Marea Dragoste / Tango - Despre dragoste si alti ingeri

Semne ale indragostirii mele

Posted by Alice Nastase Buciuta on Sep 10, 2009 in Confesiuni | 256 comments

Atunci cand am momente de indoiala, atunci cand ma incolteste gandul ca s-ar putea, totusi, sa ma fi inselat, atunci cand mi se pare ca e prea greu sa infrunt un intreg trecut petrecut departe unul de celalalt, atunci cand ma ajung rautatile lumii, verific semnele indragostirii mele. E un ritual simplu, precis. Ca atunci cand intind mana spre fruntea copilului meu sa vad daca are febra. Ca atunci cand deschid fereastra si astept adierea de afara ca sa stiu daca va fi o zi racoroasa sau blanda.

Incerc sa adorm cand barbatul meu nu s-a asezat inca langa mine in pat. Iar  daca somnul se tine departe de mine, daca, oricat de obosita as fi, stiu ca n-am sa pot sa alunec in vis inainte de-a-mi lasa mana sa alunece de-a lungul umarului lui splendid si puternic, atunci stiu ca sunt, inca, nespus de indragostita.

Daca vad un peisaj tulburator de frumos, daca aud un vers aurit de splendoare, daca ascult un cantec ale carui acorduri imi ravasesc inima si mi se face dor sa vada si el ceea ce vad ochii mei, sa auda si el ceea ce asculta inima mea, atunci stiu ca mi-e dragostea vie si intreaga, ca n-au ciobit-o nici lacrimile de ieri, nici visul rau de azi noapte.

Daca simt gustul sarutului lui in fiecare inghititura de apa rece, daca mi-e foame si nu pot manca fara sa intind catre el bucata taiata mai intai, daca il masor cu ochi lucizi si tot el mi se pare cel mai frumos barbat de pe pamant, daca imi lipesc obrazul de pieptul lui si simt ca m-am intors acasa, atunci stiu ca nu s-a intamplat nimic rau. Ca nicio fisura nu si-a facut loc intre noi, ca nicio neliniste n-a ajuns sa ne pangareasca puritatea iubirii din suflet, ca niciun cuvant aruncat intr-o doara n-a tulburat apele marii noastre intalniri.

Caut mereu, cercetez intruna, cu teama celui care a gresit altcandva lasandu-si iubirea sa moara. Asa cum am grija sa le fie bine copiilor mei, sa nu le fie frig, sa nu le fie sete, sa nu le lipseasca ceva, veghez asupra iubirii mele atat de greu castigate, atat de lesne de irosit. Sa nu-i fie frig, sa nu i se faca sete, sa nu i se ofileasca lumina, prospetimea, viitorul intreg.


 


256 Comments

  1. da pisica, a venit toamna…cand cu un val de caldura, cand cu un val de frig…
    vreau ceva sa ma incalzeasca…vreau sa imi inchid rana din suflet odata… sa ma iubeasca cineva, sa imi aline toata tristetea…
    sambata astept un semn de la un el…daca nu, o voi lua de la capat iar…cu asteptarea , cu speranta…cu zile triste si inlacrimate…cu zile de regasire …

  2. De cirese…mmm…si de melissa…
    Buna seara, fete dragi.Sunt si eu aici, si astept sa va ascult, sa va tin de mana…

  3. O seara placut tuturor!

  4. O seara placuta tuturor!

  5. Nu stiu daca va mai amintiti de mine… Ma simt mult mai bine si mai impacata cu mine :) M-ati ajutat voi toate sa am incredere in mine. Va multumesc!

  6. M-am intristat cand am vazut la stiri ca a murit Nicu Constantin… Odihnesca-se in pace!