Daca as fi trait in America
Posted by Alice Nastase Buciuta on May 8, 2010 in Confesiuni | 104 comments
Azi, cu doar o zi inaintea plecarii din America, nu ma pot abtine sa ma gandesc cum ar fi fost viata mea daca as fi trait in tara adevaratelor minuni. Merg pe marile bulevarde ale New York-ului si urmaresc cu invidie doamnele elegante care ies de la job, si le masor din cap pana-n picioare, sa vad daca au celulita (n-au), daca au parul frumos vopsit (il au), daca au poseta scumpa (da), daca le vine bine costumul de firma (le vine ca turnat). Dar, in afara de faptul ca le invidiez pentru cat de dichisite sunt, cat de bine imbracate, sunt absolut uluita cat de senine sunt la chip. Nu vad pe nimeni tarand dupa el disperarea pe care o simti plutind pretutindeni in tara noastra la ora cand oamenii ies de la slujbe. Si-mi amintesc de cate ori am plecat eu plangand de la birou, si nu doar pe vremea cand eram angajata la patroni nemilosi, ci si, foarte adesea, de cand am eu insami angajati, dar nu sunt in stare sa ii fac sa le pese, sa ii doara, sa se poarte ca si cum ar avea nu doar dreptul la salarii bune si bonusuri enorme, ci si dorinta nebuneasca de a face lucrurile sa mearga cu adevarat.
E drept ca locuim, de cateva zile, intr-o zona splendida, in care se invart, parca, cei mai norocosi dintre pamanteni. Dar eu aici n-am vazut pe nimeni mergand imbufnat pe strada. Pana si cersetorii iti zambesc inainte sa te intrebe daca nu-ti prisoseste ceva maruntis, si tot zambitori pleaca de langa tine, daca ii refuzi.
Da, de fapt, scriu cu obida pentru ca trebuie sa ma intorc acasa si sa iau totul de la capat. Sa ma intristez vazand cate gasesc nefacute, sa-mi fie greu sa cer ceea ce se cuvine sa primesc, sa imi fie mie rusine de rusinea celor fara de rusine, sa imi plesneasca capul de nervi si de griji. Nu, nu vreau sa vin acasa! Daca as fi trait in America, pentru doar a zecea parte din puterea mea de munca si de dragoste, pentru doar un sfert din realizarile mele as fi fost bogata, respectata, senina, plina de lumina.
Dar eu traiesc in tara noastra plina de pretexte. Eu sunt o romanca paguboasa invatata ca e mai bine sa iubesti decat sa randuiesti. Eu sunt eterna nemultumita, care isi trage seva scrisului din tristeti alimentate cu grija. Eu sunt cea care trage dupa sine o lume intreaga si, desi imi sangereaza umerii, ma mandresc prosteste ca fara mine multe vieti ar sta in loc. Eu sunt o biata femeie care, cu capul dat pe spate de dorul zgarie norilor, exersand zambetul adanc si zborul fara aripi, ameteste, si viseaza, si spera, intrebandu-se cum n-ar fi, daca nu s-ar povesti…
P.S. Am incercat sa atasez o fotografie, o marturie splendida a unei clipe de fericire oprite in loc de cel mai drag, cel mai bun, cel mai talentat artist al imaginii intalnit de mine vreodata: sotul meu, iubitul meu, Paul Buciuta, care poate face din cele mai obisnuite treceri ale noastre prin lume adevarate sarbatori ale luminii. Dar pentru ca nu am reusit (si pentru ca, in absenta mea din birou nu s-a gandit nimeni sa rezolve problema asta tehnica nesuferita), atasez un link, catre un zambet, catre o frantura de miracol.
daca_as_fi_trait_in_america-1270.html
Si eu iubesc Iris – tot asa, enorm.
Iar nu voi fi la concert, voi fi insa cu inima acolo, cu Iris, cu Alice, cu voi…
Luni am o zi foarte grea, nici nu stiu daca imi ajunge weekendul sa ma pregatesc pt ea.
Abia începusem să simt – Ana Blandiana
Abia începusem să simt
Că undeva-n rarul văzduh
Zăpada se va opri deodată,
Abia începusem să ştiu
Că nu mai poţi să te ascunzi
De ochii mei avizi să vadă,
Abia zăream cum se depune
O linie limpede pe creştet,
Tremurătoare-n păr şi moale
Pe genele-ţi clipite-abia,
Abia-ndrăzneam să cred că ai tăi sunt
Umerii desenaţi în aer
Cu fără de sfârşit zăpadă
Şi-a tale-aripile trădate
De nemaicontenita nea.
Aş fi putut să te ating,
Dar mi-era teamă să nu scutur
De pe făptura-ţi nevăzută
Conturul nesperat de clar,
Aş fi putut să te învăţ
Pe dinafară pentru clipa
Când, înteţindu-se ninsoarea,
Vei dispărea cu spaimă iar…
In tara suntem tristi, rai, ne enervam in trafic, cu copiii care urla din rasputeri in fata blocului, cu tinerii care stau in scara blocului la 2 noaptea in loc sa fie prin vreun bar sau de ce nu la unul dintre ei in casa, dar dragele mele, aici suntem acasa, aici nu ni se spune romanii sunt cei mai rai, mai rai decat albanezii, sau nu auzi romancele frumoase, slabe si tinere ce vin sa ne ia barbatii…..O spune un om ce a ratacit prin Europa vreo 6 ani, e bine dar simti ca nu e totul, iti doresti sa te fi nascut acolo pe undeva, nu sa o iei de la capat ca un emigrant, sa faci cine stie ce munci pe care la tine acasa nu. Da, e drept, te platesc bine, da, e adevarat lumea e senina, dar parca nu ajunge…..Si uite asa te intorci in tara, o iei de la capat, nu mai stii care e apartenenta ta, casa e acolo unde esti in acel moment si unde ai prietenii, lasi in orice coltisor o parte din sufletul tau si te obisnuiesti sa o iei mereu de la inceput……Acum am ajuns iar in punctul de a o lua de la capat…..Plecam iar le pribegit, macar noi cei ce am mai fost plecati stim la ce sa ne asteptam, macar noi suntem inca tineri la cei 33 de ani si putem sa plecam iar, asa cum la 22 de ani am decis ca e mai bine sa plec, acum la 33 suntem nevoitiiii. Ma gandesc cu groaza ce imi va oferi 44!Imi este dor de soferul de autobuz ce te asteapta pana urci,si cand ii multumesti iti spune ca nu ai de ce, este job-ul lui dar o sa-mi lipseasca cel din Bucuresti ce asteapta sa ajung in fata usii ca sa o inchida, imi va fi dor de gustul untului romanesc desi acum stiu ca nu e bun, am sa tanjesc dupa branza cu smantana, acum stiu ca vrem ceea ce nu putem avea! Vrem lume relaxata, vrem sa avem unde muncii, noi cei de 33 de ani ce nu am primit nimic pe gratis, vrem sa plecam la 6 de la servici ca sa putem citi o carte, merge la teatru, juca cu copii( sau macar sa avem timp sa ii facem), dar muncim si pana la 1 noaptea in Romania de astazi, si suntem norocosi daca mai avem unde. O sa facem asa, cei ce nu vor sa traiasca asa vor pleca, unii se vor intoarce, unii nu. De data aceasta sper ca eu nu, sper ca voi ramane acolo unde mersul pe strada e placere, unde femeile la volan cu masina frumoasa nu sunt catalogate curve, unde batranii sunt senini, unde lumea pare naiva de atata bunatate. Nu ma astept sa ma intelegeti, numai cine a fost plecat poate…… multumesc Alice
Draga Alice,
Am citit articolul tau in Phoenix Mission magazine mai intai, apoi l-am vazut si aici si ma bucur ca a starnit atatea reactii.
In linii mari ai dreptate in ceea ce scrii, sunt de acord cu tine!
Ia acest comentariu drept consolare daca vrei, sau ca pe un motiv ca sa te intorci in Romania (dealtfel singurul motiv care-mi trece prin cap).
Tu ai vazut America doar prin ochii unui turist. Daca ai fi ramas ilegal aici, te-ar fi putut costa ani intregi de cosmar. Nici aici nu este usor sa reusesti. Au si ei saracii lor. Sunt 70 milioane de americani fara asigurare medicala, iar cei care au asigurari se feresc sa le foloseasca pt. ca acei 20 – 30% co-plata sunt sume enrome. Nici aici nu este usor sa gasesti un job bun si bine platit. Un job bun se obtine cu “recomandare” si cu studii in America (foarte scumpe si ele!). Un business privat se incepe dupa ani buni de experienta americana s.a.m.d.
O chirie sau o rata la casa intr-un oras mare, este 50% dintr-un salariu bun. Deci… ce voiam sa-ti spun este ca pentru un roman, SUA e mai frumoasa daca e vazuta cu ochi de turist, decat cu ochi de emigrant…
Iti doresc succes in Romania si sa ai ocazia sa vizitezi cat mai des America. Ai vazut ca merita, ai ce vedea aici. Si totusi… ca si la noi, sunt multime de americani care nu au pasaport, sau care n-au iesit niciodata din statul lor pentru a vizita un stat vecin.
Gandeste-te la asta! Nu are de ce sa-ti para rau ca ai plecat ACASA….
SUA este o lume minunata, din multe puncte de vedere, dar nu este un loc perfect.
Salutari din Washington DC!