Daca as fi trait in America
Posted by Alice Nastase Buciuta on May 8, 2010 in Confesiuni | 104 comments
Azi, cu doar o zi inaintea plecarii din America, nu ma pot abtine sa ma gandesc cum ar fi fost viata mea daca as fi trait in tara adevaratelor minuni. Merg pe marile bulevarde ale New York-ului si urmaresc cu invidie doamnele elegante care ies de la job, si le masor din cap pana-n picioare, sa vad daca au celulita (n-au), daca au parul frumos vopsit (il au), daca au poseta scumpa (da), daca le vine bine costumul de firma (le vine ca turnat). Dar, in afara de faptul ca le invidiez pentru cat de dichisite sunt, cat de bine imbracate, sunt absolut uluita cat de senine sunt la chip. Nu vad pe nimeni tarand dupa el disperarea pe care o simti plutind pretutindeni in tara noastra la ora cand oamenii ies de la slujbe. Si-mi amintesc de cate ori am plecat eu plangand de la birou, si nu doar pe vremea cand eram angajata la patroni nemilosi, ci si, foarte adesea, de cand am eu insami angajati, dar nu sunt in stare sa ii fac sa le pese, sa ii doara, sa se poarte ca si cum ar avea nu doar dreptul la salarii bune si bonusuri enorme, ci si dorinta nebuneasca de a face lucrurile sa mearga cu adevarat.
E drept ca locuim, de cateva zile, intr-o zona splendida, in care se invart, parca, cei mai norocosi dintre pamanteni. Dar eu aici n-am vazut pe nimeni mergand imbufnat pe strada. Pana si cersetorii iti zambesc inainte sa te intrebe daca nu-ti prisoseste ceva maruntis, si tot zambitori pleaca de langa tine, daca ii refuzi.
Da, de fapt, scriu cu obida pentru ca trebuie sa ma intorc acasa si sa iau totul de la capat. Sa ma intristez vazand cate gasesc nefacute, sa-mi fie greu sa cer ceea ce se cuvine sa primesc, sa imi fie mie rusine de rusinea celor fara de rusine, sa imi plesneasca capul de nervi si de griji. Nu, nu vreau sa vin acasa! Daca as fi trait in America, pentru doar a zecea parte din puterea mea de munca si de dragoste, pentru doar un sfert din realizarile mele as fi fost bogata, respectata, senina, plina de lumina.
Dar eu traiesc in tara noastra plina de pretexte. Eu sunt o romanca paguboasa invatata ca e mai bine sa iubesti decat sa randuiesti. Eu sunt eterna nemultumita, care isi trage seva scrisului din tristeti alimentate cu grija. Eu sunt cea care trage dupa sine o lume intreaga si, desi imi sangereaza umerii, ma mandresc prosteste ca fara mine multe vieti ar sta in loc. Eu sunt o biata femeie care, cu capul dat pe spate de dorul zgarie norilor, exersand zambetul adanc si zborul fara aripi, ameteste, si viseaza, si spera, intrebandu-se cum n-ar fi, daca nu s-ar povesti…
P.S. Am incercat sa atasez o fotografie, o marturie splendida a unei clipe de fericire oprite in loc de cel mai drag, cel mai bun, cel mai talentat artist al imaginii intalnit de mine vreodata: sotul meu, iubitul meu, Paul Buciuta, care poate face din cele mai obisnuite treceri ale noastre prin lume adevarate sarbatori ale luminii. Dar pentru ca nu am reusit (si pentru ca, in absenta mea din birou nu s-a gandit nimeni sa rezolve problema asta tehnica nesuferita), atasez un link, catre un zambet, catre o frantura de miracol.
daca_as_fi_trait_in_america-1270.html
Alice, doar un gand mititel :
; si sigur, te si va asteapta oameni/ suflete care te / va iubesc 
in tara de care tu vorbesti, in tara asta mare si facuta praf/pulbere ( si nu de stele), in tara asta in care se moare la propriu ,de foame si de lipsa de perspective, ei da, in tara asta, exista un acasa unde te asteapta oameni a caror existenta, tu chiar ai miscat-o din loc
Nu esti o imbufnata.
Asta am vazut si eu pe fetele oamenilor prin locurile pe unde am ajuns- un fel , nu neaparat stralucitor, de a privi, ci normal. Fara incruntare, fara acea tristete ajunsa ,la noi, organica.
Englezoicele , dupa serviciu, se duc cu colegii lor la un pahar de vorba. Si de bere sau de vin. In strada. Chicotesc, vorbesc tare, danseaza chiar. Apoi se duc acasa. M-am minunat , apoi m-am intrebat: pe cand ? Sau se va intampla vreodata si acasa la noi?
La serviciu trebuie sa muncesti.
La noi , de, trebuie sa recunoastem, nu se intampla chiar asa.
Chestie de educatie, de convingeri.
Intoarcere placuta!
Am invatat sa nu ma mai iau dupa fotografiile stralucitoare, sa nu mai cred in ele. Multe dintre ele sunt la fel de fade ca si fructele, legumele al caroro gust nu il mai regasim. Poate ca tocmai aceasta liniste, aceasta stralucire ar trebui sa fie atentionari ale butaforiei in care traiesc, este adevarat, foarte prospera. Cate nefericiri stau la temelia zgarie-norilor care pot sa uimeasca acum pe un trecator ocazional.
Nu poate sa ma convinga nimic. Nu sant foarte curios sa-i cunosc. As prefera sa merg intr-un loc cu oameni mult mai saraci, insa, incomparabil mai deschisi si mai curati.
Dar articolul este scris, ca de obicei, foarte frumos!
Alice,haide acasa
piticii tai(adica noi) te asteapta cu bratle deschise si cu zambete vizibil mai colorate.Caci intr-o tara cenusie,doar zambetele noastre stralucesc/lumineaza,si asta nu din cauza crizei ,ci poate din cauza ca suntem mai umani
Te/va asteptam tare !
Alice, ai dreptate sa-ti doresti sa ramai acolo si sunt sigura ca ati reusi, prin tenacitatea voastra se deveniti asemeni americanilor pe care i-ati intalnit. Un lucru este cert in SUA, oamenii chiar muncesc si ei chiar sunt platiti pentru munca lor. Spui de seninatatea din privire pe care nu o gasesti la noi. Cred ca si mai tare se va accentua discrepanta aceasta. As vrea sa incerc sa fiu mai patrioata sa spun cat de mult imi iubesc tara. Da, zau, ca nu-mi vine si adevarat spun ca daca ati avea posibilitatea sa va fie mai bine acolo, sa ramaneti. Insa stiu, asa cum stii si tu, cat dor ati lasat aici, in Romania, cum va asteapta copiii vostri si cum tot ceea ce ar trebui sa mearga, nu mai merge la fel fara voi. Clar, America, geneareaza acest conflict interior care pe multi a pus in aceleasi dileme existentiale.
.
Emily, iti multumesc pentru DVD si va multumesc, tie si Horianei, pentru efortul depus in aranjarea pozelor. Si tie, Simone, caci si tu ai pozat in nestire, alaturi de ele, la fericitele evenimente din 18 aprilie. Si pentru mine, Emily, a fost o bucurie intalnirea cu voi, fete frumoase si atat de sensibile la frumos, sub toate formele sale
Duminica binecuvantata, tuturor!
La ei oamenii se prefac ca- s fericiti,ca hainele, job-ul,bautura,operatiile estetice,etc tin loc de fericire, la noi oamenii se tot zbat ,tipa , pling, rid , zimbesc, dar sunt mai reali si nicaieri in lumea asta nu-i mai bine ca acasa…
Oare de ce in Romania oamenii nu pot fi la fel??? oare de ce?? si ei sunt Oameni ca si americanii si ar merita sa traiasca altfel, categoric??? Intr-adevar la ce se intampla acum in Ro , cu reduceri de pensii si salarii si scumpiri va fi o alta mare lovitura sub centura data romanilor, iar acum dupa atata rau care se adanceste si mai mult e clar ca oamenii nu vor deveni mai zambitori dimpotriva, vor aparea noi riduri si probabil ca randurile oamenilor care parasesc Ro va creste ingrozitor de mult.Pacat, nu asa ar trebui sa fie in Tara Romaneasca (cum imi place mie sa alint Ro) e o tara frumoasa , cu oameni frumosi dar cineva trebuie sa distruga totul. Eu una sincer nu pot nici cum sa inteleg de ce se intampla asa ceva si cum se poate . Dar cu toata sinceritatea , chiar daca sunt stabilita in alta tara de cativa ani va spun ca in timp ce citeam stirile din Ro , despre ce se va intampla in urmatoarea luna, mi-au curs lacrimile, eu tot speram ca intr-o zi sa ma pot intoarce acasa cu copilasii mei, sa traim acolo cu totii alaturi de bunicii nostrii si familiile noastre dragi, dar vad ca in loc sa se apropie ziua aceea o simt parca tot mai indepartata , parca-i la orizont si mi-e o ciuda de mor. As vrea asa de mult cand merg acasa sa vad fetele oamenilor nu neaparat cu gurile pana al urechi dar odihnite, fara stresul de zi cu zi care imbatraneste chipul si umbreste trasaturile chiar si ele frumoase ale oamenilor, nemaivorbind de atitudinea acra a multor indivizi care poate s-ar comporta altfel daca nu ar fi problemele mari cu care se confrunta.
Alice zbor lin inspre casa, unde sunteti asteptati si iubiti asa de mult si ma gandesc ca e bine ca ai ocazia sa vezi ca in alte parti se traieste altfel si daca intr-o zi in Romania nu se v-a mai putea face nimic (sper sa nu fie cazul…) stii ca undeva in lumea asta poti sa-ti gasesti un locusor al tau, al familiei tale frumoase.
Ma intreaba lumea, de cativa ani buni, de ce nu plec… daca tot am niste diplome cu care mi se deschid portile Europei, DE CE mai stau? Si cred ca, fara mult efort, as putea bate si la portile Canadei sau SUA.De cate ori mi-e greu, de cate ori imi vine sa ma urc in masina sau in tren si sa ma tot duc (am experimentat des aceasta traire in ultimul an), de cate ori ma sufoca nesimtirea si indolenta si nedreptatea,ajung sa ma intreb si eu acelasi lucru…DE CE? Si raspunsul, cel mai credibil, dincolo de sentimentalisme(parinti, prieteni,povestile lui Creanga), este ca NU imi doresc sa imi traiesc restul vietii intre doua lumi, doua culturi, nu vreau sa raman cu vise suspendate si trairi imposibil de exprimat, nu vreau sa fiu a nimanui, nu vreau sa ma reinventez, sa renasc.
Va asteptam acasa, Alice.
S-a “peticit” cat de cat drumul prin Popesti Leordeni, am trecut ieri pe acolo si m-am bucurat ca un copil mic, pentru ca, undeva, ceva mai departe, am gasit o bucatica de vis(are cativa metri patrati) Acum ma invart in jurul ei, ma duc in fiecare zi sa o vad, tremur de teama ca altcineva va veni si mi-o va fura.Si imaginandu-mi gradina mea de liliac, uit de farmecul NY si de zambetul altora- si imi zamesc mie.Si voua.
Ca de fiecare data ti-am inteles pana la sange fiecare cuvant si fiecare tristete.
Si eu m-am intrebat de milioane de ori de ce suntem blestemati sa nu ne pese in general, sa ne multumim cu putin, sa fim puturosi si rai, daca putem sa treaca ziua fara sa facem nimic…Cineva a zis, si din pacate, bine a zis, ca romanul nu vrea si el capra, ci vrea sa moara si capra vecinului. Nu stiu de unde ni se trage mentalitatea asta, din ce neguri nedeslusite ale istoriei. Tatal meu se supara cand ma aude vorbind asa, si imi spune ca nu suntem chiar toti puturosi…E adevarat ca nu chiar toti suntem asa, dar nu suntem suficient de multi incat sa ii determinam pe restul sa se schimbe.
Si eu am plecat plangand de la birou de multe ori, ori pt ca sefi nu tocmai potriviti se credeau atotstiutori si ma obligau sa fac lucruri care nu erau de facut, sau erau infricosati sa nu isi piarda locurile pe care unii dintre ei nu le meritau, si am mai plecat plangand si cand nu ajungeam la inima subordonatilor mei incat sa ii fac sa le pese macar un pic. La noi, oamenii asteapta sa vina banii inainte, si sa munceasca dupa, ori acest lucru nu e posibil; daca aveam nevoie sa ramana cineva cu mine peste program, mi se spunea – de sus – ca ei trebuie sa ajunga la familiile lor – si imi spunea asta un tanar de 23 de ani, care nu avea vreo greutate de sustinut in familie, ci numai o indaratnicie neexplicabila pt mintea mea.
Sunt uluita si acum cum in tara asta nu se misca nimic, si am incremenit in istorie, pe vremea razboaielor cand ni se parea normal sa le pierdem…si acum daca vreo echipa romaneasca joaca un meci cu alta tara, ne bucuram daca ne-au batut la un scor mic, avem mentalitatea, ca cine e echipa Romaniei sa invinga alta tara?!… am observat asta deseori la jucatori si la antrenorii lor.
Pe fata, nu stiu cum ni s-a intiparit tuturor o tristete care aduce mai mult a lehamite si deseori a rautate.
Stiu sigur ca s-ar putea sa ne schimbam – ma uit la angajatii de la Starbucks si Gloria Jeans, care au invatat sa fie politicosi, si sa zambeasca, si sa nu mai aiba pe fata blazare, plictiseala vesnica. Dar nu ne straduim, pt ca ne-am invatat asa. Ma doare sufletul sa constat ca nu voi mai apuca schimbarile astea, sau ca oricum pt mine va fi prea tarziu. Dupa ’89 altceva am sperat de la lumea asta.
Dar si eu, Alice – cea mai draga, te astept cu dor acasa, unde se intampla toate astea.
Si, da, Paul al tau face cele mai frumoase fotografii!
Alice, dragă, tare te înţeleg pentru că eu trei lucruri mi-am dorit în viaţă: să fiu studentă, să am un copil sănătos şi să ajung în America.
P.S. – cu ajutorul bunului Dumnezeu, sunt pe cale să-l înfăptuiesc şi pe al treilea
Alice… cata dreptate ai!!!! Nu stiu de ce romanii accepta lucrurile in aceasta directie. Nu stiu de ce ne plangem de rau, cand noi alegem raul inaintea binelui.
Vin de la un concurs – Olimpiada Nationala – unde am fost dezgustata si dezamagita profund. Cum e posibil ca la acest nivel sa castige lucrari care nu au nimic nou, original si sa fie declarate cele mai bune pentru ca juriul face parte din coordonatori? Cum e posibil ca sa castige lucrari unde exista greseli elementare si anume:
- o studenta povestea de cei 4 P ai mixul de marketing printre care COMUNICAREA. e inutil sa spun ca nu exista asa ceva si confunda COMUNICAREA CU PROMOVARE
- o studenta realizeaza o comparatie intre Metro si Real. E ca si cum ai compara varza cu capra. Metro e B2B, Real e B2C
- o lucrare declarata originala aducea in prim plan tehnici noi (aceste tehnici sunt predate in manualul de anul 2 in facultate). CARE E NOUTATEA?
Nu imi plang durerea pentru ca sunt ofticata sau din motive subiective. DIN CONTRA. Sunt o persoana care atunci cand stie ca are un lucru de calitate il sustine pana la sfarsit si crede in el. Regret ca am avut nevoie de confirmare din partea unei comisii pe care am crezut-o specializata si CORECT.
Regret ca indiferent de nivelul la care esti, exista PILE, RELATII, CORUPTIE. Regret ca nu pot schimba asta, deoarece oamenii se complac. Regret ca nu am plecat din tara cand am avut ocazia si mai ales regret ca sunt naiva…
Alice, e atat de mare diferenta, ca nici nu as putea compara cele 2 lumi.
Pur si simplu este o alta mentalitate, un alt nivel de trai.
Ti-am inteles perfect postul. L-am simtit pe pielea mea.
In tara mea nu mai am incredere….degeaba sunt cativa, care gandesc frumos si senin, realitatea majoritatii este alta….si e dureroasa. Nu mai sper la nimic bun, ma doare fiecare nedreptate, nesimtire, badaranie. Ma simt complet lipsita de stabilitate si e al naibii de greu sa mergi inainte fara incredere in viitor.
Cei care spun ca e totul fad si fara gust acolo (inclusiv oamenii) gresesc, judeca fara sa fii vazut, fara sa fii simtit. Dar e tipic romanesc, se trag concluzii fara baza, carcoteala e la putere
Alice, da, Paul face niste fotografii extraordinare!
Safe flight!
Zi placutata tuturor!
Ancutica Ingerica
iti raspund aici :
e greu cu certitudinile astea
eu zic ca atunci cand traiesti o astfel de iubire, simti
bineinteles, nu ne garanteaza nimeni ca va fi defintiv…
drag tie
Drept si adevarat Lotusica
si iar ajungem la zicala lui Horatiu “carpe diem”-caci “maine” nu ti-e asigurat ,decat sanatatea si aceea prin “asigurari de sanatate”
Soarele sa straluceasca pe petalele tale
Alice iti amintesti piesa???
pentru voi cu dedicatie
HAI ACASA!
http://www.youtube.com/watch?v=1oEc_h7M2VM
Je
am citit comentariul tau,mai sus postat si cam asta-i realitatea,si mai cred ca nu se va intampla nici o schmbare pozitiva,veci soare,daca nu incercam sa schimbam ceva incepand cu noi
.
Desigur,asta nu inseamna sa aplicam masca “smiley” presupunand ca asta va aduce o rezolvare, dar stiu sigur ca gandurile pozitive pot sa creeze un proiect a ceea ce dorim sa fie ;sa traim intr-o lume mai prospera,mai creativa,mai solidara . Totul porneste de la noi,din fiecare persoana in parte,de noi depinde cum va iesi acel proiect catre o viata smiley
Cu riscul ca ma voi repeta, sa stii, ca eu personal ,am ajuns la concluzia ca sufletul combate marketingul
Nu traiesc doar cu o iluzie,dar zi de zi imi aduc aportul la proiectul “o lume smiley”
De cand am inceput sa constientizez haosul care domneste in tara noastra, ma gandesc din ce in ce mai serios sa plec departe, sa studiez, sa ma fac om. In acelasi timp, un colt din mine tanjeste (fir-ar sa fie!) dupa starea aceea de liniste si de pace care ma domina atunci cand spun voios “acasa”. Asa ca ma consolez, pana la decizia finala, cu gandul ca mai am ceva timp si ca peste tot e greu, chiar daca ce se vede peste granite arata mai cald, mai frumos, mai stralucitor, in timp ce la noi, ca sa o duci bine si ca sa-ti fie cald trebuie sa apelezi la fel de fel strategii mai mult sau mai putin ortodoxe.
In asteptare, nu imi ramane decat sa fac ceea ce stiu mai bine: sa sper. Sa sper ca va fi mai bine si la noi, asa cum e si la altii sau sa sper ca voi lua decizia cea mai buna, ca sa nu imi para rau mai tarziu.
Dar tu, Alice, vino acasa! Vino sa ne mai povestesti, sa ne faci cafele aromate si sa ne inveti sa avem rabdare si sa visam si sa ne amintesti de ce nu e atat de rau aici; pentru ca aici esti tu, zeita noastra calda si iubitoare!
Acum mi-am vazut greselile de scriere…scuze!
Sper sa nu se supere pe mine limba romana….:(
Zbor placut, draga mea, te asteptam, cu dor si cu bucurie, acasa!
Iti marturisesc, Alice, in parte speriata de propriile mele tresariri, ca am citit insemnarile tale de zece ori si tot le-as mai citi, cu teama si extaz, in egala masura. Am emotii zvarcolite.
Tu stii ca eu am stat sapte ani in Canada – care, sub aspectele atinse de tine (si mai toate, de fapt) – e unul si acelasi lucru cu America. De fapt, Toronto e la numai o ora distanta de New York (in zbor). Si, de altfel, am si calatorit mult in America.
Am venit in Romania fiindca mi-era dor de lucruri care abia se pot exprima, ele tin de cele mai frumoase sfere abstracte ale vietii mele.
Dar nu e zi, iti spun cu mana pe inima, sa nu aud ceva legat de Canada sau America si sa nu-mi simt inima palpitand cu disperare, cu dor, cu spaima ca voi muri inainte sa mai ajung o data acolo. Si stiu ca voi ajunge, ma pot intoarce oricand, asta ma si tine in viata, ideea ca usile nu se inchid in urma mea.
Tu, dragostea mea, mi-ai tinut usile deschise si in Romania, in mare parte ma aflu aici datorita tie, m-ai adunat din risipiri majore, dramatice, decolorate de nopti albe.
Si mai stiu – de data asta prozaic de adevarat – ceea ce numai imigrantii inteleg cu adevarat (desi teoretic intuieste toata lumea): ca e o diferenta destul de solicitanta intre a fi turist si a fi rezident intr-o tara straina.
Tu stii cum calatoream noi prin lume, cu ani in urma, cum glumeam (pe jumatate doar) ca o sa ne legam cu catuse de gardul Ambasadei Romaniei la Stockholm, cum ne-am fi mutat la Varsovia, fiindca polonezii sunt frumosi si femeile elegante, cum am alergat de nebune, singure cuc, la Templul lui Poseidon din Grecia, visand sa ni se intample o minune si sa traim intr-o continua Grecie vie a sufletului nostru. Si ai fost si la mine in Toronto, la scurt timp dupa ce ajunsesem acolo – si din acest motiv n-am fost capabila sa-ti arat adevarata splendoare a orasului, eram eu insami buimaca si nelamurita, timida si necunoscatoare, saraca si dezorganizata. Si indragostita. Si prea la inceput.
Traind in Canada, am invatat (util, uneori trist, dar frumos, in cele din urma) ca a fi rezident iti schimba statutul, indatoririle, urgentele, grijile. Ca intri in randul platitorilor de facturi la Visa si Mastercard, la rate la casa si la masina (daca ti se aproba creditele), si, mai ales, in randul cautatorilor de joburi care sa te reprezinte, sa iti placa, sa merite talentul si studiile tale. Si mai inveti, naucitor, ca limba romana e doar un idiom exotic acolo, printre atatea altele (slava Domnului, insa, ca in America si Canada, romanii au un statut foarte bun, nu se confrunta nici pe departe cu atmosfera oribila din Europa, acolo eram mandra ca vin din Europa, nord-americanii au o stima clara pentru eleganta, arta, rafinamentul si romantismul est-european).
Dar in egala masura te simti mai sigur, mai protejat de sistemul social, de cel medical, esti scutit de birocratie, de spagi, de pile, de mutre la ghiseu sau absurditati de sistem. In America si Canada, bogatii nu sunt VIP-uri, ei au lumea lor, discreta, iar politicienii nu sunt circari, cel putin in Canada, trena Reginei aplaneaza orice urma de dezmat grotesc. Valorile au alt sistem de referinta. Si, mai presus de orice (aici e cazul tau, al vostru…), copiii au un viitor frumos, o sansa reala.
Nu stiu unde am sa traiesc. Dar cateodata am o (stranie, imorala, romantica) banuiala ca am sa mor in Canada.
Simona Catrina, cand ti s-a spus ultima oara ca esti minunata???
O zi buna!!!
Da Simona,esti minunata,confirm
)
Si eu plec in Italia pentru o luna,plec la Bologna la o prietena buna,imi place Bologna tare mult cred ca o fi deformatie profesionala,imi plac la nebunie orasele vechi,iar italieni stiu sa aiba grija de istoria lor…
sa te simti bine draga Alice,sa te implineasca drumul si sa vii cu multe imagini de acolo…
Drum bun!
Dragele mele,
V-am urmarit de ceva timp fara sa spun nimic. Dar astazi nu mai ma pot abtine. Imi oferiti foarte multa bucurie de cate ori va citesc. In afara de Alice, iubita noastra, imi plac si Je,porumbita(suntem tot pasarici:),lotusul,Moi,Simona Catrina,Horiana si asa mai departe. Va multumesc pentru tot ce imi oferiti de cate ori Alice mai publica ceva.
@Alice: am vazut pozele de la nunta si botez. Esti frumoasa ca spuma marii intr-o zi frumoasa de primavara tarzie. Esti luna noastra mai. Sper sa mai vii in Timisoara(da, si eu sunt timisoreanca si sper sa ne intalnim data viitoare cand vii aici asta daca nu te hotarasti sa ramai in America:).
Va iubesc pe toate ,
Turturica
Alice, Paul, Izuta, BINE ATI VENIT, acasa! Pupici multi si calzi din Timisoara!
)
Turturico! Imi pare bine ca ni te alaturi. Cu siguranta ne vom intalni la o noua vizita a lui Alice sau la o intalnire de-a noastra. Emily a si propus si eu subscriu, cu placere, acum cand vremea buna se face simtita tot mai mult ( printre picaturile de ploaie ).
Draga Alice,
Ma bucur foarte mult sa aud ca ai avut o calatorie frumoasa si excitanta in New York. Entuziasmul tau ma face sa zambesc amar pentru imi aminteste de cea care eram acum 10 ani cand am aterizat prima data, cu inima cat un purice, pe aeroportul din Boston.
Ma tem insa ca lucrurile nu sunt chiar asa de roze pe cat par atunci cand vii in America in postura de turist. Cand traiesti si muncesti aici cativa ani, ai sa observi ca si aici oamenii au multe stresuri, unele chiar mai mari decat iti poti inchipui, chiar daca nu li se vad pe chip. Ca paranteza, parerea mea este ca noi, romanii, venim dintr-o cultura in care emotiile se exprima cu usurinta si tumultul interior ni se reflecta pe chip. Ne iubim si ne dusmanim cu zgomot si cu cartile pe masa. Americanii (mai ales cei de pe Coasta de Est), sunt urmasii pelerinilor protestanti care au fugit de prigoana religioasa din Anglia, si au fost crescuti intr-o atmosfera austera, in care cel mai important lucru este “sa-ti tii firea” si sa nu-ti arati emotiile. Ei numesc asta diplomatie, eu o numesc uneori ipocrizie. Un coleg american, profesor de psihologie la universitatea la care lucrez, a observat foarte corect diferenta intre Est-Europeni si Americani in privinta stilului de munca: Voi, Est-europenii, a zis colegul meu, sunteti gata de confruntare la orice moment si nu pregetati sa va exprimati opniile, in timp ce noi, americanii (el fiind un Mid-Westerner tipic din Ohio) ne mulam unii dupa altii cu zambetul pe buze, dar nu avem nici o retinere sa ne injunghiem pe la spate, daca e nevoie.
Revenind la cea care eram acum 10 ani, cand am ajuns in Boston: pe vremea aceea, Romania era asa de tare in urma, incat America parea cu un secol inainte. Din pacate, desi Romania fara indoiala nu a facut mari pasi inainte, America a facut ea insasi multi pasi inapoi, mai ales in ultimii ani…. Traind in America, am descoperit cu amaraciune multe valori rasturnate sau complet lipsa, si nu ma refer la ceea ce sa vede la suprafatza. Cand se simt amenintati (de ex. sa ramana fara “job” sau fara putere de decizie) si americanii latra tare si musca surprinzator de adanc, sa stii, fiindca tot oameni sunt. Si ei isi arunca bolnavii saraci in strada daca n-au asigurare medicala ca sa plateasca spitalizarea, si ei au sobolani (vezi metroul din Manhattan), scoli cu geamuri sparte, profesori cu salarii de mizerie, politicieni corupti care se agatza de putere, tensiuni interrasiale, femei platite mai prost decat barbatii pentru aceeasi pozitie, etc. Si la ei exista multi, din ce in ce mai multi, care se intreaba cu groaza daca le ajunge salariul sa-si plateasca bill-urile si sa puna pe masa la copii de la o zi la alta.
Fara sa par cinica sau rupta de realitate, iti spun cu parere de rau ca, dupa multi ani de casatorie, nu am facut copii inca pentru ca nu stiu unde sa-i cresc ca sa le ofer o viata mai buna din toate punctele de vedere, nu doar material. Caldura familiei, statul pe genunchii bunicilor, sarbatorile, manastirile, ciobanii cu oi, au ramas acasa in RO si vin, din pacate, insotite de toate mizeriile pe care nu le mai insir aici ca sa nu ma enervez.
Ah, apropos, sa stii ca doamnele poarta taioare si sunt coafate si machiate numai in cateva locuri din America, mai ales in lumea business-ului. Daca mergi pe strada intr-un oras mai mic sau in suburbiile oraselor mari, unde traieste americanul de rand, ai sa vezi femei superstresate, fara ruj si pantofi cu toc, cu tenisi sau flip-flops, jeans si t-shirts, care se scoala la 5:30 dimineataza, alearga cu copiii la scoala, conduc ore in sir in trafic dus-intors de la servici, arunca “frozen dinner” in microwave si in week-end merg cu avant la shopping: grocery shopping…
Nu e bine nicaieri, din pacate.
Alice ce bucurie sa o ai pe Simona si ea pe sa te aiba pe tine!
Simona, acest coment l-as publica in TOTATE publicatiile de limba romana din Canada si l-as trimite tuturor celor care vor sau se gandesc sa emigreze aici.
draga moi,la intalnirea voasrtra pot sa vin si eu? ce tupeu pe mine…mi e dor de voi…
Alice,
Te asteptam….
Atat mai pot sa promit.
Porumbito, aici in Timi sunt oameni care abia asteapta sa te reintalneasca
Turturico, ar fi frumos sa ne cunoastem
ganduri bune tuturor
Fetelor ,va promit ca atunci cand voi putea voi veni si eu la una din intalnirile voastre,ce spuneti timisorencelor
primiti si o biata nemtzeanca in grupul vostru?:))
Nadia draga, sunt sigura ca vei fi primita cu bratele deschise
dar te rog, nu mai spune o “biata nemtzeanca” , bine ?
tu esti importanta si asta trebuie sa retii
Buna ziua fetelor
)
vad ca se da petrecere,pai ,tzop si eu ca imi place veselia
Nadia ne luam de manute si plecam graw,la timisoara cu noi
)
Nadia,”biata” sunt cauciucurile mele de la masina,mereu nimeresc o ele intr-o groapa
,daca incerc sa ocolesc groapa din stanga,atunci garantat fac papa cu groapa din dreapta,acum in cazul in care “mijloc” nu exista 
O zi cu soare in continuare suflete minunate
P.S.
Alice,uite ce mi s-a nazarit
)
…daca doresti ai putea sa sarbatoresti o zi ,Ziua minunatei lumi ,cu Alice si pretenii ei
Lotusica eu am scris “biata” razand in sinea mea dar am uitat de ghilimele
Ancutica ne luam de manute si zburam la Timisoara:)asa scapam de gropile din asfaltul romanesc.
Ieri , doua sute de km dus -intors la Campulung-Moldovenesc m-am zgatait de m-a durut capul pana azi,:))
Ancutica tzop-tzop, mi-ai adus zambet
deja mi te imaginam pe tine si pe Nadia, cu cate o pereche de kangoo jumps ( cica e ultimul racnet in marie de sport) tzopaind pana la Timisoara
oricum, eu va astept
Buna fetele. Voi puteti sa intrati in coffeechat.ro? as vrea sa citesc “Nori de cenusa” scris de Alice si nu pot intra, zice ca nu gaseste serverul. Oare ce se intampla? Multumesc si o zi buna in continuare.
Ioana, eu pot, aici in Timi merge
La mine tot nu merge, e drept ca eu sunt departe departe, peste marele Ocean dar pana acum 2 zile am reusit sa citesc tot, poate se v-a rezolva, sper. Pana atunci Lotusule frumos, daca nu e mare lucru pentru tine, te-as ruga mult sa copiezi “nori de cenusa” si sa-l postezi aici sa-l citesc si eu; daca se poate ,binenteles. Multumesc mult. Esti in Timisoara? Am petrecut cateva zile in frumosul oras acum mai bine de 10 ani si marturisesc ca nu le voi uita niciodata.E unul din orasele pe care le-as mai vizita cu multa placere, pe langa Brasov, Oradea si inca cateva.
ok Ioana, eu sunt in Timi
Nori de cenusa
Mai 11, 2010 de Alice Nastase Conversatii
4 Comentarii
noricenLumea e bulversata de norii de cenusa improscati de vulcanul al carui nume nu stie nimeni sa-l pronunte, iar aeroporturile mari au fost cotropite de un inceput de panica.
Am ajuns ieri in Romania, dupa o calatorie care a durat 24 de ore, de-a lungul carora am asistat la manifestari ale grabei, ale nervozitatii, ale disperarii, dintre cele mai diverse. Am vazut, in Anglia, oameni care plangeau afland ca trebuie ori sa plece in Franta cu trenul, ori sa mai astepte o zi, doua, stand pe-o canapea din aeroport. Am vazut, in America, turisti care nu puteau pleca fiindca aeronavele asteptate nu mai veneau, si care tarsaiau dupa ei de colo-colo cate un munte de bagaje pe care nu aveau unde sa le predea. Si mi-am vazut ochii infundati in orbite dupa un nesomn nesfarsit si infrigurat, atunci cand, in sfarsit, am ajuns acasa.
Suntem niste vietati predispuse la panica. Orice ne zgaltaie confortul ne aduce aminte ca ne pandesc de pretutindeni pericole de neimaginat. Dar e nevoie sa ne plesneasca peste ceafa cate o calamitate ca sa intelegem ca ar trebui sa fim mai buni si mai atenti unii cu altii, si toti cu natura care ne apara, ne hraneste si ne tine in viata. Si e musai sa se scuture peste noi cate un nor de cenusa ca sa ne amintim ca n-am mai plantat de cativa ani un pom, ca nu ne-am hotarat inca sa renuntam la fumat si la stupidul gratar din poienita, ca nu ne-am mai facut de mult timp sa iubim iarba, si muntii, si padurile. Si ca nu ne-am mai spus rugaciunea de mult…
842 afisari
Tag-uri: aeroport, calamitate, cenusa, fotografie de Paul Buciuta, panica, vulcan
Multumesc mult Lotus Frumos! Chiar m-am gandit la Alice , stiam ca vulcanul incepe iarasi sa faca ravagii si uite ca au fost prinsi intre zboruri anulate si amanate. Offf ce greu trebuie sa le fi fost, in special cu micuta Iza . Adevarul este unul omenirea asta isi bate joc la greu de natura si acum se pare ca natura incepe sa se razbune, nu neaparat ca o plata suprema ci pnetru ca nici ea nu mai rezista nebuniilor umane. Pacat ca suferinta e mare si daca noi am incerca sa protejam natura si ea ar fi buna cu noi dar nu noi “stapanii universului” putem sa facem ce vrem noi….toate se platesc pana la urma si din pacate pretul e uneori foarte mare!!
Bine ca ati ajuns cu bine, Alice si odihniti-va mult, pacat ca o excursie asa de frumoasa a avut un final obositor .
Ioana , cu placere
e frumos ce scrie Alice, frumos ca intotdeauna
din pacate, cred ca mana omului are un amestec mult mai mare in toate aceste calamitati; nu vreau sa par paranoica, dar in ultimul timp am asistat la atat de multe experimente; si ultimul pe care-l traiesc , nu doar eu, se numeste “supravietuirea sub nivelul de subzistenta”; sper sa fiu un cobai rezistent, nu de altceva dar macar sa apar acolo, in statisticile FMI
..
Alice, sper din suflet ca n-am facut vreo boacana, facand copy paste de dincolo, aici;
…
gand bun Ioana
Alice ti-am citit blogul de mai multe ori. Le-am citit si pe fete si- i dau dreptate Simonei. De cate ori am venit in Germania ca si studenta si turista am admirat si eu mersul lin al Mercedes-ului, ingrijirea cocheta a femeilor marilor orase, confortul trenului (Doamne nu se auzea deloc, parca zbura pe sine). Am admirat si admir bibliotecile – cred ca locul meu preferat in Düsseldorf. Am alergat si eu dupa joburi, pana acum cu recunoasterea ca profesoara am facut tot eluld e joburi pe la scoli particulare. Si priveam colegele mele germane care habar nu aveau cum sa predea verbul. (gramatica nu se prea face aici). Si mie in schimb mi se reprosa orice urma de accent la un e sau i pronuntat mai latin si nu germanic! Totul pare foarte stralucitor cand viziteti Hamburgul, Münchenu, Kölnul, Düsseldorful ….. dar cand intarzii o zi cu plata vreunei amende sau a luminii primesti direct atentionare cu tribunalul!! Si da, tariesc si eu intre doua lumi, intre doua culturi. Si mi-a fost si mie frica ca si lui Anemone sa nu mai apartin de nimeni, de nici un loc. Uneori sunt a nimanui dar de cele mai multe ori imi aduc aminte ca sunt a lui si a mea. Probabil am sa traiesc totdeauna intre aceste lumi. Mai demult vedeam ca o problema de rezolvat – identitatea mea, acum o iau cu putin umor. O ce bine ca s a descoperit simtul umorului:) Poate visez si eu la o intoarcere acasa. Poate voi avea si eu usi deschise si inima usoara. Dar poate nu…e o aventura…
Porumbito, sigur ca esti binevenita oricand cand ne intalnim, cum sa nu! Mi-a parut bine sa te cunosc personal si imi face placere sa comunicam si direct, mai ales cu o ceasca de cafea la o terasa, ca acu e vara
.
.
Anca Alexandra si Nadia draga, precis ne vom intalni cu toate odata, de dorul si dragul lui Alice si poate al nostru
Lotusule, chiar sa devii un cobai dintr-un lotus superb?…Nu cred. Eventual, un lotus cu petalele usor ofilite de seceta impusa de criza…era sa zic de nervi sau de ficat…e doar economica
). Probabil o vei depasi mai usor folosind o pereche de saritoare din alea, de am vazut si eu prin oras si ma uitam prostita 
).
ioi Moi, chiar m-ai facut sa rad
uite, testeaza ceva nou; sa-i zicem mostra; daca-ti place, mai gasesc; daca nu , ramanem la Cortazar
http://www.youtube.com/watch?v=X6Y4kpZ7xQk
in ritm indo-vizionar, fug sa-mi ud radacinile
; ar fi pacat sa ies din criza precum o salata ( nu a ursului) lasata prea mult in soare 
Moi,eu nu stiu Lotusica cat a ras,dar mie mi-ai alungat durerea de cap,am ras in hohote
Lotusica ,minunat asa,in ritm indo-vizionar …parca a mai alungat “norii de cenusa”
Lotusica? crezi ca daca imi infig cateva pene in par, prind ceva radar?(la raspunsuri,stii tu )
Lotusicaaa
: )…nu mai pot de ras
…
buna terapie este asta,ras in plans
cum Lotusica? hibi-gibi?
deja si vad imaginea:
;
noi, fetele lui Alice , tzopaind in jurul unui foc, invocand iubirea, ” duioasa iubire ”
raspunsurile vor veni; trebuie doar sa-ti acorzi timp
http://www.youtube.com/watch?v=xbNDmKFzzG8
totul este sa-ti deschizi aripile
drag
P.S.
) vom atrage mai repede energiile pozitive ? 
crezi ca daca ne infigem cate o pana si in…stii tu unde ( in onor …
phuii,ce intrbari grele azi Lotusica
) ),
dar stii ceva?–trebuie incercat,hi,hi…merg sa caut o pana…dar oare unde-i cocosul??
)
trebuie sa fie si cocosul prin zona
si biata gainusa cu dilema ei, urmarita fiind de cocos : daca stau spune ca sunt usuratica/ daca fug o sa spuna ca sunt proasta deci mai bine ma impiedic
…
intrebarile nu sunt grele; raspunsul e in tine
…
hibi-gibi = hocus-pocus
…
drag si zambet mare ca o felie de tort
Alice,ma gandesc la tine ,ma uit la pozele cu tine si mi-e dor sa te vad!Fete dragi,m-am simtit asa bine la intalnirea noastra si sper sa facem o obisnuinta din a ne intalni!Mi-ar placea sa va cunosc pe voi toate ,zeite dragi!
Alice te rog,te implor mai mult decat orice si in orice fel si chip sa-mi acorzi 5 minute(in afara de cele utilizate sa citesti commentul) si sa-mi oferi o adresa de mail un semn unde te pot contacta. multumesc anticipat!
Am revenit si eu. Duminica, la primirea vestii ca aeroportul din Barcelona e inchis, am fost chiar fericita. Mi-ar fi placut sa mai raman cateva zile, cu prietena mea draga, sa ne plimbam in nestire, sa urcam spre parcul meu preferat de distractii si apoi sa fugim spre mare, unde terasele si veselia celor din jur mi-au facut bine…Am vazut si revazut locuri splendide, am stat pana tarziu in noapte pe plaja, am promis sa revenim curand… A fost ca intr-un vis frumos!
Te imbratisez, Alice! Intind mana spre tine…
Seara frumoasa, fete dragi!
http://www.youtube.com/watch?v=0l0Hz4s3dik&feature=related
“….sotul meu, iubitul meu, Paul Buciuta, care poate face din cele mai obisnuitetreceri ale noastre prin lume adevarate sarbatori ale luminii …”
Eh ! vezi Alice pentru ceea ce ai sintetizat aici ,in acesta frantura de fraza te-ai simtit atat de bine in America .Ia gandeste-te cum ti s-ar fi parut NY ,alergand ( ipotetic vorbind) pe strazi intr-un anturaj de compatrioti turisti cu care nu ai fi avut nimic in comun decat setea de a vedea si a vizita?…Sau, in compania unei prietene pe care o strang pantofii tocmai in momentul cand vrei sa o faci sa alerge pentru a filma o imagine inedita, sau care ar vrea sa faca complet altceva decat ti-ai fi propus tu insati pentru ziua respectiva?…Ce nervi si cata dezamagire ti-ar fi adus o astfel de companie !
Pe cand tu ,ai fost exact cu cine trebuia .Cu cel care te completeaza , care te sprijina si impreuna cu care lumea se focalizazea in acelasi sens.
Ma alatur si eu parerilor care sustin faptul ca o tara este privita diferit ca si turist decat ca si rezident ori emigrant.
As mai adauga si o parere vis a vis de Hillary Clinton.
In cuplul lor ea a fost dintotdeauna barbatul. Cu un caracter ca al ei, nici nu ne-am fi
putut-o imagina plangandu-si in pumni ,tradarea.Ei s-au format de tineri impreuna .Au forta cuplului construit pe ambitii puternice,pe inteligenta , pe tenacitate, pe interese comune.Daca in viata lor a fost si iubire sau doar o cursa permanenta in atingerea unui scop bine definit ,poate nici chiar ei nu ar putea sa spuna.Reactia primei doamne de atunci trebuie privita ca rezultanta unei vieti de cuplul longevive ,efervescente,solide ,mature.
Superba fotografie! Captureaza tot frumosul din Manhattan si tot frumosul din tine laolalta!
Manhattanul e un colt de rai, America intreaga e o alta lume. Aici, eu am invatat sa zambesc.
Sper sa te intorci curand!
si eu, asemeni tie, Simona draga imi doresc sa “mor” departe de Romania…
important e sa-mi si propun asta, si sa-mi si randuiesc rosturile intr-acolo…nu, nu spre moarte, ci spre departe, cat mai departe de Romania…..
ma rog sa-mi iasa…..si sa va iasa si voua, si tuturor celor ce se simt ai nepamantului asta…
copiii nostri, merita o viata mai buna, merita o sansa reala spre mai bine…..
multumesc Lotusule,multumesc nasa Moi,abia astept sa va revad.dau un semn!
Lotusule draga, multumesc pentru muzica oferita, sper sa nu te superi daca te-as ruga, acu macar, sa ramanem la Cortazar. Multumesc pentru intelegere!
Despre intelegere, numai de bine…:)
Cristina Socaciu, bine ai revenit acasa! Cele mai bune ganduri, din partea mea si un mai bun
.
Buna dimineata tuturor ! Dintr-un orasel cu ploi nesfarsite va doresc o zi minunata !
Daca ai fi trait in America , Alice, tu nu ai mai fi fost asa cum esti : superba si adorata noastra scriitoare ! Te imbratisez !
Moi draga, ramanem la ce ti-e tie bine
; Cortazar desigur, alaturi de noi, pana la sfarsit 
Cristina S. , bine ai revenit
Cora, zambet
Multumesc Lotus! La fel si tie!
Buna dimineata tuturor
doresc sa impart cu voi acea “mana” invizibila de ajutor; de noi depinde daca acceptam acea mana ori pur si simplu ne impotrivim ei
;va doresc sa observati si voi acea mana de ajutor 
http://www.youtube.com/watch?v=qKcFPnS9r8Y
nimic nu e intamplator
Lotusica,Moi-Cortazar mangaie frumos
Alice,ma gandeam ca ,faptul ca nu traiesti in America o fi din cauza “mainii ocrotitoare”,sau poate ca esti chiar tu acea “mana” pentru noi
Va imbratisez fete dragi Alice,Simone,Lotus,Moi,Silvana,Doina,Porumbita,Anca Alexandra,etc si sper sa aveti o zi nesperat de frumoasa azi!Alice,bine ai revenit printre noi ,cei care te iubim din tot sufletul!
emily, ti-am simtit imbratisarea, frumoase ganduri imparti cu noi,multumesc
Ancutica, drag tie
tzop-tzop sunt harnica astazi, fac papa bun; fug sa-mi pun sortul ca altfel nu se poate
emily, zambet tie
Lotusica draga mea, drag si tie
“papa” este esenta,sortul doar un accesoriu, deja simt mirosul papicai si miroase placut
spor la “papica”
Emily, multumesc pentru urarea de zi buna. Asa sa fie. Lotus, mi-a placut ce-ai scris pe coffeechat, mereu invat de la tine
. Iti doresc sa-ti fie de bine la papa ce-ai facut 
.
Buna fetele. la mine iarasi nu merge coffeechat-ul….oooffffff si nu pot citi nimic de acolo; il vad , incerc sa intru si imi zice ca nu gaseste serverul….ce ciuda mi-e!!!!
Sper sa apara in curand Alice si poate ea e in masura sa i-a legatura cu baietii de la IT si sa remedieze problema.
Merge……..uraaaaaaaaaaaaaaaa. Multumesc mult. Acum citesc cu drag coffeechat-ul…ce bine e !!!
Pupici multi si ganduri bune de la mine!
Moi, iti dai seama ca ma simt magulita cand imi spui ca inveti de la mine
; ioi, ce furtuna e aici la noi;
; dar ai fost eleva cuminte, ti-ai facut tema 
Ancutica , nu e graba cu raspunsul
Ioana ma bucur ca poti citi si dincolo
Tot raul spre bine..fiindca uite, dintr-o neintelegere, am descoperit blogul tau si am aflat cine esti. Mesajul meu deplasat de azi dimineata a fost intr-adevar bazat pe o neintelegere. Nestiind ce era cu textul pe care tocmnai il pimisem, m-am suparat brusc ca cineva imprastie inca in Romania “visul american” cu care compara si dezarmeaza “realitatea romaneasca”. Inafara de asta, eram deja suparata pe Romania si pe (unii) romani, ca si tine. Motivul meu insa e ca din cauza situatii in care perpetueaza Romania, eu nu ma pot intoarce in ea; trebuie sa stau cu zimbetul pe buze si cu bani in buzunar departe sau alaturi de propriul meu suflet, care e ROMANESC. Sunt cetatean global si totusi nu simt ca mi-am castigat libertatea fiindca Romania imi atirna de piept ca o piatra de moara. In rest, Simona Catrina a spus tot ceea ce as fi vrut si nu am putut eu sa spun mai devreme.
S-a intamplat ca eu visam la Romania atunci cind mi-a fost trimis textul tau. M-ai trezit din visul meu invers.
Iti doresc numai bine. Si eu ma simt mult mai bine acum.
Lotusica,si la noi tuna urat ,dar,ploua frumos
http://www.youtube.com/watch?v=1pSyYhRYeIM&feature=related
Alice, vino in Canada! La Toronto vei gasi aceeasi viata pe care ai vazut-o in New York. Oameni care iti zambesc desi nu te cunosc, bunavointa, fete luminoase, umeri neimpovarati de griji.
http://fashionstylebeautyandmore.blogspot.com/2010/02/i-heart-toronto.html
Ancutica multu ptr ploaia ta
aici cerul imi sta deaspura capului cu nori negri
drag
Lotusica,daca e zambet inseamna ca accepti si norii negrii
,si dupa cum observ ii privesti cu soare 
drag
Ancutica, sunt revoltata; revoltata pana la lacrimi; si asta ptr ca m-am uitat la stiri; si da, mi-e rusine sa ma uit in ochii lor, a pensionarilor, stingheri in revolta lor, cerand dreptul de a imbatrani in siguranta;
cum era aia ?
a…” cine n-are batrani sa-si cumpere” … ? ?
..
nu vreau sa intristez pe nimeni; doar ca realitatea de sub nasul meu, imi bubuie strident in tampla; nu-mi place ce se intampla in tara mea acum…in tara noastra;
http://www.youtube.com/watch?v=_ym_-5XZhwE
…
Ingerica, m-am teleportat asa putin in Hunza; gandul ca poate intr-o zi, om trai si noi , si copiii, si parintii nostri normal, imi da putere sa-ti zambesc
si mai zambesc , cui mai are nevoie
Lotusica te imbratisez puternic
este foarte trist,este crima curata,dar cu tristetea nu rezolvam nimic.Si eu sunt revoltata,si ma doare si pe undeva imi vine sa spun(imi cer scuze fata de toata lumea) sa ne fie rusine,tuturor,ca permitem sa se intample asa ceva.Daca statul a considerat ca de pensionari nu mai este nevoie,ca vorba aia, sunt batrani si neputinciosi….si ii lasam sa moara…doar doar tineretul va pune tara pe picioare,da fix !…si noi stam asa cu mainile in san si accepta caci alta solutie nu suntem capabili sa gasim,nu stim sa fim solidari sa intrerupem orice activitate ,sa stam in strada cu ei impreuna…asta nu este o scuza ca noi suntem tineri,am putea fi oricare din noi,acei pensionari…mie mi-e sila …asa cum zici Lotusica Hunza,si rascoala interioara .
Ancutica Ingeras, imi permit sa o parafrazez pe Alice si sa spun ” daca as fi trait in Hunza”..sigur, lucrurile s-ar fi intamplat altfel
; si am vreo cinci ghivece cu lavanda( preventiv, in cazul in care ajung sa imatranesc, sa nu ma pape moliile 
);
doar ca traiesc in Romania;
si stiu ca sunt si voi fi revoltata;
si nu ma revolta neaparat scaderea de 25 sau 15 %, ci faptul ca aceasta lege se aplica pe venituri ce se intind chiar pana in extreme; am citit de o biata batranica ce are pensie de 1 (unu)Leu!! ; dar am citit si de un domn revoltat ca venitul lui de 9500 lei va scadea !;
ar fi multe de spus…
…
dar hai sa-ti zic ceva frumos : azi mi-am schimbat pamantul la flori; si semintele de floarea soarelui ce le-am plantat in ghiveci de ziua mea, stau sa dea flori
..
cred ca-n seara asta, realitatile lumii numite Romania, o sa-i dea de furca lui Mos Ene ; dar eu incerc
noapte buna tie , nopate buna tuturor
Lotusule frumos, marturisesc ca mi s-au umplut ochii de lacrimi cand am citit pe net ce rau e acum in Romania, in special pentru batranii pensionari care , unii dintre ei de-abia isi duc zilele, ori bugetarii care numai ei stiu cum isi impart banutii sa acopere facturile; eu inteleg ca e criza mare, nu contest dar nu asa trebuiesc dramuiti banii de la buget, nu lovesti in oamenii care muncesc si nici in oamenii care au muncit peste 30 ani pentru ca acum sa stea la pensie cat de cat linistiti……nu e corect , drept ,dimpotriva e strigator la cer. Sunt ferm convinsa ca mai sus alesii ar putea gasi alta solutie, pentru a ajuta Romania sa iasa din impasul economic …dar nu vor sunt atat de indiferenti de ceea ce li se intampla oamenilor de rand incat fac orice . Uite am vazut “Capitalismul-love story” un documentar facut de Michael Moore, cred ca si -i Ro s-a auzit de acest om care a mai facut inca 2 sau 3 filme parca, despre America si nu numai; aici , in ultimul lui film scoate in evidenta faptul ca in Capitalism omul este privit ca un mare nimic, adica nu conteaza ce si cine esti, daca muncesti si aduci bani la buget esti bun, daca nu , esti un mare o, esti scos din casa ta ca un caine , esti tratat ca fiind nimic….acum cu ce ce intampla in Ro as zice ca asta face Guvernul condus de Basescu, trateaza oamenii mai rau ca pe animalele bolnave………si NU-I CORECT…Imi pare rau din tot sufletul ; ma gandesc cu tristete la atitia oameni in Ro care probabil nu vor mai avea ce sa puna copilasilor pe masa si cum saracia ii explici copilasului care cu ochii in lacrimi te intreaba “mami mi-e foame, ce-mi dai sa mananci”???? o Doamne ce trist…..E greu sa mai si speri ca va fi bine….ca se vor gasi alte solutii…si eu care credem ca intr-o zi sa-mi aduc copilasii acasa, unde m-am nascut si am trait multi ani, unde copilaria si adolescenta au fost un vis frumos…
Lotus frumos…ganduri bune de la mine si sper sa intr-o zi sa fie mai bine…speranta moare ultima.
Salutari si urari de bine tuturor fetelor care scriu aici pe blogul lui Alice!!!
Lotusica Albastrica,ma alatur si eu tie cu un gand bun si cu speranta ca vom incepe o zi noua cu realizari placute
sa visam cel putin, un nou inceput,alatur piesa care-mi aduce linistea
noapte buna Romania
http://www.youtube.com/watch?v=DVjrJ1aTtDY&feature=related
Va sarut din tot sufletul. In fiecare zi imi iau avant sa scriu, dar nu-mi revin din oboseala drumului si din povara treburilor care m-au asteptat, vraf, pe birou. Va port pe toate in inima mea.
LaMer, imi pare bine ca ai revenit. Cu adevarat. Si iti doresc sa poti reveni si in tara, sa rupi barierele, sa vii macar pentru o imbratisare.
Victoria West, iti multumesc din suflet pentru gand, pentru sfat.
Nu cred ca vreau sau pot sa plec cu adevarat, asa cum nu vreau si nu pot sa fiu un manager sobru si eficient. Imi fac doar sange rau, cu toate, pentru toate. Dar nu stiu sa scriu decat in limba romana ceea ce vreau eu sa scriu, si ma tem ca nu m-as adapta. Drama este ca nici aici nu m-am adaptat inca.
E o tara trista, nemiloasa, nedreapta cu noi, cei care o iubim pana la inima cuvintelor ei.
Va imbratisez, inca o data. Noapte buna tuturor.
Noapte buna, Alice! Te tin de mana si azi…
Noapte buna, Alice!
.
Ancutica Ingeras, uite iti dau zambet, asa dis de dimineata
Ioana,da e strigator la cer; iti multumesc ptr gandul empatic
Alice, e bine tare aici, in casa ta, asa “departe de lumea dezlantuita” ; iti spun dimineata buna
…
si bine sa fie tuturor
Alice, esti la rascruce de ganduri acum asa cum am fii oricare din noi daca am fii ca tine.
Gandul ca tot ceea ce faci tu mai cu drag poti face cel mai bine in limba romana si gandul ca iti cresc copiii intr-o ” tara trista, nemiloasa, nedreapta cu noi, cei care o iubim pana la inima cuvintelor ei.”
Sa te calauzesca gandul cel bun iti doresc din toata inima!
Buna dimineata!
Cred ca ar fi vrut ceva sa trimita pe SMS, ca declaratiile de dragoste de obicei emotioneaza si nu fac bine la cord 
Un fapt simplu: cautam pe google “declaratie”, pentru declaratia de venit pe care trebuie s-o depun si se desfasoara o lista cu cautarile anterioare, adica sa-ti faca sugestii. M-a amuzat teribil prima cautare care aparea asa: “declaratii de dragoste scurte”. Nu stiu de ce m-a amuzat, poate trebuia sa ma intristeze… urmau: “declaratii de dragoste frumoase” si altele
Alice e bine aici in lumea minunata a ta,cuvintele tale mangaie frumos
zambet
Va imbratisez ,fetele mele,va imbratisez cu drag!Nu-mi gasesc liniste-n suflet.si-mi e un pic greu sa scriiu,dar va citesc cu drag,zi de zi!Alice,pentru tine,toate bucuriile lumii,suflet cald ce esti!
Alice, te inteleg cand spui ca nu poti sau nu vrei cu adevarat sa pleci. Dar daca te razgandesti vreodata, sa stii ca Toronto va fi o alegere buna. Si, cu siguranta ai putea sa inveti sa scrii in engleza ceea ce iti place sa scrii in romana.
Eu am inceput deja sa fac asta,
http://fashionstylebeautyandmore.blogspot.com/search/label/English
Este adevarat ca pentru mine deocamdata este un hobby si nu o profesie, dar cu timpul imi doresc sa devina o profesie.
Te admir foarte mult pentru ceea ce faci, si mai ales iti admir sinceritatea cu care scrii.
Cu multa admiratie,
Victoria West
Toronto, Canada.
…”fericirea vine din impliniri ale sufletului care nu se nasc aproape niciodata din bucuriile lui “a avea”, ci mult mai adesea din minunile lui “a fi”…”
Alice ,leg aceasta afirmatie a ta cu valoare de maxima, de o alta cugetare plina de amaraciune … ” ca ne-am nascut si traim intr-o tara trista , nemiloasa si nedreapta ” cu oamenii de valoare, inteligenti, culti , profunzi, sensibili,sentimentali ,calzi si generosi.
Romania si-a tradat valorile , si-a vandut comorile, si-a mintit tinerii , si-a inselat amarnic batranii .
Lacrima, cat de mare dreptate ai.. Romania, si-a inselat batranii; aceeasi Romanie care gaseste resurse sa plateasca pensionari de lux( intretinerea unui astfel de pensionar, costa cat a 25 ” din aia normali” ); Romania si-a mintit tinerii; dar, a gasit finante sa trimita odrasle cu sange politic, la adunat diplome pe la marile universitati ale lumii; Romania si-a vandut comorile…Rosia Montana e prima care imi vine in gand; cele nevandute, zac in paragina, cu indicatoare julite de trecerea timpului si decolorate de indiferenta; Romania si-a tradat valorile…pai coloana aia vertebrala atat de flexibila a unora, a facut ca intreaga scala de valori sa se intoarca cu susul in jos…
; mos Ene mi-as zis ca la noapte vei visa frumos 
si as vrea ca oamenii de care vorbeste Alice – acei culti/ calzi/ inteligenti sa se ridice si sa vorbeasca si de Romania profunda;
…
Emily, e bai la tine in sufletel ? iti dau asa imaginar, niste ciucalata
..
Ancutica Ingeras, ti-am lasat gand offline
…
o noapte linsitita tuturor
Lacrima, cuvintele tale, prin adevarul atat de amar pe care il exprima, genereaza multe lacrimi…:(
Emily, daca intri pe Facebook, ma gasesti acolo
. Asa vom putea comunica si mai si 
).
Da, MOI , am scris pe un fond de mare tristete.Nu voiam totusi ,sa indispun pe nimeni de aici.
Maine ,poate va fi mai bine!
O noapte linistita tuturor!
http://www.youtube.com/watch?v=vOB8a9uDBzg&feature=related
Ana Belen y Víctor Manuel – No sé por qué te quiero
Noapte buna, Alice! Te tin de mana…
Noapte bune, fete dragi!
Va sarut si va imbratisez cu drag pe toate.
Imi pare rau ca nu am ajuns la intalnirea de sambata, nu m-am prea simtit bine. Saptamana asta am fost foarte racita.
Alice, si pentru mine New Yorkul este un oras special. Acolo am o parte din familie, cei care au ramas, ca unii s-au dus cu sufletul spre inaltimi, iar cele 6 saptamani petrecute acolo in 2000 au insemnat enorm de mult pentru mine. Matusa mea de acolo, sora tatalui meu, care imi este ca o a doua mama, insista mult sa merg sa stau o luna la ei impreuna cu Anisia. Inca nu am luat o hotarare, vom vedea ce va fi pana la urma. O asteptam in primul rand pe ea aici in august. Dincolo de zbuciumul unui oras care nu doarme niciodata data, am gustat si din partile bune ale lumii americane, din cultura si frumusetea vietii de acolo.
Va doresc un weekend minunat si cat mai placut!
Alice, maine plec spre Bucuresti. Duminica voi fi la concert. Mi-ar placea mult de tot sa te pot intalni… Te imbratisez!
Azi am aflat ca Iris va canta in deschidere. Iris inseamna enorm pentru mine. Si stiu ca vor canta o melodie pentru mine…
IRIS – Vals
http://www.youtube.com/watch?v=jeBY2AKIKC8&feature=related
Buna Alice, sunt una dintre participantele la copilaria ta, una dintre jucatoarele din vechea mahala Sf. Vasile, de pe strada unde in noptile de vara evadam ca niste mici fantome, spre disperarea vecinilor care, saracii de ei, isi doreau binemeritata odihna dupa o zi de munca istovitoare, una dintre actritele din serbarile noastre la care foloseam inloc de cortina un cearsaf vechi. Sper ca iti aduci aminte de familia de peste drum…de fapt sunt sigura de asta pentru ca indiferent unde am pleca si cat timp ar trece pe langa noi copilaria cu bucuriile si micile ei necazuri ne urmareste si ne priveste cu un zambet cald si neprihanit si, in ciuda tuturor greutatilor din acele vremuri, eu cred ca copilaria noastra a avut un farmec cu totul si cu totul aparte. Iti citesc adesea eseurile si sunt impresionata de ceea ce scrii si de esenta care razbate din cuvintele tale. Nu ne-am vazut de mult dar ti-am urmarit, ca mai toti cunoscutii, cariera si viata personala cu mult interes, Ma bucur pentru tine, pentru fericirrea pe care o traiesti si cred ca daca nu treceai si prin momente mai putin bune nu puteai aprecia ceea ce ai acum la adevarata valoare. Sa=ti traiasca copilasii si sa fie fericiti, sa aibe mult noroc si sa fie bucurosi ca au langa ei doi oameni care se iubesc. In sfarsit…sa trec putin si la subiect…eu nu prea am calatorit desi mi-ar placea tare mult pentru ca mi se pare ca lumea este cel mai frumos lucru pe care ti-l poti”cumpara” daca iti permiti, dar cred ca “acasa” te cheama indiferent de ceea ce te asteapta acolo. Cred ca romanul are in esenta lui un pic de lasitate dar cred ca are si suflet ceva mai mult decat altii. Cred ca tara asta pradata si ravnita de-a lungul vremurilor de toti are si ea farmecul ei pe care, din pacate, edili nostri nu vor cu nici un chip sa-l valorifice. Asa ca…umbla prin lume cat poti…..priveste…..bucura-te de acest privilegiu…dar intotdeauna o sa ai in suflet o scama care o sa te atraga acolo de unde apartii de fapt. Te pup si iti urez numai bine.
Si eu iubesc Iris – tot asa, enorm.
Iar nu voi fi la concert, voi fi insa cu inima acolo, cu Iris, cu Alice, cu voi…
Luni am o zi foarte grea, nici nu stiu daca imi ajunge weekendul sa ma pregatesc pt ea.
Abia începusem să simt – Ana Blandiana
Abia începusem să simt
Că undeva-n rarul văzduh
Zăpada se va opri deodată,
Abia începusem să ştiu
Că nu mai poţi să te ascunzi
De ochii mei avizi să vadă,
Abia zăream cum se depune
O linie limpede pe creştet,
Tremurătoare-n păr şi moale
Pe genele-ţi clipite-abia,
Abia-ndrăzneam să cred că ai tăi sunt
Umerii desenaţi în aer
Cu fără de sfârşit zăpadă
Şi-a tale-aripile trădate
De nemaicontenita nea.
Aş fi putut să te ating,
Dar mi-era teamă să nu scutur
De pe făptura-ţi nevăzută
Conturul nesperat de clar,
Aş fi putut să te învăţ
Pe dinafară pentru clipa
Când, înteţindu-se ninsoarea,
Vei dispărea cu spaimă iar…
In tara suntem tristi, rai, ne enervam in trafic, cu copiii care urla din rasputeri in fata blocului, cu tinerii care stau in scara blocului la 2 noaptea in loc sa fie prin vreun bar sau de ce nu la unul dintre ei in casa, dar dragele mele, aici suntem acasa, aici nu ni se spune romanii sunt cei mai rai, mai rai decat albanezii, sau nu auzi romancele frumoase, slabe si tinere ce vin sa ne ia barbatii…..O spune un om ce a ratacit prin Europa vreo 6 ani, e bine dar simti ca nu e totul, iti doresti sa te fi nascut acolo pe undeva, nu sa o iei de la capat ca un emigrant, sa faci cine stie ce munci pe care la tine acasa nu. Da, e drept, te platesc bine, da, e adevarat lumea e senina, dar parca nu ajunge…..Si uite asa te intorci in tara, o iei de la capat, nu mai stii care e apartenenta ta, casa e acolo unde esti in acel moment si unde ai prietenii, lasi in orice coltisor o parte din sufletul tau si te obisnuiesti sa o iei mereu de la inceput……Acum am ajuns iar in punctul de a o lua de la capat…..Plecam iar le pribegit, macar noi cei ce am mai fost plecati stim la ce sa ne asteptam, macar noi suntem inca tineri la cei 33 de ani si putem sa plecam iar, asa cum la 22 de ani am decis ca e mai bine sa plec, acum la 33 suntem nevoitiiii. Ma gandesc cu groaza ce imi va oferi 44!Imi este dor de soferul de autobuz ce te asteapta pana urci,si cand ii multumesti iti spune ca nu ai de ce, este job-ul lui dar o sa-mi lipseasca cel din Bucuresti ce asteapta sa ajung in fata usii ca sa o inchida, imi va fi dor de gustul untului romanesc desi acum stiu ca nu e bun, am sa tanjesc dupa branza cu smantana, acum stiu ca vrem ceea ce nu putem avea! Vrem lume relaxata, vrem sa avem unde muncii, noi cei de 33 de ani ce nu am primit nimic pe gratis, vrem sa plecam la 6 de la servici ca sa putem citi o carte, merge la teatru, juca cu copii( sau macar sa avem timp sa ii facem), dar muncim si pana la 1 noaptea in Romania de astazi, si suntem norocosi daca mai avem unde. O sa facem asa, cei ce nu vor sa traiasca asa vor pleca, unii se vor intoarce, unii nu. De data aceasta sper ca eu nu, sper ca voi ramane acolo unde mersul pe strada e placere, unde femeile la volan cu masina frumoasa nu sunt catalogate curve, unde batranii sunt senini, unde lumea pare naiva de atata bunatate. Nu ma astept sa ma intelegeti, numai cine a fost plecat poate…… multumesc Alice
Draga Alice,
Am citit articolul tau in Phoenix Mission magazine mai intai, apoi l-am vazut si aici si ma bucur ca a starnit atatea reactii.
In linii mari ai dreptate in ceea ce scrii, sunt de acord cu tine!
Ia acest comentariu drept consolare daca vrei, sau ca pe un motiv ca sa te intorci in Romania (dealtfel singurul motiv care-mi trece prin cap).
Tu ai vazut America doar prin ochii unui turist. Daca ai fi ramas ilegal aici, te-ar fi putut costa ani intregi de cosmar. Nici aici nu este usor sa reusesti. Au si ei saracii lor. Sunt 70 milioane de americani fara asigurare medicala, iar cei care au asigurari se feresc sa le foloseasca pt. ca acei 20 – 30% co-plata sunt sume enrome. Nici aici nu este usor sa gasesti un job bun si bine platit. Un job bun se obtine cu “recomandare” si cu studii in America (foarte scumpe si ele!). Un business privat se incepe dupa ani buni de experienta americana s.a.m.d.
O chirie sau o rata la casa intr-un oras mare, este 50% dintr-un salariu bun. Deci… ce voiam sa-ti spun este ca pentru un roman, SUA e mai frumoasa daca e vazuta cu ochi de turist, decat cu ochi de emigrant…
Iti doresc succes in Romania si sa ai ocazia sa vizitezi cat mai des America. Ai vazut ca merita, ai ce vedea aici. Si totusi… ca si la noi, sunt multime de americani care nu au pasaport, sau care n-au iesit niciodata din statul lor pentru a vizita un stat vecin.
Gandeste-te la asta! Nu are de ce sa-ti para rau ca ai plecat ACASA….
SUA este o lume minunata, din multe puncte de vedere, dar nu este un loc perfect.
Salutari din Washington DC!