De ce ador filmele cu vampiri

Pentru ca dragostea lor se traieste intotdeauna pe muchia mortii, acolo unde se asaza, firesc, marile iubiri. Pentru ca e intotdeauna tristete, si spaima, si mister in povestile cu vampiri. Pentru ca toti sunt frumosi. Si palizi. Si puternici. Si singuri¦
Am vazut Twilight, un film absolut minunat, si am plans de emotie. M-am regasit si m-am visat in fiecare scena. M-am cutremurat de indaratnicia iubirii de-a cauta sa transforme imposibilul in ceva desavarsit. M-am recunoscut in indarjirea fetei care s-a indragostit de o faptura neasemenea ei, asa cum si eu m-am azvarlit, mereu, cu ochii inchisi, in iubiri fara sorti de izbanda.
Mi-am amintit si de œInterviu cu un vampir, filmul-parabola in care mi-am regasit toate nimicniciile, toate incorsetarile in varste, in lumi, in realitati pe care nu le-am inteles, dar din care nu am putut evada.
Si am cantat in gand un cantec scris pentru un alt film cu nemuritori, la fel de trist, la fel de al meu. œWho wants to live forever¦ when love must die?
Dar cel mai mult mi-a sangerat inima la scena in care fata, dansand, l-a rugat pe vampirul ei superb sa-i ia viata de pamanteana si sa-i daruiasca eternitatea. Mi-am amintit cum ii spuneam celui iubit de mine ca, daca ar vrea sa ma ucida, as muri fericita, spunandu-i cat de mult il iubesc¦
Sunt nebuna dupa filmele cu vampiri. Si dupa iubirile mari, traite pe muchia eternitatii. Si dupa inocenta mea in fata dragostei, pe care nu vreau, nu ma las sa o pierd, nici in urma celor mai crunte dezamagiri.
Am plecat spre casa recitand, fara noima, fara ragaz, fara speranta, din Ana Blandiana.
œInduiosate maini intind sa mangai /fiare gonind spre mine hamesite, /si-mi pare rau ca n-am sa mai sarut/ si botul care ma ucide. //Nici n-am trait spre-a nu jigni pe nimeni. /Mi-au prins in palme radacini genunchii /si-mi trece viata incercand sa-mi cresc/ la capetele aripilor unghii…

Scrieti pentru cartea povestilor Tango!

Cei mai multi dintre noi ne-am spus deja povestile de dragoste, cei mai multi dintre noi am povestit deja despre tradari, despre copii, despre parinti. Am pornit de la gandul ca trebuie sa ne asezam cu totii sub umbrela aceleiasi teme, dar… am gresit. Va las pe voi, pe fiecare, sa alegeti istoria pe care vreti s-o faceti sa ramana mereu a voastra, mereu a tuturor.

Va cer doar atat: sa fie o poveste adevarata, chiar daca schimbati numele, timpurile, locurile. Si sa fie o poveste scrisa dupa toate regulile unei naratiuni, sa arda pana la deznodamant, oricare ar fi acela, sa mearga pana la un moment in care istorisirea sa aiba coerenta. Sigur ca povestile noastre nu sunt scrise pana la capat… Iubirile noastre trecute se vor mai zvarcoli, copiii nostri vor creste, tatii lor se vor revolta si ne vor bate in geam cerandu-ni-i inapoi, femeile langa care au ales sa ne ramana iubitii vor veni, poate, sa ne ceara iertare, mamele care n-au vrut sa ne creasca copiii poate se vor razgandi in al unsprezecelea ceas, iar barbatii rataciti pe drumuri poate ca vor ajunge, totusi, la noi, candva, in  alta viata, in alta moarte.

Scrieti, deci, fiecare ce vreti. Dar scrieti cu sufletul. Cei care ne-ati spun deja povestea voastra esentiala, splendida, de neinlocuit, (cum esti tu, Anna lui Cris…) daca vreti s-o asezati in alta forma, mai elaborata, trimiteti-mi-o direct pe mail. Ceilalti, care inca nu v-ati hotarat ce sa alegeti dintr-o viata, postati-o intai pe blog, sa ne bucuram impreuna de emotia dintai. Daca vreti sa scrieti despre cum ati ajuns aici, pe blog, scrieti… Important este sa spuneti lucruri adevarate, uimitoare, incarcate de emotie, asa cum numai in viata reala se pot intampla…

Concursul e deschis, desigur, si celor care se numara deja printre castigatorii de anul trecut. Acela ramane un capitol aparte, deja construit, langa care asezam istoriile care ne-au ars sufletul sau care ne-au luminat gandul, sau… Voi alegeti.

Am si alte vesti: astazi, de la ora 17, pe TVR Cultural, se va relua emisiunea Nocturne, a Marinei Constantinescu, editia in care a avut-o invitata pe Nina Cassian.

In februarie, voi face un drum de cateva zile in Israel. Daca sunt oameni care ne citesc si care ne iubesc si acolo, as vrea sa-i cunosc, daca prietenele mele, Eva, Lara, sunt inca acolo si vor sa ne intalnim, m-as bucura enorm sa stam de vorba si sa plangem si sa radem privindu-ne in ochi.

Incerc sa atasez aici cantecul Oanei si al meu, “Perspectiva”, pe versuri de Marin Sorescu. “Daca te-ai indeparta putin, dragostea mea ar creste ca aerul dintre noi, daca te-ai indeparta mult, te-as iubi cu muntii, si cu apele, si cu orasele care ne despart. Daca te-ai mai indeparta cu o zare, la profilul tau s-ar mai adauga soarele, luna si jumatate din cer…”

PerspectivaOanaAlice2

Aproape, departe

Ne scriem unii altora cuvinte de dragoste, dar ne petrecem serile in carcerele singuratatii noastre. Ne turnam ceai fierbinte in cani de portelan imaginar si incercam sa aducem caldura in vieti prin care suiera vantul. Seara de seara as vrea sa imi gasesc puterea sa ademenesc primavara printre noi. Dar aici, in miezul de frig al deznadejdii in care ma aflu, doar aburii respiratiei mele speriate mai indraznesc sa deseneze contururi de flori.

Recunosc, mi-e dor sfasietor de cei de departe, care se incalzesc la lumina cuvintelor noastre. Mi-e drag si romantic sa ii astept acasa, imaginandu-mi ca, odata si-odata, vor clopoti la usa asteptarilor mele lungi-prelungi. Mi-e bine sa adorm implorand vise tandre si parca mi-e mai cald daca alunec in somn cu mana inclestata de mana subtire a unei prietene- aflate, si ea, tot departe. Dar dorul si dragul din vis nu-mi pot fi de ajuns. Sunt un om viu, si nimic din ceea ce tine de arderea vietii nu-mi este strain. Eu vreau sa ma mistui in flacara existentei traite adanc, intelese pana la sange.

Mi-e dor cumplit de voi, himere ale nesfarsitelor drumuri ce n-ajung la mine… Dar va somez sa va preschimbati in fiinte vii, prevazute cu brate care sa ma tina strans atunci cand suspin de tristetea din vis. Iubesc ecoul chemarilor dulci, venite de departe, dar as da oricand poezia reverberata a zarilor pe o soapta fierbinte,  pe care sa o simt din lobul imbujorat al urechii pana-n varful luminos al inimii. Stiu sigur ca, oricat de poetica mi-ar fi intristarea,  ii vreau banal de aproape pe cei de departe, si vreau sa uit gustul  salciu al lacrimii care-mi insiropeaza fiece vorba. Daca pretul fericirii mele ar fi tacerea eterna, as amuti zambind. Asteptandu-mi alesul, chemandu-va pe voi sa traiti langa mine. Pentru totdeauna. 

Dar eu beau ceai dintr-o ceasca goala. Dau noroc cu canile voastre de aer, ridicate intr-un toast disperat.  Pun pe foc cuvinte care sa incalzeasca putin carcera in care am fost azvarlita. Pentru vina de-a fi cerut prea putin, pentru pacatul de-a fi iubit prea mult. Pentru trufia de-a nu fi inteles la timp unde se termina visul si incepe viata. Unde e desenata linia subtire, invizibila, absurda, dintre aproape si atat de departe…

Ce au ei voie sa faca

-Si noi nici cu gandul nu gandim!-

Macar o data in viata, dar eu cred ca mai des decat atat, ne-a fost dat sa auzim povestea cate unui barbat care, doborat de tristete sau de greutatea asteptarii, a ales sa se imbete si sa umble, capiu, pe strazi. œNu pot sa te uit. Beau in nestire, dorm, si beau, si plang, asta e tot ce pot sa mai fac. Vino sa ma ierti si sa ma salvezi de la dezastru- ii scria unei prietene un baiat parasit, la capatul unei relatii chinuite. œConduc beat, vreau sa fac un accident ca sa scap de durere imi scria mie insami, si nu  foarte  demult,  un domn  pe  care-l parasisem fiindca ma insela si ma mintea, dar lui i se parea inadmisibil sa fie expediat din relatia noastra pentru œniste inchipuiri. Fiindca, am uitat sa va spun, el, ca multi altii, nu ar fi recunoscut nici daca l-as fi prins in pat cu cealalta – dar avea grija sa nu ajung chiar pana-n dormitorul lor, de care ma tinea departe sub diverse pretexte absurde.

Stiu pe cineva, tot un barbat, care, suflet sensibil fiind, la capatul cate unei relatii esuate, ca sa-si ostoiasca sfasierea sufletului pustiit, dadea de perete usa unui bordel modern si chema catre ore dezmatate fetele platite. Se zguduia de plans orgasmic intre coapsele lor iscusite, dar, zicea el, incercand sa-si tina gandul departe de amintirile romantice legate de femeia care-i produsese suferinta .œIncerc sa uit, as face orice ca sa o uit!, imi spunea, trist, distinsul domn care fusese la curve, si nu mi se parea ca ar fi avut vreo unda de rusine in glas.

La capatul fiecarei povesti de teapa celor mai sus, m-au socat nu nonsalanta eroilor, ci reactiile celor din jur. Convinsi, cu totii, de suferinta protagonistului “ veritabila, cred, de fiecare data- cei care auzeau povestea se induiosau de mila celui implicat si il compatimeau, trist. Ba chiar, uneori, audienta emitea cate o sentinta de condamnare catre femeia nemernica ce produsese atare suferinta¦

M-am gandit cum mi-ar sta mie- si care ar fi consecintele eterne asupra mea!- daca as umbla beata pe strazi, fiindca nu mai pot sa indur sa astept. Cu cata mila m-ar privi cei carora le-as spune, cu damf de alcool fermentat, ca de tristete din dragoste am baut, si ca de suferinta mi se impleticeste limba, si n-am venit la intalnire fiindca am cazut intr-un sant. M-am gandit cat de intelegatori ar fi cu mine cei carora le-as destainui ca, fiind coplesita de deznadejde, mi-am gasit un gigolo simpatic, care ma face sa uit multiorgasmic de barbatul pe care-l intalnesc doar in vis. Daca as spune ca, dupa ce las copiii la scoala, il sun pe baiatul aducator de placeri si-i dau ordin sa execute actiuni aducatoare de temporara si binevenita uitare… As avea parte de aceeasi mila imbibata de iertare acordata aprioric??!

M-am intrebat si eu, si raspunsurile s-au ivit de la sine, ciufute, oripilate, scarbite. O femeie n-are voie sa bea ca sa uite, ei ii este rezervat plansul suspinat, parfumat, diafan. Despre curvasarit nici nu poate fi vorba, aceasta nobila activitate este rezervata domnilor  si aducatoare lor de reputatie si mandrie, in timp ce orice asociere cu imaginea unei femei ar fi devastatoare. Si nu ca as tanji sa fac toate astea “ desi, daca intr-adevar ar aduce uitarea, de ce nu?- dar nu-i asa ca suntem prizonieri ai unor conventii nu doar in viata noastra de zi cu zi, nu doar la masa tratativelor de business, unde barbatii au puterea si femeile se supun, ci si pe taramul pe care l-am declarat cel mai liber, cel mai fara de constrangeri, acela al iubirii? Asteptam sa ne ceara de nevasta- si pentru ca n-o fac in veci “ fiindca s-ar supara celealte dudui care au asteptat si ele zadarnic -  ii parasim. Si ei sufera. Si se imbata, si-apoi se duc la curve. Si noua ne e mila de ei. Si plangem. Si-i chemam inapoi, sa-i consolam¦

Dragostea in vreme de criza

Mi se pare de-o viata ca lumea e impartita in oameni care vor bani si oameni care vor dragoste. Sigur, toti tanjim sa avem si una si alta, dar ne asezam vietile in slujba cate unui ideal primordial, si apoi suntem dispusi sa sacrificam celelalte scopuri in numele telului dintai.
Mi-am trait iubirile demne in ani de saracie lucie, in care planificam cu disperare banii pentru o luna intreaga “ si nu ne ajungeau niciodata. Dar a fost epoca in care adormeam fericita aproape mereu si dormeam, adanc, zambitor, neintors. Apoi, in anii in care am uitat de grijile portofelului, am inceput sa cunosc gustul neincrederii, al deziluziei, al deznadejdii. Imbracam rochii scumpe si-mi stergeam lacrimile cu batiste fine, inmuiate in cea mai frantuzita aroma. Ma suiam, disperata, in masina mea sidefata, si ma gandeam pe ce margine de prapastie s-o opresc ca sa meditez in tihna daca sa merg inainte sau sa pornesc, precum un rac trist ce ma aflu, spre vechile curse.
Primim mereu avertismente financiare, cum ca ar veni peste noi vremuri grele, in care vom fi nevoiti sa renuntam la bucuriile platite cu cardul. Jurnalele de stiri ne-avertizeaza ca vom trai saraci si vom descaleca din pufosenia apucaturilor de lux abia capatate. Si-n vreme ce altii se zgaltaie de ingrijorare, in timp ce insami eu scot, zambind, la mezat tot ce-am agonisit intr-o viata de truda si sudoare a fruntii, ma bucur naiv si traduc stirile pre limba mea si pe masura gandului meu insetat de iubire. Vin vremuri ale dragostei, doamnelor, domnilor! Vom umbla cu buzunarele goale si cu inimile doldora de fericire, imbracati in hainele vechi, dar instelati de iubirile noi, care ne vor tine o viata. E timp de criza, si e timp de dragoste. Goleasca-se conturile, umple-se inimile¦ E vremea sa spunem, cinic, faustian si absurd: criza, ramai, esti atat de frumoasa!