Cum ne-am intalnit noi cu tramvaiul
Posted by Alice Nastase Buciuta on Nov 20, 2008 in Confesiuni | 54 comments
Aproape in fiecare dimineata, incalc toate regulile de circulatie. Fordul meu rosu salta in doua potcoave (ave, maree-a luminilor, ave), trecand peste sinele de tramvai. Am mers de cateva ori si pe linia celuilalt sens de mers, iar lui Victor ii place sa povesteasca mereu “cum ne-am intalnit noi cu tramvaiul”. Asa e. Am dat bord in bot cu tramvaiul care mergea cuminte pe drumul lui predestinat, iar vatmanul ne-a fulgerat cu privirea si cu luminile farurilor. Si-atunci, eu, care alergasem napraznic, conducand ca un Schumacher intaratat, am luat mutrita de blonda speriata, aratand cu un semn deznadajduit spre copilasii de pe bancheta din spate. Am batut din genele date cu mascara – operatiune executata abil la semaforul penultimei intersectii- inspre ghiozdanelele colorate de pe scaunul de langa mine, ca sa priceapa colegii de trafic ca spre scoala alerg, altfel nu m-as fi grabit atat de amarnic, oh, n-as fi indraznit, sa ma ierte, ii rog…
In fiecare zi a vietii mele, sunt si femeie, si barbat. Scriam mai demult intr-o carte: Traiesc intr-o lume in care, atunci cand marturisesc ca as fi vrut sa fiu barbat, mi se aduc lamuriri despre binefacerile feminitatii. Mi se explica pe ton ferm ca toate cautarile si nelinistile mele ar fi trebuit sa se ostoiasca in maternitate. Ca singuratatea mea perpetua ar trebui sa-si gaseasca alean in lumea sublima in care vietuiesc zambetele copiilor mei. Traiesc intr-o lume in care, atunci cand marturisesc ca as fi vrut sa fiu femeie ca toate femeile lumii, sa atarn delicat in grija unui barbat, sa scap de incercarile prea masculine ale supravietuirii mi se explica, cu intonatie nemiloasa, ca eu nu sunt o femeie ca oricare alta. Ca inteligenta si talentul meu ma condamna la putere si lupta… Ma balansez intre poli dusmanosi, ma sfasii cautandu-mi locul, intre doua lumi care nu ma revendica si nu ma accepta. Prea femeie ca sa nu stiu sa plang, prea barbat ca sa primesc ajutor.
Alice, esti o femeie puternica. O femeie care stie ce vrea, dar care nu calca totul in picioare pentru a obtine ce vrea, o femeie care isi asculta prietenii si iubeste sincer. O femeie care stie sa planga si sa-si recunoasca infrangerile dupa care se ridica si merge mai departe cu inzecit mai multa forta. Esti puternica pentru ca ai suflet.
Si fiindca esti tu asa cum esti noi te iubim.
alice, ai alunecat in negrul depresiei, in disperare si panica… si stiu cat este de enervant (si inutil) sa ti se tot spuna fii asa, fii pe dincolo, rezista, lupta, stai in picioare, nu ceda. in momentul asta ajutorul ori vine din tine ori nu mai vine deloc. caldura sufletelor noastre de cititori empatici nu iti va mai putea oferi “clik”ul salvator, revelatia prin care vei simti ca poti sa te ridici. trebuie sa se intample ceva in tine. “ceva”. nimeni nu iti poate spune ce, dar vei afla. daca mai poate conta asta (slabe sperante) eu simt ca va fi bine, ca iti vei gasi (asa relativ cum este el) echilibrul, pt ca simt cum il cauti si pentru ca simt ca nu ti-ai pierdut lucrul esential in viata: credinta in Dumnezeu.
ma rog si eu pentru tine, femeia Alice, barbatul Alice, mama Alice, omul supus unui destin fragil si sufletul torturat de zbaterile acestui balans crud si nemilos.
iti trimit o imbratisare calda, din toata inima mea de cititoare a ta.
Stiu, de cand eram mica, o poveste adevarata despre un om cu minte foarte simpla, de la Cheia, un om care se angajase pentru prima data in viata lui. Si, la primul salariu, cand casiera ii numara in fata banii, asezand bancnota peste bancnota, el, uluit, i-a spus: “Ajunge, ajunge!”
Asa imi vine si mie sa raspund, desi stiu ca merit dragostea voastra, asa cum omul acela isi merita banii. Dar, in ale dragostei, sunt la randu-mi un om foarte simplu, si raspund, naiv: “Ajunge, ajunge!” Si va multumesc, si va imbratisez, Catalina, Ana, si Antonia mica si draga…
Ionut Banuta, colegul meu, prietenul meu, mi-a vorbit aseara despre o teorie greu de inteles in detaliu, conform careia orice haos tinde sa se autoordoneze, pe baza unor legi fizice – sau poate metafizice?- al caror mecanism eu nu il pot pricepe. Dar in care sper. Prea mult haos in sufletul meu! E limpede ca, de undeva, de aproape, de dupa coltul inimii, ma pandeste ordinea.
ce misto! ai blog!
chiar ma gandeam cand mai citeam editoarialele tale din tabu, ca ar fi misto daca ai avea si blog.
ma apuc sa-l rasfoiesc.
Ti-am citit ” Carte postala- Noi suntem zeite” si ” Dincoace de bine, dincolo de rau” si ” Panza de paianjen” a Cellei Serghi si ” Sex in (per) versiune clasica” a Simonei. Imi plac cartile Tango si citesc cu drag mai ales pasajele tale. Imi place modul tau sincer de a scrie, de a dezvalui toate sentimentele tale. Cred ca ne regasim toate in scrierile tale si d-asta ne simtim asa unite , Alice. Luna trecuta am cumparat pentru prima data revista Tango, care mi s-a parut asa de interesanta. Eu eram o cosmogirl, dar de acum promit sa fiu tangogirl. Ma bucur ca in sfarsit am gasit o revista care sa trateze si subiecte culturale, sau probleme actuale, nu doar sex si shopping.Te admir sincer! Luna asta n-am gasit revista la chioscuri dar inca mai caut…
DRAGA ALICE!
TE AM DESCOPERIT, INTR – O ZI, IN PAGINILE REVISTEI TANGO. MI AI PLACUT, LA CHIP SI IN GANDIRE.
MI AM CUMPARAT SI AM CITIT CELE 2 CARTI : NOI SUNTEM ZEITE SI CARE PE CARE. MI AU PLACUT ENORM. IN PRIMA CARTE SCRII LUCRURI MINUNATE SI TRISTE UNEORI. DRAGOSTEA NETRAITA, PARERILE DE RAU , ASTEPTARILE INUTILE, GANDURILE PATIMASE, PLANSUL UMILIT, IUBIRI INVENTATE LA CEAS DE SEARA, DRAGOSTELE CHINUITE, PLINE DE HARTOAPE, TOATE VIN SI TREC. IMPORTANT E SA NU RAMANA SECHELE IN INIMA SI – N CUVINTE.
ESTI TANARA, ESTI FRUMOASA, ESTI INTELIGENTA, AI O PRIETENA NEMURITOARE IN PERSOANA SIMONEI, AI SI NISTE COPII MINUNATI. ESTI O NOROCOASA. POATE CA NUMAI AASTEA CONTEAZA IN LUMEA NEBUNA , SCHIMBATORE, SUPRASATURATA DE INFORMATIE SI GRABITA A SECOLULUI XXI.
M AM BUCURAT MULT CA TI AI FACUT BLOG( IMI CER SCUZE CATE TUTUIESC ) .
MI AM POSTAT ARTICOLELE TALE SI PE BLOGUL MEU! SA TE VAD SI SA TE CITESC IN FIECARE ZI.
Nu ma consider o cititoare fidela, pt ca nu citesc mereu ”Tango”. Unul dintre motive, sa zicem, ar fi ca nu locuiesc in tara. Nu ma declar indragostita de Alice Nastase, nu ii fac declaratii si nici nu-i dau sfaturi. E o femeie puternica care se poate descurca si singura. O admir pe Alice Nastase, am citit toate cartile aparute in editura ”Cartile tango” ( mai putin ultimile doua , aparute saptamana trecuta). ”Rasfoiesc” site-ul revistei de la prima aparitie, iar de cand a aparut blogul, ”rasfoiesc” chiar si de pe mobil. Dar nu postez comment-uri.
Azi, m-am hotarat sa-mi spun of-ul.
Dragi fane ”Alice Nastese” si/sau ”Tango”, este atat de dureros sa vezi postat pe blog cum o doamna (Catalina) care s-a declarat vecina de camera de maternitate cu Alice, la prima postare confunda pe Victor cu Vladut, desi Alice a scris de nenumarate ori numele copiilor ei si in revista si in carti.
O alta ”fana” posta un comment in care intreba unde si cum poate comanda cartile d-nei Nina Cassian, cand pe home page-ul blogului scrie mare si colorat ”comanda aici cartile tango”.
Iar azi, o anume Carmen, scrie putin mai sus ca pe vremea cand rasfoia ”Tabu” (adica …acum 4 ani!) se gandea ca ce misto ar fi sa aiba Alice blog. Alice nu mai scrie la Tabu de cand scrie la Tango. Evident, nu??De cel putin 3 ani si jumatate.
Si atunci, dragi ”fane” sau cum vreti voi sa va numiti …de ce incurcati Tabu cu Tango?? De ce incurcati Victor cu Vladut? De ce nu stiti de unde sa cumparati cartile tango?
De ce scrieti doar de dragul de a scrie, sau de a insira cuvinte fara a intelege sensul?
Astfel de greseli dor cateodata mai mult decat greselile gramaticale.
p.s. Scuze Alice, scuze fanelor adevarate. Acest comment e doar pt cine se stie cu musca pe caciula!
Draga Alice, te inteleg perfect, dar nu as vrea sa ti spun ca esti minunat de puternica, pentru ca asta o stii deja si pentru ca multe dintre noi au fost nevoite sa invete sa fie asa.
As indrazni sa ti spun sa i multumesti lui Dumnezeu ca tu si ingerasii tai sunteti sanatosi, ca in fiecare zi a vietii tale ai puterea sa faci, intreit, sunt sigura, lucruri despre care crezi ca, in mod traditional, cad in sarcina unui barbat.
Recunosc, iti spun asta tie, incercand sa ma conving pe mine insami sa gandesc asa , in clipe in care, taaaare mi as dori sa nu fiu crunt “taxata” pentru astfel de momente de slabiciune si pentru ca, de fiecare data, cad in pacatul de a le marturisi si a cere ajutor.
La venerabila varsta de 30 de ani constat, cu tristete ,ca barbatii din ziua de azi isi doresc femei pe care se pot baza, uitand de fapt ca sunt femei sau, poate, chiar copii.
Maternitatea aduce alte căutări ÅŸi neliniÅŸti, pe lângă tona de dragoste. Åži asta: “Ca inteligenta si talentul meu ma condamna la putere si lupta”, asta aÅŸa este!! MulÅ£umim.
Draga Alice ,esti o femeie speciala care incearca sa razbata intr- o lume unde sufletul e lasat pe ultimul loc,unde zilnic ne irosim in nimicuri .Ma regasesc in scrierile tale si din nefericire traim vremuri in care uneori uitam sa mai fim femei.
Eu gasesc acasa mingiiere atunci cind o minune de 12 ani imi daruieste dragoste.
Si arunci uit de de micimea gesturilor semenilor nostri si imi aduc aminte cit de bogata
sunt.
Trebuie sa raminem in picioare pentru minunile pe care le am primit de la Dumnezeu
Au nevoie de noi cu sufletul intreg , nu sfirtecat de micimi
Dar poate ca aici e minunea si paradoxul ,traim prin copiii nostri ,respiram o data cu ei
si ne hranim sufletul cu dragostea lor
si sufletul nostru are nevoie de tine,Alice, de slovele tale fermecate care ne panseaza ranile
Si multumim divinitatii ca mai sunt si oameni minunati care fac , ca sufletul nostru obosit
sa se inalte si sa vibreze. Si sa viseze
Si nadajduiesc , ca intr o zi te voi intilni si te voi imbratisa
Si pling pt ca slovele acestea minunate ale tale izvorass uneori din lacrimi.
Si durere.
Te iubesc pentru ceea ce esti si sper sa ramii mereu asa.
Pentru Ilona si pentru Vlad. si pentru tine, si pentru noi cei care te iubim
Nu pot sa nu remarc ca, desi in Romania, imi pari a scrie despre destinul Simonei Catrina: nici aici, nici acolo, nu te simti nici complet a lor, nu mai esti nici complet a noastra. Dar e bine asa! Nu cauta un loc, nu te aseza. Cine a spus ca ordinea e frumoasa? Iti da liniste, desigur, insa cine iti garanteaza ca, asezata cuminte la loc, cu toate trairile ordonate frumos, nu o sa te distruga plictiseala?
Fii barbat in clipa asta, ca trebuie sa intri pe contrasens ca sa-ti duci copiii la scoala printr-un Bucuresti sufocat, fii femeie in secunda doi, cand intoarce un barbat capul nu numai dupa trupul tau, ci si dupa spontaneitatea si sensibilitatea ta. Continua sa oscilezi intre cele doua lumi – calatoria asta te tine in viata. Cand nu vei mai calatori, cand nu vei mai avea trairi zbuciumate, dorinte si intrebari, vei fi murit.
Nu-ti dori ordinea.
Într-un covrig social în care suntem învăţaţi să declarăm în obiectivul cv-ului că singurul motiv pentru care ne trocuim dimineaţa pantalonii de pijama pe crisparea fustei de bisnis este acela de a trăi bucuria de a ne folosi experienţa şi abilităţile pentru mersul pe roate al unei companii în care de obicei nu credem, într-o lume în care toţi, fără excepţie, suntem team-playeri (vai de capul şi toate extremităţile celui care nu se conformează, pe hârtie, adică), într-o lume în care vorbim toţi limba engleză la nivel avansat şi încă o terţă limbă la nivel începător (serviţi alune?, trage apa!, te iubesc), într-o lume în care avem titluri în faţa căroră orice pompă cedează nervos, în lumea asta se simte nevoia de autentic, de zbatere, de cocoşarea semnelor de exclamare în semne de întrebare, de bucurii, de tristeţi, de oaze.
De aceea Tango-ul mi-a atins un nerv şi un os şi eşantioane de inimă. Pentru că l-am simţit autentic. L-am simţit uman, fir-ar să fie. De ce sentimentul acesta e atât de rar?
da, amalia, chiar asa, de ce? de ce? oare pentru ca de cand e lumea asta, ceea ce este profund autentic, ceea ce are curaj sa iasa din mediocrul caldut al acceptiunii comune…provoaca pofta unora de a da in cap, de a critica aspru, de a demonstra ca nu e neaparat necesar?
oare pentru ca de fiecare data cand zbori prea sus, se vor gasi neaparat aceia care, neputand zbura deloc, se grabesc sa demonstreze cu acte cat esti de jos de fapt…?
asa este, Tango-ul atinge nervi prin fiorii autenticitatii. sa-l iubim, ca sa existe.
Draga Alice, scrii frumos, desi personal o prefer pe colega ta de blog si de revista, Catrina. Totusi as vrea sa-ti vad condeiul si in afara sferei asteia a subiectelor in care te simti tu confortabil: asteptari, tradari, copii(ai tai), barbati care nu te iubesc. Viata e formata si din alte lucruri despre care as fi curioasa cum scrii, incepand cu politica, social si teminand cu criza financiara sau disparitia balenelor. Nu pot sa cred ca niste femei destepte isi limiteaza orizontul si preocuparile la a-si plange de mila.
Si scuzati off–topicul, dar bravo Laura! “Vai ce te iubim, doamna Alice Tariceanu, sa va traiasca Irina si Vladut, ca frumos mai scrieti la Tabu! ” Apropos, “Vladut” loveste din nou!
Draga noastra Alice, te rog iarta-ma pentru greseala de neiertat pe care am facut-o numindu-l( intr-una dintre postarile mele) pe baietelul tau Vladut . Asa este, doamna Laura are foarte multa dreptate “aceste greseli dor “. Stiu ca cine se scuza se acuza, dar ma acuz pentru greseala facuta.
Ma scuz tie, baietelului tau, Ilonei, fanelor tale, doamnei/domnisoarei Laura si celor care te iubesc. Poate emotiile amintirii acelei zile de neuitat mi-au incurcat putin mintile. Mi-e rusine de greseala facuta, mi-e greu sa exprim in cuvinte cat de rau imi pare.
Dar voi o sa ramaneti aceleasi fiinte minunate in sufletul nostru.
Alice, pe baietelul tau il cheama si Vlad??
Aceeasi confuzie persista si deja ma intreb unde e buba. Pe tine nu te deranjeaza? Pe mine, ca cititoare fidela de departe nu ca ma deranjeaza, dar ma racaie atat de tare incat imi vine sa le trag de urechi, la propriu.
laura draga, citeste mai atenta… mi se pare mie sau esti putin prea impulsiva, putin prea grabita sa acuzi? oare de ce? poate ca buba e in alta parte decat acolo unde o vezi tu?…
Mulumesc mult, Ana!
Nu vreau sa transformam acest minunat blog intr-o intriga continua, asa ca poate ar fi bine sa incheiem acest subiect. Am intors si al doilea obraz pentru a fi palmuit, pe al treilea nu-l mai am.
Alice este mult prea buna, mult prea romantica pentru a suporta aceste cuvinte. Daca este cazul si deranjez sunt dispusa sa ma retrag. Mi-este suficient sa citesc cuvintele voastre frumoase, gandurile voastre asternute cu atata patos si talent. Imi sunteti drage pentru tot ceea ce ati scris, pentru ca o iubiti si o admirati pe Alice, pentru ca sunteti cu sufletul alaturi de bucuriile si tristetile ei.
Draga Laura, ma declar foarte dezamagita ,gasisem si eu un loc in care abia asteptam sa intru seara dupa toate vicisitudinile unei zile anoste petrecute intr-un loc unde devin din ce in ce mai melacolica dupa vremuri frumoase, si ai venit tu cu un
dus de proza ca sa ma trezesti din visare. Oare asta e important?
Alice, mi ai luminat viata mea anosta si plina de rahat, am plins cind am citit
“Noi suntem zeite” ,am citit pe nerasuflate editorialul si interviul cu Anda
Sunt niste bijuterii iar tu esti din ce in ce mai aproape de sufletul meu, ma regasesc in toate
ratacirile tale , te iubesc, nebuneste.
O iubesc si pe Simona si pretuiesc dragostea voastra speciala,
sunteti doua femei puternice intr -o lume care se vrea a barbatilor
Va iubesc
draga catalina, nu cred ca e cazul sa-ti faci probleme, nicidecum sa te retragi!!!
laura a postat de doua ori pana acum, prima data a inceput prin a spune ca nu se considera o cititoare fidela dar…avea niste acuze de adus; apoi, a doua oara, in calitate de citez “cititoare fidela” (cum devenise intre timp) o racaia ceva ce -de nervi- nici nu apucase sa citeasca, dar avea chef sa “traga de urechi” pe cineva. regretam folosirea unui astfel de limbaj, laura, si te rugam respectuos, incearca sa te calmezi si sa nu tensionezi atmosfera pe aceasta insula a cuvintelor inalte.
nu are sens sa comentam mai mult, simtim cu totii care ar fi retragerile firesti si de bun simt din acest spatiu al vibratiilor inalte, al sinceritatii, al iubirii.
catalina, te rog totusi inca o data, sa nu pui la suflet (pt ca stiu ca o faci).
noapte buna tuturor.
revista nu o citesc, blogul acum l-am descoperit…si e super!
Multumesc mult pentru incurajari, dragele mele Ana si Nina! E foarte important in viata sa ai prieteni alaturi de tine, sa nu te simti singura atunci cand esti lovita de hartoapele vietii. Sunteti femei minunate! Reusiti sa cititi intre randuri gandurile pesimiste, sa ridicati omul atunci cand cade, sa nu-l lasati sa planga umil de unul singur. Asa este Ana am pus la suflet si m-au durut acele cuvinte, m-a durut si greseala mea, dar incurajarile voastre m-au inaltat din nou. Suntem puternice, nu-i asa?
Si pentru asta va iubesc pe toate si va multumesc! Si-i multumesc si lui Alice ca mi-a adus in casa atata prietenie si iubire.
Dragelor, scumpelor! Nu va certati! Eu nu m-am suparat pentru micile voastre mari confuzii – sau daca m-am suparat, mi-a trecut repede, asa ca va poftesc sa nu va mai acuzati legat de subiectul asta, pe care l-am incheiat. Gata! Doamna Alice Tariceanu de la Tabu-Tango nu e suparata din cauza lui Vladut- daca pot sa citez din Papusa care m-a amuzat teribil. (Papusa, esti barbat sau femeie?) Sa lamurim: pe baiatul meu il cheama Victor Constantin. Pe mine ma cheama drumurile, marile, zarile, mi-e mereu dor de duca si dor de marea mea iubire. Mai ales in zilele cu soare, mai ales azi, mai ales duminica… Dor de el, “duminica trupului meu”…
Va imbratisez, va impac, va astept, va multumesc.
un pic mai devreme, fiica-mea a luat dintr-un teanc de carti de pe masa plianta, cartea “noi suntem zeite”. a intors-o cu spatele, unde era poza ta, a aratat-o cu degetelul si apoi s-a uitat la mine explicandu-mi ce vede: <>, asa a zis.
asa te vede copilul meu de 3 ani… o fi putin? o fi mult?
iti dorim sa-ti fie aceasta duminica frumoasa si rosie ca sarbatorile din calendare si ca inima acelei fetite care, cumva, pe undeva inca mai esti….
“fetita cu inima”….de ce nu s-a postat oare?
Nu mai am cuvinte…..sunt trista……
Nu pot decat sa mai suspin si sa cer iertare, iertare, iertare…..
Doar pentru Catalina si Antonia:
Ma intristeaza cumplit comentariul de mai sus. Si ma intriga. De ce “iertare”? Pentru ce “retragere”?Doar pentru o eroare cauzata de emotie? Pentru emotie? Doar pentru ca unele “papusi” isi permit din “inaltimea valorii lor” , cu “superioritate”, sa faca glume (indoielnice de altfel) pe aceasta tema? Vaai, doamna “Alice Tariceanu”,ce simpatici sunt unii pe aici! Mai ca imi vine sa trag din “tigara mea light”, ( nu fumez, zic si eu asa, sa fiu in “trend”), sa fiu Gigi contra (doar pentru a va atrage cu orice pret atentia), si, nu-i asa,sa critic si propriile mele greseli de topica.
Imi amintesc ca, pe la vreo 6 ani, eram cu parintii mei la mare,pe o terasa si am vazut o personalitate a culturii romane. Tatal meu m-a indemnat sa merg si ca cer un autograf, doar era idolul acelei generatii, ii ascultam emisiunile si ii veneram talentul. M-am apropiat timid, mi-am ridicat ochii la “EL” si i-am spus “sarut mana”, asa cum, copil de provincie ce eram, fusesem educat sa salut.
Rasul lui m-a pleznit, pe loc. A ras tare si gros,mi s-a parut ca rasuna toata terasa, tot restaurantul,toata marea, si a facut o ironie pe seama salutului meu, s-a ridicat de la masa si a plecat, in hohotele aprobatoare ale celorlalti.
M-am intors la tatal meu, mi-am ascuns capul in bratele lui (aparandu-ma de agresiunea hahaielilor) si mi-au dat lacrimile ca ma facusem de ras.
Mult timp mi-au rasunat hohotele alea in minte. Viata a curs,anii ne-au imbatranit pe amandoi,evolutia mea (sau involutia lui) ne-au readus, din nou, peste 25 de ani, fata in fata, de aceasta data EL fiind cel care apela la mine, pentru o mult mai pamanteana problema.
I am spus atunci povestea primei intalniri,insa nici atunci nu a parut a intelege-o. A zambit (atent sa nu cumva sa ii dauneze vreo remarca si sa ma piarda de ajutor), preocupat doar sa isi rezolve problema.L-am ajutat in ceea ce-mi ceruse,mi-a multumit si m-a asigurat de eterna lui recunostinta.
E inutil sa spun ca niciodata nu m-a mai sunat. Asa cum e inutil sa spun ca am stiut in secunda imediata iesirii lui din biroul meu, ca nu ne vom mai vedea niciodata.Lumile noastre nu aveau nimic in comun,ne-am fi sufocat reciproc, eu cu simplitatea emotiilor mele de provincie, el cu lumea artistica in care plutea.
Asa cum e inutil sa spun ca ma asteptam ca, pe acest blog (unul dintre cele mai bune la aceasta ora), emotia sa inlature ironiile superioare, iar “papusile” sa se retraga, lasand loc oamenilor imperfecti,cu trairi,sentimente si,de ce nu, cu greseli, de care nimeni, niciodata, sa nu faca bascalie. Oamenilor care, plangand si recunoscandu-si esecurile,sunt, prin aceasta, cu mult mai puternici decat “ironicii” care se ascund in spatele glumelor de duzina…
Am gresit. In genunchi imi cer iertare celor pe care i-am jignit cu atitudinea mea superficiala. Eu insami traiesc din emotie si pentru emotie, dar n-am fost in stare sa fiu alaturi de aceia care, cu ochii in lacrimi si-au cerut iertare. E atata dragoste, si atata tristete si atata cautare aici, incat eu insami ma simt neajutorata. Si e atata singuratate… Nu ma lasati, daca gresesc, si nu ma alungati, daca, uneori, nu dau raspunsul pe care il vreti. Am ras ca o proasta la comentariul Papusii- am ras ca sa par deasupra tristetilor sau nedumeririlor si am ras ca sa ma prefac ca nu-mi pasa ca oamenii nu stiu, intr-adevar, cine sunt, unde sunt… Am ras si pentru ca, uneori, mi se face rusine de prea multul meu plans, pentru ca plansul meu ii alunga pe cei pe care-i iubesc, care nu-mi mai pot indura lacrimile, simtind fiecare hohot al meu ca pe o povara care le-atarna de gleznele invatate, firesc, sa alerge spre libertate. Sunt sfasiata intre ras si plans, sunt ridicola ascunzandu-mi lacrimile si stergandu-le pe furis, sunt jalnica hohotind fara glas si sunt oribila incercand sa ma prefac ca rad cand lumile se prabusesc. Eu sunt un om trist si singur, si trebuie sa-mi asum onest conditia mea. Si nu-mi e data mie lumina zambetului, nu-mi e data, nu mi-a fost data nicicand, am fost condamnata sa nu stiu sa zambesc, iar acum, de cate ori ma straduiesc sa ademenesc rasul, mi se asaza pe chip si pe suflet grimase ale nenorocului.
Ce trista s-a facut dintr-o data duminica mea, si cat de greu imi e sa cad mereu, din inaltul luminii in abis de neputinta, si de moarte, si de frica de a-mi pierde ultima speranta si ultima dragoste. Pentru ca dragostea mea atarna de o lacrima, de-un fir de zambet, de-o dara de parfum, de-un rest de vis.
muritor, nu pot sa nu subscriu intens acestui comentariu al tau. si eu as lua-o pe catalina deoparte, sa o ascult plangand si sa o mangai. ai dreptate cu tot ce ai zis, tot tot tot. si eu iubesc acest blog (cu adevarat cel mai bun din cate am rasfoit sau am auzit din povestite ca exista), si-as chema uneori deratizarea, sa alunge papusile barbie si mistocareala lor ieftina. mi-e teama insa sa nu gresesc, nu e corecta aceasta atitudine, poate au si ele un rost, nu e locul meu sa judec si sa alung musafirii altora. nici n-as putea s-o fac, nu s-ar intampla decat razboaie si tocmai asta este lucrul care nu trebuie infiltrat in acest mic univers de emotii. astept si sper sa se retraga de la sine, sa nu mai fim calai, sa nu mai radem medieval in piata mare la executia altora, sa fie pace si sa ne maturizam impreuna, sa ne ajutam prin cuvinte, sa ne spunem adevaruri dar sa fim buni.
atat…
Draga Alice, dintr-o data seara mea a devenit trista poate si pentruca tu esti trista si singura
Nu esti singura , ne ai pe noi cei care te iubim si visam la fiecare rind .
Daca te consoleaza cu ceva , eu ramin fana ta inraita pe viata
Si ma itreb a mia oara pe lumea asta de ce porcii au noroc si oamenii cu suflet mare sunt lasati sa sufere in tacere si disperare. dar nu caut dreptatte ca nu voi gasi
Cel outin nu in lumea asta
Poate ca din nelinistile sufeltului tau izvorasc minunatele rinduri care ne ung noua inimile
(am mai zis- o)
Iti doresc sin suflet liniste si sa gasesti dragostea adevarata.Poate ca nici nu exista , iar noi muritorii de rind ne conplacem intr o existenta calduta, medocra , hidoasa ,murind cite putin in fiecare zi.Trist nu i asa?
Te iubesc
imi cer scuze pt micile greseli de ortografie, miine o sa arunc tastatura mea stearsa;
Ana si muritor subscriu tot ce ati spus, am norocul sa o cunosc pe Catalina e un om
deosebit ,profund si special si acum chiar sufera .Ceea ce ati spus a mingiiaiat-o si a bucurat-o.
Va multumesc si multumesc ca pe lumea asta ami sunt si oameni profunzi si cu suflet.
Pe acest blog am intilnit oameni deosebiti si va simt aproape de sufletul meu
Va doresc numai bine
Catalina, draga mea, prietena mea, numai eu nu ti-am raspuns… Pe noi ne leaga lucruri mai presus de cotidian, noi am murit impreuna si am inviat, si-apoi ne-am crescut copiii strabatand impreuna zilele acelea grele de lacrimi si deznadejde si nedumerire si singuratate.
Iti amintesti cum m-ai invatat sa incalzesc patutul Ilonei cu fierul de calcat?!!! Cum te sunam plangand sa-ti spun ca in garsoniera mea e frig, si mi-e greu, si Ilona nu doarme niciodata? Catalina, Antonia e sora fetitei mele, iar tu esti definitiv prietena mea, pentru tot ce-am trait impreuna, pentru felul in care ne-am tinut una celeilalte mintile intregi, in sala aceea cumplita de nasteri, unde mizeria si nepasarea si spaga faceau legea. Iarta-ma Catalina, te imbratisez, cu dragoste. Sunt mandra de intalnirea noastra si sunt fericita ca nu m-ai uitat. Si chiar daca te-ai necajit, pe buna dreptate, eu te rog sa ierti si ramai aici, langa mine, si langa copiii mei si langa toti ceilalti prieteni ai mei.
Alice,
Ceea ce-ti doresti tu, nimeni raspuns nu are a-ti da. Stii cum gandesc eu cand simt ades ceea ce simti tu? Ca eu sunt DEOSEBIT, si ca daca nu merge, desi toate diligentele au fost intreprinse, inseamna ca persoana respectiva nu ma merita. Pentru ca-s deosebit. Chiar daca, si chiar daca, draga….. Eu o tin pe a mea. E autosugestie, sunt sigur. Dar asta ma face sa supravietuiesc. Altfel, de drag, de dor, de iubire ne-am duce. Ce ne-ar tine? Ce nu? Nimic in afara de asta. Dar cati gandesc asa? In lumea asta? Gandeste putin!! O specie aparte. Sa incerci sa te schimbi? Nu vei reusi! Crede-ma! Unii dintre noi ne-am nascut in alte vremuri pe care nu le intelegem. Asta e! Vom supravietui! Poate ca si din cauza ca ceva ne tine legati de viata asta.
Incearca sa razi, Alice!!!! Mereu!!! Si ai incredere! In bine!!
O Doamne ce zi! Am cazut si m-am ridicat si din nou am cazut, dar m-am ridicat cu mai multa putere. Plang acum, plang si-mi imbratisez fetitele si le spun ca le iubesc. Imi tremura mainile pe tastatura……
Antonia cea “mica si draga” nu intelege ce se intampla, dar ma roaga sa nu mai plang. Ana, surioara ei mai mare, a inteles tot si ma incurajeaza. Imi spune intr-una “nu plange mami, noi te iubim si asta e cel mai important lucru de pe planeta asta”.
Cum as putea sa uit Alice acele zile minunate? Cum as putea sa uit lumina din ochii tai pe care o aveai atunci cand o luai in brate pe Ilona, cand o alaptai, nelinistile tale atunci cand plangea Ilona? Mi-amintesc, in ultima zi, cu cata mandrie i-ai spus asistentei cum se numeste fetita ta.
Alice, nu trebuie sa-ti ceri iertare, nu merit eu asta. Sunt mult prea “mica” pe langa tine.
Va multumesc pentru tot, dragii mei prieteni Ana, Muritorul, Nina, Alice! Nu credeam ca mai exista in lumea asta “nebuna” oameni cu un suflet atat de mare. Nu va voi uita si nu va voi parasi niciodata.
Catalina (bine ai revenit, sa nu mai pleci!!!) , Ana (de acord cu tine in tot ce ai scris !), Nina (nu arunca tastatura, e ok asa!), Alice (iti admir intelepciunea si echilibrul), va multumesc, la randul meu… Si ma inclin in fata ingerilor vostri Ilona, Antonia, Ana si Victor.
Catalina, draga mea draga, tu esti egala mea in tot si in toate, avem doi copii si ii crestem frumos si suntem oameni cu suflet bun si cu gandul onest. Nu sunt cu nimic mai vrednica decat tine, cu ce as fi? In plus, ai scris un lucru care mi-a ravasit inima: “nu va voi parasi niciodata”. Iar eu as vrea sa strig si sa implor, cu toata nadejdea universului, sa ramanem cu totii impreuna pentru totdeauna. Ana, Nina, Catalina si tu, Cel Mai Iubit Dintre Muritori, as vrea sa nu ne despartim nicicand. Pe noi ne leaga seara asta de mare frumusete, de mare durere, de mare iubire. Ce sa fac ca sa va pastrez in dragostea si in viata mea? Cereti-mi orice! Puneti-ma la incercare!
Alice, nu trebuie sa faci nimic. Ba nu, de fapt trebuie sa faci ceva. Trebuie sa ramai doar aceeasi ALICE A NOASTRA. A Ilonei si a lui VICTOR in primul rand, apoi a mea, a Muritorului, a Anei, a Ninei si a celor care te iubesc si te admira. Si te rog mult sa nu te schimbi, sa ramai aceeasi Alice pe care eu am avut marea sansa sa o cunosc. Si te mai rog ceva, Alice! Sa scrii….. sa scrii pentru tine si pentru noi toti. Sa nu ne iei niciodata aceasta bucurie!
chiar asa! si eu ma gandeam la lucrul asta, ca aceasta seara a avut o dinamica speciala, a fost in sine un spectacol al adancimilor umane, cred ca cei mai multi dintre noi am plans, citind si scriindu-ne unii altora, luand decizii sau reactionand la deciziile luate de altii.
stiu ca nu avem cum sa ne facem promisiuni pe viata, caci e atata imprevizibil in lume, in noi insine, in transformarile noastre…dar hai sa ne promitem ca vom incerca. vom incerca sa ramanem prieteni, noi cei de aici, din casa “fetitei cu inima”, asa cum (repet) a numit-o pe alice, fetita mea veronica… sa apartinem acestui club exclusivist, select al sinceritatii, al curajului de a fi uman, al puterii pe care ne-o da prietenia, sprijinul pe cei care simt ca noi. sa ramanem impreuna, ce frumos:) hai!
uite, catalina are cea mai mare dreptate. in fond, doar scrisul tau, alice ne-a adunat pe toti. tu faci totul. intelegi? tu. scrie mai departe, iubita noastra!
Sunt ravasita si pling de mor,Va iubesc pe toti.Mai bine ca aici nu m am simtit niciodata
Va multimesc,Tie muritor pt cuvintele tale frumoase , tie Catalina ca-mi faci existenta mai isoar intr- o lume pe care nu o inteleg si care de cele mai multe ori nu ma accepta,tie Alice
ca mi-ai luminat viata mea anosta unde singura bucurie e minunea mea de 12 ani care -mi lumineaza zilele .
Va multumesc tuturor pentru tot ce ati scris si pentru seara asta minunata
V-am rugat sa-mi cereti orice, si sa ma puneti la incercare si am sufletul dornic sa treaca toate probele dragostei noastre. Catalina, iti promit ca am sa raman a voastra. A Ilonei si a lui Victor, a ta si a copiilor tai, a Anei, a Ninei si a Muritorului. Si iti promit ca am sa scriu, pentru mine si pentru voi. Aici si pretutindeni unde ma revendica si ma asteapta cuvintele. Si mai promit ca pana cel tarziu anul viitor, la sfarsit de vara, voi fi scris inca o carte frumoasa, o carte in loc de dar. O carte despre dragoste si despre nedragoste, si despre disperare si speranta, si despre oameni, si despre zeite, si despre printi. Despre noi cei de aici.
Asa este Ana. Trebuie sa incercam sa ramanem impreuna, sa ramanem prieteni in casa “fetitei cu inima”.
Dar sa nu uitam ca pentru acest lucru trebuie sa le multumim Laurei si papusii. Si datorita lor s-a legat prietenia noastra, nu-i asa?
Va imbratisez pe toti.
Doamne, cata frumusete, cata emotie! Cu adevarat nu ne vom mai putea desparti niciodata! Nu doar pe tine Catalina draga, ci si pe tine Ana, si pe tine, Nina, si pe tine, tacutul meu Muritor, va iubesc, sunteti ai mei si ma imbat de minunea serii noastre, o seara cum n-a mai fost alta.
Paradoxal cum veninul unora uneste atitea suflete frumoase.Cu riscul de a ma repeta
va iubesc pe toti Va simt aproape de sufletul meu . Va multumesc ca existati.
Fetita cu inima , cea trista , cea frumoasa, cea adorata ,care a facut minunea de a uni
suflete, emotii si vibratii
Va iubesc si va multumesc
un ochi plange (emotie), unul rade… alice, rad la gandul ca poate, in urma dupa-amiezei tale cu noi pe blog, vei dori sa revii asupra deciziei de a nu le mai deschide usa celor ca papusa si laura… ia priveste ce au reusit ele sa faca….:)
peste apasarea grea a gandului ca maine ma duc iar in firma de unde ma gandesc cum sa plec mai curand(in plina criza mondiala)…. pluteste fericirea participarii la nasterea unei iubiri, si apartenentei la grupul select care moseste aceasta iubire.
va multumesc pentru starea de acum si pentru tot ce imi promite ea.
noapte buna, dragii mei, daca ati sti ce linistita ma duc sa ma culc….
sunt asa de mandra de tine, alice.
si eu la fel , draga mea Ana deja imi esti draga pentru toate vibratiile pe care le ai transmis sufletului meu
Va iubesc
Noapte buna, dragii mei prieteni!
Noapte buna, va spun si eu, iubitii mei. Si eu sunt mandra de voi si adorm purtandu-va in suflet. Ce seara mare, ce seara nobila, ce seara uimitoare! Va imbratisez si va urmez in vis.
ooooooooo..s-au legat prietenii aici! Iar eu am fost plecata in w/e si le-am scapat.
Fetelor…ma primiti si pe mine in gasca voastra? Confuziile Tabu-Tango , Vlad -Victor s-au elucidat..iar la greseli de ortografie nu ma bag decat daca sunt majore.Asa ca..sunt good girl…So??
p.s .treaba asta cu greselile si confiziile de neiertat am ”furat-o” de la Simona Catrina, din paginile revistei Tango.
Va imbratisez…(parca suna mai normal decat T.I. , nu?)
si eu ?!!? cu mine ce-ati facut?!?!? am lipsit ce-i drept atatea zile….slujba mea m-a tinut departe de tine buna mea alice, dar revendic dreptul la “fratia” voastra ….ma primiti?!?
Abia astazi am revenit din pribegie si evident ca imediat ce m-am intersectat cu , calculatorul am pornit in calatoria mea virtuala catre sufletul dragei mele…
Eram nelinistita, in fiecare seara de joi incoace am adormit greu si chinuitor, dar insufletita de speranta ca poate astazi esti mai bine, ca poate maine in zori iti vei fi gasit in prag iubirea….a mea …a lor….a lui….a noastra…..
Si cand te gandesti ca eram atat de aproape de tine respiram acelasi aer imbacsit al bucurestiului asta urat si ostil, as fi putut sa te astept chiar eu in prag…..dar am lasat sa ajunga inaintea mea iubirea….stiu c-ai primit-o si-o pastrezi acolo aproape de sufletul tau sa te-ncalzeasca in noptile tarzii ale singuratatilor tale.
Hm…am citit tot ce-ai scris in 19 , am citit toate cele 50 mesaje postate, am urmarit intrega “desfasurare de forte”…..ce pot sa spun…..iti multumesc muritorule ca ai ajuns la timp si ca m-ai “suplinit” cu cinste….De fapt cred ca nici eu n-as fi reusit sa fac asta atat de bine pe cat ai facut-o tu…iti multumesc ca ai fost acolo , si ca le-ai adus cu sufletul si puterea mintii acolo unde nu-l loc de ranchiuna, incrancenare, desantare, si superficialism….
Noi aici in casa dragei noastre nu avem loc de dispute si orgolii,nu ne-a primit in casa ei ca sa-i stricam linistea si tihna, iar de-o iubim cu-adevarat hai sa pasim in taina…. atata cat sa stie ca suntem acolo aproape de sufletul ei , gata oricand sa-i oferim umarul pe care sa planga, bratele care s-o mangaie, privirea care s-o-ncalzeasca, zambetul care s-o -nalte si sufletul nostru care sa-i tina de urat……suntem aici draga noastra toti cei care te iubim. iti promit ca n-am sa mai plec niciodata fara laptopul meu fie el si “virusat”, iarta-ma ca n-am fost langa tine in toate zilele astea……, dar crede-ma ca mi-a fost cumplit de dor….te iubesc draga mea alice
Eu va primesc. Si pe tine Laura- fiindca trebuie sa te imblanzim. Si pe tine, draga mea, blanda Monica, fiindca te iubesc si eu si te port in inima mea. Hai!
alice, alice… ma agat si eu de bunatatea ta, cum am facut-o zilele astea si cu catalina cea iertatoare si blanda, incerc din rasputeri sa invat toleranta asta incredibila de la voi si sa nu ma las prada impulsului de a porni la razbaoie stupide si epuizante…
exist aici in casa ta si pentru ca e singurul loc (inafara de familia mea) unde pot sta desculta fara sa ma tem de maracini, unde pot invata de la oameni speciali cum sa fii puternic atunci cand esti sensibil, cum sa nu omori serpii si sa-i iei in casa spre a-i imblanzi. in casa ta alice, icoanele plang, asa ca doamna Eli de la targ, de mila si de dragul tau. nu cred ca iti dai seama ce pilda mi-ai dat acum, in treacat, cu doua randuri scrise la sfarsitul celor 52 de mesaje…
De obicei nu dau comment-uri pe bloguri dar postul tau m-a fortat sa o fac. Felicitari pentru site!