vorbim serios. Cîţi ani ai?
― O sută şi doi, răspunse Momo, încă şi mai şovăitor.
Trecu un timp pînă ce oamenii îşi dădură seama că fetiţa nu cunoştea decît cîteva cifre
prinse din zbor, fără a şti însă ce reprezintă, deoarece nimeni n-o învăţase să numere.
După ce se sfătuise cu ceilalţi, bărbatul îi spuse:
― Ascultă, ai fi de acord să anunţăm poliţia că eşti aici? Ai fi dusă într-un cămin unde
capeţi de mîncare şi ai un pat şi poţi învăţa să socoteşti şi să citeşti şi să scrii şi încă multe
altele. Ce părere ai?
Momo îl privea înspăimîntată.
― Nu, şopti ea, nu vreau acolo. Am mai fost o dată. Mai erau şi alţi copii. Erau gratii la ferestre. Ne bătea în fiecare zi, şi fără nici un motiv. Aşa că am sărit noaptea peste zid şi am fugit. Nu mai vreau să mă întorc acolo.
― Te înţeleg foarta bine, spuse un bătrîn şi dădu din cap. Iar ceilalţi înţelegeau de asemenea şi dădură şi ei din cap.
Apoi luă din nou cuvîntul bărbatul care vorbise la început.
― Ştii, Momo, sîntem de părere că ai putea poate să te aciuieşti la vreunul din noi. E drept că şi noi înşine avem numai puţin spaţiu, iar cei mai mulţi dintre noi avem şi o droaie de copii care cer de mîncare. Totuşi credem că încă unul în plus nu are nici o importanţă. Ce părere ai?
― Mulţumesc, spuse Momo şi pentru prima oară zîmbi. Vă mulţumesc foarte mult! N-aţi
putea însă să mă lăsaţi să locuiesc mai departe aici?
Oamenii se sfătuiră multă vreme. Pînă la sfîrşit au fost de acord. Erau de părere că şi
aici copilul putea locui tot atît de bine ca şi la vreunul din ei. Vor avea în comun grijă de
Momo căci pentru toţi împreună va fi totuşi mai uşor decît pentru unul singur.
Începură de îndată, deretecînd şi pregătind cît se putea mai bine camera de piatră pe
jumătate dărîmată unde locuia Momo. Unul din ei, un zidar, clădi chiar o mică vatră din
piatră. Făcură rost şi de un burlan ruginit. Un tîmplar bătrîn bătu în cuie cîteva scînduri de
ladă alcă tuind o măsuţă şi cîteva scaune. În sfîrşit femeile aduseră un pat de fier învechit şi
împodobit cu înflorituri, o saltea doar puţin ruptă şi două pături. Văgăuna de piatră de sub
scena ruinei se preschimbase într-o odăiţă plăcută. La urmă zidarul, avînd talent artistic, mai
zugrăvi pe perete un frumos tablou cu flori. Pînă şi cadrul împreună cu cuiul de care atîrna
tabloul fură pictate la locul lor.
Pe urmă sosiră copiii oamenilor aducînd ce se putea dintr-ale gurii, unul o bucăţică de brînză, altul o franze-luţă, cel de-al treilea cîteva poame şi aşa mai departe. Deoarece erau foarte mulţi copii, se adunară în seara aceea atît de mulţi încît făcură cu toţii împreună o adevărată mică petrecere în amfiteatru, în cinstea mutării lui Momo. Petrecerea fu atît de veselă cum numai oamenii săraci se pricep.
Astfel începu prietenia dintre micuţa Momo şi oamenii din vecinătate.
De aci înainte îi mergea bine micuţei Momo, în orice caz aşa era părerea ei. Acum avea întotdeauna cîte ceva de mîncare, uneori mai mult, alteori mai puţin, după cum se întîmpla şi după cît se puteau lipsi oamenii. Avea un acoperiş deasupra capului, avea un pat şi cînd era frig putea să-şi aprindă un foc. Dar cea ce era cel mai important: avea mulţi prieteni buni.
S-ar putea crede că Momo a avut un mare noroc că a dat de oameni atît de cumsecade ―
iar Momo însăşi avea această părere. Foarte curînd însă s-a dovedit că şi oamenii au avut tot
atît de mare noroc. Aveau nevoie de Momo şi se mirau cum de au scos-o la capăt mai înainte
fără ea. Cu cît trecea mai multă vreme de cînd fetiţa era la ei cu atît mai necesară le devenea,
atît de necesară încît se temeau ca nu cumva într-o bună zi să plece iar în lume. Astfel se întîmpla ca Momo să aibă foarte mulţi musafiri. Aproape întotdeauna putea fi văzut cîte cineva şezînd lîngă ea şi vorbindu-i însufleţit. Cei ce aveau nevoie de ea şi nu puteau veni,
trimiteau după ea pentru a o aduce la ei. Iar celor ce nu-şi dăduseră încă seama că aveau
nevoie de ea li se spunea de către ceilalţi:
― Du-te la Momo!
Cuvintele acestea se transformaseră treptat într-o expresie uzuală la oamenii din
împrejurimi. După cum se spune: „Toate cele bune!” sau „Să vă fie de bine!” sau „Cine ştie!’”
tot astfel se spunea în toate împrejurările posibile: „Du-te la Momo!”
De ce oare? Poate că Momo era nemaipomenit de deşteaptă încît era în stare să dea fiecaruia un sfat mintos? Găsea ea întotdeauna cuvintele potrivite dacă cineva avea nevoie de mîngîiere? Avea putinţa să formuleze cîte a judecată dreaptă şi înţeleaptă?
Nu, la toate acestea Momo se pricepea tot atît de puţin ca şi oricare alt copil.
Poate că Momo se pricepea la ceva ce le dădea oamenilor o bună dispoziţie? Ştia de pildă
să cînte cu un glas deosebit de frumos? Sau ştia să cînte din vreun instrument? Sau ― avînd
în vedere că locuia într-un soi de circ ― ştia chiar să danseze sau să prezinte exerciţii
acrobatice?
Nu, nu era vorba despre aşa ceva.
Poate că ştia să facă farmece? Cunoştea vreo formulă magică prin care dispăreau toate grijile şi necazurile? Se pricepea să ghicească în palmă sau să prezică în vreun fel viitorul?
Nu, nimic din toate acestea.
Ceea ce ştia să facă micuţa Momo ca nimeni altul era: să asculte. Poate că unii cititori vor spune că aşa ceva nu-i nimic deosebit, orişicine ştie să asculte. Este însă o eroare. Numai foarte puţini oameni ştiu cu adevărat să asculte. Iar modul cum ştia Momo să asculte era cu totul fără seamăn.
Momo ştia să asculte astfel încît proştilor le treceau dintr-o dată prin minte idei foarte
deştepte. Nu deoarece ea ar fi spus sau ar fi întrebat ceva ce să-i sugereze celuilalt asemenea
idei, nu, fetiţa şedea doar acolo şi asculta cu toată atenţia şi toată simpatia, privindu-l pe celălalt cu ochii ei mari, negri iar el simţea cum dintr-o dată iau naştere în el ideile despre care nu bănuise niciodată că ar zăcea în sinea sa.
Momo se pricepea să asculte astfel încît oamenii ne-hotărîţi şi nedumeriţi se lămureau dintr-o dată foarte clar ştiind ce vor. Sau cei sfioşi se simţeau brusc nestingheriţi şi îndrăzneţi. Sau cei nenorociţi şi amărîţi deveneau voioşi şi plini de speranţe. Iar dacă cineva credea că şi-a greşit viaţa întru totul, că a fost lipsită de sens şi că el e unul printre milioane şi n-are nici o importanţă, putînd fi înlocuit tot atît de lesne ca şi un vas spart ― ducîndu-se şi povestindu-i toate micuţei Momo, îşi dădea seama în mod misterios, încă în timp ce vorbea, că se înşelase amarnic, că printre toţi oamenii el nu exista decît o singură dată, exact aşa cum era, şi că tocmai de aceea era important pentru întreaga lume, în felul său special
Într-un asemenea fel ştia Momo să asculte!”
Cu tot dragul
De dragul tau, Alice, am cumparat ieri Frumoasele straine…(o rasfoisem prin librarie – spre rusinea mea – - dar librar e un tanar dragut care stiind ca mai si cumpar din cand in cand, ma lasa sa rasfoiesc cartile pe care nu sunt hotarata sa le iau acasa…si fac asta pt ca mi se par destul de scumpe).
Nu am terminat-o inca…imi dau seama ca nimic nu se compara cu scrisul tau…azi mi-ai atins cu adevarat sufletul cu povestea de pe blogul de cafea.
Danut al meu ( tizul celui din La Medeleni) , mi-a adus in dar prima carte a lui Mircea Cartarescu . Mi l-a dezvaluit , ca fiind pentru el ceea ce pentru mine a insemnat Teodoreanu.
Puiul meu , cerceteaza necunoscutele in lumea sobra ,lineara a algebrei ,traind in tara cea mai ordonata si mai exacta a Europei.
Cuvantul romanesc ,adunat in carte ii este echilibru si continuitate , in lumea lui cea care ne desparte…
Noapte buna, Alice! Noapte buna, fete dragi!
Nu cred ca voi reusi sa citesc cartea… am zile si nopti ciudate, si nu gasesc linistea de care am nevoie pentru a citi. Si peste cateva zile va veni prietena mea in tara, vine doar pentru mine, vine sa ne petrecem vacanta impreuna… si vreau sa ma gaseasca asa cum imi amintesc ca eram in zilele noastre cele mai frumoase…
Aleyna, iti sunt si eu aproape. Te imbratisez!
Layla, ma bucur cand te regasesc aici.
Alice, Rosanne, Je, intind mainile spre voi…
Cartea Mironei de Cella Serghi a facut sa-mi vibreze sufletul in mod dureros, dulce, visator, nonconformist si in o mie de multe alte feluri. Mi-a placut eroina cu iubirile ei, tacerile, tristetile si curajul ei. M-am indragostit de ea si de personalitatea scriitoarei Cella Serghi. Am cautat sa aflu mai mult. Apoi am descoperit Panza de paianjen. Superba carte, una dintre preferatele mele, pe care am recitit-o de nu stiu cate ori, inclusiv in editia Tango. Cred ca aceste doua carti m-au facut intr-o masura pe care nu o pot determina femeia care sunt astazi.Mai mult, “Panza..”m-a facut sa visez la Balcic si sa-l iubesc inainte de a-l vedea. Cand l-am vazut, mi s-a strans inima ca la vederea unui fost iubit pe care l-am visat fara speranta. Acolo am descoperit personalitatea fascinanta a Reginei Maria si am inceput sa devorez cartile despre ea si, mai departe, despre familia regala romana care, cu exceptia Regelui Carol al II lea, mi-a starnit admiratia si respectul si nostalgia dupa vremuri in care Romania a avut, pentru prima data in istorie, o sansa la normalitate. Cartile sunt pecetile care lasa urme in ceara rosie a sufletului nostru pentru totdeauna.
Subscriu admirativ la Fiul risipitor, Medelenii (l-am recitit in editia Jurnalului National), Golful francezului (visam o iubire-furtuna ca a celor doi protagonisti), Ciresarii, Alte glasuri, alte incaperi (Capote), Jane Eyre. Sunt multe citite si multe de spus.
Va pup pe toate
Marry Poppins …..
Cu stilul ei dulce-aspru, usor narcisist, cu familia ei numeroasa si neastaptata, cu oamenii, casele si magazinele care apareau si dispareau ….. M-a facut sa cred ca exista magie si ca o gramada de lucruri aparent neimportante sau comune pot avea un “dedesubt” stralucitor
Povesti nemuritoare, Ciresarii, Toate panzele sus. Aleodor Imparat, cand eram foarte mica. Jules Verne, fara indoiala. Mai tarziu, in adolescenta, tot ce a scris Henriette Yvonne Stahl. Tot ce a scris Jane Austen. Mi-e dor de copilarie…
Ioana_du, mi s-a facut pofta sa recitesc Marry Poppins, minunata carte
Noptile – Octavian Paler
Nopţile, cînd îmi amintesc iarăşi de noi,
totdeauna pe întuneric şi ameninţaţi totdeauna,
îmbrăţişaţi sub ghilotină mereu,
totdeauna obsedaţi de timp şi de noapte,
hăituiţi de umbre în care ne recunoaştem pe noi,
totdeauna ca în prima noapte a lumii
şi totdeauna vorbind despre sfîrşitul iubirii,
totdeauna amintindu-ne de mări şi de soare
şi totdeauna pe acest nisip negru al nopţii
fără să ştim dacă mîine vom mai fi împreună,
totdeauna aşteptînd cuţitul ghilotinei să cadă,
totdeauna despărţirile,
totdeauna dragostea ameninţată de alţii
şi de noi înşine,
totdeauna sub acest soare negru
care ne luminează, cînd se ating, mîinile,
totdeauna înfricoşaţi că mîinile noastre
vor ajunge la capătul dragostei noastre
şi totdeauna visînd să ne iubim fără să ştim
dacă suntem primii oameni pe lume sau ultimii,
dacă lumea începe cu noi sau sfîrşeşte.
Totdeauna dragostea în umbră ca înţelepţii lui Rembrandt,
ea care n-are nevoie de înţelepciune, ci de speranţă
şi totuşi dacă va muri vreodată dragostea noastră,
va muri nu din pricina nopţii
ci din pricină că noi înşine am ameninţat-o prea mult.
Cristina S., imi plac si uneori nu imi plac noptile “cînd îmi amintesc iarăşi de noi”…in seara asta sunt trista…cred ca eram trista oricum, dar Noptile lui Paler…
Cristina mea draga,
Foarte frumoasa poezia ta. Ca de obicei. Am si eu o melodie cu care sa o acompaniez: http://www.youtube.com/watch?v=rgvrRr9NRZQ.
Noapte linistita, fete dragi!
Felice, cred ca ai pus ” sare pe rana” cu melodia asta. In momentele de tristete se recomanda muzica fara versuri (asa am citit ). De altfel pe Cristina S. am simtit-o mereu trista. Ma doare si pe mine tristetea ei pentru ca o inteleg ; cum o inteleg si pe “je”. Stiti de ce vin eu aici? Sa invat “sa iubesc” , desi s-ar putea sa fie prea tarziu pentru mine. Dar am sa ma bucur de reusita fiecarei femei de pe acest blog care are curajul sa-si strige dragostea. Asa cum o face Alice si asa cum ne indeamna si pe noi sa o facem.
Ganduri de fericire si iubire implinita pentru voi ,zeitele mele dragi si pline de suflet!Alice,seara de seara ,recitesc din scrierile tale si ale Simonei si reusesc sa adorm si sa visez frumos!”lLa Medeleni” ,a fost si cartea copilariei mele,a iubirii mele dintai ,a viselor si a sperantelor si asa cum ai spus si tu Alice,din cartea asta am invatat si eu ,asemeni tie,sa nu las pe nimeni sa-mi franga aripile si visele!
Camellia, n-am pus sare pe rana. Se poate sa ai dreptate cu muzica fara versuri, dar eu o stiu pe Cristina si nu i-as face rau intentionat. Nu e mereu trista, are un zambet minunat, dar cu totii avem perioade mai fericite si mai putin fericite. Cred ca niciodata nu e prea tarziu daca pleci la drum cu ganduri curate si intentii bune. Alice e cel mai bun exemplu, dragostea exista si vine pentru cei care stiu sa caute, sa spere, sa astepte.
Pollyanna, scrisa de Eleanor H. Porter este prima carte pe care am citit-o in copilarie si care m-a marcat atunci si pe care as citi-o cu drag si acum.
Va sarut suflete mari ! Va multumesc pentru ca toate impreuna aici imi sunteti ACASA ! O *acasa* deja mare si atat de primitoare ! Alice, toata dragostea mea pentru tine , mereu!!!
Buna ziua,frumoasele mele!
Pentru ca toate avem un dor ın suflete şi pentru ca muzica ne poarta pe aripile sale ıntr-o lume melancolica,aş dori sa va propun şi eu o melodie…eu sunt ındragostita de Nichita Stanescu(aş putea spune) de aceea doresc sa ımpart cu voi sentimentele placute pe care mi le ofera versurile acestuia:
http://www.youtube.com/watch?v=uT3MWPuapoI&feature=related
Cristina Socaciu,sper ca prietena ta sa ıti ınlature acea umbra de tristete…te vreau puternica,draga mea…o meriti!Mi-a fost dor de poemele minunate pe care le postezi!Te ımbratişez,cu mult dor şi drag!
Je,nu ımi place sa te simt atat de trista,pe nici una dintre voi nu ımi doresc sa o simt trista deoarece nici una nu merita tristete…Va iubesc enorm,dragele mele!
Va ımbratişez,cu mult drag!
INVITATIE LA VALS DE MARCEL DRUMES
Constat cu surprindere ca nu doar eu am fost “obsedata” de Ionel si de Medeleni. Pe toti prietenii mei i-a chemat Danut. Pe sotul, de asemenea. Pe fiul meu, evident…
Bună Alice,
Mi-a plăcut mult ideea cu ”Susţin dreptul de a citi” … şi nu doar…
De aceea am hotărât (a se citi şi datorită Ţie) să găzduiesc ”sigla” şi link-ul pe blogul meu http://photoleographer.blogspot.com
Keep going!
PhotoLeoGrapher