Presa romaneasca e un taram al marilor compromisuri, un loc unde jurnalistii aleg, adesea, sa urmeze politici bolnave pentru a supravietui, pentru a avea un loc de munca, pentru a putea sa-si duca, eventual un pic mai bine, viata mai departe.

Nimeni, insa, nu sanctioneaza la timp excesele si abordarile absurde. Nu arunca nimeni cu piatra inainte sa se intample o nenorocire. Dimpotriva. Revistele de scandal se vand cu claia. Cine le cumpara, totusi, cand, acum, in ceas de doliu, poporul exclama la unison ca iubeste presa nobila, fara critici la adresa artistilor?

Emisiunile horror fac rating fabulos. Cine, Dumnezeu, se uita la ele cand acum natiunea se zgaltaie de scarba ca exista si altceva decat emisiuni culturale, care sa vorbeasca iscusit despre munca si opera artistilor patriei?

Traim intr-o tara cu public ipocrit si cu ziaristi saraci, care fac orice pentru bani. Asa se face ca jurnalisti buni, seriosi, care aveau reputatie solida, dar mureau de foame pe la cate un ziar fara tiraj sau la cate o televiziune fara audienta, ajung sa scrie sau sa spuna lucruri care, in timp, se vor intoarce impotriva lor. Dar, deocamdata, joaca pe sarma unor patroni care au ales sa promoveze mizeria care face rating. (Am trecut, initial, numele unor colegi de presa pe care ii aveam in minte, dar mi-am dat seama ca e absurd si nedrept gestul meu de a alege, fara niciun fel de ancheta, niste nume dintr-un noian, continuand eu insami un sir al nedreptatilor).

Am lucrat si eu ani multi la un ziar cu politica agresiva. Am scris si eu, si Simona, articole in care am puricat defectele vedetelor, alegandu-le, insa, intotdeauna, pe cele reale. Faptul ca scriitura noastra era prea iscusita pentru a cadea in absurd sau in oroare ne-a aparat intr-un mod salutar. Dar nu pe de-a-ntregul… Si nu toti pot face asta.

Chiar si acum, am publicat in numarul de iulie al Tangoului, cel aflat pe piata, un intreg dosar cu marturisiri legate de intalnirile noastre (mai mult sau mai putin) ratate cu tot felul de (mai mult sau mai putin) personalitati. Daca, Doamne, fereste, vreuna dintre ele ar muri maine, cititorii nostri s-ar intoarce spre noi sa ne zdrobeasca cu pietre. “Cum, ai scris ceva rau despre Mihaela Radulescu???”(post-mortem nu i-ar mai zice Raduleasca…) ; “Ai indraznit sa o critici pe marea doamna a teatrului, Irina Petrescu?!”… “Te-ai legat de insemnatul om politic Theodor Melescanu?”… “Ai asezat intr-un context negativ numele artistului Dan Puric?!!!” Din fericire, toti traiesc si le doresc sanatate indelungata si viata fericita. Si va marturisesc ca, uneori, presa nu “se leaga” de vedete, ci doar povesteste cate o intamplare, reala, comentand-o intr-un mod mai mult sau mai putin amanuntit.

Am primit cu capul plecat criticile voastre legate de faptul ca, mai demult, colega noastra Ioana Mandache a publicat intr-un ziar tabloid articole defaimatoare la adresa Madalinei Manole. Le-am citit si eu, abia acum, si recunosc ca mi s-au parut oribile. M-am gandit sa tac, apoi am inteles ca e, totusi, o chestiune pe care trebuie sa o lamurim. Da, Ioana Mandache a scris si in defunctul 7plus, scrie acum si in Tango. Scrie articole superbe, de care sunt mandra.

http://www.revistatango.ro/iurie_darie_si_anca_pandrea_fericirea_n_are_nevoie_de_acte-883.html

http://www.revistatango.ro/daciana_sarbu_si_victor_ponta_casatoria_este_un_miracol-1039.html

Daca am gresit primind-o in echipa noastra fara sa-i verific portofoliul, imi cer iertare. Daca v-am gresit decizand ca Ioana Mandache aduce in paginile noastre istorii demne de a fi publicate – si citite, si iubite – , va cer iarasi iertare.  Dar nu ma dezic de decizia mea.

Va ofer cuvintele Ioanei Mandache, care a dorit sa isi ceara iertare. Eu sunt prima care i-a acordat-o.

Cuvinte de iertare

In goana dupa senzational, scormonim cautand de cele mai multe ori lucruri urate despre anumite vedete. Se intampla sa blamam valorile, crezand ca ceea ce spunem noi in momentul respectiv este real. Dar in clipa in care dispare dintre noi un artist, reflectam si intelegem, abia atunci, abia tardiv, unde am gresit si ce rautati am spus din nevoia de a vinde cat mai bine un ziar – care nici macar nu e al nostru, ci al unui patron care nu semneaza textele cu numele lui, doar statele de plata, din cand in cand, eventual cu intarziere…

Am cunoscut-o pe Madalina Manole pe vremea cand abia incepuse relatia cu Serban Georgescu. Se vedea cu ochiul liber ca exista o poveste adevarata de dragoste intre ei, ca se completeaza unul pe celalalt, ca-i uneste o mare iubire, o mare speranta. I-am intalnit pe amandoi in acea perioada, au fost cateva articole de suflet, iar dupa aceea, dupa multi ani, am scris si lucruri foarte urate despre Madalina, urmand intocmai politica unei publicatii tabloide si reusind, astfel, sa fiu cumplit de nedreapta. Acum, cand o tragedie ne cutremura pe toti si cand ea a ales sa plece, poate, intr-o lume mai buna si, sigur fara presa de scandal, ne dam seama ca anumite lucruri sunt derizorii si ca nu merita sa „lovesti” pe nimeni astfel. Ca, uneori, randurile scrise din obligatie sau fara discernamant intr-un tabloid pot aduce mare durere celuilalt. Am simtit nevoia sa fac gestul de a-i cere iertare, poate nu prea tarziu, Madalinei pentru acele cuvinte care, in timp, s-au dovedit a fi neadevarate si nefondate. Simt nevoia sa cer iertare si cititorilor care, din pacate, cumpara publicatiile care contin asemenea articole. E prea tarziu acum sa intelegem ca Madalina face parte din patrimoniul national, e, ca de obicei, prea tarziu sa amintim ca ne dam seama de valoarea unui artist de-abia atunci cand pleaca intr-o alta lume… (Ioana Mandache)