Dictatura barbatilor
Posted by Alice Nastase Buciuta on Jul 29, 2010 in Confesiuni | 37 comments
Traim cea mai rea dintre epocile posibile. Si nu, nu ma refer la criza, ci la raporturile femeilor cu barbatii. La dominatia masculinitatii asupra feminitatii, la felul pagubos si romantic in care, in lupta pentru egalitate am renuntat, de fapt, la singurele drepturi care mai aduceau un pic de noima in batalia surda si prelunga, in pacile mai mult sau mai putin durabile dintre barbati si femei.
Ei nu au pierdut nimic. Sunt, in continuare, stapanii pamantului. Nu doar ca ei fac politica, economia, finantele, dar ne lasa sa asteptam pe mai departe invitatii la dans sau cereri in casatorie. Apoi, daca prin bunavointa lor reusim sa scapam de stanjenitorul statut de domnisoara batrana sau tanara, noi ne repezim sa le luam numele, sa le facem copii care sa le semene, sa le punem pachetel in servieta si sa le calcam, cu migala, camasa.
Daca ne insala, ii iertam. Daca ne mint, ii imploram sa nu ne mai sfasie sufletul. Daca ne parasesc, ii asteptam sa se intoarca, -da, Doamne!-, inapoi la noi. Pentru ca ei sunt, asa cum au fost mereu, cap de tara si cap de familie. Dar nici tara si nici familia nu mai intra nici in raspunderea, nici in intretinerea lor exclusiva.
Femeile care indraznesc sa nu lucreze si sa astepte acasa sa vina barbatul cu leafa sunt privite cu dispret si blamate pentru lenea lor. Cele care incearca sa moduleze glasciorul si sa ceara barbatului care conduce lumea, masina si familia cate o rochie sau cate un ruj sunt doar niste intretinute parlite, care merita oprobriul galactic. Iar acelea care, dupa ce au fost inselate, au cutezanta sa insele si ele, sunt, categoric, niste curve ce s-ar cuveni sa fie insemnate cu o litera stacojie.
Habar n-am de ce femeile sunt mai multumite acum decat odinioara, cand, de fapt, singurul lucru care s-a schimbat este ca dam barbatilor nostri aceleasi drepturi ca intotdeauna, insa nu mai indraznim sa le cerem nimic in schimb. Ei ne lasa sa mergem la vot, ca sa alegem cate un Basescu. Sa ne ducem la scoala, ca sa putem avea slujbe banoase. Dar nu ne mai lasa sa dam dovada de slabiciune si sa le cerem sa ne ocroteasca vietile. “Tu esti puternica”, ne spun ei mereu, ca sa ne dea curaj sa purtam pe umeri lumea intreaga, mai departe, pana la capat. Si nu stiu de ce, imi vine acum in minte presupunerea ca toata lumea i-o fi spus Madalinei Manole “tu esti puternica”… Si ea a fost, cum a putut si ea.
.. tu esti puternica.. nu cred ca este o calitate a femeii ci o LASITATE a barbatului. Toti vor si femei puternice si .. plante de apartament.. vorba unei prietene. Si nu atiu niciodata ce i-ar avantaja sau satisface mai bine…………………CERT ESTE ca ei cauta propriul interes……….NOI………….satisfacerea interesului LOR………….
Si pana la urma. dictatura asta a barbatilor este intretinuta de NOI, (cred ca la un moment dat LOTUSUL spunea )femeile suntem celele care intretinem acest razboi si LUPTA ESTE INTRE NOI NU INTRE EI……………
Daca gresec,sa ma ierte, oricum LOTUSUL ramane in sufletul meu, cu povete……sau cu caldura…………….
Eu cred ca ni se trage de la educatia pe care am primit-o in familie. Mama lucra si ea dar tot ea facea si cumparaturi si mancare si tot ce mai era de facut in casa si asta asteapta sa vada si de la mine. Cand am plecat intr-o dupamasa undeva lasandu-i pe toti acasa sa se descurce singuri cine credeti ca era suparta cand am venit pe seara, multumita ca am facut ceva pentru sufletul meu? Mama, care mi-a spus ca asa ceva nu se face…
Degeaba i-am spus ca poate pe vremurile ei nu se facea si ca acum e altfel, ca copii mei sunt mari si pot sa se descurce singuri si sotiile lor imi vor multumi pentru asta, ca sotul meu nu are nimic impotriva activitatilor mele la care el nu are chef sa participe si ca eu am si drepturi nu numai indatoriri de mama, sotie, angajata, fiica, prietena, colega… tot pe mine s-a suparat.
Asa este…romanii sunt cei mai pretentiosi barbati de pe planeta. Nu prea au educatie si sunt nerecunoscatori. Au pretentii nefondate, si nu se vad pe ei cum sunt.
Trebuie sa schimbam ceva,sa impunem mai mult respect.
Am fost colega de generala cu Ramona Badescu si i-am urmarit evolutia, destinul norocos. SDeclara intr-un interviu ca nu s-ar putea casatori cu un roman,se intelege de la sine de ce …si ca noi nu stim sa ne facem respectate.O zice ea multe, dar aici a avut dreptate,dureros de mult.
E cam tarziu, dar better late than never.
Bună dimineaața devreme!
Este atâta neadevăr in acest- tu ești puternică..nu știu cine l-a inventat și de ce. Am fost și sunt adesea ”mângâiată” cu el. Unora le mai spun- nu este chiar așa, alteori tac și mă prefac cum că n-aș auzi.
Suntem cum suntem, frumoase mai mult sau mai puțin, deștepte cât să facem casa, familia și lumea mai bune, blânde in așteptările noastre, cuminți câ să ne iubim copiii, rele cât să luptăm cu ghearele și cu dinții pentru familie..
Suntem femei.
Iubim florile, valsul, inserările, diminețile, scrisorile, liniștea și tumultul.
Toate le avem in suflet.
Trebuie doar ca altcineva să descopere că le avem.
Făra să caute puterea in sufletele noastre.
Să descopere FEMEIA.
Tatal meu avea o vorba: “Femeia gospodina creste sase copii, merge la serviciu, face treaba in casa si mai si croseteaza in timpul liber.” Sau “Pe vremuri, femeile nasteau pe camp si nu se mai vaitau atata”. Chit ca el n-a facut niciodata mai mult decat sa se opreasca la bar dupa serviciu si, cand ii curge nasul, lumea trebuie sa stea in loc. Asta a fost lectia de putere a comunismului, o falsa emancipare, cand s-a realizat ca femeia, pe langa munca in casa, ar mai putea aduce si bani.
Eu nu-mi amintesc sa fi cunoscut, in generatia mamei mele, femei casnice ca in SUA anilor ’50 (nu spun ca asta ar fi fost de dorit, dar macar nu aveau povara dubla), care sa stea acasa in timp ce sotul munceste sa aduca banii. Am cunoscut o singura casnica, dar si aceea cosea ca sa mai aduca un ban in casa. Restul femeilor aveau serviciu. Cu toate acestea, rar am auzit de un barbat care sa ajute la munca in gospodarie – simplul fapt ca un barbat capata o faima prin asta arata ca era un lucru neobisnuit. Cu toate astea, femeia inca e vazuta ca dependenta de barbat, ca si cum nu se poate descurca daca nu are “capatai”.
Pensia alimentara la noi se plateste cand, cum si cat vrea barbatul, e o favoare, nu o responsabilitate (va amintiti scandalul cu Adrian Cioroianu?). Rata violentei domestice e ridicata. Cand o femeie e lovita de partener, inca sunt multi care intreaba “dar ce-a facut?”. ca si cum ar putea fi un motiv care sa justifice violenta. Violul nu e luat in serios decat daca victima se conformeaza normelor de virtute; daca a avut fusta prea scurta (cine decide oare cand o fusta e prea scurta?), a meritat-o, ca nu e corect sa te astepti de la un barbat sa-si controleze instinctele. Educatia copiilor e sarcina mamei, avortul e numai si numai vina femeii etc etc.
Nici nu vreau sa dau exemple concrete de nedreptate, pentru ca nu m-as mai opri, daca as incepe. Ma bucur ca traiesc intr-o societate ceva mai prietenoasa cu femeile, de dragul meu si al copiilor pe care ii voi avea candva. Nu vreau ca fiica mea sa auda vreodata ce face femeia gospodina, sau ca trebuie sa zica mersi ca nu va naste pe camp.
Catintherain ….iti respect gandurile, mare dreptate ai!
Noi intretinem starea asta, pentru ca schimbarea ar dura iar rezultatele refuzului nostru de a fi niste carpe de sters praful ziua si matasuri fine noaptea s-a vedea abia peste zeci de ani, cand am fi prea batrane sa ne bucuram de ele. Dar “orice schimbare incepe cu tine insati”, corect ? Sa mai spunem si “nu” din cand in cand. Macar ca un exercitiu de vointa, daca nu ca o dala pe drumul schimbarii.
Nu mai stiu pe unde am citit, ca, statistic, s-a dovedit urmatorul lucru:” viata personala a unui barbat incepe odata cu incheierea orelor de munca, iar viata personala a unei femei, incepe odata cu orele de somn. Ea vine de la serviciu, se ocupa de menaj, gatit, copii si abia seara, cand pune capul pe perna, are ea timp liber”.
Barbatul este in opinia mea, o specie in continua si rapida transformare. El se metamorfozeaza(cum vrea) de la o epoca la alta si dupa el, implicit, femeia. Dar ea e nevoita sa se transforme in functie de el si dorintele lui. El inseala, ea trebuie sa ierte, daca il iubeste, altfel, n-are decat sa-si gaseasca pe altul, el va trece la alta, daca ei nu-i convine. El admite ca nu poate fi monogam, daca ei nu-i place ideea, n-are decat sa caute in alta parte, la altul , ceea ce nu-i poate el oferi. Desigur, asta e o portretizare a barbatului ca individ, in general. A nu se simti ofensati cei care se pot considera exceptii de la regula. Dar uitati-va in jurul nostru. Poate cineva sa spuna ca nu e asa? Doar una care a nimerit din prima o iubire perfecta(si scuzati-ma, asta deja mi se pare ca la loterie, o sansa la 1 milion, dar probabil mai exista…)
“s-ar vedea ” in loc de “s-a vedea”; am mancat litere de atat patos
Nu cred ca vor femei puternice, Alice, nici prea inteligente, nici independente de ei. Au nevoie de fiinte penibile si plangacioase, inferioare lor la capitolul inteligenta academica si aplicata, sau suficient de prefacute incat sa mimeze toate astea. Au nevoie de femei rele, asta merita.
Barbatii care sunt atrasi de neobisnuit, de diferente, de calitati si de provocare sunt extrem de putini si nu apar prea des in viata (desi existau in toate cartile mele preferate, scrise de barbati). Intalnirea cu ei e un noroc. In rest, se pare ca singura posibilitate de a avea o relatie de durata determinata este aceea de a mima comportamentul de mai sus. Iar eu nu sunt o actrita prea buna.
Cred ca foarte putini barbati au fost dotati genetic cu capacitatea de a iubi. In rest, totul e un joc.
dragelor,
ne luptam pentru drepturile noastre pe care ni le dam singure, nu barbatii carora noi le dam atatea drepturi! ne dorim sa fim independente sa nu mai depinda de nimeni satisfactia unei dorinte de-a noastra, fie ea doar materiala…
barbatii ne admira la inceput si isi doresc si ei o nevasta frumoasa, desteapta, de cariera, sensibila si tot ce suntem noi. dar, din pacate, nu inteleg continuarea. O femeie ca cea descrisa mai sus are nevoie de mult mai mult decat un barbat in acte si un coleg de pat matrimonial…
apoi, cand incep sa constientizeze ca trebuie sa si dea mult ca sa primeasca pe masura, fie incep sa reproseze , fie se trag inapoi, ca racii in spatele expresiei pe care o urasc!!! :” esti o femeie extraordinara, independenta, putenica, dar esti prea buna pentru mine!”…
si uite asa incearca ei sa ne faca sa intelegem ca nu vom fi fericite cu emanciparea noastra cu tot, ca fie acceptam roluri simple si rasplata pe masura, fie vom numara anii asteptand un print sofisticat si rafinat si suficient de educat sa inteleaga pana la urma ca suntem egali! si noi si ei avem sarcini, si noi si ei muncim, si noi si ei trebuie sa ne implicam in casa si familie, si noi si ei avem sentimente, unii sau unele, mai bine zis, mai mult…
si uite asa ne luptam in fiecare zi cu ei, cu noi, cu lumea asta inca inradaginata in trecutul conservator…
dar eu n-as putea sa fiu altfel decat sunt, sa spun ce cred si sa lupt mereu!
din pacate, dragele mele noi suntem prea sensibile pentru rolurile astea si noaptea nu inchidem ochii pana nu gasim intelepciune in tot ce facem…
va imbratisez si va urez curaj in continuare!
Nu cred deloc în emanciparea femeii. Așa cum nu cred, gram, în egalitatea dintre sexe și alte șovinisme de acest fel. Bărbații sunt într-un fel femeile sunt în alt fel , cum am putea să comparăm pere cu mere!? Am vrut să le fim egale , când de fapt le eram cu mult superioare dintotdeauna , pentru ca le eram totodată mame, fiice, surori, iubite , prietene ! Un all- inclusive pe care un barbat nu îl va putea oferi niciodată !
Personal nu vreau să fiu egală bărbatului meu ! Vreau doar să nu poată trăi fără mine ! Să nu mă rănească nici cu o floare așa cum spuneau în alte vremuri bărbații . Să mă venereze și să-mi aducă luna de pe cer , dacă eu asta vreau , să-mi spună vorbe dulci atunci când eu am nevoie să le aud, să lupte pentru mine în războaie aprige cu cei patru P ai marketingului capitalist ca să-mi ofere mie și copiilor noștri răsfețe pufoase …să fie pentru mine liman , hotar ,adăpost sau sabie și lance dacă trebuie ! Eu sunt Morile de vânt ! El Cavalerul Tristei Figuri al meu forever!!!
Deniss, te salut si iti zambesc
Da, citisem si eu pe undeva si tare mi-a placut ca femeile sunt tradate de catre femei, barbatii fiind ocupati cu satisfacerea nevoii de foame/ sex si somn , la care se mai adauga un infantilism prelungit de multe ori pana la senectute si incapacitatea de asumare a responsabilitatii
Desigur, exista si barbati maturi/ echilibrati si n-as putea aprecia daca numarul acestora e egal/ mai mic sau mai mare cu numarul primilor. ( un gand in cap imi sopteste : da, da, dar barbatii acestia minunati/ superbi sunt conform legii lui Murphy ori casatoriti ori orientati nu inspre eternul feminin ci inspre cel masculun :
..
In general, evit generalizarile. Si asta pentru ca fiinta umana este atat de superba in unicitatea ei, incat ar fi pacat s-o inghesuim in statistici ,cu abateri standard in plus ori minus.
…
Ca preferinta personala, imi plac acei barbati cu adevarat barbati. Ce pot descoperi, prin iubire si nu altfel, femeia cu adevarat femeie. Ce au curaj sa mearga alaturi si cu ea, pana la capatul lumii, iubind pana la ultima stea si inapoi
Eu cred ca femeile au vrut aceasta “egalitate” tocmai din cauza barbatilor. Pt ca nu mai suportau sa stea la mila lor. Sa astepte ca ei sa aduca ceva in casa, sa-i astepte de la baut, de pe la alte femei s.a.m.d. Din frica femeile si-au dorit aceasta schimbare. Stiind ca barbatul e incapabil sa aiba grija cu adevarat de ele. Pretul de a fi “intretinuta” a fost prea mare! Noi am renuntat: la gingasie si alintat (ca sa nu ne creada slabe!), la statul acasa (vrem joburi de succes!) , la timp petrecut cu copii (traininguri , mastere, cursuri, toate in paralel) , etc. Ei au ramas aceeasi !
Cati barbati cu un salariu decent ar accepta acum ca femeia sa isi lase serviciul sau sa aiba doar jumatate de norma , astfel incat sa aiba grija de educatia copiilor? In multe cupluri casatorite, chiar si cu venituri mari, certurile vin numai de la bani. Si normal ca dupa 10 ore de munca , de ambele parti, la cate treburi sunt nefacute acasa, cei doi cand ajung, vor trebui sa se apuce amandoi (in cazul fericit!!) de “serviciul” nr. 2. Unde mai e aici loc de DOR si de ABIA ASTEPT SA TE VAD….? Nicaieri…
Ma tin de ff mult timp sa devin si eu una din multele femei care iti adreseaza sentimentele,cuvintele si gandurile lor! Sunt poate cea mai mandra dintre toate de Alice pentru ca din mare fericire este verisoara mea primara cu care imi place sa ma laud tuturor!! Poate nu este firesc,dar de ce sa tii ascuns un lucru asa minunat si sa nu ii poti deschide o noua fereastra unuia caruia i-ar putea fi de folos sfaturile tale care ma incanta si extraordinar de mult si sa invete poate lucruri noi care pot prinde bine vreodata in viata !! Da este cu adevarat o mare reusita revista din iulie pe care am citit-o cu mare drag si am trait emotia pe care ai avut-o tu pentru ca ai reusit sa ne-o transmiti!! Copiii tai sunt o minune de la cel mai mic la cel mai mare si sunt fericita de fericirea ta ca esti implinita din toate punctele de vedere si iubirea dainuie in casa voastra!!! Si te felicit pentru taria de care dai dovada,fapt concret tot ceea ce ai realizat si cu ajutorul lui Dumnezeu vei face si mai multe!
Te pup si te imbratisez cu mare dragoste!! Sa ti dea Dumnezeu tot ceea ce ti doresti,sanatate si sa te bucuri de splendida familie,lucru de care sunt convinsa ca asa si faci!!!
Draga mea Alice! ai dreptate, cu duiosie si patos in ceea ce spui, dar ai incheiat atat de brusc tema de azi si mai ales trist…
In urma cu ceva timp, cineva spunea aici in casuta ta, ca ochii tai definesc tristetea…si azi te simt trista, sau poate doar mi se pare mie.
Intorcandu-ma la dictatura, cred ca si noi, femeile, ca rasa, cel putin, o intretinem…Ne place sa ne dea unul dintre domnii pamantului numele lui, si atunci sa ne falim cu el si sa ne simtim, macar pt un timp, mai linistite…Nu vorbesc din experienta, pt ca stii ca sunt singura, nimeni nu m-a vrut pe numele lui, niciodata…dar cred ca asta as gandi, si daca spun asta, presupun ca mi-as dori linistea aceea…Dar eu sunt o femeie singura despre care toata lumea se mira ca, citez “nu am gasit nici un prost care sa ma ia pe numele lui”.
Nu stiu de ce cred cei din jur ca as avea nevoie de asta, si de ce tin neaparat sa imi spuna cu orice ocazie. Pt ca nu, nu am nevoie de numele cuiva, dar dupa o dragoste intreaga am tanjit totdeauna.
Draga Alice,
Sunt o femeie a zilelor noastre, indiferent ce dracu inseamna asta.
Cu sotul meu sunt femeia care coace ghiveci de legume si nu stie unde se fac platile casei.
Cu fostul si singurul barbat iubit pe furis eram femeia care ” puternica, vie, esti prea mult pentru mine”.
Cu altii, de prin jur, sunt “Tuceacarescriifrumos”.
Sau “Vezi ca iti dedic o melodie de la Qeen- One by one”.
Jucam roluri cu fiecare barbat, chiar si cu medicul psihiatru la care ne controlam lunar.
Nu suntem un carton, traim si vom fi ceea ce vrem sa fim .
Dar vom duce lumea pe umeri. Si pe ei peste ea.
Alice, nu ne forteaza nimeni sa stam si sa asteptam sa fim curtate, sa binevoiasca sa ne ceara de neveste si alte asemenea prostii. Suntem atatea femei care fac astea si e ok. Mi-am cerut barbatul de nevasta, mi-am agatat singura atat barbati pentru relatii de lunga durata, cat si barbatii de consum , dintotdeauna, inca de pe vremea cand traiam in Romania. Nu inteleg de ce femeile in romania, se complac in situatia de mironisite la mana barbatului …
Si nu inteleg de ce femeile accepta sa fie asa cum vor altii, si nu cum vor ele.
Din pacate ceea ce s-a spus, spus ramane si ce s-a facut, facut ramane. Nu cred ca vreodata ne vom mai putea raporta altfel la barbati. Imi este cat se poate de clar ca noi ca femei ne-am dorit sa fim puternice tocmai pentru ca am inteles ca ei, barbatii, prefera aceasta comoditate de a face noi cat mai multe treburi pentru a avea ei libertatea de face mai nimic in acelasi timp. La o lectura rapida a ceea ce s-a spus pana acum, aici, oricine ar putea cataloga comentariile ca fiind tendentioase la adresa sexului tare care, fundamental, e cam moale
)
Dragele mele, poate ca nu am dreptate, poate ca gresesc fundamental, e doar un punct de vedere care admite tot felul de contradictii. Important este ca avem dreptul sa ne gandim, sa ne razgandim la asta… Sigur ca avem partea noastra de vina, sigur ca, uneori, suntem atat de subiectivi, incat lumea se vede rasturnat din unghiul nostru de vedere.
Dincolo de discutia de fata, va rog mult sa nu uitati ca va dau intalnire maine, 1 august, la o discutie despre Frumoasele straine ale lui Mircea Cartarescu. Cine n-a citit-o inca mai are o noapte si un pic de zi.
Va sarut, cu drag si va astept cu copertele deschise:)
Moi, deja tu ai facut trecerea catre umorul lui Cartarescu. Asa e, draga Moi, uneori, sexul tare e cam moale…:)
Alice, Zeita mea draga, tocmai am terminat de citit “frumoasele straine”…
Ma pregatesc sa cumpar (si sa citesc) “mananca, roaga-te, iubeste” a lui Elizabeth Gilbert, despre care Corina Stoica a amintit de cateva ori…sper sa imi placa la fel de mult pe cat trebuie sa ii fi placut ei; am cumparat-o zilele trecute sa o daruiesc cuiva, dar nu am avut ragaz sa citesc nici un rand din ea.
Daca tot vorbesc despre carti, iti spun cu mana pe inima, ca pt mine – cea de acum – cartea care m-a rascolit cel mai mult, ramane “cartea ta postala” si spun asta cu toata emotia de care sunt in stare… Imi dau seama ca par mai curand frivola – uneori chiar sunt – in contextul atator carti care mi-au incalzit inima de-a lungul vremurilor.
Ma gandesc acum la tanara aceea care a spus – vorbind despre o carte scrisa de Mihaela Radulescu – plina de mandrie si nu mai putin emotie, ca e prima carte pe care a citit-o, desi fetita avea macar 18 ani…Spun asta ca sa nu ma incadrez si eu in episodul tocmai amintit.
Dar Cartea ta postala, m-a gasit intr-un moment teribil de greu al vietii mele, cand nimeni si nimic nu imi mai erau aproape…asa ca mi-ai fost tu aproape in acest fel, si eu am putut sa nu mor de tot, ca acum sa putem vorbi despre “frumoasele straine” si alte carti si alte frumoase…
buna, Alice! este vreo intalnire pe 1 august?
as vrea tare sa vin sa va vad!
sambata frumoasa va doresc!
Alice, multumesc pentru cartea propusa spre lectura. Citesc de zor si ma cam prapadesc de ras. Vreau sa spun ca e prima mea zi de concediu pe care se pare ca il pornesc cu dreptul, datorita tie. Multumesc frumos si promit sa particip la comentariile de maine.
Alice,ai creionat atat de bine lumea in care traim noi,o lume trista din prea multe puncte de vedere.Stau de multe ori si ma gandesc ca sunt singura pentru ca eu in fata barbatilor din viata mea nu m-am lasat calcata-n picioare oricat i-am iubit,n- am iertat atunci cand am fost inselata pentru ca am stiut ca merit mai mult.Sunt singura, dar stiu ca merit mai mult si m-ai stiu ca mi-e mult mai bine singura decat cu cineva nepotrivit.Cred ca nu ar trebui ca noi femeile sa ne facem pres in fata lor,ar trebui sa ne gandim mai mult la ce ne face si noua placere,sa cerem mai mult de la ei,sa nu punem intotdeauna dorintele lor mai presus de dorintele noastre,sa ne iubim intai noi pe noi si abia apoi sa-i lasam pe ei sa ne iubeasca!Eu stiu cat pot sa daruiesc dar mai stiu si cat merit sa primesc inapoi!Je,si eu am aceiasi problema in fata lumii:cum de o fata asa frumoasa nu a imbrobodit pe nici unul s-o ia de nevasta? cum? cum? cum?Alice,te imbratisez,cu dor !Lotus,moi,simone,timisorence dragi va invit la un pahar cu povesti si muzica buna,cand vreti,unde vreti!
in graba am gresit la scris-mai stiu-
Draga Alice,
probabil asta a fost ziua in care ai spus lucrurilor pe nume, pentru ca le coceai de mult timp… barbatii au devenit niste babe clevetitoare care descanta o bere la o bodega din colt , laudindu-se cat de smecheri sunt… asta pe langa cele spuse de tine… in principiu subscriu la mesajul tau… Ne-au mai ramas atat de putine lucruri care sa ne bucure in relatia cu barbatul de langa noi, incat stau si ma intreb daca nu cumva suntem condamnate la nefericire atunci cand ne casatorim?
Moi draga, mi-ai adus zambet
Ma gandesc acum ca-n zilele noastre o femeie amazoana, hai s-o numim netendentios Zoe, chiar nu s-ar impiedica in sexul fundamental slab al barbatului de langa ea . Fiind atat de puternica, ar fi floare la ureche sa gaseasca niste solutii viabile, pentru ca frumosul adormit din padurea de argint, sa aiba mai departe libertatea de a face nimic
Prinsa, iti zambesc si tie in timp ce invart in ghiveciul imaginar, nu de legume, ci de ganduri
Alice, chiar sunt fericita aici, in lumea ta minunata
..
Da eu cred ca totusi chiar daca am crescut in anii de dinainte de 90 si mamele noastre ne inoculau ca cel mai bine e sa ai un sot intelectual sa l calci sa l speli sa l respecti sai faci copii sa i cresti sa i educi sa aiba cu ce se mandri si el ca doar cam asta era meritul lui ca tu cea care te ocupai cu toatele in ani si timp el avea in schimb destul timp si de bere si de placere si de ce si mai putea dorea le avea pe toate tie nu ti ramanea decat sa accepti si sa nu te pui sa l contraici sa nu l superi dar eu pot sa vin acum si sa spun ca am zis NU hotarat astor practici si am decis sa l dau afar din casa sa l trimit sa faca ce o vrea si sa nu ii mai dau voie definitiv si ireversibil sa revina sa faca ce vrea cat cum vrea si e drept ca am inteles sa nu i destul sa cresti un copil sa cladesti o casa trebuie sa si TRAIESTI PENTRU TINE nu sa fii doar utila pentru ceea ce faci ci pentru cee ce esti e asta e important sa i spui fetii sa stie sa invete si sa nu uite in viata ca poate sa fie si doar ea fara sa fie a cheremul si in urma lui sau umbra lui eu asta am facut i am iubit prea mult pe ceilalti si deloc pe mine, la dracu dar acum am reusit sa mi revin sa traiesc sa ma bucur ca m am reinventat ca sunt altfel ca ma iubesc si traiesc si eu sunt cel mai important om atat…
Alice, pune intrebari referitoare la lectura. Raspunsurile le am deja. O idee la care subscriu in totalitate: Parisul e singurul oras din lume in care, dupa o jumatate de ora, te simti localnic…
Carmen, spune-ne si noua cum faci, ca eu nu reusesc sa ma rup din aceasta ”corvoada” pentru ceilalti. CU ce sa incepem? Cum sa ne reinventam?
Moi, te rog sa ma crezi ca si in Caracal se intampla la fel, daca exista “chimia”.
De ce “dracu” ar fi asa de deosebit Parisul?
ia metroul si mergi catre periferii, ca sa poti sa vezi mormanele de gunoi….
apoi vorbim despre acomodare…. si poate ca am sa fiu mai tentat sa subscriu!
am simtit nevoia sa revin: sa nu mai tanjim dupa alte locuri!
sunt doar amagire!
Lotus, pentru tine.
Ai fost pe aici? Si m-ai salutat ? tu, din alte lumi pe care le impartasim impreuna?
Pe celalalt subiect, cu cartile, i-am propus Alicei Frumoasele.. pina la 1 august. Dar… nu am reusit sa o gasesc, sa citesc, stii tu de ce.
TIE ti-am comandat ceva. Surpriza. De citi si iubit.
Iti scriu si la caroline.
Draga doamna Alice,
Departe de casa imi ramane nespusa bucurie sa citesc gandurile dvs.
Imi place tare mult cum sunteti.
Conteaza pentru mine oamenii cu caracter asa ca dvs, conteaza pentru mine poeziile inspirate din trairile oricarui om, asa cum sunt scrise insa de Octavian Paler.
E minunat sa te ragasesti in gandurile altor oameni , e necesar sa nu fii singur pe lume.
Uite, o discutie nemaipomenit de potrivita Romaniei, unde ti-se cere in gura mare sa te ridici la standardul de gospodina-doamna-curva, daca vrei sa fii aleasa, caci asa trebuie sa fie o femeie adevarata.
Atata mi-a fost predicat standardul acesta, ca mai incepusem sa-l cred, pana intr-o dimineata cand am fost lovita in cap de ultimatumul: „daca nu faci de mancare, plec la mama”, iar eu i-am zis: du-te. Si dus a fost.
Totul vine din familie, de exemplul dat de mama, de tata, de relatia dintre ei, de raporturile si responsabilitatile lor, de modul in care mama isi trateaza copilul, care atunci cand se trezeste de dimineata stie ca trebuie sa-si aranjeze patul dupa ce s-a ridicat din el sau stie ca asta e treaba mamei, ulterior a sotiei de indeplinit.
Lantul se leaga si in final totul depinde doar de noi, si de felul in care stim sa ne educam barbatii din viata noastra.