Intre Scyla si Caribda
Posted by Alice Nastase Buciuta on Jun 7, 2010 in Confesiuni | 49 comments
Imi vine foarte adesea gandul sa plec din tara. De cate ori ma infurii, de cate ori simt ca nu mai pot, de cate ori mi-e ciuda pe lenea sau pe nesimtirea compatriotilor mei, tot de atatea ori imi rasare in minte gandul ca as putea pleca inspre alta tara, unde sa imi daruiesc o noua viata.
Si-n vreme ce eu zidesc una peste alta promisiunile mele desarte, prietenii mei care au avut ideea asta inaintea mea se intorc, care mai de care. Unii cu coada intre picioare, altii mandri ca si-au dus indrazneala pana la capat, unii cu ceva bani stransi la tescherea, altii mai saraci decat atunci cand au plecat. Fiecare cu cate un alt motiv de intoarcere – dar toti plecati din acelasi motiv… Ducand cu ei, dintr-un continent in altul, cate-un fuior de dor cumplit, in a carui melancolie amara ma recunosc, desi nu am plecat, inca, niciodata.
De ce nu am plecat din tara mai demult? La un moment dat, din lasitate. La alt moment, din teama. Candva, din dragoste de un barbat care nu ar fi plecat cu mine. Altcandva, din neputinta de-a scapa dintr-un hatis de incalceli familiale. Si, intotdeauna, din dragostea pentru ceea ce pot spune, gandi, canta, rosti, recita, sopti si visa in limba romana.
Mi-e dor sa traiesc intr-o tara frumoasa, unde viata e buna cu toti, dar tara aceea nu ma exista nicaieri. S-au otravit toate sperantele care faceau sa ne dea in clocot setea de transhumanta intercontinentala. Criza dusmanoasa ne-a ridicat (ne-a coborat?) in rang, facandu-ne egali cu nemtii si cu americanii.
Unde-as putea sa plec, daca as mai vrea sa evadez? In ce coltisor de lume sa ma adapostesc de alte dezamagiri, de amagiri proaspete, de disperari, de deceptii? Nu stiu. Nu mai stiu. Si atunci ma asez din nou la umbra versului lui Marin Sorescu si spun: o sa-mi fac o casuta aici pe valuri, o sa-mi ridic un cort in coltisorul asta mai ferit, intre Scyla si Caribda… Si raman, raman, raman…
Raman. Dar cine mai ramane cu mine?… Si cine o sa ma ia cu el, cand n-o sa mai pot sa raman?…
Eu raman aici cu tine Alice si te-as lua cu siguranta cu mine daca ar trebui sa plec! Dincolo de toate dezamagirile si necazurile cotidiene ,tu esti coltul nostru de poezie,de frumos de suflet care ne face sa vedem viata chiar si aici in Romania colorata mult mai frumos.Mie una mi-ai ramas in suflet ca cel mai speciala fiinta pe care am intalnit-o,care merita pastrata in suflet si pentru suflet pentru o intreaga viata!Alice ,te iubesc si te pretuiesc indiferent unde esti!
Acum sapte ani de gura parintilor mei am luat drumul strainatatii,nu am avut o clipa macar gandul sa raman acolo,am vrut sa stang ceva bani cu care sa-mi cladesc aici ceea ce aveam nevoie,o baie,o mobila noua,o bucatarie moderna,erau lucruri la care visam si pe care aici nu mi le puteam permite.Am lucrat trei luni apoi mi-am dat seama ca sunt insarcinata,ne doream un alt copil dar nu era timpul potrivit,au urmat luni de chin in care faceam naveta intre cateva apartamente unde eram menajera si ambulatoriile gratuite pentru straini,locuind fara forme legale si lucrand la negru .
((.
Ne-am inchiriat o casa mica cu doua camere impreuna cu o alta familie ,am lucrat pana in ultima luna de sarcina clientele mele fiind intelegatoare si foarte dragute au prins drag de mine si mi-au dat voie sa lucrez fiindca sotul meu fusese pacalit si lucrase o luna fara bani alaturi de alti noua romani.Aveam facturi de platit,un copil lasat acasa in grija parintilor si un altul care venea si despre care ecograful spunea ca nu are o mana
Biserica romaneasca era singura mea speranta,povesteam parintelui Stefan,un preot tanar care era alaturi de noi,plangeam si ma rugam sa-l pot accepta asa cum va fi.Pentru mine si sotul meu au fost luni cumplite dar Dumnezeu s-a indurat de noi si ne-a dat un copil sanatos si frumos de patru kg
Am nascut acolo si am fost tratata ca o printesa,de asta am fost foarte multumita,timp de sase luni am lucrat pe schimburi ,unul dimineata si altul dupa amiaza dar nu am reusit sa strangem mai nimic,am hotarat ca ne intoarcem acasa,am facut actele copilului,am pus bagajul si am plecat spre tara,nu aveam mare lucru si foarte putini bani dar ne-am dat seama ca nu putem trai asa .
pana acasa copilul s-a imbolnavit,am ajuns cu el direct la internare si atunci am realizat ca am ajuns in Romania,pana si femeia de serviciu cerea spaga,pentru o farfurie de pilaf bucatareasa mi-a cerut o suta de mii de lei vechi in timp ce in restaurant era pretul jumatate!!!Asistente care faceau injectii cu o seringa catorva copii dupa care le spala la jetul de apa si le puneau la uscat.M-am certat cu toata lumea acolo,cumparam seringi si ceream sa le pregateasca in fata mea.A durat un an pana sa primesc certificat de nastere romanesc timp in care am platit toate vaccinurile si consultatiile copilului.
As vrea sa traiesc in Romania dar recunosc ca e foarte greu.De multe ori si eu as vrea sa plec dar nu mai am puterea sa o iau de la capat,unde sa ma duc?Cum sa plec cu doi copii fara sa am siguranta unui loc de munca?
Cu obida si umilinta in glas, spun ca raman si eu… Pana acum cateva luni spuneam mandra ca n-o sa plec niciodata, insa acum imi dau seama ca nicaieri nu-i loc pentru mine.
Hai sa intandem mainile, fete dragi, sa ne prindem intr-un cerc si sa spunem intr-un glas “Raman!”, sa ne apropiem de pamant si de D-zeu si de ce ne-a mai ramas sfant si ne tine impreuna!
Copiii tai! Pentru ca ei sunt ai tai si tu esti a lor.
Eu vreau sa plec, n-am pentru ce sa mai raman…nici macar dorul si dragul de mama nu ma mai pot tine aici – si de va fi sa plec – o iau cu mine…
Deocamdata, raman (!), dar astept o minune, astept semn de rosturi mai bune spre alte colturi de zare…oriunde, dar departe…departe….departe….
Stii , ca oriunde vei merge, spre orice locuri te va purta destinul…iti va fi mult mai bine…
Oriunde e mai bine ca aici….(si nu vorbesc de bani !) ci de toate celelalte ce ni se-ntampla….de toate celelalte pe care le traim si le-nduram…
Si de va fi sa plec, te iau cu mine, iar de nu vei vrea sa vii, te voi “sili” !!!!!
Ramanem, mai sunt lucruri de care sa ne bucuram sau abia acum incepe distractia:).
Nu vreau sa conteze, pentru mine, nici suficienta celor care ne conduc, nici circul mediatic, nici declararea averilor, nici bogatiile castigate suspect si etalate ostentativ. Aceea, imi spun, e o lume paralela, o lume care nu se va intersecta cu a mea niciodata. Si daca n-am cum sa-i intalnesc, nici in plan fizic, nici al ideilor, conceptiilor, valorilor, atunci inseamna ca nu exista. Pentru mine, nu exista.
Imi place sa cred ca as putea trai oriunde, ca mi-as putea crea Universul meu, oriunde pe Pamant. Mi-ar fi de-ajuns barbatul iubit, copilul asteptat si dorit, amintirile, o carte pe care mi-am dorit mereu s-o citesc si n-am apucat…. Si daca toate acestea le am si aici, parca si dorul de duca se mai stinge.
Mi-as dori, totusi, sa pot pleca, sa pot calatori, sa vad lumea, sa nu fiu asa de prinsa in rutina de zi cu zi, care n-are alt merit in afara de acela ca imi asigura supravietuirea.
Mi-as dori sa traiesc , aici sau oriunde, fiindca mi-am ales, nu fiindca n-am incotro.
Alice, raman cu tine aici. Daca e sa pleci undeva, aici voi ramane sa te astept, sa va astept, sa-mi povestesti cum va este acolo unde sunteti.
Pentru mine, aici e cel mai bine, pentru ca nu ma vad in putere de apleca in alt colt de lume si a o lua de la capat, cu viata. Nu am averi, dar am destul pentru a putea sa cred ca nu mai vreau pentru mine. Ma rog sa se poata ceva mai bine pentru fiintele pe care le iubesc si carora le doresc neincetat toata fericirea lumii.
PLECAM, VENIM…
DACA NU AM AVEA SPRE CE SA PLECAM?
AM RAMAS AICI CA SAPOVESTIM DESPRE LONDRA, ATENA, LOCURI UNDE PUTEM, IPOTETIC, SA LOCUIM SI SA IUBIM ALTI BARBATI, ALTI OAMENI. DAR SA FIM TOT NOI.
FIINDCA ESTI TU ORIUNDE, DAR MAI ALES, IN LIMBA ROMANA.
Alice, am citi saptamana trecuta un articol “Rămasul şi întorsul în ţară ” de Andreea Nicoleta SEPI Sursa: Dilema veche. L-am primit prin e-mail de la o prietena si nu indraznesc sa il copiez la tine pe blog fara aprobarea ta. Daca imi dai apobarea o voi face.
Cred ca tot ceea se intampla astazi, la nivel economic si social, va avea efecte negative, pe termen lung asupra personalitatii noastre, ca popor.
Sunt o visatoare, sunt o naiva , am o anumita viziune ( evident, usor utopica) asupra banilor si totusi sunt constienta pana in praselele mele ca e nevoie de o schimbare de viziune/ de tactica/ de strategie a celor care conduc tara. Pentru ca altfel, prabusirea lui Icar va deveni o realitate atat de cotidiana incat nici macar jurnalele de stiri nu o vor mai mentiona.
Ultimul numar al revistei Forbes a cuprins un articol bine construit si argumentat al ” decaderii clasei de mijloc ” ; parcurgerea lui chiar mi-a adus fiori pe sira spinarii.
A ramane sau a pleca… afi sau a nu fi
Alegerea ne apartine.
Eu nu pot sa plec. Cel putin , nu acum. Motivele sunt mult si se intind pe o plaja larga.
Mi-e teama doar ca in lupta ptr supravietuire sa nu raman la baza piramidei lui Maslow cand singura mea satisfactie va fi satisfacerea unor nevoi de baza.
Nu as putea trai in alta tara, abia ma descurc aici…nu am putut sa invat nici o limba straina, desi am memorie suficienta sa retin aproape orice lucruri, nu am muzicalitatea aceea care trebuie pt pronuntie…nici in romana nu pun accentele pe cuvinte bine…
Dar mi-am dorit de atatea ori sa pot evada, sa am sansa unui trai civilizat, sa scap de cozi si de greata functionarilor – eu personal lucrand multi ani cu publicul, dar netratandu-i niciodata pe oameni asa cum mi se intampla sa vad in jur…Sa scap de chinul transportului in comun, de nesimtirea semenilor, de agresiunile de tot soiul, de sefi nedrepti si de subalterni puturosi, as fi vrut cumva sa scap de toate astea…Apoi, de multe ori ma gandesc, ca daca pleaca toti cei care au observat ca ceva nu e in regula cu tara noastra, aici cine ar fi ramas…ca noi trebuie sa schimbam tara, ca doar noi o alcatuim…Am privit cu ciuda pe toti cei care plecau pt un trai mai bun dincolo…am sperat ca se poate schimba ceva aici, ca lucrurile se pot indrepta, ca meritam mai mult…Acum nu mai sper ca voi apuca vreo schimbare in bine…Noi, ca popor, ne-am obisnuit cu raul, ne-am obisnuit cu lenea, si nu mai stiu cine a zis, ca mergem pe ideea sa moara si capra vecinului, nu ca dorim sa avem si noi capra…
Si am ramas in tara asta, sperand in anii mei tineri ca o sa-mi fie bine…poate ca nu as fi simtit in nici o alta lume ca aici…
Cand ii vad pe cei care se intorc din evadarile lor, nu imi place cum s-au transformat, oricate succese ar fi avut pe acolo, oricat de realizati ar fi sau ar parea…atunci imi dau seama ca nu mi-ar fi placut nici sa ajung ca ei…
Alice, cea mai draga, sunt sigura ca tu ai fi scris la fel de frumos de oriunde, cu toate astea, m-ar durea sufletul sa pleci de aici…
Eu am plecat Alice, dar m-as intoarce! Si cind ma intorc ,vreau sa plec! Nu-mi mai gasesc loc nici in Romania , dar nici aici nu sint”toata, intreaga”, chiar daca am copiii, sotul, prietena!Mi-e dor de mama si de tata, ma obsedeaza de la un timp versul lui Adrian Paunescu, “cine are parinti, pe Pamint, nu in gind”!!! Ma doare fizic versul asta, undeva in zona inimii, stiu ca trece timpul si eu nu sint linga ei, dar asa cum am mai scris cindva, ma ascund bine in spatele frazei” daca copiilor le e bine aici, ce pot sa fac”!
Imi doresc sa nu fi plecat niciodata ca sa nu simt cum e si in alta parte! De vei vrea, va voi lua pe toti aici, la caldura, in Abu Dhabi si Teodora mea se va juca cu Ilona si Iza, iar Victor se va juca cu Octavian, noi vom face niste shoping , iar baietii mai mari….vor supraveghea copiii, normal!
Cu drag,Manu
Cu voi vreau sa raman, la voi vreau sa plec. Manu, pazea, ca vin!
Prinsa, ce frumos ai scris- da, am ramas aici sa povestim despre locurile in care ne-am putea indragosti…
Dragele mele, frumoasele mele, Emily-Alba ca Zapada , Je cea fina si delicata, Lotusul meu cu petale de zambete, Uncomitted- pe care nu te cunosc prea bine, dar te inteleg perfect, vreau sa raman cu voi!
La tine, Moi draga, vreau sa ma intorc mereu. Cu tine, Monica, as merge pana la capatul lumii si nu m-as teme sa raman acolo.
CristinaC, bineinteles, poti posta ce text doresti- si e valabil pentru toata lumea. Suntem acasa, sunteti acasa.
Degetica, m-ai facut sa te citesc cu ochii in lacrimi. Intind mainile spre tine, ca si spre Cristina Socaciu, ca spre Rosanne, care tace.
Fingo Senis, bine ai venit! Ramai aici, si vom veni si noi pe la tine, fiindca avem multe de invatat!
Karina, doar copiii mei sunt ai mei pe de-a-ntregul, doar a lor sunt cu adevarat.
Nadia, te zbati ca si mine intre “voiam sa plec, voiam si sa raman…”
am fost la ambasada Canadei de doua ori, si mi-am luat formulare de emigrare.
Prima data dupa ce petrecusem o zi intreaga intre Administratia Financiara a Sectorului 1 si la cea a Jud. Ilfov incercind o nevinovata trecere a unei societati comerciale de la o jurisdictie la alta. am inceput procesul completarii formularelor de emigrare dar n-am terminat, am uitat, m-a luat viata.
A doua oara m-am asezat la rind pentru aceleasi formulare de emigrare dupa ce mi s-a furat portofelul. banii ca banii, dar actele… ce nenorocire, ce alergatura, ce de nervi… voiam sa plec, sa nu mai aud de Romania, sa nu mai vad… uram tot. Mi-a trecut. nu stiu cum, nu-mi amintesc. nu am mai completat nici un formular.
Am plecat din Romania cind nu aveam de ce sa ma mai pling acolo. Cind toate mergeau foarte bine. Am plecat din iubire. Am plecat urmindu-mi omul.
Nu pleci cind vrei, pleci cind iti este dat sa pleci, daca vreodata… asta e parerea mea… nici macar nu stiu cit din hotarirea ta este sa te intorci si cit soarta, cit destinul.
Argumente pe tema plecatului/intorsului sint cu miile. stam si vorbim doi ani si inca nu vom termina de ce e bine sau nu e sa pleci sau sa te intorci.
Lucrul sigur 100% – cine pleaca va trebui sa poarte “dezradacinarea” in suflet pina la sfirsitul vietii sale. Caci intotdeauna va putea dezbate avantajele si dezavantajele plecatului si intorsului. Locul perfect nu exista.
am stat 8 ani in Canada, 1 si 1/2 in Ro, iar acum de nevoie sintem in UK…si visam cu ochii deschisi la clipa in care sa ne putem intoarce ACASA …in ultimii 10 ani, oriunde am fost si oricit de multi bani am avut, ne-a durut la propriu dorul de tara, imi amintesc in Ca. cum rideau arabii de noi romanii, care ne “laudam” ca ne-am vindut casa, ca sa avem banii necesari…probleme au si ei si avem si noi, dar ce nu au ei, noi inca mai avem…mai avem cultul prieteniei, smerenia omului simplu, bisericile si manastirile cu toti rugatorii lor…numai faptul ca poti sa mergi si sa vorbesti cu par. Iustin Pirvu, de la Man. Petru Voda, si sa-i primesti binecuvintarea si te face sa te simti mai bine si mai valoros, spectacolele de teatru, de opera si opereta sint ceva nemaipomenit in Ro, fetita mea in fiecare luna mergea la cite un spectacol de opereta pt copii, iar in fiecare sapt la cite un spectacol de teatru de papusi, asa ceva in mult rivnitul occident, nu exista…sau daca exista( si nu stiu eu) iti arde buzunarul…mai sint multe de spus, dar ma opresc aici.
Alice, mai in gluma mai in serios, ma alatur si eu fetelor care te-ar lua cu ele. Uneori e frumoasa si Germania:) si ne-am invenrta propriul nostru grai…
Multumesc pentru permisiune Alice.
Probabil ca muti au citit deja acest articol. Pentru mine e ciudat faptul ca in decurs de 2-3 saptamani am citit cateva articole in acst sens.
Ma doare sufletul citindu-le si sunt alturi de iana cand spune:
“Lucrul sigur 100% – cine pleaca va trebui sa poarte “dezradacinarea” in suflet pina la sfirsitul vietii sale. Caci intotdeauna va putea dezbate avantajele si dezavantajele plecatului si intorsului. Locul perfect nu exista.”
Motivele pentru care unii din noi am plecat sunt diverse si in final numai noi stim de ce am facut-o. Eu nu judec pe nimeni niciodata.
Va redau mai jos articolul si veti ingelege de ce si ce ma doare:
” Rămasul şi întorsul în ţară
Te arde. Ştiu că te arde. Dar dacă vii în România, aşteaptă-te să găseşti aici o societate profund polarizată, profund schizoidă. Din ce în ce mai polarizată şi mai schizoidă de la an la an. Mă tem că ai să găseşti – ca şi mine – o majoritate ponosită, subjugată compromisului şi lipsită de drepturi, despuiată pînă şi de propriile potenţialităţi, peste care tronează vulgar şi arogant o minoritate, îndrăznesc să spun ucigaşă, cu „gipane“ supradimensionate, gata să te spulbere cu zile pentru singura vină de a te fi aflat în faţa scumpilor lor bolizi, gata să te stîlcească în bătaie pentru simplul moft de a-i fi încurcat în grandomania lor fără limite. Sînt indivizi care şi-au pierdut orice reper nu doar creştin, ci uman. Iar lege nu există. Decît, poate, pentru proşti, în fond, asta e şi ideea. Sărmanii îi urăsc pe bogaţi, îi dispreţuiesc pentru comportamentul lor, dar în adîncul inimii îi invidiază, le admiră viaţa şi ar vrea să fie ca ei. Să poţi ajunge din terorizat terorist, iată visul ce merită visat!… Oamenii au uitat să(-şi) vorbească şi latră. Se comunică aproape monosilabic: băi, măi, vino, du-te, hai, mă-ta; toate formulele de politeţe, de bunăvoinţă, cuvintele acelea galante, cu consistenţă, noimă şi duh, care te îmbogăţesc, care îţi descreţesc fruntea şi îţi fac ziua agreabilă – mulţumesc, bună ziua, ce mai faceţi, mă bucur pentru dumneavoastră – par să fi ieşit din uz. Trăiesc numai în dicţionare şi, din cîte îmi dau seama, dicţionare nu prea mai foloseşte nimeni.
Lumea se îmbulzeşte în zona ta privată la bancă, la poştă, la magazin. Lumea nu e senină şi demnă. Lumea care „se descurcă“ e mereu grăbită, repezită, agresivă. În realitate, se fuşereşte la greu, şi totul pare dus numai pînă la jumătate. Hai, maximum pînă la trei-sferturi, după care „e bine şi aşa“, se schimbă brusc direcţia, viziunea, prioritatea. Fidelitatea faţă de un principiu asumat e taxată drept rigiditate, criteriile-s bune doar în teorie. Flexibilitatea e cuvîntul de ordine azi, mai ales cea morală. Se practică, în plus, o exhibare degradantă, greţoasă a sexualităţii; senzualitatea femeii nu mai e cu perdea, e pornografie; machiajul e greu, decolteurile – adînci, bărbaţii – aţîţaţi în animalicul lor. Lucrurile sfinte sînt subiect de banc, iar spaţiul public este nespălat.
De gura adolescenţilor să te fereşti. Mulţi dintre ei nu mai respectă nimic şi pe nimeni, nici chiar (de fapt, asta în primul rînd) pe ei înşişi.
Ruşinea a murit, cuviinţa îşi dă ultima suflare.
Prin cartiere, cofetăriile s-au transformat în cazinouri.
Manelele au evadat din muzică şi s-au instalat în haine, în arhitectură, în maldărele de gunoaie din mijlocul parcurilor naţionale, în drujbe şi în termopane. Kitsch-ul acoperă ultimele bastioane ale solemnităţii şi ale decenţei. Piese de o frumuseţe elegant trasată cad în mîinile unor demolatori nu doar fără cultură, ci lipsiţi chiar şi de acea înnăscută delicateţe în faţa purităţii simple. Unii demolează chiar construind. Demolează autenticul şi frumosul, sluţesc peisajul şi handicapează sufletele privitorilor. Natura, creaţie a lui Dumnezeu, e incendiată, braconată, furată, retezată la pămînt, lăsată să se irosească sub scaieţi. Aşa tratează mai-marii darul. Ţara-i un SRL. Al lor.
Preoţia se vinde şi se cumpără, moşiile sufleteşti se tranşează ca şi imobiliarele. Spiritul trebuie ancorat cu lanţuri în trotuar, ca nu cumva să leviteze. Trebuie îndesat cu talismane din pleu. Crucile trebuie împănate ca nişte ţoape ale tranziţiei, cu flori de plastic îndesate în jumătăţi de PET-uri pline de praf. Evlavia se exprimă în doze mari de beton, în pseudo-icoane şi în podele sclipicioase. Lucrurile bune trebuie să fie mari. Bigotismul a devenit virtute şi vorbeşte în citate aproximative. Ai senzaţia că sufletele rătăcesc răzleţe undeva într-un gulag invizibil, iar trupurile derutate, tracasate de griji, se preumblă singure, pustii şi pline de riduri de colo pînă colo, punîndu-şi ca unic ţel banul – fără de care eşti nimeni. Dacă nu ai bani, nu ai drepturi, nu primeşti respect, nici îngrijire, demnitatea persoanei umane stă în dimensiunea portofelului, în succes, în numărul de plecăciuni efectuate periodic faţă de pile suspuse. La cantitatea de muncă şi de stres pe care o presupune, o minimă prosperitate te costă sănătatea, căsnicia şi viaţa personală. Toţi vor să ajungă bogaţi repede, doar o viaţă au, şi ea se consumă integral aici, între hoţi şi şmecheri, în această perpetuă senzaţie de nesiguranţă. Da, aşteaptă-te ca în România să te simţi în nesiguranţă. Aşteaptă-te de asemenea să găseşti lucruri mai proaste decît „dincolo“ la preţuri mai mari decît „dincolo“, la salarii mai mici decît „dincolo“.
Cine mai are oare instinctul de a produce realmente ceva, şi încă lucruri de calitate? O mai fi viu instinctul acela al ţăranului harnic şi cu scaun la cap de a diversifica, de a fi pregătit, de a umple hambarul cu lucrul mîinilor lui? Ori pasiunea meşteşugarului de a lăsa ceva solid în urmă, peste generaţii? Mai ţine cineva la ideea lucrului durabil şi bine făcut ca la o satisfacţie personală? Nu pot să îţi dau mari speranţe. Se practică intermedierea, comerţul, mutatul dintr-o parte într-alta a lucrurilor produse de alţii. Se practică mulsul. Mulsul de bani de la stat, mulsul din fonduri europene. Toată ţara pare o ţeapă. Totul pare gestionat, legiferat şi administrat, de parcă ar avea în vedere un unic obiectiv: ţeapa. Cît mai mare şi cît mai repede.
Aşteaptă-te ca acela care a comis o ilegalitate să îţi pretindă să plăteşti în locul lui, iar dacă refuzi să o faci, să se indigneze că „nu e drept“. Şmecheria e numai a lui, dar vinovăţia e la comun, ca la comunişti. Cînd e de luat, să ia singur, dar cînd e de dat, să dea toţi. Pretutindeni manipulare, dezinformare, naivitate întreţinută, sărăcie. Democraţia nu funcţionează, fiindcă dacă ar funcţiona ar însemna că poporul ar avea puterea, or eu nu văd asta niciunde. Educaţia e dinamitată, după cum e şi familia. Copiii rămîn de izbelişte, devoraţi de oboseala, precaritatea materială, visele consumiste sau ambiţiile de carieră ale părinţilor. Sănătatea e un cadavru în putrefacţie, iar – dacă-mi permiţi metafora – la morgă nu funcţionează nici frigiderele, nici aerul condiţionat. Agricultura e în colaps; turismul e o glumă sinistră (avem brand, dar n-avem produsul propriu-zis); sportul e cvasi-inexistent. Drumurile sînt omor cu premeditare.
Ai senzaţia că ţara nu e guvernată. Ai senzaţia că singurul care mai duce la o coeziune de vreun fel e fotbalul. Vei resimţi cu o acuitate dureroasă dezagregarea, disoluţia, absenţa oricărei strategii a poporului român pentru poporul român. Cine sîntem? Cine vrem să fim? Dacă îţi pui asemenea întrebări, dacă te interesează ce cerem noi de la noi înşine ca neam şi ca stat, unde anume avem de gînd să ne poziţionăm în matricea naţiunilor, din punct de vedere cultural, politic, economic, unde ne vedem peste zece ani şi ce întreprindem, concret, pentru asta, mă îndoiesc că vei afla în ţară un răspuns. Oamenii nu mai cred, nu mai speră, nu îi mai motivează nimic decît interesul propriu, chinurile şi frustrarea acumulată, dar zac inerţi civic, vociferînd inutil în faţa televizorului sau pur şi simplu epuizaţi, preferînd să se lase conduşi. Direct în stîlp sau în şanţ. Pare că nu-i mai şochează nimic, nu-i mai oripilează nimic, nimic nu li se mai pare strigător la cer.
Patria e enclavizată. Căci da, singurele care mai trăiesc, care mai respiră cît de cît normal, care mai ţintesc către ceva, care nu au fost carbonizate încă în acest război civil mocnit, dar generalizat sînt cîteva discrete enclave de dreaptă judecată, de deschidere, de iniţiativă, de profesionalism, de activitate creatoare, de revoltă şi construcţie, de demnitate, de mărturisire, de creştinism autentic, de delicateţe revigorantă, de dăruire şi bunătate, de gîndire pe termen lung, de convingere în nişte valori perene, clare şi nenegociabile. În faţa acestor oameni, care se încăpăţînează să dea ce au mai bun din ei în aceste condiţii (pe care tu abia reuşeşti să le suporţi în trecere), îţi vei pleca fruntea şi te vei simţi inferior. Unii zic că enclavele sînt majoritare şi probabil că e adevărat. Dar nemaiputînd comunica între ele, neputîndu-se uni şi acţiona în front comun, sînt, practic, anihilate. Urletul ubicuu al imposturii îi ascunde, vrînd să îi facă muţi şi invizibili. Caută să le discrediteze eforturile, îi bruiază şi descurajează sistematic, ca într-un plan perfid menit să convingă că verticalitatea aici e imposibilitate şi povară. Uneori reuşeşte. Enclavele bine-crescute îşi acceptă marginalitatea, efectuînd mişcări retractile către forul interior al propriei fiinţe, refugiindu-se în anonimat ca să se salveze măcar pe sine. Înţelepciunea lor proaspătă, răbdarea lor purificatoare se transmite ca alchimia numai pe filiere de iniţiaţi, iar copiii lor vor suferi precum ciudaţii şi inadaptaţii societăţii.
Vino, dacă însetezi tare, dar ai să pleci mai îndurerat şi mai confuz, realizînd că, de fapt, alternativa perpetuă în care trăieşti, dulcele intangibil, posibilitatea acelui acasă la care visezi mereu şi-n care, ca emigrant român, eşti suspendat o viaţă întreagă, de fapt nu există. A murit şi, încet-încet, va muri şi în tine.
Andreea Nicoleta SEPI
Sursa: Dilema veche
Odata intrat in constiinta ,”dorul de duca” nu mi-a mai iesit.De fapt ca orice dor,te apasa ,te macina ,te doare. La fel ca si tine Alice , cand as fi putut sa plec nu au dorit cei dragi sa ma lase sau sa ma urmeze si am ramas.Dar subconstientul a tinut minte parsiv si nu mi-a dat pace.
Si a venit dureros si vremea implinirii visului. La inceput a fost un vis realizat,dupa care ca orice fapt implinit a devenit un banal mod de viata. In cazul meu se aplica principiul conform caruia trebuie “sa pun mana si sa strig exista” …
“Acasa” este in inima ta. Trebuie sa te simti bine, tu cu tine, sa ai o relatie minunata cu tine si atunci te vei simti minunat la marginea oricarui pamant. Pana la urma “acasa” este in inima ta, acolo unde salasluieste Dumnezeu.
Pentru mine, ” ACASA” este in inima mea.
Buna dimineata, Alice! Intind si eu mainile spre tine si te port in suflet…
Ne plangem de singuratate in tara noastra si plecam in locuri unde suntem doar pustiu….asta nu pot intelege…
Cumpariluzii
Alice ,sa ai o zi splendida ca sufletul tau !Zeite dragi,o zi frumoasa plina de soare ,bucurii si emotii sa aveti!Simone,Lotus,Moi,pe voi va imbratisez cu sufletul si tot ce-i mai frumos sa faca parte din viata voastra!
si pt ca am primit permisiunea de a atasa…”orice”, imi permit sa va dau si voua spre citire un mail primit de la un prieten…
===========================================================
România, o ţară minunată dar bolnavă
Posted on 6 iunie, 2010 by eufrosin
3 Votes
Mai mult ca oricînd, România este denigrată cu tot dinadinsul, prin programe de spălare a creierului susţinute cu vehemenţă în mass media. Am ajuns să mă feresc de discuţiile banale cu oamenii de pe stradă, de prin magazine, din gară ş.a.m.d., pentru că inevitabil se ajunge la acelaşi text îngrozitor, asemănător cu judecăţile de valoare din vremea lui Stalin: “Trăim în România, de asta este rău…”
Această frază este pe cît de falsă, pe atît de blasfemiatoare, la fel ca o înjurătură la adresa Celui de Sus. Îi invit pe toţi cei care utilizează această ticăloasă frază să se ducă din această ţară fix acolo unde consideră ei că e mult mai bine. Măcar dacă m-ar asculta…
Ce este România? România este suprafaţa de pămînt pe care ne-am născut. România înseamnă Carpaţii, cîmpiile, Dunărea şi Marea Neagră. România înseamnă Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş, Avram Iancu. România înseamnă grîu, vii, pomi, respiraţia codrilor, ploile, verdeaţa. România înseamnă Ortodoxie. România este una din porţile spre raiul ceresc – o gură de rai. România înseamnă libertate. România este Acasă.
Toate acestea vă sînt respingătoare, cinstiţii mei români contemporani? Dacă pe acestea nu le suferiţi şi vă bateţi joc de ele, atunci nu sînteţi decît nişte mutanţi, nişte accidente genetice nefericite ale acestui neam.
Dar nu, celor mai mulţi dintre domniile voastre nu vă miros toate acestea, ci altceva vă deranjează la această ţară. Vă deranjează prostia şi mizeria. Şi cu adevărat, acestea se întîlnesc peste tot, mai ales în ultima vreme. Cine este de vină pentru acestea? Pămîntul pe care trăim, Dunărea, Carpaţii, războiul din ’77? Bineînţeles că nu. Există mutanţi care dau vina şi pe acestea, numindu-le în mod inepto-ştiinţific „condiţii istorico-geopolitice nefavorabile”. Dar nu, nu aceastea sînt de vină, ci oamenii. Noi. Noi toţi. Noi toţi cu păcatele noastre. Noi, eu, tu, el, ea, toţi care alcătuim această ţară, cu toţii sîntem vinovaţi sau măcar responsabili.
Creştinul, omul lui Dumnezeu, ştie să-şi asume această vină/responsabilitate, chiar şi atunci cînd nu îi aparţine lui direct (purtaţi-vă sarcinile unii altora – Gal. 6, 2). De altfel, nu am auzit pe niciun creştin real rostind cuvinte grele la adresa României, pentru că mintea lor nu este purtată de duhul prostiei.
Oamenii care lovesc în România fac parte din două categorii: cei de alt neam şi cei de un neam cu noi, dar care mănîncă din ţară precum cancerul. Românilor care distrug acest neam prin prezenţa lor, tocmai lor nu le convine această ţară. Şi ca orice cancer, vor acum să plece aiurea, adică să facă metastaze (cărei ţări i-o trebui asemenea oameni?, mă întreb eu…).
Acestor excrescenţe pe trupul ţării care nu se simt bine în România, le dau cîteva exemple spre luare aminte.
1. Recent am primit o somaţie de deconectare de la energia electrică pentru că pe ianuarie am plătit la lumină mai puţin cu 3 roni (cu toate că pe lunile ulterioare am depus destui bani în plus).
Doar trăim în România…
Dar iată ce citesc într-un articol de pe Fox NY: IRS-ul, ceea ce ar fi Fiscul la americani, numai că mult mai teribil, şi-a desfăşurat forţele ameninţător pe proprietatea unui om pentru că era dator la stat cu 4 cenţi!
Şi nu era prima dată…
2. În spitalele româneşti, domneşte mizeria şi lipsa de grijă faţă de pacienţi.
Doar trăim în România…
Iată ce citesc, însă, despre condiţiile din spitalele britanice: 1200 de oameni au murit într-un spital din cauza mizeriei, foamei, neglijării, abuzului personalului medical, malpraxisului ş.a.m.d.
Nu mai vorbim de faptul că pentru un transplant de ficat se încasează în Occident sume de zeci şi sute de mii de euro. Dacă nu pălăteşti, te lasă să mori. Mă întreb de ce este nevoie de asemenea sume pentru un transplant, dar fiind că pacientul pune la dispoziţie ficatul transplantat (de la rude)… Pentru patul de spital? Pentru perfuzii? Pentru vitamine? Sau pentru chirurgul care fără 20.000 de euro nu pune mîna pe pacient?…
3. Românii fură atît de mult, încît au distrus ţara.
Da, fură în stil haiducesc: iau de la români şi dau străinilor. Hoţii cei mari, care nu se văd, sînt de fapt străinii pe care noi îi adulăm.
4. Un mexican trăitor în România este oripilat de faptul că românii sînt înapoiaţi, căci cică au obiceiuri medievale la nuntă. Ce obiceiuri?, am întrebat eu, crezînd iniţial că se referă poate la torturarea miresei… (mai ştii?…) Răspunsul civilizatului mexican: Sîntem înapoiaţi pentru că la nunţile româneşti se servesc sarmale. L-am întrebat atunci ce anume se serveşte la nunţile din Mexic. Răspunsul lui a fost: sandvişuri.
Răspunsul meu: Iubitul meu mexican, sandvişul la nuntă este mîncarea calicului – multă pîine şi ce se mai nimereşte între cele două felii…
5. Laudă mare la adresa oraşelor moderne, alcătuite după planuri urbanistice generoase, cu străzi largi şi aerisite, nu ca oraşele noastre, cu străzi înghesuite.
Răspunsul meu: Oraşele româneşti nu au străzi largi tocmai pentru că sînt vechi, făcute pe vremea cînd nu era nevoie de nu ştiu cîte benzi de circulaţie. Şi nici nu sînt aliniate în stil comunist ca străzile americane din aceleaşi motive. Avem ceva vechime pe aceste locuri. Dar după părerea celulelor canceroase ale acestei naţii, acesta este semn de inferioritate.
Exemplele sînt nenumărate. Mă opresc însă aici.
Mai ofer totuşi o comparaţie grăitoare despre diferenţa dintre România şi alte ţări. În România este acum ruşine să fii creştin. Pe cînd în ţările civilizate, este ilegal.
Asta vor celulele canceroase ale acestui neam: să fie şi în România ilegal să fii creştin, să fii român, să fii om. Cu toţii trebuie să devenim paraziţii, cancerul acestei ţări. Numai aşa ticăloşii acestei naţii se vor simţi bine, cu inima şi conştiinţa împăcate. Numai aşa se vor simţi ei înşişi în România. Acum se simt constrînşi.
Este o ruşine să fii român??? Eu zic dimpotrivă: Ruşine să le fie celor cărora le este ruşine că sînt români!
Am străbătut lumea în lung şi lat şi poate o voi mai străbate. Toată lumea aceasta este frumoasă – o minune fără seamăn. Însă pentru mine, cea mai mare dintre minuni este România, după cum pentru un copil, cea mai bună şi mai frumoasă dintre mame este tot mama lui, în ciuda tuturor argumentelor ştiinţifice care susţin contrariul.
Comparaţia între România şi alte locuri este ca cea dintre codrii României şi codrii altor neamuri. Cîteva zile în munţii Neamţului te refac sufleteşte şi trupeşte, căci munţii aceştia sînt sfinţiţi de atîţia pustici şi de atîtea mănăstiri. În Suedia, deşi în aparenţă la fel de frumoşi, codrii sînt fioroşi, îţi este frică să intri în ei, simţi acolo prezenţa duhurilor rele, după cum povesteşte un român care a trăit acolo mulţi ani. În Germania, pădurile sînt atît de îngrijite, curate şi aliniate, încît ai senzaţia că nu au fost creaţi de Dumnezeu, ci de un psihopat.
Revenind… acum, România este bolnavă de cancer. Îmi doresc ca toate celulele ei sănătoase să se trezească, să înţeleagă că starea în care ne aflăm este departe de a reprezenta normalitatea şi să lupte cu răul. Cu ajutorul lui Dumnezeu, toate formele de cancer sînt vindecabile.
Alice,ce minune de copil si cat de frumoasa este Iza in paginile revistei Tango…
Alice, scriitoarea noastra frumoasa, de suflet, ramanem noi cu tine. Si, atunci cand ganduri de plecare iti invadeaza sufletul si-ti fac sangele sa clocoteasca, aminteste-ti ca, din batrani, noaptea e un sfetnic bun. Si aşteapta o zi, doua, trei… si ramai, caci nicaieri nu-i mai bine ca acasa, in ciuda tuturor ispitelor care ne fac cu ochiul de dincolo de granite.
Alexandru Andriţoiu – Aud …
Aud ecoul vremii de parcă merg spre mări
şi tot aşa de parcă vin mările spre mine, -
aud tăcerea vremii de parcă intru-n zări
şi tot aşa de parcă vin zări să mă încline.
Întoarcerea-mi rotundă din ţipăt spre tăceri
e ca plecarea lavei spre piatră din vezuvii,
când numai faţa pietrei se-ntoarce către ieri,
când numai faţa mării se-ntoarce către fluvii.
Câteodată luna e ca un soare sterp,
câteodata tera, e ca o lună mare.
În mine strigă timpul. În mine spaţii fierb.
Prin mine omul trece. Prin mine noaptea doare.
Mie imi vine tot mai des ideea de a pleca din tara. Definitiv, fara regrete. Iar apoi cand plec, in cate o scurta evadare, dureaza cam doua zile pana ma apuca un dor incredibil de cei dragi sufletului meu si atunci vreau inapoi acasa. Plec si revin. Ma amagesc si ma indrept. Mi-e sufletul cu totul aici. Mi-e dor de oamenii buni, ca voi, din inima mea.
Emily fata frumoasa, eu raman aici, deci sigur ne vom revedea
Zambet celor frumosi sufletului meu
Lotusule te imbratisez,simone te port in suflet si in ganduri!Noapte frumoasa sa aveti zeite dragi!Alice ,tu esti acolo,in sufletul meu mereu!
Cristina Socaciu, mereu citesc poeziile pe care le postezi aici si mereu ma emotioneaza. Eu de mult nu mai imi fac timp pentru ele….cand gasesc una postata de tine, e hrana sufleteasca. Multumesc! Sa-ti fie bine!
Draga Alice , cu permisiunea ta postez si eu un e-mail peimit cu cateva zile in urma :
Sent: Fri, May 14, 2010 3:10:17 PM
Subject: Scrisoare de la Cristiana Alexandra Levitchi, instigare la atitudine !
Dragi romani,
de azi refuz sa mai platesc impozite, refuz sa mai am carte de munca in acest stat guvernat de oameni incapabili, corupti, ne-educati, care nu au in vedere decat propriul interes.
Refuz sa mai finantez politicieni imbecili si amante care sfideaza o tara intreaga.
Nu as avea nimic impotriva doamnelor apropiate presedintelui tarii, dar cand ele beneficiaza de bugete de milioane de euro printre care sunt si banii mei, banii parintilor mei, banii angajatilor mei, am o mare problema. E un blowjob mult prea scump!
Refuz sa mai platesc taxe la stat pentru ca de ani de zile platesc sute de milioane de lei impozite pentru un stat care nu ma sprijina in nici un fel. Platesc zeci de milioane pentru Sanatate, desi sunt constienta ca daca voi ajunge vreodata intr-un spital din Romania , voi fi tratata mizerabil.
De ani de zile, refuz sa ma mai uit la televizor, mi-e greata de politicienii romani, nu ma duc la vot pentru ca nu am pe cine sa votez, imi vine sa vomit cand vad panourile publicitare din campanii electorale gen “noua ne pasa de Dumneavoastra”, refuz chiar si sa ma plang, pentru ca sunt mult prea ocupata sa imi castig existenta – cu toate acestea, cand se apropie data de 25 a lunii, in mod mecanic ma impacientez sa fac rost de banii care trebuie platiti la stat, pentru ca, nu-i asa? – “cu statul nu te joci”. Dar iata ca suntem in plina criza, iata ca pentru prima data nu am reusit sa platesc taxele la stat si mi-au fost blocate conturile! Si asta m-a ajutat sa ma trezesc, am deschis ochii, m-am uitat in jurul meu cu atentie, am pus intrebari, am deschis televizorul pentru prima oara in ani de zile…si ce am vazut? EBA si Becali ma reprezinta in Parlamentul European, Elena Udrea beneficiaza de bugete de milioane de Euro de care dispune cum o taie capul, doamna Ridzi arunca 86 milioane de Euro pe o telecabina cand exista orase in Romania care nu au nici macar un spital de Doamne Ajuta, domnul Patriciu vinde Petromidia pentru cateva miliarde din care sunt curioasa daca plateste vreo taxa la stat.
Jocuri politice murdare, politicieni corupti si curve, haos total, o tara vanduta pe nimic de niste agramati care nu si-au vazut decat propriul interes – macar daca ar fi vandut-o scump!, investitori straini care efectiv nu au cu cine discuta in Romania si se lupta cu morile de vant, si toti oamenii de calitate pe care ii cunosc stau cu capul bagat in nisip… l-am avut si eu, pana astazi – dar am realizat ca oricat de multi bani as face, oricate tari as vizita, oricate carti as citi, oricat as incerca sa nu ma las afectata, la sfarsitul zilei, traiesc tot aici si tactica strutului imi va face mai mult rau si pe termen lung daca nu m-as implica ACUM.
Nu se mai poate asa! Destul este destul!
Romania nu este doar o tara de hoti, de agramati, de curve, de parveniti, de oameni fara “balls” si fara coloana vertebrala.
Sa protestez prin a nu imi plati taxele nu este suficient, desi daca ar mai face-o si altii, s-ar putea declansa ceva. Fac apel catre toate persoanele integre, capabile, educate, care au cladit ceva prin munca lor, fara sa fure, sa ia atitudine pentru a stopa prostia ce ne afecteaza pe toti. Sunt milioane de tineri destepti, multi dintre ei muncesc peste 12 ore pe zi pentru multinationale sau pentru businessul lor propriu, oameni educati, in Romania si peste hotare, oameni care au gestionat milioane de euro, oameni cu viziune, talent, pro-activi, integri, care stiu sa comunice eficient si stiu ce inseamna sa livrezi, stiu ce inseamna un deadline, stiu ce inseamna reresponsabilitatea; sunt sute de mii de romani de calitate, plecati din Romania pentru a produce si a consuma in alte tari, cladind economia altor state – s-ar intoarce maine in Romania daca nu ar fi circul care este acum aici.
Trebuie sa luam atitudine, trebuie sa facem o schimbare, este nevoie de o Miscare a romanilor cu “balls” si cu coloana vertebrala!
O Miscare de Intoarcere Acasa, atat a romanilor plecati slugi in alte tari, cat si a celor care, desi am ales sa ramanem aici, suntem absenti, pasivi, indiferenti si suportam ce ni se intampla doar visand la urmatoarea iesire din tara .
E nevoie de o miscare in care leaderii sa fie testati si para-testati, asa cum se intampla cand esti angajat intr-o companie multinationala, fara sa fie acceptati daca nu li se dovedeste integritatea si eficienta.
O miscare a oamenilor care nu au mai fost implicati in viata politica, neintinati, ne-spalati pe creier, ne-jigoditi.
O miscare fara traseisti politici sau scursuri de la alte partide. Este nevoie de o miscare a oamenilor destepti, tineri, cu atitudine, experti in domeniul lor. Si tu si eu cunoastem cel putin 5 oameni inteligenti care ne-ar putea reprezenta mai bine in Parlamentul European decat EBA sau Becali.
Oare de ce nimeni nu actioneaza? Daca acum cinci ani ne-am fi implicat cu totii macar o ora pe saptamana, in mod sigur nu s-ar fi ajuns aici. Cati bani furati, cate proiecte blocate, cate fonduri nefolosite in cinci ani de zile…. Daca am dialoga constructiv, daca ne-am intalni o ora pe saptamana, daca am actiona, daca am putea aduna si monta toti oamenii destepti, corecti, creativi, eficienti pe care ii cunosc eu si pe care ii cunosti tu s-ar vedea si simti diferenta in cinci ani de acum incolo.
Avem un plan de organizare, avem un plan de finantare, avem usi deschise catre marile centre politice si financiare care cauta in Romania un interlocutor nou. Nu credeti ca si marilor puteri le-ar face mai multa placere sa discute cu oameni educati decat cu agramatii parveniti ce reprezinta interesele Romaniei in momentul de fata?
Propun infiintarea unei Miscari a Corporatilor – oameni din banci, industrie, finante, firme de avocati, experti PR, intreprinzatori privati care au calitatile necesare sa scoata tara din criza. Este singura solutie viabila pentru Romania de acum – tara noastra se poate pune pe picioare numai daca s-ar uni toti oamenii capabili pe care ii avem in toate domeniile – creiere vanate de toate companiile multinationale, care gestioneaza bugete de miliarde, conduc sute de mii de angajati, sunt cosmopoliti, stiu sa negocieze, sa munceasca, sa comunice intr-un mediu international, intr-o piata globala – nu au doar viziune limitata de speculant din Pipera Tunari.
E nevoie de o alternativa in Romania . E nevoie de o Miscare in valorile careia sa ma regasesc si eu, sa se regaseasca si Andreea Minescu, prietena mea care la 26 de ani are firma ei, facuta fara ajutorul nimanui, munceste 13 ore pe zi si seara mai merge si la cursuri de German Business, in care sa se regaseasca si Ileana Badiu, Managing Partner la una dintre cele mai mari agentii de publicitate, care munceste 14 ore pe zi chiar si in luna a opta de sarcina… si Tereza Valcan, expert in PR, care a studiat in State, face MBA la Londra, s-a intors sa munceasca in Romania si ar putea sa ne reprezinte in mod sigur mai bine decat EBA… ..
si Radu Manolescu, care la 28 de ani si-a facut firma lui de Head-Hunting, fara ajutorul nimanui si a adus-o in topul firmelor de profil… si doamna Camelia Sucu, ajunsa in TOP Capital fara sa fure un leu, prin munca sa de ani de zile… si doamna Mihaela Nicola, guru-ul publicitatii din Romania, si Maria Lucia Hohan, designerul ale carei creatii se vand in toata lumea si care a ajuns unde a ajuns prin propria sa munca….. si Pepe Berciu, care a studiat la Londra si are businessul sau de succes… si fratii de la Fratelli, care cu creativitate, pasiune si munca s-au impus in viata de noapte a capitalei…. si Violeta Balan, care a terminat Magna Cum Laudae o facultate de drept din America, munceste pentru una dintre cele mai mari firme de avocatura din lume si s-ar intoarce maine acasa dar nu are la ce… si Horia Mocanu, primul roman admis la Harvard, care scrie istorie intr-o tara vecina… si Edy Uzunov, proprietarul agentiei Regatta, cultivat, meloman, impecabil… si Alice Nastase care a reusit sa impuna pe piata o revista fara femei dezbracate si barfe dezgustatoare… si Fady Zaidan, cel mai conectat si charismatic manager pe care ilcunosc…. si Loredana Salcianu, avocata care a avut curajul acum patru ani sa plece dintr-o multinationala si sa isi deschida propria ei firma de avocatura… si Angela Teodora Burz, intreprinzatoarea eleganta care si-a facut bagajul si a plecat sa faca business in Shangai, dar duce dorul prietenilor din Romania … si Diana Dondoe, care i-a sfidat pe toti cei ce au respins-o in Romania, ajungand prin munca, perseverenta si consecventa unul dintre cele mai celebre top modele ale lumii, facand milioane cu o detasare eleganta si impresionand lumea intreaga prin eruditia sa – dar duce dorul tarii ei… si Bogdan Voica, la 30 de ani manager al uneia dintre cele mai cunoscute si exclusiviste agentii imobiliare din Europa…. si Eveline Pauna, care la 20 de ani, face o facultate, lucreaza 10 ore pe zi si in putinul timp liber merge la Opera… si Raluca Safta, care la 23 de ani a avut curajul sa-si deschida propria ei firma de relocari si a ajutat sute de expatriati, directori de companii multinationale sa se relocheze in Romania … si Damian Draghici, cu IQ de geniu si cu premiul Grammy care a ales sa se intoarca in Romania la radacinile sale…
Asta e Romania mea! Nu Vanghelie, EBA sau Becali!!
Si acestia sunt doar cativa dintre oamenii pe care ii cunosc….mai sunt atatea milioane de oameni destepti si muncitori, corecti si educati, capabili si integri… Ma intreb, atatia oameni destepti nu se rusineaza ca sunt reprezentati de Gigi Becali si de EBA? Ma ingrozesc la gandul ca EBA va negocia pentru Romania fonduri de zeci de milarde de Euro!
Nu va este rusine ca sunteti condusi de un om politic care nici macar nu poate sa pronunte Google? Nu va este rusine sa va dati la o parte cand in masinile cu girofar trece un agramat, un hot sau o papusa blonda cu
tupeu si cu un singur talent, platit mult prea scump? Din banii vostri?
Am innebunit eu sau am innebunit noi cu totii sa stam pasivi in timp ce suntem calcati in picioare pe banii nostri? Ei bine, mie mi-a ajuns. Imi este rusine ca am stat cu mainile in san si s-a ajuns ca astazi sa fiu reprezentata de o domnisoara din Bamboo si de un cioban. Asa ca voi lua atitudine. Si va rog si pe voi, toti cei ce credeti ca nu va reprezinta cei din scena politica de acum, sa luati atitudine. Sa gasim si sa sustinem oameni de care sa fim mandri ca ne reprezinta. Sa identificam valorile si sa le convingem sa se implice… Daca avem echipa, tot restul vine de la sine. Stiu ca ei exista, trebuie doar treziti.
Trebuie sa facem ceva. Nu e suficient sa ne plangem, sau sa bagam capul in nisip. Trebuie actionat. Eu nu mai astept o minune, ma apuc de treaba. Voi lupta pentru un grup de oameni capabili, care pot revolutiona un sistem de care toata lumea este satula. Voi lupta pentru o Romanie condusa de oameni destepti si integri, pentru o Romanie care sa fie un player international, nu curva de centura a Europei.. Voi lupta pentru o Romanie bogata, cu batrani bine ingrijiti, cu tineri carora sa li se ofere perspective, cu strazi fara gropi, cu hoti bagati dupa gratii, cu milionari pe merit, nu din furat.
Voi lupta pentru un viitor mai bun pentru mine si pentru copiii mei, in tara mea, nu printre straini. Voi lupta pentru o Romanie de vulturi, nu de struti, pentru ca asta este adevarul – am ajuns niste struti, cu capul in nisip si posteriorul la dispozitia tuturor analfabetilor – sper sa nu va simtiti jigniti de exprimarea plastica, asa cum am spus asta este realitatea!…suntem vulturi doar in businessul nostru, in zona noastra de comfort sau cand iesim din tara , asta daca nu ne trateaza vreun strain de sus ca avem pasaportul pe care il avem!
Ajunge! Haideti sa ne trezim!
CRISTIANA ALEXANDRA LEVITCHI
psihoterapeut-psiholog clinician specialist
P.S. TE ROG TRIMITE MAI DEPARTE, E PUTINUL PE CARE IL POTI FACE!
Va imbratisez cu dor fetele mele dragi!Alice mi-e dor de tine,mi-e tare dor!
Ce bine a spus una dintre fete ca ramai dezradacinat pe veci atunci cand pleci din tara ta, prins intre doua lumi. Stim asta si totusi plecam sperand, jurand ca nu ne vom uita inapoi, ca pe noi nu ne va prinde dorul de tara, de tot ce inseamna romania, prieteni, familie, locuri dragi, grai. Sotul meu spune mereu ca lui ii este dor pana si de vecina nesuferita care te intreba mereu cati ani si tipa la tine ca nu ai inchis bine usa la lift. Si ne intoarcem in Romania si in primele zile ne trece dorul. De ce? Pentru ca am uitat cum e sa trebuiasca sa stai la coada la politie sa iti schimbi pasaportul. sa fi trimis in 2 alte locuri sa platesti cele doua taxe, timbre fiscale etc. Nu mi-e dor sa tipe tanti de la chiosc la mine pentru ca baiatul meu nu poate decide destul de repede daca vrea placinta cu branza dulce sau sarata.
Toti ne-am intoarce, eu personal as veni maine, a nu azi. Dar la ce sa ma intorc???
Va imbratisez pe toate care ati plecat, si pe cele care ati ramas si va doresc sa aveti putere, sa ramaneti sau sa plecati dupa cum va este scris.
Mi-a facut bine sa vad ce ati scris voi. Va pup pe toate Dana
Felicitari pentru cei cinci ani si va doresc multi inainte. Sinteti singura revista din Romania care a fost minunata din prima zi si care se imbunatateste luna de luna fara compromisuri in ceea ce priveste calitatea.
Ati trecut prin atatea sa ajungeti la acesti cinci ani, meritati sa va bucurati de succesul lor.
Bravo Alice si echipa
Ella , multumesc pentru postare, pentru indemn…
crede-ma sunt resemnata ! AICI- in Romania – chiar nu mai este nimic de facut….
Mi-am pierdut de ceva timp si dorinta, si increderea, si speranta, si puterile sa mai pot face ceva….
Pe cativa dintre cei enuntati mai sus, ii stiu si eu, din cartile lor, din cercuri de cunostinte apropiate…
Pe Monica Ridzi o cunosc bine, de acum 13 ani, cand era abia iesita de pe bancile facultatii, si muncea pana la epuizare in firma parintilor ei, oameni extrem de seriosi , onesti si cinstiti…Ea , este astazi , o VICTIMA a naivitatii si increderii gratuite…. a ajuns intr-o breasla “defecta”, si cand s-a trezit , era mult prea tarziu. Nu stiu daca ea e cea mai “rea” dintre “relele” ce au trecut peste noi…
………………………
Sunt, azi, resemnata, si dornica sa fuuuuuggggg cat ma tin piciarele, fara a privi ,nici macar peste umar….
Nu mai astept nimic de la nimeni, si nu-mi mai doresc nimic de la o natiune saraca-n valori si-n credinte….
” Daca vrei sa ai ochi frumosi, cauta numai ceea ce este bun in ceilalti ; daca vrei sa ai buze frumoase, exprima-te cu drag ; si ca sa ai pacea interioara, ai incredere ca nu esti niciodata singur “.- Audrey Hepburn.
……..anul trecut povesteam tot aici cum am ratat plecarea din tara….
Acum, da, recunosc, e pentru prima data in viata cand ma gandesc cu adevarat ca nu prea mai merita sa ma irosesc muncind pe branci si cautand rosturi inalte intr-un viitor care nu se prea vede colorat…..
Din pacate, in ultima vreme nu am vorbit cu multa vreme dornica de a ramane in Romania.
Si, pe de-o parte, mi se pare de inteles.
Sunt convinsa ca oriunde va merge, un om bun ramane un om bun.
Asa ca, daca rosturile va sunt scrise in alte lumi, cautati-le, nu ezitati.
Romania nu-si va reveni prea curand.
Din pacate, asta este realitatea, si oricat de patrioti am fi trebuie sa alegem locul unde sa ne fie bine.
Sa nu uitam ca omul sfinteste locul si ca acolo unde ne va fi sufletul si linistea, acolo ne va fi si casa.
Va imbratisez, va doresc multi ani de Tango, fericire deplina, ORIUNDE VA VETI AFLA.
Ma inclin,
Ella, e doar un punct de vedere, la fel de subiectiv ca si toate cele care l-ar putea contrazice. As minti sa spun ca faptul ca sunt asezata in lista celor buni (si, credeti-ma, nu toti de acolo sunt chiar atat de fara cusur) ma orbeste intr-atat, incat sa nu vad ca doar un fir de praf asezat unde trebuie ar schimba complet echilibrul balantei si i-ar putea trece pe multi dintr-o tabara in alta. Inclusiv pe mine.
Monica… fapte, nu vorbe! Unde fugim de-acasa?:)
Eu una ma incapatanez sa visez frumos,sa am sperante si-mi iau cate un strop de fericire din lucrurile marunte,traite zilnic de care ar trebui sa invatam cu totii sa ne bucuram!Va imbratisez pe toate si nu renuntati la sperante,la vise ,nu renuntati sa fiti voi!Alice ,cuvintele tale mi-au adus un strop de fericire in cele mai grele momente,te port in suflet ,in ganduri in vise!
Alice, ma gandesc serios la Africa !!!! Si nu glumesc …exista niste oportunitati, acolo….
stii bine ca as pleca SI azi (nu maine!), insa , nu mai sunt singura, sa pot decide EU – doar pentru mine….am un barbat si un copil, greu de urnit…
imi lipseste doza de nebunie care sa ma faca sa plec fara sa-mi pese de nimic, dar s-ar putea s-o capat curand….
Buna ziua, doamnelor!
Baietii mei au plecat , pe rand, in tari diferite- unul terminase facultatea, celalalt era student. Primul avea loc de munca asigurat ,fratele lui a terminat facultatea si masteratul acolo.
Cel mare are familie , s-a intors, munceste mult, intr-o mare firma,in care are un loc important.Si-a facut casa. Singur. Fara pile, fara aranjamente. Nu-i este deloc usor. Dar seara se intoarce acasa. In mjlocul familiei.
Al doilea fiu al meu munceste intr-o mare institutie, intr-o metropola cosmopolita. Munceste si calatoreste mult. Am fost la el. Am vazut cum este . Il inteleg ca se stabileste acolo, departe de casa. Ca mama, imi este foarte greu, dar nu sunt egoista. Daca lui ii este bine, imi este si mie. Intr-un fel.
Cand eu eram tanara absolventa de facultate, nimeni nu spera intr-o posibila plecare; totusi, unii au facut-o , chiar si atunci, cu toate riscurile.
Ani intregi le-am vorbit elevilor mei despre patriotism- cu lacrimi in ochi si in glas, ‘ predam’- Tara. Poporul’, de Vlahuta, sau ” Pasa Hassan” sau’ Scrisoarea III’.
Astazi , eu profesoara, am mai multe intrebari decat elevii mei. Raspunsurile nu stiu cand le voi mai avea. Pentru ca nu stiu cui sa le adresez.
Este o vorba- ‘Tel matre, tel valet’.
Asa arata un motiv care nu te lasa sa pleci.
Si poate ca asa si trebuie sa fie!
La una dintre ultimele ore de Limba Latina, pe cand eram cls a 12-a, profesoara ne-a spus urmatorul citat, apartinand acestei limbi: “Patria mea este acolo unde-mi este bine”.
Daca binele nostru poate fi atins in alta parte, nu ne ramane decat sa pornim in cautarea lui, fara anumite regrete si ganduri care, odata ce decizia este una ferma, oricum nu-si au rostul. Inchei printr-un proverb romanesc, care exprima foarte bine nivelul la care se afla societatea romaneasca, dar mai ales cei care o compun:”Niciodata nu trebuie sa te bati cu un porc in groapa de namol; te murdaresti si, chiar daca invingi, n-ai nicio satisfactie pentru ca lui ii place”. Asadar, sa nu ne fie frica a porni in cautarea binelui; sa pasim cu o inima deschisa si plina de curaj pentru a gasi acel ceva care sa-i dea sufletului nostru pacea si linistea dupa care tanjeste.
O bijuterie de text, Alice, care m-a facut sa ma gandesc la scrierile tale, la framantarile tale, la sensibilitatea pe care am descoperit-o la tine de-a lungul timpului.
Aici, ca sa incepi saptamana cu bine http://pandoras.realitatea.net/erotism/celei-care-insala-9651.html
singura mea recomandare este ca Scyla sa nu fie exagerat de departe de Caribda
Ieri am revazut filmul “City of Angels”, unul dintre filmele mele preferate. De fiecare data cand il revad, tresar la cate o replica… La sfarsitul filmului, el a spus: ” stiu ca esti aici chiar daca nu te pot vedea…” Uneori, adeseori, simt aproape de mine prezenta cuiva, si, desi acea prezenta are nume si prenume, imi spun ades ca poate ma insel, ca poate e ingerul meu pazitor, sau poate ca e bunica mea, sau poate e doar nevoia mea de a crede in ingeri…
Alice, si melodia din final, I Grieve, a lui Peter Gabriel, e naucitoare… Inteleg atat de bine de ce iti place atat de mult Peter Gabriel… Mi-e dor de tine, Alice! Te imbratisez!
http://www.youtube.com/watch?v=K4d_ilHsFjc
Eu plec, vin, mi-e bine aici unde sunt, mi-e dor de acolo de unde sunt plecata. Mi-e dor de voi.
Pe cat de straina ma simt cateodata de tara mea, pe atat imi doresc sa o descopar mai mult. Imi dau seama ca tot ce am invatat in scoala generala si in liceu la istorie, despre tara noastra a fost vag si contradictoriu. Incerc acum sa o descopar cat pot din carti, reviste si almanahuri si mi se pare ca intru intr-o poveste mult mai frumoasa fata de tot ce am invatat in scoala.
Draga Cristina Bizu,imi este foarte dor de tine si mie
