Dar iubirile unde se duc, cand se duc?
Posted by Alice Nastase Buciuta on Oct 16, 2009 in Confesiuni | 186 comments
Viata mea intreaga am asezat-o sub semnul intrebarilor formulate cu sufletul ravasit de emotie. Am crescut cu gandul din povestea Bunicului, intrebandu-ma “Dar cocorii unde se duc, cand se duc?”, apoi adolescenta si dragostea dintai mi-au stat de veghe in lanul de secara si m-am incapatanat sa incerc sa aflu unde se duc ratele de pe lac, iarna, cand apele ingheata…
Si au venit dupa aceea iubirile care au plecat si pe care nu le-am mai gasit niciodata. Iubirile mari si frumoase, pe care le-am lasat sa se risipeasca printre nimicuri. Iubirile meschine si mintite, de care am reusit sa ma eliberez, dupa incrancenari care m-au costat taifunuri de orgolii si lacrimi. Si m-am intrebat, cu inima insangerata, unde se duc iubirile in care am crezut fie si macar o secunda? Ce se alege de speranta noastra dintai? Cum de se domoleste bataia inimii? Sub imperiul carei nepasari sau dureri sau rataciri inima inceteaza dintr-o data sa cante si incepe sa ticaie banal, ca un ceasornic care nu stie sa faca altceva decat sa bata spre a ne masura destramarea?
Iubirile pe care nu le-am trait niciodata unde se duc? In tara iubirilor netraite – un fel de sanctuar care se deschide doar pentru cei norocosi, care au dreptul la a doua sansa? Dar iubirile pe care doar le-am visat ne asteapta acolo, cuminti, intr-o lume onirica, si, intr-o alta noapte cu luna ne vor da dreptul sa le visam pana la capat?
Am auzit aseara, dintr-o intamplare, cantecul sub ritmul caruia mi-am asezat dragostea mare si intreaga sub semnul careia traiesc astazi. A fost cantecul marii mele sperante de inceput, declaratia mea de dragoste asa cum nu am mai trait niciodata. Cantecul meu de teama si de insingurare in asteptarea unei iubiri care ar fi putut sa nu-mi fie intoarsa, a unei decizii care ar fi putut sa nu vina nicicand. Alegerea mea de a nu lupta. Decizia mea de a nu ma indoi. De a iubi si atat. L-am ascultat si am plans, pentru ca mi-a adus dintr-o data in inima tot dorul nebunesc, si dulce, si enorm, pe care l-am purtat cu mine fara sa il pot spune nimanui. Fara macar sa il pot aseza in cuvinte. Am plans, pentru ca m-a facut sa imi amintesc toata sfasierea si toata stralucirea sub care mi s-a nascut dragostea. Pentru ca m-a durut cumplit sa inteleg ca sunt gata sa fac cea mai amarnica, cea mai de neiertat greseala. Si sa uit cum a fost. Si sa merg mai departe pe drumul uitarii. Pe drumul la capatul caruia asteapta, intotdeauna, calma si ferma in nemilosenia ei, intrebarea: Dar iubirile unde se duc, cand se duc? http://www.youtube.com/watch?v=lVOu47ib9s8&feature=related
P.S. Astept pe adresa alice@revistatango.ro povestile voastre avand ca tema Dragoste fara limite. Castigatorul va primi drept premiu publicarea povestii sale in paginile revistei si pe site-ul nostru si o cina romantica, in doi, oferita de LG, initiatorul acestui proiect minunat.
Se duc in amintiri, raman prinse in timpul lor, si noi revenim sa le vizitam ori de cate ori pasii ne aduc pe aceeasi strada , sufletul vibreaza la melodia “noastra”,si ochii tresar atunci cand zaresc conturul siluetei ce o credeam uitate. Ce bine ca , tot timpul ne vindeca ranile , ne scutura indoielile si povara grea din inima si ne pregateste , pentru intalnirea cu dragostea adevarata, care ramane , nu se mai duce.
”Vroiam sa pleci, vroiam sa si ramai..
Ai ascultat de gandul cel dintai.
Nu te oprise gandul fara glas:
De ce-ai plecat, de ce-ai mai fi ramas…”
Asta mi-a ramas in suflet dupa fiecare iubire…pentru ca cel mai probabil niciuna nu a fost sa fie a mea…pana acum…dar am rabdare, nu ma grabesc, asa cum ma sfatuiai si tu intr-una din insemnarile tale precedente…
Da, ce trist, unde se duc iubirile noastre cand se duc?! ca parca pleaca si cu o parte din suflet, din tot.
Iubirile neiubiri, pleaca, nu stiu unde dar pleaca… Iubirile in care am crezut, iubirile care ne-au invatat fericirea, raman… Raman pentru totdeauna in sufletele noastre si nu pleaca niciodata. Si e asa ca in poezia Dincolo a lui Marin Sorescu:
Femeia asta
Are pe cineva în baie.
Vorbeşte cu mine,
Mă iubeşte sincer,
Dar cineva se tot foieşte în sufletul ei,
Dincolo de mine.
Îi citesc în ochi,
În păr,
În linia vieţii din palmă
Că această casă n-are decât o singură intrare,
Că-mi ascunde pe cineva în baie.
Sau, mă rog, în casa vecină,
Sau într-o altă casă,
Undeva pe stradă,
Într-alt oraş, sau într-o pădure,
Ori pe fundul mării.
Cineva stă ascuns acolo,
Pândindu-mi gândurile,
Ascultând sentimentele mele eterne
Cu ochii pe ceas.
Ioana, si eu as vrea sa alung tot ce e trist din noi, si eu as vrea sa stiu ce trebuie sa fac, sa facem… Te imbratisez!
Cu asta, chiar m-ai facut sa plang, sa stii…
Ascult piesa, citesc textul si las lacrimile sa imi curga in voie…
M-ai rascolit, asa ca frunzele rascolite de vantul de afara. Mi-ai adus in amintire gustul ultimei toamne traite impreuna cu un el, intr-o iubire care a plecat intr-un cimitir al iubirilor. Un loc unde merg uneori, pun o floare si aprind o lumanare. Gresesc, de fapt a ramas in mine, traieste in continuare in mine, in amintirea mea, in sufletul meu. Imi dau seama ca ea mi-a dat puterea sa privesc in ochi dragostea atunci cand am reintalnit-o. Sa ii zambesc si sa ii spun ” Tu esti. Pe tine te asteptam. Te rog ramai”.
Atata doar ca azi, citindu-te, mi s-a facut tare tare dor .
Excelent spus “Raman pentru totdeauna in sufletele noastre si nu pleaca niciodata”, dar uneori ne ramane doar iubirea, iar subiectul dragostei pleaca fara sa se mai intoarca, si e trist si e greu.
iubirile..alearga si se ascund si cele mai ascunse unghere ale subconstientului nostru.iubirile adevarate nu cred ca mor vreodata.de aceea se numesc iubiri.daca as afirma ca mor,as calca in picioare propriile-mi principii si cunostinte despre iubire..oare ma insel?
insa mai cred ca in viata exista o singura iubire adevarata..restul..sunt iubiri mai mici,al caror rost este sa-ti condimenteze putin viata..voi ce ziceti fetelor?
*in cele mai ascunse unghere,imi cer scz pt greseala de mai devreme
Ce frumos scrii tu, Alice…te citesc mereu si ma minuez de delicatetea ta…Va citesc pe toate si-n tacerile mele va multumesc pentru puterea de a fi aici mereu, ca-ntr-o agora a bunatatii…
Costi, sper sa nu gresesc si sa fie vorba despre tine, citeam , la inceputurile blogului, ca traiai o poveste de dragoste cu multe piedici, care este situatia acum?
UNDE SE DUC IUBIRILE?in cel mai ascuns ungher al inimii si in sufletul chircit de durere…
visezi,ajungi sa traiesti ceea ce doar ai visat candva si …apoi vine clipa despartirii…de ce?
ptr ca viata nu ti l-a dat sa fie al tau pe vecie…l-ai avut ptr o clipa doar pentru ca ai riscat sa-l ai ,doar pentru ca ai vrut sa-l simti…si?
ramane ceva frumos…ramane candoarea ,duiosia,bucuria unei impliniri de-o clipa
ramane senzatia ca inca il mangai,ca inca il iubesti de aproape…ii privesti poza si instinctiv ridici mana sa-l atingi…si te trezesti!sau izbucnesti in plans
nu e al tau!e al ei!l-ai trimis la ea!acolo e locul lui!
si tu?tu te simti impostoare…sau…nu mai simti decat durere!si sufletul ti se sparge ca o oglinda …in mii si mii de bucatele.cu fiecare farama de suflet pierdut se duce si iubirea?
nu!!ea e acolo!sa-ti incalzeasca sufletul pentru zilele care-ti vor mai fi date sa le traiesti fara el…si apoi te aduni ,te chircesti si tu ,dupa care te ridici…e o noua zi,o noua clipa si trebuie sa inveti sa traiesti fara iubirea cea frumoasa…fara el…
Va simt tristetea, intrebarile- sunt si ale mele, si culmea, chiar momentan. M-am intilnit din neintimplare cu cineva din trecut, scris cu litera mare in cartea mea personala, in ,,feliile,, mele de soare- si am aflat adevaruri care doar le banuiam… ceea ce credeam ca a fost o mare iubire, erau de fapt jumatati si sferturi de lucruri frumoase…
Imi umbla si mie prin suflet ratacita aceasta intrebare, draga Alice, asa de bine formulata…de citva timp- mi-e ciuda si sunt miniioasa pe mine insami, pe adaosul de poezie, de energie risipita in van si imaginatie cu care am completat ani in sir portretul palid al unei iubiri care era pentru el cautarea micii mari aventuri in timpul saptaminii si atit.
Simt ca am ramas cumva fara centru, dar ma simt si eliberata, clarificata si totusi plina de resentimente fata de o mare parte din trecutul meu.
Poate ca invatam cu fiecare iubire o lectie pentru iubirea cea mare. Un fel de pregatire vie de viata. Unele iubiri se transforma in povesti scrise, in copii cu nume de flori, in fotografii, in cenusa, altele merg probabil la cer si se intorc cindva sub alta forma.
Caci si cocorii se intorc primavara, nu-i asa?
daca se duc, tot e bine…
dar atata vreme cat le mai simtim, au ramas oarecum atarnate de noi.
dupa o vreme, e bine sa le pregatim o inmormantare simbolica.
sa ajunga in pamant, sa fie hrana pentru viitoarele iubiri…
doar asa partile de suflet ramase in ele vor putea fi eliberate si se vor intoarece la noi.
Unde se duc? M-ai facut sa ma gandesc la acest lucru. Parerea mea e ca se pierd undeva, in neant, ca puful papadiilor dus de vant. In amintiri avem ceea ce a fost, in minte avem ceea ar fi trebuit sa fie, dar ele zboara, se duc, dar ce ramane in urma lor? Disperare, usurare, teama, comoditate, suferinta, lacrimi, speranta?
Ce simplu ar fi daca am gandi simplu “n-a fost sa fie”, dar dupa aceea apare inevitabil un “dar de ce?”, asa ca as intreba: Daca ne indragostim, traim o dragoste impartasita, ce se intampla de se ajunge la final?
Alice, am ascultat si eu “Answer” acum cateva zile si am simtit infrigurata cum astept iubirea cea mare si am plans lacrimi de singuratate…dar stii…m-am gandit ca si el ma asteapta pe mine, si el e trist…si am plans si pentru el…apoi am zambit cu speranta si incredere ca EL va veni…ca vom fi unul pentru celalalt acelasi raspuns.
cat de bine inteleg acum ca acele iubiri incomplete si stirbite au fost doar pasi catre cea adevarata…ca cei care nu au stiut sa aiba grija de mine si de iubirea noastra, cei care nu au avut curaj sa mearga pana la capat pentru acea iubire… sunt ei cei pedepsiti pentru ca nu stiut sa inteleaga si nu au avut ochi sa vada…sau si-au tradat inima…
nu imi plang si nu imi regret nici o iubire…o astept doar pe cea adevarata…cu zambet pentru ca va fi minunata…
nu se duc nicaieri iubirile netraite si neimplinite…raman in inima, depinde de noi cum le pastram si ce valoare le dam…sunt parte din noi, sunt ceea ce am fost si ce vom fi mai departe…transformati de ele…stiind acum sa iubim cu adevarat…
iar o iubire adevarata nu moare niciodata…
buna seara suflete dragi, mi- fost dor de voi…
Alice, doar acum am ascultat cantecul tau…inteleg, si stiu, si simt…
Te tin de mana!
“Cause I can only tell you what I know
That I need you in my life
When the stars have all gone out
You’ll still be burning so bright.”
Involuntar, titlul postului de astazi mi-a dat mult de gandit si marturisesc cu sinceritate ca inca ma tine cu mintea ocupata. Daca ar fi sa aleg un loc, as opta pentru un paradis al iubirilor pierdute, un paradis al bucatilor din noi ce dainuiesc etern hranindu-se cu iubire. Insa, in ciuda tuturor eforturilor mele, cel putin, nu am reusit sa gasesc raspunsului un corespondent in realitate- un loc existent in timp si-n spatiu care sa cuprinda tot ce-mi doresc eu, fericirea mare si puternica, implinirea.
Asa ca, draga Alice, in seara asta am ramas cu tema de meditatie si cu speranta ca, indiferent unde s-ar duce toate iubirile, odata si-odata o sa le gasim, caci deasupra noastra salasluieste un cer destul de mare ca s-adaposteasca toate iubirile din noi.
PS: Foarte reusit si foarte original articolul! Nu incetezi sa ma uimesti si sa ma surprinzi cu originalitatea stilului tau, cu profunzimea gandurilor tale si cu dovezi cum ca mai toate cuvintele exista ca sa le scrii tu. Felicitari!
Buna seara, Zeite…
Alice draga, azi ne-ai pus pe ganduri pe toate, cum bine spune Alexandra mai sus. Si eu m-am surprins gandindu-ma oare unde se duc, dupa ce am citit cuvintele-ti calde si sincere, intrebarea simpla, dar atat de complicata totusi. Si mi-am imaginat iluzii ce se imprastie ca un fum diafan, lasand in urma realitatea, nefardata deloc, in cazul neiubirilor risipite. Iar in cazul iubirilor, desi n-am sa inteleg deloc de ce trebuie sa plece, mi-ar placea ca ele sa se duca spre alti doi tineri, care exact atunci cand un cuplu se frange, se regasesc si recunosc si se indragostesc frumos si poate cu noroc. Sa plece la altii, mai tineri, mai curajosi, mai puternici, care sa o ingrijeasca si sporeasca. Ca sa ramana tot atata iubire pe pamant..
Va imbratisez, noapte frumoasa…
Frumoase ganduri, Roberrta! Apreciez cu sinceritate intentia si dorinta ta de a opri iubirea pe pamant, de a o lasa printre noi, ca sa ne incalzeasca si sa ne aduca siguranta ca iubirea noastra nu s-a frant, daca s-a frant, in zadar si ca ea se va rasfrange asupra altora, ca sa-i incante si sa-i bucure, invaluindu-i in parfumul dulce si mult asteptat al fericirii.
Trimit si eu un val de imbratisari cu miros de week-end, alaturi de cele mai frumoase urari, pentru cele mai frumoase zeite!
http://www.youtube.com/watch?v=tmzoN_afPGk
“Asculta-ma si lasa-ma sa strig
MI-E FRICA DE-NTAMPLARE SI MI-E FRIG
Si nu mai vreau s-aud pana la sfarsit
Cine-a iubit frumos, cine-a gresit”
Iubirele se duc la cei ce le asteapta cu sufletul deschis, cu speranta si cu credinta.
Iubirile care pleaca nu sunt iubiri, sunt amagiri.
Mi-e dor de tine si de prietenii Tango, de imbratisarile voastre calde.
Ne-ai lovit in plex Alice cu intrebarea asta. Uite ce efervescenta e in casuta ta.
Va salut pe toate, cu mare drag.
Corina ce frumos spui, cata dreptate ai. Se intorc intr-o alta forma. Ca si cocorii primavara. Eu pot depune marturie pentru asta.
Ramona mi-a fost dor de tine.
Iubirile nu se duc….
Iubirile vin si nu mai pleaca niciodata….
Pleaca doar amagirile, doar indragosteala , doar momentele ce ni se par a fi iubire definitiva….
Si pt ca doar ni se par….pleaca….se duc ….si nu se mai intorc …..
….Mi-e dor de voi ,numai ca sunt prinsa intre drumuri cu folos….
Uneori nu am timp nici sa deschid calculatorul pt a-mi citi corespondenta.
De scris,,,,,nici vorba…..
Sper ca sunteti bine cu toate.
Costi,mi-e dor de scrierile tale atat de profunde si frumoase.
Dalila mea,ai scris asa de frumos.
Simona Ioana,si pe unde am umblat eu de curand a nins atat de frumos…..ca-n basmele cu zane bune
Ieri am fost la Constanta…
Era soare si frumos,un soare cu dinti totusi…
Am admirat pescarusii pe malul marii ,la Mamaia…
Iar de pe plaja de la Corbu am cules scoici intregi,mari,fermecate,cum numai acolo gasesti.
Imi propusesem sa merg maine la mare,dar ploaia de azi si prognoza de ploi viitoare,ne-au dat peste cap planul….
Va doresc tuturor iubiri care sa ramana,care sa nu plece niciunde,nicicand…
Nu am avut timp de scris,ce rau imi pare….
Dar,sunt sigura ca sunt scrise deja atatea povesti frumoase ,incat,cu siguranta vom citi si ne vom bucura cu o poveste minunata ca si zeitele de aici….
Mi-e dor de voi,va iubesc frumos
Alice ,femeile sunt frumoase,femeile gravide sunt si frumoase si speciale.
Ma inclin,
Versurile care-mi bantuie sufletul ….
Mi-ai atins doar inima, usor ,
Si s-a sfaramat in mii de inimi.
Eu, cu mii de inimi ma-nfior,
Si mi te iubesc, cu mii de inimi.
Mi-ai atins doar buzele, usor,
Si s-au sfaramat in mii de buze.
Eu, cu mii de buze te-mpresor,
Si mi te sarut, cu mii de buze…
daca nu l-as fi iubit pe cel de-al doilea barbat din viata mea si l-as fi iubit in continuare doar pe sotul meu ,as fi spus ca iubirile se duc catre inaltul cerului si vin inapoi mai profunde,mai intense…dar cand sotul meu a gresit s-a dus iubirea noastra si nu s-a mai intors .nu la noi,cel putin…va veni poate o vreme cand dorinta de a recladi ce am avut ,ne va aduce si iubirea inapoi.sau poate nu…
iubirile mari raman in suflet,in sufletele celor care-si impartasesc iubirea si din ea se nasc trairi frumoase…
iubirile fac oamenii sa zambeasca frumos,sa priveasca unul la celalalt ca si cum celalalt ar fi gura de aer proaspat sorbit in fiecare dimineata,ca si cum existenta unuia ar fi fada fara celalalt…ochii nu ar mai vedea clar in lumina, fara privirea care sa-ti dea siguranta,pasii ar rasuna nesiguri in viata fara urmele altor pasi,umerii ar parea lasati fara sprijinul umerilor pereche,mainile nu si-ar mai gasi causul care sa le cuprinda atat de profund …
si doar asa trup langa trup,suflet langa suflet ,iubirea intregeste omul…
de la oameni si catre oameni pleaca iubirea…
Ana ce frumoase sunt versurile alese de tine…”si mi te iubesc, cu mii de inimi”…
Iubirile se duc acolo unde se duc si lacrimile din noptile de nedragoste..sunt purtate de vant, izbite de colturi de cer, de pamant, de copaci..pana se sterg..pana cand sufletul se elibereaza si invata ca dragostea vine la cei care stiu sa astepte, pana cand dispare teama de intuneric, frica de singuratate..pana cand inveti sa-ti iei dintr-un zambet puterea de a zbura..
Eu inca nu stiu cum e sa vrei sa zbori si sa nu poti…asa cum inca nu stiu sa astept pana la capat…eu inca ma tem…dar stiu ca la capatul drumului e iubirea mea curata, completa, iubirea ce-o port in mine ca o stea…iubirea pentru care m-am rugat…
Daca v-am intristat sa ma iertati, Daca ati plans, am plans cu voi. Daca v-am starnit nostalgii, vin eu insami cu nostalgiile mele alaturi, ca sa ne tinem de urat si de speranta una celeilalte.
Costi, ce bucurie mi-a facut sa te citesc! Tu ramai prietenul meu dintai, tu mi-ai dat curaj si avant sa cred in locul asta magic.
Cautam de mult poezia pe care ai adus-o tu, Cristina Socaciu, era poezia pe care o citeam mereu cu prietena mea, Alina Iordanescu. Si mi s-a facut dor de anii aceia, in care citeam poezii amandoua. Dar prieteniile unde se duc, cand se duc? Adorm intinzand brate emotionate catre voi, prietenele mele. Si va sarut pe vise, pe fiecare in parte.
Unde se duc iubirile? Pe apa sambetei, daca nu-s, cu adevarat si din suflet, iubiri! Indragostelile sunt multe! Iar noi, femeile, avem tendinta paguboasa de a confunda mai mereu iubirea cu indragosteala, indragosteala aia cu fluturi in stomac, cu tremur in genunchi, cu accelerarea pulsului de la 80 de batai pe minut la 120…cu… uneori (din ce in ce mai des, constat!), cu cat de gros e portofelul iubitului…
Iubirea adevarata nu se duce. Ramane! Trece proba timpului (cea mai “a dracului” proba!) si isi capata cu adevarat numele de IUBIRE abia atunci cand hormonii sexuali nu mai sunt “vioara intai” ci devin muzica ambientala.
Pe ritmul melodiei http://www.youtube.com/watch?v=PY45DkaP9Ls mi-am dansat prima “iubire”. Care s-a dus… “scuturand aripile” http://www.youtube.com/watch?v=lx0v5D1TcF
Si atunci cand mi-am spus:” I would do anything for love…” http://www.youtube.com/watch?v=9GNhdQRbXhc“, a aparut in viata mea omul cu care am dansat pe ritmurile acestei melodii… omul caruia i-am soptit la ureche, in acea seara magica… ” I would do anything for love! But I can’t do that!”
Omul ala… e tot langa mine, de 15 ani. (Poate pentru ca am fost sincera si i-am spus ca “Pot face orice pentru dragoste, dar n-am sa fac asta?”)
Uneori iubirile nu se duc nicaieri. Uneori… raman. Chestie de noroc! Ca la 6 din 49. Viata insasi e o loterie! Niciodata nu stii daca vei castiga sau vei pierde. Ca sa afli… trebuie sa joci! Si… sa-ti asumi riscurile!
“Unde ti se duce viata, cand se duce?”
In inima celor care te-au iubit cu adevarat!
Poison Eve
Poison Eve- esti foarte, foarte rea. Si esti rea si cu omul tau, caruia i-ai putea darui atat de mult, dar nu vrei sa o faci. Am sters comentariile tale referitoare la fetele de aici, am lasat povestea ta si iti spun ca mi-as dori sa vii aici cu inima mai deschisa. Daca eu nu judec pe nimeni pentru felul in care scrie, de ce sa judeci tu? Scrii foarte frumos, dar asta nu iti da dreptul sa dispretuiesti pe nimeni care nu se ridica la nivelul tau.
totul a pornit , …nu mai conteaza de unde…
mi-am reamintit de ei,..de toti cei, pe care i-am iubit…
si pe care i-am pastrat ,..in mine,..
ca asa-s eu pastratoare,…
nu-s multi,..si nici nu ar conta cati sunt,..
m-am gandit ,de ce inca ii am in mine,..
de ce imi e atat de greu sa-i alung pentru totdeauna,.
de ce inca, intr-un fel straniu ma simt responsabila pentru ei..( desi nu acesta este cuvantul potrivit..)
de ce ,inca imi sunt dragi,…
de ce ,inca am parti din ei adanc infipte in mine,…
ca facand parte unitara din mine,…
ma gandeam ,daca as incerca sa-i sterg din mine…
as sangera…i-as rupe pe fiecare in parte cu cate o parte din mine,..
pentru ca asta sunt eu,..
eu, cea iubita de ei,..
eu, cea care i-am iubit pe ei,..
eu, cea dinaintea lor..
eu, cea de dupa ei…
cred ca mi-e trista toamna aceasta,…
..si astfel, in tacerea cuvintelor cantate….
as incropi din lut si multele silabe scapate de ei pe jos….
o dulce nepasare calda…..pt nopti reci…
iubirile ,…suntem noi…
Ce bine inteleg, Katharinna, “ma simt responsabila pentru ei – desi nu acesta e cuvantul potrivit”… Foarte frumos ai scris, si foarte adevarat.
prieteniile adevarate nu se duc, nicicand…niciunde !!
prieteniile adevarate , raman ! cele care se duc sunt simple contexte si atat….
….
zilele ce vin, sarbatorim primul an de cand suntem in casa aceasta minunata….
anul dintai al blogului lui alice….parca a fost ieri, si totusi, parca e dintotdeauna…..
prima dintre cele care a scris si a ramas, este cristina bizu (cred, ca in 25 oct), apoi si altele dintre noi….Mi-e dor nespus de oamenii de-atunci, de-acum, de cei ce vor veni…
La multi ani, si lumi traite impeuna, intru prietenie adevarata, intreaga , inalta….
La multi ani, Monica mea de totdeauna, la multi ani tuturor! Sunt si prietenii care se destrama luate de valuri, de schimbari, de plecari, de distante, dar raman mereu in suflet – precum marile iubiri. Ai dreptate si tu, draga Gdiana!
Au fost multi pe aci, cumva s-au schimbat vietile tuturor din intalnirile nostre.
Iubirile nu pleaca ele ramin agatate de suflet intr-un colt nestiut…
Le decoperi poate acolo mai tarziu si te umplii din nou de soare …
Nici prieteniile adevarate nu pleaca nicaieri .Asa ai poate senzatia , dar si dupa 20 de ani descoperi ca distanta de timp si spatiu nu a stres nimic din ceea ce a fost odata
buna dimineata…where do broken hearts go?
sa aveti un week-end frumos!
http://www.youtube.com/watch?v=knOGYxQCe2g
Asa e, draga Monica, celebram in curind un an de insotire prin cuvinte si ginduri- am scris si eu chiar atunci, bucuroasa ca pot sa-i adresez lui Alice in direct recunosctinta mea pentru scrisul si fiinta ei. Intre timp am cunoscut in plus si citeva prietene dragi sufletului meu, si citesc la fel de uimita ce scrieti toate, ma bucur ca suntem atitia aici…
Va doresc un weekend frumos la toti cei de aici si la minunata noastra gazda!
Pentru Alice si toate sufletele minunate de aici,
“A avea si numai un bun prieten inseamna a avea lumina in intuneric”.-Pam Browx
“Prietenul este omul care stie totul despre tine si totusi te place”. – Elbert Hubbard
“Pentru ce traim daca nu pentru a ne face , unii altora , vietile mai usoare ?”.-George Eliot
“Prietenul este cel care vine , atunci cand toata lumea pleaca”.- Alban Goodier
“Stiu ca prietenii ma <> si atunci cand nu sunt de vazut.Tacerile si departarile sunt tesute in textura oricarei prietenii adevarate” .-Roberta Israeloff
Costi, tacerile tale si departarile tale fac parte din textura prieteniei noastre perene. Dar e mai bine cu tine aici.
Alice, aveam intr-o vreme, cumva teama ca sunt cel mai nervos om de pe pamant, cel mai rautacios, cel mai acru…Apoi am observat, ca sunt destule persoane care ma intrec; n-am fost fericita pentru aceasta constatare, desi in mod aproape evident ar fi trebuit sa fiu. Spun asta, pentru ca ma uimesc unele personaje care trec pe aici, si daca nu isi lasa veninul, isi lasa tesaturile de cuvinte de multe ori atat de straduit false.
Or fi avand legatura toate astea si cu ceva din tema, adusa in prim plan de curand de Nouria Nouri, referitoare la implinire…
Ma bucur ca scrii. E tot ce pot sa spun. Si pentru ca si eu scriu nu pot sa nu te intreb: a existat vreun moment sau mai multe chiar in viata ta in care ai multumit cuiva, nu stiu cui, pentru aceasta mare fericire: aceea de a scrie?
Luli, multumesc mereu profesorilor mei care m-au descoperit si m-au facut sa cred in cuvantul meu. Stiu ca laudele lor ma luau mereu prin surprindere, stiu ca ei mi-au dat incredere in mine impotriva vointei mele- eu eram un copil timid si fara pic de indrazneala. Profesorii mei de romana, doamna Ioanitescu din scoala generala si domnul Balanoiu din liceu. Nu stiu daca mai traiesc, dar sunt in sufletul meu mereu.
Ramona, inimile frante se duc in tara celei de-a doua sanse, acolo unde se vindeca prin uitare si cauta din nou iubirea.
Je, nu stiu daca are legatura cu implinirea sau nu, pur si simplu exista oameni buni si oameni rai. Dar eu cred ca si cei rai ar putea sa fie imblanziti, sunt precum cei din Craiasa zapezii, le-a intrat un ciob in inima si nu mai pot sa il scoata de acolo, si nu-i ajuta nimeni. Iar uneori ciobul e otravit.
Alice, Craiasa zapezii era povestea preferata a copilariei mele… Aveam o placa cu aceasta poveste, ma asezam langa difuzorul pick-up-ului vrajita de vocea naratorului, vrajita de poveste…si acum aud crivatul…si acum imi doresc sa fiu si eu Gerda cuiva, si la randul meu, sa am o prietena, un prieten asemenea Gerdei…
Alice, esti minunata! Eu te-am descoperit destul de tarziu, dar promit sa nu ma mai las de tine.Mi-am pus de multe ori si eu intrebarea unde se duc iubirile acelea mari, puternice, pe care crezi ca le simti doar o data in viata? Abia iesita dintr-un divort urat, dupa 20 de ani de casnicie, credeam ca n-am sa mai pot iubi vreodata, ca atunci…la 22 de ani, insa uite ca m-am inselat, inima asta nu tine cont de nimic, iubim, dam totul din noi, ardem ca un rug, suferim…. si apoi dintr-o data, intr-o secunda magica apare sufletul acela pe care il cauti de-o viata cu disperare si langa care ai vrea sa vibrezi din nou, si incepi sa cladesti din nou, caramida cu caramida castelul dragostei tale si a lui! Dragoste, dulce povara, fara tine ar fi atata tristete!
Buna ziua, Alice si buna ziua voua, tuturor. Alice de ceva vreme tot mai greu ma asez aici cu intentia de a scrie ceva, pentru ca in postarile afisate de tine si de celelalte persoane se regasesc si gandurile mele si parca alte cuvinte nu as mai avea de adaugat. Si totusi reusesti sa instigi la scris, Alice. Parca ne indemni prin bunavointa si zambetul tau bun sa asternem aici si ce n-am spus poate nimanui, caci nimeni nu a fost curios de gandul nerostit. Esti mereu sensibila si e foarte bine ca ai ascultat de ce-i ce te-au indemnat spre scris, ne faci viata mai frumoasa desi aduni si multe lacrimi intre genele celor ce te citesc. Sa nu-ti para rau, e nevoie si de lacrimi uneori, ca apoi zambetul sa fie binevenit.
Iubirile care pleaca, atunci cand pleaca sunt, unele pentru ca nu erau iubiri si altele se duc intr-un cer al iubirilor si ne asteapta acolo, cuminti. Prieteniile sunt si ele iubiri, ale sufletului care astfel este mai frumos si mai implinit. Prieteniile, cred eu, nu pleaca niciodata. Prieteniile adevarate. Raman in noi si le readucem in minte cand ni se face dor de trecut.
Cristina Socaciu, un zambet de sincera admiratie pentru tot ce postezi. Si pentru mine Craiasa zapezii a fost povestea de suflet a copilariei mele. Sigur, nimic nu-i intamplator in viata, astfel imi explic si aceste intalniri de suflet, aici, datorate dragei noastre Alice.
O duminica frumoasa, va doresc.
scuzati : cei nu ce-i
(
Alice, iar ai dreptate, nu tine de implinire sau neimplinire, ci doar de rautate, si nu am sa inteleg niciodata de ce unii alegem sa fim rai sau cel putin rautaciosi, cand am putea alege sa nu fim asa. Acelei Eve i-am simtit mereu veninul si straduinta falsa, si m-am gandit ca ceva a determinat-o sa devina astfel.
Mai demult, cand incercam sa imi justific micile rautati sau mutre acre prin faptul ca viata m-a facut sa fiu asa, o amica m-a uimit cu realismul ei, spunandu-mi ca viata, eu mi-am trait-o cum am crezut, si sa nu mai dau vina pe imprejurari. Poate ca avea dreptate. Apoi am auzit pe cineva cu alte perceptii decat majoritatea oamenilor, ca intamplarile tin atat cat ingaduie Dumnezeu. Sau cam asa ceva. E complicata lumea asta!
” Marea nu poate stinge dragostea, nici raurile s-o potoleasca ”
Este o cantare din Biblie, Cantarea Cantarilor (cant. 8, 7 ).
Si altele,asemenea, la fel de frumoase :
” Ca iubirea ca moartea e de tare ” (cant. 8, 6 )
” Iubitul meu este al meu si eu sunt a lui ” (cant. 2 , 1)
“Eu sunt a lui, a celui drag. El dorul meu il poarta ” (cant 7, 11)
” Ce are iubitul tau mai mult ca altii , o tu, cea mai frumoasa -ntre femei ? Cu cat iubitul tau e mai ales ca alti iubiti , ca sa ne rogi asa cu juramant ?” ( cant 5, 9 )
O seara buna zeite frumoase, o seara calda si multa dragoste .
La buna seara, zeite ale iubirii!
Azi e o zi grea pentru mine: e ziua lui. Ziua de nastere a celui care mi-e drag mie. Si nu numai mie… A celui care a hotarat sa renunte la lupta cu toate temerile si lasitatile lui, atunci cand s-a grabit sa dea o ‘perioada de relaxare’ relatiei noastre. A celui care a facut ca “dor”, “drag”, “niciodata”, “la multi ani”, sa capete noi sensuri. I-am dorit ca gandul meu bun sa il ajunga, sa il gaseasca si sa lase un semn in calea uitarii…
Deci, ca sa incerc sa dau un raspuns la intrebarea ta, Alice, cred ca iubirile nu se departeaza de noi. Raman acolo, le inchidem cu lacatele lacrimilor, le pecetluim cu saruturi fierbinti si juram sa nu le mai dam drumul sa plece niciodata din noi. Si uneori, in seri lungi de iarna, in zile friguroase de toamna, aruncam un ochi inauntru doar ca sa ne alinam pustiul din noi….si sa ne amintim de noi.
Nu stiu cat de coerenta am fost, va cer iertare, dar lacrimile imi siroiesc pe obraji, iar gandurile imi zboara catre o poarta inchisa, cu zavorul tras….
Va imbratisez si va doresc sa aveti puterea, tenacitatea, gingasia de a crede in dragoste. “Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni ci sa stii sa dansezi in ploaie”.
Alice, draga sufletului, te pup.
Iti zambesc si eu, Moi! Si te imbratisez cu drag! Te citesc si eu mereu cu multa placere.
Noapte buna, suflete alese! Noapte buna, Alice!
Teacheress, suntem aici si te tinem de mana… Inteleg tot ce spui, stiu cum e…
Un cantec vechi,foarte vechi,popular, o romanta interpretata excelent de o doamna a cantecului romanesc.
E atata adevar in versurile populare romanesti,,,,,,,
E atata suflet in melodia transmisa din generatie-n generatie,fara sa stim vreodata cine o fi cantat-o prima data ……
E-atata dor in romante,in cantacele astea vechi dar,da, o,da, minunate.
http://www.youtube.com/watch?v=hTxiEMykRLk
Te imbratisez, Cristina. Nu sunt singura si stiu ca prin voi si cu voi am sa ‘dansez’ si pe ritmurile ploii acestea….si mi-ar placea sa ne intalnim la capatul razei de soare, cu o cafea mare in fata, pe o canapea mov……….cum spunea cineva drag mie.
Ne vom intalni, vom dansa si vom zambi si totul va fi bine… Trebuie doar sa ne dorim mult de tot si sa nu renuntam niciodata la visul nostru…niciodata! Te imbratisez!
Alice, iubita mea, ieri mi-ai scris ceva pe blog, am plins si-am stat sa-mi adun mai intii mintile si tresaririle si mai ales dorul. In ultima vreme, povestesc in dreapta si-n stinga (si mai ales departe) despre nadejdile, asteptarile, ziarele, patimile, revistele, Suediile, plajele, lacrimile sau sufocarile noastre de ris.
Si te iubesc mult si cred ca nimeni n-a zis asa frumos cum ai zis tu, te parafrazez cu dragoste si-ti raspund cu neastimpar: o sa-mi fie dor de tine si dupa ce ma intorc, fiindca mi-a intrat dorul in singe. Definitiv.
http://www.youtube.com/watch?v=erlHtgWuEwk
…..si o romanta clasica, de care am fost, sunt si voi fi vesnic indragostita…..
Teacheress te tin si eu de mana, acum, pe finalul acestei zile speciale pentru tine. Nu iti spun nimic. Nici ca va trece, nici ca vei uita. Doar stau cuminte si iti ascult fie cuvintele fie tacerea. Iar cand va fi sa dansezi cu Cristina, vreau si eu !
Sunt si voi ramane o romantica naiva si incurabila. Voi crede mereu in marile iubiri, in ciuda a ceea ce imi ofera viata. Ma incapatanez sa cred ca oamenii poarta in ei o mare dragoste pe care o vor da, la un moment dat, cuiva. Nu stiu daca se duc undeva iubirile.. Cred ca mai degraba le pastram in noi,sa ne incalcazeasca sufletele, sa ne aminteasca mereu de ardorile si visele noastre.
Anna sunt superbe romantele. Veta Biris spune “eu te-am iubit atat de mult si-mi pare rau…” Eu am o alta versiune: ” Je ne regrete rien”.
http://www.youtube.com/watch?v=Q3Kvu6Kgp88
Pentru ca ati amintit de romante :
” Era tarziu
Si ce mi-ai spus eu nu mai stiu,
Caci toata dragostea din mine
Numai pe tine te vedea.
Si-apoi te-ai dus
Si din trecutul ce-a apus
Pastrez doar clipele senine
Si vraja lor si umbra ta… “
Eu regret multi pasi pe care i-am facut si nu mi-am vindecat parerile de rau pentru iubirile irosite, Simona, Ioana. Eu spun, inca, “te-am iubit atat de mult si-mi pare rau” tuturor povestilor mele in care am incercat sa schimb suflete care nu stiau sa iubeasca si care nu meritau dragostea mea. Simone, trebuie sa crezi, pentru ca dragostea vine, dar nu te irosi, nu te murdari asteptand-o, ca sa ai mai putine regrete cand va fi sa vina.
Teacheress, maine va fi un pic mai bine. Plangi azi, si poate maine te vei trezi mai senina. Moi, Je, Anna, va trimit gandul meu recunoscator si plin de emotie.
Cristina Socaciu, citeam Craiasa Zapezii, si Lebedele, si… as putea sa fiu eu prietena ta. Vreau sa vin si eu la intalnirea voastra de pe canapeaua mov, vreau sa dansez si eu cu voi.
Simona mea, tu esti mai presus de cuvinte si de ganduri pe care stiu sa le rostesc acum. Tu esti eu, si te astept sa fim iarasi noi, macar din cand in cand.
Iti multumesc pentru raspuns. Multumesc in sufletul si in gandul meu profesorilor care m-au facut sa iubesc jocul de litere, povestea din cuvinte. Uneori fac asta si in scris. Mai rar, e drept. Dar le multumesc si parintilor mei, mai ales mamei, care mi-a incurajat aceasta pofta nebuna de a scrie. Iti doresc numai bine
o perioada am inchis usile lumii mele, am agatat perdele negre la ferestrele sufletului, am aruncat florile diminetilor cu soare, nu am mai lasat tremurul frunzei sa mi tulbure copacul din mine….si era un mare pustiu…un nimic inmens, gol, uscat… am sperat ca va veni o zi in care voi uita, in care nu imi voi mai pune intrebarea “ce se intampla cu inimile care au incetat sa iubeasca”…. si viata, inca o data viata mi-a aratat subtil, lin ca de fapt marea mea iubire e e aici, e langa mine, ma tine noaptea de mana si mi mangaie tremurul…ca lupta, plange, urla pentru mine- si ca doar aceasta mare iubire conteaza, ea e cea advevarata.ca poate acesta a fost drumul indoielii ca sa ma pregatesc din nou pentru mare mea iubire din plin, sa o traiesc intens si sa ma bucur in fiecare moment de ea, de noi. si mi-amintesc vag de ce spunea Ganhi- ca sa incerc o personala explicatie la intrebarea ta, draga Alice- iubirea trecuta este pur si simpla amintire.iubirea viitoare este un vis. iubim doar aici si acum.
Noapte buna zeitele mele
Alice, nu m-am gandit ca poate sa sune atat de frumos, si de izbavitor, ca sa zic asa, pt mine, cum spui tu “te-am iubit atat de mult si-mi pare rau”. Ca am simtit asta in zbuciumata mea viata, dar mi-a fost greu si mi-a fost teama si cumva rusine sa recunosc ca da, pe vreunul, l-am iubit atat de mult si imi pare rau. Suna cumva patetic sau macar copilaresc, dar ma simt eliberata de gandul asta, ca aveam o retinere in a puncta ca uneori am iubit si acum imi pare rau.
Tu esti geniala in a spune lucrurilor si faptelor si gandurilor, nu numai pe nume, ci le dai semnificatie de suflet.
Cred ca stii, dar ma gandesc, ca chiar daca stii, e bine din cand in cand sa mai spunem asta, ca suntem atatia oameni care te admiram si te iubim foarte mult!
Buna-dimineata! Buna-dimineata! Buna-dimineata!
Alice, te-am simtit ca fiind prietena mea inainte sa incep sa scriu pe blogul tau, cand iti citeam articolele si simteam ca scrii si despre mine, despre ceea ce simt si eu, asa cum eu nu as fi putut scrie niciodata in viata aceasta. Esti un om cu totul special si te simt mereu foarte aproape de sufletul meu! Te imbratisez! Si vreau sa fiu si eu prietena ta!
Am si o propunere pentru dansul intalnirii noastre de pe canapeaua mov:
http://www.youtube.com/watch?v=Fcd3XuQwDQQ
You’re The First, The Last, My Everything – Barry White
We got it together, didn’t we?
Nobody but you and me.
We got it together, baby.
My first, my last, my everything,
And the answer to all my dreams.
You’re my sun, my moon, my guiding star.
My kind of wonderful, that’s what you are.
I know there’s only, only one like you
There’s no way they could have made two.
You’re, you’re all I’m living for
Your love I’ll keep for evermore.
You’re the first, my last, my everything.
In you I’ve found so many things,
A love so new, only you could bring.
Can’t you see if you,
You’ll make me feel this way,
You’re like a first morning dew on a brand new day.
I see so many ways that I can love you,
Till the day I die….
You’re my reality, yet I’m lost in a dream.
You’re my first, my last, my everything.
I know there’s only one, only one like you
There’s no way they could have made two.
Girl, you’re my reality.
But I’m lost in a dream,
You’re the first, you’re the last, my everything.
Cine iubeste si lasa
Dumnezeu sa-i dea pedeapsa…
Imi place cum Maria Tanase arunca blestemul asupra celor care intorc spatele dragostei noastrea. Intr-o astrograma, mi se spunea ca sunt “indragostita de dragoste” si inclin sa cred ca are dreptate. Nu as putea accepta langa mine un barbat pe care sa nu-l iubesc. Marea mea greseala a fost sa-mi indrept proiectiile imaginatiei mele asupra omului iubit s, cand aburii dragostei s-au ridicat, sa descopar ca nimic din ce-am iubit nu mai exista.
Alice, tu-mi dai curaj si speranta.
Buna dimineata,suflete alese si indragostite,
Povestile copilariei mele au fost “Cele 12 lebede ” si “Croitorasul cel viteaz”.
Ma minunam mereu de curajul croitorasului,,,,,,,ma emotionam si stateam cu frica si cu spaima la ce va urma in povestea lebedelor…..
Ma minuneaza acum ,nepotelul meu Matei,cand imi recita atat de frumos “Somnoroase pasarele ” , la numai 3 ani pe care ii face luna viitoare.
Si la cat de frumos povesteste el “Cenusareasa”………
……” in drum spre casa,si-a pierdut ……si-a pierdut……( ce si-a pierdut ? intreaba mama )……Pantoful ,raspunde piciul meu drag……dar printul fermecat , l-a gasit si ….si……(si ? si apoi ce s-a facut cenusareasa ? scurteaza ,mama povestea …)…..si s-a facut printesa si MIREASA ………si adauga plin de mandrie ….asa ca mama mea,aici ,in poza…..mama mea e si printesa,si mireasa,,,,,,,”
Si apoi adauga, pt buna mea intelegere…..” in poza mama e mireasa….tata nu e mireasa…..tata e printul fermecat “…..spre uimirea generala pt ca pustiul a gasit o adaptare perfecta a povestii din capsorul lui buclat…..
Asa ca, dragelor, povestea fiecareia dintre voi,dintre noi,trebuie sa aiba un final fericit…
Pt ca,da,asa cum mereu spun si sustin, dragostea vine , numai pt aceia care stiu sa astepte cu rabdare si linistiti, ca si cand ar avea eternitatea in fata lor…..
Aseara am continuat sa-l ascult pe Andre Rieu si vioara lui fermecata,iar azi m-am trezit fredonand,nu ma-ntrebati de ce…….aceasta melodie…..
http://www.youtube.com/watch?v=BFtv5qe5o3c
Alice, dincolo de dictionare si de drumurile mele zilnice, si eu te-am simtit dintotdeauna Prietena…si dintotdeauna m-a impresionat prietenia cu Simona ta.
Reusesti sa faci ceva minunat prin intermediul Revistei si prin locul asta de aici, cu toate cutremurele care mai apar uneori!
buna dimineata!
ma minunez mereu de cat de asemanatoare suntem in trairi Cristina si in ceea ce ne place…sau poate sentimentele pe care le avem in suflet ne fac asa…
oricum ar fi, iti multumesc!
ma inclin in fata ta si ma bucur de ceea ce postezi mereu…
Buna dimineata, Zeite..
Frumoase cuvinte citim in locsorul nostru creat de Alice, frumoase ganduri si la fel de frumoase inimi. Va imbratisez pe toate, nu va mai numesc sa nu sar pe cineva….
Alice draga, prietenia ta cu Simona e impresionanta si e un exemplu de ceea ce inseamna, cred, suflet-prieten-pereche. V-am admirat si o sa va admir mereu si ptr. asta, dincolo de scrierile voastre. O zi minunata va doresc, tuturor!
…..Cei care ma cunosc,stiu ca sunt colectionara de “muzici” populare, de oriunde ar fi ele,oricat de vechi si in orice interpretare….
Am primit un cd superb,cu ceva muzica ruseasca, diferit cantata,dar care-mi place tare mult.
Impartasesc cu voi bucuria mea ,si muzica vesela, si va invit sa ascultati si alte minunatii ale acestui cor.
Cu siguranta veti avea o duminica vesela….
Asa ,ca a mea, asa cum v-o doresc din toata inima….
http://www.youtube.com/watch?v=C_A7Hu0uKNw
http://www.youtube.com/watch?v=IHlq_P5CI18
V-am citit dragele mele. Fiecare dintre voi v-ati spus parerea in legatura cu iubirile care se duc. E un gol imens in mine. In primavara, cand inflorisera magnoliile am zis “s-o ia naiba de iubire, cui ii trebuie!?” si am incercat sa nu mai abordez subiectul, sa ma bucur de primavara, de soare. Acum, citind ce a scris Raluca (felicitari pentru articolul din revista!), imi dau seama ca eu ma irosesc intre amintire si vis. Si pierd ce e mai important “aici si acum”. Am avut rabdare, am stat linistita in coltul meu si am asteptat iubirea, i-am taiat calea, i-am iesit cu plin….nimic….n-am intalnit-o!
In ce ma priveste intrebarea se se pune astfel: dar iubirile de unde vin, cand vin???
Si inca ceva. Serile trecute am facut ceai si m-am intristat teribil, pentru ca mi-am amintit de ceaiurile baute impreuna cu voi. Recunosc, mi-e dor de voi, de serile cu ceai si poezie, de muzica noastra…
Va imbratisez cu drag…cu dor…
Unde a fost foc, ramane cenusa. E bine cand vantul o duce catre zari si o imprastie peste marile pamantului, pentru ca altfel s-ar putea sa descoperim o bucatica de jar, si nu ne-ar face decat sa suferim.
http://www.youtube.com/watch?v=j07R5q4gxkk
“Anul trecut pe vremea asta ascultam aproape neintrerupt melodia asta. Pentru ca povestea mea cu el incepuse cu adevarat cu un an inainte, pe aceeasi vreme: toamna calda sau rece, zi dupa zi, trecea, ma lua, ne plimbam, vorbeam, ne priveam. Incepusem sa vad mai mult in noi, dar nu eram sigura de ceea ce vad… si nici el nu parea. Gestul concret a venit mai tarziu. Dar povestea a inceput, cu adevarat, intr-o zi de toamna cand m-a invitat la pranz, intr-o duminica…si am mancat la munte, dupa paduri de toamna, cu inceput de fulgi de iarna (pe care i-am crezut la inceput puf de copaci).
Mi-e cumplit de dor de el zilele astea. Ascult iar Eva Cassidy si revad ce-a fost frumos pana simt ca nu mai pot de durere, in cap si-n inima. Am uitat cum nu ne potriveam, am uitat cum il priveam si renuntam cu gandul la el in timp ce era langa mine, spunandu-mi: “n-o sa mearga, trebuie sa-i punem capat” si nu ma durea deloc sa gandesc asta. Ba chiar am rupt-o de doua ori inainte de final…si mi-am dat seama cat de greu imi era sa stau departe de el si cum gandul nu duruse, dar inima, acum, durea de plangeam fara oprire, cu telefonul in mana, rugandu-ma ca el sa nu fi renuntat la noi, pentru ca eu o facusem, dar ma inselasem, nu mai voiam. Nici alaturi de el, in vreo clipa, n-am trait fericire mai mare ca aceea in care i-a aparut numele pe ecran, dupa cateva zile de plans si tacere, si i-am auzit vocea spunand (cu vorbe desprinse din limbajul altui veac, asa cum obisnuia atunci cand era extrem de serios): “ma gandesc ca ati avut dreptate…” Eu renuntasem, el ne-a mai dat o sansa, recunoscandu-si o greseala pe care, indirect , promitea sa n-o repete. Si pe care a repetat-o, si din cauza careia am renuntat si a doua oara. Si a treia…
Cat de naiv sa fii sa crezi ca oamenii pot fi altii doar pentru ca parte din ei nu se potriveste cu parte din tine?
…Am aflat ca nu se intampla asa, ca, daca oamenii se schimba, nu o fac voluntar, ci ii schimba viata, pur si simplu. Pe el, viata mea alaturi, viata noastra (in masura in care a existat) impreuna, nu a avut puterea sa-l schimbe. Si nici pe mine. Si stiu si acum ce stiam si atunci, cand eram langa el si ma intrebam ce caut acolo: ca nu ne potriveam, ca povestea noastra a fost un accident. Care asupra mea a lasat urme si care,desi stiu ca pentru el a insemnat infinit mai putin, sper sa fi lasat macar o urma si-n sufletul lui.
Nu-l mai iubesc. Dar n-a venit nimeni sa ocupe locul pe care el l-a creat prin prezenta lui si pe care l-a lasat gol, plecand din viata mea. Din cauza asta incerc acum sa-l umplu acum cu amintiri de el. Nu din cele rele (n-au fost multe, dar au fost, insa sufletul le face mici si nu vrea sa mai stie de ele), ci din cele calzi. Care dor mai rau decat cele urate, pentru ca nu umplu golul, doar il adancesc, aratandu-mi-l si mai negru.
Tare as vrea sa fii aici. Sa ma uit la tine si sa te aud spunand ca nu merit sa ma chinui asa. Si ca o sa fie bine, ca golul o sa se umple. Sau ca, cel putin, n-o sa mai doara cum doare acum, toamna. Sau cum o sa doara de sarbatori, cand o sa-mi amintesc un caine zapacit cu coarne de ren si bradul pentru care am mers impreuna la cumparaturi de globulete, beteala si ingeri cu clopotei…Of, doamne, mai bine dorm peste iarna:(”
Am dat copy/paste unui mail pe care i l-am trimis in aceasta dimineata celei mai bune prietene. Care, din pacate, este departe de mine, prinsa intr-un vartej de lume din care abia poate sa iasa, cand si cand, pentru a-mi aminti ca nu m-a uitat. Pentru a ma certa pentru tristeti, in loc sa le oblojeasca, suparata pe lacrimi pe care “nu am voie sa le mai vars”… si pentru a-mi scutura sufletul, stergand praf de amintiri pentru a-mi face loc pentru sperante… Ea mi-a spus de voi si va citesc de ceva vreme. Tristetea de azi a rezonat atat de bine cu cea a lui Holden si-a lacului sau inghetat, cu cea a vorbelor lui Alice (dorind sa isi asume cumva si speranta din ele), incat m-am hotarat sa scriu. Pentru ca, desi stiam ca nu sunt singura in astfel de singuratate, azi, citind articolul si postarile de dupa, am simtit prima data ca asa-i: singura nu-s. Am vrut sa-mi spun povestea, asa cum o traiesc inca, desi e parte din trecut. Dar e trecutul meu si este, prin urmare, parte din mine. N-a plecat nicaieri.
Pentru voi toate si ale voastre povesti, un zambet cald. Si-un multumesc din suflet de toamna, mai cald si el, insa, datorita unei singuratati impartasite.
Anomis, trista poveste…te imbratisez…
vorbeam astazi cu o zeita draga ca temele usor triste de pe blog, sau care ascund mici regrete, starnesc discutii mai multe si aprinse…
stiu si eu cat de trista este toamna cand esti singur, si cat de triste sunt sarbatorile…si cat de mult dor amintirile…
si pentru ca stiu toate astea si pentru ca multa vreme am lasat sa ma doara si pe mine absenta unui EL si am sters si eu, la fel ca tine amintirile urate. nu pot decat sa iti spun sa te bucuri de ceea ce esti, sa crezi din toata inima in iubire. si nu, nu in iubirea neraspunsa, nu in iubirea mintita si traita pe jumatate…in iubirea adevarata…
nu trebuie sa il uiti, trebuie sa transformi ceea ce a fost…si locul acela gol sa il umpli cu lucruri care te fac fericita. intr-o zi cineva se va indrgosti de zambetul tau si de stralucirea fiintei tale.
eu am inchis iubirea pe care o simteam pentru el. intr-un loc ascuns al inimii mele…stiu ca va fi mereu acolo, nu are cum altfel, iubirile neimplinite nu pleaca nicaieri, raman in inima noastra…trebuie sa invatam sa traim cu ele si sa asteptam pe acela care ne va invata din nou sa iubim cu adevarat…
…sa il asteptam…scuze.
Ce doruri dulci-amare s-au napustit peste noi in seara asta… Poate fiindca ploua si s-a lasat toamna fara mila, poate fiindca luna ia in scaderea ei bucati din entuziasmul nostru. Ema, daca faci ceai si in seara asta, vin eu sa beau cu tine.
Vasibuia, un barbat care v-a parasit, care traieste cu altcineva, nu mai poate fi sotul tau. Elibereaza-ti inima si gaseste un om bun, care sa aiba grija de voi si care sa va iubeasca. Ia-ti la revedere de la el, in inima ta, si apoi cu glas tare, si dupa aceea lasa-ti sufletul liber si o sa vezi ca se va insoti cu cineva care sa stie sa-i fie pereche.
Anomis, ce frumos ai scris! E atata sensibilitate ranita in tine, meriti, ca noi toate, o mare iubire, o fericire intreaga. Asa se intampla, uneori ne indragostim si suferim nebuneste pentru oameni care nu sunt potriviti cu noi, dar ei nu se schimba cand ii rugam noi sa o faca, nu se schimba decat atunci cand inteleg singuri ca trebuie sa traiasca altfel. Dar noi ne indarjim sa vrem sa ii schimbam noi, cand vrem noi, pentru ca ne grabim, pentru ca ne e sete de dragostea noastra mare, si vrem s-o traim cu orice chip.
Maia, da, suntem asemanatoare, suntem la fel…
Ramona, ai facut bine, eu cred ca numai asa se poate supravietui…
Roberrta, Je, aveti dreptate, am avut marele noroc sa imi intalnesc perechea in prietenie, acum multi ani, si, dupa multe cautari si deznadejdi, sa o gasesc si in iubire. Va doresc si voua sa va fie date noroacele amandoua, si mai curand decat mie, daca se poate…
Multumesc, Ramona. Am citit raspunsul tau la cateva minute dupa ce mi-am verificat posta electronica si am citit raspunsul prietenei careia i-a fost trimis mail-ul, in aceasta dimineata. Cuvintele ei, cuvintele tale sunt balsam pentru tristete si va multumesc. Voua si tuturor femeilor care nu renunta la a imparti din lumina sufletului lor pentru a aduce alinare in intunericul din altele.
Ema,mi-era dor de tine….
Iubirea vine atunci cand nu incetam sa speram….
Si vine din sufletul nostru, si spre sufletul nostru.
Pentru ca de venit, vine sigur ….
Anomis, bine ai venit.
Eu azi am avut o zi vesela, cu mult dans si voie buna…
Si pt ca am dansat pe muzica ruseasca, sa incheiem seara cu un vals rusesc.
Maine,tuturor,o saptamana minunata.
Eu pornesc pe drumuri lungi, pt mai mult timp, de aceea, va doresc tot binele din lume, nu uitati sa zambiti, viata e atat de frumoasa !
Si nu fiti dezamagite, dragostea vine, vine sigur, uneori chiar atunci cand o astepti mai putin .
Va iubesc frumos,
Ma inclin,
http://www.youtube.com/watch?v=LX1fiE0U1qA
si daca nu e soare afara ce daca…si daca ploua afara iarasi ce daca…eu cred ca intr-un final apare acel el…acel el demn de acea mare iubire…sa facem putina lumina in casuta, sa aducem speranta…si caldura in inima…
si va chem pe toate chiar daca unele ati ales sa taceti: Pisica, SimionaIoana, Danuta, Maia, Mi, Cristina Socaciu, Emma, Roberrta, Je, Raluca, Anemone, Moi, Simone si voi toate…sa aduceti un ghem de lumina aici…
“Ne este sete de dragostea noastra mare si vrem sa o traim cu orice chip”…cat adevar in aceste cuvinte, Alice…cu orice chip, cu orice pret…
De fapt ne doare ca n-a fost sa fie, ca “aproape” nu are ce sa caute langa “fericire”, ca n-am gasit, n-am primit, ca ne intoarcem pe acelasi drum trait la persoana intai friguros de singular, iar seara cand ne oblojim ranile ne da cu una, noua, in plus…Si parca si calmantul e pe terminate…
Uneori avem putina sansa si gasim, nesperat, instructiunile de eliberare a inimii. Care, nesperat, dupa o vreme, incepe iar sa bata mai repede…
Am scris intai pentru a plange. Pentru ca voiam ca, odata cu lacrimile mele, sa iasa si o parte din dor si durere. Asa se intampla, de obicei, si asa s-a intamplat si azi: am exorcizat, prin vorbe si lacrimile aduse de ele, o bucata din raul din suflet.
M-as fi multumit cu suspinele potolite de dupa plans. Am primit, insa, inzecit mai mult decat ma asteptam: am primit caldura unor suflete care nu ma cunosc si care, totusi, ma stiu atat de bine incat simt ca am nevoie sa-mi intinda bratele si sa ma aline. Si carora, cu riscul de a ma repeta, le multumesc inca o data.
Si datorita carora am de gand sa incep saptamana zambind. Pentru ca, inainte de el, toamna, chiar si aceea plansa de acum, a fost anotimpul cel mai aproape de sufletul meu. Si pentru ca vreau sa-mi revendic dreptul la a iubi din nou culorile ei, de la auriu la gri, cu sau fara amintirea lui.
Va iubesc si eu frumos, cum spunea cineva mai sus. Nici n-as putea altfel, cand doar asa se poate raspunde unor suflete atat de frumoase.
Si iti multumesc, Alice, pentru acel “scris frumos” pe care l-ai atribuit cuvintelor mele. Recitindu-le, am descoperit dezacorduri aproape la fel de zgomotoase ca alamurile ranite din sufletul meu, dar sa le corectez ar fi insemnat sa incerc sa corectez durerea din care se nascusera. Si, cum asta nu se poate, m-am gandit ca e mai cinstit sa le las acolo.
Tu scrii frumos. Va admir, pe tine si pe Simona Catrina (si va cer iertare daca, necunoscandu-va, indraznesc sa va spun “tu”, insa va simt prea aproape pentru altceva), pentru felul in care va dezgoliti sufletele in fata noastra si pentru noi. Si pentru eleganta cu care o faceti.
Alice, din nou sensibila si delicata insa increzatoare si datatoare de speranta pentru toate tristele prietene de aici. Ramona, vremea asta, bat-o vina, e cauza starii noastre. Nu prea poti sa te bucuri cand esti singura si, privind pe geam si mai tare te apasa singuratatea. Acum e vremea ceaiului in doi, in trei sau inconjurata de prieteni. Dar asa cum spune Alice si cum spuneti si voi, majoritatea, singura sansa pentru a gasi fericirea este speranta pastrata vie si rabdarea care trebuie sa o insoteasca. Impreuna fac o alianta de neinvins asupra tristetii aplificata de aceasta toamna mohorata. Vorba poetului : ” Cri, cri, cri, toamna gri
Nu credeam c-o sa mai vii… “
simt sa fac o confesiune…
am vrut sa o fac intr-o alta zi sau seara…cand m-as fi bucurat de o iubire poate sau macar de niste vise de iubire…dar el nu a lasat sa se intample nimic.
vroiam sa iti povestesc Alice ca un barbat a intrat pe blogul meu alunecand din blogul unei prietene in blogul tau si apoi oprindu-se la mine…si ca mi-a scris…timp de cateva zile…si ca am vorbit, ne-am auzit…la inceput povestile, cuvintele scrise au fost ca si cum doar povesteam despre iubire, apoi am citit unul in spatele cuvintelor celuilalt si am visat si am dorit mai mult… apoi el s-a temut si s-a oprit brusc. a oprit orice comuncare…si ultimele mele cuvinte si ultimele mele sms-uri au ramas undeva blocate in aer… undeva pierdute. si m-am simtit data la o parte…m-am simtit de parca doar eu visasem si el a fost un simplu iluzionist care si-a incercat trucurile de magie…recunosc ca ma doare si simt o mare dezamagire…
deci inca o poveste…absolut neinceputa zburand spre tinutul povestilor ce n-au fost sa fie…
asa e Moi, e greu sa invingem toamna…dar nu imposibil
Buna seara Zeitelor !
Ema am facut un ceai, eternul meu ceai de mere coapte – sunt un capricorn consecvent si la ceaiuri si la iubiri. De fapt se potriveste cu frigul de afara. Asociez inca din copilarie aroma de mere coapte cu serile de iarna petrecute la bunica, atunci era vremea merelor coapte.
Anomis bine ai venit. Te tin de mana, golul ramas doare cumplit si doar timpul il poate vindeca.
Ramona iti raspund la apel: sunt aici, cu ceaiul langa mine, cu gandul la voi.
Cristina te imbratisez, ma bucur tare mult ca te-am cunoscut. De cate ori ma gandesc la tine zambesc. Iar cand ne vedem prima data am sa te rog (nu rade !) sa imi spui povestea cu Craiasa Zapezii. E imposibil sa nu o fi stiut, doar ca nu mi-o aduc aminte.
Pisica mi-e dor de tine, de ghemele tale, de ghimbirul bun la toate.
Anna imi place mult de tot muzica ruseasca, de fapt am un cd pe care il ascult in zilele in care sunt foarte trista; il simt ca un balsam pe suflet.
Blanca, Roberrta, Anda, Alexandra, Je, Maia, Simone … fete dragi, voi toate, ma gandesc la voi. Sa avem o saptamana minunata.
Corina un gand bun pentru tine si pentru puiutul tau blondut.
Ce bun e ceaiul tau, Simona Ioana, ce parfum de noblete si de suflet bun are!
Ramona, in sirul iubirilor-iluzii in care si eu am crezut nebuneste se afla si pentru mine o istorie identica celei pe care tocmai ne-ai marturisit-o. Numai ca eu am crezut luni in sir, si am asteptat luni in sir… Stiu ce simti, dar multumeste ca nu ti-ai dat toata viata peste cap, ca nu ai investit luni si luni nesfarsite, sau ani, cum se intampla cateodata. Si sa stii ca nu se sperie nimeni pe parcurs, e doar o scuza pe care-o scot la momentul potrivit cei care stiu de la bun inceput ca nu au ganduri serioase. E un sport asta, al celor care n-au curaj nici sa traiasca, nici sa iubeasca, nici sa renunte. Un fel de bungee-jumping cu inimile altora, care ii face sa se simta mai puternici in ratarea lor.
Moi, cat m-ai induiosat cu-al tau Cri-cri- cri… Ce copil inocent a ramas in sufletul tau!
Anda, intr-o buna zi inima ta va bate chiar pentru cine trebuie sa bata, vei simti asta de la bun inceput, auzind ca ritmul pulsului tau rimeaza cu ritmul respiratiei lui.
Anomis, ai scris foarte frumos, asa cum scriem toate aici, pentru ca scriem din suflet si, mai ales, pentru ca spunem, curajos, si dureros, doar adevarul despre noi. Si aproape intotdeauna, cum spune si Je, in adevar ne gasim marile asemanari.
Cristina Socaciu, am mereu un gand si pentru tine, asa cum am si pentru Rosanne, chiar daca ea nu mai scrie. Eu o simt aproape.
Noapte buna, fete dragi, fete frumoase, fete pline de suflet.
Alice,
in seara asta am facut ceai din plante selectionate (asa scrie pe cutie!), produs romanesc 100% si te invit cu drag la o ceasca. Invit pe toata lumea, ca-n serile de la inceputul anului. Pentru aducere aminte, postez asta:
http://www.youtube.com/watch?v=6TfIXMRuYOs&feature=PlayList&p=01E60B385A8FAA9E&index=0&playnext=1&ytsession=2QJ9SgXxIGzQy_3J0Pr5tlewlaDb_d4tbWjJ1bDTcNr1sIOmE3iHx6S1uKEcvtPHe8Ai4QVlvB-c2ECtPhQ72daFamdgImUVUKF6tpm71w8Aj1k6-Hg3o5jSb-U8XRpVR2bevwa3M-uJ-Q6BdRTksmOHDrReIcNIVPjJgdXrqBAURm47qHnxlr4_XltuvUlXwFgoIrJZn3i4joxSZbATywU9_8k-I0sP3fs80MmSW_xAPJfJ647YoZ5VIsqXL8Bxcof_dyWlqoJ0zwQNrIiTDFb4qgO6_U2w1n00-L3_Z2uGRMeH9160ZnUT5dz10e3I2zu_rPHYbaAwijtN525Ob59PQMDSGezq
Alice ma simt datoare cu o lamurire. Spuneam “je ne regrete rien”. M-am intrebat de multe ori cum e mai bine: sa iubesti, sa arzi, sa zbori cu riscul sa suferi si sa te prabusesti sau sa traiesti caldut, sa te protejezi mereu, sa nu lasi dragostea sa ajunga pana la tine de teama; deci sa economisesti o posibila suferinta ?
Am ales prima cale si nu, nu regret. La asta ma refeream.
Te imbratisez de departe. Ma gandesc cu drag la tine, la Ilona si Victor, la fetita care va veni. La barbatul care te face atat de fericita. Iti doresc tot binele din lume, simti asta, nu-i asa?
Ema am facut ceai la 5 minute distanta ! O fi ceva forma incipienta de telepatie !
Simona Ioana, as incerca ceaiul de mere coapte!
Se prea poate sa fie telepatie!
Ema sa stii ca e foarte bun, o sa-ti placa.
Buna seara, suflete dragi!
Cand veti savura licorile aburinde, va invit sa o faceti pe urmatoarea melodie pe care am ascultat-o zilele astea, pe cand voi erati acolo pentru mine, imi imbratisati sufletul si ii dadeati putin din caldura voastra…lucru pentru care va multumesc inca o data. E vorba de Whitney Houston: Try it on my own.
http://www.youtube.com/watch?v=OOWcTUoG_eo&feature=related.
Va doresc o saptamana cu lumina in priviri si drag la suflet.
Imi plac merele coapte. Si mie imi amintesc de copilarie
Da, Alice, m-am gandit la tine cand am trecut prin asta si daca intr-adevar e un joc, este un joc bolnav…si probabil ca ai dreptate, m-a adus unde vroia si acum e fericit de rezultat…
noapte buna.
Buna Dimineata, Zeite dragi!
Va doresc un inceput de saptamana minunat, caci de minuni avem nevoie, avand in vedere griul toamnei!
Da, Corina, micuta elvetianca, cum iti spuneam atunci, asa este si tu ai scris de la-nceputuri, insa semnai simplu Corina…
Alaturi de Cristina Bizu, si Costi era printre intaii sositi in casuta lui Alice, si Raluca mea draga si indepartata, si ea scria tot de-odata cu noi toti , cei de atunci…apoi Cora, si Amalia – devencele mele talentate.
Imi amintesc cu drag , de Ana, ce ne gazduia seara de seara in “ospiciul” imaginatiilor noastre , de Simona Radoi, de Nina si Catalina, de Iana cea tonica si pusa pe sotii , si de Camelia Vasiliu, de care mi-e dor, si n-am cum sa-l uit pe Valin (merlin), cel bland si intelept, pe care -l astept cu povestile lui de viata traita…
Tot atunci erau cu noi , si Iuliile vremii, caci erau doua, si de Carmen cea timida, imi amintesc…
Apoi ceva mai tarziu a venit si Rossane, si Cristina Socaciu, si Simona Ioana cu ceaiurile ei fermecate, pentru ca, la putin timp, sa ne gaseasca in casuta, Pisica noastra draga, si Lisa mic, si fetele de la Sibiu, Laura si Muritoarea…si toate cele cate am pasit pragul acestui taram, Ema, Sosso,Ella, Anna, Felice, Dalilla, Robertta, si Danuta, si Ramona, si Simone timisoreanca….amintiti-mi voi cine ne-a mai insotit in calatoria noastra prin tara minunilor…
mi-e dor , mi-e dor de serile povestilor noastre, de ceaiurile iubirilor scrise, de intalnirile pe canapele mov, de emotia de a fi construit o lume a noastra…
Iti multumim Alice, pentru …TOT…
va imbratisez cu drag
Buna dimineata, fete dragi!
Alice, te port si eu mereu in gandul meu si in inima mea. Si iti multumesc pentru nobletea ta, pentru tot ceea ce am de invatat de la tine…
Si ma gandesc si la Rosanne, ea stie, si imi doresc ca ea sa revina aici.
Maia, e asa cum a spus Alice, noi ne asemanam, noi simtim si stim…
Simona Ioana, si eu ma bucur ca te-am intalnit, asa cum ma bucur ca le-am intalnit si pe Felice si Ema. Si imi doresc cat mai multe intalniri, cu cat mai multe fete deosebite pe care le-am cunoscut aici, in casuta minunilor.
Anemone, tu ce mai faci? Te imbratisez!
Si nu va numesc pe toate, dar va imbratisez cu drag!
Dupa noptile anului acesta, pot spune cu mana pe inima, ca iubirile pe care le pastram in suflet, revin intens in visele noastre… Vise, care pe mine, uneori, ma fac sa ma trezesc zambind…ii simt si acum mana lui pe mana mea…
Unde se duc iubirile…?Monologul meu ar suna cam asa:
Niciun barbat nu a vrut sa ramana cu mine.Nu a stat niciunul in fata mea sa imi spuna ”de langa tine nu mai vreau sa plec”. In orice poveste as fi fost m-am trezit mereu ca eu sunt cea care crede,lupta,viseaza,asteapta.Pana la epuizare.Nu e drept.Barbatul alege, iar eu astept sa fiu aleasa…Privind in urma si scazand ultimele lacrimi de dragoste, cu o sinceritate taioasa ca la o spovedanie, pot sa marturisesc ca, nici eu nu am vrut ca vreunul dintre cei ridicati la rang de ”curtezani” sa ramana cu mine.Pentru ca da, in cotloanele pustii ale sufletului meu,nu am simtit fiorii indestructibili ai iubirii in numele careia as fi renuntat la tot.Nu am simtit ca vreunul m-ar iubi cu adevarat astfel incat sa imi aduca ceaiul la pat cand ma prind racelile,din ce in ce mai multe.sau ca ar lupta ca un barbat adevarat pt a ma tine langa el,crezand in vesnicia anilor in care eu nu l-as parasi niciodata.Nu am primit decat replici expirate de genul”acum nu e momentul”,”sa mai asteptam,sa ma mai gandesc”.Asa am inteles ca de fapt nu aveau nici cel mai mic gand de a-mi ramane in viata.Si atunci, azi , nici macar nu mai vreau sa stiu unde mi s-au dus iubirile amare,deloc adevarate, care m-au facut sa nu mai cred ca un barbat vrea de la o femeie mai mult decat un sex de doi bani.Si care m-au facut sa adun dureri,in niciun caz iubiri… Pentru ca cel care vroia mai mult cu siguranta ar fi revenit,ignorand timpuri si anotimpuri,si m-ar fi convins si pe mine ca e altfel decat toti ceilalti,adica special si adevarat, adica indragostit pt o viata,nu pt o data.
Siiii…intr-o zi , mi-a fost dat sa ma cuprinda fulgerul nemuritor al iubirii. Eram deja amortita de frig,eram in letargie.. dar inauntrul meu mai ramasese o scanteie suficienta cat sa ma reaprinda,cat sa ma readuca la crezul ca poate acest barbat va gasi drumul…spre mine,din care sa faca curte, gard si..casa. Si da, de data asta am simtit in cotloane ca e cel caruia eu i-as duce ceaiul, pastiluta pt durerea de cap si …i-as face masaj pt durerea de spate.Am simtit ca poate anihila tot ceea ce au fost doar iluzii de dinaintea marii regasiri. Asa ca,atunci cand m-a pocnit in moalele capului si ochii mei albastri au vazut verde, am strigat nebuneste in mii de feluri ”pe tine te vreau.pe tine te -am ales.te rog ramai.nu renunta la noi”.
Am tot asteptat pe cineva care sa vrea sa ramana. am uitat ca si eu trebuie sa vreau.am crezut ca cel care ma va dori cu adevarat imi va spune si niciun torent nu il va mai face sa plece.Dar..nu au vrut ei, nu am vrut nici eu.echitabil,nu am de ce sa ma plang.si ma lasa chiar rece unde s-au dus … Azi, in schimb,vreau eu.sa imi ramana cineva-ul .pt care as rataci inca atatia ani pana ma va gasi.Dar daca tot m-a gasit asa de tarziu,de ce sa ma mai lase?El unde sa se mai duca in lumea asta mare fara mine?
Intreb retoric cu ochii pironiti in tavan.
Si tot stand de un timp cu ochii in tavan, m-am gandit ca nu e destul sa vreau eu …si…ca …ar trebui totusi sa nu mai aman zugravitul..cum amana unii iubitul…
Dar marturiile iubirilor trecute unde se duc? Toate scrisorile parfumate, ursuletii de plus, trandafirii pusi la uscat pe care altadata i-ai sarutat cu patima… in ce cutii uitate de vreme sunt aruncate toate?
Buna fetelor… iubirile vin si trec, nu prea stiu cum e starea aceea intre indragosteli, asa cum am uitat-o am uitat si vechile iubiri…pot doar sa impartasesc din experienta mea si sa spun ca atunci cand gasesti acea dragoste care te consuma toata in arderea ei, ard si resturile vechilor iubiri, iar in sufletul tau ramane doar fericirea, bucuria si dorinta de a-l face fericit…iar asteptarea merita…Va sarut
Ioana, am citit ce ai scris pe coffeechat. Iti scriu aici pentru ca de la birou nu pot posta comentarii pe coffeechat. Desi nu sunt casatorita, am putea vorbi… Stiu cum e sa ai ceva pe suflet si sa nu poti vorbi cu persoanele din jurul tau, stiu cat de usor ne judeca cei care nu au trait niciodata ceea ce ne-a fost dat unora dintre noi sa traim… Stiu si eu cum e sa vrei, dar sa nu poti schimba ceea ce simti… Te imbratisez tare!
Intr-una dintre cartile Alicei, am gasit un citat din Pacientul englez si mi-a placut pentru ca asa simt si eu de mult prea mult timp: “In fiecare noapte te scot din inima mea si in fiecare dimineata te gasesc acolo la loc.”
Alice, cu fiecare articol scris de tine ne atingi inima…
Cristina mea scumpa, iti multumesc din suflet ca te gandesti la mine. Si da, intr-adevar, mi-e foarte greu sa vorbesc cu cei din jur, pentru ca nu inteleg, si doamne, cat de usor te judeca. Si degeaba spun eu ca n-are nimeni dreptul sa ma judece, pentru ca nu stie nimeni ce e in casa mea, si mai cu seama, in sufletul meu. Si mor cand vine cineva si-mi spune ca mi s-a urat cu binele, ca ce-mi lipseste, ca am totul, dar eu ma simt de parca n-as avea nimic.
Mi-as dori tare mult sa vorbim, pentru ca, dupa cum ti-am mai spus, te simt aproape de sufletul meu, gandim parca si simtim la fel.
Adresa mea de mail este ioana_maria26@yahoo.com.
Te imbratisez si eu, cu toata dragostea!
Unde sa se duca iubirile, sarmanele ?… Se intorc acasa, in acea lume din care au venit la noi, sperand ca vor fi primite bine, ingrijite, crescute, ajutate sa se intrupeze aici, pe Pamant. Dar unde s-au lovit de egoisme, frici, frustrari, gelozii …. si ele pleaca inapoi, triste, bieti ingeri cu ochii stinsi si aripile parlite. Pleaca si asteapta un nou inceput, candva, poate in alta viata, cand vor putea sa revina la noi, cei ce nu am stiut inca sa le primim, nu am stiut cum sa iubim cu adevarat.
buna alice, salut tuturor. alice sant la servici, nu am f mult timp sa iti scriu. poate prea putin pentru ce vreau, poate prea multi ochi. ma bulversezi, te citesc , ti-am cumparat toate cartile… acum sant aproape la jumate dimn cartea postala, si incep sa ma enervez… cumva…
chiar totul se reduce la bani? tu care iubesti asa? de ce alice? de ce tot repeti ca ti-ar place sa ai bani multi? sa iasi la londra sa … ce conteaza? si cartea e adevarata nu? de ce ai facut-o ? tot pentru bani? iarta-ma!
cella serghi cand a scris panza de paianjen a “scris” despre dana slavu… si ce i s-a raspuns? acum ca ai scris totul despe tine ce ai sa mai scrii?
ce povesti de dragoste vrei sa-ti povestim? unele frimoase? dar cele frumoase nu s-au terminat, cel putin nu inca, asa cum tu ne arati ca in final toate se vor termina cu un gust amar…
povestile frumoase nu au martori, nu au nevoie sa fie povestite, pentru ca ele traiesc si se traiesc, poate sant doar povesti si ca orice poveste ar trebuii sa aiba si un sfarsit nu?
stiai ca si baietii plang cateodata? stiai ca multi nu sant interesati doar de sex si bani? stiai ca poate nici marimea nu e importanta?
alice nu te inteleg!
de ce trebuia sa le povestesti pe toate? de ce? erau doar ale tale, doar ale tale si ale lui!
asa ceva nu trebuie povestit, nu are nevoie de comentarii , bune sau rele!
dragoastea adevarata sta ascunsa intr-o inima in flacari si are doar 2 martori! EL SI EA!
OFFF, traim multe proaste, putine si bune… dar cum ne-am da seama cat e de bine daca nu am traii din cand in cand si raul? cu ce am compara raul daca nu am avea clipe de iubire cand inima ti-o ia razna cand ochii plang de bucurie,cand…
nu mai vreau sa scriu… nu mai pot… sant multe de spus dar trebuie? le vrea cineva?
cand ti-e dat sa traiesti mereu cand o vezi pe ea un “orgasm al sufletului” mai are rost sa scrii?
DA ALICE, SI TU AI AVUT ASTA! STIU DAR MIE IMI PLACE SA MA LAUD! DA! CAND SIMTI CA INIMA ITI EXPLODEAZA DE IUBIRE INTR-UN ORGASM MULTIPLU NIMIC NU MAI CONTEAZA…. nici cea mai lunga si reusita partida de amor…
sa nu ma dezamagesti
alice,ma alatur si eu voua .Pana acum doar am citit si m-am bucurat de fiecare gand pe care l-ai insemnat aici si nu numai….iubirile trecute ,dureroase de cele mai multe ori se transforma in amintiri ,ce se ascund din ce in ce mai bine pentru a face loc iubirilor ce vor veni ……..pentru a nu stingherii inaltarea lor si a le umbrii pasii.Si eu m-am intrebat de multe ori ,pentru ce atatea lacrimi ,sperante ,vise ,bucurii,daca intr-un final totul se termina si poate ca nici nu vei mai intalni vreodata persoana pentru care te-ai framanta atat.Iubirile trecute se ascund, ca sa-ti recapeti puterea de a o lua de la capat ,la fel si de data asta cu speranta in suflet ca va fi pentru ultima oara……….
te pup,alice!ms pentru toate gandurile tale.
Buna ziua, Zeite dragi…
Ramona draga, imi pare rau, te imbratisez sa-ti luminez gandul, sa poti privi inainte numai. Si, poate cumva de neinteles, e mai bine mai devreme decat…off.
Je, si tie minuni, sa schimbe culoarea toamnei iti doresc..
Monica draga, lumea aceea frumoasa e inca aici, si canapeaua mov, si ceaiurile, si fetele, chiar de scriu sau nu. Mie asa-mi place sa cred..te imbratisez, petroseneste
Cristina draga, poate cumva, candva, undeva, ne vom cunoaste mai multe, ne vom regasi si recunoaste, ne vom scoate din inimi ca sa devenim fiinte. Sunt sigura ca va fi asa…
Ioana draga, vorbeste sa simti si-ti face bine, sau alege tacerea de te simti neinteleasa. Ai voie orice iti face tie bine, fara judecati…nu?
Danuta, genial finalul, am dat din emotie lacrimanda in zambet. Asta e Danuta noastra : “Si tot stand de un timp cu ochii in tavan, m-am gandit ca nu e destul sa vreau eu …si…ca …ar trebui totusi sa nu mai aman zugravitul..cum amana unii iubitul…”, te imbratisez, sunt cu tine….
Shiny Things, buna intrebarea ta, raspund eu prima, de-mi dai voie: eu nu pastrez nimic din ceea ce mi-ar putea face rau, nimic, nimic…
Da, MonicaM, “te vindeci de amor cu un alt amor”, dar parca totusi, ceva ceva ramane, un strop de “ceva” ce te face sa tresari fara sa vrei, umbra unei dureri, a unei amitiri…
Soledad, poate ca ne asteapta in alta viata, ma gandisem si la asta. Dar de ce oare, zeite sau muritoare, parca vrem s-o traim in aceasta…?
O inima in flacari, imi dai voie sa incerc eu un raspuns? Alice scrie ptr. noi: ca sa credem, ca sa mergem inainte, ca sa nu ne pierdem speranta ( si cate suntem/ eram pe cale sa facem asta, oare..?), ca sa lacrimam si sa scoatem tot ceea ce ne-ar intuneca, ca sa zambim apoi, ca sa ne punem intrebari ( necesare…), ca sa ne dam raspunsuri ( si mai binevenite..), ca sa traim altfel. Ca sa intelegem ca in secolul in care sensibilitatea e vazuta ca o boala, ea este si ramane un dar, de fapt. Ca sa avem curajul sa fim noi insene, mereu…
Un salut cald spre seara rece, tuturor…
Am fost ieri martora unei cereri in casatorie….va povesteam la un moment dat de verisoara mea care a trait un inceput romantat cu un barbat de care o desparteau sute de km…si cum ea il astepta plina de teama si intrebari , cu inima facuta ghem, ca poate el era doar unul dintre cei”lasi”. Dar a avut noroc…pt ca el a inceput sa faca naveta aprins de dor si de ea. Ea avea in acel moment o relatie dar fara viitor,insa barbatul acesta nu a stat mult pe ganduri si s-a hotarat ca el poate sa ii ofere un viitor…si…. nu i-a trebuit mult sa o prezinte parintilor….si….sa o ceara…sa fie ea mama copilului lui(el are deja un copil pe care instanta i l-a incredintat lui).
Si ieri….am plans pe ascuns, cand am vazut cum doi oameni de 40 si ceva de ani se pretuiesc si au nevoie unul de altul, cum ea primeste inelul cu mainile tremurande iar el nu reusea sa se adune de emotii.M-am uitat la ei cu drag si tanjind : faceau planuri pentru craciun, faceau bagaje,faceau valuri…iar eu am facut cale intoarsa spre acelasi nicaieri…
Am tacut un timp, dar mi-am umplut inima de trairile voastre in fiecare zi; si tot in fiecare zi v-am dus dorul…
A fost odata un copil sarac, cu o bucatica de paine uscata in mana si care nu mancase niciodata ciocolata…apare intr-o zi , din senin, o zana buna si frumoasa si il mangaie pe cap (nici mangaiat nu a mai fost), si ii da , zambind, cea mai mare si mai frumoasa ciocolata din cate s-au vazut…ii spune ca e cea mai dulce, si cea mai buna(si chiar asa si era!), si ca i-o da pe toata numai lui…el o priveste mirat, neincrezator, se gandeste mult, apoi, fara sa arunce painea(intre timp mai inghitise cateva bucatele din ea), ia ciocolata(mangaierea l-a facut sa se hotarasca sa accepte, si nu “dulcele” promis) si fuge…va dura putin pana cand o va desface si va avea curajul sa guste din ea…Se va minuna, cu siguranta, de gustul ei atunci, si se va bucura ca un copil ce este…si isi va dori sa manance, IN FIECARE ZI, ciocolata…Acesta este finalul vesel al povestii; cel trist este ca zana va pleca , poate la alti copii sau cine stie unde, si el se va intoarce la bucata lui de paine uscata, tanjind dupa ciocolata toata viata…
Zana mea vrea sa plece.A cata oara?!! si MULT prea curand…
monica si roberrta, da sintem aici, citind, gindind (eu cind imi permite neuronul).
O inima in flacari, incerc si eu un raspuns si pentru raspunsul acesta imi iau nick-name “o inima ce traieste in anul 2000 si un pic”: Da, banii sint importanti! Ca sa ma pot intilni cu prietena mea la Paris, sa ne oferim 2-3 zile de rasfatz pe credit card, sa stam sa povestim cite in luna fara sa nu ne facem griji ca n-avem cu ce plati hotelul si brinzaturile care ne sint aduse in camera. Da, banii sint importanti… Barbatul meu trebuie sa aiba bani de ajuns incit atunci cind imi cumpara flori sa nu-si faca griji ca are o cheltuiala in plus (da, ati ghicit, la mine “flori” e simbolic, am pretentii mai mari de atit). Nu vreau bani nemunciti sau munciti de altii. Vreau banii mei, pe care sa ii fac fiindca stiu cum, bani pentru care nu dau socoteala nimanui. Vreau bani pentru puiul meu. Sa o plimb, sa o imbrac, sa o dau la scoala.
Alice Nastase, ii place sau nu, traieste tot in aceste timpuri. Nu a scris hai Simona sa ne gasim amanti cu bani, a scris hai sa devenim celebre, hai sa avem bani. Ce voiai sa scrie? Hai Simona sa invatam sa trecem oceanul inot si sa ne oprim la jumatate sa stam la o tacla?
Nu stiu daca mi-ar fi placut foarte tare cartea postala scrisa de Alice in conditiile in care la momentul citirii as fi avut 18 sau 20 de ani. Am citit-o dupa ce am trecut de 35 si ma apropii de 40. Se potriveste perfect. Sint trairi mature, sint grijile si gindurile unei femei intre 35 si 40 de ani.
Nu stiu ce as face daca mi s-ar da inapoi dragostea de la 18 sau de la 20 ani… ma bucur ca nu are cum sa se intoarca. A fost frumos atunci. Nu mai pot sa umblu cu blugii rupti si miinile inghetate impartind o punga de pufuleti cu iubitul meu si furind clipe de amor prin camere de camin. Mi-ar place sa se intoarca trairile acelea dar sa pot pastra si ceva din sigurantza materiala si confortul de azi.
Si uite de asta am citit si mi-a placut cartea.
Spleen de duminică – Demostene Botez
Ce-i fi făcând pe-acolo unde eşti?
Pe-aicea plouă liniştit… pustiu…
Cu unghia pe geamul străveziu
Scriu începutul unei vechi poveşti.
În jurul mesei fac călătorii,
Neobosit, deşi-am pornit de-un ceas.
Vreau parcă să ajung unde-ai rămas,
Deşi cu gândul tot te-aştept să vii.
Şi-aşa, absent, de mult călătoresc
Purtând în minte fericirea noastră…
Le geam o clipă ca să-mi răcoresc
Îmi razăm fruntea caldă de fereastră.
dragostea nu se cumpara cu bani! marile iubiri sant intradevar alea “in blugi rupti” , cand in schimb esti intr-o continua alergare dupa mai mult mai bun, mai multi bani atunci iubirea aia mult visata nu mai exista.
iubirea adevarata cere timp, nu cariera, nu ore nesfarsite la servici, nu timp petrecut departe de cel drag… pentru ca anii trec si atunci cand vei avea suficienti bani pentru a spune “hai sa ne odihnim si sa ne traim viata” cel de langa tine pentru care ai munci nu va mai fi… va fi poate doar un om care o viata intreaga ti-a stat alaturi si a incercat , asa ca si tine sa fie prezent “intr-un lung sir de neincomodari”
si eu am trecut pragul ala critic de 40 ani…
va rog traiti mai spiritual, lasati naibii banii! ii urasc pe cei ce au inventat BANII!!!!!!!!!
CER IERTARE DACA AM SUPARAT PE CINEVA!
si mie imi place cartea postala , dar ma intreb de ce toate sant negre, de ce alice?
chiar nu exista fat frumos? sau ileana cosanzeana? chiar ?
O inima in flacari,
noi nu il lasam pe Fat Frumos sa existe si nici pe Ileana Consinzeana. Noi ii omorim fiindca nu stim sa ii deosebim pe Fat Frumos si pe Zmeu, pe Ileana si pe Gheonoaia. Uite asa vrem noi, cu incapatinare de paminteni, sa transformam Zmeul in Fat Frumos si asta musai in numele iubirii celei mari. Noi nu vrem sa pricepem ca nu exista alb si negru si nici bine si rau! ci doar o ordine universala. Noi ridicam umerii si ochii spre cer ca sa intrebam “de ceee???” si uitam ca Dumnezeu e mai presus de bine si rau. Uitam ca ni se intimpla exact ce trebuie sa ni se intimple. si nu stim sa primim viata fara sa o impartim intre bine si rau, intre alb si negru.
Cit de negre sint povestile din Cartea Postala considerind viata autoarei de dupa carte? avem raspunsul ei in fiecare noua postare pe blog. Poate vom avea si o Carte Postala – 2.
Buna seara Zeite !
E rost de sarbatoare care va sa zica. Blogul lui Alice implineste un an? Doar un an? Sincer sunt surprinsa, imi imaginam ca exista de mult mai multa vreme. Inseamna ca nu am “pierdut” mult pana sa va descopar, avand in vedere ca retin ziua exacta in care v-am salutat prima data. E simplu de tinut minte, era 1 ianuarie 2009. Imi amintesc uimirea pe care am avut-o cand l-am descoperit, bucuria de atunci, senzatia pe care am avut-o din prima clipa ca intru intr-un loc cald, incarcat de sensibilitate si frumusete. Aproape ca mi-a fost frica, aproape am vrut sa fug dar cineva (cred Monica) mi-a dat binete, mi-a intins o cana de ceai. Apoi mi-a zambit Alice si am ramas. Si nu mai vreau sa plec. Am trait multe clipe frumoase aici, am cunoscut persoane deosebite, am legat prietenii. Si intr-o dupa-amiaza minunata de inceput de primavara am avut marea bucurie sa o cunosc pe Alice. Pe Victor si pe Ilona. A fost o mare bucurie care sper din suflet sa se mai repete.
Ma bucur ca sunt o bucatica din acesta familie. Asa simt eu, ca suntem o familie aici.
Iana bine ai revenit. Te rog ramai, mi-ai lipsit.
Cristina iti multumesc pentru poezie. Ma atingi la suflet de fiecare data cu poeziile tale.
Monica m-ai ajutat sa imi amintesc de cei pe care le regaseam aici la inceputurile “mele”. Unii au ramas, unii au plecat…
Ma bucur de fiecare data cand il citesc pe Costi. Mi-e dor de Rosanne. De Valin.
Imi aminesc ziua in care Corina a inceput sa semneze postarile si cu numele de familie.
O astept pe Pisica noastra draga… stiu ca va reveni…
Ma intreb ce mai face Cristina Bizu. Probabil e ocupata tare, acum e “sezonul” ei.
O astept si pe Alyce cea atat de prezenta odinioara; stiu ca e cu sufletul alaturi de noi.
Ma bucur sa o regasesc pe Anna. Pe Blanca,Danuta, Ramona, Carmen Sofianu, And, Ema. Pe Simone din Timisoara cea draga mie. Florentina Murgoci, Felice nu v-am mai “vazut” de mult- va salut si va imbratisez.
Raluca si de tine mi-e dor. Si de Amalia.
O seara frumoasa sa avem. Va astept cu ceaiul meu alaturi.
nu stiu ce se intampla in casuta, dar nu-mi place…O inima in flacari, nu inteleg de ce ii judeci pe altii, povestile de iubire sunt rare…dar aici noi toate stim sa iubim cu adevarat, nimeni nu minte pentru ca s-ar simti acest lucru si poate ar si pleca singura de aici persoana respectiva…si de ce vorbim de bani?! nu vreau sa incep nici o discutie pe tema asta…si mi se par vorbe aruncate nefiresc aici.
Simona Ioana poposesc aici la ceaiul tau …in seara asta sunt trista pentru ca nimic nu merge bine in ultima vreme…cineva foarte apropiat nu se simte bine…
nici nu mai tin minte cand m-a tinut cineva in brate, de cand nu a mai avut nimeni grija de mine…
cat de bine pot sa dau cuiva sfaturi si sa-l ascult… si cat de prost ies toate pentru mine…
si mie mi-e dor de pisica, oare m-ar certa acum ca sunt trista sau m-ar imbratisa?
Sunt sigura ca Pisica te-ar imbratisa cald si ti-ar trimite un ghem din acela magic de-al ei, colorat cu vise. Ramona draga, ai voie sa fii trista, ai voie. Si din pacate stiu atat de bine tot ce zici, mult prea bine. Hai sa fim triste in seara asta si sa lasam praful acela de speranta pregatit, maine e o noua zi! Sa ne turnam in zori o portie zdravana in cana de cafea..si sa infruntam si toamna neprietenoasa, impreuna. Te imbratisez tare..
Alice, suportul nostru afectiv de ani de zile, fara ca macar sa ne stii, fara ca macar sa ne vezi, noapte frumoasa.
Noapte calda, tutror…
Va imbratisez si eu, prieteni de ginduri frumoase si adevarate, noapte buna, o zi mai luminoasa miine, sa fiti imbratisati cit mai mult!
Daca azi e ziua aniversarii, atunci tot astazi trebuie sa va multumesc pentru tot ce am trait impreuna. M-ati tinut in viata atunci cand ma prabuseam, mi-ati fost companioni dragi de petrecere si de tristete, mi-ati fost cele mai apropiate suflete in noptile mele pustii. Va voi purta recunostinta pentru totdeauna. Va iubesc. La multi ani, noua, impreuna!
” O, dulce sora-a merilor,
Mai stii acel copil frumos
Ca palma mainii tale roz?
Ca mie, draga mea, mi-e dor
Mereu de dragul merisor ! ”
Ionel Teodoreanu
La multi ani ! Alice ! Ca-ci blogul iti apartine si fara tine nu ar fi existat atata sensibilitate si ganduri bune adunate la un loc. Sa ai mereu incredere ca, prin scrisul tau, faci bine lumii ce te citeste si indemni la ganduri bune si duioase, intotdeauna. Dumnezeu sa te binecuvanteze!
Moi, adorm cu tine in suflet, multumindu-ti pentru curatenia inimii, pentru inocenta cuvintelor pe care le aduci. Ma emotionezi, mereu. Si mie, draga mea, mi-e dor/ Mereu de dragul merisor…
Buna dimineata cu aroma de cafea, cu frunze aramii – ati vazut ce culori sunt pe afara, cand o raza de soare alege sa se odihneasca o vreme pe frunze? – cu dor de a va intalni o data, macar o data. Tare mi-ar placea sa se intample o intamplare sa ne vedem, sa stau deoparte si sa va ascult pe toate cum povestiti, sa iau din puterea, din increderea si din iscusinta cu care va daruiti zilnic aici un gand bun, o strangere de mana, o imbratisare calda. Caut un loc cu o canapea maresi mov?!
LA MULTI ANI tie, Alice pentru sensibilitatea cu care ne aduci mereu impreuna aici, ne lasi sa ne privim in suflet si pentru cum gasesti tu pentru fiecare o vorba buna de pus pe o rana, un gand de incurajare, pentru cum ne lasi sa ne tinem de mana si sa ne strangem intr-o imbratisare calda… SI legandu-ma de cineva care spunea ca tot binele pe care il faci ti se intoarce, da! uite inca un motiv pentru care ai ajuns sa meriti frumosul de care ai parte in fiecare zi: omul drag alaturi, un pui de om pe care il hranesti doar cu tenacitatea ta de a crede in frumos si in tot ce e mai bun in viata…
Incep ziua cu gandul la o cafea aromata, o canapea mov si un ghem de povesti de depanat…………
O imbratisare calda pentru Cristina Socaciu, Simona Ioana…..
I have come to bury Love
Beneath a tree,
In the forest tall and black
Where none can see.
I shall put no flowers at his head,
Nor stone at his feet,
For the mouth I loved so much
Was bittersweet.
I shall go no more to his grave,
For the woods are cold.
I shall gather as much of joy
As my hands can hold.
I shall stay all day in the sun
Where the wide winds blow, –
But oh, I shall cry at night
When none will know.
(Sara Teasdale, Buried Love)
La multi ani pentru aniversarea blogului! Il citesc doar de cateva luni dar am descoperit un loc plin de sensibilitate, de unde am cules poezii ce l-au atins chiar si pe sotul meu! Va multumesc ca existati, ca ne inseninati diminetile mohorate, zilele istovitoare si serile obosite, ca ne amintiti sa fim femei! Va sarut!
Da, ce frumos si adevarat a scris Moi!
La multi ani si din partea mea, Alice! Si continua sa ne scrii zi de zi aceste povestiri frumoase si pline de emotie!
Cu fericire alatur si eu urarea mea de “La multi ani!” si sa continui sa ne hranesti cu cat mai multe cuvinte frumoase, Alice!
Va salut si eu…
Saptamana trecuta am 15 ani de casnicie… care casnicie ?… dupa ce s-a nascut fetita mea mi-am luat copiii si am plecat… au trecut de atunci aproape 7 ani… in ziua aniversarii am stat si am rememorat secvente frumoase din viata mea de atunci… m-am gandit la sotul meu… iar acum stau si ma intreb: unde s-a dus iubirea noastra ?… de vazut nu ne-am mai vazut de mai bine de un an, iar eu incerc acum sa renunt la vechiul statut…
Am incercat chiar sa traiesc o noua iubire… doamnele prezente aici pe la inceputul anului poate isi amintesc cum am venit plangand… sufeream cumplit… povesteam ca El a trebuit sa aleaga… si nu am fost eu aceea… dar am avut rabdare, iar povestea s-a reluat dupa vreo doua luni… iar acum dumnealui din nou a trebuit sa aleaga… si din nou nu am fost eu aceea… cu toate ca, intre timp, am facut schimbari majore in viata mea, cu speranta, alimentata cumva si de el, ca putem avea o viata noua impreuna… departe de casa…
Sufar si acum… doare… si doare rau de tot… si mi-e dor… dar am ramas cu amintiri frumoase din locuri frumoase… m-am simtit rasfatata… iar la ultima noastra intalnire mi-a spus ca ma iubeste… asta e… o iubire de-o vara… desi inima mea si-ar fi dorit o iubire de-o viata…
Am intalnit aici oameni deosebiti. Am si cunoscut o parte din doamnele acestui blog: cu draga mea Anna, care mi-a fost tot timpul alaturi, ii multumesc, cu Ina B., cu Simona Ioana si Alyce, cu Felice si Dalila, cu Ella si Rossane… Nu am cunoscut-o pe Marea Doamna… dar am rabdare…
Poate, cu ocazia aniversarii blogului, ne intalnim undeva… candva… si sarbatorim cum se cuvine !
Va imbratisez cu drag…
La multi ani casuta minunilor!
Multumesc Alice pentru prietenia ta, pentru ocazia si sansa pe care mi-ai oferit-o de a cunoaste oameni minunati, aici in casuta ta.
I-mi amintesc si eu cu drag de inceputurile blogului, de intalnirile noastre dintai. Am multe fotografii pe care le privesc atunci cand ma simt singura, cand sunt dezamagita sau trista. Si reusesc, citind scrierile voastre, sa ma luminez, sa ma intristez, sa invat din povestile voastre de viata.
Simona Ioana, da, este “sezonul” meu, dar nu cel profesional. Angelo este clasa a V a si i-am promis ca-mi fac mai mult timp pentru el, ca-l sprijin sa poata sa se adapteze cu bine la o noua scoala, intr-o noua etapa a vietii sale.
Recunosc, de cand sunteti parte din viata mea, am devenit mai inteleapta, credincioasa, curajoasa.
Multe din povestile spuse aici sunt si povestile vietii mele. V-am ascultat sfaturile, am primit mainile intinse, chiar daca nu spre mine, dar spre viata mea.
La multi ani de Tango, si de blog, si de prietenie. Luna aceasta implinesc patru ani de cand am descoperit si citesc si iubesc revista. Va salut cu mare drag, azi si la Chicago e o zi frumoasa de toamna, asa cum asteptam, asa cum stiam ca trebuie sa fie.
e adevarat ca omul pe care il iubesti are toate drapturile asupra ta, inclusiv acela de a nu te mai iubi? nu am spus eu asta… doar intreb… asa e?
alice stii ce am in sacul de antrenament? cartea ta… cartea ta postala… aseara m-am enervat iar citind-o , m-am gandit la ce imi spune iana…
nu inteleg, mi s-a spus ca am iubit ca o femeie, inca iubesc, si totusi nu inteleg de ce alice? de ce , asta in cazul i care tot ce ai scris in carte e autobiografie pura si nu e cumva si putina fictiune, ca sa dea bine, asadar nu inteleg cum de ti-ai putut petrece ziua atunci langa alt barbat, pe care nu il iubeai, ai facut amor asa cum spui… de dragul amorului, si totusi erai cu gandul la alex? alex chiar exista? e viu?
cum sa pretinzi marea iubire , daruirea totala cand tu desi te gandeai la el, cand inima iti era rupta sa te arunci in bratele altuia? MA SCOATE DIN MINTI ASTA!
CUM VINE ASTA? CUI PE CUI SE SCOATE?
DACA MIE MI-AR FACE ASA CEVA INAPOI NU ASI MAI PRIVI , ORICAT DE DUREROS AR FI!
In clipa in care ai calcat stramb nu mai e cale de intoarcere, nu poti sa mai vrei loialitate, impacare.
iubirea fara pata este doar o singura data! nu incercati sa gasiti vreo soluti, un vanish magic, ai stat in bratele altuia inapoi nu mai ai ce cauta!
asi vrea cumva sa te privesc in ochi…. sa vad…sa stiu…
stiai ca se poate face dragoste doar privind in ochii celuilalt?
Iubirile mele , inclusiv cea recenta dupa care inca mai “dor” , inca ma mai scurg , au fugit si toate pana la una au facut-o fara un “la revedere” . Intotdeauna am ramas cu intrebarea ‘de ce s-a incheiat’ pentru ca eu chiar nu pot realiza…M-am despartit de oameni pe care i-am iubit , fara doar si poate , fara sa judec , fara sa imoun limite , ci din prostie , din nechibzuinta , din dorinta de a iubi si totusi eu , “nimicul” de mine de ce nu poate ajunge din urma un raspuns , poate la fel de las ca si emitentul , dar e totusi un raspuns .Am ajuns sa cred ca nu mai vreau sa traiesc , nu asa , nu fara a mi se spune si mie daca eu gresesc , care e momentul in care o fac .Am facut compromisuri , am calcat pe mandrie , am tacut si am fost de atatea ori alta , doar din dorinta de a gandi in doi , de a coexista si totul pentru nici macar un ” pa “!
Fac parte din multimea celor care se plang ca nu sunt fericite , dar nu fac nimic in directia aceasta . Paradoxal si totusi adevarat , eu am facut totul si am cazut iar si iar …pana la lehamitea pe care o traiesc acum . Nu pot sa traiesc si cu aceasta intrebare ‘unde ne fug iubirile ‘ pentru ca nu as putea sa raspund .Viata mea e un”de ce ” perpetuu , o necunoscuta care ma atrage in hau , o investitie falimentara in cele din urma .
Iertati-ma pentru pesimismul meu feroce , dar doare inca atat cat poate sa doara…
draga mea “inflacarata” merci ca ai citit ce am scris… Alice a scris undeva pe aici pe blog ca parte din cartile pe care le scrie sint fictiune si parte adevar… ceea ce mie imi pare normal.
ne ragasim noi cititoarele in gindurile, cugetarile, intimplarile (unele) din cartile tango? eu, da… ne face noua bine sa stim ca cineva “traieste”, “vorbeste” ca si cum ar fi noi, multimea? eu zic ca da. daca mai si invatam ceva din cartile acestea, daca ne mai si consolam un pic si ne mai oblojim ranile deschise, deja e foarte bine.
nu sint momente in viata cind vrei o minciuna mare si rotunda si te prefaci ca iti tine de cald? cam asa te arunci in brate straine, mintindu-te sau poate sperind ca se va naste o noua iubire… se poate intimpla.
iubirea fara pata este doar o singura data! si daca a plecat? si daca nu m-a vrut? eu ce sa fac? daca eu simt ca pot sa iubesc din nou? daca eu stiu ca am dragoste de daruit? nu trebuie sa caut, sa caut, sa incerc si iar sa incerc? (vorbesc in general… nu, nu m-a parasit, vine acasa e baiat cuminte asa cum il stiu) Nu este asta datoria noastra? sa cautam sa fim fericiti?
La multi ani ,Alice, la multi ani dragele mele…imi doresc sa beau un ceai cu voi, cu cele cu care deja “am vorbit”, dar si cu cele pe care va stiu din doar din cuvinte scrise aici pe blog…
Asa cum va spuneam, cand mi-e bine si cand mi-e rau, cand am putin timp pentru mine, recitesc cate o tema, cate o pagina din viata voastra, de femei sensibile si pline de dorinta de iubire.Si ma infior, si ma bucur ca v-am gasit si ca nu mai simt ca sunt singura pe lume si inadaptata.
Va multumesc ca existati, ca scrieti si va rog sa nu plecati de aici din casuta…si sa taceti cat mai putin.
Hopa ! Aici m-am impotmolit. Prea multa suferinta specific feminina. Asa ca nu ma bag, dar, fetelor, totul este chimie, fir-ar sa fie! Nu portret, profil, “fictiune si parte adevar” !
Vreti sa va trimit (gratuit) romanul “Parfumul papusilor de portelan” ? Cu coperta cu tot!
ioan 17lila@yahoo.com. Nu trebuie sa-l cititi poe tot. Este ca o projitura. Gustati un pic si, daca nu va place, renuntati la prajitura.
ioan17lila@yahoo.com
(vi-l trimit prin e-mail!)
Ioan Lila, esti scriitor? ca eu am acasa , ma rog la casa parintilor, o carte pe care o citeam cand eram copil si era scris de Ioan Lilia.
Scuze, Ioan Lila , vroiam sa scriu.
La multi ani blogului! Nu va invit la ceai, ci la o cupa de sampanie sau o cana cu vin fiert si scortisoara.
E placuta aceasta comunitate in care fiecare isi deschide sufletul, unde gasesti curaj, raspunsuri si speranta.
Te pup Alice si pe bebe pe nasucul carn.
O inima in flacari, ca inima poate fi in flacari, inteleg prea bine.
, dar credeam ca e ceva specific feminin. No offense !
Da’ ciudat – si nerecomandat – e cand si creierul e in flacari, odata cu inima… Nu ca n-as intelege si asta la fel de bine
Dragilor, zeitelor, pastrati-va creierul la rece, oricat ati arde in rest.
Ca ei, barbatii, asa fac, in general… gandesc “la rece” situatiile.
Am observat, si la mine si la altii, ca atunci cand una dintre inimi e prea in flacari, cealalta inima – destinatara iubirii atat de ardente – “ingheata”, ca o reactie fireasca, inspre restabilirea unui echilibru in alchimia sufleteasca. Si apoi ne miram de ce celalalt e indiferent, de ce pleaca….
La multi ani pentru casuta minunilor pe care ai creat–o Alice !
Alexandra un vin fiert … hmmm, suna foarte tentant, conteaza pe mine.
Cristina Bizu te simteam pe undeva pe-aproape. Ma bucur sa te regasesc. Mult succes pentru Angelo si mult succes si tie in tot ceea ce faci. Sper sa ne revedem intr-o buna zi.
Ela ce surpriza e re-aparitia ta! O surpriza placuta- evident. Imi pare rau ca vestile cu care vii nu sunt cele pe care le-as fi dorit. Imi pare rau ca a dat inapoi (mare nataflet trebuie sa fie- sorry dar nu ma pot abtine !). Te admir sincer pentru felul in care arati, pentru curajul de care ai dat dovada. Iti doresc numai bine tie si copiilor tai.
Va salut din partea lui Alyce a noastra care nu are deocamdata net dar are vesti bune. Si-a gasit, cu ajutorul Inei, un job in Cluj, ii place, e entuziasta si abia asteapta ziua in care sa revina intre noi.
Alice iti multumesc plecat pentru toata frumusetea pe care ai adus-o aici. O seara frumoasa va doresc.
Vă îmbrăţişez de departe.
Oriunde aş merge, oriunde aş fi nu pot să nu mă gândesc la voi.
Sunteţi minunate şi adevărate.
ALICE, îţi dăruiesc gânduri sincere!… ca atunci când nesfârşitele căutări m-a adus în căsuţa ta, ca atunci când ţineam în mâini cartea noastră, ca atunci când emoţia m-a gâtuit înainte de a rosti tot ce îmi doream să-ţi spun…
A fost… şi, din fericire, este!
Mă întorc cu drag, de câte ori am posibilitatea.
Vă îmbrpţişez pe toate!
La mulţi ani!
multumesc iana, cu greu dar vroiam sa cred ca este si fictiune, ca nu totul este adevarat…
scrisorile catre alex m-au durut…prea multa durere, nu asi vrea sa fie ale mele niciodata pentru ca probabil foarte multe cuvinte ar fi identice…
si totusi incerc sa ma conving ca nu toti barbatii inseamna de fapt pentru femei doar niste “portofele cu penis” parca spunea cineva… undeva
adica ce vreti de la ei? sa aduca banii si odata cu ei si marea iubire? nu merge asa… nu se poate…
cand ai bani nu te mai bucuri de o banca din parc, nu te mai bucuri de orice parc… nu te mai bucuri de orice…. si totusi asta e esenta iubirii , sa te poti bucura de orice…
La multi ani , la multi ani fericiti , sa fim mereu prieteni!
Simona Ioana, ce bine ca ne-ai adus vesti bune despre Alyce ! Te imbratisez cu drag.
daca nici cititoarele-scriitoarele-participantele la acest blog nu te-au convins ca nu toate femeile alearga dupa “portofele cu potential” atunci nu stiu cine te-ar putea convinge…
eu atita sinceritate, daruire, dorinta, incredere, putere si sacrificiu in numele iubirii cum am vazut (vad, citesc) pe blogul acesta n-am mai vazut niciunde. cu exceptia filmelor…
eu cind vin si citesc aici am exact reactia pe care a avut-o Simona Ioana azi… niste natlafeti! si Simona Ioana e o finuta… eu ma exprim “altfel” fiindca natafleti nu ma multumeste, nu ma razbuna.
As vrea sa va spun noapte buna , zeite.
Am vazut azi, iar , marea.
Marea cea mare, azi usor nelinistita…..
Si va vad acum pe voi, cu blandeti, cu tristeti, cu frumusetea sufletelor voastre.
Ela, draga mea, cu tot sufletul sunt alaturi de tine.
Dalila mea, Felice, mi-e dor de voi .
Atena ma bucura intoarcerea ta, Cristina Bizu, frumoasa brasoveanca , la fel.
Simona Ioana, si de tine mi-e dor, asa cum mi-e dor de terasa frumoasa din Felix, si de piscina in care eu , dansam “la bara” (cred ca nu ai uitat!).
Mi-e tare dor de Alyce si scrierile ei profunde si foarte foarte frumoase.
Mi-e dor de Ina care a devenit sora cea mare a dragei noastre Alyce.
Mi-e dor si de Rosanne si cuvintele ei dantelate.
Corina ma bucur mult cand te vad alaturi de velvetianul tau drag.
Iana, m-am gandit deseori la tine, la tiza mea draga, fetita ta.
Ma bucur ca sunteti ok.
Tuturor, ganduri frumoase si calde , si ceai de mar copt si scortisoara.
Am lasat pt o seara ceaiul meu tibetan ……
La multi ani,casuta fermecata !
…..Si eu am intrat aici ,cu emotie in 4 ianuarie, cu povestea mea simpla ,dar nespus de reala ….
“Oare exista iubire karmica ?” – va intrebam eu atunci….
M-ati ajutat cum nimeni nu a facut-o vreodata in toata viata mea.
Si gandurile voastre, si trairile voastre, si sfaturile voastre, si descatusarea sufletului meu mi-au facut atat de mult bine.
Raman mereu alaturi, cu inima mea, cu dragostea mea.
Va multumesc tuturor,
Ma inclin, Alice ,
Tie,
si Taramului Tau Fermecat !!!
Va iubesc frumos.
PS. Nepotelul meu, mi-a spus azi ca i-a scris lui Mos Nicolae.
Si primul lucru pe care zice el ca ” l-a scris” a fost :
“Mosule, eu nu am fost cam cuminte ,dar te rog sa-mi aduci …..”
Voi i-ati scris lui Mos Nicolae ????
Mai e putin, si uite, trebuie sa ne lustruim ghetutele pt cadouri …..
Va imbratisez .
iarta-ma o inima in flacari…sa imi fie iertata indrazneala…fiecare iubire se traieste altfel in functie de varsta.
in nici un caz nu ma voi mai iubi in parcuri la 30 de ani…
da, ii trebuie niste bani sa imi ia un buchet de flori…
da, ii trebuie bani sa mergem intr-o vacanta undeva, in tara sau in strainatate…
nu, nu trebuie sa fie cel mai bogat. nu cer asta, dar ca sa fie barbat, sa fie sigur pe el trebuie sa calce ca un barbat…cu incredere, indrazneala si siguranta. nu ma voi indragosti de un barbat imatur, nesigur si care nu este in stare sa aiba grija de el…pentru ca acela nu este barbat.
e simpla mea parere.
a si se spune…nu as mai, nu “nu asi mai”. scuze
Alice, am scris si am sters de cateva ori raspunsul meu pentru unele postari aparute aici…
Din respect pentru tine, am hotarat sa nu raspund.
Te imbratisez! Noapte buna!
Ramona, merci… macar nu sint singura in chestiunea ‘materiala”.
si nu… nu cred ca e cazul de corecturi. aici vin oameni de pretutindeni. multi se mira ca inca mai stiu citi si scrie romaneste dupa atitia ani de exil. un exemplu: sotul meu scria dushi in loc de dush. si majoritatea oamenilor, cum zicea cineva pe-aici, n-au scoala cita vacanta a avut el.
Deschid o sticla de sampanie si beau cu voi, in numele prieteniei noastre. Mai insemnat decat tot ce s-a intamplat aici este ca ne-am schimbat unii altora vietile, vietile noastre adevarate. Gandim altfel, suntem altfel, multi dintre noi ne-am intalnit si ne-am privit in ochi si ne-am demonstrat ca mai exista si onoare, si bunatate si noblete pe lume. Cristina Bizu, prietenia ta e o mare mandrie si pentru mine, fiecare intalnire a noastra a fost un prilej sa te admir si sa ma bucur enorm ca ne-am cunoscut. Pisica, faci parte deja din sufletul meu. Simona Ioana, intalnirea noastra e la loc de cinste in inima mea. Cristina Socaciu, Rosanne, in fiecare seara intind mainile sa apar visele voastre. Monica, prietenia noastra a schimbat si va mai schimba lumea… Si toate fetele care au scris alaturi de mine in cartea iubirilor sunt cu mult mai mult decat simple nume asezate sub o coperta. Sunt colegele mele de dragoste, coautoare ale unei sperante comune. Noi nu ne vom mai desparti, vrand-nevrand, niciodata.
Iar pentru cele pe care nu le-am intalnit inca, am pus deoparte bucati de suflet gata sa se deschida spre noi si mari prietenii.
Va multumesc, de o mie de ori, fiecaruia dintre cei care ati trecut si ati ramas aici, macar o vreme.
Vin si eu cu pasi timizi dragele mele zane…sa va spun la multi ani…sa ne spun la multi ani! aseara ma gandeam cum a trecut anul asta, ca o clipa..si cat am plans si cat am ras si-am iubit intr-o singura clipa nemuritoare…cate zambete mi-ati adus si cu cata rabdare m-ati ascultat…
Am gasit aici curaj sa lupt pana la capat, sa fiu sincera pana la capat…sa iubesc fara teama…
Am invatat de la fiecare din voi cate ceva..pe toate ne-a unit acelasi dor de dragostea si aceeasi putere de a crede..
Ana mea si mie mi-e dor de tine…si-ti multumesc pentru bunatatea ta, iti multumesc ca ai grija de mine si nu ma lasi sa alunec pe drumuri necunoscute…
Ma bucur cand va citesc, vesele sau triste, suparate,sensibile si intotdeauna frumoase… cu cate o cana de ceai in mana…
va imbratisez pe toate fete dragi… atena ( care m-a emotionat pana la lacrimi cu povestile ei), raluca, monica, ema, cristina bizu, carmensofianu,alyce,amore,felice,simona ioana,roberrta..pe toate si pe fiecare in parte va imbratisez…sa ne fie iubirile frumoase si implinite…
Alice o multumire speciala pentru tine…iubirile si visele chiar se indeplinesc daca reusesti sa crezi in ele pana la capat…
am reactionat asa pentru ca ma intristeaza sa vad cat de usor pot fi aruncate niste cuvinte aiurea…fara sa cunoasca sau sa inteleaga persoana careia ii adreseaza aceste vorbe.
ai dreptate Alice suntem diferiti …prin filtrul gandirii…dar tu stii, cum stiu si eu si zeitele deosebite de aici care e adevaratul drum al iubirii si ne cunoastem inimile si am ajuns aici impreuna fara sa ne cautam…pur si simplu. fara intrebari, fara cercetari…doar noi si inimile noastre. iti multumesc si eu!
noapte frumoasa!
La Multi Ani blogule drag.
“O inima in flacari” – cine te-a ranit asa de mult?ß De unde atata inversunare in ceea ce scrii…?
Zilele – mi sunt pline, serile obosite, lipiste de ganduri. Si vine iarna…
Monica draga mea draga te salut din indepartari.
intr-adevar a fost anul marilor iubiri, marilor disperari, marilor alegeri. A fost anul intunericului si luminii , a fost anul prieteniilor si renuntarilor…. ne-am intanit povestile in aproape fiecare seara, ne am unit sperantele, ne-am insotit asteptarile. va multmesc pentru tot dragele mele, iti multumesc Alice pt marea ocazie.
Cu un an in urma eram o mare admiratoare a lui Alice Nastase, ale carei carti si articole le citeam pe nerasuflate. Dar nici o clipa nu mi-a trecut prin cap ca voi ajunge sa o cunosc. Sa ii vorbesc. Ca va deveni o prezenta permanenta in viata mea.
Acum un an eram doar o femeie, cu bune si cu rele. Dar s-a produs o schimbare radicala. Acum sunt ZEITA ! Si nu sunt singura ci sunt alaturi de voi. Pentru ca e simplu: NOI SUNTEM ZEITE !
Fete dragi va multumesc pentru tot. Va pastrez in suflet, astept sa ne regasim; astept sa ne cunoastem.
Alice iti multumesc adanc, cu plecaciune, iarasi si iarasi.
Simona Ioana, iti multumesc pentru gandurile bune… sa stii ca sentimentul de admiratie e reciproc…
sa se termine cu happy end… desi stau si cuget ca, totusi, anul nu s-a terminat inca…
Iana, m-ai facut sa zambesc… esti asemeni unei foarte dragi prietene de la mine de acasa… intuiesc cam cu ce ai inlocui cuvantul nataflet… asa cum prietena mea imi scria: stiu sigur ca te iubeste si acum, doar ca e un mare b.. (scris cu majuscule).
Ramona, iti dau dreptate. Sunt si eu de acord ca, de la o varsta, pretentiile noastre se aseaza pe un alt palier, unul superior… ma intreb daca as accepta langa mine un barbat fara prea mari realizari, un barbat care pentru mine sa fie o grija in plus… nu prea cred… am facut prea multi ani pe locomotiva si am obosit… acum imi doresc pe cineva pe o pozitie sensibil egala cu a mea, sa ne sprijinim reciproc, sa evoluam unul alaturi de celalalt…
Dalila, ai scris asa e, e valabil si pentru mine… Cuvintele tale ma conduc la un articol postat de Simona Catrina la inceputul anului . A fost indemnul potrivit la momentul potrivit… l-am transpus in practica si a fost cat p`aci
Anna, te imbratisez…
Alice, cu drag…
Ma refeream la articolul Dragoste. Best before 2010, de Simona Catrina. Nu stiu de ce nu s-a postat ce era intre inlocuitoarele de ghilimele
buna dimineata!
m am dus in timp si am citit postarile voastre din urma…ti-am gasit Cristina S. postarile din 4 ianuarie…cumplit!sa traiesti cu dorul unei iubiri care nu mai e decat o amintire…cat adevar !dorul usuca…
citind cum l-ai cautat in orasul lui mi-am adus aminte ca am o temere =aceea ca voi plange amarnic de dorul lui Crazy in fiecare an trecand prin orasul in care a locuit in drumul meu spre marea mea draga…
Buna dimineata, fete frumoase!
Alice, sa stii ca si mainile mele sunt intinse spre tine si asa vor ramane mereu… si iti multumesc frumos pentru prietenia ta, inseamna enorm de mult pentru mine!
Maia, sa stii ca nu s-a schimbat nimic din ceea ce simteam atunci, doar ca, trecand atata timp am inceput sa ma obisnuiesc… Te imbratisez cu drag!
Buna ziua fete dragi ! Sa avem o zi frumoasa !
Ela si Iana – am ales termenul de nataflet pentru ca ma exprimam intr-o forma scrisa si mai ales din respect pentru frumusetea acestui loc. Intr-o versiune orala cuvantul ar fi fost cu totul altul; stiti voi care .
Cat de straniu este sa simti ca lumea reala, lumea adevarata, nu este cea de afara, in care pasesti zgribulit in fiecare dimineata, ci aceasta de aici?… Ma trezesc si efectuez cu automatism de masina gesturi obisnuite, dus, cafea, pictat fata, aruncat haine pe mine (evident nemultumita de ceea ce vad, deci evitand pe cat posibil cruda, dar cinstita oglinda), infasurat fular (mi-e frig de mor si e de-abia octombrie), incaltat ghete (cu toc, desi ma omoara spatele, dar macar asa arata si posteriorul meu mai bine) si iesit in lume…Dar imi las inima si mintea pe aici, unde traiesc semeni de-ai mei, unde gandurile mele nu se transforma in incretituri si incruntari pe figurile celor (putini) carora indraznesc sa le spun, dar care nu le inteleg. Unde dezamagirile mele nu sunt privite de sus, cu aere de “atata tot? asta te supara?”. Si unde sperantele timide imi sunt incurajate, nu scuturate viguros cu un “wake up, girl, this is the real world, none of us are happy”. Aici ma simt acasa. Si vreau ca aceasta sa fie the real world. Pentru ca vreau sa cred, in ciuda statisticilor, ca some of us are happy. Si ca putem fi si noi, pentru ca, daca fericirea s-ar distribui pe merit, nu am cunoscut oameni care sa o merite mai mult decat cei de aici.
Zi cu soare sa aveti. Este si afara, dar parca arde degeaba. Cel dinauntru e mult mai cald, datorita voua, datorita noua. Sa tinem bine de el!
Ce frumos ai scris, Anomis!
Buna ziua, dragele mele.
Va citesc cu drag, chiar daca uneori aleg sa nu postez. Nu poti iubi la 30, 40, 50 asa cum iubest la 20 de ani. Iti cauti egalul, macar,daca nu chiar o persoana care sa aiba ceva in plus ca sa poti evita rutina. E normal sa fim pretentioase. De aceea ne gasim mai greu perechea si nu ne multumim cu orice zambet sau invitatie”nevinovata” la cafea. Eu, pe la 25 daca ma invita cineva la cafea refuzam, sfios, spunand ca nu beau cafea de obicei. Nu-mi place cafeaua, replicam si acum rad cand imi aduc aminte fetele mirate ale pseudo admiratorilor. Cine stie ce au inteles? Treaba lor. Eu pot sa-mi cumpar flori si singura sau sa plec in vacante. Asa ca cel care-mi va castiga inima trebuie sa poata face macar aceste lucruri. Pentru ca altfel apar probleme, complexe si nu mai am chef si rabdare sa suport consecintele.
O inima in flacari..esti barbat si iubesti ca o femeie?Barbatii de ce fac amor de dragul amorului in timp ce iubesc pe alta? si pe ei nu ii condamna nimeni si nu ii pune nimeni la zid. Dimpotriva, chiar noi le gasim scuze,repede,repede , sa ii iertam…
Atunci cand ti-e inima rupta de altul, cazi cel mai usor in alte brate straine, crede-ma…E omenesc sa gresim, sintem oameni ….important e sa ne dam seama si sa reparam.Sau sa ni se dea sansa pe care si noi o dam celor care ne insala.
Sint mai multe feluri de oameni. cei care insala nativ….si cei care nu mai repeta veci greselile…pana si chestia cu inselatul e relativa. e o diferenta imensa de la a insela cand esti intr-o relatie oficiala si sa ”gresesti” asa in van….cand ai sub picioare nisipuri miscatoare…
Alex…putea fi acolo adanc infipt in inima ei, dar daca nu iesea din carapace sa ii ofere,sa traiasca pe viu fictiunea…cu atat mai mult a ranit-o. Pt ca ea il chema cu dragoste si el ratacea..si atunci?care pe care ranit?ca sa zic asa…
Ma duc din ce in ce mai des la biserica. Ascult slujba si predica de final a preotului. Ne invata un singur lucru. Sa iubim,sa iertam. Daca in noi exista dragoste sublima, exista si iertare si impacare si liniste si un pas inainte inspre Dzeu. E omenesc sa gresim.Sint momente in viata cand ne ratacim precum oile, dar spasiti cu adanc regret cerem iertare.In ce se vede puterea omului? in modul cum cere iertare. in modul cum iarta.
Asa cred eu ca e si in dragostea dintre un barbat si o femeie.
Si intradevar, nu mai conteaza nimic din ce a fost inainte de clipa daruirii. De acolo incepe totul.De acolo se alege daca cei doi raman sau nu impreuna in realitate, nu in fictiune.
Cat despre ce vrem de la ei?
Eu nu vreau nimic din ce el nu vrea.Insa…..da, m-am bucurat langa cineva de o banca din parc(mereu stateam singura pe banca in parc.mi s-a intamplat sa stau si eu prima data cu un barbat pe o banca…), … m-am bucurat de orice lucru marunt pe care l-am impartit…
O inima in flacari,iti doresc ca intr-o zi sa ”cazi” sa simti cum ti-ai da si viata pt o singura sansa….sansa aia pe care nu poti sa o dai …sint rea, stiu….dar….George stie…!!
Si…tot pt tine inima in flacari ce esti ….cand un barbat iubeste o femeie si vrea sa o curteze, care e cel mai marunt lucru si esenta a iubirii si pt care nu iti trebuie portofele de bani,care se face?- se daruieste o floare…o simpla floare…
Cristina, multumesc.
…Si eu ii simt mana pe a mea. Am inceput sa scriu aici postand un link catre Autumn Leaves, Eva Cassidy, tocmai pentru ca fiecare cuvant al ei este al meu: I miss those suntburnt hands I used to hold, I miss the summer kisses, I miss it all…
Dar cred ca trebuie sa dam drumul acelor maini (nu mai sunt ale noastre, oricum). Pentru ca, atat timp cat nu o facem, nu le vom putea intinde pe ale noastre catre altcineva.
Te imbratisez.
Anomis, what are you talking about??? aici este lume adevarta, reala… ce inseamna “some of us are happy”? am sa-ti spuns asa: wake up!!! we are happy, all of us!!! te trezesti dimineata si dupa ce-ti bei cafeaua (care te scoate din amorteala noptii) te uiti pe fereastra?? Buna dimineata soare! sau bine ai venit ploaie! Multumesc Doamne ca incepe o noua zi pentru mine! fericirea este in orice si oriunde.
ma repet, cu o poveste care m-a impresionat (ma mai impresionez si eu de cite ceva, da?). Era scriosarea unui preot ce fusese inchis de comunisti si dupa eliberare ii scria unui prieten: “astazi am postit pentru un pom si ma simt minunat”. Nu mincase toata ziua fiindca uitase de timp. Privise un pom de dimineata pina seara si era fericit si voia sa impartaseasca asta cu cel bun prieten.
Tu spui, liniştit: “adevăr”.
Ei se uită la tine şi tac,
fără să priceapă ce vrei,
dar pentru că sunt oameni educaţi
întreabă: “Cât costă?”
Tu le arăţi mâinile goale,
dar ei nu mai pricep gestul de mult
şi, nedumeriţi, dau să plece.
Tu alergi şi le spui: “speranţă”.
Politicoşi, ei se opresc şi te întreabă
încă o dată: “Cât costă?”
Iar tu nu ştii ce valoare are speranţa. Şi taci.
Perplexitate – Octavian Paler
Iana, e frumos ce spui, dar asta nu face sa fie si adevarat, nu pentru toti, oricum. O sa indraznesc sa iti cer sa te intrebi cand ai fost cu adevarat fericita doar privind un copac. Sau spunand buna dimineata soarelui. Daca raspunsul implica un “am fost” real, iar acea fericire s-a datorat strict copacului, soarelui …or whatever, si nici unui alt lucru in afara lor, atunci hats off to you, esti un om norocos.
Permite-ne noua, celorlalti, sa fim tristi, chiar daca privim un copac inflorit sau soarele nu uita sa rasara dimineata. Uneori simtim nevoia sa ne plangem de mila. Avem dreptul la asta si avem dreptul sa nu ni se reproseze ca o facem. De altfel, cu cat bifam mai repede etapa autocompatimirii pana la lacrimi, cu atat mai curand vom fi pregatiti sa zambim din nou privelistii de pe fereastra. Copacului, soarelui sau…whatever.
E liniste in casuta… Va imbratisez! Noapte blanda tuturor…
Noapte buna, tuturor. Va sarut cu drag. A fost o zi lunga si grea, plina de tot felul de intamplari alandala- ma regasesc obosita, dar stiu ca maine va fi mai bine. Inca o data, noapte buna.
Eu , desi nu sunt de mult aici, simt ca e PREA liniste, Cristina draga…si prea mult monolog.
Mi-e dor de voi, prefer sa tac si sa va privesc pe fereastra, cu nasul lipit de geamul rece, cum va beti ceaiul,decat sa ascult tacerile de aici…
Nu stiu unde esti, Pisica.
Alice, sa te imbraci bine, sa nu racesti.Osciloccoccinum, fructe si somnic macar 7 ore din 24.
Ramona, Anna, Danuta, Oana, Alexandra,va caut in fiecare zi cuvintele.Si pe ale voastre, Corina Ingman, Roberrta,Simona Ioana, Moi, Je, Monica,Ella, Blanca237,Maia, Dalila-tua,chiar daca nu am vorbit niciodata cu voi.Sper ca o voi face intr-o BUNA zi.
Noapte linistita va doresc , cu caldura in casa si in suflete…
Buna seara zeite dragi,
Azi am avut zi de rasfat.
Si ….mi-a mers la suflet.
Va caut si eu mereu cuvintele dragi si frumoase si incerc sa va dau din optimismul meu, incerc sa va fac sa vedeti partea plina a paharului cu dragoste.
Poate gresesc, poate nu.
Nu as vrea sa supar pe nimeni.
Incerc doar sa va transmit din starea mea de bine.
…..Azi mi-am schimbat culoarea parului, tunsoarea, mi-am facut suvite colorate, o nebunie de toamna la mine in cap (bine ca nu si la mine in creieri !).
O schimbare era necesara si mie-mi dau un bun tonus micile schimbari.
Va doresc mult bine, multa dragoste , multa liniste sufleteasca.
Zambiti, viata este atat de frumoasa !
Si oamenii sunt mai frumosi atunci cand zambesc !
zilele mele sunt tot mai reci si ma simt stinghera. insa mereu mi se incalzeste inima cand vin aici.
noapte senina! sa visati frumos.
Anemone, putem vorbi , oricand doresti .
Tel meu apare de mai multe ori , in trecutele postari.
Te admir si eu.
Si voi, celelalte zeite, daca doriti, putem vorbi .
Sufletul meu e deschis.
Va admir, cu drag,
Ma inclin,
Ramona, de cate ori ajung la mare (din ce in ce mai des in ultima vreme), ma gandesc sa te sun si sa ne vedem.
Din pacate, timpul meu este atat de concentrat, incat, ma trezesc ,inapoi, pe autostrada, tarziu, aproape adormita, gandind…” offf, iar n-am sunat pe Ramona “, cu mult regret, cu ciuda chiar.
Vreau atat de mult sa fii vesela, esti atat de frumoasa .
Nu dispera, asteapta, dragostea cea mare si unica, este aproape si de tine.
Vei vedea, vei vedea .
Te imbratisez cu mult drag.
Iana, esti minunata, asa cum te stiam !
SI eu spun la fel !
Putem ” posti ” pt flori, pt culorile toamnei din parcuri, pt minunile din fiecare zi !
Intr-adevar, VIATA ESTE CU ADEVARAT FRUMOASA !
Si da, da,
“fericirea este in orice si oriunde !” – bine ai zis
Trebuie sa deschidem doar ochii si sufletul si sa primim tot ce ne ofera o noua zi .
Pentru care sa-i multumim Bunului Dumnezeu !
nu disper dupa iubire…imi strig doar sufletul…si-mi intaresc credinta.
nu sunt suparata pe cei care-mi fac rau…sunt doar trista de atata nedreptate.
si as vrea ca cei din jurul meu sa fie sanatosi.
atat Anna. doar atat…
Anemone, cred ca o data am vorbit. Si cred ca era in primele zile in care ai postat. Sau ma insel? Am spus ca te admir pentru meseria ta de medic si ca simt ca vindeci si cu cuvintele. Te imbratisez , si iti doresc sa vina zilele insorite si la tine. Si cred ca, daca esti din Bucuresti si o sa te intalnesti cu draga de Anna, iti va da din optimismul ei !