Nu avem rabdare
Posted by Alice Nastase Buciuta on Sep 2, 2009 in Confesiuni | 311 comments
Lucrez la un proiect care ma obliga sa ma intalnesc cu multi oameni si sa discutam, cat mai onest, despre povestile lor de viata. Si despre povestile lor de iubire.
Stiam asta de mai multa vreme. O aflasem din propria mea viata, din propriile mele experiente. Dar acum mi se confirma, dureros de clar, ca nu avem rabdare sa ne asteptam dragostea.
Crestem cu setea nebuna de a ne indragosti. Ne visam mirese inca de cand rasfoim primele carti de povesti, in care nu exista niciun final fara nunta mare si fara “si-au trait fericiti pana la adanci batranete”. Si-apoi ne indragostim orbeste, din dor nebun de dragoste, chiar daca uneori alegem la intamplare omul langa care sa ramanem.
Gasesc in povestile altora, si in povestile mele, tot felul de motive pentru care oamenii s-au casatorit. Unii au facut-o pentru ca rostogolirea varstelor le dadea fiori. “Aveam 30 de ani, era timpul sa ma insor”, imi spune cineva. “Trebuia sa ma marit, nu voiam sa raman fata batrana”, aud in multe locuri.
Multi s-au casatorit pentru ca au cedat insistentelor celor de langa ei. “M-a cerut de sotie, a venit la parinti si ei s-au bucurat ca o sa ma asez la casa mea”, imi povesteste una dintre femeile cu care stau da vorba. “Isi dorea sa se marite, insista de cativa ani si, pana la urma am cedat”, isi aminteste un domn de momentul deciziei de a se insura. Altii s-au recules dupa primele deceptii. ”Ma inselase, imi doream doar pe cineva fidel, ca sa nu mai sufar niciodata”, spune un barbat cu care vorbesc. “Parea un om bun, intelectual, m-am gandit ca nu poate sa iasa rau”, se justifica o doamna cand isi aminteste de motivele pentru care s-a casatorit. “Imi doream o casa, o familie, o situatie”…
Nu am auzit prea multi care sa-mi spuna ca s-au casatorit pentru ca nu mai puteau trai unul fara celalat. Am intalnit foarte putini oameni care sa declare, intr-o marturisire absolut onesta, ca s-au casatorit pentru ca simteau ca sunt una si aceeasi fiinta cu omul iubit. Pentru ca nu mai puteau de dorinta si de patima. Pentru ca orice despartire ii durea ca o pedeapsa nemeritata.
Stim ca trebuie sa vina dragostea, dar nu avem puterea s-o asteptam pe cea adevarata. In anii de singuratate ne incoltesc banuielile cum ca nici n-ar exista marile iubiri. Sintagma “nimeni nu-i perfect” ne oblojeste compromisurile si ni le face suportabile, in vreme ce “oricum nu gasesti pe altcineva mai bun” ne justifica inertiile. Si-atunci ne cautam cu tot dinadinsul un surogat de iubire. Ne multumim cu relatii caldute, pe care le consideram mai bune ca nimic, desi in adancul inimii stim ca am facut rabat de la multe sperante. Vin apoi copiii, iar scuza ca ramanem blocati intr-o viata amortita si searbada de dragul copiilor ne fereste de pacostea de a ne cere dreptul la fericire. Si, oricat de mult ne-am visa ca, daca e sa vina peste noi o mare iubire vine ea oricum, fara sa se sperie de verighete sau conventii, de obicei nu se intampla asa. Oamenii casatoriti care se intalnesc cu alti oameni pe furis nu traiesc mari iubiri, ci amantlacuri dureroase pentru ei si pentru cei din jur.
In fiecare zi incerc sa le spun copiilor mei sa nu se grabeasca in niciuna dintre alegerile lor, sperand ca, astfel, cand va fi sa ia marile decizii, sa nu-si aseze iubirile sub imperiul urgentei. In fiecare noapte as vrea sa inventez pentru prietenele mele, pe care le cunosc sau pe care nu le-am intalnit, cel mai convingator mesaj, prin care sa le implor sa astepte in tihna, sa nu se amageasca, sa nu se multumeasca cu putin.
Stau cu barbatul pe care il iubesc mai presus de orice indoiala si ne povestim vietile, si ne minunam de cate ori am alunecat unul pe langa celalalt fara sa ne cunoastem, apoi fara sa ne recunoastem. Ani la rand am trecut in fuga pe culoarele facultatii lui, dar n-am ridicat niciodata ochii din pamant. Eram prea grabita sa alerg dupa o himera, dupa o iubire inventata, pentru un baiat care, mai mult ca sigur, nici nu-si aminteste de mine. Alti ani am petrecut locuind in blocuri vecine, plimband in acelasi parc carucioare cu copii facuti nu din dorinta nebuna de a-l vedea pe cel de langa noi multiplicat intr-o mie de suflete mici, ci pentru ca testele de sarcina nu se sinchisesc de certitudinile inimii.
Imi pare rau de toti anii in care am facut compromisuri. Mi-e ciuda de toate risipirile mele de pana acum. As fi vrut sa fi avut rabdare. Dar pentru ca nu mai pot schimba nimic, ii rog ,pe cei care pot, sa nu-si franga aripile in vieti mintite. Sa astepte zborul cel mai inalt. Pentru ca norocul ii ajuta numai pe cei curajosi. Pentru ca dragostea vine cu adevarat doar la cei care au puterea s-o astepte.
Dalila, mi-a fost dor de tine. Nu am uitat de sampania noastra pe care trebuie sa o bem undeva la jumatatea drumului
….
parte din sufletul meu nici eu nu am uitat de sampanie…trebuie numai sa gasim jumatatea drumului
Alice, buna dimineata,
Nu indraznesc sa te deranjez cu un email personal,de aceea,te rog spune-mi unde este noul vostru sediu sa pot veni si cumpara cateva carti .
Am musafiri dragi de la Paris ,vin sambata in tara si vreau sa le ofer” Cele mai frumoase iubiri.”
Nu stiu de unde sa cumpar.
Am cautat peste tot in oras,nu a fost chip sa gasesc.
Pe site la Tango nu ma descurc,eu ,fiind total atehnica,prea multe clik,link,etc….
Un drum pana la sediul Tango este mult mai simplu pt mine……
Multumesc frumos……
Toate cele bune tuturor,o dimineata frumoasa cu soare de toamna….
Si cu ganduri calde…..
Si cu iubiri ,de care vreti voi…..
Ina,Oli,sambata va astept in Bucuresti.
Duminica mergem impreuna la Constanta,sa salutam marea.
Va iubesc frumos,asa cum prea bine m-a invatat un copil de 2 anisori,acum,devenit fratele cel mare (peste 2 luni va implini 3 ani,deci este,cum singur spune,,,,,mare -mare !!!!)
Va citesc pe fiecare in parte cu atentie.nu sar peste nicio postare,pt ca mi se pare a fi lipsit de bun simt si respect…si…pt ca mi se pare ca asta e tot ce pot eu oferi peste distante si randuri , celor care au lacrimi de durere sau bucurie.sa va citesc……sa va ascult, mai bine zis….sa invat…sa imi aplec sufletul si in fata altor tristeti nu numai ale mele…. doar de aceea scriem aici, ca sa si fim citite. ca altfel, am scrie un jurnal si l-am ascunde sub pat….
Si merg si pe principiul”ce tie nu iti place , altuia nu ii face”. Mereu am spus ca eu nu judec.nici nu ma apuc sa fac pe implinita, mai bine prefer sa va povestesc din trairile mele(indiferent cine ce ar crede….).E atat de usor sa stam pe margine sa vorbim…dar cand sintem in miezul povestilor noastre dintr-o data lucrurile sint colosale, pt simplu fapt ca sint ale noastre…
George, imi place cum scrii….mi se pare de altfel ca ti-ai invatat deja lectia din ceea ce ai trait si pierdut cu EA.ma bucur ca esti printre noi. imi da senzatia ca prin tine, sint mai multi barbati aici cu noi……..care parca incearca sa isi aplece urechea sa asculte si sufletele noastre de femei…sa inteleaga si ei(barbatii) ca e usor sa faci pe cineva sa sufere, dar doamne cum ramanem noi in urma celui care pleaca fara sa zica ”multumesc ca m-ai primit in casa si suflet”…..si cata durere si cat timp pt a ne reintoarce la viata….Poate, cumva, ar invata si barbatii sa nu mai fie superficiali, sa nu se mai arunce asa usor, sa nu se mai joace…pt ca se joaca cu suflet de om nu de papusa gonflabila…
As pleda pt asa ceva. as face conferinte de presa in care sa ii invatam pe oameni , sa ii reinvatam sa iubeasca, sa se redescopere, sa fie buni, sa facem prin iubire lumea mai buna si relatiile dintre noi mai bune.asa ne vrea si dzeu…numai ca noi, in ziua dea zi, luati de valurile vietii, sintem grabiti si uitam…sa iubim…totul se bazeaza pe sex.pe principiul ”la 60 de ani nu iti mai ridica nimeni fusta, asa ca…”eu nu cred in asa ceva. daca ar fi fost sa cred, ar fi trebuit sa am, singura fiind, cate o aventura -doua pe saptamana, ca doritori sint…dar am incercat sa le readuc aminte barbatilor din jurul meu, ca nu trebuie sa conteze numai ce am intre picioare, ci si ceea ce am in suflet…….si atunci decat o noapte de tavaleala trecatoare, am preferat sa castig un amic….si barbatii au apreciat asta, unii….ca unii….mai alearga si acum din fusta in fusta(pt ca, cei drept sint si fuste care accepta ”jocul ”asta)….
Ramona,mereu,mereu,mereu ma gandesc la tine….dar tu stii asta…
Roxana…fii tare,ai incredere in tine…avem o voce care ne spune mereu ce si cum.fi atenta la ce iti spune vocea din tine, ascult o , nu o ignora, cum faceam si eu mai demult….vei gasi exact drumul spre ce inima vei reusi sa recunosti cu inima ta…
Cristina …am lacrimat usor si mut…la cata durere e in tine, la drumurile tale in care plangi la volan,pt ca si eu la volan plang cel mai mult(periculos , de altfel…dar…)…
Dalila…..am trait…stiu…
Anemone…mereu,mereu ma repet…singuratatea te ucide,e grea si ma face sa devin o leguma, ne taram in timp si spatiu doar pt o farama de iubire, pt doua brate care sa ne adoarma seara in asternuturile ”asortate si alese cu grija”………cu toate astea, prefer de un milion de ori durerea asta din amor, decat sa nu imi fie mama sanatoasa sau eu….pt ca stiu , ce bine stiu, cum e sa plangi la usi de doctori,pe culoare de spital sa vezi cum trece moartea pe langa tine, sa iti moara parinti si oameni care te-au crescut, asa unul dupa altul, de nu mai stii sigur ca traiesti sau totul e doar un cosmar…si in fiecare zi, cand mama e sanatoasa sau eu…e un miracol, nu am atata umilinta sa fiu in stare sa ii multumesc lui dzeu…pt ca sint oameni care ar da orice sa aiba zilele mele reci si pustii, dar sa mearga, sa vada, sa traiasca…..
Pisica ,…..ma gasesc in randurile tale…simt cum ma simti…
Simonaioana, intr-o zi ne vom intalni,promit solemn.mereu m-ai inteles si m-ai mangaiat cu o vorba buna.si ai inteles mai bine decat oricine ce e in mine. tu si Alice. ma bucur pt tango-ul tau…eu inca dansez singura…
Anna, multumesc pt randuri. pt ganduri.pt povete.apreciez…si citesc si tac…stii ce imi pare rau? ca daca ai fi avut rabdare totusi sa imi citesti postarile(cum ai spus ca putin ai citit din postarile mele)…ai fi inteles ca eu chiar traiesc.frumos si bine si curat.ca iubesc viata.si da!!!!!indiferent ca ma contrazic sau nu, sint o fata vesela. si stiu si ca singuratatea e doar acum…trecatoare…si ca dragostea ma va gasi daca ii ies cu zambet in cale…..stiu asta…..tocmai de aceea, in jurul meu , chiar si la birou, sint unul dintre putinii oameni care e plin de viata.cei de langa mine se mira de unde am atata energie, pofta de a trai , de a iubi….de a da si de a primi….ma rog la dzeu(dar nu vorbesc toata ziua despre asta). credinta e in mine si e destul…Roberrta poate confirma oricand…. dar….sint ca un amalgam, mi se pare simplu de inteles…..undeva in adancul meu sint trista pt ca imi lipseste iubirea…si recunosc asta!!!!o recunosc aici, deschis fara rusine…si ma repet, prefer sa ma plang mereu ca imi lipseste un EL, decat sa scriu despre pierderi care au rupt din mine bucati de om…bucati de suflet…si crede-ma , cand in viata ai cazut si ridicat de nu le mai stii numarul, un ochi va rade si unul va plange mereu…
Asa ca…stiu si eu ce si cum….viata mea e plina,de mama, de drumuri, de copii,de prieteni, de joburi(am 2 joburi), de planuri, de pierderi sufletesti si materiale,de scoli,de iesiri,de renuntari, de daruiri, de rugaciuni…dar o bucata din mine e trista….pt ca am nevoie de dragostea unui barbat..sa o primesc si sa o daruiesc. si acea bucata din mine va scrie aici,uneori, tot mai des deja… cand doare pana la os , cand numar cei 4-5 ani de singuratate,fara macar un sarut, cand nu mai rezist, ca doar sint om si eu…si am cedat tristetii si mi-am marturisit-o aici in fata celor care au timp si suflet …doar sa ma citeasca…
Alice, tu stii…..
Fara nicio legatura cu tot ce am vorbit mai inainte… Am citit un articol cutremurator pe blogul prietenei mele Anemari.
http://anne-desprenimic.blogspot.com/
Anna, cu intarziere iti spun La multi ani pentru ieri si felicitari pentru nepotelul tau. Adresa redactiei noastre este Lucretiu Patrascanu nr.16, cladirea ITA Texconf, sector 3, Bucuresti.
Puterea amintirii
de Dimitrie Anghel
Ne vom aduce-aminte de toate pîn’ la urmă,
O, draga mea… Şi dacă viaţa nu se curmă
Ci stăruieşte încă închisă în morminte,
Atuncea şi acolo ne vom aduce aminte !
Inertă de-ar sta mîna pe veci, şi gura mută,
Ca două negre peşteri ce-arar, îşi împrumută
Ecoul fără voie şi cînta în furtună,
A noastre două inimi cînta-vor împreună.
De nu va vrea ce-i nobil în noi şi ce-i lumină
Să-şi amintească, totuşi, aceea ce-a fost tină
Va tremura, căci pururi argila modelată,
Păstrează urma mînei de care-a fost sculptată.
Oricum, pînă la capăt aminte ne-om aduce,
Şi oricît de departe destinele ne-or duce,
Mereu şi pretutindeni, oricînd şi orişiunde,
Cînd mi-oi suna eu lanţul, al tău îmi va răspunde !
http://www.youtube.com/watch?v=d-0i_eAtB2s
Multumesc mult,Alice,
maine voi gasi in sfarsit cartile cautate,multumesc mult.
ma doare sufletul citind ce scrii. Ma marit in curand cu un om bun si sincer, care se poarta ireprosabil cu mine, o dragoste calduta, cu un om care ma priveste ca jumatatea lui mai buna, care ar muta muntii din loc pentru mine, asigurandu-mi tot ce am nevoie, conversatie, atentie, stabilitate, echilibru, incredere, respect. Ma intreba daca mie mi-e bine atunci cand sunt cu el, dar intre noi nu exista pasiunea aia nebuna, in care uiti de tine si traiesti pentru ‘noi”, dragostea aia patimasa care sa iti fluture in stomac,nu mor si nu ma topesc de dorul lui cu disperare si chin intr-un mod sublim…oare fac un compromis?
la polul opus al aceste relatii este alta …una in care dorul, placerea carnala, fluturii si toate chinurile iadului sunt in ea. mi-e dor de el, imi lipseste, ma topesc in bratele lui, astept sa ma sune uitandu-ma mereu la telefon, am ostare proasta si cad usor in depresii si melancolii atunci cand nu o face, tresar respir greu si ceva face ca genunchi meisa se transforme in gelatina cand il vad, ma pupa frumos pe gat si imi doresc sa traiesc cu el o viata intreaga, insa el e de meserie escroc, nu imi va raspunde la telefon cand voi avea nevoie, inca este in cautarea iubirii si sunt convins ca eu sunt pentru el si nu pot sa nu ma intreb daca acum eu as fi cu totul disponibila o mare parte din interesul lui ar scadea drastic. Ne stim de 11 ani si cam vreo 5 am fost un cuplu, m-a parasit si a fugit cu alta am disperat si mi-am dorit sa mor nestiind sa traiesc fara el, m-am agatat de el si desi eu imi facusem pe altcineva am pastrat o relatie comoda pe mess si la telefon, n-am intalnit ascuns prin asternuturi si am asteptat sa spuna o vorba, a zis “casa de piatra”. ]
Nu stiu cum voi iesi din situatia asta si mi-e frica sa nu fac o mare greseala….el nu vrea sa se casatoreasca niciodata si isi doreste sa isi lase mereu obtiunile deschise se vede cu mine dar ii convine ca se poate vedea si cu alta,nu isi doreste sa munceasca traind din tot felul de invarteli pe care eu nu le cunosc….as fi nebuna sa renunt la un om care isi face o cariera pentru un om care nu se poate acomoda cu gandul la un program si la un sef…sa traiesc cu frica ca intr-o zi va suna poate politia la usa sau el va fi cu baietii pentru a 5 oara intr-o saptamana si nu va raspunde la telefon cand va cadea racordul de la apa ….stiu ca el este nociv pentru mine…dar ma intorc mereu cu speranta langa el…poate intr-o zi nu va mai fi….poate se va schimba, poate iubirea mea il va schimba…sunt psiholog si stiu ca ma amagesc…el nu se va schimba….
Ramona- cea noua, vino dincolo, la cealalta postare, cea care apare pe prima pagina a revistei tango, acolo suntem toti. La Semne ale indragostirii mele.
Alice, ai un blog f.luminos – iţi doresc să rămâi mereu în această stare în care aştepţi minuni şi vezi lumina! Iartă-mă că intervin aici, unde ai vrut să închei comentariile! Te rog să nu te superi, dar vroiam să o rog pe cititoarea ta, Ramona, să vadă peste ani – va fi bine – am asta pentru ea: http://senin.ladyclub.md/2008/11/03/iubirile-stiu-cand-sa-plece-cand-sa-vina-de-ce-nu-le-crede-nimeni/
Gânduri senine…