Ce vor vedetele
De-a lungul si de-a curmezisul ultimilor ani in care o foarte mare parte din munca noastra la revista s-a desfasurat cu ajutorul vedetelor, am reusit sa ma dumiresc ce vor – din ce in ce mai mult si din ce in ce mai des – multe doamne si cativa dintre domnii care apar in fotografii si in interviuri.
Vor sa participe la sedinte foto care sa dureze cat mai putin cu putinta, dar de pe urma carora sa arate in imaginile publicate mai frumosi decat in toate realitatile. In acest scop, vedetele pretind sa le pozam in ziua si la ora aleasa de ele, repede si bine, iar apoi sa participe si ele la selectia fotografiilor, ca sa poata decide singure care sunt acelea in care sunt multumite de cum au iesit. Daca nu ne aratam dispusi sa actionam conform dorintelor lor, ne atrag atentia ca doresc sa lucreze numai cu celebrul fotograf Cutare, care le-a intrat deja in gratii prin faptul ca el retuseaza pozele inainte de-a la trimite oricui spre publicare sau vizionare. (Chiar daca le retuseaza prost si orice ochi cat de cat iscusit vede ca sunt racaite sub ochi sau prin partile mai dezavantajate de trecerea anilor).
Dupa ce fotografiile au fost selectate – si, de obicei, le aleg pe acelea in care arata exact la fel cum au aratat in toate pozele publicate vreodata, cu buzele intredeschise, cu privirea goala, cu mana sub barbie sau cu picioarele incolacite ca sa para mai subtiri- vin apoi pretentiile de retus. “As vrea sa retusezi aici, si aici, si aici”, arata cu degetutul nervos catre barbie, pleoape, cearcane, sani, urechi, dinti, celulite si alte detalii care n-au iesit in poza chiar asa cum si-ar fi dorit sa fie in realitate. In final, apar cerintele de finete: aici ai netezit prea mult, aici ai taiat prea putin, mai umfla putin in partea asta, albeste nitel aici…
Nici cu partea de interviu nu e tocmai usor cu tot mai multe dintre personalitati. “Daca faceti poze in timp ce vorbim, va rog sa ma pozati doar din unghiul acesta”, imi spune cate o actrita care, altfel, defileaza pe scene din toate pozitiile. “Dupa ce redactati interviul, as vrea sa-mi aratati forma finala, ca sa pot sa mai adaug sau sa scot cate ceva”, imi cer unii, convinsi ca au dreptate ca, desi au acceptat sa acorde un interviu, sa vrea apoi sa il retuseze ca si cum si l-ar fi facut singuri.
Sigur ca am intalnit si femei superbe si foarte celebre care nu au emis niciodata asemenea pretentii. Si oameni siguri pe ei care, o data ce au declarat ceva, nu-si mai iau cuvantul inapoi. Exista si cei care pricep ca e in primul rand dorinta mea ca materialul publicat sa iasa superb, sa fie special, unic, sa le puna in valoare calitatile si sa-i arate lumii in ceea ce au ei deosebit si valoros. Dar procentul celor care vor sa apara in reviste intr-un fel artificial si masluit, al acelora care, inainte de a incepe sedinta foto, precizeaza care sunt retusurile obligatorii, si, inainte de a da orice declaratie, cer dreptul de-a o retrage ulterior creste ingrijorator si, pe mine, una, ma intristeaza foarte tare. Si, ca sa fiu cinstita, imi limiteaza tot mai drastic posibilitatile de selectie a celor cu a caror aparitie sa ma pot mandri din tot sufletul.
Tags: declaratii, fotografii, interviuri, personalitati, retusuri, vedete
November 15th, 2009 at 3:15 pm
oh, da, suntem vedete doar cand suntem perfecti, asa ne-a invatat ea, societatea, sunt unii dintre noi ce se chinuie sa iasa perfecti, altii care au inteles ca tocmai din imperfect reusesc sa nasca perfectul zilelor lor de vedeta. dar pana atunci ceilalti, perfectii “imperfecti”, se joaca da…, cu nervii jurnalistilor. in acest fel ofera lectii pe gratis celor cu care se intersecteaza, sub masca pancardei “Sunt imperct, ajuta-ma sa fiu perfect!” zambesc trist si isi plang amarul lor de vedeta chiar sub ochii vostri, fotografii propriilor lor suflete..
frumoasa meserie ai, Alice si incitanta ..:)
November 15th, 2009 at 4:18 pm
Imi imaginam ca asa e cu “vedetele”, desi nu am luat in viata mea vreun interviu…Daca ar putea gandi normal, ar trebui sa stie, asa cum ai spus, ca in primul rand tu vrei si ai interesul intreg ca aparitia cu pricina sa fie reusita.
De cand cu duelul de gramatica si de exprimare, aici pe blog si dincolo la cafea, sunt un pic stresata de forma cuvintelor si de multimea virgulelor. Cred ca o vreme chiar din cauza asta m-am ferit sa mai zic ceva, ca mereu se gaseste cate o eva care sa intepe in vreun fel sau altul.
Revenind la vedete si interviuri, stiu ca acum iti e greu sa mai faci multe lucruri, dar poate te gandesti, pentru anul viitor, la un material cu cei 2 antrenori Lucescu. Caci si lumea sportului este fascinanta.
November 15th, 2009 at 5:30 pm
Acum ma intreb… nu cumva e si vina voastra? Din dorinta de a le avea pe coperta, sau cu un interviu in paginile revistei (mai ales daca revista se afla la primele aparitii!), nu cumva le-ati permis cam multe?
Prea multe reviste de (cam) acelasi gen si (cam) cu acelasi target a dus la o concurenta (oarecum) neloiala si, de aici, din curtarea vedetelor si din acceptarea compromisului de a alege ele pozele, pozitiile si propozitiile care sa apara in revista… Nu cumva de aici se trage “suprematia” vedetelor (multe dintre ele – de carton), in detrimentul valorii revistelor, publicatiilor care se voiau a fi oneste? Dar care, pe de alta parte, aveau nevoie de “vedete” care sa le “impinga” in fata, sa le faca sa “straluceasca” pe taraba?
Nu e numai vina “vedetelor” ca au ajuns sa pretinda ceea ce pretind azi! Daca fiecare revista ar fi stipulat clar in contractul cu respectiva vedeta fapul ca, avand in vedere ca revista respectiva II FACE PUBLICITATE GTRATUITA, revista isi asuma dreptul de a publica fotografiile si interviurile – cosmetizate DOAR asa cum POLITICA REDACTIONALA a revistei considera necesar, sunt convinsa ca nu s-ar fi ajuns la ceea ce se intampla azi!
Pe de-alta parte… stiu ca, procedand astfel, multe reviste ar fi sucombat dupa doar cateva numere…
Acum… reviste si “vedete” sunt prinse-n dans, intr-un cerc vicios. Sunt curioasa cine va fi primul care va calca in picioare linia cercului, pasind inapoi catre normalul de care ne-am indepartat periculos de mult!
November 15th, 2009 at 6:25 pm
Eu cred ca totul porneste de la diferenta celabritate- vedeta.
Nu sunt in masura sa conturez eu diferentele, dar sunt convinsa ca ele sunt evidente pentru noi toti, mai cu seama pentru cei din bransa.
November 15th, 2009 at 7:22 pm
Am revazut la tvr 1 Tache, Ianche si Cadar cu o distributie de exceptie: Radu Beligan, Marin Moraru si Gheorghe Dinica. Am vazut-o si life, a ramas in amintirea mea ca o oaza de lumina.
Daca cine stie ce pupeze fitoase si siliconate sunt vedete acesti trei oameni si altii ca ei ce sunt? Si de ce se face atat de gol si atat de frig cand pleaca dintre noi?
http://www.youtube.com/watch?v=PjpwfIBfMkM
November 15th, 2009 at 8:26 pm
Draga mea, nu stiu daca ele asta vor sa arate superficial, asa cum o si fac, bineinteles, insa cert este ca, involuntar, demonstreaza ca ele nu au cu ce se mandri. Le lipseste increderea in sine si, mai ales, isi dau seama ca imaginea de pe coperta nu reflecta nimic (pentru ca in adancul fiintei lor este un gol imens) din latura lor reala.
E trist, dar.. sinceritatea chiar este, oare, o boala tratata de societate?
November 15th, 2009 at 9:29 pm
Intamplator sunt vecina cu ceva “vedete” ale timpului nostru…..
Vedete actuale, nicidecum mari personalitati, de aceea am pus ghilimele cuvantului.
Ma intalnesc des cu Andra si mama ei (nedespartite) la Mega Image aproape de mine.
Andra este extrem de politicoasa, se opreste de vorba cu toti copilasii si-i mangaie. Maruta parcheaza de multe ori in coltul strazii mele, tot politicos si el….
Cativa tineri actori de prin telenovele i-am tot vazut pe aici, deci locuiesc pe aproape , ne intersectam de multe ori , mai ales seara cand ajung eu acasa….
Marcel Dragomir, marele compozitor locuieste peste strada de casa mea, cu doamna ma vad destul de des, plimba un caine superb, el nu prea iese, sunt tare draguti si modesti.
Dar cel despre care -mi inchipuiam una si mi s-a dovedit alta, este Horia Brenciu.
Si el sta la 2 pasi de mine, stiam asta, dar nu-l vazusem ….
Saptamana trecuta, la salonul pe care-l frecventez ,l-am gasit pe Brenciu.
Simpatic, modest, glumet, chiar mi-a placut.
Nu pot sa va spun de ce, dar credeam ca e un infatuat…..
Mea culpa….
E super haios, mi-a placut mult.
Uneori si ziarele sau revistele gresesc …..pt ca normal mi se pare ca publicatia respectiva sa puna conditii, nicidecum “vedeta ” zilei…..
Vorba cuiva de mai sus, dupa ce ca i se face publicitate gratuita, sa mai puna si conditii ????
Dar, eu nu ma pricep la asta, vorbesc si eu, asa, din mintea mea…..
Scuzele mele,
November 15th, 2009 at 9:34 pm
Drama este ca eu nu ma refer deloc la vedetele de carton, la pitipoance pe care nu le ia nimeni in seama. Acelea nu-si permit sa faca fite si sunt invatate sa apara neretusate, pentru ca, cel mai adesea, apar in revistele cu poze facute pe furis.
Recent, foarte recent, am avut o asemenea discutie cu o doamna considerata unanim si pe buna dreptate o mare actrita, un nume insemnat in teatrul si cinematografia romaneasca, o doamna mai in varsta, dar inca foarte frumoasa… N-am auzit pe nimeni spunand vreodata vreo vorba rea despre domnia- sa. Si, totusi, m-a intampinat cu un sir de pretentii care m-au naucit: nu stau pe scaunul acela, fiindca vreau sa ma pozati numai dinspre stanga, fiindca acela este “profilul meu bun”, nu va raspund, decat daca imi trimiteti interviul sa-l revizuiesc… I-am spus: da, dar cand jucati pe scena, va vedeti din toate unghiurile, iar la premiere fotografii va surprind din orice unghi. “Da, dar pentru portrete eu stiu cel mai bine cum arat”, mi-a spus.
Deci nu e valabila explicatia ca doar cele care sunt vedete, nu personalitati, emana asemenea declaratii… Sunt absolut convinsa ca, daca i-as spune numele, ati incadra-o fara ezitari in cea de-a doua categorie.
November 15th, 2009 at 10:52 pm
Draga Alice,
Acesta e modul in care vedetele ajung vedete. Trebuie sa aiba pretentii exceptionale si multe fite, ca sa li-se duca vorba. Sunt zicale celebre pe tema asta.
Oricum eu admir in revista ta buna selectie a vedetelor, desi observ ca e greu de ales cand nu ai de unde.
November 15th, 2009 at 11:06 pm
Ar fi trebuit sa imi dau seama la ce categorie de vedete de referi, Alice. Doar vorbim de Tango ! Citesc ceea ce ai scris si imi dau seama, o data in plus, ca in spatele interviurilor pe care le citesc cu atata drag se ascunde nu doar munca ci si o portie sanatoasa de nervi struniti si rabdare.
Ma inclin in fata ta si a lui Paul pentru tot ceea ce faceti. Din seara asta si mai adanc decat pana acum.
November 16th, 2009 at 8:42 am
e dificil sa lucrezi cu vedete! asta e clar! dar ce e mai dificil,cred eu,sa faci un interviu din care sa se inteleaga adevarata personalitate a vedetei…
pentru tine ,Alice,cred ca interviul de dupa seriile de pretentii este dificil. sa vorbesti deschis,cald,calm,cu respect ,cu cineva atat de …altfel…
sper sa nu gresesc cu afirmatiile mele…
Sa fii sanatoasa,Alice! Sa ai putere de munca!
o saptamana buna si frumoasa,tuturor!
November 16th, 2009 at 10:51 am
Alice, vedeta este doar un concept in biblioteconomie. Atat! In viata reala, ceea ce numeste un ziar de doi lei (nu ma refer la revista ta foarte frumoasa, care are ca tinta o anumita categorie de public, in special femeia) – vedeta, este doar un substantiv comun format din toate adunaturile care vor sa pozeze in toate pozitiile ca sa impresioneze.
Nu bagam aici actorii. Sunt mai cunoscuti, devin niste nume, dar ei nu sunt vedete. Sunt actori. Ma bucur ca nu traiesti printre ei ca sa vezi ce viata au. Priveste-i ca pe niste copii, cand te intalnesti cu ei pentru poze, interviuri si nu numai. O sa vezi ca vei lucra mai usor.
Iar in privinta interviului oricine are dreptul sa ti-l ceara sa modifice ceva, daca vrea, pentru ca este normal. Unii scriu bine, altii vorbesc foarte bine in public. Unii raspund monosilabic cand vei lua interviu, si nu spun nimic, astfel incat nu poti prezenta in revista, ca nu ai ce. Nu este bine nici pentru tine nici pentru actor/actrita.Ma refer la imaginea voastra in fata publicului revistei si a actorului sau actritei in fata lumii.Trebuie sa ai rabdare cu ei. In plus, repoerterii tai trebuie sa stie, daca au experienta necesara, sa scoata si altceva din viata lor, in functie de intrebarile puse. Sa fie un cadou pentru publicul revistei tale, care oricum, vrea sa stie despre viata lor. In toate epocile actorul a fost un model pentru societate, iar teatrul reflexul societatii.
Si un fotograf bun stie sa puna lumina, astfel incat sa iasa o poza buna. Actorii au tot felul de ciudatenii. Iti scriu din experienta mea, pentru ca din 2004 am tot facut pentru radio interviuri numai cu actori, regizori, scenografi si cam stiu cam cum vorbeste unul sau altul. Diferenta este mare intre presa scrisa si interviul pentru radio. La radio aveam nevoie de cinci minute,dar din cinci minute de interviu nu ai un text pentru un ziar sau revista. De exemplu, daca te duci la Maia Morgenstern, care raspunde politicos si frust, oricat de calm ai fi iti vine sa injuri. Dar, ea raspunde constiincios la toate intrebarile. Pana la urma iese un interviu pentru presa scrisa.
Stii ce spunea Stefan Iordache? (Fie iertat, acolo unde e!) Era foarte trist ca lumea il stia doar ca a cantat cu Sanda Ladosi, nu ca a jucat Raskolnicov, sau Richard al III -lea- roluri mari in teatru. Nu dadea interviuri. Nici Olga Tudorache nu da interviuri de 20 de ani. Coca Bloos da interviu daca te cunoaste. De ce? Pentru ca o ziarista i-a pus intrebari incomode candva si a deranjat-o. Am facut interviuri cu multi actori care sunt buni oratori, povestesc usor, exprima frumos multe situatii, descriu exceptional si iese lejer un interviu de cateva pagini pentru presa scrisa. Regizorul Tocilescu raspunde monosilabic, dar daca vrea da si interviuri cu care te poti mandri, si-ti raman in arhiva personala.
Uite, Florin Zamfirescu scrie minunat, si vorbeste foarte bine cand da interviu. A scos si o carte “Catifeaua rosie”, cand repeta rolul marchizului din spectacolul cu piesa “Marchizul de Sade”, de la Teatrul Odeon.Ma scoteam de fiecare data cand era o premiera in teatru unde juca, dar mai ales la studenti cand aveam gala. Interviurile lui erau pentru mine adevarate salvari, pentru ca vorbeste foarte bine, raspunde la toate intrebarile, si aveam si de unde taia, daca se impiedica in raspunsuri.
Sa facem diferenta intre vedeta si actor. Sa nu-l numim pe actor vedeta si sa-l bagam in categoria personulitati, da asa am scris, PERSONULITATI, ca sa apara in revista, ziarul, unde mai este si un scandal sexual. Unii se folosesc de nume, doar ca sa vanda hartia aia inginerica, pentru ca aceea categorie de public, unde sindromul de tzatza romanesca este accentuat.
Daca te-ai suparat ca actorii fac fitze, iarta-i! Bine ca nu esti in teatru sa vezi orgolii, despre cine va fi primul pe afis, pentru urmatorul spectacol, unde distributia este formata din actori in varsta, adica niste nume, si actori tineri in devenire nume. Ce ai fi facut?
Trebuie sa privesti cu multa mila totul, si uita-te la ei ca la copiii tai, pe care-i iubesti, si vei vedea ca prin atitudinea ta fata de ei, se va modifica totul, in sens benefic.
Actrita pe scena nu defileaza, cum ai scris tu. Acolo este perdonaj si face ce zice regizorul. Iesirile si intrarile in scena sunt importante.Nu ai avut ocazia sa vezi ca n-a fost gata costumul la croitor si nici pantoful si spectacolul a ajuns la scena, adica aproape de premiera si actrita a urcat in picioarele goale, apoi n-a mai primit pantof. De ce? Pentru ca miscarea o facuse fara pantof, iar cand pantoful a intervenit o stanjenea atat de tare incat nu mai era personajul respectiv, se vedea pe fata chinuiala ei. Sunt anumite sensibilitati care se formeaza in timp tot din vina meseriei.Toate reflexele sunt create pentru teatru. Actrita aia de care pomenesti acolo, ca a vrut lumina intr-un anume fel… toana o are tot de la teatru. Pentru ca lumina creeaza stari. Duci o actrita pe scena si pune regizorul tehnic lumina intr-un anume fel si acolo ai o stare, chiar daca nu rosteste textul.Actrita se vroia intr-o anume stare si v-a spus voua ca asa e bine. Voi ati inteles-o gresit.
Presa primeste inainte sau la premiera fotografii cu toata distributia din timpul spectacolului, pe Cd-uri.Daca intri intr-o sala de teatru auzi un avertisment, inainte de inceperea spectaolului. Publicul aude ca nu are voie sa filmeze, sa fotografieze in timpul spectacolului.
In fiecare teatru exista secretariat literar, PR, si au poze cu ei. Inainte de a avea loc premiera au sedinta foto. Din acele poze se folosesc in caietul program, dar si pentru CD-ul pentru presa.Va scutesc de calvarul de a face voi poze. Sunt fotografii facute de un profesionist.
Bine ca nu ai avut de-a face cu machiajul inainte de a face poze, ca actritele stiu tot, despre cum te machezi sa iesi la rampa, adica ingrosat, si pentru poze conteaza si machiajul. Cred ca scriai un articol mult mai incisiv, si la final aveai parul alb in cap.
Iti doresc multa rabdare cand lucrezi cu actorii, pentru ca nu ai de ales. Si nu merita sa te superi ca viata este frumoasa si trebuie sa alegi ce este bun, iar publicul tau vrea sa stie despre ei.Am motivele mele sa apar actorii, desi am vazut si trait multe printre ei, crede-ma ca fara ei lumea ar fi mult mai trista.Te rog, sa-mi ierti interventia. Nu am vrut sa te contrazic ca sa te supar, ci doar sa prezint un alt punct de vedere.Cu drag, Monica
November 16th, 2009 at 10:54 am
Bine ca nu au cererile vedetelor din L.A., atunci ce ai fi facut? Sa aiba nu stiu ce tip de lumini, bufet nu stiu de care, mobilier nu stiu ce culoare. Mie mi se pare normal ca o doamna a teatrului, chiar daca e frumoasa la o varsta mai inaintata, sa aiba unele pretentii. Bine ca nu au PR, ca altfel veneau cu interviul gata scris.
November 16th, 2009 at 10:58 am
Crectez: actrita pe scena este personaj, iar eu am facut o inversiune de litere. Si undeva am scris repoerterii, adica trebuia reporterii. Scuze, va rog. Multumesc.
November 16th, 2009 at 10:59 am
Alexandra, nimeni nu vine de la teatru cu interviul scris, pentru presa, in numele actorului. PR se ocupa in teatru cu altceva.
November 16th, 2009 at 11:53 am
……sau poate ca unii dintre ei s-au confruntat deseori cu neprofesionalismul reporterilor, lumini venite din unghiuri aiurea sau topismul intrebarilor indiscrete si timpe.
……si poate e normal ca fiecare sa vrea sa arate cit mai bine pe niste coperti sau poze din articole……
……de ce ne-ar place sa vedem riduri sau cosuri sau mustati neepilate pe fetele celor pe care-i iubim?
……in revistele romanesti reporterii nu mai stiu cum sa decojeze viata, fata, casa, , vedetelor……iar publicul ar vrea si mai adinc, si mai adinc…..sa vada tot, sa nu scape nimic…….
November 16th, 2009 at 1:13 pm
draga Alice, am revenit dupa o perioada in care mi-am mai asezat gandurile…as vrea daca se poate sa-ti scriu personal (nu pe blog) ce traiesc eu si de ce eram atat de distrusa…multumesc
November 16th, 2009 at 1:25 pm
Nu mi-ar placea sa vad mustatile neepilate, recunosc..Dar ridurile? Ce au ridurie, mai ales, pe fetele celor pe care ii iubim? Ar face sa ii iubim mai putin? Sau mai altfel???
Prefer ridurile in locul artificialului.
November 16th, 2009 at 1:48 pm
Sint curios…cu Pellea cum a fost?
November 16th, 2009 at 2:59 pm
Buna ziua,dragele mele!Eu,citind toate comentariile de pana acum,nu mai pot adauga nimic la acest articol,decat sa repet cate ceva şi anume,ca trebuie sa ai mai multa rabdare,Alice.Eşti conştienta ca viata nu este dreapta şi pentru reuşita este necesar compromisul,deci,numai de tine depinde sa ıti stapaneşti sentimentele.
Draga Je,trebuie sa fim conştiente ca nu toate suntem profesioniste ın scris,de aceea,sunt sigura ca micile greşeli de ortografie se pot trece cu vederea.
Astazi ma simt mai bine,va multumesc tuturor pentru gandurile bune!
Va sarut şi va ımbratişez!
November 16th, 2009 at 4:56 pm
Carnaval – Adrian Păunescu
Cea mai mare surpriză
cel mai mare şoc,
nebunia serii,
punctul culminant
al balului nostru mascat
în care
nimeni
n-a mai cunoscut pe nimeni
a fost acela în care
cineva
a avut ideea genială
să apărem cu toţii
cu feţele noastre reale.
A trebuit să ne mascăm
din nou
ca să ne mai putem
recunoaşte
şi să ne dăm
bună ziua.
November 16th, 2009 at 8:02 pm
Cristina Socaciu,ai ales nişte versuri pefecte!Cum de multe ori am spus,fiecare dintre noi poarta o masca şi,iata,aici,fiecare dintre noi ışi da masca jos lasandu-i pe ceilalti sa vada ce se afla ın spatele maştii,sa vada ceea ce altii nu vad,nu au vazut şi,poate,nu vor vedea!
November 16th, 2009 at 8:40 pm
cristina socaciu, ca dar pentru sufletul tau frumos as vrea sa iti spun, tie si nu numai tie, ca sambata pe seara m-am vazut cu un pui de sanziana pe nume soso. cum ii spunea alina: fata frumoasa cu parul scurt si ochii de caprioara. nu, nu a fost intalnire la brasov cu toata trupa ci o intalnire in patru, dintre care pe doi ii stiti ca fiind pisica si sotul ei, o intalnire cu mult ras, incredibil de draga, de speciala, de frumoasa.
alice, stiu ca tu te-ai mai vazut cu soso. si te intreb: nu-i asa ca este frumoasa? ca este un suflet special…
astept cu emotie, astept cu drag, astept cu bucurie ziua cand o sa ma vad si cu alte suflete dragi pe care vreau sa le intalnesc: cristina socaciu, rosanne, corina ingman, raluca (stiu ca ai intalnit-o), carmen sofianu, alicia, anemone, ramona. dar si revederi cu drag imi doresc, cu tine, alice, cu tine mai ales si mai cu seama; cu simonaioana, cu angi, cu cristina bizu pe care nu am mai revazut-o din septembrie, cu adi despre care nu mai stiu nimic.
seara buna sa aveti… eu sunt pe-aici, inainte sa plec iarasi pe drumuri dragi.
November 16th, 2009 at 10:55 pm
Pisica, draga mea, sora mea… ma bucur pentru intalnirea ta cu Soso. Am vazut-o doar in poza dar stiu ca e frumoasa.
Visez la ziua revederii noastre, mi-o doresc tihnita, cu o cafea alaturi, cu sufletele noastre rezonand. Te felicit pentru primii pasi de Tango. Mi-a placut tare mult ce ati scris. Si subiectul si abordarea. Iar documentarea care a stat in spatele acelor pagini e treaba migaloasa. L-am citit prima data in graba, mancand cuvintele, curioasa se ce-mi va aduce fraza urmatoare. Dar apoi l-am recitit in tihna si simteam cum vin catre mine miresmele imbatatoare de mosc, roze, ambra…
Sa ai drumuri bune si zile senine.
November 16th, 2009 at 11:59 pm
Pisica draga si scumpa, Soso e delicata si desteapta, plina de farmec si de emotie, e un om minunat, care merita toata dragostea lumii.
Simona Ioana, articolul fetelor despre parfumuri este o dantelarie de metafore si miresme. Iar eu astazi m-am vazut cu Raluca Delia, si am regasit-o mai frumoasa decat in toate cuvintele ei, mai timida, cu glas fragil, dar cu suflet puternic. Nu-mi vine sa cred ca oameni mi-a fost dat sa intalnesc aici, ce suflete, ce destine, ce fapturi minunate. E o mare onoare pentru mine sa va am in preajma si tanjesc dupa toate intalnirile noastre viitoare.
November 17th, 2009 at 12:47 pm
Servus, fete frumoase!
Vin şi eu în căsuţa voastră, la căldură… Eh, vara avem alte preocupări, toamna şi iarna ce ne mai adunăm lângă poveşti şi lângă suflete!… Alice dragă, îţi înţeleg neplăcutele uimiri în faţa vedetuţelor cu ifose, pentru că şi eu am lucrat în presă vreo 15 ani, după 1990, şi am întâlnit câteva asemenea specimene. Dar nu mi le mai prea amintesc acum, aşa cum, cu drag, îmi amintesc de personalităţile adevărate, de gesturile lor princiare în faţa neîndemânărilor mele de reporter la început de drum. Când bateriile din reportofon erau goale şi nici prin cap nu mi-a trecut să le verific, iar după o discuţie extrem de caldă cu Mirabela Dauer, de exemplu, nu am rămas cu nimic, dar domnia-sa a acceptat s-o luăm, a doua zi, de la început. Şi i-aş alătura listei pe Nicu Alifantis, Ştefan Hruşcă, pe Ileana Iliescu şi pe mulţi, mulţi alţii… Mi-au rămas, ca o rană deschisă, însă, ameninţările unei “doamne” a folclorului românesc, cu apucături de mahalagioaică. Deranjată, chipurile, de afirmaţiile făcute de una dintre interlocutoarele mele, mi-a telefonat şi m-a înjurat ca la uşa cortului, ameninţându-mă că va avea grijă să nu mai lucrez la săptămânalul în care apăruse interviul. Din păcate, s-a ţinut de cuvânt şi n-am reuşit să înţeleg nici acum, la mai bine de 12 ani de atunci, de ce directoarea publicaţiei, deşi mă cunoştea de mult şi foarte bine, a preferat să coboare urechea la veninul “doamnei”, refuzându-mi orioce colaborare ulterioară, fără nici măcar o explicaţie. Şi nu e vorba despre vreo publicaţie tabloidă, ci de săptămânalul “Formula AS”…
Cât despre interlocutori cu poveşti frumoase, personalităţi recunoscute şi lipsite de fiţe, Alice, ţi-aş recomanda câteva: Paul Grigoriu, Anca Florea, Rodica Madoşa, Doina Jalea – personalităţi ale Radioului românesc, persoane decente şi foarte bogate sufleteşte…
November 17th, 2009 at 1:47 pm
ma lasati fara cuvinte si de fiecare data cu lacrimi in ochi de cate ori va citesc blogul…nu exista zi in care sa nu/mi pun de aici status la messenger, si sa ma intrebe mai toti ce/i cu mine, ce stari imi provoaca asemenea idei?nu cred ca exista ceva mai nou care sa/mi ridice tensiune in asa hal…decat simpla citire a ideilor dumneavostra…sunteti ….no comment!
November 17th, 2009 at 1:50 pm
si MULTUMESC!!!
November 17th, 2009 at 2:48 pm
Zeite dragi,o noua zi,un nou ınceput!
Alice,draga mea,şi eu ma bucur enorm ca am fost acceptata ın “comunitatea” voastra şi ca aici am ıntalnit persoane minunate.Tuturor va doresc sanatate,fericire şi sa fiti ınconjurate de iubire.Copiii noştri(ai celor care ıi au şi ai celor care ıi vor avea) sa ne fie aproape,cand vom avea nevoie,aşa cum şi noi le suntem lor,sa nu existe suferinta şi durere ın inimile noastre ci numai sentimente pozitive,inspirate de elemente pozitive ale vietii.
Deşi are tot ce ışi doreşte(cred eu),Alice ne ımpartaşeşte din experienta ei,fiind aproape de sufletele noastre,cand ar fi putut foarte bine sa ışi vada de viata ei,sa vorbeasca numai cu prietenii sai şi sa nu o intereseze opiniile celor din jur.Insa,ea este aici,zilnic,cu noi,ne ımpartaşeşte sentimentele şi experimentele sale,ne propune subiecte interesante şi ne ajuta sa ne apropiem sufletele.
Multumesc,Alice,ca mi-ai dat ocazia de a te cunoaşte,de a cunoaşte alte persoane,despre care,pana de curand,nici nu ştiam…!Blogurile tale sunt ıncantatoare,atractive şi sensibile…felicitari!
Sper ca nu te-ai suparat pe mine pentru postarea acelui subiect(de la cafea) dar,cred eu,un sondaj de opinie ar fi bun,mai ales ca toate credem ca suferim pana la extreme,cand,de fapt,exista oameni mult mai suferinzi decat noi!Daca am putea ajuta ın vreun fel acele familii…dar cine suntem noi ın fata lui Dumnezeu?İar familiile respective sunt,din pacate,nenumarate!
Pentru ca şi fetele de aici sa ştie despre ce vorbesc,spune-le tu,nu vreau sa fac o alta greşeala.Imi cer scuze,ınca o data,daca am greşit postand acel subiect.
Imbratişari sincere tuturor!
November 17th, 2009 at 6:29 pm
alice si simonaioana sunteti prea bune cu mine. asa cum prea buna a fost si raluca, atunci cand i-am povestit despre pasiunea mea draga si veche, de calator neobosit in lumea parfumurilor… candva, int-ro noapte, zi, vreme, cand s-o depana cafeaua sau ceaiul intre noi cu tihna si calm, o sa iti povestesc mai multe draga mea sora… si despre mosc si cerbul himalaian, despre ambra gri si casalot, despre civetul african, despre floarea de ylang-ylang pe care eu o iubesc si o recunosc in fiecare parfum. dar nu vreau sa para lauda, este doar iubire fata de o lume…
alice, stiam, simteam ca raluca este atat de frumoasa! in truda noastra impreuna am discutat si la telefon si am descoperit cu mare emotie, cu mult drag, un glas limpede si cristalin, un om special. mi-era ea draga de-aici deja din casuta, de multa vreme, dar i-am gasit chipul in revista, i-am gasit darurile speciale, articolele si pasiunile ei fabuloase, i-am auzit vocea. te credeam oricum, pentru ca tu ai darul special al privitului in om, ma bucur atat de mult ca v-ati vazut. si nu, nu trebuie sa uitam, cele care multumim suntem noi, pentru ca tu, doar tu ai adunat cu sufletul tau, cu harul tau, suflete speciale si pretioase.
aleyna am citit la ce faci referire… greu subiect.
November 17th, 2009 at 6:31 pm
iertare… am pus o liniuta aiurea, am repezit niste virgule…
November 17th, 2009 at 9:06 pm
Frumusetea vad ca este din ce in ce mai cautata, doamna respectiva a teatrului este perfect constienta, de acest lucru, de fapt a invatat-o o viata intreaga…si cred ca este vorba de anumite satisfactii ale varstei : poate emite pretentii de mare diva :d , iar fotografiata cum trebuie – oamenii sa isi zica : e inca o femeie frumoasa…
November 17th, 2009 at 9:11 pm
…..”Niciodată nu te voi trăda de tot, deşi te-am trădat şi te voi trăda la fiecare pas; Când te-am urât nu te-am putut uita;
Te-am blestemat, ca să te suport;
Te-am refuzat, ca să te schimbi;
Te-am chemat şi n-ai venit, am urlat şi nu mi-ai zâmbit, am fost trist şi nu m-ai mângâiat.
Am plâns şi nu mi-ai îndulcit lacrimile.
Deşert ai fost rugăminţilor mele. Ucis-am în gând întâia clipă a vieţii şi fulgerat-am începuturile tale, secetă în fructe, uscăciune în flori şi secarea izvoarelor dorit-a sufletul meu.
Dar recunoscător îţi este sufletul meu pentru zâmbetul ce l-a văzut doar el şi nimeni altul;
recunoscător pentru acea întâlnire, de nimeni aflată;
acea întâlnire nu se uită, ci cu credinţa ascunsă în tine răsună în tăcere, înverzeşte pustiuri, îndulceşte lacrimi şi înseninează singurătăţi.
Îţi jur că niciodată nu vei cunoaşte marea mea trădare.
Jur pe tot ce poate fi mai sfânt: pe zâmbetul tău, că nu mă voi despărţi niciodată de tine.”
Emil Cioran – Cartea Amagirilor
Mi-era dor de Cioran,,,,
Recitesc “Cartea Amagirilor ” , si-mi place la fel de mult ca si prima data.
Am terminat de curand, “Ultimul barbat american “, si aceasta carte mi-a placut.
….Asta inseamna sa fii mereu pe drumuri….
Sa nu ai contacte pe internet, ci pe pagini de carte.
Imi place mult sa citesc.
Va doresc o saptamana frumoasa….
Frumoasa ca voi, zeite !
November 17th, 2009 at 9:30 pm
eu cred ca vedetele sunt cele ce vor sa reprezinte doar o imagine frumoasa….de asta vor sa fie perfecte, sa le fie chipul perfect si cuvintele frumoase…
doar ca o imagine atat de “perfecta” este cat se poate de ireala si oamenii nu au nevoie de vedete, ci de artisti minunati, oameni cu calitati si defecte de la care sa aiba ce invata si pentru ce ii admira…
cat despre frumusetea si magia unei persoane, ea se simte si prin cuvinte nu neaparat minunat alese si prin trasaturi nu chiar perfecte, pentru ca i se lumineaza chipul datorita frumusetii lui interioare, cea care conteaza cu adevarat.
va sarut si va imbratisez!
November 17th, 2009 at 10:02 pm
Cristinuta te tin de mana. Stiu cat esti de legata de bunica ta, stiu cat e de importanta pentru tine.
Ma gandesc la bunicile mele. Una m-a crescut, casa ei albastra mirosea a lemn si a busuioc. Painea facuta de ea in cuptor era cea mai buna, placinte ca ea nu va mai face nimeni niciodata. La ea imi petreceam verile, o mica salbatica alergand prin lanurile de malai. La ea imi petreceam iernile, tragand saniuta printre troiene.
Cu cealalta bunica relatiile au fost mai comprimate si mai pasagere, vizite de cate o duminica. Si totusi ea a fost cea care odata a potrivit lucrurile in asa fel incat sa ramanem doar noi doua cateva ore impreuna. Aveam undeva catre 30 de ani; femeie in toata firea. Mi-a spus brusc ” Tu esti ca mine”. Apoi si-a justificat afirmatia cu argumente. Fara sa stie aproape nimic despre mine, cea mai indepartata dintre nepoatele ei, mi-a spus niste adevaruri care m-au cutremurat. Lucruri pe care mama mea nu le stia ea le-a intuit, in marea ei intelepciune de femeie trecuta prin viata, care a trait timpuri tulburi, de mari framantari si renuntari. Din ziua aceea s-a nascut o complicitate intre noi, ajunsesem eu sa o caut, sa o provoc sa imi povesteasca- viata ei ma fascineaza si acum.
Bunicile mele nu mai sunt. Traiesc insa in mine, in amintirea mea, ma trezesc uneori analizandu-mi comportamentul si surad ” Parca as fi bunica”.
November 17th, 2009 at 10:36 pm
of, simonaioana, ce mi-ai scris astazi pe evantai!
) la ea am invatat colinda si cusutul si cate si mai cate…
dor de bunica mea, cea care nu mai este si careia ii seman pana in adancul fiintei mele, cea care niciodata nu mi-a fost atat de aproape si de calda cum era bunicul copilariei mele (da, acel mos gheorghe al medelenilor, eu stiu ca este exact ca bunicul meu) dar care, atunci cand am fost mireasa, statea dreapta in biserica, in ciuda suferintei, dreapta si mandra, ascunzandu-si emotiile imense. o am si acum in minte, candela, iar fii ei, mai ales, cand ma vad, au un tresarit de dor.
cealalta bunicuta a mea, cea de 93 de ani, locuieste cu mine. de la ea am invatat gustul painii coapte in casa, din cauza ei nu imi plac placintele cu mere (tu stii, simonaioana
da, simonaioana, seamanam …cu bunica si cu noi insine…
November 17th, 2009 at 11:10 pm
Pisica, citesc si nu-mi vine sa cred ! Ni se suprapun bucati de viata, de parca am fi trait una in locul celeilalte.
Placinta de care mi-e dor era facuta pe vatra, mare, taraneasca si era cu branza sarata. Sau uneori cu silvoita ( adica magiun). Imi amintesc foarte bine un moment: bunica venita sa il vada pe fiul meu, stanepotul ei. Il tinea in brate si ii spunea soptit ” Tu esti un ingeras”.
Mi-e dor de ele. De amandoua.
November 18th, 2009 at 11:23 am
pers. despre care ai scris sunt pseudo vedete. O vedeta adevarata intelege ca imperfectiunea face parte din imagine, din brand. Pacat ca nr pseudo stelelor creste vertiginos
November 18th, 2009 at 1:40 pm
Bunica mea, in dimineata zilei de azi, a plecat spre alta lume… O voi purta mereu in suflet, cu nemarginita dragoste…
Dumnezeu sa o odihneasca!
November 18th, 2009 at 1:50 pm
Fetelor,eu mi-am pierdut bunica ın urma cu trei saptamani şi ınca nu ımi vine sa cred ca nu mai este…ımi amintesc de ea cu dor dar şi cu fericirea de a fi avut-o ın viata mea.
Deşi nimeni nu o ıntelegea,eu o ınteleg foarte bine,abia acum,cand nu mai este.Cu totii o credeau rea şi egoista,dar eu ştiu ca nu era aşa,iar daca facea anumite lucruri,le facea ıntotdeauna cu motiv,dar ceilalti nu o ıntelegeau
A suferit foarte mult şi a ıntampinat greutati ıngrozitoare,ceea ce a facut-o sa nu mai fie atat de rabdatoare…Mancarurile sale erau deosebite şi le pregatea pentru noi cu mare drag.Era o doamna cocheta careia ıi placea frumosul şi aspira la fericire(de care nu prea a avut parte).Am iubit-o şi o voi iubi ıntotdeauna,daca ea nu ar fi fost,poate ca nici eu nu v-aş fi povestit acum aceste lucruri…
Cat despre cealalta bunica,nu am nici un cuvant de lauda,pentru ca nu merita astfel de cuvinte…datorita ei parintii mei s-au despartit,apoi tata s-a despartit şi de cea de-a doua sotie…pe mine m-a urat ıntotdeauna pentru ca mama a fost aleasa tatei şi el nu s-a casatorit cu cine vroia dansa…ın fine…ın general este bine sa ne amintim despre persoanele dragi noua,iar atunci cand ele mai sunt,ınca,printre noi,sa facem astfel ıncat sa se bucure de putinul timp pe care ıl mai poate petrece aici.
November 18th, 2009 at 1:53 pm
Sincere condoleante,Cristina!
Altceva nu cred ca ıti mai pot spune,orice aş spune,nu ti-ar ıncalzi inima.Vreau sa ştii ca ıti sunt alaturi!
November 18th, 2009 at 1:53 pm
Dumnezeu sa o aşeze ın randul celor drepti!
November 18th, 2009 at 2:07 pm
Cristina mea scumpa, imi pare nespus de rau. Dumnezeu s-o odihneasca! Sunt alaturi de tine, te tin mereu de mana, in gand si in suflet…
November 18th, 2009 at 2:42 pm
Dumnezeu sa o odihneasca in pace pe Bunica ta Cristina ! Si sa-i calauzeasca pasii spre Raiul bunicilor, unde singur le va intalni si pe ale mele.
November 18th, 2009 at 3:21 pm
Cristina mea draga, te tin de mana…si ochii imi sunt in lacrimi.
November 18th, 2009 at 3:41 pm
Cristina, sunt si eu alaturi de tine.Dumnezeu sa-ti odihneasca in pace bunica!
November 18th, 2009 at 3:50 pm
Cristina Socaciu, Dumnezeu sa o odihneasca pe bunica ta ! Sincere condoleante.
November 18th, 2009 at 4:07 pm
Fie ca sufletul bunicii tale sa-si gaseasca pacea si odihna, Cristia Socaciu!
November 18th, 2009 at 4:59 pm
Imi pare rau Cristina, stiu ca o sa iti fie foarte greu! Dumnezeu sa o odihneasca!
Sa stii ca plang in sufletul meu si in ochi cu tine, caci si bunica mea a plecat de curand.
November 18th, 2009 at 5:15 pm
Condoleante, draga Cristina, te tin de mina…Dumnezeu s-o odihneasca pe buni a ta.
November 18th, 2009 at 6:19 pm
Sincere condoleante, Cristina.
Dumnezeu s-o odihneasca in pace pe bunica ta.
Cand bunica mea s-a stins din viata, a luat cu ea, parte din copilaria mea , secretele mele de copil, apoi secretele mele de adolescenta…..
Atata incredere aveam in bunica, incat ii spuneam tot ceea ce nu indrazneam sa-i spun mamei.
Bunica nu m-a dezamagit nicioadata.
Secretele mele erau in mare siguranta la ea.
Uneori , cand merg la tara, in casa lor – acum singura, stau “de vorba” cu bunica….
Am asa o senzatie minunata ca acolo ma aude , ca acolo ma simte, ca acolo a ramas si ma asteapta cu secretele mele.
Interesant este ca , daca nu stiu ce hotarare sa iau la un moment dat, merg “la bunica “, acasa, apoi la cimitir…..
Dupa ce-i “spun ” toate of-urile, reusesc sa iau cea mai buna decizie.
Dumnezeu sa le odihneasca in pace, pe toate bunicile plecate dintre noi.
November 18th, 2009 at 6:19 pm
Cristina, ce rau imi pare pentru suferinta ta! Cei pe care ii iubim si care ne iubesc ne vor veghea mereu, si din cealalta lume. Te imbratisez, scumpa mea, draga mea.
November 18th, 2009 at 6:19 pm
ochii mei sunt in lacrimi, iertare pt greseli….
November 18th, 2009 at 6:56 pm
Cristina, sincere condoleante. Dumnezeu s-o odihneasca in pace.
Iti pot spune din experienta ca n-o vei uita niciodata si ca va fi alaturi de tine mereu, de cate ori o vei solicita. Eu de la Bunia am invatat sa fiu o femeie puternica. A murit la 2 ani dupa tata, iar de cate ori am decizii de luat ma gandesc ce ar fi facut ea sau ce mi-ar fi spus referitor la situatiile in care sunt. Timpul vindeca, iar memoria ni-i tine aproape pe cei dragi pierduti.
November 18th, 2009 at 7:26 pm
Cristina draga, sunt alaturi de tine, Dumnezeu s-o odihneasca in pace pe bunica ta.
November 18th, 2009 at 7:48 pm
Dumnezeu s-o odihneasca in pace pe bunica ta, Cristina. Sufletele bune se odihnesc linistite si intr-o buna zi ne vom reintalni cu ele. Iti sunt alaturi din suflet, maine comemorez si eu un an de cand a plecat si ultima mea bunica.
November 18th, 2009 at 9:31 pm
Va multumesc, din tot sufletul meu, tuturor! Multumesc frumos!
Nu pot sa scriu mai mult… Ma prind de mainile voastre si ma rog pentru linistea sufletului ei…
November 18th, 2009 at 9:41 pm
cristina socaciu, te tin de mana. cuvintele sunt prea sarace pentru a reda ce simt. stiu cum este pierderea cuiva drag, pierderea bunicii. dumnezeu cel mare si bun sa o ierte si sa o tina de-a dreapta lui, de unde sa te vegheze pe tine.
te sarut de la cheile rasnoavei, dintre munti intind maini… dar nu pot lua lacrima ta. stiu.
November 19th, 2009 at 12:00 am
Cristina , imi pare sincer rau, ma simt atit de neputincioasa in fata suferintei oamennilor de linga noi. Dumnezeu s-o odihneasca!Sunt alaturi cu sufletul, stiu prin ce treci.
November 19th, 2009 at 7:59 am
Cristina,condoleante.Te strang in brate,iti intind mana.Sa fii puternica!Sa-i dea Dumnezeu odihna de care are nevoie!
November 19th, 2009 at 9:57 am
Condoleante Cristina, sunt si eu cu tine si te tin de mana!
November 19th, 2009 at 10:56 am
Cuvintele nu isi au rostul in astfel de momente. Suferinta isi face loc in fiinta nostra, fara sa fim intrebati. Cristina, permite-mi sa iti transmit condoleante. Fii tare!
November 19th, 2009 at 1:40 pm
Alice,draga mea,te-am vazut pe Minimax,canalul preferat al puişorilor mei.Mi-a placut foarte mult sa te aud vorbind,cu atata pasiune despre carti şi nu mi-a venit sa cred cand ai spus ca de la varsta de cinci ani ai ınceput sa citeşti Jules Verne.Sper ca aceasta pasiune sa fie moştenita şi de puişorii tai,pentru ca este una demna de respect.
Va sarut şi va ımbratişez!
November 19th, 2009 at 1:40 pm
Vă salut dintotdeauna.
Aţi fost tot timpul în gândul meu, dar aşa e viaţa (cu întâmplările ei neprevăzute)
Mă întorc cu drag la voi! Dragele mele zeiţe surori.
Codoleanţe Cristina, sunt alături de tine.
Mai ţineţi minte fereastra? Uite ce soare frumos!
Să ne bucurăm, să ne pierdem de rele şi stricăciuni…
Are dreptate, Alice!
…şi uite, un copac perfect!
Poate deveni vedetă?
…………………………………………………………………
Copacul
O zi de vară, de început de iulie, al cărui cer albastru şi senin m-a scos din casă. Aveam un loc al meu, unde îmi plăcea să cred că timpul se câştigă, nu se pierde. Acela era parcul. Şi mai aveam o grămadă de motive să mă pierd undeva, în acea imensitate verde. Mi-am scos sandalele, să-i simt bucuria revederii şi sărutul ierbii, pentru că îmi mărturisise asta într-o altă zi. Roua, încă neştearsă, a dimineţii, îmi săruta gleznele într-un ritual al paşilor mărunţi, pe care iarba îl cunoştea deja. De fapt, ea era cea care mă iniţiase, care mă condusese spre locul ce avea să devină, mai târziu, centrul universului meu. Pentru că totul se află într-o continuă mişcare şi transformare, aproape că nu-ţi vine să crezi că mai există locuri unde timpul se opreşte pentru o clipă. Uneori ne trebuie foarte puţin pentru a fi fericiţi! E adevărat, căutăm asta toată viaţa, uneori este chiar lângă noi şi aproape că nu observăm, alteori este atât de departe…, iar distanţele, prin definiţie – intervalul care separă două puncte, nu pot fi anulate, oricât de mult ne-am strădui.
Aţi îmbrăţişat vreodată un copac? Sentimentul este unic, înălţător, divin. Era copacul meu! Ştiam asta amândoi. Îi simţeam freamătul de bucurie, îi înţelegeam murmurul frunzelor, îi simţeam vibraţia interioară, când braţele mele îi cuprindeau tulpina, în imensitatea vârstei ei. Ştiam doar eu şi îi simţeam doar eu efluviile înălţătoare. Îl sărutam, apoi. Şi îmi lăsam buzele lipite de el, o vreme. Atunci timpul se oprea! Deveneam una cu copacul meu. Îl iubeam, într-un alt fel, şi îmi plăcea să-l privesc ore în şir.
Avea rădăcini puternice. Era acolo dintotdeauna. Copacii nu-şi schimbă locul, ei nu caută altceva, doar noi îi căutăm. Şi dacă avem norocul să-i găsim, pe cei care sunt ai noştrii – iată! Încercam să-mi imaginez cu ce ar semăna rădăcinile lui. Şi mintea îmi zbura la bătrânii călugări, la bărbile lor lungi, de vremuri şi de rugăciuni. Despre aceştia, în copilărie, credeam că sunt sfinţi. Că doar, şi ei, precum copacii, rămân acolo unde îşi infig rădăcinile credinţei. Rămân până la sfârşit!
Tulpina groasă, pe care nu reuşeam să o cuprind cu braţele, purta cu demnitate vârsta lui. Îi atingeam cu palmele coaja protectoare şi mă duceam cu gândul la bunica mea. Aceleaşi riduri nobile şi blânde, care îmi completase copilăria. Căci, ce ar fi aceasta fără bunici?! Îmi lipeam obrazul, apoi buzele, de coaja lui, într-un sărut sublim. Era un amestec de amintire, de tandreţe şi dragoste. Mă simţeam ocrotită. Mă simţeam puternică. Atingând copacul, nu aveai cum să-l mai uiţi.
Şi tot el, m-a învăţat să privesc cerul. Aşa cum o făcea prin fiecare ramură. Să priveşti cerul, cu mâinile ridicate, ca într-un zbor spre soare! Şi eu, şi el, ne amestecam privirile şi dorinţele într-un albastru infinit. Dintotdeauna omul a căutat cerul, dar şi copacii fac asta. Observaţii! Cât de sigur şi la fel.
Şi ramurile lui s-au gătit cu frunze, pentru a-şi forma coroana. O mare dragoste se ascunde în freamătul lui. Eu ştiu! E simbioza faptelor de a fi în acelaşi timp: pământ, apă, aer şi soare.
Mă despart cu greu de copacul meu. Îi las promisiunea întoarcerii. Ştiu sigur că va fi curând. Atât cât vara mă mai lasă să privesc cerul printre frunzele lui, căci mai târziu, când toamna va cădea peste noi, va veni şi la el. Dar tot el m-a învăţat să accept.
Îmi întorc paşii spre restul vieţii mele.
Dar, nici nu apuc să ies din parc şi o frunză mi se desprinde din păr. O prind în palmă. E o frunză tânără, verde, perfectă. Şi-a părăsit rolul principal pentru a fi cu mine, sau poate mi-a dăruit-o el, copacul, să-mi însoţească visurile, să mă protejeze. Cu delicateţe, o aşez între filele agendei mele.
Pornesc motorul, dar mai rămân un timp, cuprinzând cu ochii măreţia parcului. Şi mă întreb: eu, a cui, frunză, sunt?!
……………………………………………………………..
pentru voi, din poveştile mele pentru oameni mari…
vă îmbrăţişez
îmi era tare dor de voi
November 19th, 2009 at 2:57 pm
iti adun lacrimile Cristina, si le pun langa ale mele, langa cele multe, cele triste, cele grele, iti iau tristetea si o asez langa a mea , cea plansa si neplansa….
Dumnezeu sa o odihneasca , pe bunica ta , pe bunica mea, pe toate bunicile bune , drepte si dragi, ale lumii….
November 19th, 2009 at 4:13 pm
Imbratişarea unui copac m-a facut sa visez cu ochii deschişi.
Pentru ca,dintr-o greşeala,a trebuit sa ne vindem casa,ne-am mutat ın alta noua şi masiva langa care se afla ea,padurea minunata care m-a ajutat sa trec peste drama peste care treceam.Sa fii rupt de lumea ta,nu este deloc uşor!L-am ales pe el,din toti ceilalti copaci care completau padurea.El,un mar salbatic,batran,cu crengi ınnalte şi tulpina groasa.Pot spune ca a fost dragoste la prima ıntalnire.L-am ımbratişat şi am plans,un plans sacadat care m-a eliberat.İ-am povestit drama mea,iar el a stat acolo,maret,ascultandu-ma,fara a ma critica ın vreun fel,ıntelegandu-mi nefericirea!İarna,cand alunecam cu sania,el era punctul nostru de referinta.Toamna ne dadea roadele sale acre şi ışi pierdea frunzele,ın bataia vantului…
Mersi ca mi-ai amintit despre el,draga Atena!
Va ımbratişez pe toate!
November 19th, 2009 at 4:14 pm
Scuze pentru ortografie şi alte grşeli din textul de mai sus,dar ma grabesc putin.Pupici!
November 19th, 2009 at 10:53 pm
Vara asta am avut copacul meu . Un castan din gradina Icoanei . Dupa ce ma intorceam de la intilnirea cu mine insami , aveam cu mine copacul si “Pinza de paianjen”. Si astazi , in drumul meu prin parc i-am trimis o lacrima .
O noapte cu vise din cer sa aveti !
November 19th, 2009 at 11:33 pm
Copacul meu
Era toamna. Fastuoasa, aurie. Ne placea grozav padurea, era frumoasa in orice anotimp dar niciodata atat de frumoasa ca si toamna. Ne plimbam tanandu-ne de mana, ca doi copii rataciti. Ravaseam frunzele cu picioarele, ne placea zgomotul lor, mirosul lor amarui.
Copacul crescuse dintr-un trunchi comun care apoi se despartise in doua. Erau doi dar de fapt era doar unul. M-a imbratisat acolo, langa trunchiul lui. M-a imbratisat si pe mine, si copacul. Era soare filtrat printre frunzele ramase. Un funigel i se prinsese in par. Ma tinea acolo, lipita de copac si imi canta la ureche. Nu-mi amintesc cantecul. Imi amitesc insa ochii lui albastri mijiti printre gene; palma lui care luase forma scoartei.
Cand am plecat s-a oprit si s-a uitat in urma: “Acesta e copacul nostru. Cand iti va fi dor de mine aici sa vii sa ma cauti”.
M-am intors de multe ori la copacul acela. L-am imbrasat si am plans cu obrajul lipit de coaja lui. I-am pus flori acolo unde trunchiul se despartea in doua. Poate i-am povestit… Poate i-am cantat…Sigur i-am spus cat imi e de dor. Iar el mi-a raspuns cu un fosnet si mi-a daruit doua frunze.
November 20th, 2009 at 9:52 am
ce trist ,simona ioana!
November 20th, 2009 at 4:31 pm
..Ti-au fost daruite frunzele aceluiasi trunchi, simona ioana, caci nu se poate altfel…Mergi si maine…vei primi alte doua frunze, doua… si iar doua…numara-i frunzele din doi in doi, simona ioana, asa vei ajunge la el
November 20th, 2009 at 4:57 pm
E atat de nedrept sa-ti fie dor! E atat de ciudata si de amara dragostea celor care pleaca! Am zacut si eu luni de zile asteptand o himera, si-n lunile acelea mi-a intrat in oase otrava iluziei, dulceata ucigatoare a sperantei desarte.
Nu stiu, Simona Ioana, daca se va intoarce, daca frunzele te vor conduce la el. Poate ca e mai bine ca vine iarna si vor fi mai putine frunze pe lume, care sa-ti aminteasca. Si poate vei iesi in primavara cu inima vindecata si pregatita sa bata din nou cu putere.
November 20th, 2009 at 7:04 pm
Oare nu am putea da o lege, care sa ii pedepseasca aspru pe cei care mint suflete curate, pe cei care inseala asteptari, pe cei care iau cuvinte inapoi sau nu le mai recunosc, pe cei care amagesc vieti?…
November 20th, 2009 at 7:10 pm
…Sau poate ca Alice stie mai bine…
Eu m-am deprins cu asteptarea. Astept uneori iarna si primavara, alteori vara si toamna. Asteptand, am invatat ca fiecare anotimp mi-l aduce inapoi. Numar frunzele acum, vor disparea ele si voi numara fulgii. Si, numaidecat din doi in doi.
Este dor in tot si in toate. Nu stiu de-i drept sau nu, crede-ma, Alice! Si nu ma incumet sa judec, nici macar sa cuget la asta. Poate ne meritam dorul acesta, pentru ca inimile noastre stiu sa-l poarte. Nu oricine poarta dorul peste anotimpuri!
November 20th, 2009 at 8:12 pm
ce frumos,mi!”Nu ricine poarta dorul peste anotimpuri!” Cred cu tarie in vorbele tale.Sunt oameni ce nu inteleg dorul,dorinta de a fi iubit si a iubi.
Candva, odata,i-am spus unei prietene ce simt,ce gandesc,ce asteptari am si mi-a zis:”Ei,dar tu in ce lume traiesti?Te crezi in povestile si in filmele tale?” Si m-a socat.Pentru ca nu vorbeam decat despre iubire si respect.
Si sunt convinsa ca ea nu intelege dorul…Nu stie sa il poarte peste anotimpuri…Sa ma ierte daca citeste aici,dar asta cred eu.
ca multe alte zeite,mi ,esti speciala!
va imbratisez pe toate!
November 20th, 2009 at 8:32 pm
İata,draga noastra,Alice,aici s-au adunat femei din toate colturile tarii,cu suflete asemanatoare,cu zambetul pe buze cand le citesc pe celelalte,sau cu o lacrima ın coltul ochilor!Probabil acest lucru l-ai dorit,sa dai şansa unor oameni sa ışi destainuie sentimentele,trairile…viata,pe o pagina de internet,ın “inima” ta!In acest moment,o lacrima ımi atinge obrazul,parca mangaindu-ma!Citindu-le,ma bucur ca le-am “ıntalnit”,de aceea ıti multumesc,ınca o data!Va ımbratişez,cu drag!
November 20th, 2009 at 9:57 pm
Alice, au trecut cateva toamne de atunci. Copacul nostru e locul in care il simt pe el cel mai aproape. Merg uneori acolo, intotdeauna intr-o anumita zi. Acum nu mai plang… doar ii mangai coaja si surad amintirilor. Si cum ai spus tu Mi atat de frumos, dorul meu trece peste anotimpuri si peste ani.
Sa aveti un week-end linistit si insorit.
November 20th, 2009 at 10:15 pm
Maia, esti buna cu mine, multumesc!
Si esti atat de generoasa pentru ca iti impartasesti credinta !
Surazand amintirilor, simona ioana, te inalti dincolo de ramurile cele indraznete ale copacului tau! Ce frumos, ce trainic ti-e dorul cand nu-l mai plang,i ci ti-l porti cu demnitate!
Asta seara imi port dorul printr-un anotimp furtunos, mi se face frig …dar stiu ca Dumnezeu mi-l ocroteste!
November 20th, 2009 at 10:42 pm
Incerc Mi.
Am urmarit povestea “regasirii” dintre tine si Alice. Iti spun foarte sincer ca m-ai impresionat. Pentru ca i-ai spus cine esti la luni bune de cand scrii aici. Am simtit chiar o ezitare, ceva de genul: sa spun sau nu?. Gresesc?
M-as bucura pentru voi daca v-ati intalni.
Iau in palme calde dorul tau infrigurat.
November 20th, 2009 at 11:14 pm
As minti daca as declara, “electoral”, ca am facut blogul asta ca sa dau o sansa intalnirilor si declaratiilor tuturor celor care au ceva de spus. Atunci cand l-am facut, ma luptam sa supravietuiesc. L-am facut din egoism, pentru ca suferinta mea tasnea prin toti porii si aveam nevoie de ajutor. L-am facut ca o declaratie de slabiciune, ca pe o rugaciune. L-am facut in speranta ca vor veni oameni buni sa ma ajute sa ma regasesc. Sta marturie pentru ceea ce am gandit atunci motto-ul blogului. M-am gandit, in ultima vreme, ca as putea sa il schimb. Dar nu ar fi cinstit. Vreau sa ramana, macar inca un timp, ca dovada a adevarului de la care am pornit. Am venit eu si am cerut ajutor. Si l-am primit. M-ati tinut de mana in seri cumplite si mi-ati dat putere si curaj prin iubirea voastra. Si viata mea s-a rasturnat spectaculos si nu am sa neg niciodata si nu am sa uit niciodata ca marile schimbari au venit de aici si le-am putut trai pentru ca m-am marturisit si m-am inteles aici, prin gandurile voastre. Nu voi ajunge niciodata sa intorc nici a suta parte din binele pe care mi l-ati facut. Dar asta nu ma impiedica sa ma straduiesc din tot sufletul sa va fiu si eu aproape, sa va intind si eu mainile mele in noptile de singuratate si de dor. Acesta este adevarul. Si am sa va multumesc mereu.
November 21st, 2009 at 12:05 am
Desigur,Simona Ioana, am fost vlaguita de ezitari…au trecut peste douazeci de ani, iar oamenii se schimba,deseori, din pacate, de la o zi la alta…Stiam, stim cu toatele cum este Alice acum. Nu prea mai stiam cumpot fi eu, cea regasita. Din fericire pentru mine, constat ca temerile mele nu au fost intemeiate. Ma bucur sa stiu ca exista oameni asa, ca tine si ca dragele mele fete intalnite aici, care pot intelege numai din cuvinte nerostite si zbuciumul si inaltarea din sufletul meu. Ma bucur ca un copil care numai din gangurit isi face mama sa-l inteleaga!
Alice, pentru ca Simona ioana stie ce sa faca acum cu infrigurarea mea, acum, cand eu nu prea stiu, pentru ca pret de alte minute bune, un alt suflet ales, ( te imbratisez, draga mea fata temerara, sper sa te odihnesti bine si sa iti aduni puterile pentru urmatoarele doua zile!) intalnit aici, la tine, mi-a trimis de la departare speranta si increderea, cand chiar ea, fata asta mica si minunata are mare nevoie de ele, toate acestea si multe altele, dovedesc ADEVARUL despre care vorbesti.
…Si da, Alice, m-am gandit si eu, in urma cu cateva zile, la motto-ul blogului si la vremea schimbarii lui. In scurt timp vei devenei pentru a treia oara mama. Iar acesta este timpul convingerilor pure, al adevarului suprem. Gata cu ,,Impostura”, esti esenta pura!
November 21st, 2009 at 12:14 am
Am omis virgule, dar mintea mea este acum undeva, la mii de kilometri, pe un front de lupta, nu am vesti, decat cele de la TV…Vreau sa vina zorii, zoresc intunericul, sa zaresc si eu ceva pe monitorul asta care se incapataneaza sa imi intarzie vestile…
November 21st, 2009 at 12:37 am
cu mult drag si interes va citesc.alice ,te admir foarte mult,iti citesc si recitesc articolele,stau dovada colectiile de publicatii unde ai scris…promit ca voi reveni,bineinteles,daca voi fi acceptata in marea voastra “familie”.multumesc
November 21st, 2009 at 1:17 am
Alice,sa nu schimbi nimic!macar un timp…Te rog!
azi ,fiindca a fost vorba de dor aici la tine,m-am uitat printre amintirile mele de aici,de la tine ,de la voi…primele cuvinte copiate,pastrate, de pe blog sunt de pe 29 octombrie anul trecut.apoi ,incet ,incet am intrat pe blog si am ras si am plans odata cu tine si cu celelalte zeite prezente atunci dar si acum …atunci ,ca si acum am ras de actiunea de urmarire a soricelului…
mi,si eu mai omit cate o litera,o virgula.sa ma scuzati,va rog!
November 21st, 2009 at 1:19 am
oooo,tocmai ce ziceam de greseli!am repetat cuvantul ,,tine,,…:S
November 21st, 2009 at 1:21 am
#-o
November 21st, 2009 at 1:22 am
era un emoticon…nu ma pricep…
November 21st, 2009 at 2:07 am
M-ati facut sa pling si in seara asta, fete frumoase. De emotie de bucurie, de aduceri aminte.
Imi amintesc, cum intr-o seara, i-am scris stingaci , si …Alice mi-a raspuns . Alice Nastase vorbea cu mine. Ne -am incalzit inimile in seri friguroase, ne-am promis ca minunile vor veni peste noi . Ca va fi anul marilor iubirii . Alice a deschis un drum. Si poate , ca la capatul lui , pentru fiecare dintrte noi, o minune asteapta sa fie gasita .
Va multumesc, si va iau cu mine in vis.
November 21st, 2009 at 3:18 am
Am invatat de-a lungul timpului sa zbor cu aripi de iubire, cu aripi de prietenie. Sa imi construiesc vise si sperante si sa cred in ele. Sa imbratisez atunci cand sufletul imi spune, sa iubesc fara sa vreau sa cer nimic, si, sa imi transform dragostea in cuvinte atat de greu de rostit altadata. Mi s-a intamplat sa cred in cei dragi mai mult decat in mine. Sa ma arunc in povesti de dragoste fara de liman convinsa fiind ca undeva, candva, ni se va arata si noua un tarm doar al nostru. Dar, de cele mai multe ori am sfarsit dezamagita. Si nu de cei pe care ii iubeam, ci de naivitatea mea cu care credeam ca in “pentru totdeauna”. Uneori, am renuntat la vise pentru cei dragi, si am facut-o din tot sufletul pentru ca ii iubeam. Alteori am ales sa nu pasesc pe un alt drum care sa ma duca departe de ei. Si, nu am regretat nicio clipa. Dar oamenii sunt oameni. Si eu, si ei. Si oamenii gresesc, si oamenii se supara, ne supara, si oamenii deceptioneaza. Si, poate ca dincolo de iubirea pe care le-o port, dincolo de dorul care ma mistuie atunci cand imi sunt departe, dincolo de lacrimile care imi incoltesc intre gene atunci cand fara voie ii supar sau ii dezamagesc, si dincolo de durerea pe care doar sufletul meu o cunoaste atunci cand ei pleaca, ar trebui, totusi, sa invat sa nu mai privesc viata doar cu inima. Pentru ca uneori doare cumplit.
Abiat de cateva zile am reusit sa ma agat de un fir de net care sa ma readuca aproape de voi. Va imbratisez cu sufletul si imi place sa cred ca, macar voi, visati frumos la ora asta.
November 21st, 2009 at 11:25 am
Buna dimineata, zeite,
Buna dimineata alyce, mi-era tare dor de tine, sper si ma rog sa-ti fie bine, pe unde viata-ti plimba pasii….
Mi-era dor de cuvintele tale, atat de frumoase, atat de calde , ca o imbratisare draga.
Va imbratisez dintr-o duminica calda si frumoasa pe care v-o daruiesc si voua cu tot dragul.
Alice, e atat adevar in ceea ce spui….
Dar, asa cum spun mereu, Dzeu ii ajuta pe cei ce se roaga, pe cei ce nu-si pierd speranta, pe cei curajosi…
As vrea sa te intreb ceva, eu sunt un pic absenta din cauza timpului meu nauc,,,,
La toate abonamentele s-au trimis carti cu autograful tau si al dnei Aurora Liiceanu, sau cum ????
Nu pt mine , eu le am si le pastrez cu drag de la tine, dintr-o seara tainica de inceput de an al marilor iubiri,,,,,
Dar pt o doamna extrem de draga mie si care -mi multumeste luna de luna la primirea revistei….
Stiu ca i-am facut o mare bucurie, stiu ca citeste cu drag si te admira.
Dar nu mi-a pomenit de nicio carte, asa cum am citit la un moment dat pe site, la revista,sau aici, la cineva, nu mai stiu,,,,,,,iertare daca spun ceva fara noima,,,,,
Poate ma lamuresti tu….
Si, o mare rugaminte, o tainica rugaminte….
Alyce cea mica si extrem de talentata nu ar putea oare sa scrie si in revista ????
Tare mult mi-as dori sa o citesc, sigur ar scrie cu tot sufletul cu cuvintele ei tainice de dor si dragoste, cu inima ei plina de sentimente alese….
Are atata talent, pacat ca nu o vedem mai des,,,,,
Iertare, zeite, eu spun doar ce gandesc, ce simt…..
Va doresc o duminica frumoasa si calda ca sufletele voastre….
November 21st, 2009 at 12:48 pm
“Dar, asa cum spun mereu, Dzeu ii ajuta pe cei ce se roaga, pe cei ce nu-si pierd speranta, pe cei curajosi…”, Adevarat ai grait, Anna, aveti dreptate, putera rugaciunii e miraculoasa , probabail ca fara Dumnezeu am fi nimic, insa uneori , umbre ale indoielii mi se cuibaresc in inima. Insa stiu ca doar prin rugaciune voi gasi calea, si ma rog sa ma pot ruga, sa nu-mi pierd speranta.
Sa aveti o zi binecuvintata!
November 21st, 2009 at 1:09 pm
Buna dimineata, la ceas de pranz! O sambata in culori si soare in suflet va doresc!
Alyce, indiferent cat ne-am stradui,la un moment dat deceptionam… Eu cred insa ca, inima stie intotdeauna sa aleaga bine. Deci lasa-ti inima sa cante si sa aleaga! Iar inima mea stie f. bine ca, tu esti o fata minunata, care stie sa se descurce singura, si nu e corect sa te foloseasca nimeni pt rafuieli sau nemultumiri personale.
Va pup, mi-a fost dor de voi.
November 21st, 2009 at 1:10 pm
http://www.youtube.com/watch?v=-99j5-2-NLc&feature=related
la fel de repezita am ramas….
November 21st, 2009 at 5:58 pm
Buna,drage zeite!Astazi mi-am vizitat o prietena care a pus o ıntrebare destul de dificila:”De ce,ıntotdeauna,femeia trebuie sa sufere,de ce sufletul femeii este atat de chinuit?”.La acest “de ce” nu am ştiut sa raspund,ştiind prea bine ceea ce vroia sa ımi spuna.Voi ce credeti?
November 21st, 2009 at 6:22 pm
Condoleante Cristina, sunt si eu cu tine si te tin de mana!
November 22nd, 2009 at 1:28 am
Noapte buna,dragi zeite!
Acum,cand eu scriu,probabil multe dintre voi dorm.Sper ca toate sa aveti vise minunate,care sa va ridice pe culmi ideale şi sa va poarte acolo unde doriti.Uneori,numai ın vis ajungem unde dorim,dar,Slava Domnului,exista şi oameni care ating acele culmi,fara a fi nevoie sa doarma.
Eu acum am terminat de scris(la carte) pentru astazi şi dupa ce voi scrie acest mesaj,voi merge sa dorm pentru a visa,deoarece,eu nu sunt dintre cei care nu au nevoie de somn pentru atingerea culmilor.
Va ımbratişez cu mult drag,pe toate!
Alice,sunt sigura ca eşti superba,chiar daca tu te vezi altfel!
Va sarut!
November 22nd, 2009 at 1:05 pm
O zi buna sa aveti ! Dumnezeu este iubirea pe care o avem si noi in sufletele noastre, vedete ale vietilor noastre, atat de anonime si, totusi, atat de fundamentale.
November 22nd, 2009 at 1:50 pm
Am scris candva, mai demult, ca mi se intampla adesea sa primesc in dar destine in care nu ma regasesc. Am scris ca mi s-a intamplat sa cunosc oameni care fara voia mea sa imi traseze un drum pe care sa ma oblige sa pasesc. Sa mi se contureze vieti pe care mi le-as fi putut desena singura, daca as fi vrut. Sa ma trezesc peste noapte in fata unor fapte si lucruri la care nu ma asteptam. Am scris despre toate astea, am povestit in stanga si-n dreapta, dar, poate, cei mai multi nu au inteles nimic. Am strigat de furie atunci cand altcineva isi permitea sa decida pentru mine. Dar poate ca strigatul meu nu s-a auzit in urechile lor. Am ragusit intre timp, mi-am pierdut glasul in fata celor care nu vor sa ma auda. Am obosit sa ma explic, sa dezmint fapte pe care altii le-au facut sub numele meu. Am obosit sa alerg prin zile si nopti, mereu, cu ochii larg deschisi, atenta la cei din jurul. Am obosit sa intorc pe toate partile gandurile care ma nelinistesc. De ce oamenii sunt atat de egoisti? De ce se gandesc numai si numai la ei? De ce ii intereseaza viata altora mai mult decat a lor? De ce nu au curajul sa spuna ceea ce gandesc? De ce trebuie mereu sa implice pe altii, sau sa se foloseasca de altii in revoltele lor? De ce actioneaza inainte de a se gandi ca ar putea sa faca rau? Si toate aceste “de ce-uri” ma framata si ma irita deopotriva. Eu cred ca fiecare din noi stim sa ne exprimam o parere atunci cand o avem, sa cerem un lucru atunci cand il vrem, sa ne descurcam singuri si sa actionam atunci cand credem noi ca ar fi momentul potrivit. Dar nu. Uneori altii decid pentru noi. Si ma intreb, oare, cum ar fi daca s-ar intampla invers.
Te imbratisez cu sufletul, Alice…iar tie, Ina mea draga, iti multumesc din suflet pentru cuvinte, pentru…tot. Esti specila pentru mine!
O duminica frumoasa, tuturor!
November 22nd, 2009 at 2:20 pm
Si eu va urez o duminica frumoasa, a carei lumina splendida de afara sa ajunga si in suflet. Ai dreptate, alyce, toate de-ce-urile tale sunt indreptatite.
Am visat-o pe Mi, asa cum era ea in liceu, blonda si fragila. Asa cum sunt sigura ca este si acum. Si m-am gandit mereu si la Alicia, care a fost colega de clasa in liceu cu sora mea, dar care imi era si mie prietena buna.
Mi-e dor de anii tineri, mi-e dor de naivitatea pe care o aveam atunci.
Va sarut. Mergeti la vot? Ati fost? Eu nu am ajuns inca, mi-am rezervat asta pentru mai pe seara.
November 22nd, 2009 at 2:43 pm
am venit acasa.
am desfacut bagaje.
refac bagaje.
am fost la vot. pentru ca este dreptul meu. pentru ca trebuie.
va zambesc si mi-e dor.
voi pleca si voi reveni.
duminica buna sa aveti.
la poarta toamnei mele e un zvon de zapada pe care il tot astept.
la poarta sufletului meu e un dor ce nu vrea sa se faca nici apa si nici cuvant. de tine, Alice.
November 22nd, 2009 at 3:29 pm
Excelent, Alice. Imi place de nu se poate cand se razuieste stratul de pe imaginea vedetelor. Nu pentru ca am ceva impotriva lor. Ci pentru ca perfectiunile astea masluite sunt nesanatoase, oriunde si pretutindeni. Si parca niciodata n-au fost mai prezente ca acum, n-ai loc sa mai respiri in voie, cu toti plamanii, tre sa rasufli fin si imperceptibil. Ca sa nu se vada (metaforic, desi aproape adevarat
. te pup.
November 22nd, 2009 at 4:30 pm
Alice, nu stiu ce sa fac in privinta coincidentelor…ele ma exalteaza, pur si simplu…
Poate, cand ma voi intelepti mai mult, voi sti sa descifrez semnele ascunse acolo…
Dar, de dorul anilor tineri, asa cum le spui tu, nu prea as vrea sa ma inteleptesc degraba.
Si eu te-am visat noaptea trecuta!!! De fapt, am visat un prim plan spledid, cu burtica ta! O mangaiam, alaturi de Victor si Ilona…
Poate, undeva, in toate secventele viselor noastre, stam noi, cu toate dorurile noastre…
Azi este si ziua sotului meu iubit. Si e departe de noi… Si eu il mangai de aici, cu dorul meu cel mare! Si il astept ca pe apa vie!
Azi este ziua votului, a unei schimari sperate.
o fi coincidenta????
Alta coincidenta…
November 22nd, 2009 at 4:33 pm
LA MULTI ANI, sotului tau,MI!
CE FRUMOS IL IUBESTI!revederea voastra va fi frumoasa…
November 22nd, 2009 at 6:59 pm
La multi ani si din partea mea, pentru sotul tau, Mi. Banuiesc ca este vorba despre iubitul tau din liceu, nu-i asa? Daca astfel stau lucrurile, atunci povestea ta de dragoste chiar ar fi meritat sa sada in cartea celor mai frumoase iubiri. Dar si daca nu stau asa… E, intr-adevar, o coincidenta minunata sa ne intalnim in vis.
Va imbratisez, din seara noastra de sfarsit de weekend, pe care v-o doresc cat mai plina de farmec.
November 22nd, 2009 at 7:43 pm
Da, Alice, lucrurile sunt asa cum ai spus…el este iubitul meu din liceu. El este iubitul meu etern.
Va multumesc pentru gandurile voastre bune, le asez in manunchiul meu de ganduri adunate de la toti oamenii care il cunosc si ii duc dorul si ma rog vantului de toamna sa le duca la el, acolo unde este. Sa-l ocroteasca si sa mi-l aduca inapoi!
November 22nd, 2009 at 7:50 pm
La multi ani pentru sotul tau Mi. Dorul tau il insoteste mereu, gandurile tale bune il vor feri de rele.
Frumoasa coincidenta viselor voastre. Sau poate e mai mult decat o coincidenta.
Am fost la vot, astept exit-poll-urile cu multa curiozitate. Si cu un dram de speranta.
Alyce, Ina- mi-e dor de voi !
November 22nd, 2009 at 9:42 pm
Si eu am fost la vot. Am ajuns la 9 fara 10 minute, alergand dupa o zi de munca, dar imi pare tare bine ca am ajuns sa votez, mai ales pentru referendum. Acum ma simt, intr-adevar, ca si cum mi-as fi facut datoria, probabil ca daca nu votam as fi ramas cu o senzatie amara.
Ma bucur mult pentru tine, Mi- Eliza, asta inseamna ca exista si iubiri pentru toata viata, asta ne da o speranta tuturor, imi da incredere pentru dragostea mea, pentru dragostea de viitor a copiilor mei. Si iti multumesc, si ma bucur de reintalnire.
November 22nd, 2009 at 10:51 pm
E deosebita o iubire din liceu care s-a pastrat in timp la fel. La multi ani ! ii doresc si eu sotului tau, Mi. Negresit o asemenea iubire este un imbold pentru a crede in iubire cu bataie lunga si statornica. Felicitari si sa fiti fericiti !
November 22nd, 2009 at 10:59 pm
Alice, exista iubiri care nu se sting niciodata. Vor fi fost nascute sub stele norocoase, ori se vor fi infiripat din zbucium si lacrimi…
Nu este nevoie sa iti spun eu cat si cum le veghem flacara!
Insa,ceea ce imi spui tu este minunat: iubirea care invinge timpul, izvor de speranta, azi si maine…a ta si a celorlalti! Generoasa perspectiva, iti multumesc si eu!
Iar bucuria mea, langa a ta, ar putea aduna si alte bucurii!
Si te invit de pe acum la nunta mea de argint, in 2012!
November 22nd, 2009 at 11:07 pm
Moi, iti multumesc!
Simona Ioana, imi dai speranta!
M-ati ajutat sa simt ziua de azi ca pe o sarbatoare calda, desi tare greu mai este sa-ti sarbatoresti iubirea de la atata distanta!
M-ati facut sa ma simt speciala…cred ca aveam nevoie de acest lucru, pentru ca de luni bune de singuratate, ma cam salbaticisem, recunosc…
Sa fiti fericite!
November 22nd, 2009 at 11:17 pm
Stau si privesc, pierduta, in noapte. Absenta, fara sa respir, fara sa indraznesc macar sa ating tastatura. Privesc doar cum cerul se poate prabusi intr-o clipire de timp, cum un intreg univers poate disparea intr-o bataie de gene. Cum sufletul poate sa arda inecat in plansul lui, sau cum rezonanta unor cuvinte pot durea mai tare decat orice varf ascutit de sageata. Cum lacrimi se lovesc zgomotos de trotuarele reci ale orasului in urma unor pasi a caror umbra o iubeam. Cum te poti sufoca in spatii largi si cum uneori durerea e insuportabila. Cum inima inceteaza sa mai bata topindu-se intr-un strigat mut pe care nu il aude nimeni. Cu aripi reci, stau si ma privesc, intrebandu-ma daca se poate muri de dor.
http://www.trilulilu.ro/feurman/ee62ff5a1c2b70
November 23rd, 2009 at 12:23 am
La multi ani , pentru sotul tau Mi, sa va bucurati de tot ce iubiti !
Alice , iti multumesc, pentru modestia , generozitatea si dragostea cu care ne primesti aici , si in inima ta.
Astazi , o… diva mi-a lasat un gust amar . Felul in care l-a abordat pe lucratorul de la super market, m-a intristat.
E minunat sa intilnesti oameni ale caror calitati nu palesc in fata defectelor , pe care omeneste le avem cu totii .
M-am intors acasa intoarsa pe dos, si fara sa vreau tot gindesc la doamna cu pricina.
Alyce, mai presus de sensuri , si de intelesuri , toate se intimpla cu un rost, pe care viata , in toata splendoarea ei ni-l va infatisa…, intr-o zi. Nimic nu e intimplator.
Suntem aici, linga tine,iti auzim soapta.
Am citit ce ai scris astazi , si m-am regasit in fiecare cuvint, in fiecare zbatere.
Deseori , in deciziile mele inima a luat locul ratiunii , si de fiecare data am suferit .
Astazi m-am delectat cu Cora-Dalida. Am recitit-o , e superb articolul !
O noapte cu vise din cer !Cu ingerii aproape!
November 23rd, 2009 at 9:16 am
Desi tac de multa vreme,nu v-am putut uita niciodata ,va citesc mereu,mereu… Va salut fete frumoase si atat de speciale! Te imbratisez Alice ,minunea noastra!
Nina te sarut ! Locul acesta atat de special odata descoperit iti ramane pe viata in suflet !
Va doresc o saptamana minunata si fericita!!!
November 23rd, 2009 at 9:33 am
”Dorul e focul in care ard sperantele”…..Alyce, nu te mai intreba.Se poate muri de dor.In fiecare zi moare din mine ceva si stiu ca nu voi mai fi cum am fost.Pur si simplu am uitat sa mai cred sau sa mai sper, ca un ”cineva” isi va mai gasi vreodata drumul spre mine. Mi-e sete si nu mai am aer, de dor.Am strigat tare dupa ajutor si mi-a raspuns o tacere ca dintr-un mormant. Am ramas amortita,cu ochii fara lacrimi de aceasta data,pierduti privind in gol.Nimeni nu a raspuns strigatului meu. Tacerea m-a speriat , caci strigatele spun mereu adevarul.
Si ma intreb ce inima poate sa aiba cel caruia eu ii port dorul? ce inima poate sa aiba cel care se gandeste doar la el?cum pot fi unii atat de egoisti si lasi?cum pot iubi unii doar azi si maine in urma lor sa nu mai lase nimic,decat o boala grea?
November 23rd, 2009 at 11:24 am
Va multumesc frumos tuturor si fiecareia in parte, pentru gandurile voastre calde. V-am simtit aproape.
E greu si stiu ca va mai fi… Mi-e dor de bunica mea!
Mi, cu intarziere, spun si eu la multi ani, pentru sotul tau. Ce iubire frumoasa!
Va imbratisez si va multumesc!
Alice, sufletul tau nobil a adunat atata lume frumoasa aici… Te imbratisez!
November 23rd, 2009 at 11:45 am
http://www.youtube.com/watch?v=nbu9a6d1dVU
Simona Ioana si mie mi-e tare dor de tine. Sper sa ne vedem cat mai curand.Cora, asa e , locul acesta e special. ..
Alice, te imbratisez si-ti sarut puterea de munca.Ai grija de tine.
Sa aveti o saptamana plina de lumina!
November 23rd, 2009 at 11:48 am
Cristina Socaciu, cu intarziere sincere condoleante.
November 23rd, 2009 at 5:05 pm
Buna ziua, buna seara, buna dimineata….
Nu dorm de ore bune, dar sper sa reusesc sa ma odihnesc in aceasta seara, mai devreme ca deobicei….
Nu numai ca am votat, dar am fost intr-o comisie de votare, fara a avea insa vreo legatura cu politica….
Ziua de ieri a fost obositoare, lunga, cu multe sperante,,,,,,,,, prabusite de numarul de voturi….iesite din urne…..
Unde am fost eu, aici in Bucuresti, a fost liniste si pace, a fost corect, s-au respectat si legile si oamenii care si-au exprimat votul liber….
Din pacate insa,,,,,,,,,,, Dalila mea,,,,,,, Felice a mea,,,,,,,Ela mea,,,,,,,, restul de fete frumoase…….cred ca sunt obligata sa emigrez in ….Bora – Bora !!!!!
Sau in Australia !!!!
Asa am promis, nu ????
Motiv pentru care, ma apuc de facut bagaje…….Bora- Bora.,……sosesc !!!
Se mai inscrie cineva ???? Avem loc …….
,,,,,La multi ani, Mi, pt iubirea vietii tale !!!
Da, exista iubiri karmice, unice, de neinlocuit !!!!
Ma bucur ca o traiesti, sa va fie viata frumoasa si linistita ca iubirea voastra !
Cred ca avem ceva in comun…..
Liceul Militar de la Breaza….
Am petrecut acolo zile minunate, clipe de neuitat, am avut un mentor.,,,,,,, un mentor important in viata ……..in persoana unui profesor de matematica, pe care, cu siguranta sotul tau l-a prins acolo, dl .Baghina Vasile……acum e la pensie…..
Eu eram …..cu o viata in urma,,,,,,iubita fiului sau, Serban , un om minunat si de la care eu am invatat foarte multe , cat pentru mai multe vieti, nu una singura….
Dl .Baghina, seniorul, m-a invatat insa, matematica…..doamne ce de probleme de logica trebuia sa rezolv……ce de probleme de logica imi bantuiau noptile…..
Dar, recunosc , ce bine mi-au folosit de-a lungul timpului, in viata…..
Cu Serban am ramas intr-o frumoasa si speciala prietenie, este tot ofiter, ca deh, aschia nu sare departe de gard…..
Dar matematica , recunosc, numai eu m-am straduit s-o pricep si deslusesc cat mai bine cu putinta…..de dragul minunatului domn profesor……
Alice, multumesc frumos,
Alina , multumesc frumos, gratie tie ,am aflat in timp util toate informatiile necesare si pe care am indraznit sa le cer aici, pe blog….
Vineri ajung la redactie pt carti, asa cum am vorbit.
Va imbratisez, va iubesc frumos,
Simona Ioana, ai promis ca ajungi in Bucuresti…..
Si eu , si Felice, asteptam ziua…..
November 23rd, 2009 at 6:06 pm
Seara buna.
Anna mea draga, incepe sa ma tenteze tot mai mult Bora-Bora. Sau hai, fie si Australia.
November 23rd, 2009 at 6:44 pm
cristina socaciu, eu stiu, mereu iti va fi dor. e ceva ce nu se stinge niciodata. pe mine ma mistuie si ma doare mai ales in momente de sarbatoare. atunci cand sacrul si profanul se impletesc in traditii invatate de la bunii mei. atunci cand stiu ca din mine insami, dar de fapt de la ei, povesti cu iz de copilarie si ruga.
si cred, cu tarie cred, ca bunica ta este acum in imparatia bunicilor fara de seaman, alaturi de a mea si de late bunici neasemuite si ne vegheaza.
simonaioana si bunica ta e acolo. simt.
November 23rd, 2009 at 7:12 pm
Dragele mele,abia am reuşit sa ma opresc din plans,astfel,reuşind sa va scriu.De ce am plans?De dorurile unora dintre noi(Mi-sper ca ziua regasirii cu iubitul tau sot sa fie cat mai aproape şi cat mai dulce,Alyce şi Lm-sper ca ıntr-o zi lacrimile voastre de dor sa se transforme ın lacrimi de fericire,Cristina Socaciu şi Pisica-sunt sigura ca bunicile noastre se uita la noi şi zambesc vazand iubirea pe care le-o purtam).
Daca aş putea face ceva pentru a lua suferinta fiecareia dintre fiinte pentru a o arunca ıntr-un loc foarte ındepartat de unde sa nu mai poata reveni,aş face-o fara ezitare,pentru ca aceasta suferinta,crunta,ne tot macina şi ne umple de durere…dar,din pacate,eu sunt un nimeni ın calea acestui sentiment complex!
Alice,cum te mai simti?Nu-i aşa ca eşti conştienta de frumusetea ta?Cand se va naşte micuta?V-ati ales un nume pentru ea?
Din fericire,exista şi oameni fericiti,precum draga noastra Alice care ın curand va aduce pe lume o noua printesa şi care se bucura de iubire.Felicitari,draga noastra!
Va sarut,dragelor!
November 23rd, 2009 at 8:44 pm
aleyna cel mai greu dor pe pamant este de cei care nu mai sunt si au insemnat totul. bunicii mei au tinut in palmele lor trudite toata copilaria mea. naivitatea si inocenta mea au prins aripi sub privirile lor. imi amintesc si imi voi aminti toata viata fiecare sarbatoare de Sfantul Gheorghe cand ii sarbatoream pe bunici, sarbatoarea de Sfanta Maria cand zambeam spre bunica mea, Craciunul si Pastele, duminicile cu mersul la biserica, postul, prima spovedanie, prima impartasanie. am o biblie micuta si obosita de atata rasfoit de la bunica sotului meu, care mi-a fost si mie bunica o vreme…
mi-e dor de ei in fiecare zi a vietii mele, pentru ca ei m-au invatat sa fiu. dincolo de parintii mei buni, am avut bunici speciali. chiar daca au trecut 14 ani, 11 ani sau 10 ani de cand ei nu mai sunt…nu uit. si ma cred inca norocoasa pentru ca mai am o bunica in viata. ca e langa mine zi de zi. ea este… Sfanta Paraschiva.
November 23rd, 2009 at 9:25 pm
Alice Nastase jos palaria! Gratie talentului tau scriitoricesc am aflat multe!! Ce vor vedetele si cum vor unele sa ajunga cu orice pret vedete:-) , fara sa-si dea seama cat de penibile sunt. Despre caracterul infect sa nu mai vorbim, se citeste printre randuri, de la o posta.
November 23rd, 2009 at 9:47 pm
Ea – Nichita Stanescu
Tocmai acum, tocmai acum
când o iubesc cel mai mult,
tocmai acum am minţit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea ţine cel mai mult la mine,
tocmai acum am umbrit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea se gândeşte la mine fluier a pagubă.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea e cea mai frumoasă de pe lumea
stelelor mele,
orbesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când îi simt graţia
străbătând toate zidurile oraşului
surzesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când simt că ei îi este dor de mine
îmi jignesc prietenii
nemaisuportând cât de dor poate să-mi fie de ea.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea îşi calcă de drag de mine
rochia în carouri,
eu stau şi curăţ lănci cu benzină
ca să le azvârl în animale şi în vulturi.
Tocmai acum, tocmai acum
cind ar fi trebuit să fiu
cuprins de o tandră alergare,
mă prelungesc în vis
de frica de a fi fericit.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea iradiază de lumina inimii ei,
citesc despre toate novele
şi toate stelele explodate
şi mă lungesc cât cea mai lungă stradă din oraş
şi mă asfaltez
şi mă îmbrac în ninsoare şi gheaţă,
mai ales în gheaţă,
mai ales în gheaţă, mai ales în gheaţă,
ca ea, scumpa şi divina de ea
trecând să alunece
şi să cadă şi să-şi rănească glezna,
pe care, doamne,
de atâta vreme nu i-am mai sărutat-o.
La urma urmei,
cine are curajul să sărute o gleznă
dacă ea nu şchioapătă ? !
November 23rd, 2009 at 10:37 pm
http://www.youtube.com/watch?v=eHix4X_t8oY
November 23rd, 2009 at 10:41 pm
“Cel mai greu dor de pe pamant este de cei care nu mai sunt si au insemnat totul”. Frumos, adevarat si dureros spus, pisica. Dar, poate, la fel de dureros este si dorul pe care il simtim atunci cand cineva care a fost special pentru noi, nu ne mai este aproape, cu toate ca continua sa existe undeva in lume, departe de privirea si auzul nostru. Dar nu poti obliga pe nimeni sa te iubeasca. Nu-i poti cere nimanui sa ramana, daca inima nu o simte. Mi s-a intamplat sa adulmec pasii trecutului si sa simt ca ma sfarsesc de dor. Sa vad cum ma topesc printre randuri, unde cuvintele mor, consoana cu consoana. Sa imi aud sufletul care striga dorul ars in asteptare, atunci cand valurile verii se transforma in frunzele uscate a unei toamne mult prea reci. Sa nu simt decat urmele unor lacrimi strecurandu-se printre crapaturile unui zambet fad. Si, sa incerc atunci sa ma agat de un fir de speranta. Dar, de cele mai multe ori nu am gasit decat o lume inchisa intr-un tablou trist, in care ma zaream doar pe mine, suspinand.
Simona draga, abia astept sa te revad!. Aleyna, suferinta cuiva nu ai cum sa o iei. Cat mi-as dori si eu asta! Poti doar sa ii fi alaturi, sa ii stergi lacrimile, sa incerci sa ii areti ca dincolo de durere exista un drum luminos care asteapta sa fie strabatut. Suferinta e numai si numai a noastra. O putem imparti cu cei apropiati, dar nu le-o putem face cadou. Si, poate ca nici nu vrem asta. Trebuie sa trecem singuri prin ea, chiar daca uneori doare cumplit.
Nina Dumitru, de-a lungul timpului am invatat ca nimic nu e intamplator. Ca toate au un rost. Dar, uneori, mi-e atat de greu, sa astept, sa gasesc rostul…
Lm, cineva mi-a spus, candva, ca indiferent de cuvintele pe care ni le aruncam la o cearta, indiferent de supararile care se nasc in noi, sau orgolile care uneori ne umbresc inima, sentimentele fata de celalalt raman. Dragostea nu are cum sa dispara peste noapte. Iar cei care iubesc doar azi, pentru ca maine sa nu lase in urma lor decat o boala grea, cum ai spus tu, cei care devin, dintr-o clipire in alta de timp, indiferenti la dragostea sau suferintele noastre, nu ne-au iubit niciodata cu adevarat. Iar acei oameni nu merita nici iubirea, nici lacrimile noastre.
Alice scumpa, noapte buna cu vise dulci. Noapte buna, tuturor…
November 24th, 2009 at 9:30 am
Multumesc Alyce pt randurile intelepte pe care mi le-ai scris. Si iti dau dreptate…
November 24th, 2009 at 11:15 am
Fete dragi si triste, m-au tulburat dorurile voastre …si mi-am adus aminte de ce ne scria Alice ca citise in interviul cu Ileana Vulpescu, parca. Scria acolo ca in dragoste,prietenie si scris nu se poate obtine nimic fara sinceritate absoluta.Ca daca nu pui tot sufletul, asumandu-ti riscul de a fi calcat in picioare, nu ai nicio sansa sa fii cu adevarat iubit….
Va pup, zi cu soare sa aveti!
November 24th, 2009 at 12:00 pm
Buna dimineata doamnelor!
Sa trec direct la subiect, va spun ca am avut o iubita timp de 2 ani care la un moment dat a calcat stramb. Pur si simplu m-a inselat.A urmat o perioada de disperare, o luna in care nu am mai stiut de mine, dar o iubeam ca un nebun si nu imi imaginam viata fara ea. O vroiam inapoi dar eram prea orgolios si egoist.
Ea mi-a explicat ce s-a intamplat de a cazut in ispita altuia, dar mi-a spus si ca si-a dat seama ca tot pe mine ma iubeste, indiferent ce ar cauta in alta parte. Mi- a cerut sa ii dau o sansa,daca o iubesc. A fost o perioada in care eu eram mult plecat, si nu eram cu ea, iar ea avea nevoie sa fiu langa ea..asa s-a produs dezechilibrul ei.
Nu am judecat-o.Plangea sincer,desi unele lucruri a ales sa le tina doar pt ea. Dar nu m-au mai interesat. O iubeam. Si am iertat-o .Am fost furios si distrus. Dar si ea la fel. Sufeream amandoi. Si atunci mi-am zis bai n-are rost sa stam asa..Nu regret nici o clipa ca m-am intors la ea.
Si eu am gresit ca nu am fost langa ea si nu i-am oferit ceea ce avea nevoie. A rabdat cat a putut, cand nu, a fost altul mai istet ca mine.
Am ramas cu ea si am cerut-o de nevasta foarte repede. Nu am lasat-o sa imi scape pt ca era o fata minunata, un suflet cald, ma iubea. doar ca a incercat-o viata intr-un moment in care eu nu am fost langa ea, desi ea ma astepta, eu nu am fost in stare sa ii ofer stabilitatea.
Azi avem deja 2 copii impreuna, o iubesc mai mult si o pretuiesc. Si sint un barbat fericit, pt ca , de cand am ales sa o iert, si i-am oferit inelul, ea m a facut cel mai fericit.
Si ma gandesc ca de nu treceam peste orgolii si eram prost si batut in cap, sufeream si azi dupa ea, ca un fraier. si altul se bucura de ea.Asa ca am tinut-o pt mine, si am adus-o incet in fata altarului. imi multumeste in fiecare zi ca nu am parasit-o si ca am avut curajul de a face pasul cel mare. Pentru ca stiu ca asta va doriti toate, sa fiti sotii si mame.Mi-a facut doi copii si al treilea e pe drum.
Doamnelor, si noi suferim…..si noi stim sa iertam, unii, bineinteles, si noi avem curaj sa iubim, si noi stim sa daruim. Eu am crezut ca mor de dorul ei in luna aceea cat am stat separati. Ce pana mea…dar ma iubea si ea si atunci am simtit ca trebuie sa raman langa ea. Daca nu intelegem omul atunci cand are nevoie sa fie inteles si iubit, atunci cand sa o facem?
Eu cunosc multe cupluri pe care le-a incercat viata, si s-au inselat, poate sau au existat alte tradari, nemultumiri, lipsa banilor, plecat de acasa, dar……pt ca s-au iubit adevarat au ramas totusi impreuna.
Fetelor nu disperati, barbatul care va iubeste cu adevarat pur si simplu nu va putea sa mai traiasca fara voi. Iar daca poate , e mai clar decat clarul ca nu a dat doi bani pe voi. In dragoste nu exista egoism, in dragoste nu exista separare, in dragsote nu exista timp pierdut, rahat…ca putem muri intr-o clipa. Traiti din plin !!!
Cine spune ca poate sta fara cel pe care il iubeste, se imbata cu apa rece. Sint doar povesti. Ala nu iubeste, de fapt. Dar minte .
Cand am inteles ca totusi nu voi putea trai fara iubita mea, a fost cand, ea mi-a scris o scrisoare si mi-a trimis-o prin cineva, in care mi a spus ” calin te iubesc, nu ma lasa la nimeni ca te astept. ia-ma tu”.
Si n-am lasat-o. cum draq sa o las. ca o iubeam ca un nebun.
Asa ca Doamnelor,barbatul care vrea cu adevarat o femeie, nu o lasa NICIODATA . TINETI ASTA MINTE.
Imi aprind o tigara si va mai citesc.suferiti prea mult da-o draqu de treaba
November 24th, 2009 at 2:23 pm
am primit odata o melodie cu o mireasa trista:
http://www.youtube.com/watch?v=QGrkoAEpPlA&NR=1
desi varianta asta e mai tandra si o prefer:
http://www.youtube.com/watch?v=9ZgiS2zXC3o&feature=related
insa eu am raspuns cu o mireasa fericita:
http://www.youtube.com/watch?v=LoBdt9L_DPA&feature=fvst
November 24th, 2009 at 6:36 pm
Da, Anna, Liceul Militar Breaza…Il voi ruga sa-mi spuna numele profesorului sau de matematica.
Ma emotioneaza aceasta ,,intalnire”!
Si mai avem ceva comun: fiica mea, care are 20 de ani, se numeste Ana.
Calatoria sa-ti fie asa cum ai visat-o! Drumuri line si senine!
November 24th, 2009 at 7:07 pm
Alice, vreau sa te rog sa imi dai adresa ta de mail, pentru ca vreau sa te autentific pe blogul meu..sa citesti daca vrei si cand ai timp ce scriu…si daca vrei sa folosesti ceva de acolo pt cartile tale..
Iti citesc blogul ink de la inceput..si cartile, pe care le-am savurat pagina cu pagina de multe ori..Multumim ca ne impartasesti bucati de suflet din viata ta.
November 24th, 2009 at 8:08 pm
Calin, sunt de partea ta. Eu stiu ca atunci cand iubesti nu exista obstacole. Scuzele, oboselile, amanarile, ezitarile sunt doar semne de neiubire. I-am spus si eu candva unui barbat “Nu ma lasa altuia”, iar el mi-a zis ca e alegerea mea. Ca daca atata stiu eu sa iubesc, oricum nu il merit. Dar eu am inteles mai tarziu, cand m-am vindecat de iubirea pentru el, ca el nu ma merita.
November 25th, 2009 at 1:45 pm
Calin, daca esti real ,ai toata admiratia mea.
Imi amintesc si eu ce mi s-a raspuns cand am spus barbatului iubit”nu ma lasa la altul”.
Ma gandesc ca toti ne vor frumoase , destepte si devreme acasa, dar uita ca si noi ne dorim macar sa ii vedem ca se agita sa ne cucereasca, fara amanari, tergiversari si alte cele.Daca ii spui barbatului ca il vrei hotarat, intelept si etc…iti spune sa cauti in alta parte. Nu se ambitioneaza deloc sa faca ceva pentru a te face sa te simti femeie dorita.
Incep si eu sa cred ca atunci cand vrei sa ramai cu cineva,nu exista loc de ”am nevoie de timp sa ma gandesc”. Sa te gandesti la ce?
November 25th, 2009 at 2:23 pm
Astept in continuare mailul tau
November 25th, 2009 at 3:12 pm
Lm mi-ai luat vorba din gura
si eu ma intrebam daca Calin exista intr-adevar sau e doar file din poveste…Daca esti cu adevarat real, bravo Calin!!!
November 25th, 2009 at 3:17 pm
alice@revistatango.ro
November 25th, 2009 at 8:06 pm
http://www.youtube.com/watch?v=d5Fvsu2tqO0&feature=related
November 25th, 2009 at 8:16 pm
http://www.youtube.com/watch?v=w-Olz17yHCU
November 25th, 2009 at 8:56 pm
Sa speram Lm….:-) ,te sarut.
November 26th, 2009 at 6:36 am
calina…eu am sperat pana am murit.acum e obligatoriu sa ma readuc la viata.poate ma ajuta un sarut..nu mai vreau sa fiu o fata cu inima ranita
http://www.youtube.com/watch?v=nS_TtSpNHsU
November 26th, 2009 at 8:18 am
Ma gandesc la tine
asta noapte in singuratatea-mi fara somn.
daca pe de o parte stiu ca gresesc iubindu-te,
pe de alta parte, inima nu vrea sa imi dea dreptate
pentru ca sunt innecat in tine
si nu voi iesi din tine, fara tine alaturi.
Scumpa mea, ma auzi?
imi imaginez ca te privesc in ochi.
pot sa te vad intinsa
traind mistificata in mintea mea.
si esti asa departe
ca o stea indepartata
la care , asta noapte m-am rugat sa imi indeplineasca o dorinta.
As da tot ceea ce am pentru a avea
inca o singura noapte cu tine.
as risca viata mea pentru a simti
corpul tau aproape de al meu.
pentru ca nu pot merge mai departe
traind in amintirea cantecului nostru.
As da tot ceea ce am pentru dragostea ta, in noaptea asta.
November 26th, 2009 at 2:34 pm
M-ai emotionat, Lm. Ce suflet frumos ai! Te sarut eu si poate asa ti-l lasi la vedere:-).
November 26th, 2009 at 3:06 pm
Calina..te strang in brate ..tare, asa cum stiu eu…asa cum imi e doooor sa o mai fac…
Multumesc mult. m-ai facut sa zambesc…..numai ca , tu stii , ca sarutul de care am nevoie pt sufletul meu,e …altul…
November 28th, 2009 at 2:00 pm
De curand, scriu si eu la o revista studenteasca. Si precum spui si tu…am luat interviu unui student si unui profesor. Studentul a vrut sa imi schimbe fiecare idee, fiecare propozitie…profesorul…a zis ca nu vrea sa imi schimbe nimic, pentru a-mi ramane originalitatea.
II multumesc si acum celui de pe urma.